Tag: roman

  • Un român de 34 de ani construieşte case de lux pentru englezi

    E adevărat, afacerea îşi are rădăcinile nu în România, ci în Marea Britanie, însă fondatorul acesteia nu a părăsit complet mediul românesc de afaceri, aşa că încearcă să aducă şi aici, pas cu pas, ideile aplicate pe pământ englezesc. La 34 de ani, Ionuţ Sănducu conduce, în Marea Britanie, propria firmă de construcţii, Sănducu Log Buildings, un business prin care ridică locuinţe din lemn, o alternativă ecologică la casele bazate pe BCA, cărămidă şi mortar, pe gustul celor care se visează mai aproape de natură chiar şi atunci când ajung acasă. Fără a lăsa însă confortul la o parte, ţinând cont că locuinţele seamănă izbitor cu unele dintre cele mai luxoase vile construite în dulcele stil clasic.

    Pe lângă imobilele pe care le ridică prin compania lui, Ionuţ Sănducu este şi agent pentru piaţa românească al finlandezilor de la Honka, o companie specializată tot în case pe bază de prefabricate din lemn, de altfel poziţia din care a observat potenţialul acestei pieţe în Regatul Unit al Marii Britanii.

    Din 2007 a început românul Ionuţ Sănducu să lucreze pentru Honka, iar timp de şapte ani a coordonat activitatea finlandezilor pe mai multe pieţe, inclusiv România. Inspirat de ce a învăţat la Honka, în 2014 a pus bazele propriei afaceri în acelaşi domeniu – construcţia de case din lemn. Cu doisprezece angajaţi în subordine, Ionuţ Sănducu ridică, pe tărâm britanic, atât cabane destinate închirierii, cât şi case individuale pentru persoane fizice.

    „În 2014, primul proiect făcut prin compania mea a constat în zece case de lemn – un proiect sub numele Hunter Lodges – care aparţin hotelului şi centrului de golf de cinci stele Celtic Manor din Ţara Galilor”, povesteşte Ionuţ Sănducu.

    Complexul turistic de lux Celtic Manor se află la o distanţă de o oră şi jumătate de mers cu maşina de aeroportul Heathrow din Londra, iar o noapte de cazare la una din cele zece case din lemn construite de firma lui Ionuţ Sănducu sare de 400 de lire sterline (460 de euro) pentru o cameră dublă.

    La summitul NATO din 2014 desfăşurat în oraşul Newport din Ţara Galilor, toate cele zece cabane au fost închiriate către oficialii veniţi din Statele Unite ale Americii. Cabana cu numărul 5, îşi aminteşte şi astăzi românul, a fost rezervată special pentru preşedintele de atunci al Statelor Unite, Barack Obama.

    Britanicii sunt tot mai interesaţi de astfel de proiecte, care nu doar că schimbă peisajul clădirilor gri şi posomorâte – mai mult chiar decât vremea britanică invariabil apăsătoare –, dar se dovedesc şi eficiente din punct de vedere energetic.

    „Piaţa caselor de lemn din Marea Britanie este în continuă creştere. Guvernul facilitează şi acordă autorizaţii de construcţie mult mai uşor pentru aceste case, pentru că au statut eco, trec cu brio testele de eficienţă şi izolaţie, ajută mediul înconjurător şi, din punct de vedere estetic, se integrează în mediu. Cred că o legislaţie de acest tip ar trebui introdusă şi în România, mai ales pentru zonele muntoase”, este de părere Ionuţ Sănducu.

    Modelul finlandez

    O încercare similară au făcut finlandezii de la Honka şi pe piaţa românească, aducând, în 2012, conceptul caselor din prefabricate din lemn. Pe atunci, cea mai ieftină casă de acest tip costa 40.000 de euro şi avea o suprafaţă de 80 de metri pătraţi, fiind livrată sub formă de kit complet, inclusiv ferestre şi instalaţii sanitare. Prima casă Honka fusese asamblată la Azuga, judeţul Prahova, proprietarul fiind un om de afaceri din Braşov.

    Ce au special casele Honka? La bază, lemnul este elementul-cheie care le diferenţiază de casele obişnuite, din BCA ori cărămidă. Pereţii, uşile, podelele, toate gravitează în jurul acestui material – lemnul, despre care se spune că „poluează” mai puţin viaţa locatarilor decât cele clasice.

    Cum Honka vine din Peninsula Scandinavă, nici lemnul nu putea fi unul oarecare, aşa că locuinţele sunt făcute din pin nordic, un tip de pin care creşte doar şase luni pe an, ca urmare a climei reci specifice nordului Europei. Din punct de vedere tehnic, pinul nordic este rezistent la îndoire şi zdrobire, se taie, se lipeşte şi se prelucrează uşor.

    Una dintre cele mai importante pieţe pentru Honka este Marea Britanie, acolo unde, din 2007, a început să lucreze Ionuţ Sănducu în calitate de agent al Honka. După ce compania a intrat şi pe piaţa locală, au venit primele comenzi de „acasă” pentru românul emigrat în Marea Britanie.

    „Românii prezintă un interes destul de mare pentru acest tip de case. Am mulţi clienţi interesaţi. În septembrie 2018, am început o casă Honka în România, în judeţul Braşov, care acum e aproape de final. Proiectul din Braşov are 420 de metri pătraţi şi a fost terminat în aproximativ patru luni. Între timp, am reuşit să mai semnez două contracte, în judeţul Neamţ, datorită faptului că noii proprietari au văzut diferenţa de calitate mai mult decât diferenţa de preţ”, spune Ionuţ Sănducu.

    Costurile unei astfel de case pornesc de la 800 de euro pe metru pătrat şi ajung la 1.400 de euro pe metru pătrat, în funcţie de profilul şi de grosimea lemnului. Spre comparaţie, o casă clasică poate pleca de la mai puţin de 100 de euro pe metru pătrat şi poate ajunge la câteva sute de euro, depinzând însă de localizare, suprafaţa terenului şi a locuinţei, materialele folosite şi alte variabile.

    Ionuţ Sănducu spune însă că o casă Honka generează cheltuieli mai mici de întreţinere, lemnul fiind un bun izolant natural, care nu lasă căldura să plece pe timp de iarnă şi care permite aerului răcoros să intre în timpul verii.

    Brandul Honka aparţine grupului finlandez Honkarakenne, fondat în 1958 de cinci fraţi pe nume Saarelainen, fascinaţi de tot procesul de construcţie a unei case. Până acum, constructorii Honka au făcut 85.000 de case pe care le-au livrat în toată lumea, fabricarea având loc în unitatea de producţie din Karstula, Finlanda. Pe lângă ţara-mamă, care este şi principala piaţă de desfacere pentru Honka, proiectele din lemn mai au câteva pieţe-cheie în care ajung, printre care Rusia, Japonia, China şi mai multe ţări europene.


    Adoptaţi de Regat

    Ionuţ Sănducu este unul dintre cei peste 400.000 de români care au emigrat în Marea Britanie. Biroul Naţional de Statistică britanic spunea, la sfârşitul anului trecut, că numărul românilor care trăiesc în Marea Britanie a crescut cu 25% pe parcursul anului 2017 faţă de anul anterior. Ca urmare, persoanele cu naţionalitate română au devenit în 2018 a doua cea mai răspândită populaţie nonbritanică din regat, potrivit BBC. Cei mai numeroşi sunt polonezii. De cealaltă parte, statistica din România arată că cei mai mulţi români care au plecat în străinătate în 2017 – cel mai recent an pentru care există date publice – au ales ca destinaţie Marea Britanie.

    Astfel, 51.000 de români au plecat în 2017 în Marea Britanie, echivalentul a aproape un sfert din totalul emigranţilor. În total, în 2017 au emigrat 219.000 de români, în creştere cu 6% faţă de 2016. Unul dintre motivele care au dus la acest exod este cuantumul veniturilor pe care le obţine un cetăţean în România faţă de cele pe care le primeşte în străinătate. În România, salariul minim este de circa 400 de euro brut pe lună (270 de euro net), în timp ce, în Marea Britanie, salariul minim brut este de 1.460 de euro pe lună (circa 1.250 de euro net pe lună).

  • Citeşte în noul număr Business Magazin din 15 aprilie 2019 – VIDEO

    COVER STORY: Miturile corporaţiilor
     

    INTERVIU: Casa departe de casă
     
     

    ANTREPRENORIAT: Strategia austriacă pentru vinuri româneşti

     


    EDUCAŢIE: Fabrica de programatori
     
     

    SPECIAL: Murdoch – Imperiul care a remodelat lumea
     
     

    Începând din 17 septembrie 2012, revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay sau pe bază de abonament.

  • Un român a citit „Rugăciunea Universală” din duminica Floriilor în cadrul slujbei oficiate de Papa Francisc la Vatican

    „La solicitarea Oficiului liturgic al ceremoniilor pontificale, parohul Comunităţii române de migranţi romano-catolici din Roma, pr. Isidor Iacovici, l-a desemnat pe Marian Dancă, muncitor, originar din dieceza de Iaşi, să citească prima intenţie de la «Rugăciunea universală» care, de obicei, este înălţată «Pentru papa şi toţi episcopii Bisericii»”, scrie Vatican News.

    Pentru Radio Vatican, Marian a spus ulterior: „A fost un moment de emoţie şi bucurie. Am avut această ocazie să transmit în limba română această rugăciune. Sunt de 20 de ani la Roma. Mulţumesc celor care m-au ales. Este o experienţă unică”.

    Credincioşii romano-catolici încep duminică celebrarea misterului pascal al morţii şi învierii Domnului. Papa Francisc prezidează, an de an, Sfânta Liturghie a Duminicii Floriilor şi Patimii Domnului în Piaţa San Pietro din Cetatea Vaticanului.

    În timpul pocesiunii Papa binecuvântează ramurile de palmier şi de măslin pe care cardinalii, episcopii şi credincioşii le poartă în mâini.

  • Cum arată unul dintre cele mai frumoase locuri din lume, la o aruncătură de băţ de România. Este o plajă superbă, transformată din cuib de piraţi în paradis turistic

    O săptămână poate părea prea scurtă pentru a vizita Alanya şi tot ce are de oferit cocheta staţiune turcească de pe ţărmul Mediteranei. Indiferent că plănuieşti să te relaxezi la plajă, să mergi pe urmele vechilor civilizaţii sau preferi să pleci într-o aventură în safari ori să te răsfeţi cu preparate din vestita bucătărie turcească, Alanya este locul în care le poţi face pe toate. Care sunt însă preţurile şi condiţiile oferite şi cu ce aşteptări trebuie să pleci la drum?

    Am zburat cu Tarom spre aeroportul din Antalya, însă în data de 14 iunie Paralela 45 a lansat un zbor charter direct pe aeroportul Gazipaşa din Alanya, ceea ce diminuează timpul petrecut în interiorul aeroportului din Antalya, supraaglomerat în vârful sezonului, dar şi orele pierdute cu transferul de la aeroport, pentru cei care aleg să îşi petreacă concediul în această destinaţie; una peste alta, drumul se reduce cu 4-5 ore. Alanya este un oraş-staţiune cochet situat la 135 de kilometri de aglomerata şi binecunoscuta Antalya, destinaţia-vedetă a anului 2018, potrivit lui Alin Burcea, CEO al Paralela 45.

    Primul lucru care m-a izbit la aterizarea în Turcia a fost un val înăbuşitor de căldură, care m-a făcut să grăbesc pasul spre scara rulantă a aeroportului. Contrar aşteptărilor, am stat doar 10 minute la controlul paşapoartelor, după care a urmat transferul la hotel, unde am fost însoţiţi de un ghid român. Drumul a durat aproximativ o oră şi 40 de minute, incluzând o pauză de 15 minute.

    Prima zi ne-am petrecut-o la plajă, iar a doua zi de dimineaţă, înarmaţi cu voie bună şi multe sticle de apă rece, am hotărât să facem o vizită la cetatea Alanyei, obiectiv pe care nu ai cum să îl ratezi. Drumul este accesibil autoturismelor, dar turiştii cu condiţie fizică bună pot opta pentru o plimbare pe jos, care permite să admiri pe îndelete peisajul. Pe măsură ce urcam, la picioarele noastre se întindea oraşul otoman, dominat de impunătorul Kizil Kule (Turnul Roşu), simbolul Alanyei, construit în 1221 la porunca sultanului Aladdin Keykubat şi care adăposteşte astăzi un muzeu.

    Pentru intrarea în cetate se plăteşte o taxă de 15 lire turceşti (3 euro), după care te poţi plimba nestingherit printre ruinele castelului şi ale unei vechi biserici bizantine, având grijă să nu te înţepi în cactuşii înalţi de 1-2 metri, care păzesc straşnic rămăşiţele trecutului. În zidurile cetăţii se cască ferestre de cer, prin care, pe vremuri, erau aruncaţi în hăurile mării trădătorii şi prizonierii. Peisajele îţi taie răsuflarea. Sub priviri se naşte o panoramă superbă, alcătuită, pe de-o parte, din clădirile cu acoperişuri cărămizii ale oraşului, iar pe de altă parte, din vapoarele şi iahturile care lăsă dâre albe de spumă în albastrul adânc al Mediteranei.   

    La cetate se poate ajunge însă şi cu telegondola, plimbare pentru care trebuie să scoţi din buzunar între 10 şi 15 lire turceşti (2-3 euro) dus-întors. Varianta aceasta este mai antrenantă, deoarece oferă acces la o parte a cetăţii unde există câteva obiective pe care le poţi vizita gratuit: un muzeu, o ţesătorie de mătase, o moschee. De asemenea, pe alei găseşti tarabe cu eşarfe şi suveniruri, iar preţurile sunt, bineînţeles, negociabile. După toate acestea, te poţi odihni o jumătate de oră la umbra unui portocal, în timp ce asculţi salahul (rugăciunea musulmană), care se aude din moscheea Süleymaniye Camisi.

    Cum nu poţi petrece o săptămână doar la plajă, riscând să te întorci bronzat într-o nuanţă prea închisă, poţi opta şi pentru alte excursii, cum ar fi un safari cu jeep-urile, disponibil atât pe timp de zi, cât şi seara, la preţul de 40 de euro, cu prânz inclus. Noi am plecat de dimineaţă, imediat după micul dejun. După o primă oprire în oraş, unde se adună convoiul de maşini, începe distracţia.

    Pe traseu, am făcut două opriri pentru poze, într-un loc de unde poţi admira portul şi panorama asupra oraşului, după care a urmat bătaia cu pistoale cu apă, pe placul tuturor, indiferent de vârstă. Este esenţial să ai prosoape şi haine de schimb, deoarece hainele ude nu se vor împăca bine cu temperaturile care scad pe măsură ce te adânceşti în munţi.

    Mai târziu, ne-am oprit într-un cătun pitoresc ascuns în munţi, unde, după ce am vizitat o casă veche de 100 de ani, ne-am odihnit la un ceai şi am mâncat pită şi roşcove coapte. Însoţitorii de grup ne-au făcut o demonstraţie de dans tradiţional şi nu s-au lăsat până nu ne-au convins şi pe noi să ne alăturăm. Am făcut, bineînţeles, şi cumpărături, iar bucuria a fost de ambele părţi: bătrânii satului erau fericiţi că au reuşit să vândă câte ceva, iar noi că am găsit eşarfe colorate şi suveniruri la preţuri derizorii.

    Obosiţi, ne-am îndreptat spre locul unde urma să luăm prânzul, care a inclus un fel principal  pui sau peşte proaspăt, din crescătoria restaurantului , servit cu garnitură de orez şi salată, şi o băutură răcoritoare fără alcool. Băuturile alcoolice se plătesc separat  o bere, de exemplu, costă cinci dolari. Un astfel de restaurant se numeşte piknik şi este amplasat pe cursul unui râu, în mijlocul naturii. Pe pontoane, sunt înşirate mese la care te aşezi pe saltelele amplasate direct pe podea; aceste popasuri dispun, de obicei, şi de tobogane sau trambuline, pentru cei care vor să facă baie în râu sau în bazinele special amenajate.

    La finalul zilei, ne-am întors nu obosiţi, ci cu bateriile încărcate şi cu regretul că s-a terminat. Luând în considerare, pe lângă atmosfera minunată, tot ce a fost inclus în preţ, consider că excursia merită fiecare cent din cei 40 de euro.

    altă experienţă de neratat este croaziera pe Mediterană, care costă tot 40 de euro, având incluse prânzul şi băuturi alcoolice şi non-alcoolice la discreţie. La 10 dimineaţa se pleacă din port, unde, datorită aspectului corăbiilor, m-am simţit ca într-un studio de filmare a producţiei Piraţii din Caraibe. De altfel, în urmă cu peste 2000 de ani, portul cetăţii era un cunoscut cuib de piraţi, înlăturaţi în cele din urmă de generalul roman Pompei.

    De-a lungul zilei, se fac patru sau cinci opriri în timpul cărora pasagerii pot înota în apele albastre ale mării, iar pentru cei care nu se descurcă, există veste de salvare. După primele două opriri am luat prânzul, care nu a fost, ce-i drept, extraordinar. A urmat petrecerea cu spumă, unde ne-am distrat foarte bine şi am dansat până la ultima melodie. După o excursie de aproximativ jumătate de zi ne-am întors, obosiţi, la hotel.

    Ne-a încântat şi plaja Kleopatra, despre care legenda spune că Marc Antoniu i-ar fi oferit-o în dar reginei Egiptului, şi care este situată printre cele mai bune plaje din lume, conform unui top realizat de TripAdvisor. Şi pe bună dreptate. Mărginită de stânci împădurite, cu nisip alb, încins, care te goneşte în apa curată, cu nuanţe de turcoaz, pare un colţ de rai din care nu ai vrea să mai pleci. Cu toate că era destul de aglomerată, acest aspect nu a reuşit să îi ştirbească în vreun fel farmecul.

    În apropierea plajei se află peştera Damlatas, cunoscută datorită proprietăţilor sale curative pentru afecţiuni respiratorii. Biletul de intrare costă mai puţin de doi euro, iar studenţii au, ca de altfel la mai toate obiectivele, un discount generos.

    Oraşul Alanya, în sine, are un farmec aparte. O plimbare pe bulevardul Ataturk, o oprire la terasele care te îmbie să te răcoreşti cu un fresh sau un ayran proaspăt, sau o tură de shopping sunt obligatorii. Şi nu mă refer la shopping în magazine, ci în bazarul care se întinde pe o rază de câteva străzi. Aici, orice este negociabil. Niciodată nu trebuie să plăteşti preţul afişat la raft, în caz că există, sau primul preţ pretins de vânzător. În majoritatea magazinelor găseşti haine, încălţăminte şi bijuterii copiate după branduri internaţionale sau case de modă celebre, mai bine sau mai prost realizate. Însă, pe lângă acestea, sunt numeroase buticuri cu suveniruri, dulciuri şi condimente, de unde cu greu te poţi abţine să nu iei tot ce îţi pică în mână. Dacă un magnet este un euro, îl obţii, cu siguranţă, la 50 de cenţi, deoarece vânzătorii coboară destul de uşor preţul la jumătate pentru majoritatea produselor.

    La sfârşit am lăsat destinaţia mea favorită, pe care am pus-o în capul listei pentru viitoarele concedii: Side. La intrarea în Side, oraşul care găzduieşte templul lui Apolo, mă simţeam ca într-un sit arheologic. Ruinele romane presărate la tot pasul îţi dădeau senzaţia că timpul a stat în loc şi că te afli într-un oraş părăsit de multă vreme. Totuşi, după puţin timp, au început să se ivească pe străduţe terase pitoreşti, umbrite de tufe imense de bougainvillea, sau floarea de hârtie, al cărei ciclamen electric contrasta cu zidurile prăfuite ale caselor. Tot ce vedeam era o încântare. Iar când am ajuns pe malul mării, simţeam că îmi vine să îmbrăţişez infinitul albastru şi să nu mai plec niciodată acasă.

    În ceea ce priveşte hotelurile din Alanya, cu siguranţă majoritatea se potrivesc pentru familiile cu copii, însă nu toate reprezintă destinaţia ideală şi pentru cupluri tinere sau pentru cei veniţi să petreacă concediul cu prietenii.

    Primele trei nopţi am fost cazaţi la hotelul Haydarpasha Palace. Când am ajuns în faţa acestuia, am avut sentimentul că mă aflu la intrarea în Disneyland. Hotelul are aspectul unui castel cu turle albastre, iar pe unul dintre ziduri era agăţat un drapel imens, reprezentând semiluna. De altfel, aproape toate hotelurile întâlnite erau dominate de pata roşie a steagului otoman.

    La intrare ne-a întâmpinat proprietarul hotelului, care ne-a ataşat personal brăţările cu care aveam acces la restaurantele şi barurile hotelului. Zilele următoare mi-au dovedit că nu a fost un gest izolat de amabilitate. Din timp în timp, îl vedeam ba pe plajă, ba la masă, mergând printre turişti pentru a vedea cum se simt şi dacă totul este în ordine. Nici de la distracţie nu a lipsit, deoarece seara am ciocnit un pahar la petrecerea ţinută în clubul hotelului. Apartamentele aveau o terasă spaţioasă şi două băi, una la parter şi una la etaj.

    Ca şi în alte complexuri hoteliere din zonă, pe malul mării se poate ajunge printr-un tunel, deoarece plaja este situată dincolo de şosea, la câteva minute de hotel. Apa şi nisipul erau curate, iar plaja încăpătoare dispunea de şezlonguri gratuite pentru clienţii hotelului. Pe plajă se află un teren de volei şi mai multe terase unde turiştii cazaţi la Haydarpaşa au acces gratuit. Mesele de tip autoservire au fost îmbelşugate, cu varietăţi din bucătăria internaţională. Pentru mai multă intimitate, clienţii pot opta să ia cina în restaurante à la carte, cu specific divers (turcesc, italienesc, sea food).

    Terenul a fost cumpărat în 2005, însă hotelul a fost deschis în urmă cu doi ani, cu o investiţie de 50 de milioane de euro, bani pentru care Dundar Oz, proprietarul hotelului, spune, în glumă, că le mulţumeşte băncilor. Finanţarea este obţinută pe zece ani, iar dobânzile sunt, în general, de 4-4,5% însă, din cauza devalorizării monedei locale din ultima perioadă, acestea au crescut la 5-6%.

    În primul trimestru al lui 2018, cifra de afaceri a crescut cu 70-80% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Investiţiile pe care Oz le-a făcut anul trecut s-au ridicat la aproximativ 300.000 de euro, direcţionate către achiziţionarea toboganelor şi construirea unei piscine încălzite, plus reparaţiile necesare. Patronul spune că în cadrul hotelulului, care are aproape 600 de camere, lucrează 400 de angajaţi, pe care îi adună însă cu greu. Din iulie până în septembrie, gradul de ocupare este de 100%, 60% dintre clienţii hotelului fiind reprezentat de familii cu copii, iar restul de 40%, de cupluri fără copii sau tineri proaspăt căsătoriţi, veniţi în luna de miere.

    După trei nopţi petrecute la Haydarpaşa, ne-am mutat la hotelul Granada Luxury Resort, unde am rămas două seri. Granada este un hotel pe care l-aş recomanda cuplurilor tinere sau celor care merg în concediu cu prietenii. Hotelul îşi primeşte oaspeţii începând cu 20 aprilie, iar la sfârşit de mai este ocupat 100%, până la sfârşitul lui noiembrie, când se închide. Unul dintre reprezentanţii hotelului mi-a povestit că 40% dintre clienţi sunt familii cu copii, iar 30%, cupluri fără copii, care vin pentru distracţie. El adaugă că, în vreme ce în mai 2017 gradul de ocupare al hotelului era de 60%, anul acesta a crescut până la 98%.

    Pe primul loc în topul naţionalităţilor din care fac parte clienţii hotelului se situează ruşii, care anul trecut reprezentau 60% din turişti, urmaţi de nemţi, turci şi români. Hotelul nu dispune de plajă, ci de un ponton cu şezlonguri şi o serie de piscine. Camerele sunt destul de spaţioase, cu balcon. Primul minibar este gratuit, însă al doilea este contra cost. Distracţia începe la 21.00, în clubul din exterior, unde DJ-ul chiar ştia să îşi facă treaba, iar după două-trei ore se mută în clubul hotelului, unde muzica nu mai este atât de antrenantă. Am prins, de asemenea, şi un concurs de miss, care a fost, cu siguranţă, atracţia serii pentru turistele şi turiştii dornici de distracţie.

    Hotelul unde am fost cazaţi în ultimele două seri, Eftalia Ocean, este unul cu pretenţii de cinci stele, care nu se ridică însă la nivelul aşteptărilor. Piscinele compensează într-o oarecare măsură plaja îngustă şi apa destul de murdară, cum erau, de altfel, prosoapele şi şezlongurile. La Eftalia, media de vârstă a turiştilor părea de 5-10 ani, aşa că pare o alegere potrivită pentru familiile cu copii. Felurile de mâncare nu erau foarte variate, iar cocktailurile şi shoturile se plăteau separat. Camera a fost însă spaţioasă şi curată, cu balcon, iar minibarul conţinea doar băuturi răcoritoare.

    La demisolul tuturor celor trei hoteluri existau magazine de unde se puteau cumpăra, printre altele, haine, jucării, colace, saltele de plajă şi suveniruri. Preţurile sunt puţin mai ridicate decât în magazinele din oraş, însă, în caz că ţi-ai uitat acasă loţiunea de plajă sau costumul de baie, magazinele sunt binevenite. De asemenea, hotelurile aveau sauna gratuită şi servicii de coafor, tatuaje cu henna şi masaj contra cost. Mai adaug doar că este ideal să ai în bagaj un fier de călcat de mici dimensiuni, deoarece hotelurile oferă acest serviciu doar contra cost.
    Ca o concluzie, Alanya este cu siguranţă o destinaţie ideală pentru un concediu în familie, iar preţurile din Turcia sunt accesibile. Dacă nu ştiţi ce să alegeţi între all inclusive şi ultra all inclusive, patronii hotelurilor spun că diferenţa este dată de calitatea băuturilor: în timp ce la all inclusive sunt servite băuturi locale, serviciul ultra all inclusive oferă băuturi de import. Iar în ceea ce priveşte valuta folosită, este preferabil să aveţi dolari, deoarece în multe locuri turcii pun semnul egal între dolar şi euro şi vă vor cere aceeaşi sumă indiferent de moneda pe care o folosiţi.

  • Petre Roman: E inacceptabil ca Lazăr, care a servit ordinele regimului Ceauşescu, să vorbească de Revoluţie

    “Munca procurorilor poate fi corectă şi bine făcută, dar ca Augustin Lazăr, aflat în situaţia de a fi servit cele mai negre ordine ale regimului trecut, să vină să ne vorbească despre Revoluţie, asta este inacceptabil. Nu are cum să fie o coincidenţă ceea ce se întâmplă, este o modalitate să zicem de a mai încerca să treacă peste ceea ce opinia publică a înregistrat cu, cred eu, cu stupoare şi cu o categorică respingere şi anume activitatea domnului Augustin Lazăr ca procuror împotriva unor deţinuţi politici care au fost torturaţi. 

    Această suprapunere mă deranjează cumplit, ca om care a fost la bricada din care aproape jumătate au fost masacraţi la miezul nopţii, în ziua din 21 spre 22 decembrie. Sunt cu totul şi cu totul indignat de faptul că dumnealui vine, foarte senin, iată, Justiţia îşi face datoria, pur şi simplu care era modalitatea de a-l opri pe acest om să facă aceste declaraţii”, a declarat Petre Roman, la Antena 3.
     
    Fostul premier a spus că un asemenea dosar istoric nu trebuia anunţat de un procuror cu trecutul lui Augustin Lazăr.
     
    “Indiferent câtă dreptate face în final, în legătură cu morţii Revoluţiei şi această dreptate este aşteptată, fără îndoială, ea nu trebuia anunţată de un om care în momentul Revoluţiei nu era decât un servitor al celor mai negre ţinte ale regimului Ceauşescu”, a conchis Petre Roman.
     
  • Povestea de succes a unui tânăr farmacist român. La 28 de ani, are propria linie de produse dermato-cosmetice şi concurează cu brandurile consacrate

    Tânărul şi-a descoperit marea pasiune încă din clasa a VIII-a, iar datorită părinţilor lui care deţineau o farmacie în Alba Iulia, a reuşit să-şi împlinească visul şi să-l transforme într-o carieră înfloritoare.

    Prima cremă preparată în laboratorul propriu din Alba Iulia a ieşit pe piaţă în 2014. Produsul a avut mare succes, iar de atunci Emanuel Lazăr şi-a propus să creeze produse dermato-cosmetice de calitate, fabricate 100% în România, accesibile ca preţ, ca o alternativă la cremele străine mult prea scumpe. „Este foarte greu să te lupţi de la egal la egal cu marile branduri internaţionale care investesc sute de milioane de euro anual în marketing. Cu toate acestea, nu m-am lăsat descurajat şi mi-am propus să analizez unde greşesc acestea, astfel încât să nu repet aceeaşi greşeală şi să vin cu ceva nou. Scopul meu a fost să produc creme cu un conţinut natural aproape de 100%, iar preţul să fie mult mai mic decât concurenţa străină”, declară Emanuel Lazăr.

    La începutul lunii martie, farmacistul român a lansat un nou produs – o loţiune micelară, fabricată în totalitate în laboratorul său din Alba Iulia, produs pe care doreşte să îl impună şi în pieţele din Europa.

     

  • Citeşte în noul număr Business Magazin din 1 aprilie 2019 – VIDEO

    COVER STORY: Povestea celei mai bogate românce din lume
     
    S-a clasat pe locul 21 în topul celor mai bogate antreprenoare din Statele Unite, conduce un business evaluat la 3 miliarde de dolari, iar printre clientele sale se numără nume grele de la Hollywood.
     
     
     

    TEHNOLOGIE: Cum poţi transforma datele în soluţii de business
     
     

    ANTREPRENORIAT: Programare în stil ardelenesc

     


    RETAIL: Pariul nordic pe oraşe mici
     
     

    INTERVIU: Mirajul african
     
     

    Începând din 17 septembrie 2012, revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay sau pe bază de abonament.

  • Citeşte în noul număr Business Magazin din 25 martie 2019 – VIDEO

    COVER STORY: Moştenitorii
     
    Businessul românesc de familie trece la a doua generaţie, iar numărul tinerilor care au preluat frâiele afacerilor de la părinţii lor este în creştere.
     
     

    ENERGIE: Şî energie, şî gaz, şî di tăti
     
     

    RESURSE UMANE: Când biroul devine acasă

     


    ANALIZĂ: Ein Europameister?
     
     

    SPECIAL: Brexit, poveste despre două oraşe şi peşti
     
     

    Începând din 17 septembrie 2012, revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay sau pe bază de abonament.

  • Start-up londonez, fondator român

    Platforma Hackajob, cofondată de Răzvan Creangă, se adresează companiilor care angajează oameni tehnici, din orice disciplină tehnologică, de la programare, până la infrastructură şi data science. „Ajutăm clienţii noştri cu specializări ca CTO (chief technology officer), head of engineering, dar şi cu specialişti începători, cum este poziţia de junior software engineer”, explică antreprenorul.

    Răzvan Creangă a pus bazele platformei Hackajob în 2014, împreună cu Marck Chaffey, colegul său din facultate. Ideea proiectului s-a născut după colaborarea cu o agenţie de recrutare, în acelaşi an, pentru a-i ajuta să îşi contureze şi implementeze strategia digitală.
    „Pe parcursul colaborării, am observat cum oamenii nontehnici recrutau şi evaluau oameni tehnici, ceea ce mi-a ridicat un semn de întrebare. Această situaţie, împreună cu experienţa anterioară în tehnologie, m-a făcut să mă gândesc la o platformă care poate promova oamenii tehnici bazat pe meritocraţie”, descrie el raţiunea din spatele proiectului.

    Răzvan Creangă spune că Hackajob ajută la îmbunătăţirea diversităţii din companie datorită faptului că prioritizează rezultatele exerciţiilor de programare în faţa factorilor socioeconomici, reduce timpul găsirii unui angajat, dar şi costul unui astfel de proces; este însă şi de ajutor când vine vorba despre brandingul angajatorilor. 

    La momentul actual, sunt prezenţi pe pieţele din Marea Britanie, Germania, Franţa şi Olanda. Numărul candidaţilor înregistraţi a ajuns la 75.000, iar peste 100.000 sunt, potrivit antreprenorului, interesaţi de conţinutul Hackajob, dublu faţă de anul trecut. Lucrează cu peste 1.500 de clienţi, printre care Apple, KPMG şi Vodafone.

    „Din septembrie 2016 şi până în prezent am crescut de 51 de ori la nivel de venit lunar”, descrie Răzvan Creangă rezultatele înregistrate. Au aproximativ 100 de angajaţi, dintre care majoritatea sunt în Londra, dar şi în România (în Iaşi), Franţa, Germania şi Olanda.
    „Principalul rezultat pozitiv la nivel strategic este că am reuşit să creăm cel mai mare marketplace privat pentru specialiştii în tehnologie din Europa.

    Spre exemplu, la nivel de Londra, penetrarea pieţei este de 33% pe partea de candidat”, descrie antreprenorul una dintre reuşite.
    Hackajob a atras anul trecut o investiţie de 7 milioane de dolari, valoarea investiţiilor totale ajungând la 10 milioane de dolari. „Noi, ca fondatori, nu am investit nimic din punct de vedere financiar, ci doar timpul nostru”, spune Creangă. Chiar dinainte de momentul lansării, au primit însă o investiţie de tip angel de 15.000 de euro din partea investitorului Dragoş Nicolaescu, business angel în România pe care Creangă îl cunoştea dintr-o altă afacere dintre ale sale, din sfera printării 3D. 

    Investiţia a fost direcţionată înspre dezvoltarea platformei, prin crearea instrumentelor de marketing, vânzări şi bugetare. „Cred că în această fază, a primei investiţii, un antreprenor trebuie să se concenteze pe lansarea unui MVP (Minimum Viable Product – n.red.) şi apoi pe conducerea unui proces bazat pe experimente pentru a-şi îmbunătăţi produsul bazat pe feedbackul clientului.”

    Răzvan Creangă spune că primul pas făcut de ei – pe care îl recomandă, de altfel, şi antreprenorilor români care vor să construiască un business global – a fost identificarea tipului de finanţare potrivită pentru creşterea start-up-ului lor. „Ecosistemul de finanţare era în 2014 foarte ofertant, asemenea situaţiei din prezent, şi am avut de ales dintre mai multe tipuri de investiţii, din partea investitorilor de tip business angel, venture capital şi finanţare bancară.”

    Următorul pas constă în prezentarea rezultatelor propriului start-up într-o prezentare concentrată pe indicatorii cheie ai afacerii. „În opinia mea, abilităţile fondatorilor unui start-up de a trimite mesajele prin storytelling sunt esenţiale în acest demers. Astfel, antreprenorii trebuie să capteze atenţia investitorilor de la început şi să încheie cu impact, ca în orice poveste captivantă: problema, soluţia, rezultate, planuri de viitor”, crede Răzvan Creangă.

    În rândul investitorilor se numără şi Techstars, London Co-Investment Fund, Downing Ventures, Axa Venture Partners, Ahmed Medhat (specialistul care a pus bazele biroului de data science al Facebook în Londra). Creangă spune că a ales înfiinţarea companiei în Anglia fiindcă locuieşte acolo de nouă ani, încă din perioada studiilor, dar şi pentru că ecosistemul de start-up-uri este dezvoltat. Răzvan Creangă are 27 de ani şi a obţinut la Londra o licenţă în Informatică (în cadrul City University of London), dar a absolvit şi un program de masterat în Marketing Internaţional (King’s College London); şi-a completat pregătirea teoretică prin studii de Machine Learning la UCL Academy.

    Potrivit lui, tinerii antreprenori trebuie să ştie câteva aspecte esenţiale despre mediul de afaceri londonez, printre care faptul că volumul de talente este mai mare: spre exemplu, sunt peste 250.000 de dezvoltatori în Londra vs. 40.000 în Bucureşti. Totodată, accesul la talente noi reprezintă un avantaj pentru antreprenori: rata de creare de talent nou este mai mare în Londra prin existenţa unor şcoli specializate, ca UCL Machine Learning Academy, General Assembly sau alte organizaţii ca New Antrepreneurs Foundation pentru talent antreprenorial, nu neapărat în domeniul tehnologiei.

    La acestea se adaugă politicile de stimulare de investiţii în start-up-uri (cum ar fi The Seed Enterprise Investment Scheme (SEIS), care oferă beneficii fiscale investitorilor care investesc în start-up-uri aflate în faza de early stage, şi The Enterprise Investment Scheme (EIS), un proiect care încurajează persoanele cu disponibilităţi financiare să investească în firme mici), consultanţă şi existenţa unei reţele de specialişti şi de antreprenori pentru orice nivel de dezvoltare a afacerii (comunităţi ca Scale-up Club, Techstars, plus cea mai mare reţea de antreprenori tech care au făcut exituri şi acum sunt angels şi pot oferi sfaturi relevante din experienţa proprie), cât şi evenimente şi spaţii de lucru pentru actualii şi viitorii antreprenori.

    În ceea ce priveşte planurile lor, acestea vizează extinderea şi pe alte pieţe: „Ne propunem o creştere accelerată prin dublarea numărului de angajaţi în următorul an. Această extindere are loc în contextul investiţiilor noi în tehnologie şi datorită scalării prin internaţionalizare către noi pieţe externe”.

    Şi numărul angajaţilor va creşte în continuare; la birourile din Iaşi şi-au propus să ajungă de la 20 de specialişti la aproximativ 50; încă 30 de specialişti se vor adăuga echipei din Marea Britanie. „Ca parte a strategiei de internaţionalizare, Hackajob va deschide birouri fizice în majoritatea huburilor de tehnologie şi antreprenoriat din toată lumea”, explică Răzvan Creangă strategia extinderii. Adaugă că vor construi scalarea internaţională a companiei pe baza a trei piloni: cerinţa existentă de la clienţii curenţi, potenţialul de atragere de noi clienţi şi evenimentele macroeconomice care influenţează contextul şi potenţialul investiţional.

    „Problema principală în procesul de internaţionalizare a fost găsirea unei potriviri între produsul propriu şi piaţă (product market fit), astfel încât am pivotat de nenumărate ori, dar mereu am fost orientaţi către experimente. Am creat ipoteze pe care le-am testat în sprinturi şi, în urma rezultatelor şi în contextul unei bune comunicări cu utilizatorii noştri, am reuşit să creăm un produs potrivit pentru ambele părţi ale marketplace-ului.”

    Răzvan Creangă spune că una dintre provocările aduse de procesul de internaţionalizare se leagă de păstrarea culturii companiei în echipele internaţionale nou create. „În opinia mea, soluţia este ca echipa internaţională să petrească timp în biroul-mamă, iar noul country manager să fie 100% aliniat cu misiunea, valorile şi viziunea companiei.”
    Are şi câteva sfaturi pentru tinerii care vor să îşi construiască o afacere: „Să îşi găsească ikigai (concept japonez care se referă la fericirea de a fi mereu ocupat) şi de acolo să pornească. De asemenea, să fie o persoană orientată către date şi informaţii, să facă experimente şi să îşi îmbunătăţească ideea sau afacerea mereu şi să fie determinaţi să continue chiar şi atunci când întâmpină dificultăţi majore”. Adaugă că, referitor la internaţionalizare, este important „să îşi creeze un «playbook» cu ceea ce înseamnă extinderea într-un alt teritoriu care va cuprinde de la strategii noi de atragere de clienţi, până la schimbări de text pe platformă şi adaptare la produs”. 

  • Citeşte în noul număr Business Magazin din 18 martie 2019 – VIDEO

    COVER STORY: Cum arată noul inventator român
     
    Are 25 de ani, este inventator, a fost nominalizat de Forbes SUA drept unul dintre cei mai influenţi tineri sub vârsta de 30 de ani şi de aproape trei ani ocupă funcţia de director de inovaţie la unul dintre cei mai mari producători de componente auto. Spune despre el că este creativ şi curios şi îşi doreşte ca munca lui să creeze semnificaţie. Cine este Cornel Amariei, inventatorul din generaţia millennials care pune România pe harta inovaţiei în era noilor tehnologii?
     
     

    ANALIZĂ: Din nou pe harta creşterilor rapide
     
     

    EDUCAŢIE: Creiere “antrenate” peste hotare


    LIFESTYLE: Autori de poveşti din porţelan
     
     

    EVENIMENT: Ce aduce nou Salonul Auto de la Geneva
     
     

    Începând din 17 septembrie 2012, revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay sau pe bază de abonament.