Daniela Lulache este o femeie de carieră. Te lămureşti de acest lucru destul de repede după ce o cunoşti, din acel ansamblu de mesaje, gesturi şi priviri greu de descris, dar uşor de înţeles, din ştiinţa de a spune – nu mereu, ci doar când trebuie – „nu”, din felul cumpănit în care îşi alege cuvintele şi îşi exprimă ideile.
A terminat ASE, în urmă cu două decenii, şi visa să lucreze în comerţul exterior, un domeniu la modă în acea perioadă. A prins în facultate trecerea de la comunism la capitalism, iar comerţul exterior era o dovadă a libertăţii şi a deschiderii dobândite atunci de societatea românească. „Ulterior părea că e foarte important să lucrezi în zona financiar-bancară. Cert este că nu mi-am dorit deloc să lucrez în finanţe, deşi am terminat facultatea de finanţe şi am lucrat mare parte din cariera mea în acest domeniu. Apropo de cine sunt eu, sunt un om care a constatat, în timp, că trebuie să fac bine tot ceea ce nu am vrut să fac.”
Primul job a fost de contabil la întreprinderea de transporturi turistice auto, iar primul salariu de 1.200 de lei, unul dintre cele mai mici salarii care existau pe piaţă la acel moment. „La acest job am renunţat, următorul a fost businessul meu, o firmă de contabilitate, iar primul client a fost un coleg de facultate. După aceea, am deschis cu soţul meu un alt business. Ne-am gândit că putem aduce aici produsele Disney, dar s-a dovedit că nu este chiar aşa. Drepturile de autor erau foarte scumpe, iar România s-a dovedit nepregătită la ora aceea să plătească produse licenţiate real şi corect, competiţia era cu produsele chinezeşti, iar preţurile nu puteau fi comparate. N-a fost cea mai bună afacere a noastră.”
În acel moment s-a terminat şi „cochetăria” cu zona antreprenorială. Cu doi copii mici, a decis să îşi ia o slujbă „de la 9 la 5″, iar soţul să rămână în zona antreprenorială. „Nu mi-a ieşit, niciodată nu am reuşit să am un job 9 to 5, dar am constatat că mă simt mult mai bine în organizaţiile mari, care pot avea un alt fel de impact decât cele din zona antreprenorială.”
LECŢIA 1: CRIZA DE SUPRACREŞTERE
A început să lucreze într-o organizaţie relativ mică, în investment banking. Se numea Expandia şi era o bancă de investiţii cehească. „Era o perioadă în care în partea asta de lume descopeream investment bankingul, prin 96 sau 97. Expandia nu cred că mai trăieşte acum decât în Cehia, iar lecţia pe care am învăţat-o de la ei se numeşte criza de supracreştere. Creşterea trebuie să fie şi ea controlată, trebuie să ştii întotdeauna în ce etapă eşti, pentru că s-ar putea să creşti spectaculos şi să nu faci faţă creşterii.„ A avut trei interviuri pentru ocuparea postului, cu analistul-şef, CEO-ul şi country managerul. „E un job de care sunt foarte mândră, pentru că noţiunea de investment banking atunci am întâlnit-o. M-am gândit: cu câtă contabilitate ştiu ar trebui să pot să fac şi analiză financiară, informaţia este acolo; s-a dovedit că este aşa pentru că la un interval de 6 luni am devenit analist-şef, iar la un an după aceea country manager şi singura femeie membru în boardul companiei-mamă.„
Prima tranzacţie la care a lucrat a fost cea prin care AIG a intrat acţionar în Luxten. Cum lucra pe atunci un investment banker? „Era o plajă mare de clienţi potenţiali şi te duceai din uşă în uşă.„
După Expandia s-a mutat la Erste, divizia din România, care a existat până la finalul anilor ‘90. Formal, a mai existat o perioadă, dar a fost unul din momentele dramatice ale acestei industrii, care aproape dispăruse. Rămăseseră doi sau trei jucători în piaţă.
La sfârşitul anilor ‘90, investment bankingul nu traversa cea mai fericită perioadă şi a urmat o nouă schimbare de direcţie în carieră. „Din punctul meu de vedere, în perioada aia commercial bankingul era în expansiune. AVAB a fost trecerea de la investment banking la commercial banking, apoi Raiffeisen, apoi Fondul Proprietatea. La Raiffeisen m-am ocupat de restructurare şi recuperare.„
