Tag: Proprietate

  • Cinci acţiuni de la bursa românească de urmărit în 2018. Ce zic analiştii

    Cinci analişti din cinci chestionaţi de ZF au pe liste ac­ţiunea OMV Petrom de urmărit în anul 2018 în con­textul deciziei de investiţii în perimetrele din Marea Neagră, pe fon­dul unui posibil exit al Fondului Proprietatea din acţio­nariat, dar şi în contextul unor rezultate la nouă luni duble faţă de ianuarie-septembrie 2016, ceea ce ar putea aduce cote mari din profit spre investitori.

    Citeşte mai multe pe www.zf.ro

  • Cum arată noua casă de vacanţă a lui Putin: faianţă cu inserţii de aur, un centru spa subteran şi un radar împotriva spionilor – FOTO

    Villa Sellgren, somptuoasa casă a lui Putin, e construită pe o insulă din golful Vyborg, la 12 kilometri de Finlanda.

    Oficial, proprietatea aparţine unui prieten al preşedintelui, dar localnicii susţin că Putin este singurul care se bucură de casă.

    Printre “dotări” se numără plăci de faianţă cu inserţii de aur, un centru spa subteran şi chiar un radar care să detecteze din timp orice încercare de a-l deranja pe Putin.

    Sursa: Daily Mail

  • Bill Gates pariază pe România. Care sunt acţiunile pe care el le vede câştigătoare

    Bill Gates, 62 de ani, unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume, este acţionar la Fondul Proprietatea prin intermediul fundaţiei Bill şi Melinda Gates, cea mai mare organizaţie filantropică din lume, cu active în gestionare de circa 40 de miliarde de dolari.

    Fondatorul Microsoft deţine 2,7 milioane de certificate de depozit globale (GDR-uri) la Fondul Proprietatea pe bursa de la Londra, echivalentul a circa 135 milioane de acţiuni, potrivit celui mai recent raport financiar anual al fundaţiei filantropice.

    Citeşte continuarea pe www.zf.ro

  • Mihai Betelie, consilier proprietate industrială, manager al agenţiei de proprietate industrială Rompatent Design: Cum protejăm brandul de pericolele care îl pândesc?

    Primul pas pentru protecţia unui brand este înregistrarea acestuia ca marcă de comerţ sau servicii la nivel naţional, european sau internaţional. Prin obţinerea titlului de protecţie, titularul obţine dreptul exclusiv de exploatare. în lipsa protecţiei ca marcă, brandul devine vulnerabil. Dar protecţia juridică a brandului nu trebuie să se oprească aici şi orice proprietar de brand trebuie să ştie acest lucru. Ca orice drept de proprietate, şi cel conferit de marcă trebuie apărat.

    De pildă, pot apărea situaţii în care, fie la nivel naţional (OSIM – Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci), fie la nivel european (EUIPO – Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală), se depun cereri noi de marcă identică sau asemănătoare cu un brand deja înregistrat, prin care se cere protecţie pentru aceeaşi categorie de bunuri sau servicii.

    în acest caz, pentru a evita înregistrarea unei mărci noi, identice sau asemănătoare care creează confuzie în piaţa de profil şi poate aduce prejudicii de imagine şi patrimoniale titularului brandului, acesta trebuie să blocheze cererile noi prin folosirea unor căi de atac, în procedura administrativă de înregistrare. îmi vine în minte un exemplu recent, când a existat o tentativă de a înregistra denumirea ”Mediafix“ pentru o firmă cu activităţi de agenţie de ştiri, denumire care venea în conflict evident cu marca ”Mediafax“.

    Ar fi de preferat ca titularul unui brand să fie la curent cu orice depunere de cerere de marcă, prin monitorizarea buletinelor oficiale naţionale sau europene în care se publică aceste cereri, şi să nu rateze momentul în care poate apela la arme legale de atac. Altfel, marca nouă este înregistrată, coexistă cu cea a titularului iniţial, până se obţine anularea printr-o hotărâre judecătorească definitivă.

    Cu cât un brand devine mai cunoscut şi apreciat în segmentul său de piaţă, cu atât creşte riscul folosirii sale fără drept sau al introducerii pe piaţă a unor produse contrafăcute. în aceste cazuri, titularul brandului are la dispoziţie instrumente de drept penal şi civil pentru apărarea drepturilor sale.

    Cine trebuie să protejeze brandul şi cum se face, efectiv, acest lucru? Iniţiativa protecţiei unui brand, prin înregistrarea ca marcă, aparţine, în mod evident, celui care a creat brandul şi intenţionează să-l lanseze pe piaţă. Unii antreprenori demarează procedura de înregistrare fără să consulte specialişti şi reuşesc de cele mai multe ori să facă acest lucru cu succes.

    în ultimii ani, tot mai mulţi antreprenori apelează la serviciile specializate de consultanţă ale agenţiilor specializate în domeniul proprietăţii industriale, acesta fiind un pas înţelept atât în faza de înregistrare a brandului, cât şi ulterior, prin folosirea tuturor pârghiilor prevăzute de legislaţia naţională, europeană şi internaţională pentru asigurarea exclusivităţii în folosirea brandului.
    Orice antreprenor trebuie să ştie că momentul cel mai potrivit pentru a se gândi la protecţia brandului este cel imediat după crearea acestuia, înainte de a fi scos la rampă, de a fi făcut public, prin orice mijloace. Aşa e cel mai sigur.

    Unii antreprenori se grăbesc; lansează o marcă şi abia apoi se gândesc că ar trebui să o şi protejeze. Astfel, se expun unor riscuri – acestea de regulă vin din partea concurenţilor, care simt valoarea acelui nou brand şi chiar dacă nu l-au creat ei se grăbesc să ceară protecţia la oficiul naţional (OSIM) sau la oficiul european (EUIPO).

    întâlnim des în activitatea noastră astfel de practici deloc corecte, când o denumire intens folosită de un antreprenor pentru un produs sau un serviciu nu este înregistrată ca marcă, fie din neglijenţă sau din lipsa informării. Principalul risc în acest caz este ca un terţ să profite şi să încerce să obţină protecţia pentru marca respectivă.

    Totuşi care sunt paşii corecţi pentru protecţia unui brand?

    Mai întâi de toate trebuie spus că nu orice denumire poate fi înregistrată ca marcă. Dacă denumirea aleasă este descriptivă în raport cu bunul sau serviciul respectiv sau este lipsită de distincţie, cererea de protecţie va fi respinsă. Sfatul unui consilier de proprietate industrială cu experienţă şi bine pregătit profesional sau al unui avocat specializat în domeniu este un gir pentru un parcurs lipsit de riscuri în această primă etapă – alegerea denumirii potrivite.

    După stabilirea denumirii care să respecte exigenţele prevăzute de lege, se impune alegerea bunurilor şi serviciilor pentru care se cere protecţia pe o clasificare recunoscută şi practicată la nivel internaţional.

    Până la depunerea cererii de protecţie este necesară şi efectuarea unei cercetări de documentare pentru a afla dacă există deja protecţie, pentru aceeaşi categorie de bunuri sau servicii, sub o denumire asemănătoare sau chiar identică, ipoteză în care titularul acelei mărci se va putea opune cererii noi, iar aceasta va fi respinsă.

    Abia apoi se va putea depune cererea şi obţine titlul de protecţie.

    Orice proprietar trebuie să îşi protejeze cu adevărat şi cu responsabilitate brandul pe toată durata existenţei titlului de protecţiei, adică zece ani, cu posibilitatea reînnoirii succesive.

    De ce trebuie protejat un brand? De cele mai multe ori un brand se identifică cu însăşi afacerea, prin urmare răspunsul vine de la sine: prin protejarea brandului e securizată afacerea şi este eliminat riscul ca un competitor să-şi ofere serviciile sau să producă şi să comercializeze bunuri asemănătoare până la identitate.

    Aşadar, protecţia unui brand oferă dreptul de exploatare exclusivă din partea titularului său, ceea ce înseamnă că acesta poate interzice unui terţ folosirea fără drept. Pe măsură ce creşte notorietatea unui brand, la nivel local sau naţional, titularul său îl poate licenţia, franciza, cesiona cu beneficii certe în patrimoniul său.

    Şi să nu uităm că marca este un activ necorporal, a cărui valoare poate fi stabilită de către experţi autorizaţi ai Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor Autorizaţi din România (ANEVAR) şi transpusă în patrimoniul unei companii. Buna reputaţie şi notorietatea unui brand îi sporesc acestuia valoarea.

    în viaţa unui brand pot să apară o sumedenie de pericole. Cele mai importante sunt situaţiile în care unii antreprenori investesc bani şi muncă pentru lansarea unui brand şi ulterior sunt forţaţi să accepte duelul cu un concurent similar, pentru că nu au acordat suficientă atenţie pentru protejarea brandului. în cazul în care o astfel de situaţie nu se rezolvă, pot apărea şi alţi concurenţi care să se folosească de aceeaşi denumire, în piaţă se creează confuzie, iar brandul poate dispărea.

    Chiar şi brandurile înregistrate ca mărci sunt expuse unor pericole, care în timp le pot afecta valoarea. O situaţie este cea în care nefolosirea unui brand pe o perioadă mai lungă de 5 ani poate duce la decăderea titularului sau la pierderea dreptului de proprietate, în urma unei hotărâri judecătoreşti. O altă situaţie în care brandul este expus pericolelor este cea în care titularii nu deţin suficiente informaţii, nu reacţionează prompt sau sunt permisivi faţă de actele de contrafacere, de folosire fără drept a denumirii, de concurenţă neloială.

    Agenţia de Proprietate Industrială Rompatent Design este acreditată OSIM, EUIPO, WIPO.
     

  • Cum arată noua casă de vacanţă a lui Putin: faianţă cu inserţii de aur, un centru spa subteran şi un radar împotriva spionilor – FOTO

    Villa Sellgren, somptuoasa casă a lui Putin, e construită pe o insulă din golful Vyborg, la 12 kilometri de Finlanda.

    Oficial, proprietatea aparţine unui prieten al preşedintelui, dar localnicii susţin că Putin este singurul care se bucură de casă.

    Printre “dotări” se numără plăci de faianţă cu inserţii de aur, un centru spa subteran şi chiar un radar care să detecteze din timp orice încercare de a-l deranja pe Putin.

    Sursa: Daily Mail

  • Gata cu “băieţii de la parcare”! Senatul a adoptat proiectul pentru sancţionarea parcagiilor

    Proiectul, iniţiat de liberalii Alina Gorgiu şi Ovidiu Raeţchi, a fost aprobat cu 80 voturi ”pentru”, 7 voturi ”împotrivă” şi trei abţineri.

    ”Perceperea unei taxe pentru parcare, în orice mod şi cu orice titlu, de către o persoană care nu are autorizare în acest sens sau care nu are cel puţin un drept de folosinţă asupra spaţiului respectiv se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 1 an. Dacă taxa se percepe pentru un spaţiu proprietate publică sau privată a statului, a unei unităţi administrativ teritoriale sau a oricărei persoane juridice care deţine în proprietate, administrează sau exploatează bunuri proprietate publică, pedeapsa este închisoarea de la 9 luni la 2 ani”, se arată în proiectul de lege.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Grupul Teraplast a deschis TeraSteel Serbia, prima fabrică românească inaugurată în străinătate după 1990

    „Extinderea activităţii grupului Teraplast în Serbia, odată cu deschiderea fabricii din Leskovac este un nou pas în procesul nostru de dezvoltare, în linie cu obiectivele grupului pe termen lung. În 2018, pentru TeraSteel Serbia, ţintim vânzări în valoare de 28 de milioane de euro, iar în ceea ce priveşte pieţele deservite, majoritatea panourilor produse în această fabrică vor merge către piaţă din Serbia, dar şi către export în ţări din zona Balcanică”, a declarat Dorel Goia, preşedintele consiliului de administraţie al Teraplast.
     
    Fabrica din Serbia are o capacitate de producţie similară celei a subsidiarei TeraSteel Bistriţa, unul dintre liderii pe piaţă de panouri sandwich, adică 2,2 milioane mp/an, dar şi utilaje similare. TeraSteel Serbia va deservi în principal ţări precum Serbia, Bulgaria, Macedonia, Bosnia, Croaţia şi Muntenegru, dar şi pieţe secundare precum Ungaria, sudul României şi nordul Greciei. Panourile sandwich sunt folosite în realizarea construcţiilor de tip industrial, precum hale, depozite, centre comerciale şi depozite frigorifice.
     
    „Leskovac a arătat din nou faptul că este un oraş oportun în atragerea de investiţii, dovadă că prietenii noştri din România au ales să deschidă o fabrică aici. Un investitor mulţumit va atrage întotdeauna alţi potenţiali investitori, de aceea ne vom asigura că TeraSteel va beneficia de toate condiţiile necesare derulării activităţii  în oraşul nostru”, a declarat Goran Cvetanovic, Primarul oraşului Leskovac.
     
    În iunie 2017, Grupul Teraplast a cumpărat cu 4,3 milioane de euro producătorul de panouri sandwich Interlemind din Serbia. Fabrică va beneficia până la sfârşitul acestui an de investiţii de 2,7 milioane de euro în dezvoltare şi capital de lucru de 4 milioane de euro.
     
     
  • Imagini uluitoare din casa de 12 milioane de dolari a lui Johnny Depp – GALERIE FOTO

    Celebrul actor american Johnny Depp a scos la vânzare casa pe care o deţine în Los Angeles, estimată la 12,7 milioane de dolari.

    Proprietatea scectaculoasă exprimă pasiunea actorului pentru artă, printre obiectele decorative numărându-se o pictură murală semnată de artiştii brazilieni gemeni OSGEMOS, care ocupă un perete întreg.

    Johnny Depp a plătit 7,2 milioane pe casă, la momentul achiziţiei în 2007.

    Sursa: CNN

  • Google va achiziţiona divizia de telefoane Pixel a HTC pentru 1,1 miliarde de dolari

    Conform acordului, Google va primi o licenţă pentru proprietatea intelectuală a HTC. Firma din Taiwan va continua să administreze restul afacerii de smartphone-uri.

    Tranzacţia, care trebuie să primească autorizare din partea autorităţilor, este aşteptată să se finalizeze la începutul anului 2018.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum arată palatul unde a locuit Michael Jackson ultimii doi ani din viaţă – GALERIE FOTO

    Denumită “Thriller Villa”, proprietatea era ascunsă de ochiul publicului curios, se întinde pe 1.7 acri, iar casa propriu-zisă pe 7.400 de m2, are şapte dormitoare, 12 băi şi o capelă.

    După moartea lui Michael Jackson, proprietarul vilei a decis să transforme locul într-un altar închinat lui Jackson. Cele şapte dormitoare sunt pline cu opere de artă în care este infăţişat Michael Jackson, iar unele locuri nu au fost modificate de la moartea cântăreţului, cum ar fi dormitorul lui Michael.

    De asemenea, pe această proprietate se pot organiza şi nunţi, în vilă existând şi o capelă unde se poate organiza o ceremonie la care pot asista în jur de 70 de persoane.

    De la moartea lui Michael Jackson, casa a fost scoasă la vânzare de mai multe ori: în 2010 pentru 12.8 milioane de dolari, apoi şase luni mai târziu pentru 8.8 milioane. În 2011 pentru 4.8 milioane când a stat 3 luni la vânzare. În 2014 a revenit pe piaţă cu un preţ de vânzare de 19.5 milioane, acum preţul a scăzut cu 10 milioane şi a ajuns la 9.5 milioane de dolari.