Tag: pedepse

  • Trei persoane condamnate la pedepse cu închisoarea ce însumează 20 de ani, prinse în Capitală

    Astfel, pe numele autorului infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave erau emise două mandate de executare a pedepsei cu închisoarea ce însumează 12 ani, acesta fiind în prezent încarcerat în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Rahova, se arată într-un comunicat de presă de sâmbătă al Poliţiei Capitalei.

    De asemenea, pe numele autoarei infracţiunilor de furt calificat şi violare de domiciliu era emis un mandat de executare a pedepsei de trei ani şi şase luni de închisoare, aceasta fiind prinsă şi încarcerată în arestul Poliţiei Capitalei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cine sunt cei 15 nazişti care au ucis milioane de oameni fără să păţească nimic (GALERIE FOTO)

    După prăbuşirea celui de-al treilea Reich, o adevărată cursă pentru capturarea tehnologiilor naziste a pornit între naţiuni. La acea vreme, germanii aveau unii dintre oamenii de ştiinţă cei mai competenţi, extrem de influenţi în tehnologia nucleară, călătoria în spaţiu, genetică, arme biologice.

    Americanii au declanşat operaţiunea Paperclip, cea prin care criminalii de război nazişti erau protejaţi şi evacuaţi din Germania. În cele mai multe cazuri, criminalii şi-au găsit refugiul în America de Sud, unde guvernele le-au oferit azil politic. În alte situaţii, Biserica Catolică le-a acordat sprijin, ulterior episcopii fiind judecaţi pentru ascunderea timp de zeci de ani a ofiţerilor armatei germante.

    Lista ar trebui să fie mai lungă, câteva din numele care lipsesc fiind Hans Sommer, Helmut Knochen, Horst Kopkow, Luise Danz, Paul Schäfer, Eduard Roschmann, Wolfgang Abel, Gunter d’Alquen, Martin Sandberger şi Werner Best, potrivit listverse.com.

  • Cum le vine de hac politia soferilor „agresivi” – un an fara carnet

    In noul Cod Rutier, politistii vor ca cei care se bat in trafic,
    pe langa sanctiunile de ordin penal, sa ramana si fara carnet de
    conducere. Lucian Dinita a declarat ca institutia pe care o conduce
    le-a facut deja parlamentarilor o lista de comportamente “agresive”
    in trafic. Cateva dintre exemple: “depasirile repetate, in zigzag
    ori franarea brusca, slalomul printre masini” ar urma, daca
    parlamentarii sustin initiativa Politiei, sa fie pedepsite de noul
    Cod Rutier. Parlamentarii trebuie insa sa defineasca ce inseamna
    “agresivitatea”, dar si sa stabileasca modul in care aceasta va fi
    dovedita.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Politia Rutiera schimba Legea Circulatiei pentru ca „soferii agresivi“ sa fie pedepsiti

    “Uitati-va ce se intampla: se bat, se arunca pe capota”, spune
    comisarul-sef Lucian Dinita, intr-un inter¬viu pentru Gandul .
    Seful Politiei Ru¬tiere sustine ca institutia pe care o conduce
    le-a facut deja parlamentarilor o lista de comportamente “agresive”
    in trafic. Cateva dintre exemple: “depasirile repetate, in zigzag
    ori franarea brusca, slalomul printre masini” ar urma, daca
    parlamentarii sustin initiativa Politiei, sa fie pedepsite de noul
    Cod Rutier.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info