BusinessMagazin

Tag: om de afaceri

  • Capitalistul săptămânii – Philip Hampson Knight

    Phil Knight a absolvit Universitatea din Oregon, obţinând o diplomă în jurnalism, şi a urmat custuri postuniversi-tare la Stanford Graduate School of Business. Fiind pasionat de sport, omul de afaceri a câştigat în timpul studiilor numeroase premii la concursuri de alergat. Antrenorul său de atletism, Bill Bowerman, avea să devină peste ani cofondator al companiei Nike.

    După absolvirea Stanford, Knight a decis să facă o călătorie în jurul lumii. Una din opriri a fost în Japonia, unde Knight a descoperit pantofii de alergat Tiger, produşi de compania Onitsuka. El a fost atât de impresionat de calitatea superioară şi de preţul mic încât a aranjat o întâlnire cu directorul companiei, obţinând dreptul de a distribui pantofii în partea de vest a Statelor Unite.

    La întoarcerea în America, Knight a trimis o pereche de pantofi fostului său antrenor, Bill Bowerman, sperând că acesta va fi de acord să promoveze produsul. Cei doi au ajuns la o înţelegere şi au fondat Blue Ribbon Sports, compania care s-a transformat ulterior în Nike. Jeff Johnson, un prieten al celor doi, a sugerat ca numele să fie Nike, inspiraţi de zeiţa  grecească a victoriei. Logo-ul companiei, considerat unul dintre cele mai puternice din lume, a costat doar 35 de dolari. Nike este astăzi una dintre cele mai mari companii din lume, cu 44.000 de angajaţi şi încasări anuale de peste 30 de miliarde de dolari.

    Phil Knight este implicat şi în producţia de filme prin compania Laika, al cărei investitor principal a devenit la sfârşitul anilor ’90. După ce a investit 180 de milioane de dolari în afacere, Knight l-a numit pe fiul său Travis în funcţia de CEO. Primul film realizat sub conducerea acestuia, “Caroline”, a ajuns pe marile ecrane în 2009.

    Phil Knight a renunţat la funcţia de CEO al Nike în noiembrie 2004, păstrând doar poziţia din consiliul de administraţie.

  • Povestea indianului care a studiat în patru ţări şi a creat un conglomerat de miliarde de dolari

    J.R.D. Tata s-a născut pe 29 iulie 1904 în Paris, fiind al doilea copil al lui Ratanji Dadabhoy Tata şi al soţiei sale de origine franceză, Suzanne „Sooni” Brière. Tatăl său a fost văr primar al lui Jamsetji Tata, un pionier al industriei indiene. J.R.D. Tata şi-a petrecut mare parte din copilărie în Franţa. A studiat în cadrul şcolii Janson De Sailly din Paris, iar ulterior a fost educat în Londra, Japonia, Franţa şi India. În octombrie 1932, după ce mama sa a murit, tatăl lui Tata a decis să îşi mute familia în India şi să îl trimită pe J.R.D. la studii în Anglia, în octombrie 1923.

    Tânărul s-a înscris la o şcoală de gramatică, fixându-şi ca obiectiv să studieze ingineria la Cambridge. La scurt timp după ce cursul de gramatică s-a încheiat şi spera să fie acceptat la universitatea britanică, în Franţa s-a aprobat o lege prin care toţi bărbaţii de origine franceză sub 20 de ani erau obligaţi să îndeplinească serviciul militar. Ca cetăţean francez, J.R.D. trebuia să se înroleze în armată pentru cel puţin un an.

    După ce s-a înrolat în Armata Franceză, a fost trimis într-un regiment numit Spahis. Colonelul regimentului a aflat în scurt timp că Tata poate nu doar să citească şi să scrie în franceză şi engleză, dar şi să dactilografieze, prin urmare l-a desemnat secretar al biroului său. După o perioadă de 12 luni de serviciu în Armata Franceză, a vrut să meargă la Cambridge pentru a-şi continua educaţia, dar tatăl său a decis să îl aducă înapoi în India, unde s-a alăturat companiei Tata & Sons ca ucenic neplătit în 1925. În 1929, J.R.D. Tata a renunţat la cetăţenia franceză, a devenit cetăţean  indian şi a fost angajat în cadrul companiei. În 1930 s-a căsătorit cu Thelma Vicaji, fiica lui Jack „Prinţul” Vicaji, un avocat pe care l-a angajat ca să îl apere de acuzaţia de a-şi fi condus Bugatti-ul cu viteză prea mare pe principala promenadă din Mumbai (pe atunci denumit Bombai), Marine Drive.

    Inspirat de pionierul Louis Blériot, Tata a luat lecţii de zbor, iar pe 10 februarie 1929 a obţinut primul brevet de pilot emis în India. A devenit ulterior cunoscut drept părintele aviaţiei civile indiene, ca urmare a faptului că a fondat prima linie comercială a Indiei, Tata Arilines, în 1932 (companie ce avea să devină în 1946 Air India, linia aeriană naţională a Indiei). În 1938, la vârsta de 34 de ani, J.R.D a fost ales preşedinte al Tata & Sons, succedându-l pe unul dintre verii săi, funcţie ce l-a făcut şeful celui mai mare grup industrial din India.

    A condus astfel grupul de companii Tata, cu activitate în industria oţelului, ingineriei, energetică, industria chimică şi ospitalităţii vreme de mai multe decenii. Tata a devenit faimos pentru faptul că şi-a menţinut standardele etice în conducerea companiei şi pentru faptul că a refuzat să mituiască politicieni sau să se folosească de piaţa neagră. A început cu 14 companii sub conducerea sa, iar jumătate de secol mai târziu, pe 26 iulie 1988, când a părăsit compania, Tata & Sons era un conglomerat format din 95 de companii. Sub conducerea sa, activele grupului Tata au crescut de la 100 de milioane de dolari la 5 miliarde. În 1945, J.R.D. Tata a pus bazele Tata Motors, iar trei ani mai târziu Tata a lansat Air India International drept prima linie aeriană internaţională a Indiei. În 1953, guvernul indian l-a numit pe J.R.D. Tata drept preşedinte al Air India şi director de consiliu al Indian Airlines – o funcţie pe care a avut-o timp de 25 de ani.

    J.R.D. a fost renumit şi pentru modul în care şi-a tratat angajaţii – în 1956 a iniţiat un program de asociere a angajaţilor cu managementul, astfel încât angajaţii să aibă o voce mai puternică în afacerile companiei. Era convins de necesitatea binelui angajaţilor săi şi, în consecinţă, a expus principiile beneficiilor unei zile de muncă de opt ore şi a impus scheme de compensaţie în caz de accident şi de ajutor social care au fost ulterior acceptate ca cerinţe statutare în India. Tata a fost de asemenea un susţinător al declaraţiei puterilor emergente ale primului-ministru Indira Gandhi, în 1975, şi a fost şi membru fondator al corpului guvernator al Consiliului Naţional de Cercetări de Economie Aplicată din New Delhi – primul institut de politică economică independentă din India, fondat în 1956. În 1968, a fondat serviciile de consultanţă Tata, iar în 1987 a pus bazele Titan Industries.

    Tata a fost de asemenea administratorul fondului Sir Dorabji Tata de la lansarea acestuia, în 1932, pentru o perioadă de 50 de ani. Sub ghidarea lui, fondul a susţinut construirea primului spital destinat pacienţilor diagnosticaţi cu cancer din Asia, în Mumbai, în 1941, şi a fondat de asemenea Institutul Tata de Ştiinţe Sociale (TISS, 1936), Institutul Tata pentru Cercetări Fundamentale şi Centrul Naţional pentru Arte Performative.

     J.R.D. Tata a murit în Geneva, Elveţia, pe 29 noiembrie 1993 din cauza unei infecţii la rinichi. La moartea lui, parlamentul indian a fost suspendat în memoria sa – onoare acordată de obicei doar membrilor parlamentului.

  • Elena Udrea şi Dan Andronic, judecaţi pentru trafic de influenţă, respectiv mărturie mincinoasă

    Conform Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), în cursul anului 2011, Elena Udrea a acceptat promisiunea făcută de omul de afaceri Bogdan Buzăianu, prin intermediari, de a primi suma de cinci milioane de dolari. În schimbul banilor, ea a promis că îşi va exercita influenţa asupra factorilor de decizie din cadrul Ministerului Economiei şi a celor din cadrul SC Hidroelectrica SA, pentru a menţine, în condiţiile deja negociate (preţ şi cantitate de energie furnizată), contractele pe care societatea omului de afaceri le încheiase cu SC Hidroelectrica SA.

    Din suma promisă, Udrea ar fi primit, în noiembrie 2011, prin intermediari, 3,8 milioanede dolari, dar şi o creanţă de 900.000 de euro, conform procurorilor anticorupţie.

    Potrivit sursei citate, creanţa reprezenta o sumă pe care o firmă a omului de afaceri o împrumutase unui terţ şi care era garantată cu părţi sociale ale unei societăţi comerciale care deţinea două publicaţii.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum arată casa celui mai bogat om din România. Locuinţa este absolut impresionantă – FOTO

    Ion Ţiriac se află şi în acest an, pentru a patra oară consecutiv, pe prima poziţie a Top 300 cei mai bogaţi oameni din România, cu o avere estimată la 1,7-1,8 miliarde de euro, în creştere cu 7,6% faţă de anul anterior.
     
    Doar patul în care doarme Ţiriac are 16 metri pătraţi şi este tapiţat în totalitate cu piele de elefant.
     
    Este cunoscută pasiunea acestuia pentru vânătoare. În plus, una din băile din apartament este colosală, fiind mai mare ca un apartament de două camere dintr-un cartier muncitoresc din Bucureşti
     

  • A cumpărat un transmiţător şi o frecvenţă de radio cu 200 de dolari şi le-a transformat într-un imperiu de miliarde de dolari

    Roy Herbert Thomson s-a născut pe 5 iunie 1894 în Toronto, Ontario, în familia lui Herbert Thomson, un telegrafist devenit bărbier care lucra la hotelul Grosvenor din Toronto, şi a englezoaicei Alice Maud. În timpul primului război mondial, a studiat într-un colegiu de business; din cauza vederii proaste, nu a fost acceptat în armată.

    După război, s-a mutat în Manitoba, unde voia să devină fermier, dar nu a avut succes. S-a întors în Toronto, unde a avut mai multe locuri de muncă, printre care şi vânzarea de aparate radio. A găsit această misiune dificilă – singurul district care îi rămânea de acoperit era Ontario de Nord. Pentru a le oferi potenţialilor clienţi ce să asculte, a hotărât să pună bazele unui post radio. A reuşit să obţină o frecvenţă radio şi un transmiţător în schimbul a 201 dolari. CFCH, radioul său, a început să emită oficial în North Bay, Ontario pe 3 martie 1931. A vândut aparate radio încă o perioadă de timp, dar concentrarea lui s-a mutat treptat spre postul de radio.

    În 1934, Thomson a cumpărat primul său ziar, Timmins Daily Press, după ce plătise un avans de 200 de dolari. A început apoi expansiunea atât pe segmentul radioului, cât şi pe al ziarelor în mai multe locuri din Ontario, într-un parteneriat cu un prieten canadian, Jack Kent Cooke. Adiţional achiziţiilor sale din media, până în 1949 Thomson devenise proprietarul mai multor companii, printre care mai multe saloane de hairstyling, un producător de bucătării la comandă, precum şi un producător de îngheţată. Până la începutul anilor ’50, devenise proprietarul a 19 ziare şi îşi pregătea totodată intrarea pe piaţa media din Marea Britanie, prin lansarea Canadian Weekly Review, dedicată expaţilor canadieni care trăiau acolo.

    Strămoşii lui Thomson erau mici fermieri în Scoţia; Archibald Thomson, unul dintre ei (născut în 1749), au migrat în America de Nord în 1773 şi s-a stabilit într-un final în Canada, dar în familia lui a rămas împământenit un sentiment de ataşament faţă de ţara de origine. Prin urmare, Thomson însuşi a luat decizia de a se muta în Edinburgh în 1952, unde a cumpărat ziarul Scoţianul (The Scotsman).

    În 1957, a pariat pe o franciză a televiziunii comerciale din Scoţia Centrală, Scottish Television, pe care avea apoi să o descrie drept ”un permis de tipărit bani“. În 1959 a cumpărat grupul de ziare Kemsley, cel mai mare din Marea Britanie, care includea publicaţia Sunday Times. Pe parcursul anilor, şi-a extins imperiul media la mai mult de 200 de publicaţii în Canada, SUA şi în Marea Britanie. Organizaţia Thomson a devenit o multinaţională, cu activităţi de publishing, tipărire, televiziune şi călătorii. În 1966, Thomson a cumpărat ziarul Times de la membri ai familiei Astor. În anii ’70, i s-a alăturat lui J. Paul Getty într-un consorţiu cu activităţi de explorare de petrol în Marea Nordului.

    Descris drept o persoană modestă, care avea puţin timp pentru a-şi afişa averea, trecea neobservat prin Marea Britanie, călătorind cu metroul londonez spre biroul lui în fiecare zi.

    Thomson a murit în Londra în 1976. Fiul său, Kenneth Thomson, a devenit preşedintele Thomson Corporation şi a moştenit tiltul de baron, devenind al doilea baron Thomson of Fleet; surorile lui sunt Irma şi Audrey, toţi trei moştenind părţi din companie. În prezent, gigantul media Reuters este controlat de fiul cel mare al lui Thomson Reuters, David Thomson; ei deţin şi o parte din acţiunile gigantului de telecomunicaţii Bell Canada. Averea lui David Thomson este estimată de publicaţia internaţională Forbes la
    27,2 miliarde de dolari.

  • Cum arată casa celui mai bogat om din România. Locuinţa este absolut impresionantă – FOTO

    Ion Ţiriac se află şi în acest an, pentru a patra oară consecutiv, pe prima poziţie a Top 300 cei mai bogaţi oameni din România, cu o avere estimată la 1,7-1,8 miliarde de euro, în creştere cu 7,6% faţă de anul anterior.
     
    Doar patul în care doarme Ţiriac are 16 metri pătraţi şi este tapiţat în totalitate cu piele de elefant.
     
    Este cunoscută pasiunea acestuia pentru vânătoare. În plus, una din băile din apartament este colosală, fiind mai mare ca un apartament de două camere dintr-un cartier muncitoresc din Bucureşti
     

  • Diana Şucu, soţia omului de afaceri Dan Şucu, aduce în România un brand nou de mobilier de lux

    Showroomul are o suprafaţă de circa 350 de metri pătraţi şi cuprinde mobilier din lemn masiv pentru living, dining şi dormitor, dar şi tablouri cu semnătura John Richardt.
     
    „În urmă cu 4 ani, am lansat în România brandul de mobilă de lux Ethan Allen, care s-a dovedit un succes, după cum o arată cifrele. Doi ani mai târziu am adus Caracole, un alt brand american foarte apreciat. Acum, în completarea acestora, a venit rândul să inaugurez Bernhardt Interiors, o îmbinare între stilul clasic ce defineşte mobilierul Ethan Allen şi cel modern al brandului Caracole”, spune Diana Şucu.
     
    Povestea Bernhardt Interiors a început în 1889, fiind o afacere americană de familie. Bernhardt se numără printre cele mai mari companii de producţie de mobilier din America şi este unul dintre cei mai importanţi producători mondiali de mobilier.
     

  • Cum a reuşit un om de afaceri din Romania să cumpere tot satul în care a copilărit şi să plătească mai puţini bani decât dau alţii pe o maşină de lux

    Maximilian Gânju

    S-a trezit proprietar peste un sat întreg din munţii moţilor şi n-a cheltuit o avere, după cum s-ar putea crede. A dat chiar mai puţin decât plătesc cei înstăriţi pe o maşină de lux. Vrea să-l facă o oază în care oaspeţii să se rupă de tumultuoasa lume modernă şi să se întoarcă la origini. Emil Părău (foto), omul de afaceri din Valea Jiului care a cumpărat satul copilăriei sale, nu vrea profit şi are mulţumirea sufletească dacă-l va convinge pe turistul care-i trece pragul să fie mai bun.

    A mai rămas doar un om în sat

    Satul Roşia se află la graniţa dintre judeţele Hunedoara şi Alba, în Munţii Metaliferi, iar pentru a ajunge la el, trebuie să străbaţi un drum lung şi extrem de greu prin sălbăticie. Aproape tot satul a fost părăsit în anii 80, când la Orăştie apăreau fabricile, iar viaţa la oraş era mai uşoară, cu lumină ori apă în casă. În ciuda tuturor vitregiilor, un singur locuitor a rămas până astăzi în cătun, un bătrân de 77 de ani, care n-ar vrea să-şi părăsească glia strămoşească pentru nimic în lume. Restul s-au dus la consăteanul lor care a ajuns mare afacerist, pentru a-l îmbia să le cumpere pământurile din satul uitat de lume, scrie mesagerulhunedorean.ro.

    Case pustii, dărăpănate, drumuri împădurite

    Aşa începe povestea lui Emil Părău, afaceristul din Valea Jiului, care în decurs de 10 ani de zile s-a trezit cu 300 de hectare de teren şi case, toate cumpărate mai mult de ruşine decât de nevoie. „Am mers într-o zi la Deva şi de acolo am zis hai să văd ce mai este în sat. Când am ajuns acolo, totul era plin de vegetaţie, drumul se împădurise, casa părintească se lăsase, era totul praf. Am zis că dacă ar veni tata, ar muri când ar vedea ce s-a ales de munca lui. Şi m-am dus cu echipă de zidari, muncitori, eram 30 de persoane şi ne-am apucat de muncă. Două săptămâni a durat renovarea casei şi curăţarea câtorva terenuri. Am aranjat mormintele bunicilor, am venit acasă şi i-am zis lui tata să mergem să vedem ce mai e pe acolo. Când a văzut-o tata, se citea pe chipul lui bucuria”, povesteşte Emil Părău.

     

  • Cum arată moştenitoarea de 22 de ani a imperiului Lamborghini – GALERIE FOTO

    Elettra Lamborghini, în vârstă de 21 de ani, este una dintre vedetele serialului Geordie Shore. Ea este însă cunoscută pentru faptul că este moştenitoarea antreprenorului Feruccios Lamborghini, cel care a pus bazele companiei cu acelaşi nume.

    Lamborghini s-a impus ca fiind unul dintre brandurile cele mai respectate din industria automotive. Însă la fel ca şi rivalul său, Ferrari, Lamborghini a avut un început atipic în această industrie, potrivit Business Insider.

    Compania a fost fondată în anul 1963 de către omul de afaceri Ferruccio Lamborghini care deţinea o fabrică de tractoare, Lamborghini Trattori. Se spune că Lamborghini s-a hotărât să-şi construiască propria maşină după ce s-a plâns lui Enzo Ferrari că ambreiajul Ferrari-ului 250 GT nu funcţionează cum trebuie. Enzo Ferrari i-a spus să plece şi să conducă tractoare, pentru că nu este în stare să conducă automobile. Furios, Lamborghini şi-a promios că va face o maşină mai bună şi că-l va bate prin construirea unei maşini sport mai performantă. Altă variantă a poveştii este că Lamborghini şi-a dat seama că există potenţial pentru profituri mari în industria automobilelor sport.

  • S-a născut în sărăcie în Scoţia, cu toate acesta a reuşit să ajungă cel mai bogat om din lume. “Dorinţa de a strânge bani este cea mai rea formă de idolatrizare”

    Andrew Carnegie a fost un om de afaceri american de origine scoţiană considerat creatorul industriei moderne a oţelului. Născut într-o familie săracă din Scoţia, fără educaţie, Carnegie avea să ajungă cel mai bogat om din lume.

    Carnegie considera că este un act de “neglijenţă criminală” pentru cei asemeni lui să îşi irosească talentul acumulând milioane de dolari pe care nu aveau să îi cheltuiască pentru binele unei comunităţi mai extinse. Astfel, acum mai bine de un secol, acesta făcea un anunţ care avea să şocheze pe toată lumea: urma să îşi doneze întreaga avere unor acţiuni caritabile.

    Carnegie s-a născut în noiembrie 1835 în Dunfermline, Scoţia, şi a emigrat în Stalele Unite în 1848. El a început să lucreze ca operator de telegraf şi, până la jumătatea anilor ’60, investise bani în căile ferate şi companiile ce construiau poduri. A acumulat şi mai mulţi bani din postura de vânzător de poliţe de asigurare, fonduri cu care a construit Compania de Oţel Carnegie din Pittsburgh.

    Andrew Carnegie a fost întotdeauna convins de faptul că trebuie să îi ajute şi pe alţii, notând chiar următoarele lucruri: “Îmi propun să nu câştig mai mult de 50.000 de dolari pe an! Voi folosi orice câştig suplimentar în scopuri caritabile! Omul nu trebuie să aibă idoli, iar dorinţa de a strânge bani este cea mai rea formă de idolatrizare. Voi renunţa la afaceri de tânăr, concentrându-mă apoi pe alte activităţi.”

    Carnegie s-a ţinut de cuvând şi în 1901  a vândut Compania de Oţel unui alt om de afaceri, J.P. Morgan, pentru suma de 480 milioane de dolari.

    După această tranzacţie, Carnegie s-a concentrat pe activitatea sa filantropică, sponsorizând zeci de librării şi instituţii de învăţământ sau cercetare. El a construit Carnegie Hall din Manhattan, New York, o sală dedicată concertelor de muzică clasică şi a fondat mai multe instituţii, printre care  Carnegie Corporation of New York, Carnegie Endowment for International Peace, Carnegie Institution for Science, Carnegie Trust for the Universities of Scotland, Carnegie Hero Fund sau Carnegie Museum of Pittsburgh. În total, Carnegie a donat o mare parte din averea sa estimată la peste 350 de milioane de dolari. Ajustată la inflaţie, donaţia omului de afaceri ar însemna astăzi peste 78 de miliarde de dolari.

    El este, de asemenea, fondatorul Universităţii Carnegie-Mellon, una dintre cele mai prestigioase instituţii de învăţămând din Statele Unite. Având sediul în Pittsburgh, Universitatea Carnegie-Mellon încorporează mai multe specializări: inginerie, artă, ştiinţe sociale, ştiinţe exacte, afaceri sau informatică. În anul 2015, instituţia s-a clasat pe locul 22 în topul Times al celor mai bune unităţi de învăţământ din lume. În 2010, Wall Street Journal a scris că Universitatea Carnegie-Mellon are cele mai bune cursuri de informatică din Statele Unite.

    Andrew Carnegie a avut o singură fiică, Margaret Carnegie Miller. Omul de afaceri a murit în 1919 în Massachusetts, Statele Unite, la vârsta de 83 de ani.