BusinessMagazin

Tag: spectacol

  • Cum a reuşit un tânăr actor să includă iluzionismul pe lista meseriilor din România

    La momentul scrierii acestui articol Andrei Teaşcă se afla la Expo Milano 2015, manifestare la care participă patru echipe de artişti români, specializaţi în magie, dans, pantomimă şi muzică.

    Andrei Teaşcă a terminat facultatea de teatru la clasa lui Mircea Albulescu, iar după aceea a decis să plece în străinătate. Acolo, cumva, pantomima şi mişcarea scenică s-au amestecat cu iluzionismul şi din această mişcare Andrei Teaşcă a creat un nou stil artistic, teatrul de magie.

    A avut mai multe contracte în străinătate, iar în 2007 a  decis să se întoarcă în ţară. A avut succes, aşa că în februarie 2009 a înfiinţat Academia de Magie, o şcoală de iluzionism la care au tot venit tineri, în următorii ani, tineri care au crescut şi au devenit profesionişti.

    Andrei Teaşcă a creat Federaţia Română de Iluzionism şi Magie, ba a făcut posibilă şi includerea iluzionismului în nomenclatorul meseriilor. Acţiunile de promovare, dar şi numărul de spectacole în creştere, la care s-au adăugat concursurile de talente de la televiziuni au făcut ca iluzionismul să capete noi dimensiuni, să devină popular, să atragă tot mai mulţi oameni. „Tinerii sunt atraşi de efecte, de feedback-ul pe care îl obţin în faţa celor apropiaţi, după care descoperă că pot avea şi satisfacţii financiare. Dacă ştii să te promovezi este o meserie bănoasă.“

    Cursurile nu-l învaţă pe tânărul aspirant atât trucuri, cât îi oferă o identitate, o traiectorie. „Dacă nu ştii să te organizezi, dacă nu ai cunoştinţe despre marketingul cultural, degeaba eşti talentat şi degeaba faci bine ce faci. Trebuie să ştii să te vinzi.“ Teaşcă spune că acum s-a depărtat de latura pragmatică a meseriei şi se desfăşoară în teatru. Îşi dă doctoratul cu tema „Teatrul de magie, inovaţie în artele spectacolului“, o formă nouă de manifestare teatrală care o să se dezvolte din ce în ce mai mult.

    Este o meserie costisitoare? Andrei Teaşcă spune că sunt magicieni care pot realiza momente inedite cu un minim de recuzită, dar, din punctul lui de vedere, trebuie investiţii majore. Crede că jumătate din tot ce înseamnă un spectacol de magie reprezintă ambientul şi atmosfera. Ambientul se creează cu tehnică, cu construcţii, cu decoruri, cu elemente, de la fum până la cutii. În spate există o întreagă industrie, inventatori, constructori, dar şi fabrici de elemente şi aparate pentru iluzionişti.

    A stat o perioadă în Coreea de Sud şi acolo a văzut că există locuri unde pasionaţii se pot întâlni şi vorbi; la noi nu exista aşa ceva şi a deschis, în august anul trecut, Magic Bar, care combină magazinul de magie cu funcţiile unui bar şi cu un loc de întâlnire al meseriaşilor. Andrei Teaşcă crede că pe la Teatrul de Magie sau pe la federaţie au trecut câteva zeci de magicieni, mai mult de jumătate din numărul iluzioniştilor ce activează acum. Nu-i place faptul că mulţi tineri vor atestatul de profesionist nefiind destul de pregătiţi, nu au răbdare pentru studiu şi pentru dobândirea unui statut.

  • 95 de minute de suspans şi hohote de râs

    Subiectul implică tema adulterului, iar pe scenă se regăsesc personaje mereu actuale – un milionar, soţia acestuia, dar şi amanţii fiecăruia – precum şi eroi pitoreşti – un samsar sau o slujnică. Dialogurile sunt alerte, scenariul propune întorsături ale firului acţiunii, decorurile sunt potrivite epocii interbelice, iar umorul se regăseşte deopotrivă în formele clasice – de limbaj, de caracter şi de situaţii. Deşi cunoscut în prezent mai cu seamă ca poet, Ion Minulescu (1881-1944) se dovedeşte în calitatea sa de autor dramatic la fel de actual ca şi în timpul vieţii sale, când piesele semnate de el înregistrau succese pe scenele teatrelor de la acea vreme.

    Titu Micşoreanu, milionar îmbogăţit pe cont propriu, doreşte să primească recunoaştere şi ca autor dramatic, fără a avea minime cunoştinţe de literatură sau talent scritoricesc. Motiv pentru care Micşoreanu „colaborează“, încercând să-şi impună voluntar ideile, aşa cum este obişnuit, cu un autor de piese de teatru, cu Ion Marian, la recomandarea soţiei sale, Cocuţa Micşoreanu, interpretată de Costina Ciuciulică.

    Intervenţiile domnului Cuţui, samsar, şi ale servitoarei Florica adaugă sare şi piper în desfăşurarea acţiunii, altminteri condimentată cu umor la tot pasul.

    Actorul Marius Rizea, care îl interpretează pe milionar, a mai jucat în stagiunea care se încheie în această săptămână în spectacolele Micul Infern, Scrisoarea, Un duel şi Vizita bătrânei doamne. Gavril Pătru, care însufleţeşte în Allegro, ma non troppo autorul dramatic, a jucat în această stagiune în alte opt piese, între care Bârfe, zvonuri şi minciuni, Două loturi şi Furtuna, în vreme ce diva spectacolului actual, interpretată de Costina Ciuciulică, mai joacă în alte patru piese, între care Dineu cu proşti, Revizorul şi Toţi fiii mei.

    Allegro, ma non troppo este pus în scenă de regizorul Răzvan Popa, acesta fiind al 16-lea spectacol pe care îl coordonează în cariera sa, care cuprinde şi roluri de teatru şi de film.Potrivită pentru o seară de destindere, piesa promite să vă descreţească frunţile şi să menţină treaz interesul spectatorului până la ultima replică.

  • Spectacolul “Nunta perfectă”, cu Adela Popescu, Laura Cosoi şi Cătălina Grama, în premieră pe 11 mai

    Spectacolul “Nunta perfectă”, de Alan Ball, cu titlul original “Five Women Wearing the Same Dress”, este regizat de Eugen Gyemant, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

    Spectacolul este o comedie savuroasă şi rafinată, cu personaje care nu sunt ceea ce par şi care vor să pară ceea ce nu sunt, cu replici acide şi o tensiune care creşte treptat pentru a exploda într-o nebunie, potrivit comunicatului.

    Producătorul spectacolului, agenţia Talentivity, şi-a propus în 2015 să creeze proiecte de conţinut de calitate pentru talentele pe care le reprezintă, iar alegerea piesei scrise de Alan Ball nu a fost întâmplatoare.

    “Am ales pentru prima aventură în zona de creatori de conţinut un spectacol de teatru. Mai precis o comedie cu cinci protagoniste (marfă destul de rară) scrisă de un laureat Oscar pentru cel mai bun scenariu, într-o transpunere scenică cel puţin incitantă”, a declarat Roxana Crişan, talent manager la Talentivity şi coordonatorul proiectului “Nunta perfectă”.

    Cuceriţi de proiectul “Nunta perfectă”, actorii Adela Popescu, Laura Cosoi, Cătălina Grama, Alina Chivulescu, Adina Galupa, Dan Rădulescu şi regizorul Eugen Gyemant şi-au dedicat ultimele luni repetiţiilor pentru spectacol, probelor de costume, interacţiunii cu echipa şi aprofundării sintagmei “Nunta perfectă”, care-şi va dezvălui aspecte amuzante şi deloc previzibile pe scena Teatrului Elisabeta.

  • Cronică de teatru: Omul cel bun din Seciuan

    Încă de pe vremea spectacolelor dionisiace însă, teatrul are, pe lângă divertisment, rolul de oglindă a societăţii, evidenţiind, de cele mai multe ori, defectele acesteia. Iar când societatea este caracterizată de tare precum evaziunea fiscală şi corupţia, acestea ajung şi pe principalele scene ale societăţii.

    Regizorul Andrei Şerban construieşte cu măiestrie descrierea societăţii actuale în jurul textului brechtian „Omul cel bun din Seciuan“ („Omul cel bun din Sîciun“, titlul original), ce se joacă la Teatrul Bulandra din toamna anului trecut. De altfel, Andrei Şerban este familiarizat cu acest text al lui Bertolt Brecht, prin care şi-a mai îndemnat publicul la bunătate şi onesti-tate în 1968, la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ, înainte să plece din ţară, iar a doua oară, la New York, semn al ciclicităţii unor evenimente similare.

    Povestea lui Brecht se petrece într-o perioadă în care zeii (Rodica Mandache, Manuela Ciucur şi Mirela Gorea) voiau să verifice dacă pe Pământ mai există oameni buni. Ei ajung în Seciuan (echivalentul Capitalei, după cum unul dintre personajele principale spune la un moment dat), caută un loc în care să se odihnească, iar singurul locuitor al oraşului dispus să îi ajute este prostituata Shen Te (Ana Ularu/Alexandra Fasolă). Zeii o recompensează cu bani şi o îndeamnă să fie „un om bun“, dar în acelaşi timp să îşi trăiască şi viaţa. În consecinţă, Shen Te se hotărăşte să devină antreprenoare şi investeşte banii de la zei într-o mică tutungerie.

    O proprietărească care îi cere banii pe chirie înainte de obţinerea unui mic profit (Ana Covalciuc/Daniela Nane), cât şi mai multe rude parazite ce încearcă să profite de noua ei situaţie o determină să se dedubleze şi să creeze un personaj care să gestioneze situaţiile: Văru’ Şui Ta. Văru’ ştie să nego-cieze şi să spună „nu“ profitorilor, dar este şi un „bun“ evazionist: transformă tutungeria într-o fabrică de ţigarete în care an-gajează prin contract 80 de muncitori, dar de fapt, în cadrul acesteia lucrează 400. Singurul sprijin al lui Shen Te este Vang (Vlad Ivanov), micul comerciant vânzător de apă, ce ajunge să fie bătut la un moment dat, iar Shu Fu, frizerul mogul plin de bani, este cel care îi oferă sprijin financiar prin contracte suspecte lui Şui Ta, dorind de fapt o căsătorie cu Shen Te.

    În spectacol mai sunt conturate şi alte tipuri umane desprinse din societatea actuală, cum ar fi Proprietăreasa, parvenita care deţine o clădire în oraş şi caută să obţină un câştig pe seama tuturor, sau Sun Iang (Cătălin Babliuc/Alexandru Poto-ceanu) – aviatorul poştal şomer pentru că „nu există aviaţia poştală“ (el este susţinut şi sfătuit de mama lui deşi a depăşit demult etapa copilăriei şi încearcă prin bani şi cunoştinţe să obţină un post, eşuează  şi profită de Văru’ care face un com-promis in cazul lui, mai ales pe seama relaţiei sentimentale pe care aviatorul o are cu Shen Te; ajunge astfel şef de tură în fabrica de tutun).

    În afară de mesajele transmise cu succes de actorii din distribuţie, „Omul cel bun din Seciuan“ se remarcă şi prin gradul încărcat al dificultăţii tehnice: 14 actori interpretează 24 de personaje prin roluri multiple – spre exemplu, Vlad Ivanov este atât Vang, cât şi Shu Fu şi Femeia, iar Rodica Mandache, Manuela Ciucur şi Mirela Gorea sunt atât zeii ce caută omul cel bun, dar şi Doamna Iang, Doamna Shin şi Nepotul. Pe lângă solicitarea fizică a schimbărilor de ţinută şi de rol, ei sunt impli-caţi şi într-o coregrafie dinamică a Andreiei Gavriliu, dar şi în momente cântate pe muzica interpretată de Raul Kuşak, aflat şi el în permanenţă pe scenă.

    Scenografia, realizată de Iuliana Vîlsan, trasează în câteva tuşe simple decăderea acestei so-cietăţi: la început, ilustrează o lume în care macii sunt în cer, iar stelele pe pământ, iar în a doua parte, macii sunt înlocuiţi de ţevi ce dau senzaţia de industrial. În această lume cu susu-n jos, Sun She îşi construieşte afacerea – aspect ilustrat la pro-priu, prin trasarea unor beţe de bambus aşezate pe scenă în chenare din ce în ce mai mari. Cu cât numărul posesiilor este mai mare – cu atât personajul este mai zbuciumat, ajungând ca la final să fie crucificat de aceste posesii. Pancartele cu diferite mesaje sau lozinci înlesnesc dialogul cu publicul şi mai îndulcesc din gravitatea mesajului transmis, îmbogăţind comicul spectacolului.

    Finalul este deschis, fără concluzii clare, la fel ca şi viaţa, după cum însuşi Vlad Ivanov spune într-un dialog direct cu pub-licul. Totuşi, epilogul cântat îndeamnă la bunătate – “Fiţi buni, fiţi drepţi, fiţi oneşti“. Un plus de comic, dar şi o intenţie binevenită de a opri un fenomen deranjant în teatru, al aplauzelor în picioare de trei ori, indiferent de tipul spectacolului de teatru, este adusă de pancarta finală: „Nu aplaudaţi în picioare, îi deranjaţi pe cei din spate“.

    Veţi decide singuri dacă „Omul cel bun din Seciuan“ este un spectacol ce ar fi meritat într-adevăr ridicarea publicului de pe scaune, cert este că a primit re-cent recunoaşterea breslei prin nominalizarea la şase categorii ale premiilor UNITER: cel mai bun spectacol, cel mai bun regizor, cel mai bun scenograf, cel mai bun actor în rol principal (Vlad Ivanov), premiul pentru cea mai bună actriţă în rol principal (Alexandra Fasolă), cea mai bună actriţă în rol secundar (Ana Covalciuc).

  • Carte: Mike Tyson, 
vremea vindecării

    Agreez boxul, ca sport, în măsura în care oferă spectacol, şi când spun spectacol mă gândesc mai degrabă la ceva gen Muhammad Ali şi mai puţin la superagresivitatea cultivată în prezent. Mi-am schimbat părea despre Tyson în momentul în care, hoinărind printre canale TV, am nimerit peste spectacolul său filmat ”Undisputed Truth„: într-un costum alb, arătând cumva între stângaci şi masiv, Tyson conversa cu sala, făcea oamenii să râdă, venea cu detalii picante sau cu amănunte necunoscute, prezenta o dimensiune umană care depăşea un pic muşchii de sub stofă. Şi mi-a plăcut asta, iar Tyson a ieşit, în ochii mei, figurat vorbind, din pachetul acela sus-pomenit.

    ”Adevărul de necombătut„ stă 
la rădăcina realismului practicat în show-ul şi în filmul său şi prezintă o realitate necosmetizată, directă, brutală a dedesubturilor vieţii unui campion de box; pentru aceasta Tyson a fost ajutat de Larry Sloman, scriitor specializat, dacă putem spune aşa, în colaborări, pentru că a scris împreună cu Howard Stern, magicianul David Blaine sau cu vocalistul celor de la Red Hot Chili Pepers Anthony Kiedis. Unii au spus despre carte că seamănă cu un scenariu de Tarantino sau cu un volum de Tom Wolfe; aş spune că este doar viaţă, poate puţin cosmetizată, poate o ţâră exagerată, poate un pic romanţată, dar viaţă.

    Lumea lui Tyson este populată cu boxeri, promotori, şmecheri de cartier, infractori mai tineri sau mai bătrâni, ziarişti, fete mai mult sau mai puţin uşurele, luptători de sumo, poliţişti şi rapperi, pegră şi oameni cumsecade. Boxerul oferă o lecţie de viaţă despre urcuş şi coborâş, despre cum poţi câştiga şi despre cum îţi pierzi minţile după ce câştigi şi despre cum îţi poţi reveni după ce ţi-ai pierdut minţile.

    Nu o să mă declar excitat de referinţele literare ce apar în carte, Tolstoi, Dumas, Lenin sau Tennessee Williams, pentru că mi se pare un mix de căutare şi de promo, de imagine, dar o să mă declar încântat de umor şi de francheţe. Spune Tyson: ”Nu pot fi de ajutor nimănui până nu mă ajut pe mine însumi şi aş da orice să mă fac bine. Ţin în mine multă suferinţă şi sper că a sosit vremea vindecării. Voi face tot ce-mi stă în putinţă. Pas cu pas„.

  • Coresi Shopping Resort organizează evenimente, înainte de inaugurarea de pe 27 martie

    Spectacolul de lasere şi flăcări Coresi va continua vineri, 20 martie, la ora 20:00 cu show-ul Equilibrium, o poveste despre magia focului şi puritatea luminii. Este un spectacol modular având ca tematică eternul joc al zilei cu noaptea, al albului cu negrul, al luminii cu întunericul. Elementele pirotehnice vor fi combinate în coregrafii inedite, dublate de proiecţii laser de mari dimensiuni şi efecte speciale laser generate pe o perdea de ceaţă şi fum.

    Tot pe 20 martie se vor activa cei cinci animatori Coresi, costumaţi în cele 5 petale ale moriştii Coresi, şi anume: Shopping, Restaurante & Cafenele, Cinema & Centrul de joacă, Hypermarket şi Parcul Coresi. Timp de o săptămână, cei 5 vor fi crea mini parade stradale. Pe 21 şi 22 martie, pe Galeriile Corona din Piaţa Sfatului, în intervalul 18.00 – 22.00, vor avea loc proiecţii luminoase.

    Immochan România are patru direcţii de business: dezvoltarea de proiecte imobiliare în parteneriat cu hipermarketurile Auchan; leasing pentru galeriile comerciale şi a retail park-urilor; activităţi de property management pentru galeriile comerciale şi valorizarea patrimonială a proprietăţilor grupului Auchan.

    Immochan România a deschis deja un centru comercial în Drumul Taberei, Bucureşti. Immochan a fost înfiinţat în 1976 special pentru a se ocupa de patrimoniul grupului, iar acum gestionează 370 de centre comerciale în 12 ţări, cumulând 2,3 milioane de metri pătraţi de galerii comerciale.

  • “Dumnezeu se îmbracă de la second-hand”, regizat de Ion Caramitru, în premieră absolută la TNB

    Piesă românească în două acte, satiră învăluită în ritmurile valsului, “Dumnezeu se îmbracă de la second-hand” este o surprinzătoare poveste a unei familii traversând deceniile şi a unui pian de marcă, pe turnanta istoriei, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX.

    Ion Caramitru, directorul Teatrul Naţional, mărturiseşte că se afla în căutarea unui text provocator cum este acesta: “Eu am fost mâna a doua care a atins textul, la second-hand cum s-ar zice, prima dată aflându-se în mâinile lui Horaţiu Mălăele, care ar fi montat-o probabil la Râmnicu-Vâlcea. Cred că Dumnezeu a vrut să ajungă la mine. O piesă cu o structură de text în puzzle, cel puţin aşa am văzut-o eu. Povestea de bază este desfăcută în mai multe compartimente, reprodusă în mai multe epoci, refăcută abia în final pentru înţelegerea deplină a poveştii. Ca stil, are şi un soi de umor frust şi unul de derivat, are foarte multe trimiteri într-o simbolistică care sparge tiparele timpului şi spaţiului”.

    La rândul său, Iulian Margu a declarat: “Piesa este o scurtă istorie a României moderne povestită cu ajutorul unui pian fermecat . Premiera aceasta este o mare mândrie a mea. Suprema consacrare a unui dramaturg, cum spunea Tudor Popescu, este să fie jucat de Teatrul Naţional, alături de clasicii universali”.

    Din distribuţia spectacolului fac parte actorii Dorin Andone, Lari Giorgescu, Carmen Ungureanu, Teodora Mareş, Eduard Adam, Armand Calotă, Fulvia Folosea, Ioan Andrei Ionescu, precum şi copiii Emma şi Theodora Calotă. Un rol important în acest spectacol îl are şi actriţa Florina Cercel.

    Spectacolul se va juca în avanpremieră sâmbătă şi duminică, de la ora 19.30.

    Dramaturgul Iulian Margu s-a născut pe15 ianuarie 1958. Scrie teatru şi regizează încă din anii ’80. În timpul liceului a înfiinţat o trupă de teatru de tineret. Şi-a construit cariera între două pasiuni, balansând cu simţ artistic între teatru şi film. Între primele piese, scrise la încurajarea dramaturgului Tudor Popescu, se numără “Avantajul liftului asupra scărilor”, “Caria dintelui de aur”, “Cântec de leagăn pe muzică rock”, “Lovitura de pedeapsă”. De dată mai recentă sunt “Statuia căreia îi miroseau picioarele” (“Un poet şi 1/2”), pusă în scenă la teatrul “Anton Pann” din Râmnicu-Vâlcea, “Dumnezeu se îmbracă de la second hand” (2012), “Despre Satana numai de bine”, “Harta turistică a iadului”, “Un oaspete neaşteptat” şi “Ghidul sinucigaşului”, cea mai recentă realizare – prezentată în acest an, la Teatrul Ariel din Râmnicu-Vâlcea, în regia autorului. Majoritatea sunt comedii satirice, autorul fiind permanent atent cu rolul teatrului ca oglindă a societăţii, o oglindă care nu doar reflectă, dar te şi obligă să interacţionezi, se arată în comunicatul citat.

  • CALENDAR. Evenimente în perioada 6-12 octombrie

    6.10
    BNR anunţă indicatorii de risc bancar pe luna august

    6-7.10
    Conferinţa europeană “Ştiinţa, viitorul Europei” (Lisabona)

    6-9.10
    Open Days 2014: Planurile de investiţii ale regiunilor UE în perioada 2014-2020 (Bruxelles)

    7.10
    INS anunţă indicii valorici ai cifrei de afaceri şi ai comenzilor noi din industrie pe primele opt luni

    7.10
    Gala Olimpică Kings On Ice cu Evgheni Pluşenko (Sala Polivalentă, Bucureşti)

    8.10
    INS publică datele definitive pentru Produsul Intern Brut în anul 2012

    8.10
    CE adoptă pachetul legislativ privind extinderea UE 2014

    9.10
    INS difuzează cifra de afaceri în comerţ şi servicii de piaţă prestate în principal populaţiei şi statistica lucrărilor de construcţii pe primele opt luni

    9-10.10
    Consiliul UE pentru Justiţie şi Afaceri Interne

    9.10
    Eurostat anunţă indicele preţurilor imobiliare în al doilea trimestru în UE şi zona euro

    10-11.10
    Romanian Thrash Metal Club Fest (Fabrica Club, Bucureşti)

    12.10
    Conferinţa “Cum se fac banii?” în cadrul proiectului ZooMonetar (Muzeul Antipa, Bucureşti)

    până la 16.11
    Expoziţia “Chinul materiei I – Grâul” (Muzeul Ţăranului Român, Bucureşti)
     

  • Iohannis: Vreau mai puţină gălăgie şi mai multă sobrietate. Spectacolul steril nu produce rezultate

    ”S-a spus adesea că trăim într-o ţară în care interesul pentru spectacol este mai mare decât interesul pentru normalitate. Nu cred că este adevărat. Politica trebuie să producă rezultate, nu un spectacol steril. Pe cetăţeanul simplu sunt convins că îl interesează siguranţa, ordinea, performanţa în administraţie, învăţământ sau în sănătate. Este de datoria noastră, a marelui partid al dreptei, să facem din România un stat modern, bazat pe un model liberal de dezvoltare. Acest lucru este posibil dacă ne îndeplinim obiectivele strategice, anume de a câştiga preşedinţia României şi de a asigura un ciclu de guvernare pe zece ani”, a afirmat Iohannis.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Chiar nu s-a mai inventat nimic nou în materie de clişee?

    Nu că am avea, Doamne feri, ceva cu consultanţii, este o ocupaţie folositoare şi onorabilă; ea vine mai degrabă din abundenţa mailurilor dispuse să-mi ofere o nouă viaţă socială şi profesională, o nouă atitudine, noi capabilităţi, SCHIMBAREA, de la o mulţime de oricine. Dacă ştim aşa de bine, de ce ne merge aşa de rău? 

    Îmi propusesem să scriu despre alegerile europene, dar un schimb de replici din Ziarul Financiar m-a făcut să îmi schimb intenţiile. Valer Blidar, preşedintele grupului Astra şi acţionar al Băncii Comerciale Feroviara, a spus, săptămâna trecută, că forţa de muncă din industrie este îmbătrânită, iar cei tineri sunt foarte slab pregătiţi şi cu pretenţii salariale mari. “Nu mai vrea nimeni să muncească în ţara asta. Nu există nicio politică guvernamentală care să încurajeze meseriile”, a spus Blidar.

    Un tânăr pe nume Andrei Mihăilescu i-a răspuns lui Blidar a doua zi: “şi noi, tinerii, suntem dezămagiţi de dumneavoastră, generaţia părinţilor noştri, pentru că nu aţi avut o viziune în aceşti 25 de ani, pentru că aţi distrus sau permis să se distrugă bruma de industrie învechită, CAP-urile şi reţelele de irigaţie, pădurile şi lucrările hidrotehnice, pentru că aţi fost individualişti şi aţi tras doar pentru interesul personal sau al familiei şi aţi crezut sau încă mai credeţi că statul e un fel de sac fără fund, pentru că aţi fost profesori universitari mai interesaţi de fabricile de diplome şi de şpăgi şi mai nou de proiecte cu fonduri europene şi conferinţe decât de educarea studenţilor, pentru că, patroni fiind, aţi ales să daţi salarii mici şi apoi să vă miraţi ca toti cei buni pleacă afară să lucreze in construcţii, pentru că voi ne-aţi făcut o ţară low-cost pentru încă 20 de ani”.

    Cu tot respectul, credeam că s-a mai schimbat ceva în materie de clişee. Dar nu. Unul din păcatele majore ale meseriei de jurnalist este faptul că de la un punct încolo le-ai văzut şi le-ai auzit pe toate. Şi observi cum o serie de teme revin ciclic şi redundant.

    Şi Valer Blidar şi Andrei Mihăilescu greşesc atunci când se situează pe baricade diferite. Este aceasta o situaţie conflictuală fără rost; conflictul este o constantă a nou-românismului, se vede asta de la modul în care plecăm  la verdele semaforului la modul în care (nu) colaborăm cu ceilalţi.

    Greşesc cei doi atunci când privesc în urmă; înţelept estă să constaţi şi să acţionezi, după puteri, pentru schimbare reală. Este greu să judeci cu mintea de acum ce şi cum au gândit românii în urmă cu 25 de ani sau să le ceri, atunci, o viziune, în sensul a ceea ce înţelegem acum printr-o viziune; aceea era o lume cu liste de aşteptare pentru telefoane fixe, televizoare color sau automobile, o lume fără calculatoare, în care victoria era să rezişti, punct. Nu este corect să spui că tânăra generaţie nu munceşte sau că nu vrea să o facă – în jurul meu oameni tineri trag din greu, zilnic, mereu inventivi şi deschişi; tânăra generaţie trebuie doar motivată, nici măcar îndrumată, iar oamenii tineri îmi par a fi devenit mai conştienţi de preţul lor. Săptămâna trecută, Business Magazin a adunat o sală plină cu sute de oameni tineri, şi de nouă ani de zile lansăm pe piaţă câte un catalog cu câte o nouă sută de tineri cu funcţii executive, care muncesc din greu în companii sau în propriile afaceri.

    Industria aceea chiar era învechită şi CAP-urile nu-şi mai aveau rostul; doar că pe rămăşitele lor trebuiau constuite afaceri viabile. Orice papagal din politică îţi va înşira senin platitudinea cu extrema fragmentare a terenurilor agricole, alături de alte clişee de genul grânarul Europei sau cum putem hrăni noi 60 de milioane de oameni; dar nimeni, niciodată, nu a avut curajul să acţioneze astfel încât să se fure ceva mai puţin, iar banii rămaşi să sprijine micii fermieri, care nu sunt leneşi ci numai săraci.

    Greşim fundamental atunci când ne acuzăm cu toţii pentru greşelile clasei politice şi nu trebuie să ne acuzăm unii pe alţii, tineri sau bătrâni, şoferi sau pietoni, angajaţi sau angajatori. Sociologii folosesc o noţiune – entropia socială. La fel ca în fizică, unde sistemele tind să atingă cea mai dezordonată stare – gheaţa rigidă se transformă în apă şi apoi în vapori, iar pentru a împiedica acest lucru trebuie consumată energie, a unui frigider, de exemplu – societatea umană tinde spre cea mai dezordonată stare a sa. Spre anarhie, eventual. Pentru a preîntâmpina acest lucru, trebuie cheltuită energie – justiţie, legi aplicate, un sistem corect de valori, educaţie. Ori marea problemă a României, pe care pare să nu o înţeleleagă nimeni, este că tocmai vectorii energetici s-au defectat.

    Unul dintre vectori este renunţarea la clişee; al doilea este renunţarea la conflict. Şi putem adăuga.