Tag: national

  • Cum şi-a petrecut concediul Mihai Marcu, preşedinte executiv MedLife: “Mă găsiţi pe mare sau prin târgurile de antichităţi”

    În fiecare concediu mergem pe unde nu am mai fost, sau unde nu au mai fost copiii. Anul ăsta am fost la Roma, Veneţia şi Londra. Mă plimb foarte mult prin muzee. Am o pasiune foarte mare pentru cetăţile şi bisericile fortificate, şi tot ce ţine de colecţii vechi. Sunt un colecţionar de monede şi de obiecte meşteşugăreşti, din diverse bresle. Mă găsiţi prin Saschiz, Hărman, căutând lucruri vechi. Şi prin târgurile de antichităţi.

    Care sunt lucrurile pe care le luaţi cu dvs. În toate concediile?  aveţi întotdeauna în concedii?
    Slipii sau schiurile, depinde de sezon.

    Cât de „conectat” sunteţi în vacanţe?
    Nu pot să spun că închid tot. Am avut şi vacanţe în care nu am avut semnal, pentru că navighez. Nu prea stau fără mail mai mult de o zi–două. Intră în fişa postului. Călătoresc mult, dar rămân conectat.

    Care sunt preparatele dvs. favorite în vacanţă? Dar băuturile care le însoţesc?
    Îmi place bucătăria de deltă. Storceagul sau borşul. Îmi plac vinurile, în schimb bere nu am băut niciodată, nu sunt băutor de bere. Îmi place foarte mult şi mâncarea grecească, dar şi cea românească, din Ardeal sau Sighişoara.

    Ce părere aveţi de litoralul românesc? 
    Litoralul românesc cred că trebuie să se reinventeze un pic, să se redescopere un liant. O să devină saturat de cluburi. Deşi nu sunt un consumator de cluburi, am văzut că cele din State, din Miami, sunt sub Mamaia. Lumea ar trebui să înceapă să facă sporturi nautice, să redescopere vestigiile, precum Tomis şi Callatis.

  • România se menţine în topul ţărilor din UE cu cele mai mici rate a şomajului

    Cifra raportată de Eurostat este identică cu cea prezentată de Institutul Naţional de Statistică (INS), vineri, pe aceeaşi perioadă. De asemenea, conform Eurostat, România are 386.000 de şomeri.

    Cele mai mici rate ale şomajului au fost raportate în Republica Cehă (2,3%), Germania (3,4%), Polonia (3,5%), Ungaria (3,6%) sau Olanda (3,8%). La polul opus, cu cele mai mari rate ale şomajului, se găsesc Grecia (19,5%), Spania (15,1%), Italia (10,4%), Franţa (9,2%) şi Croaţia (8,8%).

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • INS: Aproape 30.000 de autorizaţii de construire pentru locuinţe acordate în primele 7 luni din 2018

    Creşteri s-au înregistrat în aproape toate regiunile de dezvoltare: Vest (+412 autorizaţii), Sud-Muntenia (+411), Sud-Vest Oltenia (+385), Bucureşti-Ilfov (+252), Nord-Vest (+149), Centru (+114) şi Sud-Est (+73). O scădere a fost în regiunea de dezvoltare Nord-Est (-36 autorizaţii).

    „În luna iulie 2018 faţă de aceeaşi lună a anului precedent, se remarcă o creştere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale (+148 autorizaţii), creştere reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Bucureşti-Ilfov (+150 autorizaţii), Sud-Muntenia (+59), Nord-Vest (+54) şi Nord-Est (+33). Scăderi au fost în următoarele regiuni de dezvoltare: Vest (-104 autorizaţii), Sud-Vest Oltenia (-17), Centru (-14) şi Sud-Est (-13)”, se mai scrie în comunicatul de presă al INS.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Karina Pavăl, 24 de ani, fiica acţionarului majoritar de la Dedeman, intră în board-ul companiei de stat Conpet Ploieşti cu o remuneraţie lunară brută de 13.000 lei

    Karina Pavăl, 24 de ani, fiica lui Dragoş Pavăl, acţionarul majoritar al retailerului de bricolaj Dedeman, a fost numită de acţionarii transportatorului naţional de ţiţei Conpet Ploieşti în consiliul de administraţie al companiei de stat de unde va avea o indemnizaţie fixă brută lunară de 13.022 de lei, potrivit deciziei acţionarilor.
     
    Karina Pavăl a fost propusă în board-ul Conpet Ploieşti, companie de 780 mil. lei, de către Dedeman în contextul în care retailerul de bricolaj are 7,4% din capitalul social.
     
     
    „“Administratorul beneficiază de o indemnizaţie fixă lunară brută pentru executarea mandatului încredinţat în cuantum de 13022 lei, egală cu de două ori media pe ultimele 12 luni a câştigului salarial mediu brut lunar pentru activitatea desfăşurată conform obiectului principal de activitate înregistrat de societate (cod CAEN 49) la nivel de clasă conform clasificaţiei activităţilor din economia naţională, comunicat de Institutul Naţional de Statistică anterior numirii”, se arată într-un document la bursă.
     
  • Creşterea profitului din industrie al Chinei decelerează pentru a treia lună consecutivă

    Reducerea consumului, creşterea ratelor de creditare, costurile de finanţare ridicate şi intensificarea tensiunilor comerciale chinezo-americane sunt de aşteptat să pună presiune în continuare pe câştigurile China Inc în următoarele luni. Profiturile industriale în luna iulie au crescut cu 16,2% faţă de anul precedent la 515,12 miliarde de yuani sau 74,94 miliarde de dolari, decelerând de la avansul de 20% în iunie, au arătat luni datele Biroului Naţional de Statistică (BNS) din China, scrie agenţia de ştiri Reuters.

    Creşterea profitului a încetinit în luna iulie, pe măsură ce creşterea preţurilor din industrie s-a temperat, a subliniat He Ping, un oficial al Biroului Naţional de Statistică, într-o declaraţie care însoţeşte datele.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • TRUFELE, diamantele pământului. 45 de câini concurează la PRIMUL concurs naţional de căutat TRUFE în ring. Cât costă un kilogram

    Organizatorul concursului, Ioana Pop, a declarat presei că, în cadrul competiţiei, au loc trei probe, liberă, aport şi pe echipe, la care participă căţeii înscrişi.

    ”Concursul TRUFARIUM, primul concurs naţional de căutat trufe în ring, se desfăşoară pe trei categorii de vârstă şi trei probe – baby: până la 7 luni inclusiv – probă liberă; junior: între 8 şi 12 luni – probă liberă şi probă aport; adulţi, căţei mai mari de 1 an – probă liberă şi probă aport, animalele participând şi la proba pe echipe.

    Participă 45 de căţei din toată ţara de diverse rase, veniţi din Hunedoara, Bistriţa, Piatra Neamţ, Giurgiu sau Sălaj care trebuie să caute 8 trufe îngropate la o adâncime de 5 cm la proba individuală şi 14 trufe la proba de echipe. Căţelul caută trufa, sapă după ea cu lăbuţele şi o aduce stăpânului, sunt trufe de sezon, trufe negre, dar sunt dresaţi şi pentru trufa albă, unde tehnica este diferită, căţelul găseşte trufa şi stăpânul trebuie să sape după ea”, a spus Ioana Pop.

    Potrivit acesteia, kilogramul de trufe negre costă 50 de euro, iar cele albe se vând cu preţuri cuprinse între 1.000 şi 5.000 de euro.

    Trufele sunt ciuperci comestibile, iar din cauza faptului că se găsesc foarte greu, acestea mai sunt numite ”diamantele pământului”, fiind foarte scumpe. Sunt considerate alimente de lux, fiind folosite numai la prepararea celor mai rafinate reţete, în cele mai extravagante restaurante şi au forma unui tubercul de cartof, rotundă sau ovoidă. 

    În trecut, la găsirea lor se foloseau porcii, dar din cauză că aceştia mâncau trufele, s-a trecut la folosirea câinilor special dresaţi, toate trufele ajungând, astfel, în coşul culegătorului şi în meniul diverselor restaurante de lux.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Aşteptările reprezentanţilor World Class pentru perioada următoare: Trei deschideri noi şi 60.000 de abonaţi

    Pentru anul 2019, World Class anunţă deschiderea celui de-al 35-lea club de health&fitness, World Class Expo Park, într-un nou campus de birouri care va fi inaugurat în a doua jumătate a anului 2019 pe Bulevardul Expoziţiei, în Bucureşti. Clubul va fi încadrat în categoria Bronz şi va acoperi o arie de 1.480 de metri pătraţi. Clubul va fi echipat cu cele mai recente şi mai performante echipamente de fitness şi va avea o echipă puternică de instructori dedicaţi şi antrenori personali.

    “World Class Romania va fi un excelent partener pentru noi, în cel mai nou proiect, Expo Business Park. Vor exista numeroase companii multinaţionale pe suprafaţa de 38.000 de metri pătraţi pe care o oferim – însumând în jur de 3000 de persoane – care vor găsi tot ce au nevoie pentru o experienţă optimă de lucru şi care vor putea, de asemenea, să-şi continue stilul de viaţă sănătos în aceeaşi locaţie într-un centru de fitness profesionist”, a declarat Robert Neale, CEO al Portland Trust.

    Potrivit reprezentanţilor World Class, tendinţa ascendentă din industria de health si fitness, pe un continent puternic dominat de Occident în ceea ce priveşte dezvoltarea programelor de health, wellness & fitness, arată că Europa de Est se află pe drumul cel bun şi că soluţiile apărute pe piaţă au început să-şi valorifice potenţialul.

  • În iulie, Marea Britanie a înregistrat cel mai mare excedent bugetar lunar al ultimiilor 18 ani

    Ultima dată când a fost raportat un excedent bugetar mai mare pentru luna iulie a fost în anul 2000 – 3,8 miliarde de lire sterline.

    Pentru trimestrul doi, Oficiul Naţional de Statistică britanic a raportat şi cel mai scăzut nivel al împrumuturilor din ultimii 16 ani. Astfel, în intervalul aprilie-iulie 2018, împrumuturile au totalizat 12,8 miliarde de lire, cu aproximativ 8,5 miliarde de lire sterline mai puţin decât în aceeaşi perioadă de timp a anului trecut.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Vitacom Electronics: sectorul construcţiilor susţine creşterea pieţei de electro-retail din Iaşi

    Această creştere a influenţat pozitiv afacerile Vitacom Electronics din regiune, compania înregistrând în 2017 un volum al vânzărilor de aproximativ 8.500 de produse comercializate, peste 50% dintre acestea adresându-se segmentului rezidenţial. Cele mai mari vânzări s-au înregistrat pe partea de conectică, iluminat, securitate, smart living şi timp liber. O cerere foarte mare a fost raportată pentru camerele video de supraveghere. Creşterea volumelor din vânzări a coincis cu sezonul construcţiilor, fără a exclude lunile octombrie şi noiembrie, atunci când noile locuinţe au fost date spre folosinţă.

    Pentru anul 2018, Vitacom Electronics vizează o creştere de cel puţin 20% a volumelor pentru reprezentanţa din Iaşi, respectiv peste 10.000 de articole şi produse comercializate. Obiectivul companiei este ca peste 50% din acest volum să fie reprezentat de produsele pentru segmentul rezidenţial, în linie cu rezutatele din 2017.

  • INS: Numărul locurilor de muncă vacante a crescut, în trimestrul II 2018, la 61.400

    „În trimestrul II 2018, rata locurilor de muncă vacante a fost de 1,25%, în creştere cu 0,05 puncte procentuale faţă de trimestrul precedent. Comparativ cu acelaşi trimestru al anului 2017, rata locurilor de muncă vacante a scăzut cu 0,08 puncte procentuale”, arată un comunicat al INS.

    Cele mai mari rate ale locurilor de muncă vacante s-au înregistrat în alte activităţi de servicii (2,88%), în administraţia publică (2,59%), respectiv în sănătate şi asistenţă socială (2,05%). În industria prelucrătoare s-a concentrat peste o pătrime din numărul total al locurilor de muncă vacante (17,5 mii locuri vacante), iar rata a luat valoarea de 1,46%.

    Sectorul bugetar a însumat circa 27% din numărul total al locurilor de muncă vacante. Astfel, 7.100 de locuri vacante se regăsesc în administraţia publică, 6.900 de locuri vacante în sănătate şi asistenţă socială, respectiv 2.700 mii locuri vacante în învăţământ.

    La polul opus, cele mai mici valori atât ale ratei, cât şi ale numărului locurilor de muncă vacante s-au regăsit în industria extractivă (0,14%, respectiv 70 de posturi).

    Prin comparaţie cu trimestrul precedent, cele mai relevante creşteri ale ratei locurilor de muncă vacante s-au regăsit în activităţile de transport şi depozitare (+0,25 puncte procentuale), urmate de cele din industria prelucrătoare (+0,2 puncte procentuale).

    În ceea ce priveşte numărul locurilor de muncă vacante s-au observat creşteri mai relevante ale indicatorului în aceleaşi activităţi economice, astfel: +2.400 locuri vacante în industria prelucrătoare, respectiv +700 în transport şi depozitare.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro