BusinessMagazin

Tag: sefi

  • De ce se tem angajaţii din România: şefi psihopaţi şi colegi care înjunghie pe la spate

    Dintre angajaţii intervievaţi, 42% consideră că „un şef psihopat” reprezintă cel mai înspăimântător lucru la locul de muncă şi motivul pentru care şi-ar căuta rapid un nou job. Alţi 29% ar face acelaşi pas din cauza „colegilor care înjunghie pe la spate”, iar 10% sunt speriaţi de lucrul până în toiul nopţii. Sunt însă şi angajaţi temerari (7%), care spun că nimic nu i-ar putea înspăimânta atât de tare încât să fie nevoiţi să îşi caute un alt job.

    Dacă acestea sunt motive ipotetice care ar avea rol determinant în decizia de schimbare a locului de muncă, topul celor mai înspăimântătoare lucruri cu care se confruntă angajaţii români zi de zi la birou este dominat de volumul uriaş de muncă, invocat de 21% dintre respondenţi. Alte obstacole cu care se mai întâlnesc angajaţii români sunt „şefii clovni” (14%), „colegii vrăjitori” (13%) sau „şedinţele de circ” (12%). Lista continuă cu stresul de a ajunge la o oră fixă dimineaţa, la birou; teama de a fi concediat, lucrul cu un şef incompetent, neplata salariului sau lipsa comunicării în interiorul organizaţiei.

    Dacă din rutina zilnică nu lipsesc situaţiile care generează spaimă în rândul angajaţilor, cele care ar putea crea „groază” intenţionată, în mod festiv, lipsesc aproape cu desăvârşire, în condiţiile în care 84% dintre angajaţi declară că nu sărbătoresc Halloween-ul la birou. Dacă petrecerile de Crăciun fac deja parte din tradiţia fiecărui sfârşit de an în companii, cele de Halloween abia acum încep să-şi croiască drumul în cultura organizaţională a angajatorilor români.

    Dintre cei foarte puţini care ţin această sărbătoare, 41% merg la o petrecere tematică în afara companiei, 30% se bucură de prăjituri specifice şi dovleci sculptaţi, 19% au parte de o petrecere sau un concurs de costume de Halloween chiar în companie, iar 15% vin la birou în costume trăznite. În ceea ce priveşte bugetul alocat pentru sărbătorirea Halloween-ului la job, 76% dintre angajaţi nu cheltuie nimic în acest scop, 14% cheltuie mai puţin de 50 de lei, iar 11% alocă peste 50 de lei.

    Studiul a fost realizat în luna octombrie 2017, pe un eşantion de 1.299 de respondenţi, dintre care 63% sunt salariaţi fără funcţii de conducere. Ca profil general, 62% dintre participanţii la studiu sunt femei, 38% bărbaţi, iar categoria dominantă de vârstă (85%) este 26-55 de ani. 59% dintre aceştia au studii superioare.

  • Tăriceanu se contrazice cu Dragnea: Numirea şefilor de Parchete trebuie să fie depolitizată

    “Am văzut proiectul înainte de a fi trimis la CSM. Nu am stat să analizez propunerile făcute de CSM, în detaliu, dar sigur că am urmărit cu mare atenţie dezbaterea publică, diferite opinii, diferite sugestii. Sunt la curent bine cu toate aceste subiecte de interes public. Dacă ar fi să facem un sumar al principalelor subiecte în dispută: ‘1. Cine va face în viitor numirea procurorilor?’ şi am susţinut că numirea trebuie să fie depolitizată şi de aceea am propus ca CSM să fie cel care să facă numirile, evitând factorul politc, care e în prezent preşedintele”, a declarat Tăriceanu, în cadrul unei conferinţe de presă, la Senat.

    Citiţi mai multe pe www.gandul.info

  • Firma care-i ingrozeşte pe toţi şefii de companii din lume

    Amazon a înlocuit Google şi este noua sperietoare pentru companiile americane. Amazon a fost meţionat de 2090 de ori în acest an în apeluri corporative, rapoarte etc (întâlniri anuale, ale acţionarilor etc),  în creştere cu 11% faţă de anul trecut, potrivit unei analize realizate de FactSet. Google a fost menţionat de 1500, în scădere cu 19% faţă de 2016.

    Aceste companii sunt pe buzele tuturor deoarece acţionează în mai multe domenii şi par de neoprit. Amazon nu este doar un retailer online, ci şi companie media, cloud computing etc. Google, pe lângă motor de căutare, este o companie media, un monstru publicitar, dar şi producători de maşini fără şofer.

    Ambele companii atrag atenţia multor competitor. Doar că Amazon este ceva mai de speriat decât Google. 

  • Firma care ingrozeşte toţi şefii de companii din lume

    Amazon a înlocuit Google şi este noua sperietoare pentru companiile americane. Amazon a fost meţionat de 2090 de ori în acest an în apeluri corporative, rapoarte etc (întâlniri anuale, ale acţionarilor etc),  în creştere cu 11% faţă de anul trecut, potrivit unei analize realizate de FactSet. Google a fost menţionat de 1500, în scădere cu 19% faţă de 2016.

    Aceste companii sunt pe buzele tuturor deoarece acţionează în mai multe domenii şi par de neoprit. Amazon nu este doar un retailer online, ci şi companie media, cloud computing etc. Google, pe lângă motor de căutare, este o companie media, un monstru publicitar, dar şi producători de maşini fără şofer.

    Ambele companii atrag atenţia multor competitor. Doar că Amazon este ceva mai de speriat decât Google. 

  • De ce companiile mari preferă să recruteze şefi cu nume, de la alte companii, deşi succesul trecutului nu este o garanţie pentru viitor

    Cu cât „numele” este mai cunoscut în piaţă, mai vizibil, cu atât şansele de a fi recrutat sunt mai mari. Sunt CEO care s-au plimbat prin companii din diferite domenii fără ca primul lor succes să fie atins şi replicat în celelalte firme. De fapt, sunt CEO de meserie, primii pe lista firmelor de recrutare şi cei mai abordabili în schimbarea jobului.

    Cu toate că acţionarii şi proprietarii firmelor ştiu că directorul recrutat le poate pleca imediat dacă primesc o ofertă mai bună, totuşi mizează pe el, iar directorul de HR răsuflă uşurat. În cazul în care CEO-ul ales nu este bun, responsabilitatea alegerii lui nu le aparţine. Responsabilitatea este a CV-ului, a poziţiilor anterioare şi a faptului că un board preferă să aleagă un nume decât pe cineva outsider.

    Când este să alegi un outsider, iar acesta eşuează, pot să cadă multe capete: cine l-a adus, cine l-a promovat, cine a garantat pentru el, având în vedere că nu avea un CV pe măsură.

    Ca la investiţii, în cazul în care vă uitaţi în hârtiile prin care vi se prezintă un fond sau altul şi sunteţi „hăituiţi” cu diferite oferte de plasare a banilor, rezultatele trecutului nu reprezintă o garanţie pentru viitor. Dacă vine o criză, toţi banii voştri plasaţi în fonduri de investiţii, care au avut succes în trecut, sunt pierduţi peste noapte şi nimeni nu va mai răspunde la telefon.

    Totuşi, fondurile de investiţii, de toate felurile, reuşesc să găsească în fiecare lună clienţi care să investească în titlurile lor. Lăcomia trecutului şi a câştigurilor este mai puternică decât prudenţa viitorului.

    Aşa este şi în business, în recrutare, în alegerea unor directori executivi. Cei care trebuie să decidă pe cine aleg preferă să meargă pe experienţa trecutului, a unui „nume”. În cazul companiilor cotate la bursă, mai bine îl recrutezi pe Neymar, din care să trăieşti cel puţin doi ani vânzându-le acţionarilor o poveste, decât să promovezi un fotbalist fără „nume” din interior.

    Un CEO cu experienţă ştie să ţină o şedinţă executivă, are rutina discuţiilor din board, unde totul este politică şi poziţionare, ştie să jongleze cu cifrele astfel încât un minus să fie prezentat ca un plus, are experienţa unor interviuri în presă în care a apărut bine.

    Dacă mai apucă să schimbe oamenii din primul eşalon de sub el, dacă îi dă afară, arată că are iniţiativă, că ştie despre ce este vorba, că vrea să aducă oameni mai buni cu care să depăşească ţintele din buget. Până aduci un nou director de vânzări, până se familiarizează oamenii din subordine, până preia ţintele din buget, scad vânzările.

    Dar important este că organigrama se mişcă, că există preocupare pentru atingerea ţintelor şi aducerea unor noi talente în companie.

    În acest fel, un CEO poate rezista cel puţin doi ani într-o poziţie fără să aibă rezultate.

    În special corporaţiile americane sunt pline de astfel de exemple, iar piaţa din România începe să aplice metoda în varianta copy şi paste.

    Firmele de recrutare preferă să vândă un „nume” pentru că iau mai mulţi bani pe el, pentru că au un CV pe care să-l prezinte clientului, pentru că acel „nume” poate fi recrutat dacă pachetul salarial este adecvat, iar pachetul de plecare (golden parachute) este generos.

    Headhunterii îi susţin în faţa clienţilor pe cei care sunt dispuşi să fie recrutaţi, pe cei care vor să-şi schimbe jobul, pe cei care au abilităţile de a jongla în etajele corporaţiilor.

    Mai puţin sunt susţinuţi cei din liniile doi sau trei, care sunt foarte greu de convins să accepte să-şi schimbe jobul, care preferă liniştea unei poziţii pe care o cunosc decât să înfrunte alte persoane şi alte situaţii.

    Foarte mulţi se întreabă de ce nu ajung ei CEO şi de ce sunt aleşi alţii, cu toate că ar fi mai buni, cu toate că ei fac veniturile unei companii. Dar prea puţini dintre ei lucrează la CV, la ieşirea în public, la a arăta disponibilitatea de a se duce şi în poziţii mai dificile, când nimeni nu vrea să ajungă acolo.

    Cei care sunt CEO de meserie, care au ca ţintă de când schimbă primul job să-şi construiască un CV, se duc acolo unde alţii nu vor să ajungă, chiar dacă rezultatele s-ar putea să nu fie cele aşteptate. Singurul lucru la care se uită este pachetul salarial în cazul în care pleacă de acolo.

    Trecutul şi succesul unui CEO nu reprezintă o garanţie pentru un succes ulterior în altă parte, dar nimeni nu vrea să rişte. Dar un CEO este cel care ia o poziţie când alţii o resping.

  • Îi contestaţi pe şefii voştri, nu aveţi încredere în ei, dar refuzaţi să fiţi şefi în locul lor

    53% dintre angajaţi nu au încredere în capacitatea profesională a şefului.

    Totuşi, angajaţii români spun despre şefii lor că sunt inteligenţi, dar oportunişti, exigenţi şi tipicari. Păi cum ar vrea să fie?!

    La polul opus, angajaţii români nu vor să fie şefi: 41% dintre ei nu ştiu cum s-ar descurca într-o poziţie de management, 33% nu cred că ar face faţă poziţiei şi doar 26% dintre cei care au răspuns la studiul eJobs consideră că s-ar descurca mai bine decât şeful lor.

    Este un fel de Kafka al resurselor umane: şeful nu e bun, dar nici voi nu vreţi să fiţi şefi în locul lui, pentru că nu credeţi că puteţi să fiţi mai buni decât el.

    În aceste condiţii, cum să crească companiile, cum pot să cucerească lumea, cum pot să crească salariile dacă nu ai creştere internă, dacă businessul nu merge înainte?

    Consultanţii în resurse umane spun că multinaţionalele, dar şi companiile româneşti trimit doar prima linie de şefi să facă cursuri de leadership pentru a învăţa (dacă leadershipul se poate învăţa!) în încercarea de a conduce companiile.

    Când este vorba de eşalonul doi, de cei care au contact direct cu oamenii din companie, cursurile de leadership lipsesc, pentru că nu mai sunt bani, iar acest lucru contează mai mult decât cred companiile.

    O bună parte din angajaţi spun că părăsesc o companie mai puţin din cauza ei sau din cauza salariului, ci mai mult din cauza relaţiei tensionate cu şeful.

    Aici este un fel de ipocrizie, pentru că în momentul în care primeşti o ofertă de nerefuzat, relaţia bună cu şeful nu mai contează.

    Pe de altă parte, şi subalternii au o imagine idilică cu privire la şefi: se aşteaptă să fie comunicativi, să-i aprecieze, să le arate respect şi să nu-i favorizeze pe ceilalţi.

    Arată ca un fel de ”rai“ în relaţiile dintre şefi şi subalterni.

    Noţiunea de şef implică foarte, foarte mult subiectivism pentru că trebuie să iei decizii, nu poţi să stai la taclale cu fiecare subaltern toată ziua, să-i asculţi dramele personale; bineînţeles că îi favorizezi pe unii sau alţii pentru că ai nevoie de oamenii tăi în echipă şi bineînţeles că îi apreciezi pe unii în detrimentul altora mai mult pe criterii subiective decât obiective.

    Totuşi, în studiul eJobs există o frază cheie: cei mai încrezători în capacitatea lor de a fi un şef mai bun decât superiorul lor actual sunt tinerii cu vârste sub 25 de ani.

    Imediat după Revoluţie, dar mai ales după apariţia investiţiilor străine din 1988-2000, mulţi tineri s-au trezit că trebuie să fie şefi peste noapte, pentru că nu exista altcineva. În aceste condiţii, companiile au fost duse înainte de ambiţie, de determinare, de dorinţa de a nu eşua.

    Dacă vă mai amintiţi, voi, cei care aţi devenit şefi la 25 de ani, acum 15-20 de ani, aveaţi în subordine oameni mai seniori, care ştiau mai multe despre un lucru sau altul decât voi.

    Deşi erau mai calificaţi, nu mai aveau ambiţia de a muta munţii şi trăiau într-un trecut al perioadei comuniste care se prăbuşea. De multe ori, ambiţia şi determinarea trebuie să fie mai puternice decât calificarea profesională, care se poate cumpăra.

    Ambiţia, determinarea şi asumarea riscurilor se pot cumpăra mai puţin şi de aceea sunt foarte multe companii care au în spate oameni calificaţi, supracalificaţi, dar care nu reuşesc să crească pentru că nu are cine să le împingă înainte.

    Foarte multe companii ar trebui să fie atente la schimbările demografice din organigramă. Cei care au devenit şefi acum două decenii au devenit supracalificaţi, au văzut multe în faţa ochilor, au trăit şi perioada de boom, şi perioada crizei, aşa că nu îi mai mişcă nimic.

    Acest lucru poate fi însă o frână în creşterea unei companii. Ambiţia este înlocuită de calificare şi teama de a nu lua decizii greşite, care să-i arunce peste bord înainte de termen.

    Pentru că ştiu că merge piaţa în care activează, pentru că ştiu comportamentul consumatorilor şi al clienţilor lor, iar vânzarea a devenit o rutină care doar trebuie întreţinută şi banii curg de la sine, prea puţini manageri au ambiţia de a vedea cum ar putea să fie altfel decât piaţa, cum ar putea să fie disruptive.

    Cei de la Google şi Facebook au îngenuncheat piaţa media, care trăia bine mersi dintr-o rentă clădită în timp care părea că nu o poate lua nimeni. Marile branduri de ziare ale lumii, creatorii de conţinut, cei care fac agenda zilei, au ajuns să constate şi să se plângă că Google şi Facebook le iau toţi banii, deşi conţinutul este la ei.

    Din fericire pentru progres, tinerii pot să fie disruptivi, pot gândi altfel, ca o reacţie la încremenirea şi autosuficienţa din companii şi dacă îşi asumă şi leadershipul se pot schimba multe lucruri.

    Acest lucru este mai puternic decât dacă şeful este bun sau rău, dacă este mai mult sau mai puţin comunicativ.

    Dacă angajaţii îşi critică şefii, dar niciunul dintre ei nu vrea să fie şef în locul lor, aduceţi-le un şef de sub 25 de ani!

  • S-a dus la şefi cu o soluţie care i-a ajutat să economisească 1,5 milioane de lire. Nu i-a venit să creadă ce recompensă a primit

    Un angajat al Argos s-a dus la şefi cu o idee care a dus la economisirea a 1,5 milioane de lire sterline. Mai exact, el a propus ca toate maşinile de livrare să alimenteze de la benzinării Sainsbury’s; dat fiind faptul că Sainsbury’s tocmai achiziţionase lanţul de magazine Argos, costurile s-au redus în mod considerabil.

    Bărbatul a trimis un mail cu propunerea sa unui manager, iar acesta l-a chemat la sediu pentru a discuta ideea. După ce noul plan a fost aprobat, angajatul a fost recompensat cu un voucher în valoare de 10 lire sterline.

    “Evident că m-am enervat”, povesteşte bărbatul. “Eu lucrez pe salariu minim şi ştiu cât de mulţi bani le-a păstrat în conturi ideea mea. Trăiesc într-un apartament cu 2 camere şi de 6 ani dorm pe canapeaua din sufragerie ca fiul meu să aibă propria lui cameră. E o diferenţă prea mare între 1,5 milioane şi 10 lire sterline”, a mai declarat bărbatul celor de la Mirror.

    Cei de la Argos au transmis publicaţiei britanice că apreciază feedbackul venit de la colegi, dar se gândiseră deja la ideea respectivă.

  • S-a dus la şefi cu o soluţie care i-a ajutat să economisească 1,5 milioane de lire. Nu i-a venit să creadă ce recompensă a primit

    Un angajat al Argos s-a dus la şefi cu o idee care a dus la economisirea a 1,5 milioane de lire sterline. Mai exact, el a propus ca toate maşinile de livrare să alimenteze de la benzinării Sainsbury’s; dat fiind faptul că Sainsbury’s tocmai achiziţionase lanţul de magazine Argos, costurile s-au redus în mod considerabil.

    Bărbatul a trimis un mail cu propunerea sa unui manager, iar acesta l-a chemat la sediu pentru a discuta ideea. După ce noul plan a fost aprobat, angajatul a fost recompensat cu un voucher în valoare de 10 lire sterline.

    “Evident că m-am enervat”, povesteşte bărbatul. “Eu lucrez pe salariu minim şi ştiu cât de mulţi bani le-a păstrat în conturi ideea mea. Trăiesc într-un apartament cu 2 camere şi de 6 ani dorm pe canapeaua din sufragerie ca fiul meu să aibă propria lui cameră. E o diferenţă prea mare între 1,5 milioane şi 10 lire sterline”, a mai declarat bărbatul celor de la Mirror.

    Cei de la Argos au transmis publicaţiei britanice că apreciază feedbackul venit de la colegi, dar se gândiseră deja la ideea respectivă.

  • S-a dus la şefi cu o soluţie care i-a ajutat să economisească 1,5 milioane de lire. Nu i-a venit să creadă ce recompensă a primit

    Un angajat al Argos s-a dus la şefi cu o idee care a dus la economisirea a 1,5 milioane de lire sterline. Mai exact, el a propus ca toate maşinile de livrare să alimenteze de la benzinării Sainsbury’s; dat fiind faptul că Sainsbury’s tocmai achiziţionase lanţul de magazine Argos, costurile s-au redus în mod considerabil.

    Bărbatul a trimis un mail cu propunerea sa unui manager, iar acesta l-a chemat la sediu pentru a discuta ideea. După ce noul plan a fost aprobat, angajatul a fost recompensat cu un voucher în valoare de 10 lire sterline.

    “Evident că m-am enervat”, povesteşte bărbatul. “Eu lucrez pe salariu minim şi ştiu cât de mulţi bani le-a păstrat în conturi ideea mea. Trăiesc într-un apartament cu 2 camere şi de 6 ani dorm pe canapeaua din sufragerie ca fiul meu să aibă propria lui cameră. E o diferenţă prea mare între 1,5 milioane şi 10 lire sterline”, a mai declarat bărbatul celor de la Mirror.

    Cei de la Argos au transmis publicaţiei britanice că apreciază feedbackul venit de la colegi, dar se gândiseră deja la ideea respectivă.

  • Celebrităţile care nu sunt prietene cu tehnologia. Christopher Walken nu are telefon mobil, iar Angelina Jolie cumpără produse din cataloage tipărite

    Sunt, însă, persoane care au milioane de dolari, dar sunt dezinteresate de tehnologie. Printre acestea se numără vedete de la Hollywood, şefi de stat şi miliardari.

    Vă prezentăm o listă cu persoane celebre care nu folosesc internetul, nu au un computer personal sau un telefon mobil:

     

    Christopher Walken

     

    Celebrul actor, care a făcut un rol de excepţie în filmul „The Deer Hunter”, nu are telefon mobil şi nici nu foloseşte un computer sau internetul. Atunci când apare într-un film, producătorii îi dau un telefon mobil pentru a ţine legătura cu el. Totuşi, imediat după ce filmările se încheie Walken îl returnează.

     

    Citiţi mai multe pe www.go4it.ro