BusinessMagazin

Tag: prieteni

  • Cea mai mare problemă a corporatiştilor şi a antreprenorilor: ”Ce mă fac cu copilul meu? Nu mă mai ascultă deloc, ce se va alege de el?“

    Banii, maşina, bonele, casele mai mari, grădiniţele şi şcolile private, profesorii personali pot înlocui multe, dar nu relaţia cu copilul, sau copiii, în cazul celor care au avut un curaj mai mare.

    Schimbarea rapidă a lumii în care trăim, deschiderea şi globalizarea, faţă de cum am trăit şi am crescut noi, au schimbat şi schimbă modul de interacţiune între corporatişti şi antreprenori şi copiii lor.

    Bileţelele pe dulap sunt acum înlocuite cu mesajele pe WhatsApp.

    Copiii au de toate, nu trăiesc cu cheia la gât, au bone 18/24, au profesori de limbi străine, lecţii de dans şi balet. Dar nu au timpul părinţilor lor.

    Pentru că determinarea şi energia sunt depuse la job, jobul fiind chiar o scăpare, o uşurare, când pleci de acasă, la întoarcerea în cămin nu mai rămâne decât o simplă prezenţă, un simplu salut, şi celebra întrebare: ce ai făcut astăzi?

    Iar răspunsul copiilor se pierde undeva în mintea plină de cifre şi de Powerpoint-uri a părinţilor.

    Plecarea moldovenilor la muncă în străinătate începând cu mijlocul anilor ’90 şi începutul anilor 2000 a lăsat în urmă puternice drame familiale: copiii au rămas cu bunicii, cu unchii, cu verişorii şi cu vecinii din sat, iar rezultatele se văd acum.

    În cazul antreprenorilor, al celor care au avut curajul să-şi facă un business, al corporatiştilor care au început să prindă gustul unei cariere, ei nu sunt plecaţi fizic de lângă copii, dar sunt absenţi din relaţia cu copiii lor.

    Banii pot înlocui foarte multe lucruri, mai puţin absenţa, întâi fizică şi apoi fizică şi emoţională.

    Ştiu mulţi părinţi în cazul cărora banii, cariera şi obţinerea unui statut nu mai sunt o problemă, ci relaţia cu copiii lor: ”Nu mă mai ascultă deloc“, ”Ce fac cu ei?“, ”Ce vor ajunge?“, ”Le-am făcut şi le-am dat de toate, dar nu mă mai înţeleg cu ei!“, ”Nu ştiu ce vor!“. Nicio logică nu mai funcţionează şi nicio explicaţie raţională nu mai stă în picioare în discuţiile cu copiii.

    Pe măsură ce copiii intră în adolescenţă, lucrurile se agravează. Dacă ai o şansă mare, dacă ”ai fost de multe ori la biserică înainte“, copiii nu-ţi vor face probleme mari la şcoală. Dar celelalte probleme sunt prezente.

    Toată lumea vrea fericirea şi împlinirea copiilor lor, dar ce înseamnă asta în mod concret? La ce şcoli să se ducă, care este vocaţia lor, ce vor să se facă, ce trebuie să se facă astfel încât să câştige mai bine? întrebări fără răspuns sau cu răspuns parţial.

    Şcoala şi societatea românească nu sunt vocaţionale, dar mai ales părinţii nu au curajul să-şi înveţe şi să lase copiii să-şi urmeze vocaţia, asta dacă şi-o descoperă devreme.

    Mihaela Haiduc, de la Premium Edu, spune că opţiunile copilului pentru viitor sunt influenţate acum de filme, de prieteni, de ce spun prietenii prietenilor şi mai puţin de părinţi. Ca să-ţi determini copilul să facă ceva, mai bine vorbeşti cu prietenii lui, că ei sigur îl vor convinge. în plus, e important să fiţi atenţi la ce seriale se uită copiii şi să încercaţi să aflaţi cum sunt personajele de acolo.

    Dacă ai ajuns un CEO, un CFO, un director executiv la o mare multinaţională, cu jobul într-un birou de sticlă şi cu o privire de sus, vei dori acelaşi lucru şi pentru copil.

    Cu această imagine în minte, mulţi părinţi, mai ales cei corporatişti şi antreprenori, nu sunt pregătiţi să accepte că poate copiii lor vor să fie bucătari, chefi, cum se spune acum, un job extrem de bine plătit.

    În discuţiile de complezenţă, când cei de la masă te întreabă ce fac copiii tăi, este greu de acceptat acum să răspunzi că băiatul este bucătar, iar fata este la un ONG de protecţia mediului, că se poartă acum. Nu prea merge acest răspuns.
    Dar aceasta este o descriere a unei situaţii din jurul nostru şi al vostru. Nimeni nu are soluţii de rezolvare ca la un buget.
    în multinaţionale sau la propriul businss, bugetele şi ţintele de vânzări vin, se îndeplinesc sau nu, dar preţul plătit este în altă parte.

    Ce mă fac cu copilul meu? Nimeni nu ştie, este o întrebare fără răspuns.

  • Cum poţi să lucrezi pentru o companie ca asta?

    Iar România este plină de astfel de exemple.

    Niciun angajat nu se simte confortabil când în cadrul firmei în care lucrează se întâmplă un asemenea eveniment. Nu ştii cum să reacţionezi, nu ştii cât de vinovat eşti tu sau nu, nu ştii care va fi soarta locului tău de muncă dacă aceste evenimente vor duce la o criză profundă care s-ar putea lăsa cu închiderea acelei companii.

    Criza financiară din întreaga lume a pus capitalismul la îndoială, mai ales atunci când statele naţionale au salvat companiile, băncile şi brandurile naţionale, injectând miliarde şi miliarde de euro din bani publici.

    Cum poţi să mai susţii capitalismul dacă lucrezi într-o companie care a fost salvată cu banii statului, cu bani publici?
    Cum mai pot avea bancherii aroganţa specifică, având în vedere că salariul lor a fost plătit din banii unui buget naţional, unde medicii şi profesorii au un salariu mult mai mic?

    Cum poţi să te uiţi în ochii clienţilor cărora mai întâi le-ai vândut o poveste frumoasă privind investiţiile financiare, cum o să trăiască fericiţi la pensie, când  într-o zi afli că CEO-ul companiei a devalizat firma şi totul era doar o spoială, pentru presă?
    Ce faci când te întreabă prietenii dacă mai creşte mult benzina, ştiind că tu lucrezi la Petrom, Rompetrol sau MOL?
    Ce faci dacă prietenii prietenilor, auzind că lucrezi într-o bancă, te întreabă de dobânda mare şi îţi mai spun că bancherii sunt nişte cămătari?

    Ce faci atunci când se întâmplă astfel de evenimente? Rămâi, pleci, începi să-ţi cauţi de lucru în altă parte, strângi rândurile, înjuri şefii şi proprietarii, începi un război intern pe ideea de a nu mai face nimic, de a munci cât mai puţin, începi să-ţi birocratizezi starea, începi să urăşti compania, brandul, considerând că te-a înşelat?

    Cred că mulţi dintre voi v-aţi confruntat cu aceste situaţii şi implicit cu aceste întrebări. Trebuie să te simţi responsabil de soarta companiei şi de evenimentele din jurul ei?

    Ce înseamnă implicare emoţională pentru o companie unde petreci cel mai mult timp din viaţă, mai mult decât cel cu familia?
    Poţi să te detaşezi de aceste evenimente şi să vii la job ca şi când nu s-ar fi întâmplat nimic?

    Viaţa ne arată că există viaţă şi după astfel de evenimente chiar dacă trecerea în CV a unei poziţii într-o companie care a falimentat se face cu o oarecare strângere a pumnului.

    Pentru că şi americanii se confruntă cu astfel de probleme, întrebări, dileme, The Wall Street Journal, cel mai important ziar de business din SUA şi din lume, a venit şi cu nişte sfaturi: acordă-ţi timp pentru a-ţi calma stresul, anxietatea şi sentimentele; nu-ţi da demisia înainte să găseşti alte opţiuni solide; munceşte şi construieşte-ţi abilităţi care îţi vor folosi în viitor, în altă parte; încearcă să găseşti ceva care să-ţi placă în acea companie; petrece mai mult timp îndeplinindu-ţi sarcinile care îţi plac; întăreşte-ţi legăturile cu colegii de birou, de palier, de departament care îţi plac; nu încerca să rezolvi toate problemele din firmă, ci numai pe acelea care sunt în directa ta responsabilitate.

    Viaţa unei companii este extrem de dură, iar şansele din supravieţuire, mai ales într-o lume capitalistă, se reduc pe măsură ce trec anii, se schimbă generaţiile, vine concurenţa, care aduce alte reguli în joc.

    Companiile, care sunt reprezentate de oameni, fie de proprietari, fie de directori, pot să greşească în orice moment, în mod conştient sau inconştient.

    Dar ca să rezişti, nu prelua păcatele companiei asupra ta.

    Dacă firma este puternică, dacă brandul este puternic, dacă firma a fost construită pe o bază solidă, nu va cădea atunci când apar probleme. Cad capete, dar nu businessul.

  • Cronică de film: un horror românesc de succes

    Avându-l în spate pe Andrei Boncea, cel care a produs şi California Dreamin’, The Wanderers încearcă ceva destul de curajos: să folosească brandul Transilvaniei pentru a aduce în prim-plan o poveste de groază fără vampiri.

    Bazându-se pe un scenariu semnat Octav Gheorghe, regizorul Dragoş Buligă a reuşit, spun eu, să scoată publicul din zona de confort şi să îl aducă în mijlocul poveştii, prezentând o atmosferă gri, aproape întunecată, marcată de întâmplări neobişnuite.
    Distribuţia este una excelentă, avându-i în prim plan pe Armand Assante, Lior Ashkenazi şi Branko Djuric. De remarcat au fost şi interpretările semnate de Raluca Aprodu şi Oana Marcu; Răzvan Vasilescu îşi face treaba excelent, aşa cum de altfel ne-a obişnuit.

    Scenele de umor au punctat bine, dar cred că s-ar fi putut umbla ceva mai mult la ordinea în care ele şi-au făcut apariţia în poveste. Nu vreau să critic prea mult filmul, pentru că efortul celor implicaţi merită toată admiraţia; aşa cum spunea
    şi Andrei Boncea, nimeni nu poate reuşi o capodoperă de la prima încercare.

    Revenind la umor, nu cred că folosirea unui astfel de moment la începutul filmului a fost cea mai inspirată idee. Un horror trebuie să te prindă din primele momente, trebuie să debuteze cu o ancoră care să definească ceea ce vei urmări în următoarele ore; majoritatea regizorilor preferă să slăbească ritmul după ce s-au asigurat că interesul spectatorilor e la cote ridicate.

    Un alt element care pentru mine nu a fost chiar în ordine este asocierea, în momentele tensionate, dintre vizual şi auditiv. Intuiesc intenţia producătorilor, dar reţeta clasică a secvenţelor de sunet care intensifică efectul de groază din imagini e una ce rareori dă greş.

    Interesant este că The Wanderers se apropie mult mai mult de un horror tradiţional în a doua parte, fiind din ce în ce mai bun spre final.

    În concluzie, vă recomand sincer să mergeţi la cinema pentru a urmări The Wanderers, chiar nu sunteţi neapărat iubitori ai genului. Trebuie să înţelegem că cinematografia românească a început să iasă din zona filmelor despre comunism sau urmări ale comunismului, iar acest lucru trebuie susţinut de spectatori.

    Dacă astfel de filme nu vor avea succes, finanţatorii se vor gândi de mai multe ori înainte de a da undă verde unor asemenea proiecte. Nu vorbesc aici doar de filme fantasy sau horror, ci de multe alte genuri (singurele excepţii fiind comediile)care până acum, din varii motive, nu au găsit susţinere între producătorii români. Nota de mai jos nu reflectă numai calitatea filmului, ci şi este acordată şi pentru curajul celor care s-au implicat în acest proiect.

    NOTĂ: 8/10

     

  • #Colectiv. Supravieţuitor: Parcă a fost ieri. Eu nu am visat niciodată că ard, dar îmi visez prietenii

    „Au trecut foarte repede aceşti doi ani. Încerc să fie ca înainte, dacă nu m-ar durea… te ţine pielea. Când e mai urât afară, se strânge pielea. Dar e mai greu că îţi lipsesc, că nu îţi vezi prietenii, decât durerea ta. Am pierdut 10 prieteni, incluzând trupa. Timpul le rezolvă pe toate, dar doi ani e puţin. (…)

    Parcă-i ieri. Câteodată te simţi normal. Eu nu am visat niciodată că ard, dar îmi visez prietenii, am coşmaruri, eu neavând coşmaruri înainte. Plâng şi acum. Plângi când îţi aduci aminte, plângi pentru că îţi este greu. Am plâns şi în spital, la un moment credeam că nu o să mai am lacrimi. Plângeai de durere, plângeai de durerea altora, de mila asistentelor, de a ta. Unii nu ies din casă deloc, decât la tratament”, povesteşte Livia Lupu, unul dintre supravieţuitorii incendiului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum să faci sute de mii de euro vânzând tricouri – VIDEO

    Acel ceva s-a dovedit a fi tricouri imprimate cu expresii amuzante: expresii româneşti tradiţionale traduse  mot à mot în engleză. Aşa au ajuns să producă tricouri imprimate cu expresii precum “walk on my hand”, “go walk the bear” sau “you are dust”.

    Au pornit la drum în 2014 ”cu toţi banii de care dispuneam atunci“, adică 2.000 de euro, într-un domeniu cu care niciunul nu era familiarizat, o greşeală din care aveau să înveţe. ”Nu ştiam cum se poate imprima un tricou, nu cunoşteam furnizori de materii prime sau de utilaje, nu aveam mari cunoştiţe de editare grafică“.

    Acum, în magazinul Ruvix se găsesc tricouri cu tot felul de mesaje şi imagini imprimate, dar şi căni, pijamale imprimate, fuste şi rochii clasice

    Ruvix a avut o cifră de afaceri de peste 230.000 de euro în 2016, cu un profit de aproape 26.000 de euro.

    ”Până acum ne-am cam atins ţintele şi estimăm să terminăm anul cu un rulaj de aproximativ 700.000 euro.“  În momentul de faţă, divizia dedicată clientului final este principala activitate a firmei, dar ”B2B câştigă tot mai mult teren, iar acum ne aduce în jur de 35% din totalul cifrei de afaceri“.

  • Cum fac trei prieteni 230.000 de euro vânzând tricouri

    Într-o societate urbană românească unde rongleză este foarte întâlnită, iar zilnic auzim ”intrăm în meeting“ sau ”ratăm un deadline“, expresii precum ”walk on my hand“ sau ”my mustard jumps“ şi-au făcut apariţia pe tricouri atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei. ”Noi ne-am gândit că ar fi cazul să inversăm puţin regulile jocului şi să lăsăm şi limba engleză să împrumute din expresiile noastre neaoşe româneşti. Aşa că am tradus mot à mot zicalele noastre consacrate“, spun fondatorii, care susţin că această colecţie a avut succes pentru că expresiile uzuale româneşti stârnesc uşor amuzamentul atunci când sunt traduse în engleză.

    Alexandru Ciobică, absolvent al Facultăţii de Informatică, Cristian Rădulescu, absolvent al Facultăţii de Management, şi Elena Matei, absolventă a Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice, secţia Publicitate, sunt fondatorii Ruvix şi au început această aventură în lumea antreprenorială deoarece ”ne-am dorit întotdeauna să facem ceva al nostru, să fim stăpâni pe procesul de producţie, să luăm un lucru de la stadiul de idee şi să îl aducem ca produs finit în atenţia publicului“, povesteşte Elena Matei, managing partner al Ruvix.

    Acel ceva avea să fie imprimarea de tricouri după ”o tură prin marile magazine fără a găsi un tricou care să mă reprezinte“, explică Cristian Rădulescu, unul dintre fondatori, despre felul în care a prins contur ideea care avea să se transforme în afacere. Fiecare dintre ei au avut diverse joburi înainte, însă ”Ruvix a însemnat cel mai îndrăzneţ proiect, iar acum suntem implicaţi mai mult decât full time“.

    Astfel, cei trei au pornit la drum, în 2014, ”cu toţi banii de care dispuneam atunci“, adică 2.000 de euro, într-un domeniu cu care niciunul nu era familiarizat, o greşeală din care aveau să înveţe. ”Nu ştiam cum se poate imprima un tricou, nu cunoşteam furnizori de materii prime sau de utilaje, nu aveam mari cunoştiţe de editare grafică“, spune reprezentanta firmei. Cu toate acestea, afacerea a mers şi au reuşit să-şi recupereze investiţia şi să intre pe profit după doi ani.

    Acum, în magazinul Ruvix se găsesc tricouri cu tot felul de mesaje şi imagini imprimate, dar şi căni, pijamale imprimate, fuste şi rochii clasice. Totuşi nici segmentul business-to-business (B2B) nu este ignorat şi compania are servicii şi pentru firmele ce doresc să îşi facă vizibil mesajul. Pentru asta, Ruvix se ocupă cu furnizarea de materiale promoţionale precum şi personalizarea serigrafică (o metodă de imprimare potrivită pentru tiraje mari din acelaşi model) a acestora.

    Potrivit informaţiilor de pe site-ul Ministerului de Finanţe, Ruvix a avut o cifră de afaceri de peste 230.000 de euro, cu un profit de aproape 26.000 de euro. Elena Matei spune că de la înfiinţare lucrurile au mers pe un trend ascendent, iar pentru finalul 2017 şi-au propus o creştere a vânzărilor business-to-consumer (B2C) de 30%, dar şi dublarea cifrei de afaceri pe B2B. ”Până acum ne-am cam atins ţintele şi estimăm să terminăm anul cu un rulaj de aproximativ 700.000 euro.“  În momentul de faţă, divizia dedicată clientului final este principala activitate a firmei, dar ”B2B câştigă tot mai mult teren, iar acum ne aduce în jur de 35% din totalul cifrei de afaceri“.

    Cel mai bine vândute produse sunt tricourile din colecţia romgleză precum ”Du-te şi plimbă ursul“ sau ”Freacă menta“.

    De asemenea, tricourile de burlăciţe sau cele dedicate cuplurilor sunt la mare căutare, dar şi tricourile personalizate care permit clienţilor să realizeze orice grafică pe tricou, potrivit Elenei Matei. Lunile cu cele mai mari vânzări sunt decembrie şi mai. în acest moment, în companie lucrează zece angajaţi permanenţi ”plus contabilul şi IT-istul“.

    Reprezentanta Ruvix adaugă că în dezvoltarea afacerii au întâmpinat multe obstacole, dar unul din cele mai mari impedimente nu a fost lipsa capitalului, ci lipsa de informaţii în domeniu. ”Acest lucru ne-a făcut spre exemplu să investim la început în serigrafie când noi de fapt voiam să facem tiraje mici cu grafici diverse. Tot din lipsă de experienţă, în prima noastră comandă de tricouri am ales tricouri de toate culorile, atât polo cât şi cu gât rotund, cu care am rămas pe stoc mult timp, pentru că în cele din urmă ne-am hotărât să comercializăm doar tricouri albe şi negre“, explică el.

    Mai departe au în plan să-şi diversifice şi mai mult portofoliu şi să ofere tricouri pentru copii şi pentru diverşi membri ai familiilor, iar pentru partea grafică ”avem în plan să colaborăm cu mai mulţi artişti grafici autohtoni“.
     

  • Dezvăluirile angajaţilor Ryanair: ”Rupem tăcerea: am fost întâmpinaţi cu contracte de muncă înşelătoare şi, pentru cei mai mulţi dintre noi, cu zero contribuţii la pensii“

    Pe reţelele sociale nu sunt afişate telefoanele primite în miez de noapte de la compania care îi anunţă că trebuie să îşi înlocuiască un coleg bolnav, faptul că nu pot să îşi vadă prietenii sau familia la final de zi sau săptămână, ori manualele în limba engleză din care trebuie să înveţe rolul fiecărui buton din avion, lucruri care par, la prima vedere, câteva dintre provocările unui loc de muncă la altitudine mare. Pe lângă stresul general cauzat de un astfel de job, nemulţumirile angajaţilor din aviaţie sunt mai complexe – şi, în general, se leagă de restructurări şi insatisfacţie în ce priveşte schemele de pensii în cazul angajaţilor operatorilor tradiţionali şi de salarii mici şi condiţii contractuale nefavorabile în cazul operatorilor low-cost.

    Ne vom axa pe aceştia din urmă, aduşi în lumină de recentul conflict generat de anulările de zboruri ale Ryanair, care pare să fi deschis o adevărată cutie a Pandorei.

    Operatorul aerian low-cost Ryanair a anunţat vineri, 16 septembrie, că va anula între 40 şi 50 de zboruri pe zi, în încercarea de a îmbunătăţi punctualitatea zborurilor companiei, scrie BBC. Compania aerienă cu sediul în Irlanda a anunţat acest plan, declarând că este ”inacceptabil“ faptul că punctualitatea aeronavelor Ryanair a scăzut sub nivelul de 80% în prima jumătate a acestei luni. De asemenea, reprezentanţii companiei au declarat iniţial, potrivit BBC, că trebuie să evite întârzierile şi din cauza unei plecări masive a personalului.

    După câteva zile, compania a revenit cu o listă a zborurilor anulate, dar şi cu declaraţiile oficiale ale CEO-ului companiei, Michael O’Leary: ”Ryanair nu duce lipsă de piloţi – am reuşit să funcţionăm la capacitate maximă în lunile de vârf iunie, iulie şi august – dar am încurcat alocarea concediilor anuale ale piloţilor în septembrie şi octombrie, fiindcă încercăm să alocăm un concediu pentru un an întreg într-o perioadă de nouă luni, din aprilie în decembrie, de unde s-a creat o suprapunere a concediilor piloţilor. Această problemă nu va mai apărea anul viitor, când Ryanair se întoarce la concediul calendaristic cuprins între 1 ianuarie şi 31 decembrie 2018. Este un dezastru pe care ni-l asumăm. Îmi cer scuze sincere pentru orice îngrijorare cauzată clienţilor noştri în weekendul care a trecut. Am luat decizia să anulăm această mică proporţie de 2.500 de zboruri pentru a oferi rezervele suplimentare de personal necesare şi a proteja punctualitatea celorlalte 98% din zborurile care nu vor fi afectate de aceste anulări“, a declarat Michael O’Leary, CEO-ul Ryanair.

    Ulterior, într-un memo furnizat angajaţilor de Michael Hickey, chief operations officer în cadrul Ryanair, compania a anunţat că oferă un bonus, fără taxe, de 12.000 de lire sau 12.000 de euro piloţilor şi 6.000 de lire sau 6.000 de euro copiloţilor care vor opera aeronavele în perioada septembrie – 31 octombrie. Bonusul va fi acordat în noiembrie 2018, iar piloţii şi copiloţii îl vor primi dacă vor zbura peste 800 de ore cu Ryanair până la 31 octombrie 2018. Totodată, toţi angajaţii Ryanair vor primi, de la 1 octombrie, o mărire a plăţii pentru nopţile petrecute în afara bazei, de la 28 euro sau 22 lire sterline la 75 euro sau 68 lire sterline pe noapte; compania a declarat că lucrează şi cu un furnizor extern de management hotelier, pentru o mai bună acomodare a personalului navigant odată ajunşi la destinaţiile din afara bazei.

    În încheiere, Hickey a mulţumit piloţilor care au fost dispuşi să renunţe la o parte din luna de concediu, subliniind: ”Sper că aceste iniţiative demonstrează aprecierea mea faţă de susţinerea voastră“. Acest semn de apreciere nu a fost însă acceptat de toţi piloţii: un grup de piloţi de la Ryanair a respins bonusul de 12.000 de lire oferit în schimbul orelor suplimentare de muncă. Potrivit unor surse din interiorul companiei, piloţi care fac parte din 17 din cele 80 de baze europene ale companiei au transmis că majoritatea nu sunt de acord cu bonusul financiar în schimbul orelor suplimentare de muncă. Ei doresc, în schimb, noi contracte şi condiţii mai bune de muncă.

    Noile contracte pe care le cer piloţii vor contribui la oprirea exodului din companie, un număr mare de colegi părăsind operatorul aviatic pentru locuri de muncă mai bune, potrivit scrisorii transmise de piloţii care operează aeronave în Germania, Italia, Olanda, Belgia şi Suedia. ”Noi, mai jos semnaţii, rupem tăcerea. S-au scurs decenii de când suntem cei mai uitaţi angajaţi europeni ai unui operator aerian. Ne-am adus talentele, entuziasmul şi tinereţea în Ryanair, în speranţa că vom începe cariere lungi şi prin care vom fi recompensaţi. Am fost întâmpinaţi cu contracte de muncă substandard, de scheme de angajare pe cont propriu, înşelătoare, o securitate a locului de muncă ce tinde către zero şi, pentru cei mai mulţi dintre noi, zero contribuţii la pensii“, ar fi scris angajaţii într-o primă scrisoare adresată adresa senior managementului companiei, potrivit documentului furnizat de surse interne din cadrul Ryanair.

    Angajaţii subliniază cum, timp de mai multe decenii, managementul companiei nu a dorit recunoaşterea unui sindicat, iar curţile de judecată irlandeze au susţinut decizia companiei; prin urmare, niciun contract colectiv de muncă nu a existat vreodată în cadrul Ryanair. ”Considerăm că aceasta este o violare a drepturilor de bază ale omului şi vă reamintim că acesta este secolul XXI, nu XIX. Vă reamintim, de asemenea, că «low-cost» este un termen de marketing folosit de operatorii aerieni şi nu o metodă prin care să îţi plăteşti angajaţii cu mai puţini bani. Sunteţi acum într-o criză reputaţională corporate, în timp ce lăsaţi sute de mii de pasageri naufragiaţi în toată Europa fiindcă aveţi aeronave fără personal care să le opereze. Această criză era inevitabilă. Ne-aţi tratat atât de rău, încât majoritatea dintre noi renunţă mai repede decât ne-aţi putea înlocui“, spun angajaţii în scrisoare.

  • Avea doar 17 ani când a decis să deschidă un butic de modă. L-a transformat, în doar 4 ani, într-unul dintre cele mai promiţătoare start-up-uri

    În timp ce prietenii săi îşi căutau locuri de muncă de vară pe la fast-food-uri sau fabrici, Charlotte Fortin a decis să deschidă propriul său ei magazin de haine.

    Ea a pornit Wound Up în inima oraşului Belle River, din Statele Unite, la doar câţiva paşi de districtul financiar.

    “A fost destul de înspăimântător la început”, le-a povestit tânăra celor de la business-opportunities.biz. “Dar până la urmă m-am gândit că nu am mare lucru de pierdut, în afară de câţiva ani de plătit datoriile.”

    Aventura sa antreprenorială a fost inspirată de o excursie în California, în timpul căreia a vizitat mai multe buticuri de modă de pe Coasta de Vest. “Mi s-au părut grozave, destul de mici dar chiar se străduiau să atragă clienţii; mi-am dorit întotdeauna să fac asta de cealaltă parte a baricadei, ca designer, dar excursia în California m-a determinat să-mi deschid propriul magazin.”

    Produsele realizate de Charlotte Fortin prin brandul Wound Up sunt astăzi comercializate în magazine precum Walmart sau Amazon, iar afacerea este privită ca unul dintre cele mai promiţătoare start-up-uri în domeniul fashion din Statele Unite.

  • Avea doar 17 ani când a decis să deschidă un butic de modă. L-a transformat, în doar 4 ani, într-unul dintre cele mai promiţătoare start-up-uri

    În timp ce prietenii săi îşi căutau locuri de muncă de vară pe la fast-food-uri sau fabrici, Charlotte Fortin a decis să deschidă propriul său ei magazin de haine.

    Ea a pornit Wound Up în inima oraşului Belle River, din Statele Unite, la doar câţiva paşi de districtul financiar.

    “A fost destul de înspăimântător la început”, le-a povestit tânăra celor de la business-opportunities.biz. “Dar până la urmă m-am gândit că nu am mare lucru de pierdut, în afară de câţiva ani de plătit datoriile.”

    Aventura sa antreprenorială a fost inspirată de o excursie în California, în timpul căreia a vizitat mai multe buticuri de modă de pe Coasta de Vest. “Mi s-au părut grozave, destul de mici dar chiar se străduiau să atragă clienţii; mi-am dorit întotdeauna să fac asta de cealaltă parte a baricadei, ca designer, dar excursia în California m-a determinat să-mi deschid propriul magazin.”

    Produsele realizate de Charlotte Fortin prin brandul Wound Up sunt astăzi comercializate în magazine precum Walmart sau Amazon, iar afacerea este privită ca unul dintre cele mai promiţătoare start-up-uri în domeniul fashion din Statele Unite.

  • Dezvăluirile angajaţilor Ryanair: ”Rupem tăcerea: am fost întâmpinaţi cu contracte de muncă înşelătoare şi, pentru cei mai mulţi dintre noi, cu zero contribuţii la pensii“

    Pe reţelele sociale nu sunt afişate telefoanele primite în miez de noapte de la compania care îi anunţă că trebuie să îşi înlocuiască un coleg bolnav, faptul că nu pot să îşi vadă prietenii sau familia la final de zi sau săptămână, ori manualele în limba engleză din care trebuie să înveţe rolul fiecărui buton din avion, lucruri care par, la prima vedere, câteva dintre provocările unui loc de muncă la altitudine mare. Pe lângă stresul general cauzat de un astfel de job, nemulţumirile angajaţilor din aviaţie sunt mai complexe – şi, în general, se leagă de restructurări şi insatisfacţie în ce priveşte schemele de pensii în cazul angajaţilor operatorilor tradiţionali şi de salarii mici şi condiţii contractuale nefavorabile în cazul operatorilor low-cost.

    Ne vom axa pe aceştia din urmă, aduşi în lumină de recentul conflict generat de anulările de zboruri ale Ryanair, care pare să fi deschis o adevărată cutie a Pandorei.

    Operatorul aerian low-cost Ryanair a anunţat vineri, 16 septembrie, că va anula între 40 şi 50 de zboruri pe zi, în încercarea de a îmbunătăţi punctualitatea zborurilor companiei, scrie BBC. Compania aerienă cu sediul în Irlanda a anunţat acest plan, declarând că este ”inacceptabil“ faptul că punctualitatea aeronavelor Ryanair a scăzut sub nivelul de 80% în prima jumătate a acestei luni. De asemenea, reprezentanţii companiei au declarat iniţial, potrivit BBC, că trebuie să evite întârzierile şi din cauza unei plecări masive a personalului.

    După câteva zile, compania a revenit cu o listă a zborurilor anulate, dar şi cu declaraţiile oficiale ale CEO-ului companiei, Michael O’Leary: ”Ryanair nu duce lipsă de piloţi – am reuşit să funcţionăm la capacitate maximă în lunile de vârf iunie, iulie şi august – dar am încurcat alocarea concediilor anuale ale piloţilor în septembrie şi octombrie, fiindcă încercăm să alocăm un concediu pentru un an întreg într-o perioadă de nouă luni, din aprilie în decembrie, de unde s-a creat o suprapunere a concediilor piloţilor. Această problemă nu va mai apărea anul viitor, când Ryanair se întoarce la concediul calendaristic cuprins între 1 ianuarie şi 31 decembrie 2018. Este un dezastru pe care ni-l asumăm. Îmi cer scuze sincere pentru orice îngrijorare cauzată clienţilor noştri în weekendul care a trecut. Am luat decizia să anulăm această mică proporţie de 2.500 de zboruri pentru a oferi rezervele suplimentare de personal necesare şi a proteja punctualitatea celorlalte 98% din zborurile care nu vor fi afectate de aceste anulări“, a declarat Michael O’Leary, CEO-ul Ryanair.

    Ulterior, într-un memo furnizat angajaţilor de Michael Hickey, chief operations officer în cadrul Ryanair, compania a anunţat că oferă un bonus, fără taxe, de 12.000 de lire sau 12.000 de euro piloţilor şi 6.000 de lire sau 6.000 de euro copiloţilor care vor opera aeronavele în perioada septembrie – 31 octombrie. Bonusul va fi acordat în noiembrie 2018, iar piloţii şi copiloţii îl vor primi dacă vor zbura peste 800 de ore cu Ryanair până la 31 octombrie 2018. Totodată, toţi angajaţii Ryanair vor primi, de la 1 octombrie, o mărire a plăţii pentru nopţile petrecute în afara bazei, de la 28 euro sau 22 lire sterline la 75 euro sau 68 lire sterline pe noapte; compania a declarat că lucrează şi cu un furnizor extern de management hotelier, pentru o mai bună acomodare a personalului navigant odată ajunşi la destinaţiile din afara bazei.

    În încheiere, Hickey a mulţumit piloţilor care au fost dispuşi să renunţe la o parte din luna de concediu, subliniind: ”Sper că aceste iniţiative demonstrează aprecierea mea faţă de susţinerea voastră“. Acest semn de apreciere nu a fost însă acceptat de toţi piloţii: un grup de piloţi de la Ryanair a respins bonusul de 12.000 de lire oferit în schimbul orelor suplimentare de muncă. Potrivit unor surse din interiorul companiei, piloţi care fac parte din 17 din cele 80 de baze europene ale companiei au transmis că majoritatea nu sunt de acord cu bonusul financiar în schimbul orelor suplimentare de muncă. Ei doresc, în schimb, noi contracte şi condiţii mai bune de muncă.

    Noile contracte pe care le cer piloţii vor contribui la oprirea exodului din companie, un număr mare de colegi părăsind operatorul aviatic pentru locuri de muncă mai bune, potrivit scrisorii transmise de piloţii care operează aeronave în Germania, Italia, Olanda, Belgia şi Suedia. ”Noi, mai jos semnaţii, rupem tăcerea. S-au scurs decenii de când suntem cei mai uitaţi angajaţi europeni ai unui operator aerian. Ne-am adus talentele, entuziasmul şi tinereţea în Ryanair, în speranţa că vom începe cariere lungi şi prin care vom fi recompensaţi. Am fost întâmpinaţi cu contracte de muncă substandard, de scheme de angajare pe cont propriu, înşelătoare, o securitate a locului de muncă ce tinde către zero şi, pentru cei mai mulţi dintre noi, zero contribuţii la pensii“, ar fi scris angajaţii într-o primă scrisoare adresată adresa senior managementului companiei, potrivit documentului furnizat de surse interne din cadrul Ryanair.

    Angajaţii subliniază cum, timp de mai multe decenii, managementul companiei nu a dorit recunoaşterea unui sindicat, iar curţile de judecată irlandeze au susţinut decizia companiei; prin urmare, niciun contract colectiv de muncă nu a existat vreodată în cadrul Ryanair. ”Considerăm că aceasta este o violare a drepturilor de bază ale omului şi vă reamintim că acesta este secolul XXI, nu XIX. Vă reamintim, de asemenea, că «low-cost» este un termen de marketing folosit de operatorii aerieni şi nu o metodă prin care să îţi plăteşti angajaţii cu mai puţini bani. Sunteţi acum într-o criză reputaţională corporate, în timp ce lăsaţi sute de mii de pasageri naufragiaţi în toată Europa fiindcă aveţi aeronave fără personal care să le opereze. Această criză era inevitabilă. Ne-aţi tratat atât de rău, încât majoritatea dintre noi renunţă mai repede decât ne-aţi putea înlocui“, spun angajaţii în scrisoare.