Tag: ONU

  • Zelenski denunţă atrocităţile atribuite Rusiei, critică pasivitatea Consiliului de Securitate

    Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a condamnat vehement, în discursul prin videoconferinţă rostit marţi în Consiliul de Securitate ONU, atrocităţile pe care le atribuie armatei ruse produse în localitatea Bucha, la periferia Kievului, şi a criticat atitudinea pasivă a Naţiunilor Unite.

    “Trupele ruse au omorât deliberat pe oricine îşi făcea datoria faţă de ţara noastră. Au împuşcat şi au ucis femei în faţa caselor (…), au omorât familii întregi, adulţi şi copii, şi au încercat să ardă cadavrele. (…) În Bucha au fost ucişi oameni doar de plăcere. Aceste acţiuni nu sunt diferite de cele ale teroriştilor”, a afirmat Volodimir Zelenski, citat de CNN.

    Volodimir Zelenski a criticat şi pasivitatea Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite. “Unde este securitatea pe care ar trebui să o garanteze Consiliul de Securitate? Nu este acolo, deşi există Consiliul de Securitate. Unde este pacea? Unde sunt acele garanţii pe care trebuie să le ofere Naţiunile Unite? Trebuie să fie inevitabilă tragerea la răspundere a Rusiei”, a subliniat preşedintele Ucrainei, condamnând vehement “crimele de război” şi “actele de exterminare etnică” ale forţelor militare ruse.

    Administraţia de la Moscova a negat implicarea în atrocităţile de la Bucha şi a cerut propria anchetă în acest caz.

    “Aş vrea să vă reamintesc de Articolul 1 din Capitolul 1 al Cartei ONU. Care este scopul organizaţiei noastre? Este garantarea păcii. Iar acum Carta ONU a fost încălcată în mod clar, începând cu Articolul 1. Care mai este sensul celorlalte articole?!”, a continuat Volodimir Zelenski, cerând judecarea în instanţe internaţionale speciale a militarilor ruşi şi a celor care le-au dat “ordine criminale”. De asemenea, Volodimir Zelenski a acuzat armata rusă, conform cotidianului Le Monde, că a trimis forţat “sute de mii de ucraineni” pe teritoriul Rusiei.

  • ONU: Imaginile „extrem de tulburătoare” de la Bucea sugerează că forţele ruseşti vizează civili

    Purtătorul de cuvânt al Biroului ONU pentru drepturile omului, Liz Throssell, a discutat cu reporterii despre dovezile privind atrocităţile din Ucraina.

    „Ceea ce vorbim aici pare a fi uciderea directă şi ţintirea civililor în Bucea”, a spus ea.

    Liz Throssell a vorbit despre fotografii ale unor persoane cu mâinile legate şi corpuri de femei găsite goale şi parţial arse.

    „Acest lucru este extrem de îngrijorător şi sugerează cu adevărat că au fost vizate direct ca indivizi, iar aici, ceea ce trebuie să subliniem este că, în conformitate cu dreptul umanitar internaţional, uciderea deliberată a civililor este o crimă de război”, a mai spus reprezentanta ONU.

    Fotografiile şi filmările au fost analizate de specialişti.

    „Toate semnele arată că victimele au fost vizate direct şi ucise direct. Ai putea argumenta că a existat un context militar, de exemplu, pentru o clădire care a fost lovită; este greu de văzut care a fost contextul militar al unui individ care zace pe stradă cu un glonţ în cap sau al unui individ căruia i s-a ars corpul”, a adăugat Liz Throssell.

    Preşedintele ucrainean, Volodomir Zelenksi, ţine marţi un discurs în faţa Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite.

  • Acum sau niciodată. Doar o reducere drastică a emisiilor va evita fenomenele climatice extreme

    Reducerea drastică a utilizării combustibililor fosili, cultivarea pădurilor şi consumul mai redus de carne. Sunt doar câteva dintre acţiunile necesare în acest deceniu pentru limitarea încălzirii globale la 1,5 grade Celsius, se arată într-un raport al ONU publicat luni, scrie Reuters.

    În ciuda avertismentelor privind schimbările climatice emise încă din 1990, emisiile globale au continuat să crească în ultimul deceniu, atingând cel mai înalt nivel din istorie.

    Rezultatul este că emisiile globale sunt pe cale să depăşească limita de încălzire de 1,5 grade Celsius şi să ajungă la aproximativ 3,2 grade Celsius până la sfârşitul secolului.

    În acest moment, doar reduceri severe ale emisiilor în acest deceniu în toate sectoarele, de la agricultură şi transporturi la energie şi clădiri, pot schimba situaţia, se arată în raport.

    Chiar şi în acest caz, guvernele ar trebui să intensifice eforturile de plantare a mai multor copaci şi să dezvolte tehnologii care ar putea elimina o parte din dioxidul de carbon deja prezent în atmosferă după mai mult de un secol de activitate industrială.

    „Acum sau niciodată”, a declarat Jim Skea, copreşedintele Grupului Interguvernamental pentru Schimbări Climatice (IPCC), într-o declaraţie se însoţeşte raportul, ultimul dintr-o serie de trei, următorul fiind aşteptat abia peste cinci ani.

    În timp ce alte rapoarte recente ale IPCC au abordat cele mai recente descoperiri din domeniul ştiinţei schimbărilor climatice, precum şi modalităţile de adaptare a lumii la o lume mai caldă, cel de luni a abordat modalităţile de reducere a emisiilor – ceea ce îl face unul dintre cele mai controversate rapoarte din pachetul pentru guverne.

  • ONU: peste 1.100 de civili au murit în Ucraina în timpul războiului

    Bilanţul civililor ucraineni a ajuns la 1.119 morţi, anunţă ONU. Aproximativ o sută de victime sunt copii.

    Biroul ONU pentru drepturile omului a anunţat că au fost ucişi 1.119 civili şi 1.790 de răniţi de când Rusia şi-a început atacul asupra Ucrainei.

    Aproximativ 15 fete şi 32 de băieţi, precum şi alţi 52 de copii despre care nu există foarte multe informaţii, se numără printre morţi, a precizat ONU într-un comunicat. Statistica vizează perioada cuprinsă între momentul începerii războiului, pe 24 februarie, şi miezul nopţii, pe 26 martie.

    ONU mai spune că este de aşteptat ca numărul real al victimelor să fie mult mai mare, rapoartele fiind întârziate în unele regiuni în care se desfăşoară ostilităţi intense. De asemenea, numeroase rapoarte necesită o confirmare.

    ONU a precizat că oamenii au fost răniţi sau au murit în special în jurul oraşului asediat Mariupol, precum şi în Volnovakha în regiunea Doneţk, Izium în regiunea Harkov, Popasna şi Rubizhne în regiunea Luhansk şi Trostianets în regiunea Sumî.

  • Bilanţul victimelor civile din Ucraina depăşeşte 1.000 de morţi, potrivit ONU

    Bilanţul victimelor civile din Ucraina a depăşit 1.000 de morţi de la începutul invaziei Rusiei în Ucraina, a declarat joi Înaltul Comisariat al ONU pentru Drepturile Omului – avertizând că “cifrele reale sunt considerabil mai mari”, scrie CNN.

    “Cele mai multe dintre victimele civile au fost înegistrate după utilizarea armelor explozive cu o zonă de impact largă, inclusiv bombardamente cu artilerie grea şi sisteme de rachete cu lansare multiplă, precum şi raiduri aeriene şi cu rachete”, potrivit OHCHR.

    Într-un comunicat, organismul ONU a detaliat că cele 1.035 de morţi civili sunt “214 bărbaţi, 160 de femei, 14 fete şi 28 de băieţi, precum şi 48 de copii şi 571 de adulţi al căror sex este încă necunoscut”.

    Acesta a adăugat că cel puţin 1.650 de civili au fost răniţi de la începutul invaziei.

    În regiunile Doneţk şi Luhansk din estul Ucrainei, OHCHR a înregistrat 311 morţi şi 857 de răniţi în rândul civililor. În alte regiuni, printre care oraşul Kiev, regiunile Cerkasy, Cernihiv, Harkov, Kherson, Kiev, Mykolaiv, Odesa, Sumy, Zaporizhzhia, Dnipropetrovsk şi Zhytomyr, 724 de civili au fost ucişi şi 793 răniţi.

    “OHCHR consideră că cifrele reale sunt considerabil mai mari, deoarece primirea de informaţii din unele locaţii în care au avut loc lupte intense a fost întârziată şi multe rapoarte sunt încă aşteptate. Acest lucru se referă, de exemplu, la Mariupol şi Volnovakha (regiunea Doneţk), Izium (regiunea Harkov), Sievierodonetsk şi Rubizhne (regiunea Luhansk) şi Trostianets (regiunea Sumy), unde există informaţii privind numeroase victime civile”.

  • ONU: Peste 2,8 milioane de persoane au părăsit Ucraina din cauza războiului

    Peste 2,8 milioane de oameni s-au refugiat în afara Ucrainei din cauza invaziei militare ruse, care a început pe 24 februarie, anunţă marţi Agenţia Naţiunilor Unite pentru Migraţie.

    “Oamenii continuă să fugă de războiul din Ucraina în fiecare minut. Până astăzi, peste 2,8 milioane de oameni au fugit în ţările vecine, inclusiv 127.000 de cetăţeni din naţiuni terţe”, a comunicat Agenţia ONU pentru Migraţie, prin Twitter.

    “Aceşti oameni au nevoie de asistenţă continuă”, subliniază agenţia Naţiunilor Unite.

    Sâmbătă, Biroul Înaltului Comisar ONU pentru Refugiaţi (UNHCR) anunţase că 2,59 milioane de civili din Ucraina s-au refugiat în alte ţări din cauza războiului. Cei mai mulţi refugiaţi ucraineni au ajuns în Polonia, peste 1,57 milioane.

  • Consiliul de Securitate ONU va analiza acuzaţiile Rusiei privind laboratoare chimice în Ucraina

    Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite se va reuni, vineri după-amiază, la solicitarea Rusiei, pentru a discuta acuzaţiile Moscovei privind presupuse activităţi ale Ucrainei de fabricare a armelor biologice şi chimice, informează cotidianul Le Monde.

    Administraţia de la Moscova a acuzat Ucraina şi SUA că ar administra laboratoare de arme biologice şi chimice în Ucraina, dar acuzaţiile au fost respinse de cele două ţări. Rusia a folosit acest argument pentru a justifica invazia militară în Ucraina.

    În schimb, Casa Albă a avertizat că Rusia ar putea utiliza arme neconvenţionale în Ucraina. “Rusia proferează acuzaţii false privind presupuse laboratoare de arme biologice şi chimice în Ucraina, iar China pare să susţină această propagandă. În acest context, ar trebui să fim cu toţii atenţi pentru că este posibil ca Rusia să utilizeze arme chimice sau biologice în Ucraina sau să creeze un pretext de acest tip pentru a le folosi. Rusia este cea care a utilizat în trecut arme chimice, inclusiv în tentative de asasinat asupra inamicilor politici, precum Aleksei Navalnîi”, a avertizat miercuri Jen Psaki, purtătoarea de cuvânt a Preşedinţiei SUA.

    Şi premierul britanic, Boris Johnson, a avertizat că Rusia ar putea aduce arme chimice în Ucraina.

    Reuniunea Consiliului de Securitate ONU se va încheia, aproape sigur, fără nicio concluzie, în contextul în care SUA, Marea Britanie, Franţa, Rusia şi China au drepturi de veto.

  • ONU: 331 de civili au murit în Ucraina

    Peste 300 de civili au murit de la declanşarea conflictului din Ucraina, au anunţat vineri reprezentanţii ONU. 

    Consiliul pentru drepturile omului din cadrul ONU a anunţat că 331 de civili au murit în timpul invadării Ucrainei de către Rusia, potrivit Sky News.

    Reprezentanţii ONU au mai spus că 675 de civili au fost răniţi.

    Tot vineri, ONU a anunţat că o comisie independentă va analiza posibilele încălcări ale legii de către Rusia în Ucraina.