Tag: reactii

  • Cum comentează presa internaţională “războiul” dintre Traian Băsescu şi USL

    Noua coaliţie de centru-stânga, aflată la putere în România, a lansat o ofensivă, marţi, în războiul cu preşedintele de centru-dreapta, revocând preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor, un vot contestat şi calificat drept “lovitură de stat” de opoziţie, scrie AFP. Presa românească evocă un “Blitzkrieg” pentru a putea controla instituţiile încă deţinute de opoziţie, în timp ce numeroase organizaţii neguvernamentale, între care Fundaţia Soros, sunt îngrijorate, de o săptămână, de “presiunile Guvernului asupra vocilor şi instituţiilor independente”, adaugă agenţia franceză.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Vanghelie: Condamnarea lui Năstase, rezultat al jocului politic murdar, care nu mai are limite

    “Jocul politic nu are limite. Nu aşa se rezolvă problemele în România. Decizia de condamnare este rezultatul jocului politic murdar. Nu mai există limite”, a spus Vanghelie. El a precizat că decizia de condamnare s-a bazat pe un dosar fără probe şi a arătat că nu în discutarea unor lucruri din campanie electorală din 2004 stă corupţia din România. “Nu sunt un fan al lui Adrian Năstase. Dar cred că pe un dosar fără probe, care e discutabil, despre lucruri din campania electorală – nu asta e corupţia din România. Corupţia e la băieţii deştepţi care fură sute de milioane de euro din contractele din energie”, a spus Vanghelie.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Ponta: Medicii au situaţia sub control. Mă întreb dacă preşedintele Băsescu este fericit

    Ponta a venit însoţit de Daciana Sârbu. ” Am venit să văd un om în necaz şi voi sta toată noaptea să aştept veşti. Sper ca Andrian Năstase să îşi revină, mă gândesc la copii “, a spus Ponta. El a adăugat că nu doreşte să comenteze decizia justiţiei în cazul lui Năstase. Ponta a spus că medicii au situaţia sub control.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Antonescu: Sunt alături de familia lui Năstase, sper să se restabilească

    Antonescu a spus că este o noapte grea. “Eu din nopţile din 13-15 iunie nu am mai avut astfel de nopţi”, a mai spus Antonescu. Liderul PNL s-a arătat “uimit şi copleşit” de cât de mare poate fi ura “aproape canibalică” a unora care jubilau, la televiziuni, inclusiv după anunţul prividn tentativa de suicid a fostului premier. Antonescu a mai spus că este alături de familia fostului premier şi că spera ca acesta să se restabilească. Parchetul instanţei supreme a anunţat, miercuri noapte, că face cercetări în cazul tentativei de suicid a lui Adrian Năstase, care a avut loc în timpul punerii în executare a mandatului privind condamnarea acestuia la doi ani de închisoare în dosarul “Trofeul calităţii”.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Iliescu: De ce graba asta să îl ridice pe Năstase în această seară? O decizie pripită, nejustificată

    “De ce graba asta să îl ridice în această seară?”, a declarat Iliescu la Antena 3. Potrivit lui Iliescu, această decizie a contribuit la starea care a dus la reacţia fostului premier. Iliescu a spus că Năstase a făcut multe pentru ţară şi este un om cu prestanţă intelectuală. Fostul preşedinte a mai spus că în dosarul “Trofeul Calităţii” nu sunt probe care să justifice sentinţa. Adrian Năstase este în investigaţii la Spitalul de Urgenţă Floreasca, unde a fost adus după ce a încercat să se sinucidă.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Parchetul instanţei supreme a deschis dosar în cazul tentativei de suicid a lui Adrian Năstase

    Pe rolul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost constituită o cauză având ca obiect incidentul petrecut miercuri seară, “cu ocazia executării mandatului privind executarea pedepsei privative de libertate a închisorii aplicată numitului Năstase Adrian, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Public. “Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesizat de organele de poliţie, iar din primele date comunicate a rezultat că, ar fi existat o tentativă de suicid a numitului Năstase Adrian”.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Avocat: Am vorbit cu Năstase după decizia de condamnare şi nu trăda vreo intenţie de sinucidere

    Ion Cazacu a declarat că a reuşit să îl vadă pe Adrian Năstase, este conştient, au avut o strângere de mână şi s-au înţeles măcar din priviri. Cazacu a spus că Adrian Năstase a fost mutat pe un alt etaj la Spitalul de Urgenţă Floreasca, dar nu poate spune dacă se pune problema unei intervenţii chirurgicale. Avocatul a adăugat că nu poate spune care este starea lui Năstase, pentru că nu are competenţe medicale, dar a precizat că Spitalul Floreasca va da un comunicat privind starea acestuia.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Fitch a retrogradat Grecia de la “risc substanţial” la “default inevitabil”

    Calificativul pentru credite pe termen scurt a fost confirmat la “C”, se arată într-un comunicat al Fitch. Retrogradarea Greciei urmează anunţului miniştrilor de finanţe din zona euro referitor la implicarea sectorului privat în restructurarea datoriilor statului elen şi prezentarea termenilor preschimbării de obligaţiuni guvernamentale elene. Scăderea ratingului este conformă cu anunţul din iunie anul trecut al Fitch privind abordarea preschimbării de obligaţiuni suverane. Autorităţile elene şi creditorii privaţi au ajuns la un acord pentru reducerea îndatorării Greciei, prin asumarea de către deţinătorii privaţi de obligaţiuni a unei pierderi de 53,5% din valoarea nominală a titlurilor deţinute. Detaliile furnizate ulterior de statul elen au confirmat intenţia de a introduce clauze pentru impactul colectiv al acordului în privinţa obligaţiunilor aflate sub incidenţa legilor din Grecia.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Cătălin Predoiu, desemnat de Băsescu premier interimar, după demisia lui Emil Boc

    Premierul Emil Boc i-a anunţat, luni, pe miniştri că a decis să depună mandatul Guvernului, confirmând informaţiile transmise anterior de MEDIAFAX privind demisia sa din funcţie. “Am depus mandatul deoarece nu mă agăţ de putere, pentru mine contează mai puţin dacă mai rămân în funcţie câteva luni, până la alegerile din noiembrie. Am luat decizia de a depune mandatul Guvernului pentru a detensiona situaţia politică şi socială din ţară, dar şi pentru a nu pierde ceea ce românii au câştigat: stabilitatea economică a ţării”, a spus Boc.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Boagiu: Este important că Guvernul a luat o decizie de maximă responsabilitate pentru România

    “Este important că Guvernul a luat o decizie de maximă responsabilitate pentru România, iar cei care vor veni vor trebui să continue ce a făcut acest Guvern”, a afirmat Anca Boagiu. Întrebată dacă şi-ar asuma răspunderea funcţiei de premier, Boagiu a evitat să răspundă. Premierul Emil Boc i-a anunţat, luni, pe miniştri că a decis să depună mandatul Guvernului, confirmând informaţiile transmise anterior de MEDIAFAX privind demisia sa din funcţie.

    Mai multe pe mediafax.ro