BusinessMagazin

Tag: politicieni

  • De ce vrea Trump să distrugă un concept construit cu grijă de cele mai mari puteri ale lumii

    Pentru Trump, globalizarea este un inamic. Între timp, omul de afaceri a câştigat conducerea celei mai mari şi influente economii a lumii, cu promisiuni că va inversa anii de liberalizare a comerţului. A zdruncinat ordinea comercială, şi-a îndepărat aliaţii precum UE şi presează China – pentru preşedinte sursa necazurilor Americii şi un profitor al globalizării – doar ca să vadă exporturile americane suprataxate în China. Astfel, ar putea începe un război comercial mondial.

    Trump şi-a împins ţara într-o bătălie dintr-un război al trecutului, pe care ar putea-o câştiga, însă lasă SUA nepregătite să profite de o altă formă de globalizare, cea a clasei de mijloc. Despre această idee scrie în The New York Times editorialistul Neil Irwin.

    Economiile lumii au devenit mai interconectate în anii 1990 şi 2000, provocând dureri de cap imediate ţărilor bogate, dar aducând şi avantaje care abia acum încep să fie evidente.

    Nimeni nu ar trebui să fie surprins că globalizarea provoacă ostilitate, având în vedere amploarea perturbărilor care au rezultat din interconectarea mai în profunzime a economiilor. Ceea ce este surprinzător este că ostilitatea este mai mare acum.
    Aceasta pentru că globalizarea, cel puţin în forma pe care o cunoaştem, s-a plafonat cu un deceniu în urmă. Acest lucru arată un risc crucial al impulsului recent pentru reconfigurarea condiţiilor economiei mondiale  inclusiv tarifele pentru oţel şi aluminiu şi acţiunile punitive împotriva Chinei asupra cărora insistă preşedintele Trump.

    Ostilitatea vine după ce costurile majore ale globalizării au fost deja acoperite. Vine exact acum, când miliarde de oameni care s-au integrat în economia globală în ultimele trei decenii încep să devină suficient de înstăriţi pentru a se transforma în consumatori valoroşi.

    Pe scurt, s-ar putea ca forţa antiglobalizare care se răspândeşte în lumea occidentală să vină exact la momentul nepotrivit  prea târziu pentru a mai face ceva pentru salvarea locurilor de muncă pierdute ale clasei muncitoare, dar suficient de devreme pentru a pune în pericol capacitatea naţiunilor bogate de a vinde bunuri şi servicii avansate clasei mijlocii globale în expansiune rapidă.

    Este tentant să ne gândim la globalizare ca la un proces constant, însă istoria ne arată că nu aşa s-a întâmplat. Globalizarea se propagă acolo unde găseşte loc, accelerează şi poate chiar să dea înapoi ocazional. Statistica arată că anii 1990 şi începutul anilor 2000 au fost una dintre perioadele extraordinare în care economiile au devenit mai interconectate.
    Acum, globalizarea a intrat într-o nouă fază, în care comerţul transfrontalier cu bunuri şi servicii face parte constant din economie, iar fluxurile internaţionale de capital sunt mai mici decât au fost înainte de criza financiară globală. Acum, răspândirea informaţiilor este în creştere, cu implicaţii diferite pentru muncitorii din ţările bogate faţă de faza anterioară.
    Începând cu anii 1990, îmbunătăţirile din domeniul comunicaţiilor şi tehnologiei de transport au făcut ca externalizarea globală să devină mai fezabilă. Acordurile comerciale au redus tarifele şi au eliminat din barierele din calea comerţului. Multe naţiuni sărace au devenit mai integrate în economia globală. China este cel mai evident exemplu.

    Această ajustare a oferit un val de bunuri accesibile şi a deschis noi pieţe pentru ţările bogate, dar a şi devastat anumite sectoare şi zone geografice, în special cele implicate în fabricarea produselor low-tech. Muncitorii din oraşele industriale americane şi din Europa Occidentală s-au trezit în competiţie cu asamblorii chinezi de electronice, cu angajaţii indieni din call center-uri şi cu angajaţii fabricilor auto din Europa de Est, Mexic şi din alte ţări.

    Fluxul de bunuri şi servicii transfrontaliere, ca pondere în întreaga activitate economică, a atins aproape 16% în anii 1980 şi începutul anilor 1990, apoi în perioada 1993-2008 a crescut la 31%. Apoi a încetat să crească, oscilând în schimb în jurul acestui nivel, potrivit datelor de la McKinsey Global Institute.

    Dacă este analizat fluxul internaţional de bani în locul celui de bunuri şi servicii, rezultatele sunt şi mai clare. Fluxurile financiare transfrontaliere au atins punctul culminant în 2007, de 22% din cifra de afaceri globală, dar au scăzut până la 6% în 2016, la aproximativ acelaşi nivel cu cel din 1996.

    ”Înteresant la tarifele oţelului sau altor bunuri este că sunt în permanent război“, a explicat Susan Lund, partener la McKinsey, după ce a analizat aceste fluxuri globale. ”Producţia industrială globală s-a reconfigurat deja. Schimbarea s-a produs deja şi mâţa a ieşit din sac. Nu credem că globalizarea s-a terminat, ci că a luat o nouă formă.“

    Această nouă formă constă într-o mai mare conectivitate şi comunicare, care s-ar putea să nu fie evidente în datele tradiţionale privind fluxurile comerciale sau de capital. Astfel, sunt mai mulţi utilizatori care folosesc platforme sociale pentru a se conecta cu persoane din alte ţări, companii care se bazează pe munca freelancerilor care pot lucra de oriunde în lume şi întreprinderi mici care fac afaceri cu parteneri din întreaga lume prin intermediul internetului.

    Cu alte cuvinte, nu este o formă de globalizare care pune în pericol locurile de muncă din fabrici, ci una care ar putea avea consecinţe importante în alte domenii – conducând la o concurenţă sporită pentru locurile de muncă avansate tehnologic ale gulerelor albe şi creând în acelaşi timp noi oportunităţi, enorme, pentru firmele americane şi occidentale. Aceasta, în schimb, ajută la explicarea motivului pentru care o parte din Parteneriatul Trans-Pacific, acordul comercial din care s-a retras administraţia Trump, s-a concentrat pe drepturile de proprietate intelectuală, pe securitatea datelor şi viaţa privată.

    Economistul David Autor de la MIT şi colegii săi au demonstrat, după studii amănunţite, că ”şocul chinezesc“ apărut odată cu intrarea ţării în Organizaţia Mondială a Comerţului a provocat dureri de cap de durată comunităţilor din Statele Unite care au concurat cu companiile chineze în producerea unor bunuri industriale.

    Chiar dacă aceste efecte persistă, el vede riscurile implicate de comerţul cu China ca migrând în altă parte.
    ”Şocul chinezesc asupra producţiei la scară largă şi efectele sale asupra ocupării forţei de muncă în masă, acestea sunt probleme pe care în mare parte le-am depăşit“, spune Autor. Acum, provocarea este concurenţa chinezească cu mai multe produse tehnologic complexe, cum ar fi automobile, avioane sau microprocesoare. Fabricarea de produse mai puţin complexe tehnologic şi care necesită o folosire mai intensă a forţei de muncă, precum îmbrăcămintea, migrează spre ţări cu salarii mai mici, cum ar fi Bangladesh şi Etiopia.

    Dar o schimbare în ceea ce priveşte locul producţiei este diferită de o creştere netă a nivelului conectivităţii globale. Nivelul de integrare economică rămâne uniform, chiar dacă se schimbă detaliile despre ce face mai exact fiecare ţară în parte.
    ”Nu cred că ceasul se dă înapoi“, a spus Autor, referindu-se la o întoarcere într-o lume în care în SUA sunt fabricate din nou produse mai puţin complexe din punct de vedere tehnologic şi pentru care este nevoie de mai multă forţă de muncă. ”Cred că ar trebui să ne pregătim pentru adevărata provocare, care este lupta pentru proprietate intelectuală şi pentru industriile de frontieră.“

    Eforturile administraţiei Trump de a pune presiuni pe China, dacă dau roade, ar reprezenta un pas în această direcţie. Dar aceste acţiuni au fost asociate cu tarifele pe importuri de oţel şi aluminiu, care par a avea ca scop mai degrabă protejarea producţiei americane de metale. Abordarea administraţiei de la Washington ar putea avea un recul nedorit dacă va declanşa o serie de acţiuni protecţioniste din ce în ce mai serioase pentru toate tipurile de mărfuri, subminând comerţul mondial fără a remedia problemele de structură ale industriilor care folosesc intensive informaţia.

    În cazul în care cele mai recente încăierări comerciale se transformă într-un război comercial, noile bariere din calea comerţului internaţional ar putea bloca, de asemenea, o recompensă mult aşteptată a globalizării: o întreagă nouă lume de clienţi. Creşterea integrării economice globale, în pofida tuturor perturbărilor pe care le-a adus pentru anumiţi lucrători din Statele Unite şi Europa de Vest, a reprezentat totodată o poveste despre sute de milioane de oameni care devin mai conectaţi la economia mondială şi în acelaşi timp ajung şi la standarde de viaţă mai ridicate.

    Homi Kharas, un specialist de la Brookings Institution, studiază ascensiunea clasei de mijloc globale  care în calculele sale include persoane cu venituri de cel puţin 10 dolari pe zi de persoană, dolari la valoarea din 2005. Pentru o familie de patru persoane, veniturile, dacă sunt ajustate la valoarea dolarului din 2018, se duc la aproximativ 19.000 de dolari pe an.
    În 1990, doar 23% din populaţia lumii se încadra în această categorie. Astăzi, proporţia este de 45%, ceea ce înseamnă că un număr suplimentar de 2,3 miliarde de oameni îşi pot permite luxul pe care economia globală îl oferă: hrană din abundenţă, transport motorizat, telefoanele mobile şi altele asemenea.

    Homi Kharas susţine că este greşit să cataloghezi aceste miliarde de oameni doar ca o competiţie pentru locuri de muncă bune.

    ”Vedem că, pe măsură ce clasa de mijloc se dezvoltă, se dezvoltă şi o cerere masivă pentru toate tipurile de servicii“, a spus el. ”Indiferent că vorbim de filme de la Hollywood, de filme de la Bollywood sau de filme din Hong Kong, de posibilitatea de ieşi să mănânci la francize precum KFC sau McDonald’s sau de a folosi aplicaţii de internet sau de a cumpăra o asigurare, acestea conduc la schimbări masive în structura economiei globale care includ consumul de bunuri pe care Statele Unite se pricep să le producă.“

    Cu alte cuvinte, globalizarea nu ar trebui privită ca o agresiune perpetuă în care muncitorii americani se confruntă cu valuri tot mai mari de oameni dispuşi să facă acelaşi lucru pentru salarii mai mici – chiar părea aşa în anii 1990 şi începutul anilor 2000, când comerţul creştea mai repede decât economia globală. Mai degrabă, toţi suntem atât concurenţi, cât şi clienţi. Cu războaie comerciale apărute la orizontul apropiat, trebuie să ne întrebăm dacă Statele Unite şi Europa, care au suportat deja costurile concurenţei cu lumea în curs de dezvoltare, vor ţine comerţul deschis suficient de mult timp pentru a se bucura de beneficiile acestei politici.

  • Reacţii dure după desecretizarea protocolului SRI-PG. Gîrbovan: Gravitatea e cutremurătoare

    Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a precizat, vineri, pe Facebook, că apreciează desecretizarea protocolului din 2009 dintre SRI şi Parchetul General, menţionând că va aprecia însă şi continuarea desecretizărilor.

    “Apreciem desecretizarea Protocolului SRI – Parchetul General – adevărul trebuie să iasă la suprafaţă ! Vom aprecia continuarea procesului de desecretizare !”, a scris, vineri, Tudorel Toader, pe Facebook.

    Şi preşedintele UNJR, judecătorul Dana Gîrbovan, a transmis, pe Facebook, că protocolul încheiat între Parchetul General şi SRI încalcă normele constituţionale de bază şi că aspectele prevăzute în acest document sunt „cutremurătoare”, aspect constatat chiar şi de cei fără studii juridice.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Acţiunile Facebook au scăzut cu 5,2% după scandalul informaţiilor din campania lui Trump

    Potrivit analiştilor, averea lui Zuckerberg a scăzut cu 3,8 miliarde de dolari, aceasta fiind cea mai mare scădere a deţinerilor sale în ultimele două luni.

    Politicienii americani şi europeni îl cheamă pe directorul executiv Facebook, Mark Zuckerberg, să se prezinte în faţa parlamentarilor pentru a explica modul în care Cambridge Analytica – firma de publicitate care l-a ajutat pe Donald Trump să câştige preşedinţia din Statele Unite – a reuşit să culeagă datele cu caracter personal a milioane de cetăţeni americani fără consimţământul acestora.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • George Carlin despre politicieni : “Aşa funcţionează sistemul: pui gunoi, scoţi mai mult gunoi. Dacă ai cetăţeni ignoranţi şi egoişti, aşa vor fi şi politicienii care îi conduc.”

    Poate aţi observat că e un lucru de care nu mă plâng niciodată: politicienii. Toată lumea se plânge de politicieni, toată lumea spune că nu sunt buni de nimic. Păi de unde credeţi că vin politicienii? Nu cad din cer, nu ajung aici dintr-o realitate paralelă; vin din părinţi americani, din şcoli americane, din biserici americane şi sunt aleşi de americanii de rând. Asta e tot ce putem face, asta avem de oferit. Aşa funcţionează sistemul: pui gunoi, scoţi mai mult gunoi. Dacă ai cetăţeni ignoranţi şi egoişti, aşa vor fi şi politicienii care îi conduc.

    Dacă spunem că e doar vina politicienilor, unde sunt atunci ceilalţi cetăţeni cinstiţi, gata să intervină şi să salveze ţara? Nu avem aşa ceva. Toţi sunt la mall, ridicând cardul dintr-un portofel scump ca să cumpere tenişi cu luminiţe. Aşa că am găsit cea mai bună soluţie: nu mă mai duc la vot.

    Lumea spune că cei care nu votează nu au dreptul să se plângă, dar eu nu sunt de acord. Eu cred că e exact pe dos. Dacă tu ai mers la vot şi ai ales nişte incompetenţi, care nu sunt în stare să facă nimic, nu mai ai drepul să zici nimic. Eu, în schimb, am tot dreptul să fiu nervos, pentru că am stat acasă.

     

  • Eurodeputatul Siegfried Mureşan: PSD – ALDE guvernează cu mâinile în buzunarele românilor

    “În timp ce majoritatea parlamentară votează pe bandă rulantă legi prin care slăbesc justiţia şi care favorizează infractorii şi suspecţii de infracţiuni, colegii lor din Guvernul României iau măsuri care cresc povara de pe umerii românilor. Politicile fiscale falimentare ale PSD – ALDE de încurajare a consumului şi tăierea investiţiilor, coroborate şi cu introducerea de noi taxe, precum supraacciza de 32 de bani la carburant, au dus la o creştere bruscă a inflaţiei în 2017, aceasta ajungând la un nivel-record în ultimii 4 ani, de 3,2%. Mai grav este că această creştere a ratei inflaţiei duce la o creştere şi mai mare a ratei dobânzii la creditele ipotecare în lei ale românilor deoarece afectează direct dobânda la care se împrumută băncile româneşti între ele”, notează Mureşan.

    “Creşterea dobânzii de împrumut duce automat la creşterea indicelui ROBOR şi am văzut că acest lucru s-a întâmplat deja încă de acum câteva luni, iar românii plătesc rate cu mult mai mari decât o făceau la începutul anului. S-au scumpit, totodată, şi ratele în euro, din cauza devalorizării leului provocată în mare parte tot de politicile consumeriste ale PSD – ALDE. Cu toate acestea, tăierile de investiţii şi supraaccizele nu au fost suficiente pentru a acoperi cheltuielile nesăbuite ale actualului Guvern”, mai spune eurodeputatul, care spune că acesta este motivul pentru care PSD şi ALDE au trebuit să se împrumute, în numele românilor, astfel încât datoria externă a României a crescut, numai în primele 10 luni ale anului, cu 1,3 miliarde de euro.

    “Vorbim de datorii făcute de actualul Guvern şi pe care tot noi, românii de rând, vom trebui să le plătim în anii următori. În perioade de creştere economică, aşa cum este cazul României astăzi, guvernele responsabile reduc deficitul şi datoria publică pentru a avea economiile pregătite în faţa viitoarelor crize economice. Guvernul PSD – ALDE face fix pe dos, într-o perioadă de creştere economică, se împrumută tot mai mult, ceea ce vulnerabilizează România în faţa unei viitoare crize tot mai des invocată de marii economişti ai lumii. Nu trebuie să-i mai lăsăm să ne fure şi să-şi bată joc de munca noastră! Trebuie să apelăm la toate pârghiile democratice de care dispunem pentru a ne asigura că acest guvern şi actuala majoritate parlamentară nu vor mai petrece şi anul 2018 cu mâinile în buzunarele noastre!”.

  • Avem cei mai bogaţi politicieni, la cea mai săracă populaţie

    Europarlamentarul explica faptul ca tara noastra are cel mai prost platiti lucratori din UE si sindicate care nu pot negocia contracte-colective de munca, precizand ca s-a ajuns la o astfel de situatie din cauza “coruptiei endemice”. “Ma intereseaza prea putin cine ajunge la pucarie si cati ani sta acolo. Ma intereseaza ca banii furati sa fie recuperati.
     
    Vorbim de tara cu cea mai saraca populatie din UE si cei mai bogati politicieni. Vorbim de efecte sociale foarte grave. Vorbim de lipsa banilor pentru scoli, spitale, investitii, categorii tot mai defavorizate”, a declarat europarlamentarul. Suntem tara cu populatia cea mai saraca nu din motive de relief sau bogatii ale subsolului. Suntem saraci pentru ca de 28 de ani incoace am ales ca saracia mintala si de caracter sa ne conduca. Saracia aceea politica si administrativa cu reminescente ale “epocii de aur”.
     
    Liderii politici din Salaj 
    au salarii sfidatoare
     
    Legile sunt facute pentru politicieni si gasca lor, salariile se duc la politicieni si familiile lor, de avantajele sociale benficiaza politicienii si clica lor. 
    Sa luam de pilda Legea salarizarii cu care s-a batut atat de mult in piept PSD. Este o lege proasta, facuta pentru bugetari, in special pentru bugetarii politici si pentru cei din subordinea lor, din administratie, care ar putea da votul in urmatoarele alegeri tot PSD-ului. Mediul privat, cel care produce, a fost lasat pe linie moarta. 
     
    Sa privim in Salaj si sa ne crucim. Avem 70.000 de pensionari, a caror pensie medie este 920 de lei. Asta in timp ce politicienii au salarii de speriat. Presedintele PSD Salaj, care este si presedintele Consiliului Judetean, castiga vreo 16.000 de lei, adica de peste 17 ori mai mult decat pensia medie. Iar primarul municipiului are o leafa de peste 13 ori mai mare decat pensia medie. Din cei 48.000 de salariati, jumatate au salariul minim pe economie, de 1.450 de lei. “n timp ce alesii nostri, parlamentarii, pe langa ca si-au votat pensii nesimtite, primesc in fiecare luna vreo 37.000 de lei, salariul si cheltuieli de cazare, transport, birou parlamentar. Adica ia in fiecare luna vreo 26 de salarii minime.

  • Telegramă pentru Liviu Dragnea

    Prin decizia de astăzi, guvernul pe care dvs. l-aţi susţinut a intervenit în contractul dintre mine şi angajatorul meu. Nu s-a introdus o taxă nouă pe care să o suporte angajatorul, nu au existat negocieri pentru a se găsi o variantă de a acoperi deficitul bugetar pe care tot dvs. l-aţi generat. Nu, guvernul Tudose a decis modificarea contractului meu de muncă. E o măsură benefică pentru mine? Mă voi alege cu mai mulţi bani la sfârşit de lună? Permiteţi-mi să dau crezare celor care se pricep mai bine decât dvs. şi să trag concluzia că lucrurile vor sta invers.

    De ce nu te duci să cauţi un loc de muncă mai bine plătit, veţi întreba; aş putea să fac asta, voi răspunde, dar nu aţi înţeles care e de fapt ideea. Dacă eu lucrez pe 1.500, 2.000 sau 5.000 de lei este alegerea mea, şi reprezintă o înţelegere pe care eu am făcut-o cu angajatorul meu. De unde era să ştiu că guvernul pe care d-voastră l-aţi propus o să vină şi o să-mi bage mâna în buzunar?

    Nu are importanţă că pierd 1 leu sau 1.000 de lei; tot ce contează e faptul că îi pierd.

    Prin urmare, dle. Dragnea, haideţi să spunem lucrurilor pe nume: trecerea contribuţiilor de la angajator la angajat au un singur rol, şi anume de a compensa incapacitatea autorităţilor de a controla modul şi frecvenţa în care companiile plătesc, către stat, dările pe care le datorează. Dar sunt eu vinovat pentru incompetenţa celor pe care dvs. i-aţi numit?

    Nu-mi rămân prea multe de făcut, sigur, pentru că eu nu mă aflu în postura în care vă aflaţi dvs.; eu nu pot să mă prezint la sediul guvernului sau la cel al partidului pe care îl conduceţi şi să încep să caut prin buzunarele celor care se află acolo. Nu-mi rămâne decât să sper că veţi înţelege că lucrurile se fac mai cu cap şi că nu strică să cereţi, măcar ocazional, părerea unor oameni care înţeleg sistemul fiscal mai bine decât dumneavoastră. Am o presimţire că nu va fi prea greu.

    Îmi mai rămâne, sigur, varianta de a scrie ceea ce cred în speranţa că oamenii se vor trezi din amorţeala generală care a cuprins România şi că vor combate, prin orice variantă posibilă, seria de măsuri fiscale pe care guvernul propus de dvs. le tot adoptă; că oamenii vor reuşi, cumva, să treacă prin această furtună a incompetenţei.

    PS: Un cititor scria că ar avea mai multă încredere într-o maimuţă la conducerea unei nave spaţiale decât în măsurile luate de guvern. Cred, sincer, că era prea optimist.

  • Telegramă pentru Liviu Dragnea

    Prin decizia de astăzi, guvernul pe care dvs. l-aţi susţinut a intervenit în contractul dintre mine şi angajatorul meu. Nu s-a introdus o taxă nouă pe care să o suporte angajatorul, nu au existat negocieri pentru a se găsi o variantă de a acoperi deficitul bugetar pe care tot dvs. l-aţi generat. Nu, guvernul Tudose a decis modificarea contractului meu de muncă. E o măsură benefică pentru mine? Mă voi alege cu mai mulţi bani la sfârşit de lună? Permiteţi-mi să dau crezare celor care se pricep mai bine decât dvs. şi să trag concluzia că lucrurile vor sta invers.

    De ce nu te duci să cauţi un loc de muncă mai bine plătit, veţi întreba; aş putea să fac asta, voi răspunde, dar nu aţi înţeles care e de fapt ideea. Dacă eu lucrez pe 1.500, 2.000 sau 5.000 de lei este alegerea mea, şi reprezintă o înţelegere pe care eu am făcut-o cu angajatorul meu. De unde era să ştiu că guvernul pe care d-voastră l-aţi propus o să vină şi o să-mi bage mâna în buzunar?

    Nu are importanţă că pierd 1 leu sau 1.000 de lei; tot ce contează e faptul că îi pierd.

    Prin urmare, dle. Dragnea, haideţi să spunem lucrurilor pe nume: trecerea contribuţiilor de la angajator la angajat au un singur rol, şi anume de a compensa incapacitatea autorităţilor de a controla modul şi frecvenţa în care companiile plătesc, către stat, dările pe care le datorează. Dar sunt eu vinovat pentru incompetenţa celor pe care dvs. i-aţi numit?

    Nu-mi rămân prea multe de făcut, sigur, pentru că eu nu mă aflu în postura în care vă aflaţi dvs.; eu nu pot să mă prezint la sediul guvernului sau la cel al partidului pe care îl conduceţi şi să încep să caut prin buzunarele celor care se află acolo. Nu-mi rămâne decât să sper că veţi înţelege că lucrurile se fac mai cu cap şi că nu strică să cereţi, măcar ocazional, părerea unor oameni care înţeleg sistemul fiscal mai bine decât dumneavoastră. Am o presimţire că nu va fi prea greu.

    Îmi mai rămâne, sigur, varianta de a scrie ceea ce cred în speranţa că oamenii se vor trezi din amorţeala generală care a cuprins România şi că vor combate, prin orice variantă posibilă, seria de măsuri fiscale pe care guvernul propus de dvs. le tot adoptă; că oamenii vor reuşi, cumva, să treacă prin această furtună a incompetenţei.

    PS: Un cititor scria că ar avea mai multă încredere într-o maimuţă la conducerea unei nave spaţiale decât în măsurile luate de guvern. Cred, sincer, că era prea optimist.

  • Dacă ar fi trăit astăzi, Lenin ar fi fost vedetă pe Twitter. Declaraţiile unuia dintre biografii conducătorului revoluţiei

    În opinia acestui istoric, Lenin ar fi putut să utilizeze extraordinar de bine reţelele sociale pentru că era dispus să «mintă cu neruşinare» în faţa publicului său pentru a avea succes şi a câştiga, aşa cum de altfel procedează actualii politicieni, inclusiv Donald Trump. Biograful lui Vladimir Lenin a adăugat: „Astăzi conducătorul Revoluţiei din Octombrie din Rusia ar fi devenit vedetă pe Twitter”. Istoricul Victor Sebastyen a publicat o carte, cu ocazia împlinirii celor 100 de ani de la victoria obţinută în Revioluţia din Octombrie, din Rusia, despre «una dintre cele mai complete biografii» ale liderului bolşevic V. I. Lenin.

    Citiţi mai multe pe www.descopera.ro

  • Dacian Cioloş: „Aud tot mai des politicieni care dau vina pe aşa-zise forte oculte interne sau externe, care ar atenta la stabilitatea ţării”

    Pe Facebook, Dacian Cioloş a scris: Aud tot mai des politicieni care dau vina pe aşa-zise forte oculte interne sau externe, care ar atenta la stabilitatea ţării, confundată, invariabil, cu stabilitatea partidelor aflate la putere si intangibilitatea liderilor acestora. Fac asta, fie din incapacitatea de a propune ceva coerent unei societăţi care doreşte mai mult de la liderii ei politici, fie din pornirea instinctuală de a bloca evolutii care, pentru ei, pot sa însemne mai putina influenţă, mai putina putere sau un acces limitat la resurse. Sunt scenarii cu care, din păcate, mulţi oameni de bună-credinţă rezonează, oameni care iau de bune răspunsuri simpliste, pre-fabricate, de multe ori minciuni, în principal pentru că acestea răspund propriilor temeri.

    Din cauza modului în care s-au făcut reformele în România, o parte a societăţii a suferit constant efectele negative, incertitudinea şi impredictibilitatea aduse de schimbare. Sunt oameni care nu o duc deloc pe roze. Aceasta teama de schimbare, alimentata sistematic de politicieni iresponsabili sau pur si simplu incapabili să gestioneze reformele necesare pentru a aduce rezultate pozitive, a fost speculata, folosită si alimentata electoral, într-un cerc blestemat al fricii şi subdezvoltării.

    O altă parte a societatii asteapta o schimbare fundamentala de abordare in guvernarea ţării, o evolutie structurala a bunastarii generale, nu doar din punct de vedere economic, ci si moral. O dorinta legitima de normalitate, de însănătoşire a mediului social si politic, pe care aceasta parte a societăţii si-o asuma si o cere din ce in ce mai apăsat, inclusiv in strada.

    Aceste doua Românii sunt folosite de cei care vor sa ajungă la putere, prin antagonizare, spunandu-se ca una e de stanga, alta de dreapta, ca una e conservatoare si cealalta progresista, ca una este retrograda, ca cealalata este TeFeL-ista, ca una e religioasă, cealaltă seculară, ca una este naţională, cealaltă mânată condamnabil de interese străine, sau alte etichetari simpliste care sa justifice si sa incadreze în pătrăţele aceste tendinte.

    Eu cred ca nevoia de transformare este atât de mare, ca am ajuns atat de departe de ceea ce putem fi ca societate, incat, daca nu ne asumam toţi, şi “vlădici” şi “opinci”, un efort comun de a pune ţara pe un făgaş normal, o sa fim din nou purtaţi intr-o direcţie sau alta, victime vinovate ale curenţilor din jurul nostru.

    Un remediu pentru cele de mai sus trece printr-un dialog necesar intre cele doua Romanii. Cred ca aceasta este principala misiune a societatii civile in urmatorii ani. Altcumva, mă îndoiesc ca in perioada următoare se va schimba ceva fundamental in abordarea clasei politice. Si nici nu cred ca, prin continuarea confruntarilor si conflictelor politice, putem sa ne asteptam la o evolutie structurală a societatii.

    Noi partide politice sau o reformare a celor existente, ar avea sens numai dacă cei care le reclama îşi asuma şi acest dialog direct cu apropiatii lor, cu vecinii, cu prietenii, dar si cu oamenii care nu sunt în acelaşi curent şi in aceeaşi bulă cu ei. Trebuie sa facem împreuna acest pas, ca societate, ca sa putem spera ca, la un moment dat, va exista si un alt mod de a face politica in România”.