Tag: politie

  • Mii de persoane au trecut graniţa României pe 1 ianuarie. Opt cetăţeni au fost opriţi de poliţişti

    Peste 13.000 de cetăţeni români şi străini au trecut graniţa României în prima zi a anului 2021. Cei mai mulţi au tranzitat punctele de trecere a frontierei din vestul ţării. Opt persoane au avut probleme cu poliţiştii de frontieră care le-au împiedicat să intre sau să iasă din ţară.

    Potrivit Poliţiei de Frontieră, în prima zi a anului 2021, prin punctele de frontieră din România au efectuat formalităţile de control aproximativ 13.400 persoane, cetăţeni români şi străini, cu peste 6.100 mijloace de transport dintre care 2.700 automarfare. În România au intrat 6.300 persoane cu 2.800 mijloace de transport, iar din ţară au ieşit 7.100 persoane cu 3.300 mijloace de transport.

    Cel mai mare trafic a fost la frontiera cu Ungaria. Aceasta a fost tranzitată de aproximativ 6.100 de persoane şi 3.200 de mijloace de transport din care pe sensul de intrare în ţară au fost aproximativ 2.000 de persoane.

    Poliţiştii de frontieră mai anunţă că în ultimele 24 de ore nu s-a permis intrarea în ţară a şase cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi nu s-a permis ieşirea a doi cetăţeni români din diferite motive legale.

    Statisticile mai arată că în prima zi a anului poliţiştii de frontieră au constatat 16 fapte ilegale dintre care 14 sunt infracţiuni. De asemenea, au fost descoperite bunuri nedeclarate în valoare totală de peste 5.200 lei. În ceea ce priveşte amenzile, valoarea acestora se ridică la aproximativ 500 lei.

  • Petrecere privată fără măşti şi distanţare, „spartă” de Poliţie într-o localitate din Ialomiţa

    O petrecere privată fără măşti şi distanţare a fost „spartă” de Poliţie într-o localitate din judeţul Ialomiţa. 

    Poliţiştii din Coşereni, judeţul Ialomiţa, s-au sesizat din oficiu vineri seară că la locuinţa unui bărbat din comuna Borăneşti are loc o petrecere privată, fără a se respecta măsurile de distanţare socială.

    Poliţiştii au găsit la petrecere 17 persoane care nu respectau măsurile de distanţare socială.

    Toate cele 17 persoane au fost amendate în total cu 29.000 de lei.

    „„Recomandăm tuturor cetăţenilor să păstreze distanţarea fizică, să poarte masca de protecţie şi să nu se expună la riscuri”, transmite Poliţia Ialomiţa.

  • IPJ Constanţa, despre incidentul din biserică: Preotul, îndemnat să continue slujba afară, a refuzat

    Potrivit reprezentanţilor IPJ Constanţa, poliţiştii au fost sesizaţi prin Tel Verde cu privire la faptul că, la o biserică din cartierul Tomis Plus, se desfăşoară o slujbă religioasă, cu participarea persoanelor în interiorul bisericii şi cu nerespectarea măsurilor de protecţie individuală.

    „Poliţiştii şi jandarmii au pătruns în interiorul bisericii pentru a evalua situaţia, constatând faptul că, în incinta acesteia, formată din două încăperi care comunică prin intermediul altarului, se aflau aproximativ 60 de persoane, printre care şi minori. Doresc să subliniez că, la vederea colegilor mei, o parte dintre persoanele prezente au părăsit încăperile, din proprie iniţiativă”, a declarat Andreea Iliescu, purtător de cuvânt al IPJ Constanţa.

    Conform acesteia, echipajele au luat legătura cu reprezentanţii bisericii, cărora le-au adus în atenţie prevederile legale, în ceea ce priveşte oficierea slujbelor religioase.

    „După ce forţele de ordine au reiterat că slujba oficiată la interior reprezintă o încălcare a legislaţiei actuale şi, în principal, un pericol iminent în ceea ce priveşte sănătatea publică, un reprezentant al bisercii a manifestat o atitudine ofensivă, refuzând să colaboreze cu autorităţile. Deoarece oficierea slujbelor în perimetrul lăcaşului de cult este permisă, forţele de ordine l-au îndemnat să continue slujba în exterior, cu respectarea normelor legale în ceea ce priveşte distanţarea socială. Acesta a refuzat, în continuare, să colaboreze, continuând slujba în interiorul bisericii”, a mai spus Andreea Iliescu.

    Poliţiştii susţin că persoanele care se aflau în interior au fost rugate să părăsească incinta, fiind, totodată, legitimate de poliţişti şi jandarmi.

    „Drept urmare, dintre cele 60 de persoane prezente în biserică, 30 au fost sancţionate cu avertismente scrise şi doar 9 au fost sancţionate contravenţional, cu amendă, la cuantumul minim, care putea fi aplicat, respectiv 500 de lei”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Constanţa.

    ÎPS Teodosie, aeriepiscopul Tomisului, i-a scris premierului despre incidentul de miercuri din Constanţa, când poliţiştii şi jandarmii „au brutalizat şi amendat credincioşii prezenţi la slujbă”.

    „Incidentul ne întăreşte convingerea încă o dată, dacă mai era nevoie, că ne aflăm, noi clerul, împreună cu credincioşii ortodocşi, în faţa unor mari abuzuri pe care autorităţile le săvârşesc din ce în ce mai des, probabil sub îndrumarea dumneavoastră tacită. (…) Niciodată drepturile credincioşilor ortodocşi şi ale clericilor de a se ruga nu au fost atât de batjocorite. Credincioşii Bisericii Ortodoxe Române şi slujitorii ei sunt obligaţi acum să îndure umilinţa şi frigul, să se expună unor grave probleme de sănătate din pricina temperaturilor scăzute (care afectează sistemul imunitar) şi de dragul măsurilor exagerate, lipsită de logică şi luate de necunoscuţii dumneavoastră specialişti, în dispreţ total faţă de normele de drept, de credinţa şi tradiţiile poporului român, care consideră că anularea unui drept fundamental de exercitare şi exprimarea credinţei nu reprezintă mare lucru raportat la pandemia care ne încearcă”, a scris arhiepiscopul Tomisului.

  • Bucureşti: Poliţiştii au aplicat mii de sancţiuni persoanelor care nu respectă măsurile anti-Covid

    Poliţiştii bucureşteni au aplicat mii de sancţiuni persoanelor şi firmelor care nu respectă măsurile anti-Covid 19. Asta în cadrul unei acţiuni care a avut loc în weekend, în zonele aglomerate din Bucureşti. La acţiune au participat şi angajaţi de la alte instituţii ale statului.

    Potrivit Poliţiei Capitalei, acţiunea a avut loc în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică şi a fost realizată cu sprijinul Jandarmeriei, Poliţiei Locale, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Agenţiei Naţionale Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Direcţiei de Sănătate Publică, Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor al Municipiului Bucureşti şi Inspectoratului Teritorial de Muncă.

    În total au fost verificate peste 5.520 de obiective, în special pieţe agroalimentare, târguri, complexuri comerciale, mari magazine, dar şi magazine de cartier, terase şi mijloace de transport în comun.

    De asemenea, au fost legitimate mai mult de 7.620 de persoane şi în 2.770 de mijloace de transport în comun, de suprafaţă şi de subteran, au fost efectuate controale.

    În timpul acţiunii au fost depistate mii de contravenţii, iar amenzile au fost de peste 600.000 de lei.

    „În urma verificărilor privind modul în care sunt respectate prevederile Legii nr 55 din 2020, au fost constatate şi aplicate peste 2080 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 653.850 lei”, au anunţat reprezentanţii Poliţiei.

    Acţiunile de verificare vor continua şi în zilele următoare.

  • Membri PSD, între care şi Ciolacu, amendaţi pentru că nu respectau regulile anti-Covid la restaurant

    Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Române, comisarul Georgian Drăgan, a declarat că poliţiştii din Buzău au fost sesizaţi cu privire la prezenţa mai multor persoane într-un restaurant din Sărata Monteoru, printre care şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu.

    „Având în vedere informaţiile şi imaginile vehiculate în spaţiul public, cu privire la încălcarea prevederilor Legii nr. 55 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de Covid-19, de către preşedintele Camerei Deputaţilor precum şi alte persoane, facem următoarele precizări: Ieri seară, urmare a unei sesizări privind prezenţa mai multor persoane la o masă, la un local de pe raza localităţii Sărata Monteoru, din judeţul Buzău, poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Merei- IPJ Buzău, s-au deplasat pentru efectuarea de verificări, sub aspectul respectării normelor în vigoare pe linia prevenirii infectării cu virusul Sars-Cov 2”, a declarat Georgian Drăgan.

    Potrivit acestuia, poliţiştii care au ajuns la restaurant au găsit 6 persoane, 3 în interior şi 3 în exteriorul locaţiei, iar ulterior au fost identificate toate persoanele participante.

    „3 dintre cele 6 persoane erau reprezentanţi ai operatorului economic şi s-a constatat că aceştia nu purtau mască de protecţie, în locurile în care acest lucru era obligatoriu, astfel că au fost sancţionate contravenţional. Ulterior, au fost efectuate verificări, în urma cărora au fost identificate toate persoanele care apar în imaginile din spaţiul public, acestea fiind sancţionate contravenţional, pentru că erau mai mult de 6 persoane la o masă”, a mai spus purtătorul de cuvânt al Poliţiei Române.

    De asemenea, reprezentantul restaurantului a fost amendat pentru neluarea măsurilor de prevenire a răspândirii COVID-19. Valoarea totală a amenzilor aplicate este de 21.000 de lei.

    „Fac previzarea că localitatea respectivă se află în scenariul verde, aşadar, operatorii economici pot desfăşura activităţi economice, cu respectarea normelor sanitare generale de protecţie. Sancţiunile contravenţionale au fost aplicate pentru nerespectarea normelor legale în ceea ce priveşte numărul total de persoane care se pot afla la aceeaşi masă, respectiv 6”, a mai spus Drăgan.

    În imaginile publicate de presa locală din Buzău, alături de Marcel Ciolacu, la masă sunt şi fostul premier Mihai Tudose şi Lucian Romaşcanu.

  • Petrecere ilegală. 170 de persoane au fost descoperite într-un club din Corabia

    170 de persoane au fost descoperite într-un club din oraşul Corabia. Localul trebuia să fie închis ca urmare a măsurilor anti-Covid luate de autorităţile judeţene, iar cei din interior nu respectau normele de distanţare fizică şi de protecţie individuală.

    Potrivit Inspectoratului de Poliţie Olt, duminică, în jurul orei 01.00, sub autoritatea Instituţiei Prefectului, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt, cu sprijinul lucrătorilor Serviciului de Acţiuni Speciale, Poliţiei de Frontieră, Grupării Mobile de Jandarmi Craiova, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt, cu suportul Direcţiei de Sănătate Publică şi al Direcţiei Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Olt au efectuat verificări într-un club din oraşul Corabia.

    În momentul verificărilor, în interiorul clubului se aflau aproximativ 170 de persoane, fiind încălcate normele de distanţare fizică şi cele de protecţie individuală.

    Poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Corabia au sancţionat contravenţional administratorul clubului cu amendă în valoare de 10.000 de lei, întrucât nu au fost respectate măsurile referitoare la suspendarea activităţii.

    Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt au aplicat şapte sancţiuni contravenţionale. Totodată, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Olt au dat o amendă în valoarea de 10.000 de lei pentru încălcarea prevederilor privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale. De asemenea, inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică au aplicat o sancţiune în valoare de 10.000 de lei pentru nerespectarea măsurilor în situaţii epidemiologice deosebite.

    Alte cinci sancţiuni au fost aplicate pentru încălcarea legislaţiei privind circulaţia pe drumurile publice şi a celei privind ordinea şi linistea publică.

  • Constanţa, de unde un grup de elevi a fost ridicat de Poliţie, a demisionat. „Vorbim de copii cu rezultate nu bune, ci foarte bune”

    Opt elevi au fost ridicaţi din curtea unei şcoli din Constanţa şi duşi la Poliţie. Copiii nu au spaţii destinate recreerii, iar terenurile şcolilor rămân singura opţiune.

    Părintele unuia dintre elevi a plătit amenda şi a consultat un avocat pentru următoarele demersuri. Scandalul de la Constanţa tinde să devină unul naţional, în condiţiile lipsei de spaţii unde copiii se pot întâlni în timpul liber
    Directorul unei şcoli din Constanţa şi-a depus demisia după ce vineri, un grup de opt elevi au fost ridicaţi din curtea şcolii şi duşi la Poliţie.
    „Vorbim de copii cu rezultate nu bune, ci foarte bune la învăţătură, copii care nu ne-au creeat niciodată probleme. Mi se pare perfect absurb ceea ce s-a întâmplat.
    Eu am luat decizia personală de a-mi depune demisia în semn de protest, pentru că eu sunt reprezentantul unei instituţii şi ca reprezentant al unei instituţii mi s-a părut perfect normal să am o reacţie la modul abuziv în care poliţia s-a comportat faţă de foştii noştri elevi, dar şi faţă de noi ca şcoală”, a declarat Ciorogaru Ioan Denys, directorul şcolii numarul 29 din Constanţa.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Amenzi pentru bucureştenii care nu respectă regulile când merg cu bicicleta sau trotineta electrică

    Zeci de bucureşteni au fost amendaţi într-o singură zi pentru că nu au respectat regulile privind circulaţia bicicletelor şi a trotinetelor electrice. Cei mai mulţi au fost sancţionaţi deoarece nu au circulat pe banda dedicată lor.

    Potrivit Poliţiei, poliţiştii Brigăzii Rutiere au acţionat miercuri în mai multe zone din Capitală. Acţiunea a vizat cu precădere prevenirea producerii accidentelor de circulaţie produse din cauza nerespectării prevederilor legale privind circulaţia bicicletelor şi a trotinetelor electrice.

    În urma activităţilor desfăşurate au fost aplicate 100 sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 29.000 de lei. 89 sancţiuni au fost pentru nerespectarea regulilor privind circulaţia bicicletelor, iar 11 i-au vizat pe proprietarii de biciclete.

    Printre cei amendaţi de poliţişti a fost un bărbat în vârstă de 30 de ani care a condus o trotineta electrică în Piaţa Victoriei şi nu a respectat semnalul poliţistului rutier, nu a circulat pe pista pentru biciclete special amenajată şi nu a avut asupra sa cartea de identitate. Persoana a fost amendată cu 1450 lei, în timp ce un biciclist, aflat tot în Piaţa Victoriei, a primit o amendă de 580 de lei, pentru că nu a circulat pe pista dedicată.

  • Cumpărături contra voturi. Alegătorii dintr-o comună constănţeană au primit o ofertă inedită

    Alegătorii dintr-o comună constănţeană au primit o ofertă inedită: să voteze un candidat şi în schimb acesta le-ar fi făcut cumpărăturile. Este acuzaţia făcută la adresa unui candidat din comuna Cogealac. Poliţiştii au deschis un dosar penal.

    Ancheta a început după primirea unei sesizări. Conform Poliţiei, un candidat le oferea alegătorilor cumpărături în valoare de 200 de lei dacă îl votau.

    „Astăzi, în jurul orei 14.10, poliţişti din cadrul Secţiei 5 Rurală Cogealac au fost sesizaţi cu privire la faptul că un candidat la alegerile locale ar fi oferit votanţilor cumpărături în valoare de 200 de lei, în schimbul acordării votului de către aceştia. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de coruperea alegătorilor, fiind efectuate cercetări pentru stabilirea situaţiei de fapt”, au anunţat reprezentanţii IPJ Constanţa.

    Poliţiştii continuă cercetările.

  • O femeie din Panciu s-a dat drept jurnalistă pentru a intra în mai multe secţii de votare

    O femeie din Panciu a intrat în mai multe secţii de votare susţinând că este jurnalistă, dar folosea, de fapt, o legitimaţie  falsă. Poliţiştii au fost sesizaţi şi au început o anchetă.

    La Poliţia oraşului Panciu a fost înregistrat un dosar penal în care se fac cercetări pentru infracţiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi exercitarea unei profesii fără drept. Potrivit poliţiştilor, o femeia a folosit o legitimaţie falsă pentru a intra în secţii de le votare din oraş.

    „În fapt, o persoană a sesizat faptul că o femeie foloseşte o legitimaţie de jurnalist care ar fi falsa pentru a intra în diverse secţii de votare”, au anunţat poliţiştii din Panciu.

    Cercetările sunt în desfăşurare.