BusinessMagazin

Tag: public

  • Cum îşi propune compania Farmec să educe piaţa produselor de îngrijire destinate bărbaţilor

    Fiole anticădere tratament intensiv

    Descrierea inovaţiei:

    Potrivit reprezentanţilor Farmec, 40% dintre bărbaţi încep să sufere de căderea părului în jurul vârstei de 35 ani, procentul ajungând la 65% în jurul vârstei de 60 de ani. Pornind de la aceste date, compania a creat un tratament intensiv pentru combaterea alopeciei androgenetice specifice bărbaţilor. Fiolele conţin Redensyl, un compus din extracte de larix şi ceai verde care acţionează asupra cauzelor căderii părului, glicină, un aminoacid constituent major al keratinei şi zinc, care măreşte rezistenţa firului de păr, Procapil, Biocapigen şi vitamine din grupa B (B3, B6, B7) care reduc sebumul şi mătreaţa, lăsând părul dens şi mătăsos.

    Elementul de noutate:
    În cazul fiolelor anticădere tratament intensiv Gerovital Men, elementele de noutate sunt principiile sale active: Redensyl, ce conţine extracte de larix şi ceai verde care acţionează asupra cauzelor căderii părului. S-au demonstrat in vitro efectele acestora de: stimulare a diviziunii celulelor stem; protecţie împotriva apoptozei; stimulare a diferenţierii celulelor stem; stimulare a activităţii fibroblastelor pentru o hrănire mai bună a foliculului pilos; potenţial antiiritant.

    Efectele inovaţiei:
    Tratamentul intensiv cu fiolele anticădere Gerovital Men opreşte căderea părului, îi îmbunătăţeşte vizibil densi­tatea, reglează secreţia glandelor sebacee, modulează lipogeneza, reduce iritarea şi ameliorează scalpul seboreic, acestea din urmă fiind aspecte deosebit de importante dat fiind faptul că părul excesiv de gras, cu seboree este mai predispus la cădere.

    Fiole cu acid hialuronic 5%
    Descrierea inovaţiei:
    Gama îmbină ingrediente active, extracte vegetale, vitamine cu acidul hialuronic. Fiolele cu acid hialuronic 5% Gerovital Men cresc rezistenţa, elasticitatea şi nivelul de hidratare a pielii, datorită combinaţiei de principii active şi a două tipuri de acid hialuronic. Serul este conceput într-o formulă şi concentraţie speciale pentru pielea bărbaţilor, pentru a diminua efectele pe care bărbieritul zilnic, mediul ambiant şi ritmul de viaţă tot mai alert le pot avea aspura tenului.

    Elementul de noutate:
    Farmec este prima companie românească care a scos pe piaţă un astfel de produs, din dorinţa de a le oferi bărbaţilor români produse cosmetice destinate tenului lor.

    Efectele inovaţiei:
    Gerovital Men fiole cu acid hialuronic are efecte intensiv hidratante, acţionând global prin refacerea rezervelor hidrice din piele, diminuarea pierderilor transepidermale de apă şi refacerea componenţilor NMF din stratul cornos. Ridurile şi liniile fine sunt umplute din interior şi sunt mult diminuate, obţinând o piele netedă şi tonifiată.

    Persoanele implicate în dezvoltarea proiectelor sunt:  Natalia Muscă (manager de produs, Departamentul de Marketing), Tudor David (director de marketing), Sofia Irimie (cercetător Farmec, Departamentul de Cercetare şi Dezvoltare) şi Angela Bindea (cercetător Farmec, Departamentul de Cercetare şi Dezvoltare).

  • Povestea creatorului de modă care le-a îmbrăcat pe Grace Kelly, Ava Gardner, Audrey Hepburn şi Jackie Kennedy

    Cristóbal Balenciaga Eizaguirre s-a născut pe 21 ianuarie 1895 în Getaria, o provincie din Ţara Bascilor, Spania, într-o familie simplă; tatăl său, care a murit pe când Balenciaga avea o vârstă fragedă, era pescar, iar mama sa, croitoreasă. Încă din copilărie, în loc să meargă la joacă alături de alţi copii,  designerul prefera să o ajute pe mama sa, dar şi să înveţe tainele croitoriei.

    La vârsta de 12 ani, el s-a angajat ca ucenic în atelierul unui croitor. Ulterior, în adolescenţă, a fost descoperit de marchiza de Casa Torres, care nu doar că a devenit clienta sa, ci, vrând să îl ajute, l-a trimis la Madrid pentru a urma un curs de specialitate. În 1919 tânărul designer şi-a deschis un butic în San Sebastián, pe care l-a extins ulterior cu alte două locaţii în Madrid şi Barcelona. Familia regală spaniolă şi alţi aristocraţi din ţară au început să îi poarte creaţiile, însă când războiul civil spaniol l-a forţat să îşi închidă magazinele, Balenciaga a decis să se mute la Paris, unde şi-a deschis o casă de modă couture pe Avenue George V, în august 1937. Cu toate acestea, abia după încheierea războiului creaţiile sale au devenit cu adevărat cunoscute. În 1960 el a realizat rochia de mireasă a Fabiolei de Mora y Aragón, la nunta acesteia cu regele Baudouin I al Belgiei. Regina şi-a donat ulterior rochia de mireasă fundaţiei Cristóbal Balenciaga.

    El a predat, de asemenea, cursuri de design vestimentar, inspirând alţi designeri, printre care Oscar de la Renta, André Courrèges, Emanuel Ungaro, Mila Schön şi Hubert de Givenchy.

    Cele mai faimoase cliente ale sale au fost Mona von Bismarck, Grace Kelly, Ava Gardner, Audrey Hepburn şi Jackie Kennedy. La 74 de ani, după ce a lucrat la Paris timp de trei decenii, designerul a decis să se retragă şi şi-a închis casele de modă din Paris, Barcelona şi Madrid. Balenciaga a murit pe 23 martie 1972 în Xàbia, Spania. Creaţiile sale au fost considerate adevărate opere de haute couture în anii 1950 şi 1960. Christian Dior l-a numit „un maestru pentru noi toţi”, iar Coco Chanel, „singurul couturier în adevăratul sens al cuvântului”, afirmând, în completare, că „ceilalţi sunt simpli designeri de modă”. La moartea sa, evenimentul a fost relatat de revista Women’s Wear Daily sub titul „The King is Dead” („Regele a murit”).

    În 1986, Jacques Bogart SA a cumpărat drepturile de producţie ale Balenciaga. Pe 7 iunie 2011, în oraşul natal al designerului a fost inaugurat Muzeul Balenciaga, în prezenţa lui Hubert de Givenchy, preşedintele onorific al Fundaţiei Balenciaga. Muzeul are o colecţie de peste 1.200 de piese create de artist. În prezent, casa de modă este deţinută de grupul francez Kering SA. şi are o echipă de peste 1.300 de angajaţi.

  • Ce mai vedem la cinema: continuarea unuia dintre cele mai apreciate filme ale secolului trecut

    Pentru cei care nu au urmărit ecranizarea primei părţi a poveştii de Stephen King, e suficient să amintesc că rolul principal i-a revenit lui Jack Nicholson, iar regia a fost semnată de Stanley Kubrick. The Shining a fost un film extraordinar, care a scos în evidenţă atât imaginaţia lui King, cât şi capacitatea incredibilă a lui Nicholson de a se transforma.Deşi nu a fost recompensat cu prea multe premii, The Shining a fost primit extrem de bine de public, rămânând şi astăzi un film amintit des în timpul discuţiilor despre capodoperele cinematografice ale secolului trecut.

    Doctor Sleep, ca o continuare a poveştii din The Shining, îl are în centru pe Danny, copilul ajuns acum la maturitate, dar traumatizat încă de evenimentele petrecute în hotelul Overlook; alegerea lui Ewan McGregor mi s-a părut una inspirată, pentru că e genul de actor capabil să genereze rapid o legătură cu publicul.
    O bună parte a filmului reflectă lupta lui Danny cu demonii săi; facem cunoştinţă cu un personaj ce pare înfrânt, căzut în depresie, alcoolic şi cu mari probleme în ceea ce priveşte legăturile cu alţi oameni. După această lungă introducere, Danny o cunoaşte pe Abra Stone (interpretată excelent de Kyliegh Curran), o fetiţă care deţine şi ea abilităţile“ lui Danny.

    De aici, filmul ia direcţia unei producţii horror, dar o face într-un mod cel puţin interesant, asumându-şi o serie de riscuri: spre exemplu, este unul dintre primele filme ale ultimelor decenii (mă refer, desigur, la producţii serioase, nu filme de categoria B) care prezintă destul de explicit violenţa împotriva copiilor.
    Mai trebuie menţionat un lucru: chiar dacă regizorul Mike Flanagan nu şi-a propus să recreeze atmosfera indusă de Kubrick (ar fi fost o misiune aproape imposibilă), el reuşeşte să ţină spectatorii într-o tensiune constantă, aproape palpabilă – o replică demnă la filmul din 1980.

    Notă: 8/10

  • Cu ce strategie au reuşit nemţii de la dm drogherie market să ajungă la venituri de aproape 500 de milioane de lei în România

    Compania dm, care deţine în România 105 unităţi, dintre care 12 deschise anul trecut, a înregistrat în cel mai recent an financiar venituri de 498 de milioane de lei, în creştere cu 20 de procente; echipa locală a businessului a crescut la rândul său cu 185 de persoane, ajungând la 940 de angajaţi. Recent, businessul a alocat un buget de 35 de milioane de lei pentru dezvoltarea la Timişoara a unui sediu central şi a unui depozit, una dintre cele mai importante investiţii realizate în plan local. Suprafaţa proiectului este de peste 32.000 de metri pătraţi: sediul, în care lucrează o echipă de 123 de angajaţi, este structurat pe trei niveluri şi are o suprafaţă de 2.600 mp, iar depozitul, cu o echipă de 147 de angajaţi, se întinde pe o suprafaţă de 67.000 de metri pătraţi.

    Compania dm, originară din Germania, este prezentă în România de aproape 12 ani, primul magazin fiind deschis la Timişoara. Reprezentanţii businessului spun că decizia de a intra în piaţa locală în anul 2007 s-a bazat mai ales pe faptul că România se afla în perioada de boom economic, tocmai ce intrase în Uniunea Europeană, iar asta facilita achiziţiile intracomunitare şi alinierea legislativă după noile norme. Iniţial, pentru extindere a fost bugetată o sumă foarte mică, în jurul a 200.000 de lei. „Ne-am dat seama însă foarte repede că de acei bani cumpărăm numai softul, aşa că bugetul iniţial s-a mărit la circa 1 milion de euro în primul an”, povesteşte Cristian Crişan, administrator al dm drogerie markt România. Cu toate că perioada era propice, extinderea nu a fost uşoară. „Chiriile erau la preţuri nebune sau foarte mari. Foarte multe dintre cele 105 magazine pe care le avem sunt stradale. Să creezi magazine stradale în centre de oraş, în poziţii cheie, nu mai e atât de uşor. A fost o mare provocare să găsim spaţiile potrivite, la condiţii comerciale care să ne permită să venim cu preţuri cât mai corecte.”
    La început, o mare provocare a fost şi să obişnuiască clienţii români cu conceptul de drogherie, şi asta pentru că termenul era cunoscut în rândul populaţiei preponderent cu sensul de farmacie. „A durat foarte mult. În plus, când am intrat în România începuseră să se extindă galeriile şi hipermarketurile. Clientul a trebuit obişnuit că este mai avantajos pentru el să meargă într-un magazin specializat”, subliniază Crişan. El spune că în prezent, la nivelul Europei de Sud-Est, piaţa locală este comparabilă cu celelalte state vecine în care este prezent businessul. „Diferenţa o face faptul că în România conceptul de drogherie nu este atât de cunoscut ca în Ungaria, unde activează deja de peste 20 de ani. Dar suntem peste Bulgaria.” O altă provocare a fost, potrivit lui Crişan, educarea clienţilor în ceea ce priveşte consultanţa pe care o au la dispoziţie în magazinele dm, spre deosebire de hipermarketuri: „Nu ai stresul aglomeraţiei, ai parte de o atmosferă plăcută, la noi e linişte în magazin”. Nici adaptarea preţurilor nu a fost un pas uşor, adaugă reprezentantul dm. „Noi, fiind un lanţ mic la momentul respectiv, degeaba aveam puterea brandului, pentru că raportat la retailul din România eram foarte mici. Şi atunci ne-am chinuit foarte mult să adaptăm preţurile pieţei.” Clienţii companiei sunt majoritar persoane cu vârste cuprinse între 20 şi 40 de ani, cu venituri medii.
    Cele mai căutate categorii de produse cuprind articole de parfumerie, protecţie solară, produse de frumuseţe şi îngrijire, cosmetice de păr şi articole pentru casă.
    Potrivit lui Crişan, investiţia medie necesară pentru deschiderea unei noi unităţi dm, cu tot cu marfă, este de 500.000-600.000 de euro. „Noi mergem pe suprafeţe de 350-400 de metri pătraţi”. Principalii competitori, spune el, sunt toate magazinele mari, şi asta pentru că „sortimentaţia de produse o are şi Carefourr, o are şi Kaufland, şi Auchan, doar că noi suntem specialişti, avem o sortimentaţie mult mai dezvoltată. Doar noi avem o drogherie în adevăratul sens al cuvântului”.
    Compania dm drogerie markt a fost înfiinţată în 1973, iar până în prezent retailerul s-a extins în 13 state: Austria, Bosnia, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Germania, Italia, Macedonia, România, Serbia, Slovacia, Slovenia şi Ungaria. La nivel european, lanţul de drogherii funcţionează cu o echipă de peste 62.000 de angajaţi şi 3.668 de magazine. În anul financiar 2018/2019, grupul a înregistrat o cifră de afaceri de peste 11 milioane de euro, în creştere cu 4,6%. Momentan, din planurile companiei nu face parte şi o extindere în afara Europei, însă Crişan spune că dm are o colaborare cu Asia în zona de  online, de distribuţie. „Avem foarte bine dezvoltată partea de marcă proprie, care cuprinde peste 4.000 de articole. Toate produsele marcă proprie se produc în Germania.” În ceea ce priveşte piaţa locală, pentru anul următor reprezentanţii businessului plănuiesc deschiderea a încă 12 unităţi. „Suntem în toate oraşele mari, în cele mici încercăm să ajungem, dar nu putem intra pentru că nu este putere de cumpărare”, spune Crişan. În schimb, potrivit Anitei Pop, HR manager la dm drogherie market, există şi o problemă a oraşelor mari, de talia Bucureştiului sau a Clujului, respectiv lipsa angajaţilor. „Şi noi suntem afectaţi de fluctuaţii, dar ne situăm în media pieţei. Cu cât oraşul e mai mare, cu atât rata şomajului este mai scăzută şi este mai greu să găsim angajaţi”, spune ea, adăugând că cel mai greu de găsit sunt casierii sau angajaţii din poziţii similare, la nivel de magazine.

  • Moda din gunoaie

    Acesta, scrie CNN, preferă să creeze articole de îmbrăcăminte pe care să le poarte numai el, ca o formă de artă care-i permite să transmită mesaje prin care să atragă atenţia asupra unor probleme. Creaţiile lui Wan Yunfeng sunt realizate din tot felul de deşeuri ori vechituri de care face rost de la prieteni, din talciocuri sau pe care le găseşte aruncate. Odată confecţionate articolele sale vestimentare, artistul se pozează îmbrăcat cu ele în diverse locuri din lume. De exemplu, s-a fotografiat în faţa Luvrului îmbrăcat într-o rochie de bal confecţionată dintr-o faţă de pătură, în apropierea turnului Eiffel într-o ţinută din denim reciclat şi purtând pe cap o reproducere a turnului şi în Times Square, la New York, îmbrăcat într-o rochie din sacoşe albastre de la Ikea.

    Ultima sa serie de creaţii surprinsă în fotografii şi intitulată „Protection of the Ocean” doreşte să atragă atenţia asupra puterii distrugătoare a consumului uman. În aceste fotografii, artistul pare prins în plase de pescuit şi deşeuri de plastic, încercând să redea prin expresia feţei durerea animalelor din ocean care mor din cauza poluării.

  • Proiect european de 16,6 mil. lei pentru amenajarea de benzi dedicate transportului public în Braşov

    Primăria municipiului Braşov a câştigat un proiect european de peste 16,6 mil. lei (3,5 mil. euro), pentru amenajarea unor benzi dedicate transportului public în Braşov şi trotuare adiacente pe o lungime totală de aproximativ 16 km. Benzile dedicate transportului public se vor amenaja adiacent trotuarelor, astfel încât să se păstreze toate zonele amenajate pentru oprirea autobuzelor în vederea debarcării/îmbarcării călătorilor, potrivit unui comunicat de presă al primăriei Braşov.

    Benzile dedicate vor avea lăţimea de 4 metri pe fiecare sens de circulaţie. Amenajarea se va face prin frezarea stratului de uzură pe toată lungimea traseului, pe o adâncime de 4 cm, apoi se va aşterne un strat de uzură din beton asfaltic astfel încât să se păstreze cota existentă a terenului amenajat şi pentru a fi uşor de remarcat în trafic. Se va reface marcajul longitudinal şi transversal, cu vopsea reflectorizantă, pe toată lungimea traseului şi pe toată lăţimea carosabilului. Durata estimateă de execuţie este de 16 luni (inclusiv organizarea procedurii de achiziţie pentru proiectul tehnic şi a detaliilor de execuţie).

     

     

     

     

  • Fier, inele şi intarsii

    Casa germană Hemmerle a expus bijuterii din fier, aur şi diamante, în timp ce designerul italian Fabio Salini a atras atenţia prin cerceii săi care seamănă cu nişte inele atârnate unul de altul, care combină pietre preţioase, metale lustruite oglindă, fibră de carbon şi piele, scrie The Telegraph, în timp ce Bulgari şi Piaget s-au prezentat cu ceasuri şi brăţări cu fosile şi diamante. Au existat şi galerii de artă care au expus lucrările unor creatori atent selectaţi pentru eveniment, ca Objet d’Emotion. Printre aceştia se numără Francesca Villa, care foloseşte pentru bijuteriile sale tot felul de obiecte neobişnuite pentru aşa ceva, cum ar fi jetoane vechi de pocher şi timbre, Melanie Georgacopoulos, care propune coliere de sidef cu perle ce par să se afunde în suportul lor, sau Silvia Furmanovich, care preferă intarsiile cu coral, turcoaze şi aur pentru cercei mari sau brăţări rigide.
    Printre creatorii prezenţi la festival s-a numărat şi francezul James de Givenchy, a cărui companie din New York, Taffin, s-a pregătit pentru această ocazie cu bijuterii care combină pe lângă metale şi pietre preţioase sau semipreţioase sticlă, ceramică, piele, lemn, un exemplu în acest sens fiind o pereche de cercei cu aur roz, oţel albastru, peridote şi ceramică gri, care arată ca nişte pandantive prinse de urechi.

  • Notă pentru scenarişti: anii ’80 nu se mai întorc

    Rambo: First Blood, lansat în 1982, se plia perfect pe cerinţele publicului american de la acea vreme. Amintirile războiului din Vietnam erau încă proaspete, iar imaginea unui soldat care să se lupte cu sistemul satisfăcea chiar şi cei mai pretenţioşi spectatori.
    Mai mult decât atât, First Blood a fost chiar un film reuşit; nu vorbim de o capodoperă, pentru că nu acesta a fost scopul producătorilor, ci despre un film care reuşeşte, timp de mai bine de o oră şi jumătate, să îţi capteze atenţia şi să te lege, emoţional, de bravul soldat american.
    Reţeta a mai fost repetată de două-trei ori, cu un succes moderat; când a fost lansat Rambo IV, în 2008, singurul lucru la cote înalte a fost curiozitatea spectatorilor. Am fost surprins, prin urmare, de vestea că Sylvester Stallone vrea să îl readucă pe marile ecrane pe John Rambo.
    A fost o introducere mai lungă decât de obicei, motivată mai ales de faptul că nu sunt prea multe de spus despre Rambo: Last Blood.
    Eroul nostru s-a pensionat, are nevoie de tot felul de pastile ca să-şi menţină sănătatea mentală şi pare decis să trăiască în linişte zilele care i-au rămas. Un Rambo în care miile de gloanţe sunt înlocuite de discuţii cu psihologul n-ar fi atras însă pe nimeni, aşa că scenariştii s-au pus pe treabă şi au inventat o poveste care implică diverse personaje: o prietenă, nepoata acesteia, cartelurile din Mexic şi aşa mai departe.
    V-aţi făcut deja, sunt convins, o idee destul de bună despre cum începe, continuă şi se încheie filmul.
    Nu scenariul e însă problema la Rambo: Last Blood, ci faptul că eroul a fost înlocuit cu un fost erou. E cel puţin ciudat să îl vezi pe Stallone – în ciuda condiţiei fizice de invidiat – cum sare, aleargă şi omoară zeci de oameni pe minut.
    Repet, nu sunt prea multe de spus despre film; este o producţie pentru fanii seriei, din păcate o serie care a fost întinsă mult prea mult.
    E o problemă ce apare tot mai des la Hollywood: tot Stallone a readus pe ecrane seria Rocky, chiar dacă lucrurile în Creed stau puţin diferit, actorul asumându-şi un rol secundar. Un alt exemplu e seria începută cu Olympus Has Fallen, la care scenariştii nici nu s-au mai obosit să schimbe povestea, ci doar ţara în care se desfăşoară. Pe măsură ce apar francize noi, cu o abordare proaspătă a genului acţiune – John Wick, spre exemplu – reţeta de tip Rambo e una ce ar trebui lăsată pentru cărţile de istorie.
    Nota: 5/10

    Rambo: Last blood
    Regia: Adrian Grunberg
    Distribuţie: Sylvester Stallone, Sergio Peris-Mencheta, Paz Vega
    Durată: 1 oră 29 minute
    Buget: 50 milioane dolari
    Data lansării: 20 septembrie

  • Artă cu schele şi bambus

    În zone de pe continentul asiatic ca Macao, schelele de bambus sunt adevărate opere de artă, după cum consideră proprietarii firmei de design Impromptu Projects, care sunt decişi să convingă şi publicul larg să le considere astfel, scrie CNN.
    Fondatorii Improptu Projects, Rita Machado şi Joao O, s-au asociat cu specialişti locali în construcţii de bambus pe care-i invită să-şi arate meşteşugul în speranţa că şi alţii vor dori să-l deprindă, dat fiind că în Macao au rămas mai puţin de 50 de astfel de experţi. Potenţialii candidaţi sunt descurajaţi de munca fizică solicitantă şi de faptul că se lucrează la mare înălţime, susţin meşterii, porecliţi „păianjeni” pentru dexteritatea cu care se mişcă în timp ce realizează construcţiile din bambus. Ca să educe publicul cu privire la arta structurilor de bambus, Impromptu Design realizează proiecte 3D pe care meşterii le confecţionează apoi în aer liber. Pentru fiecare operă de artă din bambus se folosesc beţe provenite de la alte schele, care, după o vreme, se vor întoarce pe şantierele de construcţii. Creaţiile specialiştilor în schele de bambus sunt expuse în zonele în care aceştia lucrează, pentru a atrage atenţia locuitorilor din zonă asupra calităţii artistice a acestor construcţii.

  • Cum reuşeşte un chirurg care a început să lucreze în 1948 să mai profeseze în regim full-time şi acum, 71 de ani mai târziu

    Un chirurg care a început să lucreze în sistemul public de sănătate din Marea Britanie lucrează în continuare în cadrul unui spital, 71 de ani mai târziu, potrivit unui articol publicat de Daily Mail.

    Profesorul Harold Ellis, care are acum 93 de ani, a devenit medic în iulie 1948, lucrând ca şi chirurg în cadrul NHS (National Health Services – sistemul public de sănătate din Anglia). Şapte decenii mai târziu, bunicul a şapte copii face în continuare naveta între casa sa din apropierea Londrei, timp de cinci zile pe săptămână, pentru a preda la spitalul Guy, ca parte din personalul medical angajat de Universitatea din Londra.

    Profesorul Ellis este astfel unul dintre cei mai vechi angajaţi din domeniul serviciilor medicale publice din Regatul Unit.
    El refuză un program mai relaxat şi glumeşte asupra faptului că lucrează la vârsta de 93 de ani: „soţia mea mă vrea în afara casei”, a declarat el publicaţiei Daily Mail.

    Profesorul Ellis a lucrat în spitale răspândite prin Anglia. A condus chiar şi o unitate medicală, în timp ce era şi profesor de chirurgie, în anii ’60.
    A continuat apoi fiind în paralel chirurg şi profesor de chirurgie până în 1989.
    Ulterior, a început să predea anatomia la Universitatea Cambridge, iar în prezent, predă anatomia la Spitalul Guy din centrul Londrei, fiind angajat la Universităţii din Londra.