Tag: nemultumiri

  • De ce apar nemulţumirile la locul de muncă

     “Jobul poate fi o plăcere doar în anumite condiţii şi doar pentru anumite persoane. Pentru marea majoritate însă, din cauza unor probleme mai vechi, care au mai degrabă legătura cu viaţa de familie decât cu jobul, cu pregătirea profesională insuficientă sau diferită de domeniul de referinţă, ori poate de tipul de abordare a jobului sau lipsa de şansă, acest lucru nu se întâmplă”, subliniază psihoterapeutul Constantin Cornea pentru Gândul.

    În opinia specialistului, factorii ce declanşează depresia pot fi:

    1. Domeniul de activitate. “Sunt foarte mulţi cei care pleacă de la ideea că trebuie să facă ceea ce le place, aşa că încearcă să facă  o activitate plăcută să devină şi profitabilă. Din păcate, cei care reuşesc descoperă şi celelalte aspecte la care nu se gândeau până atunci: ce înseamnă să plăteşti un contabil, impozite şi taxe, şi cu cât de puţin poţi rămâne după ce achiţi toate astea. Nu mai vorbim de problemele cu angajaţii, furnizorii, controalele, autorităţile. Cei care nu au reuşit să activeze în domeniul în care îşi doreau, în loc să încerce să îşi facă actuala activitate plăcută sau să se pregătească în continuare, ori să meargă la interviuri pentru a ajunge acolo unde îşi doresc, visează cu ochii deschişi şi se plâng că nu fac ceea ce le place”, subliniază Constantin Cornea.

    2. Atribuţiile de serviciu. “De cele mai multe ori, între ceea ce crezi că ai de făcut la serviciu şi ceea ce se aşteptă şefii să faci, sunt diferenţe foarte mari, care creează frustrări enorme”, adaugă specialistul.

    4. Programul de lucru. “Din păcate, şefii din multinaţionale nu înţeleg că un om care munceşte 12 ore pe zi nu are cum să fie rentabil, nici pentru societate, dar nici pentru el. Dacă 8 ore nu sunt de ajuns pentru îndeplinirea sarciniilor de serviciu, ori omul nu este potrivit, ori atribuţiile sunt prea multe, ca atare trebuie angajate şi alte persoane”, mai spune Constantin Cornea.

    5. Salariul. “Reprezintă un factor important de motivare dacă suma este reprezentativă, dar şi dacă omul înţelege să se raporteze la ceea ce îşi permite cu adevărat. Am întâlnit oameni fericiţi care câştigau puţin şi oameni profund nefericiţi care câştigau mult. Persoanele care câştigau puţin ştiau cu adevărat pe ce merită să cheltuiască banii, ceilalţi îşi cumpărau lucruri extrem de scumpe, pe care nu şi le permiteau cu adevărat”, afirmă psihoterapeutul Constantin Cornea pentru Gândul.

    Acesta crede că un om care ajunge să sufere de depresie şi consideră că aceasta are drept cauză locul de muncă trebuie să ia anumite măsuri

    1. În primul rând, vorbim de o afecţiune psihologică, aşa că este bine să apeleze la un specialist. Astfel, persoana respectivă  poate descoperi adevăratele cauze ale problemelor ei, dar şi soluţiile cele mai potrivite. De multe ori, depresia se poate agrava, ajungându-se la forme extreme de somatizare, atacuri de panică, perturbarea somnului, disfuncţii sexuale, poate chiar şi la tendinţe de suicid.

    2. Să se gândească dacă nu cumva cauza este în altă parte. Nefericirea poate veni din singurătate, din frica de asumare, din lipsa de studii. Ori pentru că se mulează pe alte tulburări de personalitate, instalate cu mult înainte de angajare.

    3.Să caute mereu domeniul care consideră că îl face fericit. Să înveţe, să se specializeze, să meargă la cât mai multe interviuri. Dacă stai şi îţi plângi de milă, nu rezolvi problema.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Agenţiile de turism nemulţumite că voucherele de vacanţă pentru bugetari se transformă în bani: Regiile de stat acordau sume fabuloase de 2000-3000 euro, în vreme ce legea limitează la 300 euro

    “Nu am primit o explicaţie din partea ministrului Muncii privind înlocuirea voucherelor de vacanţă cu sume de bani. Aici este vorba despre sindicate şi despre presiunea pe care acestea o fac asupra parlamentarilor. Faptul că noi ne-am luptat atâta timp ca să introducem vouchere care înseamnă nişte hârtii de valoare şi nu bani îi deranjează pe cei de la sindicate fiindcă nu îşi mai pot face mendrele cu banii”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Alin Burcea, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT).

    Acesta spune că nemulţumiri sunt şi din partea celor care lucrează în regiile de stat, care primeau sume importante de bani pentru concedii, şi cărora acum le va fi limitată prima la 300 de euro pe an.

    “Pe de altă parte, în majoritatea regiilor de stat, mai ales cele care mergeau bine, sumele care erau acordate pentru vacanţe erau fabuloase – 2000-3000 de euro pe an. Ori această lege a voucherelor limitează suma la 300 de euro pe an, care evident că nu le convine. Asta înseamnă că de la 1 decembrie 2018, dacă va intra în vigoare legea salarizării unitare, vor intra o sumă de bani în turismul românesc fiindcă unii se vor duce în vacanţă, dar în nici un caz o sumă importantă pe care noi mizam, adică 360 de milioane de euro. Era o sumă importantă care intra direct în venele turismului românesc, în toate staţiunile. Este o glumă proastă că cineva va reuşi să controleze modul în care au consumat banii 1,2 milioane de români în fiecare an. Clar că lucrurile se duc către altă zonă. Când este vorba de bani apare şi evaziunea fiscală”, a precizat Alin Burcea.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Agenţiile de turism nemulţumite că voucherele de vacanţă pentru bugetari se transformă în bani: Regiile de stat acordau sume fabuloase 2000-3000 euro, ori legea limitează la 300 euro

    “Nu am primit o explicaţie din partea ministrului Muncii privind înlocuirea voucherelor de vacanţă cu sume de bani. Aici este vorba despre sindicate şi despre presiunea pe care acestea o fac asupra parlamentarilor. Faptul că noi ne-am luptat atâta timp ca să introducem vouchere care înseamnă nişte hârtii de valoare şi nu bani îi deranjează pe cei de la sindicate fiindcă nu îşi mai pot face mendrele cu banii”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Alin Burcea, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT).

    Acesta spune că nemulţumiri sunt şi din partea celor care lucrează în regiile de stat, care primeau sume importante de bani pentru concedii, şi cărora acum le va fi limitată prima la 300 de euro pe an.

    “Pe de altă parte, în majoritatea regiilor de stat, mai ales cele care mergeau bine, sumele care erau acordate pentru vacanţe erau fabuloase – 2000-3000 de euro pe an. Ori această lege a voucherelor limitează suma la 300 de euro pe an, care evident că nu le convine. Asta înseamnă că de la 1 decembrie 2018, dacă va intra în vigoare legea salarizării unitare, vor intra o sumă de bani în turismul românesc fiindcă unii se vor duce în vacanţă, dar în nici un caz o sumă importantă pe care noi mizam, adică 360 de milioane de euro. Era o sumă importantă care intra direct în venele turismului românesc, în toate staţiunile. Este o glumă proastă că cineva va reuşi să controleze modul în care au consumat banii 1,2 milioane de români în fiecare an. Clar că lucrurile se duc către altă zonă. Când este vorba de bani apare şi evaziunea fiscală”, a precizat Alin Burcea.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Câteva sute de angajaţi din administraţia publică protestează în faţa Parlamentului

    “Funcţionarii publici trebuie să fie independenţi. În acest moment se încearcă nu o lege a salărizării unitare, cu o grilă, ci o politizare a tuturor funcţionarilor primăriei. El trebuie să fie independent. Nici eu, nici altcineva nu trebuie să putem decide salariul funcţionarului public. Nu poţi să îl ţii slugă, are o facultate, a făcut pregătire, iar presiunea asta crează şi problemele cu DNA-ul, care sunt peste tot. E clar că 30% din funcţionari pleacă acasa, acolo unde bugetele primăriilor sunt mici. Protestez pentru că sunt primar din 2000, iar ei sunt colegii mei, nu poţi ca primar să accepţi asemenea lege. E ca un părinte care îşi ucide copilul. Toata lumea încearcă, în momentul de faţă, să aduca marionete. Primarul, cel mult ar trebui să duca salariul cu 15% mai sus sau mai jos, nu aşa, cu totul. Astfel o să ajungă să îi spună funcţionarului <<fă aşa, scrie aşa, că depinzi de mine>>”, a declarat pentru MEDIAFAX Ion Dumitrache, primar al localităţii Poiana Lacului, judeţul Argeş.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Protestele din România nu mai sunt suficiente. Avem nevoie de acţiuni concrete

    Sunt de acord cu mişcările de stradă, atât timp cât ele sunt paşnice, dar în cazul nostru rezultatele par a se lăsa prea mult aşteptate. Sigur, protestele au reuşit să împiedice trecerea sau intrarea în vigoare a unor acte normative importante, dar părea evident că e doar o problemă de timp până când acestea îşi vor găsi o altă formă într-un alt act.

    Răspunsul nu e protestul, ci oferirea unor alte soluţii. În mod democratic, evident, pentru că sistemul reprezentativităţii este singurul care ne mai ţine la suprafaţă.

    Corupţia, mita şi toate problemele care macină România au o singură sursă: banii. Un stat sănătos e un stat care produce bani. Şi cei mai potriviţi să conducă economia unui asemenea stat sunt oamenii din business.

    Franţa oferă un exemplu bun prin Emmanuel Macron: deşi nu e un candidat plăcut de prea multă lume – ca dovadă şi rezultatul obţinut în primul tur al alegerilor, de doar 24% – este totuşi candidatul preferat de toată lumea. De unde vine Macron? Din mediul privat, fiind un fost bancher. Este un cvasipolitician de 39 de ani care nu a mai participat niciodată la alegeri. Şi nu e vorba de alegeri prezidenţiale, ci de alegeri de orice fel; Macron a deţinut un portofoliu în guvern, dar e o funcţie pe care a fost numit. Acestea fiind spuse, Macron are prima şansă de a deveni preşedintele Franţei.

    Vorbind de o republică prezidenţială, şi nu parlamentară, aşa cum e cazul României, Macron va deţine întrega putere în Hexagon.

    Spun că e un exemplu bun pentru că şi România ar avea nevoie de oameni veniţi din mediul privat. Nu de tehnocraţi, adică politicieni neafiliaţi unui partid, ci de oameni de afaceri care să îşi asume posturi cheie în sistemul administrativ.

    Sigur, e riscant să laşi un salariu bun pe unul de la stat, dar până la urmă cred că s-ar găsi oameni dispuşi să participe la ridicarea României.

    Problema devine, evident, cum ar putea ajunge aceşti oameni să fie numiţi în funcţii decizionale.

    Şi mă întorc astfel la Macron şi la mişcarea sa politică, En Marche!, fondată în aprilie 2016. În 12 luni, partidul de centru-stânga a reuşit să dea principalul candidat la alegerile prezidenţiale. Ca o scurtă paranteză, numele oficial al partidului e mai mult decât elocvent: Asociaţia pentru Reînnoirea Vieţii Politice.

    Se poate, aşadar, ca un partid oarecum conservator, născut din aceeaşi mişcare antisistem care bântuie Europa şi lumea întreagă de vreo doi ani, să se impună pe scena politică a uneia dintre cele mai performante ţări.

    De ce nu se poate replica acest sistem şi la noi? De ce singurul partid care s-a putut organiza este condus de oameni care nu au putut trasa o agendă economică logică, apelând la fostul guvern condus de Dacian Cioloş?

    De ce nu îşi poate nimeni asuma, în mod deschis, ideea de a implica oamenii de afaceri în conducerea de zi cu zi a ţării?

    Un răspuns e evident: pentru că oamenii din business nu sunt extrem de populari, iar asta înseamnă voturi în minus. Oamenii din business nu sunt dispuşi să intre în dezbateri aprinse, în scandaluri, iar asta înseamnă voturi în minus. Oamenii din business evită iresponsabilitatea şi promisiunile care nu pot fi acoperite, iar asta înseamnă şi mai multe voturi în minus.

    Îşi mai găseşte loc şi eternul argument că oamenii de afaceri nu au experienţă politică. E adevărat, dar mă îndoiesc sincer că cineva are nevoie de o diplomă în ştiinţe politice ca să conducă un minister. E mult mai important să îţi alegi echipa potrivită, iar asta e o condiţie pe care orice om de succes în afaceri o poate bifa.

    E timpul, poate, ca lucrurile să se schimbe; e timpul ca oamenii care au reuşit să ridice o afacere să ajute la readucerea României pe traiectoria corectă. 

    În cele din urmă, protestele sunt doar o reacţie, nu şi o soluţie.

  • Unul dintre cele mai vizitate orase din Europa nu mai vrea sa primeasca turisti. Ce masuri vor sa implementeze autoritatile

    După ce au interzis construirea de noi hoteluri în centrul oraşului, oficialităţile au declanşat un plan de oprire a turismului până în 2020, informează Time. 
     
    Anul trecut, Barcelona a fost vizitată de 32 de milioane de turişti. Deşi turismul constituie o parte vitală din economia oraşului, un alt efect este reprezentat de creşterea preţului proprietăţilor, îndepărtrea localnicilor şi închiderea magazinelor în favoarea construirii hotelurilor. 
     
    Primarul din Barcelona, Ada Colau, a prezentat ,,Un plan strategic pentru Turismul din anul 2020.”Planul este menit să limiteze numărul turiştilor pentru eliminarea efectelor negative resimţite de localnici. Pentru combaterea preţurilor crescute ale proprietăţilor, administraţia va creşte taxele apartamentelor de vacanţă şi nu va mai furniza licenţă pentru noile apartamente. Un alt efect resimţit de turişti va fi creştera preţului pentru locurile de parcare şi a biletelor de autobuz pentru turişti”. 
     
  • Una dintre cele mai mari companii din lume, prezentă şi în România, nu-şi mai lasă angajaţii să lucreze de acasă. “Oamenii îşi caută deja alte locuri de muncă”

    Prin intermediul unui mesaj video directoarea de marketing a spus următoarele:  „Ştiu doar o singură reţetă pentru succes: oamenii şi instrumentele potrivite, o misiune, analiza rezultatelor şi încă un lucru – locaţii creative, care să îi inspire”. În ciuda aparenţelor optimiste, ultima parte a anunţului a fost primită ca o veste devastatoare de către angajaţi. Practic, IBM a decis să creeze locaţii comune pentru departamentul de marketing din SUA, ce numără 2.600 de oameni, însemnând că toate echipele vor lucra de acum împreună, „umăr la umăr”, de la una dintre cele şase locaţii stabilite –  Atlanta, Raleigh, Austin, Boston, San Francisco şi New York. Angajaţii, care au lucrat în mare parte de la domiciliu, ar trebui, mai nou, să facă naveta. Pe de altă parte, angajaţii care au lucrat la distanţă sau dintr-un alt birou, care nu se regăseşte pe listă , trebuie ori să se mute, ori să îşi caute un alt loc de muncă.

    La IBM, companie care a îmbrăţişat ativitatea la distanţă de zeci de ani, o proporţie relativ mare de angajaţi lucrează în afara nodurilor centrale. Încă din 1980, compania a instalat „terminale la distanţă”, în casele mai multor angajaţi. Până în 2009, când locul de munca la distanţă era încă o noutate pentru cele mai multe firme, 40% din 3386.000 de angajati IMB la nivel mondial lucrau deja de la domiciliu (compania a menţionat că a redus mult spaţiurile de birouri, care a dus la o economice de aproximativ 100 milioane de dolari anual în SUA).

    „Ştiu că toată lumea este foarte supărată”, spune un angajat IBM care cerut sa ramână anonim. Unii muncitori au început deja să caute noi locuri de muncă, iar alţii spun că au încetat să contribuie la proiecte pe termen lung, deoarece nu sunt siguri dacă vor mai fi în zonele respective pe viitor. O teorie a unora dintre angajaţi arată că IBM utilizează „co-locaţiiile” ca un efort de reducere de personal. IBM a avut mai multe disponibilizări în timpul unei încercări de transformare, care a implicat 19 trimestre consecutive de vânzări în scădere. Însă, în acest caz, directorii spun că noua decizie are ca scop o restructurare completă a modului în care compania funcţionează. 

  • Una dintre cele mai mari companii din lume, prezentă şi în România, nu-şi mai lasă angajaţii să lucreze de acasă. “Oamenii îşi caută deja alte locuri de muncă”

    Prin intermediul unui mesaj video directoarea de marketing a spus următoarele:  „Ştiu doar o singură reţetă pentru succes: oamenii şi instrumentele potrivite, o misiune, analiza rezultatelor şi încă un lucru – locaţii creative, care să îi inspire”. În ciuda aparenţelor optimiste, ultima parte a anunţului a fost primită ca o veste devastatoare de către angajaţi. Practic, IBM a decis să creeze locaţii comune pentru departamentul de marketing din SUA, ce numără 2.600 de oameni, însemnând că toate echipele vor lucra de acum împreună, „umăr la umăr”, de la una dintre cele şase locaţii stabilite –  Atlanta, Raleigh, Austin, Boston, San Francisco şi New York. Angajaţii, care au lucrat în mare parte de la domiciliu, ar trebui, mai nou, să facă naveta. Pe de altă parte, angajaţii care au lucrat la distanţă sau dintr-un alt birou, care nu se regăseşte pe listă , trebuie ori să se mute, ori să îşi caute un alt loc de muncă.

    La IBM, companie care a îmbrăţişat ativitatea la distanţă de zeci de ani, o proporţie relativ mare de angajaţi lucrează în afara nodurilor centrale. Încă din 1980, compania a instalat „terminale la distanţă”, în casele mai multor angajaţi. Până în 2009, când locul de munca la distanţă era încă o noutate pentru cele mai multe firme, 40% din 3386.000 de angajati IMB la nivel mondial lucrau deja de la domiciliu (compania a menţionat că a redus mult spaţiurile de birouri, care a dus la o economice de aproximativ 100 milioane de dolari anual în SUA).

    „Ştiu că toată lumea este foarte supărată”, spune un angajat IBM care cerut sa ramână anonim. Unii muncitori au început deja să caute noi locuri de muncă, iar alţii spun că au încetat să contribuie la proiecte pe termen lung, deoarece nu sunt siguri dacă vor mai fi în zonele respective pe viitor. O teorie a unora dintre angajaţi arată că IBM utilizează „co-locaţiiile” ca un efort de reducere de personal. IBM a avut mai multe disponibilizări în timpul unei încercări de transformare, care a implicat 19 trimestre consecutive de vânzări în scădere. Însă, în acest caz, directorii spun că noua decizie are ca scop o restructurare completă a modului în care compania funcţionează. 

  • Un fost ziarist din Timişoara vinde pantofi în întreaga lume. La Paris o pereche costă peste 200 de euro

    Dumitru Mihăică realizează la Timişoara pantofi din piele naturală care se vând în întreaga lume. Designerul spune că 90% din pantofii pe care-i confecţionează „nu au pereche”, iar cei mai căutaţi sunt cei cu imprimeu tradiţional, din batic maramureşean. „Nu îmi găseam pantofi potriviţi cu genul meu de haine.”

    Dumitru Mihăică are 42 de ani şi deţine firma Mono Shoes, care-şi desfăşoară activitatea într-un atelier din zona Sinaia, din Timişoara. Mihăică a lucrat ca ziarist timp de zece ani, iar în 2007 a renunţat pentru că s-a decis să transforme pasiunea pentru pantofi în afacere.

    „Prin anii 2000, mă îmbrăcam sport şi nu îmi găseam pantofi potriviţi cu genul meu de haine. Şi am luat decizia să‑mi fac eu o pereche, erau roşii. Mergeam la conferinţe şi colegii erau încântaţi de pantofii mei. Aşa au venit primele comenzi. Atelierul din zona Sinaia l-am deschis în anul 2008; tot veneau oameni să-mi ceară pantofi. I-am luat un leu primului client pe care l-am avut după ce mi-am deschis businessul. Începutul a fost foarte greu, dar şi foarte frumos. Eram trei oameni şi lucram până spre miezul nopţii în atelier”, povesteşte Dumitru Mihăică.

    Designerul vorbeşte cu multă pasiune despre pantofii pe care-i realizează. Pantofii sunt lucraţi manual, din piele naturală, iar fiecare pereche care părăseşte atelierul din Timişoara păstrează un element de unicitate. De asemenea, Mono Shoes realizează şi pantofi de dans, cu care sportivii se încalţă la festivaluri importante de tango din Europa şi nu numai.

    „În general, mă străduiesc să nu existe două perechi de pantofi la fel. Chiar dacă e vorba de un detaliu, de o căptuşeală, ceva încerc să schimb. De cele mai multe ori, le dau şansa oamenilor să îşi creeze singuri pantofii. În mod cert, 90% din pantofii mei nu au o altă pereche. Pentru mine este important să ştiu că o pereche de pantofi ca aceea pe care o am în picioare acum, de exemplu, nu mai are nimeni”, declară Dumitru Mihăică.

    Proprietarul firmei Mono Shoes spune că pantofii confecţionaţi la Timişoara au ajuns, în scurt timp, să fie apreciaţi, astfel că se vând în toate colţurile lumii, nu doar în România.

    „Pantofii mei au ajuns în majoritatea ţărilor din Europa, dar şi în SUA, Canada, Noua Zeelandă, Australia sau Coreea de Sud”, precizează Dumitru Mihăică.

    Designerul timişorean spune că cei mai vânduţi pantofi realizaţi de Mono Shoes sunt cei cu imprimeu tradiţional, din batic maramureşean.

    „Materialele le cumpărăm din comuna Certeze. Sunt materiale din care se face portul lor tradiţional. Mi-a venit ideea să realizez astfel de pantofi pentru că mi-a plăcut mult materialul, plus că pot să-l combin. Am folosit acest model şi la pantofi de dans, vânduţi la dansatori din Franţa, Germania, Austria. Este foarte la modă acum reinterpretarea tradiţionalului, pentru că sunt mulţi oameni care s-au rupt de ţară, s-au dus în altă parte şi sunt mândri să poarte un pantof care urlă că e românesc”, consideră Dumitru Mihăică.

    În ceea ce priveşte preţurile, în România o pereche de pantofi Mono Shoes se vinde cu aproximativ 380 lei, în timp ce în Europa costă cel puţin 130 de euro. La Paris, unde se vând cele mai multe perechi din afara ţării, preţurile ajung şi la peste 200 de euro.

    „E destul de fumată chestia asta cu pantofii mei sunt altfel, dar chiar sunt. În medie, fac 200 de pantofi pe lună. Nu-mi doresc să-mi deschid o fabrică, pentru că eu sunt foarte implicat în procesul de realizare a pantofilor. Mi-e greu să mă văd uitându-mă pe geam cum lucrează 100 de oameni. Peste cinci ani, îmi doresc să am mai mult timp să mă ocup de fiul meu, dar tot în atelier mă văd. Acum suntem cinci angajaţi, cu mine şase. Dacă nu m-aş fi implicat atât de mult, sunt conştient că nu aş fi ajuns aici”, spune Dumitru Mihăică. Trei sferturi din producţia firmei pe care a întemeiat-o antreprenorul sunt pentru femei.

    Fiecare român cheltuie în medie 222 de lei (50 de euro) anual pe încălţări, suma fiindu-i suficientă pentru a-şi cumpăra o pereche de pantofi de calitate medie, arată datele companiei de cercetare de piaţă Euromonitor. La o cheltuială medie de 222 de lei, valoarea totală a pieţei este de 4,4 miliarde lei, potrivit calculelor ZF. Pe piaţa autohtonă de profil sunt prezente deopotrivă afaceri străine, dar şi ale antreprenorilor români –  ca Musette (dezvoltată de Cristina Bâtlan), Denis (cu marca Ana Cory, afacere controlată de familia Cornea), Otter sau Benvenuti, dar şi afaceri mai mici, cum este cea pusă pe roate de antreprenoarea Diana Nedelea, care a construit brandul Diane Marie. O felie consistentă de piaţă şi-au adjudecat însă şi companii ca Echo, Deichmann, CCC sau Humanic.

  • 4 din 5 clienţi sunt nemulţumiţi de servicile oferite de benzinăriile din Capitală

    Doar 20% din clienţii sub acoperire se declară pe deplin mulţumiţi de servicile oferite în benzinăriile din Capitală, conform unui studiu de Mystery Shopping efectuat de echipa VBS – Business Solutions la finele lunii ianuarie a acestui an.

    Atitudinea pasivă se observă încă de la prima interacţiune, doar în 1 din 3 situaţii angajaţii s-au oferit din proprie iniţiativă să ajute clientul la alimentare, chiar şi în cazul în care în jumătate dintre cazuri clientul misterios era o femeie. Mai mult, unul dintre evaluatorii a consemnat în urma studiului o dezaprobare totală faţă de modul în care a fost consiliat „Nu m-aş mai întoarce niciodată acolo. Am plecat cu impresia că sunt un prost care nu ştie să citească instrucţiunile de folosire a pompei de benzină. Am cerut ajutorul unui angajat care m-a persiflat, pentru că nu am m-am descurcat să alimentez de prima dată (fiind nevoie să apăs anterior tasta DEL de pe un panou aflat pe pompă)”.

    Acum nu putem declara cu exactitate dacă lipsa amabilităţii este influenţată doar de neimplicarea personală a angajatului, orientarea companiilor spre client doar la nivel declarativ sau există şi uşoara discriminare a clientului privind suma relativ modestă investită în alimentarea cu carburant.

    „Procentul general obţinut în urma acestui studiu este de 66,5%, fiind sub limita admisă pentru un sector cu standarde ridicate, mai ales că la nivel declarativ toţi jucătorii mari de pe piaţa de carburanţi vor o relaţie exemplară cu clientul. Serviciile şi dotările oferite, alături de atenţia cuvenită fiecărui client pot oferi acestuia un motiv puternic pentru a-l determina să revină sau dimpotrivă să aleagă un alt concurent şi să propage în piaţă, atât direct cât şi pe reţelele de socializare, o reclamă preponderent negativă.” declara Cosmina Voichiţa Meseşan, specialist în Mystery Shopping şi „Customer Care”

    Preţul motorinei şi al benzinei era afişat la loc vizibil doar în 70% din cazuri, această lipsă de informare influenţând negativ transparenţa şi efectiv încrederea transmisă. Unele benzinării nu aveu tarifele afişate nici la pompă, clienţii erau nevoiţi să ridice pompa pentru a afla cât costă motorina sau benzina.

    Doar jumătate din benzinării vizitate de cumpărătorii misterioşi au trecut testul când vine vorba despre dotări, curăţenie sau ambianţă. Spatiile în benzinăriile centrale erau neîncăpătoare, abia aveau loc unul, doi clienţi, iar serviciile suplimentare lipseau uneori cu desăvârşire. În 40% din unităţile analizate clientul nu a găsit un dispozitiv de umflat roţi, iar una din patru benzinării nu avea nici măcar apă curată şi ştergător pentru curăţarea parbrizului. Existau şi benzinării unde nu existau toalete destinate publicului sau ele erau improprii. În două din cazuri, angajaţii au precizat clientului că nu au astfel de facilităţi, în altul, exista doar o toaletă unisex.

    O altă problemă identificată a fost cea a lipsei deszăpezirii locurilor de parcare special amenajate în incinta benzinăriilor. La o staţie din Centrul Capitalei, munţii de zăpadă depăşeau un metru şi jumătate, chiar dacă trecuse mai bine de o săptămână de la ultima ninsoare. Locurile de aşteptare erau sub nămeţi, iar clienţii care voiau să mai cumpere ceva, după ce alimentau, erau nevoiţi să îşi lase maşina pe străzile din apropiere.

    Situaţia se schimbă însă, când vine vorba despre staţiile aflate spre periferia oraşului. Cu cât sunt mai îndepărtate de centru, benzinăriile sunt mai primitoare, spatiile mai generoase, cu mai multe produse şi mai diversificate. Automatele de cafea sunt înlocuite de mini-cafenele care oferă şi posibilitatea unei gustări (sandvişuri şi produse de patiserie). În plus, există servicii de spălătorie auto sau transfer de bani.