BusinessMagazin

Tag: presedintie

  • Ce trebuie să facă România pentru economia socială în perioada preşedinţiei Consiliului UE

    Joi, în cadrul unei conferinţe, a fost lansat brief-ul „Economia socială în programul preşedinţiilor Consiliului Uniunii Europene. Perspective pentru România la Preşedinţia Consiliului UE”, care conţine propuneri pentru preşedinţia Consiliului UE din primul semestru al anului 2019, priorităţi şi idei de evenimentele pe care Guvernul le va organiza în acea perioadă.

    „Noi considerăm că acest brief poate îmbunătăţi capitolul social din Afaceri Sociale din documentul României. Nu ne facem mari speranţe că România va avea economia socială ca prioritate, după cum ştiţi trebuie să preluăm o parte din priorităţi de la colegii din faţa noastră (Austria), şi să predăm după aceea colegilor finlandezi, deci există întotdeauna o negociere cu privire la aceste priorităţi, comisie, şi trialog, cum se numeşte acest trio. Sperăm ca România să privească acest domeniu ca unul cheie atât pentru ţară, cât şi pentru Uniune”, a precizat Ionuţ Sibian, director executiv al Fundaţiei pentru Dezvoltarea Societăţii Civile, care dezvoltă Platforma de Sprijin RO2019 a societăţii civile.

    Citeşte continuarea pe www.mediafax.ro

  • Opinie Patricia Klopf, prof dr. Philip Nell şi dr. Johannes Leitner: ”Este politică, prostule!“ sau de ce companiile private ar trebui să înveţe management politic

    Apărătorii şi criticii comerţului liber pledează, fiecare, pentru argumentele lor. Dar toate aceste dezbateri cu un puternic focus economic răspund temerilor publicului doar într-o anumită măsură. |ngrijorările oamenilor şi argumentele pro şi contra comerţului liber sunt doar unele dintre aspectele unei discuţii mult mai complexe.

    Un alt factor semnificativ ţine de noile provocări politice pe care mediul de afaceri nu îşi poate permite să le ignore. Modul în care acesta va face faţă riscurilor generate de mediul politic va fi crucial. Companii mari precum Voestalpine şi Zumtobel au arătat că aceste provocări pot fi depăşite cu succes. Abordarea strategică a acestui tip de riscuri este însă la fel de importantă şi pentru companiile austriece mici şi mijlocii, cu resurse limitate.

    TENDINŢE POLITICE RECENTE.

    Odată cu triumful globalizării, ordinea fundamentală a devenit mai liberală şi restricţiile comerciale au fost mult diminuate. Integrarea economică a adus mai multă siguranţă mediului internaţional de afaceri. Cu toate acestea, de la ”criza“ economică din 2008 se remarcă un reviriment al politicilor cu focus la nivel naţional. Se pare că, în timpul mandatului lui Donald Trump, protecţionismul câştigă teren în defavoarea comerţului liber. Dezbaterea în jurul Brexitului se învârte în jurul unor argumente tot de ordin naţional.

    În Austria, decidenţii politici sunt adeseori chemaţi să susţină suveranitatea naţională, intervenind în mediul de afaceri. În loc să întărească sistemele supranaţionale, ţările tind să apeleze la o paletă largă de intervenţii şi restricţii la nivel naţional, îngreunând astfel capacitatea mediului de business de a formula predicţii cu privire la contextul în care vor evolua. Vor avea oare companiile austriece în curând de înfruntat tarife punitive în Statele Unite? Astfel de întrebări arată atât proporţiile, cât şi fragmentarea incertitudinilor politice de astăzi. Companiile active pe plan internaţional sunt nevoite să acorde şi mai multă atenţie politicilor naţionale şi reglementărilor lor neconcordante.

    Singurul mod în care mediul de afaceri poate face faţă acestor provocări, evitând influenţele politice nefaste, este să recurgă la un management politic. Ce presupune acest lucru? Chiar mai mult decât înainte, companiile trebuie să ţină pasul cu evoluţiile politico-economice, să le analizeze şi să anticipeze ce consecinţe vor avea acestea asupra lor. Aşadar, management politic înseamnă analiza de tip strategic a ameninţărilor prezente sau potenţiale cu care se confruntă companiile, în context internaţional. Aceste ameninţări, rezultat al unor factori de ordin politic şi guvernamental-instituţional, au toate un impact asupra succesului companiilor private.

    Standardele de conformitate, investiţiile şi profitabilitatea sunt ameninţate nu doar de riscurile geopolitice precum războaiele sau terorismul, ci mai ales de factori politico-instituţionali problematici precum clientelismul, corupţia, lipsa stabilităţii legislative şi loialităţile de tip patriarhal. Prin urmare, companiile trebuie, pe de o parte, să analizeze contextul global şi, pe de altă parte, să ţină cont de factorii de risc macro şi micropolitici. Acest lucru le permite să dezvolte strategii politice ţintite şi să hotărască fie dacă doresc să evite riscurile politice, fie dacă sunt dispuse să le accepte şi să reducă din consecinţe.

    Managementul riscurilor şi intervenţiilor politice include, printre altele, construirea unor relaţii cu cei chemaţi să decidă asupra modului de funcţionare al mediului de business. Deşi îi fac pe mulţi să încrunte sprâncenele, activitatea de lobby ţintită către reprezentanţi politici, grupuri de interese sau ONG-uri sunt astăzi la ordinea zilei.

    Managementul politic transformă un context vag într-unul mai predictibil şi conferă companiilor private siguranţa de care au nevoie pentru a reuşi, aşa cum o dovedesc anumite companii din ţările volatile din punct de vedere politic. Dar strategiile politice sunt costisitoare, eficienţa lor este greu de anticipat, iar beneficiile pe care le aduc rămân invizibile atâta vreme cât businessul merge ca de obicei. Exact aici este problema: managementul politic poate aduce un avantaj competitiv, dar costurile şi beneficiile lui sunt greu de prevăzut.

    Este de aşteptat ca marile companii, graţie resurselor şi experienţei lor de obicei mai mari, să valorifice mai bine potenţialul strategiilor politice. Spre deosebire de acestea, întreprinderile mici şi mijlocii se confruntă, în primul rând, cu provocarea de a înţelege utilitatea şi valoarea managementului politic şi, apoi, de a investi în acest tip de dezvoltare, în ciuda resurselor limitate. În orice caz, dezvoltarea expertizei în managementului riscului şi strategiilor politice ori contractarea de consultanţă externă în acest domeniu sunt de o importanţă crucială. Ignorarea acestui aspect nu este cu siguranţă calea de urmat, iar un îndemn de tipul ”Este politică, prostule!“, parafrazat după cuvintele lui Bill Clinton din campania care i-a adus la Casa Albă, pare mai actual ca oricând.


    DESPRE AUTORI:

    • PARTICIA KLOPF este studentă la doctorat la WU Vienna’s Institute for International Business, iar proiectul ei de cercetare se concentrează asupra managementului strategic al riscurilor politice.

    • PROF. DR. PHILLIP NELL este directorul academic al programului Executive MBA la Bucureşti, profesor la WU Vienna’s Institute for International Business şi conduce Centrul de Competenţă pentru Europa Centrală şi de Est şi pentru pieţele emergente. Proiectele sale de cercetare cuprind domeniul strategiilor globale şi politice.

    • DR. JOHANNES LEITNER conduce Centrul de Competenţă pentru Regiunea Mării Negre la Universitatea de Ştiinţe Aplicate din Viena. Proiectele sale de cercetare tratează modul în care mediul de afaceri din regiune reuşeşte să gestioneze riscurile politice.
     

  • De ce vrea Trump să distrugă un concept construit cu grijă de cele mai mari puteri ale lumii

    Pentru Trump, globalizarea este un inamic. Între timp, omul de afaceri a câştigat conducerea celei mai mari şi influente economii a lumii, cu promisiuni că va inversa anii de liberalizare a comerţului. A zdruncinat ordinea comercială, şi-a îndepărat aliaţii precum UE şi presează China – pentru preşedinte sursa necazurilor Americii şi un profitor al globalizării – doar ca să vadă exporturile americane suprataxate în China. Astfel, ar putea începe un război comercial mondial.

    Trump şi-a împins ţara într-o bătălie dintr-un război al trecutului, pe care ar putea-o câştiga, însă lasă SUA nepregătite să profite de o altă formă de globalizare, cea a clasei de mijloc. Despre această idee scrie în The New York Times editorialistul Neil Irwin.

    Economiile lumii au devenit mai interconectate în anii 1990 şi 2000, provocând dureri de cap imediate ţărilor bogate, dar aducând şi avantaje care abia acum încep să fie evidente.

    Nimeni nu ar trebui să fie surprins că globalizarea provoacă ostilitate, având în vedere amploarea perturbărilor care au rezultat din interconectarea mai în profunzime a economiilor. Ceea ce este surprinzător este că ostilitatea este mai mare acum.
    Aceasta pentru că globalizarea, cel puţin în forma pe care o cunoaştem, s-a plafonat cu un deceniu în urmă. Acest lucru arată un risc crucial al impulsului recent pentru reconfigurarea condiţiilor economiei mondiale  inclusiv tarifele pentru oţel şi aluminiu şi acţiunile punitive împotriva Chinei asupra cărora insistă preşedintele Trump.

    Ostilitatea vine după ce costurile majore ale globalizării au fost deja acoperite. Vine exact acum, când miliarde de oameni care s-au integrat în economia globală în ultimele trei decenii încep să devină suficient de înstăriţi pentru a se transforma în consumatori valoroşi.

    Pe scurt, s-ar putea ca forţa antiglobalizare care se răspândeşte în lumea occidentală să vină exact la momentul nepotrivit  prea târziu pentru a mai face ceva pentru salvarea locurilor de muncă pierdute ale clasei muncitoare, dar suficient de devreme pentru a pune în pericol capacitatea naţiunilor bogate de a vinde bunuri şi servicii avansate clasei mijlocii globale în expansiune rapidă.

    Este tentant să ne gândim la globalizare ca la un proces constant, însă istoria ne arată că nu aşa s-a întâmplat. Globalizarea se propagă acolo unde găseşte loc, accelerează şi poate chiar să dea înapoi ocazional. Statistica arată că anii 1990 şi începutul anilor 2000 au fost una dintre perioadele extraordinare în care economiile au devenit mai interconectate.
    Acum, globalizarea a intrat într-o nouă fază, în care comerţul transfrontalier cu bunuri şi servicii face parte constant din economie, iar fluxurile internaţionale de capital sunt mai mici decât au fost înainte de criza financiară globală. Acum, răspândirea informaţiilor este în creştere, cu implicaţii diferite pentru muncitorii din ţările bogate faţă de faza anterioară.
    Începând cu anii 1990, îmbunătăţirile din domeniul comunicaţiilor şi tehnologiei de transport au făcut ca externalizarea globală să devină mai fezabilă. Acordurile comerciale au redus tarifele şi au eliminat din barierele din calea comerţului. Multe naţiuni sărace au devenit mai integrate în economia globală. China este cel mai evident exemplu.

    Această ajustare a oferit un val de bunuri accesibile şi a deschis noi pieţe pentru ţările bogate, dar a şi devastat anumite sectoare şi zone geografice, în special cele implicate în fabricarea produselor low-tech. Muncitorii din oraşele industriale americane şi din Europa Occidentală s-au trezit în competiţie cu asamblorii chinezi de electronice, cu angajaţii indieni din call center-uri şi cu angajaţii fabricilor auto din Europa de Est, Mexic şi din alte ţări.

    Fluxul de bunuri şi servicii transfrontaliere, ca pondere în întreaga activitate economică, a atins aproape 16% în anii 1980 şi începutul anilor 1990, apoi în perioada 1993-2008 a crescut la 31%. Apoi a încetat să crească, oscilând în schimb în jurul acestui nivel, potrivit datelor de la McKinsey Global Institute.

    Dacă este analizat fluxul internaţional de bani în locul celui de bunuri şi servicii, rezultatele sunt şi mai clare. Fluxurile financiare transfrontaliere au atins punctul culminant în 2007, de 22% din cifra de afaceri globală, dar au scăzut până la 6% în 2016, la aproximativ acelaşi nivel cu cel din 1996.

    ”Înteresant la tarifele oţelului sau altor bunuri este că sunt în permanent război“, a explicat Susan Lund, partener la McKinsey, după ce a analizat aceste fluxuri globale. ”Producţia industrială globală s-a reconfigurat deja. Schimbarea s-a produs deja şi mâţa a ieşit din sac. Nu credem că globalizarea s-a terminat, ci că a luat o nouă formă.“

    Această nouă formă constă într-o mai mare conectivitate şi comunicare, care s-ar putea să nu fie evidente în datele tradiţionale privind fluxurile comerciale sau de capital. Astfel, sunt mai mulţi utilizatori care folosesc platforme sociale pentru a se conecta cu persoane din alte ţări, companii care se bazează pe munca freelancerilor care pot lucra de oriunde în lume şi întreprinderi mici care fac afaceri cu parteneri din întreaga lume prin intermediul internetului.

    Cu alte cuvinte, nu este o formă de globalizare care pune în pericol locurile de muncă din fabrici, ci una care ar putea avea consecinţe importante în alte domenii – conducând la o concurenţă sporită pentru locurile de muncă avansate tehnologic ale gulerelor albe şi creând în acelaşi timp noi oportunităţi, enorme, pentru firmele americane şi occidentale. Aceasta, în schimb, ajută la explicarea motivului pentru care o parte din Parteneriatul Trans-Pacific, acordul comercial din care s-a retras administraţia Trump, s-a concentrat pe drepturile de proprietate intelectuală, pe securitatea datelor şi viaţa privată.

    Economistul David Autor de la MIT şi colegii săi au demonstrat, după studii amănunţite, că ”şocul chinezesc“ apărut odată cu intrarea ţării în Organizaţia Mondială a Comerţului a provocat dureri de cap de durată comunităţilor din Statele Unite care au concurat cu companiile chineze în producerea unor bunuri industriale.

    Chiar dacă aceste efecte persistă, el vede riscurile implicate de comerţul cu China ca migrând în altă parte.
    ”Şocul chinezesc asupra producţiei la scară largă şi efectele sale asupra ocupării forţei de muncă în masă, acestea sunt probleme pe care în mare parte le-am depăşit“, spune Autor. Acum, provocarea este concurenţa chinezească cu mai multe produse tehnologic complexe, cum ar fi automobile, avioane sau microprocesoare. Fabricarea de produse mai puţin complexe tehnologic şi care necesită o folosire mai intensă a forţei de muncă, precum îmbrăcămintea, migrează spre ţări cu salarii mai mici, cum ar fi Bangladesh şi Etiopia.

    Dar o schimbare în ceea ce priveşte locul producţiei este diferită de o creştere netă a nivelului conectivităţii globale. Nivelul de integrare economică rămâne uniform, chiar dacă se schimbă detaliile despre ce face mai exact fiecare ţară în parte.
    ”Nu cred că ceasul se dă înapoi“, a spus Autor, referindu-se la o întoarcere într-o lume în care în SUA sunt fabricate din nou produse mai puţin complexe din punct de vedere tehnologic şi pentru care este nevoie de mai multă forţă de muncă. ”Cred că ar trebui să ne pregătim pentru adevărata provocare, care este lupta pentru proprietate intelectuală şi pentru industriile de frontieră.“

    Eforturile administraţiei Trump de a pune presiuni pe China, dacă dau roade, ar reprezenta un pas în această direcţie. Dar aceste acţiuni au fost asociate cu tarifele pe importuri de oţel şi aluminiu, care par a avea ca scop mai degrabă protejarea producţiei americane de metale. Abordarea administraţiei de la Washington ar putea avea un recul nedorit dacă va declanşa o serie de acţiuni protecţioniste din ce în ce mai serioase pentru toate tipurile de mărfuri, subminând comerţul mondial fără a remedia problemele de structură ale industriilor care folosesc intensive informaţia.

    În cazul în care cele mai recente încăierări comerciale se transformă într-un război comercial, noile bariere din calea comerţului internaţional ar putea bloca, de asemenea, o recompensă mult aşteptată a globalizării: o întreagă nouă lume de clienţi. Creşterea integrării economice globale, în pofida tuturor perturbărilor pe care le-a adus pentru anumiţi lucrători din Statele Unite şi Europa de Vest, a reprezentat totodată o poveste despre sute de milioane de oameni care devin mai conectaţi la economia mondială şi în acelaşi timp ajung şi la standarde de viaţă mai ridicate.

    Homi Kharas, un specialist de la Brookings Institution, studiază ascensiunea clasei de mijloc globale  care în calculele sale include persoane cu venituri de cel puţin 10 dolari pe zi de persoană, dolari la valoarea din 2005. Pentru o familie de patru persoane, veniturile, dacă sunt ajustate la valoarea dolarului din 2018, se duc la aproximativ 19.000 de dolari pe an.
    În 1990, doar 23% din populaţia lumii se încadra în această categorie. Astăzi, proporţia este de 45%, ceea ce înseamnă că un număr suplimentar de 2,3 miliarde de oameni îşi pot permite luxul pe care economia globală îl oferă: hrană din abundenţă, transport motorizat, telefoanele mobile şi altele asemenea.

    Homi Kharas susţine că este greşit să cataloghezi aceste miliarde de oameni doar ca o competiţie pentru locuri de muncă bune.

    ”Vedem că, pe măsură ce clasa de mijloc se dezvoltă, se dezvoltă şi o cerere masivă pentru toate tipurile de servicii“, a spus el. ”Indiferent că vorbim de filme de la Hollywood, de filme de la Bollywood sau de filme din Hong Kong, de posibilitatea de ieşi să mănânci la francize precum KFC sau McDonald’s sau de a folosi aplicaţii de internet sau de a cumpăra o asigurare, acestea conduc la schimbări masive în structura economiei globale care includ consumul de bunuri pe care Statele Unite se pricep să le producă.“

    Cu alte cuvinte, globalizarea nu ar trebui privită ca o agresiune perpetuă în care muncitorii americani se confruntă cu valuri tot mai mari de oameni dispuşi să facă acelaşi lucru pentru salarii mai mici – chiar părea aşa în anii 1990 şi începutul anilor 2000, când comerţul creştea mai repede decât economia globală. Mai degrabă, toţi suntem atât concurenţi, cât şi clienţi. Cu războaie comerciale apărute la orizontul apropiat, trebuie să ne întrebăm dacă Statele Unite şi Europa, care au suportat deja costurile concurenţei cu lumea în curs de dezvoltare, vor ţine comerţul deschis suficient de mult timp pentru a se bucura de beneficiile acestei politici.

  • România şi alte patru ţări plănuiesc să boicoteze summitul UE – Balcanii de Vest. Statele nu vor să recunoască guvernul de la Priştina

    Preşedinţia bulgară a Consiliului Uniunii Europene a anunţat că integrarea statelor din Balcanii de Vest în UE este prioritară, iar un eventual boicot ar reprezenta o provocare la adresa diplomaţiei.

    Potrivit unor surse diplomatice, Serbia, România, Cipru şi Spania nu vor să participe la întrunirea de la Sofia pentru a nu legitima guvernul de la Priştina. Kosovo a anunţat că preşedintele Hashim Thaci va fi prezent la discuţii.

    Citiţi mai multe pe www.gandul.info

  • CFR Marfă este blocată financiar între creanţe şi datorii. Sindicatele cer medierea Preşedinţiei

    Pe de-o parte, CFR Marfă este somată să plătească o serie de facturi şi are conturile blocate, iar de cealaltă parte are de încasat sume consistente de la clienţi care se află ori în insolvenţă, ori în faliment, astfel că şi conturile acestora sunt blocate.

    „Din această cauză, a blocării conturilor inclusiv la clienţii de la care trebuie să încaseze bani, societatea CFR Marfă riscă să nu poată plăti salariile celor 7.500 de angajaţi tocmai acum, în pragul Sărbătorilor de Paşte”, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, preşedintele Federaţiei sindicale a Mecanicilor de Locomotivă (FML), Iulică Măntescu. El a precizat că a transmis, zilele trecute, o serie de Scrisori Deschise către preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor, dar şi către Preşedinţia României, solicitând adoptarea urgentă a unor soluţii de redresare a situaţiei.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • TRANSMISIUNE LIVE: Smart Business – Antreprenoarea care a fondat un business unic pe piaţa locală, mizând pe lipsa de timp a românilor

  • În fruntea Uniunii Europene

    Business Magazin a difuzat prima ediţie din „Punctul pe business“, o emisiune cu un format dinamic, de tip talk-show, care tratează teme de interes general pentru lumea businessului şi nu numai. Mai mulţi invitaţi reprezentativi sau relevanţi pentru tema în cauză răspund unei serii de întrebări, încercând să ajungă la o concluzie în ceea ce priveşte cauzele, desfăşurarea şi consecinţele unui eveniment.

    Siegfried Mureşan a devenit europarlamentar în 2014, având deja experienţă în zona diplomaţiei internaţionale. A ajuns la Bruxelles în 2009, lucrând în cadrul Parlamentului European, iar în 2011 a obţinut prin concurs postul de consilier politic pentru probleme economice şi sociale al Partidului Popular European (PPE). Trei ani mai târziu, el devenea consilier politic principal al aceleiaşi formaţiuni politice. Scurta sa incursiune prin politica românească s-a consemnat tot în 2014, când a candidat din partea Partidului Mişcarea Populară (PMP) la alegerile europarlamentare. Siegfried Mureşan a obţinut un mandat de cinci ani în Parlamentul European şi a fost ales vicepreşedintele Comisiei pentru bugete; în 2017, el a fost numit raportor pe buget, coordonând realizarea proiectului de buget al Uniunii Europene pe anul 2018.

    Invitat în cadrul emisiunii Punctul pe business, eurodeputatul a explicat că preşedinţia Consiliului Uniunii Europene este cea mai bună oportunitate pe care o are România de a influenţa mersul Uniunii. ”Ce trebuie să faci când deţii preşedinţia? Trebuie să ajuţi cele 28 de state membre să ajungă la poziţii comune, să coordonezi tot procesul legislativ. Tu vei vorbi în numele întregului Consiliu, în numele a 28 de state, iar pentru a o putea face trebuie să fii credibil. Evident, ai nevoie de oameni competenţi, dar, pe lângă competenţă, credibilitatea este esenţială. Toţi trebuie să aibă încredere că în momentul în care îţi încredinţează un dosar sau un punct de vedere, acela este bine reprezentat“, a spus el.

    Pe durata preşedinţiei române se vor întâmpla în Uniunea Europeană o serie de lucruri foarte importante, aminteşte el. ”În primul rând, la sfârşitul lunii mai vor avea loc alegerile europarlamentare. Asta înseamnă că în lunile aprilie şi mai europarlamentarii vor fi în campanie electorală, iar instituţiile Uniunii Europene vor lucra mai puţin, deci tocmai de aceea pregătirea preşedinţiei române este esenţială. Toată munca legislativă pe care vrem să o facem pe durata celor şase luni trebuie terminată în ianuarie sau februarie, pentru că după aceea nu vei mai avea cu cine să negociezi în Parlamentul European, iar Comisia Europeană se apropie de finalul mandatului. De facto vom avea doar trei luni, trei luni şi jumătate pentru munca legislativă. În luna iunie, Europa va începe să se reaşeze instituţional, politic; cine va fi viitorul preşedinte al Comisiei Europene? Cine va fi viitorul preşedinte al Parlamentului European? Care vor fi temele principale în următorii cinci ani? Dacă deţii preşedinţia, acolo poţi influenţa mersul lucrurilor“, povesteşte Mureşan.

    30 martie 2019 este data la care Marea Britanie va părăsi Uniunea Europeană, iar acest moment cade la mijlocul preşedinţiei României. Întrebările fundamentale, notează Siegfried Mureşan, sunt următoarele: vom avea acorduri tranzitorii cu Marea Britanie? Cum va arăta relaţia dintre Uniune şi Marea Britanie? Ce impact va avea acel moment asupra economiei? ”Ceva se va întâmpla, vor exista efecte asupra economiei, asupra întreprinzătorilor, asupra producătorului de automobile de la Craiova care importă motoare diesel din Marea Britanie, spune eurodeputatul. Va trebui să fim pregătiţi să gestionăm toate aceste lucruri. În plus, toată dezbaterea legată de viitorul Uniunii Europene – care sunt temele pe care se vor concentra cele 27 de state rămase, de la ce domenii aşteptăm mai mult – va avea loc sub preşedinţia noastră“, remarcă el.

    Eurodeputatul spune că România ar trebui să pună pe agenda europeană şi alte teme regionale, de interes pentru noi. ”Eu cred că trebuie să abordăm şi relaţia cu Republica Moldova; acum, preşedinţia bulgară discută mult despre statele din Balcanii de Vest şi cum le putem ajuta să devină parte a Uniunii Europene – este o idee pe care şi noi ar trebui să o preluăm“, notează Siegfried Mureşan. ”Trebuie însă să prezentăm toate aceste teme dintr-o perspectivă europeană, pentru că dacă încercăm să folosim preşedinţia doar pentru a ne rezolva noi mici probleme, atunci vom eşua. Trebuie să le prezentăm într-o formă relevantă pentru Europa şi prin care să putem câştiga încrederea regiunii europene – dacă Europa nu are încredere în tine, nu vei putea face nimic pe durata celor şase luni.“

    Poate România să-şi sporească influenţa în cadrul Uniunii Europene în timpul perioadei ianuarie-iunie 2019 sau problemele din justiţie, remarcate de instituţiile externe, vor umbri acest moment? La cum merg lucrurile în acest moment, şansa ca MCV (mecanismul de cooperare şi verificare – n.red.) este zero, spune Mureşan. ”Iar dacă guvernul insistă cu acest plânset, că nu putem executa preşedinţia cu MCV-ul în vigoare, va pierde încrederea şi nu va reuşi nimic. Acesta va fi ridicat doar în momentul la care ne vom fi împlinit toate obiectivele şi la care progresul din justiţie va fi suficient şi ireversibil. Rapoartele recente spun că instituţiile statului îşi fac tot mai bine treaba, dar politicienii reprezintă în continuare un risc pentru justiţie, încercând să folosească instituţii ale statului după bunul plac. Preşedinţia este însă o oportunitate de a te pune pe harta Uniunii Europene, de a te pune ca ţară cu toată diversitatea geografică, regională sau culturală. Eu sper că guvernul va «deschide» România cu ocazia preşedinţiei.“

    În ceea ce priveşte capacitatea actualilor membri ai cabinetului Dăncilă de a prezida întâlnirile ministeriale, Siegfried Mureşan evită să comenteze situaţia, spunând doar că nu crede că aceştia sunt pregătiţi pentru o astfel de sarcină. ”Nu le-aş face cinste dacă aş spune cât este de mare diferenţa între dânşii şi miniştri din alte state, care într-adevăr au dus Europa înainte de-a lungul ultimilor ani“, remarcă el. ”Va trebui să organizăm o serie de întâlniri ministeriale, iar guvernul vrea ca toate să aibă loc la Palatul Parlamentului. Eu cred că acestea trebuie organizate în provincie, şi cred asta din două motive: în primul rând, toată România trebuie pusă pe harta Uniunii, nu doar Casa Poporului. Dacă se merge în oraşe necunoscute, lumea va cunoaşte România cu tot specificul ei. În al doilea rând, putem aduce Europa aproape de oameni. Oamenii din oraşe vor afla mai multe despre Uniunea Europeană, iar informarea este cea mai puternică armă împotriva populismului. Şi unde e mai bine să faci o reuniune a miniştrilor din zona de IT? La Casa Poporului sau la Cluj, unde ai un sector IT vibrant?“

    A exercita pentru prima dată preşedinţia Consiliului Uniunii Europene nu e simplu, lucru vizibil în prezent cu preşedinţia bulgară, spune eurodeputatul. ”Ar trebui însă să fie mai uşor pentru noi, fiind al şaptelea cel mai mare stat din Uniune, cu ministere suficient de mari – e mai dificil pentru Malta sau Cipru, state cu o populaţie de sub 2-3 miloane de oameni şi administraţie publică de mici dimensiuni. În mod normal, nu ar trebui să fie peste măsură de dificil. Sigur, întrebarea e şi cum priveşte guvernul această preşedinţie, şi sper să nu o vadă doar ca pe ceva organizat de câţiva diplomaţi şi politicieni, o preşedinţie de care să scăpăm repede şi ieftin. Eu sper să o ia ca o investiţie, ca o oportunitate de a discuta despre România, de a prezenta ţara aşa cum e, cu oameni care ies în stradă pentru dreptate şi justiţie şi care vor valori europene“, încheie Siegfried Mureşan.

  • Punctul pe business: Este România pregătită să conducă Uniunea Europeană începând cu 1 ianuarie 2019?

    Poate ţara noastră să beneficieze de acest moment? Ce trebuie să facem pentru a ne asigura că cele şase luni în care deţinem preşedinţia vor decurge în mod corespunzător? Acestea sunt doar câteva dintre întrebările la care va răspunde invitatul acestei ediţii, Siegfried Mureşan, membru al Partidului Popular European.

  • Rolul lui Gabriel Oprea în negocierea cu “statul de drept”: Stăteam la un pahar de vin, când m-a rugat să-l ajut (Dragnea-n.r.) să ia preşedinţia PSD

    “Haideti sa restabilim adevarul! Adevarul este ca inaintea Congresului PSD din 2015, Liviu Dragnea m-a sunat si m-a invitat la sediul PSD, spunandu-mi ca doreste sa ma roage ceva. I-am raspuns ca il astept la sediul UNPR din aceeasi curte. Imi amintesc si azi – poate domnul Dragnea a uitat – cum stateam noi doi fata in fata, la un pahar cu vin, cu presa in spatele nostru si cum ma ruga sa-l ajut sa castige presedintia PSD.

    Liviu Dragnea stie foarte bine ca nu am vorbit la telefon nici cu Florian Coldea, nici cu altcineva. In schimb, la finalul discutiei cu Dragnea, l-am sunat pe Vali Zgonea, in contextul in care intre cei doi era o competitie pentru nr. 1 si nr. 2 in partid. L-am sunat pentru ca am considerat ca e fair play sa discut deschis cu el despre acest subiect. Din pacate, la telefon mi-a raspuns aghiotantul domnului Zgonea, care mi-a comunicat ca presedintele Camerei Deputatilor, aflat la acel moment la vila RAAPPS din Neptun, este ocupat. Atunci am batut palma cu Dragnea, i-am promis sprijinul meu”, scrie Gabriel Oprea, pe Faacebook.

    Fostul preşedinte UNPR mai spune că la întâlnirea despre care vorbea Liviu Dragnea nu a fost prezent şi Valeriu Zgonea.

    “Peste cateva ore ne-am revazut la masa, nu in Piata Amzei, ci intr-un restaurant din zona Primaverii – Charles de Gaulle. Vali Zgonea nu a fost prezent acolo; asa cum am spus, el era la mare. Ma insoteau, in schimb, domnii Marian Oprisan si Nelu Mocioalca. Eram prieteni si ii rugasem sa vina sa discutam tocmai despre sustinerea candidaturii lui Liviu. Iar Liviu a venit insotit de prietenul lui si amicul meu, Vasile Dincu. Impreuna am stabilit doua lucruri: sa facem cu totii lobby pentru Liviu Dragnea si sa exprim sprijinul meu si al UNPR intr-un discurs pe care sa il sustin la inceperea lucrarilor Congresului, cred ca al doilea, dupa un important invitat strain.

    Am facut tot ce am promis: l-am sustinut total pe camaradul Liviu Dragnea. Si discursul meu s-a bucurat de aprecierea tuturor celor prezenti. Pe vecinul meu, Codrin Stefanescu, cel cu care m-am certat si m-am impacat de multe ori, il cunosc din 2002, cand eram prefectul Capitalei, iar el era la PSD Bucuresti. Am facut impreuna legea prin care prefecturile au dat cate 500 m de teren cuplurilor de tineri casatoriti, ca sprijin la inceput de drum, proiect care a avut sustinerea premierului si presedintelui PSD, Adrian Nastase. In preajma Congresului din 2015, Codrin m-a batut la cap, aproape in fiecare seara, sa-l sprijin pe prietenul lui, Liviu Dragnea si parerea lui a contat pentru mine, chiar daca luasem deja decizia in acest sens.Acesta este ADEVARUL”

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Transmisiune LIVE: Este România pregătită să conducă Uniunea Europeană începând cu 1 ianuarie 2019?

    Poate ţara noastră să beneficieze de acest moment? Ce trebuie să facem pentru a ne asigura că cele şase luni în care deţinem preşedinţia vor decurge în mod corespunzător? Acestea sunt doar câteva dintre întrebările la care va răspunde invitatul acestei ediţii, Siegfried Mureşan, membru al Partidului Popular European.