Tag: specialisti

  • Povestea tinerei care a renunţat la o slujba sigură într-o corporaţie pentru a se întoarce în satul Luncani pentru a deschide o afacere cu părinţii ei

    „Am făcut primii paşi în comuna Luna, lângă Cluj. M-am născut într-o familie de oameni simpli, harnici şi oneşti, a căror singură preocupare a fost aceea de a ne oferi mie şi surorii mai mari toate condiţiile în care să creştem şi să ne dezvoltăm frumos”, îşi începe povestea Felicia Tulai, cea care deţine conducerea companiei alături de sora sa. Cele două fiice ale familiei sunt sprijinite în toate operaţiunile de către tatăl lor – „mentorul”, după cum îl denumeşte ea. În 2011, după mai bine de şapte ani de carieră în mediul corporatist, Felicia Tulai a decis să renunţe la viaţa din Capitală, să se întoarcă în comuna clujeană şi să se implice 100% în activitatea comercială a familiei. Însă afacerea Luna Solai are două începuturi, conform spuselor antreprenoarei.

    Primul pas a fost făcut în 1998, prin achiziţia unei prese de ulei în valoare de 5.000 de euro, care şi-a găsit locul în curtea părinţilor. „După pensionare, au cumpărat o presă şi au început să producă ulei presat la rece de floarea- soarelui din seminţele aduse de săteni sau fermierii din regiune. Atunci când obiectivele mele profesionale au fost atinse, am revenit în Cluj cu dorinţa de a dezvolta un brand din munca părinţilor mei”, explică antreprenoarea. A plecat la drum cu dorinţa de a crea un brand premium, având ca atuuri zona şi solurile româneşti, şi a ajuns să producă, pe lângă uleiul de floarea- soarelui, şi sortimente precum uleiul de dovleac, nucă, rapiţă etc. „Traiectoria nu a fost grea, dar nici extrem de sinuoasă. Mărturisesc că m-a ajutat experienţa părinţilor mei în domeniu, acumulată în mai bine de 10 ani”, spune Felicia Tulai. În octombrie 2011 a fost înfiinţată TAF Presoil SRL, firmă al cărei obiectiv principal era valorificarea produsului deja consacrat în afacerea familiei, iar pentru crearea noii unităţi de producţie şi preluarea activităţii pe noua firmă a fost nevoie de o investiţie de circa 200.000 de euro, realizată atât din fonduri proprii, cât şi prin contractarea de credite bancare.

    În prezent, Luna Solai se poziţionează ca un brand premium de uleiuri presate la rece, pe o piaţă în creştere, „care nu a ajuns încă la maturitate, dar cu mare potenţial de creştere”, conform spuselor antreprenoarei. Uleiul presat la rece este obţinut prin zdrobirea seminţelor oleaginoase şi presarea lor fără să fie supuse unor procese termice. Folosirea căldurii la fabricarea uleiului sporeşte cantitatea de produs obţinută, însă reduce cantitatea de vitamine, minerale şi substanţe nutritive, modifică aroma naturală şi calitatea lor. Tehnologia aplicată ajută la păstrarea gustului natural, specific seminţelor, şi permite extragerea într-o proporţie mai mare a nutrienţilor, antioxidanţilor, vitaminelor, mineralelor, comparativ cu celelalte procedee.

    Vorbind despre tipurile de produse, aceasta ţine să puncteze că ponderea consumului de ulei de floarea-soarelui – indiferent dacă este rafinat sau presat la rece – este de aproximativ 80%, situaţie valabilă şi în cazul propriei afaceri. Acesta este urmat de uleiurile de rapiţă, dovleac, in, cânepă şi nucă, care pornesc de la 30 de lei sticla de 250 de ml (de exemplu uleiul de nucă), ajungând la 10,5 lei litrul (în cazul celui de floarea-soarelui). De curând au lansat şi primul ulei bio, cel de in, iar antreprenorii îşi propun să extindă această gamă cu alte sortimente. Brandul Luna Solai este prezent în 12 judeţe şi în Bucureşti prin intermediul colaboratorilor, însă printre planurile fondatorilor se află extinderea în zona de vest a ţării şi o mai bună prezenţă în Capitală. „Showroomul nostru, aflat în incinta unităţii de producţie, oferă posibilitatea celor ce ne trec pragul să deguste şi să trăiască «pe viu» experienţa presării la rece, într-un cadru organizat”, explică Felicia Tulai. Dezvoltarea segmentului online este un alt obiectiv pe termen scurt al tinerei, având în vedere că ponderea comenzilor din online nu depăşeşte, în prezent, 10% din cifra de afaceri. Conform ei, la finele anului trecut, firma care operează brandul Luna Solai a înregistrat o cifră de afaceri de 868.000 de lei, iar pentru anul acesta estimează o creştere de 50% a rulajelor.

    „A contat enorm faptul că am întâlnit oameni minunaţi care au văzut potenţialul brandului nostru, care ne-au încurajat şi care au făcut ca evoluţia să fie mai uşoară”, spune acesta. Printre cei menţionaţi se numără şi feedbackul specialiştilor, cum ar fi cei de la Institutul de Calitate şi Gust de la Bruxelles (ITQi), care le-au acordat o stea Michelin pentru uleiul de floarea-soarelui şi două astfel de stele pentru uleiul de dovleac. „Aceste confirmări primite încă de la prima ieşire internaţională ne-au făcut să înţelegem că marca trebuie protejată şi înregistrată la OSIM”, adaugă Tulai. Printre alte reuşite cu care se mândreşte se numără şi titlul de Furnizori ai Casei Regale a României, „o apreciere de suflet pentru mine şi familia mea”, pe care Luna Solai a primit-o în urmă cu trei ani. „Privesc în urmă şi îmi amintesc toamna lui 2011, când, hotărâtă să fac o schimbare în viaţa mea de corporatist dedicat, am ales să mă întorc acasă. Acum, dincolo de îndoieli şi incertitudini, am convingerea că povestea nu este a mea, ci a familiei. Aceasta era calea prin care visul familiei Tulai trebuia împlinit”, conchide antreprenoarea.

    Pe o piaţă totală a uleiurilor şi grăsimilor estimată la 2,3 miliarde de lei în 2015, consumul de ulei, margarină, unt şi alte produse similare a cunoscut evoluţii diferite în funcţie de segment, conform unei analize a Ziarului Financiar. Astfel, deşi uleiul de floarea-soarelui domină piaţa cu vânzări în valoare de 1,3 miliarde de lei, respectiv 60% din total, consumul este în scădere uşoară, în contextul în care românii se arată tot mai interesaţi de alte produse, precum uleiul de măsline. Conform aceleiaşi surse, cei mai importanţi jucători de pe piaţa uleiurilor şi grăsimilor în funcţie de cele mai vândute branduri sunt Bunge, Expur şi Unilver. Acesta din urmă activează doar pe piaţa margarinei cu brandurile Rama şi Delma, fiecare cu o cotă de piaţă de aproape 5%. Pe segmentul de ulei se bat însă Expur şi Bunge România, ce ocupă 28% din piaţa totală a uleiurilor, fiecare având o cotă de piaţă egală de 14% pe întreg portofoliul de uleiuri. La nivel de branduri, Untdelemn de la Bunica ocupă prima poziţie în topul cinci al celor mai cumpărate produse din gama uleiurilor şi grăsimilor.

  • Colecţia de artă Rockefeller, evaluată la 600 de milioane de dolari, scoasă la licitaţie

    Această colecţie ar putea depăşi recordul de preţ mondial stabilit la Paris în 2009 de cea a lui Yves Saint Laurent şi Pierre Bergé, adjudecată pentru suma totală de 484 de milioane de dolari.

    Colecţia Rockefeller include lucrări de artă impresionistă, modernă şi clasică, iar licitaţia reprezintă un eveniment major în domeniu, potrivit lui François de Ricqlès, preşedinte al Christie’s France.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • BREAKING: Cod PORTOCALIU de inundaţii în trei judeţe. Cod GALBEN în jumătate de ţară

    Potrivit Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărirea Apelor (INHGA), este cod portocaliu pe râuri din judeţele Harghita, Covasna şi Braşov.

    ”Ca urmare a precipitaţiilor înregistrate în ultimele ore, prognozate, a cedării apei din stratul de zăpadă şi propagării se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte severe de inundaţii locale şi creşteri importante de debite şi niveluri cu depăşiri ale cotelor de inundaţie pe afluenţii mici ai Oltului aferenţi sectorului amonte Acumulare Voila, judeţele Harghita, Covasna şi Braşov. Fenomenele se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare în bazinele hidrografice Cormoş, Homorodul Mic şi Homorodul Mare”, arată hidrologii.

    Avertizarea cod portocaliu de inundaţii a intrat în vigoare marţi după-amiază şi expiră miercuri la ora 10.00.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Meseriile care aduc MII DE EURO LUNAR celor care nu au nici bacalaureatul

    Salarii de peste 1000 euro pe luna se gasesc in Romania, chiar daca studiile nu sunt necesare pentru meseriile prestate pentru aceste salarii. Spre exemplu, in urma unui curs de calificare si a unei etape de training specializat, puteti deveni fara exceptie controlor de trafic aerian. Pentru aceasta meserie nu va fi nevoie sa aveti bacalaureatul. Insa, totusi, liceul va trebui sa fie absolvit.

    Va merita insa efortul fara nicio discutie, deoarece salariul unui astfel de controlor poate ajunge la 5.000 euro pe luna. Si discutam despre salariul net. De asemenea, nu trebuie sa zburati zilnic si sa lucrati in conditii de risc pentru a castiga un salariu de 800 – 1000 euro net lunar. Un sudor specializat in argon poate castiga fara mari probleme acest salariu.

    Un medic rezident, cu 6 ani de facultate + anii petrecuti in rezidentiat poate lua lunar un salariu de 2000 de lei. Insa la intrarea in rezidentiat, mai ales intr-un oras mic, salariul medicului va fi de cele mai multe ori cel minim pe economie. In acelasi oras, in urma unui simplu curs de calificare ca manichiurist pedichiurist, o manichiurista poate castiga chiar si pana la 2500, 3000 de lei. Iar intr-un oras mare acest salariu poate creste. Pe langa salariul net insa, manichiurista poate beneficia de tot felul de bonificatii care se adauga la suma totala.

    Intr-un salon de renume din capitala, astfel, salariul unui manichiurist sau al unui pedichiurist cu experienta poate ajunge cu usurinta la 1000 euro lunar.

    Un frizer dintr-un salon mare, intr-un oras precum Bucurestiul sau Clujul, poate ajunge la 3500 lei pe luna, un salariu comparabil cu al unui grefier, spre exemplu. Singura diferenta e ca primul ar urma un simplu curs de frizerie / coafor, iar cel de-al doilea are nevoie de cel putin o
    facultate in domeniul legal.

    Aceeasi tendinta predomina si in UE. Un simplu muncitor la salubrizare poate castiga intr-o tara ca Germania un salariu de 2000 euro (la care se aduna si sporurile). Acest salariu poate reprezenta un punct de competitie cu oricare alt salariu din randul celor care au studii superioare. Un instuctor HR de exemplu poate castiga 2000 – 2500 euro, insa acesta ar avea nevoie de studii superioare pentru a
    profesa la un nivel inalt, in timp ce muncitorul in salubritate nu are nevoie nici macar de ciclul liceal.

    In acest caz, este bine sa va ganditi de doua ori ce cariera doriti sa urmati si ce nivel de studii doriti sa absolviti. Inainte de a intra pe piata muncii puteti cerceta si ofertele existente la AJOFM in fiecare oras si veti descoperi cu stupoare ca multe meserii disponibile nu necesita neaparat absolvirea unei facultati, insa salariile adiacente vor fi extrem de multumitoare.

    Sursa: calificare-evaluare.ro/frizer-coafor-manichiurist-pedichiurist/

  • AVERTISMENTUL SUMBRU al specialiştilor: milioane de copii sunt expuşi unui pericol major

    David Allamby, un oftalmolog britanic, director al clinicii London’s Focus Clinic, avertizează asupra riscului la care sunt expuşi copiii care nu petrec suficient timp afară, la lumina solară. El spune că milioane de copii se îmbolnăvesc de miopie, care în timp se poate agrava, ducând la orbire completă. 

    Potrivit MailOnline, cauza majoră a acestui pericol este timpul îndelungat pe care foarte mulţi copii din noua generaţie îl petrec în casă, jucându-se pe smartphone-uri, în loc să iasă afară, la lumina naturală a soarelui. „Acţionaţi acum! Copiii trebuie încurajaţi să lase telefoanele de-o parte şi să iasă afară să se joace”, le transmite acesta părinţilor, sfătuindu-i să schimbe obiceiul nesănătos al copiilor înainte ca aceştia să îşi piardă vederea.

    Discursul său vine la câteva zile după ce Institutul Naţional de Statistică britanic a publicat date şocante conform cărora copiii petrec în medie doar 16 minute pe zi afară. Pentru adolescenţii de 14-15 ani situaţia este cea mai gravă, deoarece aceştia petrec doar 10 minute pe zi în exteriorul casei. Se pare că băieţii petrec afară de obicei cu cinci minute mai mult decât fetele.

    Dr Allamby spune că 90 de minute pe zi petrecute în exteriorul casei ar putea ajuta la o diminuare simţitoare a riscului de orbire.

    Ţinând cont de dependenţa tot mai mare faţă de telefoanele mobile, jumătate din populaţia lumii întâmpină probleme de vedere până la vârsta de 30 de ani, şi situaţia tinde să se agraveze. Oftalmologul britanic spune că miopia poate cauza şi alte boli grave, precum desprinderea retinei sau glaucomul.

  • Zid al Cetăţii din Sighişoara, prăbuşit pe o porţiune de 4,6 metri. Trafic parţial restricţionat

    Primăria Sighişoara a transmis, marţi, într-un comunicat de presă, că în noaptea de duminică spre luni, camerele de supraveghere au surprins prăbuşirea a 4,6 metri din zidul de incintă, Tronsonul 11 din Zidul Cetăţii, iar primarul municipiului, Ovidiu-Dumitru Mălăncrăvean, a dispus ca măsură de urgenţă izolarea zonei şi a convocat Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Meseriile care aduc MII DE EURO LUNAR celor care nu au nici bacalaureatul

    Salarii de peste 1000 euro pe luna se gasesc in Romania, chiar daca studiile nu sunt necesare pentru meseriile prestate pentru aceste salarii. Spre exemplu, in urma unui curs de calificare si a unei etape de training specializat, puteti deveni fara exceptie controlor de trafic aerian. Pentru aceasta meserie nu va fi nevoie sa aveti bacalaureatul. Insa, totusi, liceul va trebui sa fie absolvit.

    Va merita insa efortul fara nicio discutie, deoarece salariul unui astfel de controlor poate ajunge la 5.000 euro pe luna. Si discutam despre salariul net. De asemenea, nu trebuie sa zburati zilnic si sa lucrati in conditii de risc pentru a castiga un salariu de 800 – 1000 euro net lunar. Un sudor specializat in argon poate castiga fara mari probleme acest salariu.

    Un medic rezident, cu 6 ani de facultate + anii petrecuti in rezidentiat poate lua lunar un salariu de 2000 de lei. Insa la intrarea in rezidentiat, mai ales intr-un oras mic, salariul medicului va fi de cele mai multe ori cel minim pe economie. In acelasi oras, in urma unui simplu curs de calificare ca manichiurist pedichiurist, o manichiurista poate castiga chiar si pana la 2500, 3000 de lei. Iar intr-un oras mare acest salariu poate creste. Pe langa salariul net insa, manichiurista poate beneficia de tot felul de bonificatii care se adauga la suma totala.

    Intr-un salon de renume din capitala, astfel, salariul unui manichiurist sau al unui pedichiurist cu experienta poate ajunge cu usurinta la 1000 euro lunar.

    Un frizer dintr-un salon mare, intr-un oras precum Bucurestiul sau Clujul, poate ajunge la 3500 lei pe luna, un salariu comparabil cu al unui grefier, spre exemplu. Singura diferenta e ca primul ar urma un simplu curs de frizerie / coafor, iar cel de-al doilea are nevoie de cel putin o
    facultate in domeniul legal.

    Aceeasi tendinta predomina si in UE. Un simplu muncitor la salubrizare poate castiga intr-o tara ca Germania un salariu de 2000 euro (la care se aduna si sporurile). Acest salariu poate reprezenta un punct de competitie cu oricare alt salariu din randul celor care au studii superioare. Un instuctor HR de exemplu poate castiga 2000 – 2500 euro, insa acesta ar avea nevoie de studii superioare pentru a
    profesa la un nivel inalt, in timp ce muncitorul in salubritate nu are nevoie nici macar de ciclul liceal.

    In acest caz, este bine sa va ganditi de doua ori ce cariera doriti sa urmati si ce nivel de studii doriti sa absolviti. Inainte de a intra pe piata muncii puteti cerceta si ofertele existente la AJOFM in fiecare oras si veti descoperi cu stupoare ca multe meserii disponibile nu necesita neaparat absolvirea unei facultati, insa salariile adiacente vor fi extrem de multumitoare.

    Sursa: calificare-evaluare.ro/frizer-coafor-manichiurist-pedichiurist/

  • Marele divorţ energetic

    ”Numărătoarea inversă a început“, spune Serge Colle, global power & utilities advisory leader în cadrul companiei de consultanţă EY. Declaraţiile lui Colle sunt incluse în ultimul studiu realizat de specialiştii de la EY care abordează schimbările majore, deja vizibile în sistemul energetic global.

    ”La nivelul industriei energetice europene ne vom uita la 2022 ca la un fel de an de naştere a unui sistem complet diferit. Deşi nu ne aşteptăm ca în acel moment un număr mare de consumatori să părăsească reţeaua de distribuţie, simplul fapt că ai această opţiune va acceleara ritmul schimbărilor tehnologice, lucru care mai departe va alimenta dezvoltarea unui sistem energetic digitalizat şi descentralizat“, mai spune Colle.

    Acelaşi studiu realizat de EY mai arată un lucru.

    În toate pieţele, până în 2025, vehiculele electrice vor ajunge la paritate cu vehiculele tradiţionale, cu combustie internă, în ceea ce priveşte costurile şi performanţele. Dacă azi maşinile electrice nu reprezintă decât 2% din parcul auto european, până în 2025 aceastea vor ajunge la 10%, adică de la 0,4 milioane de unităţi la 14,3 milioane de maşini.

    Cercetarea evidenţiază de asemenea doi factori care ar putea accelera atingerea punctelor cheie de transformare: schimbarea preferinţelor consumatorilor în favoarea energiei regenerabile şi adopţia accelerată de tehnologii care permit integrarea uşoară în reţelele de distribuţie de energie şi reduc costurile de generare de energie solară şi eoliană, precum şi cele de stocare de energie în baterii.

    ”Maturizarea tehnologiilor de producţie de energie regenerabilă, scăderea abruptă a costurilor stocării energiei în baterii şi opţiunile mai clare de alegere pentru consumatorul final indică de multă vreme emergenţa unui sistem energetic radical nou. În vreme ce tendinţele şi momentele diferă între pieţe şi geografii, studiul arată clar că numărătoarea inversă până la debutul unui nou viitor energetic accelerează mai puternic decât se aşteptau mulţi“, spune Valeriu Binig, partener la EY România.

    De exemplu, în acest moment, la nivel european circa 16% din cererea de energie este acoperită de regenerabile. În 2042, ponderea acestora va ajunge la 42%. La acel moment, una din trei maşini va fi alimentată electric. Modelările făcute de EY arată că la nivelul anului 2025 aproape o treime din cererea de energie ar putea veni din zona de maşini electrice.

    ”Imaginaţi-vă atât: milioane de maşini electrice înseamnă milioane de baterii care ar putea fi integrate în sistem, lucru care mai departe reprezintă oportunităţi suplimentare de management şi de optimizare a reţelelor“, mai spune Colle.

    Mugurii schimbării, care sunt deja vizibili, le generează coşmaruri marilor companii de utilităţi. Când dominaţia ta se bazează pe avantajul de a fi un monopol natural, apariţia acestor fisuri nu prevesteşte nimic bun. ”Multe ţări europene au început deja să-şi schimbe modelele de afaceri din energie ca răspuns la presiunile legislative şi de reglementare, la creşterea absorbţiei de resurse regenerabile şi la ţintele ambiţioase de reducere a amprentei de carbon. Rezultatele studiului indică faptul că veniturile anuale de 67 de miliarde de dolari ale companiilor tradiţionale de utilităţi vor risca să scadă până în 2050, din cauza distribuţiei de energie solară generată în regiune“, se mai arată în studiul EY.

    România nu este străină de aceste schimbări, deşi lucrurile sunt la început.

    Sunt zile în care eolienele din Dobrogea asigură un sfert din energia necesară, la egalitate cu mamuţii pe cărbuni din bazinul Olteniei.

    Maşinile electrice sunt un club exclusivist încă, dar proiectele pentru montarea de încărcătoare pentru acest tip de vehicule nu mai sunt o raritate şi pe ele se va construi noul chip al pieţei auto.

    La jumătatea anului trecut, arată statisticile, posesorii de vehicule electrice aveau la dispoziţie o reţea naţională de 150 de puncte de încărcare. Proiecţiile oficiale arată însă că până la finalul anului 2020 posesorii de maşini care folosesc combustibili alternativi ar putea avea la dispoziţie încă 1.000 de puncte de alimentare, aici intrând şi soluţii precum gazul natural comprimat (GNC).

  • Multinaţionalele din Bucureşti plătesc costurile de relocare ale specialiştilor din provincie

    Cele mai căutate au fost apartamentele de două camere din zona Aviaţiei. Bugetele tinerilor manageri români variază între 700 şi 1.000 euro/lună şi aceştia preferă apartamentele noi, de două şi trei camere, cu loc de parcare, situate cât mai aproape de birou.

     „Cererea de închiriere a apartamentelor situate în zona de nord este mai mare la începutul acestui an, cu 30-40% faţă de aceeaşi perioadă din 2017, dar există un echilibru pe piaţă, datorită faptului că şi oferta a crescut în ultimul an, pe măsură ce s-au livrat noi ansambluri rezidenţiale, în zonele Aviaţiei, Băneasa şi Pipera.

    Imobilele nou livrate in zona de nord au un impact semnificativ atât asupra stocului de locuinţe, cât şi asupra standardelor de calitate solicitate de către chiriaşi, contrabalansând astfel cererea în creştere”, declară Aura Diaconescu, manager al Departamentului Închirieri, în cadrul Nordis.

    Tinerii corporatişti caută să închirieze locuinţe premium cât mai apropiate de birou, managerii străini şi antreprenorii români cu copii închiriază vile sau apartamente mari, situate lângă şcolile renumite din Bucureşti.

    Anul 2017 s-a caracterizat printr-o tendinţă de creştere a cererilor de închiriere pentru proprietăţi premium situate în zonele Herăstrău, Aviaţiei şi Pipera, tendinţă care se menţine şi la începutul acestui an.

    Cele mai multe tranzacţii de închiriere în zona de nord s-au încheiat însă la bugete cuprinse între 1.000-1.500 de euro în 2017.

    Expaţii din top management şi-au menţinut preferinţa pentru apartamentele exclusiviste, situate în zonele Dorobanţi – Capitale, Primăverii sau Herăstrău, a căror chirie depăşeşte 2500 euro/lună.

    Grupul de firme imobiliare Nordis a fost înfiinţat în 2008, de către Emanuel Poştoacă, consultant imobiliar cu experienţă in investiţii rezidenţiale în zona de nord şi astăzi reuneşte trei firme specializate: Nordis ¬ Development, de dezvoltare imobiliară, Nordis Management, de management de proiecte imobiliare şi Nordis Premium Properties, de intermediere şi investiţii imobiliare.