Tag: medicamente

  • Fraudă on-line cu medicamente pentru bolile grave. Percheziţii au loc în România şi Marea Britanie

    Potrivit poliţiştilor români, persoanele bănuite ar fi creat trei site-uri prin care comercializau, exclusiv pe piaţa din România, medicamente pentru cancer şi alte boli grave.

    Anchetatorii au stabilit că uneori, pentru a conferi un caracter de veridicitate acţiunilor companiei şi a imita procedura utilizată la nivelul farmaciilor, au fost solicitate înscrisuri din care să rezulte afecţiunile medicale ori tratamentele prescrise de medici. În alte cazuri, în momentul plasării comenzii, se solicita completarea şi transmiterea de documente de tip „acord de livrare bunuri”, „împuternicire achiziţionare medicamente” şi „formular de achiziţionare”.

    Reţeaua elibera inclusiv facturi false.

    „Ulterior câştigării încrederii, s-ar fi menţinut în eroare victimele, prin crearea unor paşi ce simulau o relaţie comercială reală în mediul on-line, astfel că persoanele puteau vizualiza, în contul creat pe site, plata efectuată, după care era transmis un cod de urmărire comandă, aparent emis de firma de curierat şi era emisă factura fiscală (invoice), toate aceste manevre având menirea de a induce clientului aparenţa unei tranzacţii reuşite”, au explicat poliţiştii.

    La final, escrocii nu mai răspundeau la telefon sau la mesajele on-line.

    „După virarea banilor în contul bancar indicat, în majoritatea cazurilor, victimele i-ar fi contactat pe reprezentanţii site-urilor în legătură cu depăşirea termenului de livrare convenit, situaţie în care erau avansate scuze cu caracter general, precum ,,se vor restitui sumele achitate”, ,,medicamentele nu sunt disponibile în acest moment”, ,,nu a preluat curierul comanda”, ,,mai aşteptaţi” ori se comunica un alt termen de livrare, care nu era respectat. Ulterior, reprezentanţii site-urilor nu ar mai fi răspuns la e-mail-uri ori la apelurile telefonice”, au precizat poliţiştii.

    Până în prezent, prejudiciul este de aproximativ 100.000 de euro.

  • Lista de medicamente gratuite şi compensate a fost extinsă

    Guvernul a aprobat vineri proiectul de Hotărâre privind modificarea şi completarea anexei la Hotărârea Guvernului nr. 720/2008 pentru aprobarea Listei cuprinzând medicamentele de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi a medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate.

    A fost aprobată decontarea triplei terapii (Kaftrio) pentru tratarea pacienţilor cu fibroză chistică.

    Actualizarea listei de medicamente gratuite şi compensate prevede introducerea unui număr de 34 molecule noi destinate pacienţilor cu afecţiuni neurologice şi Parkinson, ciroză biliară, boli endocrine şi metabolice, boli cronice ale rinichiului, boli degenerative ale ochiului (glaucom).

    De asemenea, sunt medicamente destinate pacienţilor cu afecţiuni oncologice, molecule noi pentru pacienţii cu diabet zaharat, molecule pentru tratarea bolilor rare -hemofilie/talasemie, pentru hipertensiune pulmonară, amiotrofie spinală, amiloidoză şi angioedem ereditar, informează Ministerul Sănătăţii.

    „Continuăm creşterea accesului pacienţilor la tratamente de ultimă generaţie. Este a doua actualizare a listei de medicamente compensate şi gratuite din acest an pentru pacienţii cu boli cronice grave”, declară Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii.

    Actualizarea listei de medicamente compensate şi gratuite intră în vigoare de la 1 aprilie 2022.

  • (P) Terapia, cel mai mare producător de medicamente din România – prin inovaţie şi cercetare susţine sănătatea, de peste 100 de ani

    Perspectiva unui viitor mai sănătos prin îmbunătăţirea calităţii vieţii oamenilor, în fiecare zi – rămâne în centrul a tot ceea ce Terapia – o companie SUN PHARMA, cel mai mare producător de medicamente din România dezvoltă, de peste un secol.

    Povestea celei mai importante companii de medicamente generice şi produse OTC din România, Terapia, este scrisă de aceeaşi misiune de la fondare până în prezent – pusă în slujba oamenilor şi a vieţii – care a reuşit să transforme ştiinţa în tratamente inovatoare, dar şi modul în care oamenii îşi pot îngriji sănătatea, pe parcursul celor 100 de ani de istorie marcantă pe piaţa farmaceutică din România.

    Experienţa dobândită permite companiei să furnizeze inovaţie în fiecare produs. Astăzi, fiecare produs Terapia este rezultatul investiţiilor în cercetare şi în dezvoltarea de noi tehnologii inovatoare pentru a furniza consumatorilor şi pacienţilor cele mai avansate soluţii, care îi ajută să fie mai sănătoşi.

    Cu o capacitate de producţie anuală de 93 de milioane cutii de medicamente, Terapia deţine un portofoliu extins de medicamente inovatoare, generice şi biologice, pentru susţinerea medicinei în multiple arii terapeutice: boli cardiovasculare, imunologie, antineoplazice, dermatologie, tract digestiv şi metabolism, sistemul musculo-scheletic, antiinfecţioase de uz sistemic, boli respiratorii şi altele.

    Atunci când vine vorba de sănătate, Terapia este un aliat de nădejde. Cercetarea axată pe nevoile actuale de sănătate cu scopul de a îmbunătăţi continuu accesul românilor la produse şi terapii noi prin inovare de vârf în domeniul farmaceutic, face din Terapia un aliat de încredere în luptă cu multe afecţiuni.

    După 100 de ani de expertiză în domeniu, Terapia ştie că inovaţia este cheia pentru progesul în sănătate. Şi în viitor, Terapia – o companie SUN PHARMA deschide uşa pentru o nouă era de progres în materie de sănătate prin îmbinarea ştiinţei, inovaţiei cu o tradiţie adâncă care va continua să schimbe vieţi!

     

     

     

  • Cine sunt moştenitorii unora dintre cele mai importante afaceri din domeniul farmaceutic şi medical şi cum şi-au pregătit părinţii copiii pentru a prelua frâiele

    Antreprenorii care au creat branduri puternice în domeniul farmaceutic şi medical au început să facă un pas în spate, dar nu în urma unor tranzacţii care să mişte piaţa. Copiii lor, care au crescut odată cu businessul, se pregătesc să preia frâiele afacerilor. Generaţia nouă are însă un avantaj. Dacă părinţii lor au deschis piaţa fără resursele din prezent, tinerii antreprenori au la dispoziţie un manual întreg de instrucţiuni, de greşeli şi crize depăşite din care să înveţe.

    Văzând şi făcând. Aşa se poate defini pe scurt parcursul copiilor de antreprenori din farma sau din sănătate, care au început să se implice din ce în ce mai mult în businessurile create de părinţii lor. Iar de la joaca de-a farmacistul cu vitaminele, până la decizii în business a fost doar un pas.

    „Fiul meu a mers cu mine peste tot, în toate depozitele şi fabricile de medicamente, în vacanţă. El, când era mic se juca în farmacie, lua cutiile de medicamente”, a povestit Ilie Echim, un farmacist cu 42 de ani experienţă în spate. De aproape jumătate din această carieră, fiul său, George Echim, îi calcă pe urme. Cei doi – tată şi fiu, se ocupă de Farmacia Ardealul din Piatra Neamţ, unul dintre cele mai puternice branduri de farmacii la nivel regional, creat în urmă cu aproape trei decenii.


    Ilie Echim, fondatorul lanţului de farmacii Farmacia Ardealul din Piatra Neamţ

    „Fiul meu a mers cu mine peste tot, în toate depozitele şi fabricile de medicamente, în vacanţă. El, când era mic se juca în farmacie, lua cutiile de medicamente.”


    „La farmacie era ordine, curăţenie, disciplină, şi mi-a plăcut mai mult. Mă jucam cu pastilele în vacanţe, când mergeam în farmacie, mâncam vitamina C“, spunea George Echim. El a absolvit Facultatea de Farmacie la Târgu-Mureş în 2003, iar rezidenţiatul de trei ani l-a făcut la Spitalul Judeţean din Târgu-Mureş, după care, din 2007, s-a implicat complet în Farmacia Ardealul. „Şi eu sunt aici, suntem împreună, nu vreau să mă rup de tot, dar ajut trei zile copiii şi restul este timp liber. Fiul meu este farmacist de aproape 20 de ani. Cea mai mare satisfacţie a mea este că ei sunt lângă noi. Fiica mea nu a vrut să se facă farmacistă, a făcut comunicare şi relaţii publice şi se pricepe. Sunt unele probleme inerente cu pacienţii şi intervine ea, este ca un îmblânzitor”, afirmă Ilie Echim.

    Şi Cristiana Ungureanu lucrează alături de fiul său, Dan Ungureanu, în farmaciile Forte Vita din Piteşti, iar parcursul până la un business de familie urmează acelaşi tipar.

    „A început alături de mine să înveţe bazele farmaciei, apoi a reuşit să mă ajute să meargă în unităţi, să înveţe, să discute cu personalul. El a fost cu mine de când am deschis afacerea, îşi făcea temele de la şcoală în biroul meu. Singurul sfat pe care i l-am dat a fost să aibă milă de suferinţa celuilalt, indiferent că este bătrân sau copil. A fost de mic lângă mine, lucrează în toate farmaciile, se văd rezultatele muncii lui. Este foarte sigur pe el, a înţeles că poate ajuta oameni şi o face cu plăcere”, a povestit şi Cristiana Ungureanu.

    Farmaciile Forte Vita Farm sunt înfiinţate în urmă cu 20 de ani în Piteşti.

    Un alt exemplu este cel al Farmaciei Băjan, un business de familie de 13 farmacii înfiinţat în urmă cu 27 de ani în Râmnicu Vâlcea, iar afacerea a fost predată deja celor doi băieţi ai antreprenorului Ilie Băjan, care a pus bazele businessului.

    Iar trecerea de la antreprenorul care a fondat compania, la un business în care se implică şi familia se vede şi la nivelul celor mai mari jucători din retailul farma, cu acoperire naţională.

    De exemplu, din datele de pe platforma confidas.ro, în acţionariatul companiilor deţinute de Anca Vlad, cea mai puternică antreprenoare din retailul farmaceutic, apare şi numele fiului său. Trecerea spre următoarea generaţie a început şi în cadrul grupului farmaceutic Ropharma, care înseamnă producţie, distribuţie şi retail de medicamente, deţinut de Mihai Miron.


    Mihai Miron, director general al grupului farmaceutic Ropharma

    „S-a implicat de mic, de la doi ani a făcut reclamă la vitamine, la produsele pe care le-am creat la vremea respectivă, atunci a făcut primul pas în business. El a cunoscut etapele businessului din copilărie, îl luam cu mine şi la fabrică, pe teren la depozite şi la farmacii. A avut un instinct natural să urmeze ce a văzut la mine.”


    După ce a dus grupul la afaceri cumulate de 1 mld. lei din distribuţie şi farmacii, Mihai Miron i-a atras alături în business şi pe fiul său, Gabriel Miron, alături de soţia sa, Teodora Miron, ambii de profesie farmacişti. „S-a implicat de mic, de la doi ani a făcut reclamă la vitamine, la produsele pe care le-am creat la vremea respectivă, atunci a făcut primul pas în business. El a cunoscut etapele businessului din copilărie, îl luam cu mine şi la fabrică, pe teren la depozite şi la farmacii. A avut un instinct natural să urmeze ce a văzut la mine“, a spus recent Mihai Miron.

    Implicarea copiilor în business vine la pachet şi cu o serie de viziuni diferite asupra afacerii, acolo unde ies la suprafaţă cel mai bine graniţele dintre generaţii. Acest lucru l-a văzut şi Ioan Stoian, medic, fondatorul spitalului Royal Hospital din Bucureşti.


    Ioan Stoian, medic, fondatorul spitalului Royal Hospital din Bucureşti

    „Provocările ţin de temperamentele diferite pe care le au cei doi fii şi, totodată, de viziunile lor diferite faţă de a mea. Pe de cealaltă parte, de-a lungul timpului, eu am luat deciziile de business în mod intuitiv, concentrându-mă pe partea medicală a lucrurilor. Ei au venit cu o coerenţă în business şi un focus pe această zonă, care, deşi a provocat scântei între noi, ne-a ajutat să dezvoltăm spitalul într-un ritm mai alert decât dacă aş fi continuat să iau deciziile singur.”


    „Provocările ţin de temperamentele diferite pe care le au cei doi fii şi, totodată, de viziunile lor diferite faţă de a mea. Pe de cealaltă parte, de-a lungul timpului, eu am luat deciziile de business în mod intuitiv, concentrându-mă pe partea medicală a lucrurilor. Ei au venit cu o coerenţă în business şi un focus pe această zonă, care, deşi a provocat scântei între noi, ne-a ajutat să dezvoltăm spitalul într-un ritm mai alert decât dacă aş fi continuat să iau deciziile singur”, povesteşte şi Ioan Stoian. El pornea în 1995 un cabinet privat de ginecologie, spe-cialitatea în care lucra deja în Spitalul Militar în Bucureşti, iar ulterior s-a dezvoltat constant în urma cererii crescute a pacientelor, renunţând la activitatea din spitalul de stat. În 2017 a deschis Royal Hospital, după o investiţie de 5 mil. euro din credite, iar planurile urmăresc din nou extinderea. Fondatorul spitalului explică şi cum au contribuit cei doi copii în dezvoltarea brandului Royal Hospital.

    „Cel mare a gândit la începuturi crearea unui call center, separat de secretariatul spitalului, o organizare mai bună a activităţilor recurente şi, foarte important, mai târziu, în cea mai ambiţioasă etapă de dezvoltare, a găsit căile de finanţare a proiectului. Cel mic a adus şi el o mai bună organizare şi extindere a activităţilor medicale, pe de o parte, şi pe de alta a fost adeptul delegării atribuţiilor către persoane calificate, depăşind astfel etapa în care dr. Stoian era „one man show”, mai adaugă medicul. În prezent, fiul cel mare ocupa poziţia de director financiar în cadrul Royal Hospital, iar fiul cel mic este director medical. În domeniul medical şi farmaceutic există astfel de exemple de businessuri date mai departe următoarelor generaţii, în contextul în care procesul de trecere de la o generaţie la alta în antreprenoriatul românesc este deseori evitat de fondatorii companiilor, care vor să păstreze controlul businessurilor pe care le-au creat.

  • (P) Cum putem ameliora simptomele de raceala si gripa?

    Exista numeroase combinatii de substante active pentru tratarea celor mai frecvente simptome asociate cu gripa si raceala: febră, dureri de cap, dureri musculare, dureri articulare, durere in gat, congestie nazala, sinuzite, rinosinuzite. Una dintre acestea o reprezinta si combinatia de ibuprofen si clorhidrat de pseudoefedrină.

    Ibuprofenul este medicamentul încadrat în clasa antiinflamatoarelor nesteroidiene (AINS), cu efect analgezic, antipiretic şi, în doze mari, antiinflamator.  Având acţiuni multiple, este folosit pentru a ameliora simptomele de artrită, febra, simptomele din raceala si gripa, crampele menstruale şi alte tipuri de durere.

    Singur, sau in combinatie cu alte substante active, ibuprofenul se găseşte într-o gamă largă de produse farmaceutice, printre acestea enumerandu-se si produsele pentru raceala si gripa.

    Clorhidratul de pseudoefedrină este utilizat pe scară largă ca decongestionant oral administrat pentru tratamentul congestiei nazale asociate cu răceala sau alergiile. Acesta determină vasoconstricţie locală avand un efect decongestionant nazal şi de drenaj sinusal.

    Cum acţionează ibuprofenul în răceală?

    Mecanismul său de acţiune implică inhibiţia enzimei ciclooxigenază, responsabilă de producerea mediatorilor inflamatori (prostaglandinelor). Drept urmare, inhibă inflamaţia.

    Răcelile sunt afecţiuni extrem de comune. În medie, adulţii se confruntă cu acestea de 2-4 ori pe an, deoarece pot să fie cauzate de diverse virusuri (dacă ai o răceală cauzată de un anume virus nu înseamnă că vei dobândi imunitate faţă de celelalte virusuri). Răcelile dispar de la sine în decurs de 1-2 săptămâni şi nu necesită tratament medical specific; însă, simptomele care le caracterizează, precum rinoreea (secreţie nazală), tusea şi durerile de cap pot să fie deranjante. Niciunul dintre tratamentele disponibile nu poate scurta durata unei răceli, iar antibioticele nu ajută deoarece acţiunea lor este îndreptată exclusiv împotriva bacteriilor (în plus, aceste medicamente pot să aibă şi multe reacţii adverse, prin urmare trebuie folosite doar în infecţii de cauză bacteriană şi doar la recomandarea medicului).

    Analgezicele precum ibuprofenul pot ameliora simptome precum durerea de cap, de ureche sau durerile articulare/musculare, şi pot reduce febra.

    Care este modul corect de administrare pentru ibuprofen?

    Administrarea ibuprofenului in doza potrivită reprezintă un aspect important din terapie deoarece previne sau reduce apariţia eventualelor reacţii adverse.

    Asigură-te întotdeauna că îl foloseşti după cum se specifică pe prospectul medicamentului sau pe reţeta medicului.

    Doza uzuală pentru durere în cazul adulţilor este cuprinsă între 200-400 mg, cu administrare orală, la interval de 4-6 ore. Doza maximă pe zi (interval de 24 de ore) este de 1200 mg.

    În cazul copiilor dozajul se stabileşte în funcţie de greutatea corporală, nu de vârstă, iar administrarea trebuie realizată la un interval de 4-6 ore, în funcţie de recomandarea medicului. Doza maximă unică este de 400 mg, iar doza maximă zilnică de ibuprofen este de 40 mg/kg corp/zi. Copiii cu vârsta mai mică de 6 luni nu trebuie să primească ibuprofen decât la recomandarea medicului. În situaţiile în care nu se cunoaşte greutatea exactă a copilului se poate apela la îndrumarul pe vârste prezentat în prospectul medicamentului.

    O administrare corectă va conduce la ameliorarea simptomelor în decurs de 20-30 de minute. Este important să existe o pauză de 4-6 ore între administrări, iar administrarea medicamentului să aibă loc după masă.

    Sfaturi importante

    Atunci când achiziţionezi un medicament care conţine ibuprofen citeşte cu atenţie prospectul, mai ales că multe medicamente destinate răcelii conţin ibuprofen (pentru a evita supradozajul). Urmăreşte ingredientele active din compoziţie, precum şi modul corect de administrare. În cazul în care suferi de afecţiuni cronice, urmezi un tratament pentru alte afecţiuni concomitent cu administrarea de ibuprofen, ai alergie la medicamente sau ai nelămuriri cu privire la administrarea de ibuprofen, trebuie să ceri sfatul medicului sau farmacistului. Dacă observi că simptomele de răceală nu se ameliorează este important să beneficiezi de un consult medical de specialitate.

  • (P) Terapia – o istorie plină de inovaţii concentrate pe nevoile de sănătate ale oamenilor

    Cu o experienţă de peste un secol în producţia de medicamente, Terapia – o companie SUN PHARMA a găsit în mod constant modalităţi noi pentru a dezvolta produse şi soluţii farmaceutice inovatoare care continuă, astăzi, să îmbunătăţească vieţile a milioane de oameni.

    Bazele companiei au fost puse acum peste 100 de ani, în 1921, când doi biochimişti Prof. Dr. Reinbold Adalbert şi asistentul său Dr. Stern Wilhelm au înfiinţat un mic laborator chimico-farmaceutic la Cluj-Napoca.

    Acesta a fost punctul de plecare al Terapia – o companie SUN PHARMA care este, astăzi, cea mai importantă companie de medicamente generice şi produse OTC din România, dar şi parte a grupului SUN PHARMA, o organizaţie bazată pe cercetare şi dezvoltare care reuneşte 42 de situri de producţie, în care se fabrică peste 2.000 de medicamente inovative, generice şi OTC ce se regăsesc în peste 100 de ţări.

    Pentru oameni, pentru viaţă” este mai mult decât un slogan, noile soluţii terapeutice şi de prevenţie sunt create pentru a păstra intactă misiunea în slujba oamenilor şi a vieţii. Angajamentul companiei Terapia de a pune pacienţii şi consumatorii pe primul loc combinat cu capacitatea de adaptare la condiţiile unei industrii în continuă schimbare şi la nevoile de sănătate ale oamenilor, au stat la baza longevităţii acestei companii care a evoluat continuu şi care distribuie în prezent preparate farmaceutice în peste 25 de ţări şi produce anual 93 de milioane de cutii de medicamente în peste 300 de forme farmaceutice.

    Terapia – un brand de încredere cu o prezenţă de peste 100 de ani în viaţa oamenilor. Pentru mai mult de 100 de ani, Terapia s-a dedicat nevoilor de sănătate ale oamenilor cu mărci puternice şi produse inovatoare. Activităţile de cercetare şi dezvoltare au jucat întotdeauna un rol vital pentru Terapia. Astfel, o parte din reţetele produselor au fost păstrate şi în prezent, însă, multe dintre ele au fost îmbunătăţite de-a lungul timpului într-un mod inovator în funcţie de diversificarea nevoilor de sănătate ale oamenilor.

    De mai bine de un secol, produsele Terapia au oferit accesibilitate şi calitate, devenind mărci de încredere pentru susţinerea medicinei în multiple arii terapeutice: sistemul cardiovascular, sistemul nervos central, sistemul musculo-scheletic, antiinfecţioase de uz sistemic, antineoplazice şi imunomodulatoare, sistemul respirator, tract digestiv şi metabolism, dermatologie etc.

    Pentru a consolida şi mai mult această încredere, Terapia va continua să realizeze investiţii importante în cercetare şi tehnologii inovatoare pentru a crea produse ce contribuie la un viitor mai sănătos, rămânând totodată o forţă motrice pentru inovaţia din domeniul farmaceutic.

     

    Ştiaţi că:

    • Terapia este prima companie din România care a obţinut din partea Agenţiei Naţionale a Medicamentului (ANM) Certificatul de Bună Practică de Fabricaţie (GMP) pentru produse medicamentoase de uz uman, în anul 1999.
    • Terapia este primul producător român de medicamente generice care a înfiinţat un Centru de Studii Clinice de Bioechivalenţă, în anul 2002. Calitatea activităţilor Departamentului de Bioechivalenţă/Biodisponibilitate a fost confirmată de succesul inspecţiilor Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale (ANMDM) şi Agenţiei Americane pentru Alimente şi Medicamente (FDA).
    • Terapia a finalizat un amplu proiect de decontaminare a apei şi a solului aferent site-ului de producţie din Cluj, în anul 2010, după o investiţie de aproximativ 3 milioane de dolari.
    • Terapia a devenit, în anul 2015, parte din Sun Pharma, a patra cea mai mare companie farmaceutică de produse generice şi specializate din lume şi liderul pieţei farmaceutice din India.

     

  • Medicamente noi pe lista celor compensate şi gratuite pentru tratarea pacienţilor cu afecţiuni grave

    Guvernul României a aprobat miercuri proiectul prin care modifică şi completează lista medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate.

    Potrivit Ministerului Sănătăţii, actualizarea listei de medicamente gratuite şi compensate prevede introducerea unui număr de 20 molecule inovative destinate pacienţilor cu afecţiuni neurologice, afecţiuni oncologice- leucemii şi limfoame, muscoviscidoză, hipertensiune arterială, afecţiuni pulmonare cronice, hemofilie şi talasemie, boli rare, hepatite cronice, Parkinson, psoriazis cronic sever şi poliartrită reumatoidă.

    „Aceste medicamente sunt destinate pacienţilor cu o evoluţie a bolii dificil de controlat, iar în unele cazuri reprezintă ultima sau singura soluţie terapeutică”, a declarat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.

    Actualizarea listei de medicamente compensate şi gratuite intră în vigoare de la 1 februarie 2022 şi 1 martie 2022, în funcţie de produse.

  • (P) Producţia de medicamente din România este pusă în pericol de creşterea astronomică a preţurilor la energie electrică şi gaze

    Comunicat de presă – Bucureşti, 23 decembrie 2021. Patronatul Producătorilor Industriali de Medicamente din România (PRIMER): “Producţia de medicamente din România este pusă în pericol de creşterea astronomică a preţurilor la energie electrică şi gaze. Sute de medicamente sunt vândute sub preţul de producţie, iar Ministerul Energiei nu a luat nicio măsură în urma solicitărilor venite din partea noastră.

    PRIMER – care reuneşte cele mai importante 19 situri de fabricaţie de medicamente din ţară – atrage atenţia că scumpirea exagerată a preţului la electricitate care s-a triplat faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut şi creşterea de cel puţin 6 ori a preţului la gazele naturale pun o presiune uriaşă pe costurile de fabricaţie ale producătorilor de medicamente din ţară.

    Astfel, reculul preţurilor la energie şi gaze generează rentabilitate negativă pentru sute de medicamente fabricate în România, ale căror preţuri nu pot fi crescute pentru că ar afecta accesul la tratament a sute de mii de pacienţi, mulţi dintre aceştia cu posibilităţi financiare reduse.

    “Majorarea masivă a preţurilor la energie şi gaze ne-a determinat să trimitem o adresă în data de 3 decembrie 2021 către Ministerul Energiei prin care solicităm ca măsură temporară plafonarea preţului energiei electrice la 400 lei/MWh.  Însă, Ministerul Energiei nu a răspuns solicitării noastre. Deşi la nivel declarativ autorităţile sunt preocupate de creşterea rolului fabricilor de medicamente din ţară, în special în actualul context pandemic, în realitate nu există niciun fel de măsuri care să acopere aceste declaraţii. De altfel, în primăvara acestui an, furnizorii de energie au avertizat asupra creşterii explozive a preţurilor la electricitate şi gaze, în timp ce autorităţile recomandau să ne îndreptăm către piaţa liberă pentru că preţurile se vor stabiliza, fapt care a fost contrazis de realitate.”, a declarat Dr. Dragoş Damian, Director Executiv PRIMER.

    PRIMER anticipează în următoarele luni preţuri la electricitate de peste 2000 lei/MWh.  În aceste condiţii, membrii PRIMER se văd nevoiţi să înceapă să scoată din fabricaţie medicamente care generează pierderi, cu respectarea tuturor reglementărilor în vigoare.

    „Dorim pe această cale să ne cerem scuze pacienţilor, medicilor şi farmaciştilor care vor fi afectaţi de problemele care vor apărea, însă lipsa de reacţie a Ministerului Energiei nu ne permite continuarea producţiei medicamentelor care înregistrează pierderi. Ne aflăm din păcate în aceeaşi situaţie de contradicţie între vorbele şi faptele autorităţilor, care spun că trebuie să întărim fabricile de medicamente din ţară, însă, în realitate nu se iau măsuri concrete la solicitările venite din partea PRIMER. Ca urmare, să nu ne mirăm că producţia indigenă este la cel mai mic nivel istoric, sub 10% şi că România se va adânci şi mai mult în dependenţa importurilor de medicamente.” a mai completat reprezentantul PRIMER.

    Din PRIMER fac parte cele mai importante 19 fabrici de medicamente din ţară: AC HELCOR, ANTIBIOTICE, B.BRAUN, BIO-EEL SRL, BIOFARM, FITERMAN PHARMA, GEDEON-RICHTER, INFOMED FLUIDS, LABORMED-ALVOGEN, LAROPHARM, MAGISTRA CC, POLISANO PHARMACEUTICALS, ROPHARMA, SANTA SA, SLAVIA PHARM, TERAPIA – o companie SUN PHARMA, TIS PHARMACEUTICAL, VIM SPECTRUM, ZENTIVA.

    Foto: pexels.com

  • Un business de 100 de ani. Ce urmează?

    După un secol de activitate neîntreruptă pe piaţa locală de farmaceutice, timp în care se privatizează, se listează la bursă şi lansează mai multe branduri proprii ajunse lider de piaţă în volum, producătorul local de medicamente Biofarm se pregăteşte, în anul centenarului, de o nouă etapă. Pe ce piloni îşi construieşte compania planurile de viitor?

    Istoria companiei Biofarm,

    unul dintre primii producători locali de medicamente, începe în 1921, într-un moment în care industria medicamentelor era în plină dezvoltare la nivel mondial. Compania farmaceutică a luat naştere în urma fuzionării mai multor întreprinderi mici, producătoare de medicamente, proces care s-a întins până în anul 1936, când se pun bazele unităţii actuale. În 1956 se înfiinţează o nouă secţie în Strada Tineretului, prima fabrică din ţară destinată producţiei de extracte din plante, tincturi, substanţe pure şi produse de uz veterinar. Secţia va lua, un an mai târziu, numele de „Fabrica de Medicamente Galenica”. Aici începe producţia mai multor medicamente atât de origine vegetală, cât şi de origine animală. În 1969 fabricile de medicamente Galenica şi Biofarm se unesc în „Întreprinderea de Medicamente Biofarm”. O bornă importantă din istoria producătorului este anul 1996, care a adus cu sine privatizarea companiei, după naţionalizarea din 1948, dar şi debutul tranzacţionării pe piaţa RASDAQ, sub simbolul BIOF. Aceasta e urmată, în toamna anului 2005, de un alt moment-cheie: înscrierea acţiunilor emise de Biofarm la Cota Bursei de Valori Bucureşti – sectorul valorilor mobiliare emise de persoane juridice române – Categoria I. La un deceniu distanţă, în ianuarie 2015, acţiunile companiei sunt încadrate la categoria Premium.

     

    La prag istoric

    Anul trecut, Biofarm a înregistrat o cifră de afaceri de 218 milioane de lei şi EBITDA de 75 de milioane de lei. În primele luni ale acestui an, compania a înregistrat o cifră de afaceri de 179 de milioane de lei şi un profit net de 54,8 de milioane de lei, în creştere cu 20% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. La nivelul întregului an, reprezentanţii businessului estimează o creştere totală de 12-15% a cifrei de afaceri în 2021. „Ne-am propus să obţinem o valoare a veniturilor din vânzări de peste 251 de milioane de lei. Creşterea veniturilor este susţinută de doi piloni principali: dezvoltarea categoriilor în care suntem activi cu brandurile de top ale companiei şi lansarea de noi produse”, spune Cătălin Vicol, director general, Biofarm. Compania deţine, în prezent, un portofoliu de peste 100 de produse, care acoperă 65 de arii terapeutice, comercializarea produselor Biofarm realizându-se exclusiv prin distribuitorii agreaţi. În prezent, portofoliul producătorului acoperă cele mai importante arii terapeutice din divizia Consumer Healthcare (digestiv şi metabolic, respirator şi ORL, cardiovascular şi circulator, sistem nervos, multivitamine), cu peste 20 de branduri reprezentative şi este, potrivit reprezentanţilor businessului, lider de piaţă din punct de vedere volumic în categoriile de referinţă a şapte dintre brandurile sale: Bixtonim, Carmol, Colebil, Triferment, Sennalax, Nervocalmin şi Cavit Junior. Executivul spune că 95% din cifra de afaceri Biofarm este generată de portofoliul de produse OTC şi suplimente alimentare.

    Despre 2021 Cătălin Vicol spune că este un an efervescent pentru Biofarm. Ajunsă acum în anul centenarului, compania a pus bazele dezvoltărilor ulterioare printr-o investiţie de peste 35 de milioane de euro în deschiderea unei noi unităţi de producţie şi testare în Bucureşti. Cu o suprafaţă utilă de peste 10.000 de metri pătraţi şi un flux de producţie anual de trei ori mai mare decât în unitatea existentă, noua fabrică Biofarm asigură „producerea unui portofoliu complex de produse farmaceutice şi dezvoltarea acestuia cu tratamente inovative, adaptate consumatorului modern”, potrivit lui Vicol. Noua unitate de producţie are patru fluxuri de producţie – comprimate/comprimate filmate/drajeuri, capsule moi, soluţii şi siropuri. El spune că fabrica beneficiază de echipamente şi instalaţii de ultimă generaţie şi de softuri de automatizare care contribuie la optimizarea producţiei şi a fluxurilor logistice, toate liniile de producţie fiind auditate şi certificate de către Agenţia Naţională a Medicamentelor şi Dispozitivelor Medicale conform Ghidului privind buna practică de fabricaţie (GMP), standardul de calitate care stabileşte normele de fabricaţie a medicamentelor la nivel european. Totodată, liniile de producţie sunt certificate EN ISO 9001.

    „În laboratorul de analiză fizico-chimică există un nucleu de specialişti cu o experienţă vastă, care au acces şi la cursurile de perfecţionare continuă pentru dezvoltarea şi validarea metodelor analitice la standarde europene pentru produsele Biofarm. Inaugurarea uneia dintre cele mai moderne fabrici de medicamente din România este startul nostru de a ne pregăti pentru următorii o sută de ani şi de a continua să ducem mai departe misiunea începută în 1921, de a acţiona mereu spre binele oamenilor.”

    Nivelul total al investiţiilor planificate de companie pentru acest an a fost de peste 47 de milioane de lei. O parte din această sumă a fost deja alocată dotării cu echipamente şi instalaţii de ultimă generaţie a unităţii de producţie deschisă de Biofarm în 2021. Producătorul va direcţiona investiţiile şi către creşterea eficienţiei activităţilor desfăşurate în cealaltă unitate de producţie a companiei, către amenajarea spaţiilor de birouri, dar şi către tehnologizare, în linie cu standardele internaţionale de certificare GMP (good manufacturing practice). În plus, o parte din bugetul de investiţii va fi alocat reînnoirii flotei auto.

     

    Cea mai mare investiţie greenfield din ultimii 30 de ani

    De-a lungul anilor de activitate, compania a pus accent pe alinierea la noile cerinţe ale pieţei şi nevoile consumatorilor. „Ne dorim ca la finalul zilei să avem gata de pus pe raftul din farmacie cel mai bun produs pentru consumatorii noştri. De aceea am lucrat la dezvoltarea unui portofoliu de soluţii terapeutice actuale şi relevante consumatorului modern, translatat prin upgrade-ul imaginii brandurilor longevive, cât şi setarea unui ritm de inovare alert în segmentele emergente din categoria consumer healthcare (CHC).”

    Pe zona de strategie de afaceri, adaugă el, principala provocare este generată de un nivel ridicat de competitivitate. „România este o piaţă în continuă creştere, atât prin dezvoltarea noilor categorii, cât şi prin pătrunderea a noi jucători pe piaţa din România. Dar reuşim să ne menţinem activi şi să ocupăm poziţii de top în categoriile în care suntem prezenţi, categorii în care investim resurse semnificative astfel încât consumatorii să fie informaţi şi responsabilizaţi în procesul decizional de cumpărare.”


    Cătălin Vicol, director general, Biofarm: „Să lucrezi în industria noastră înseamnă să contribui la creşterea calităţii vieţii oamenilor şi să faci bine celor din jur, iar sfatul meu pentru tineri este să fie întotdeauna creativi, să caute oportunităţi de dezvoltare şi să nu înceteze niciodată să inoveze.”


    Şi la capitolul forţă de muncă industria are de suferit pe anumite categorii de personal. În prezent, Biofarm are un număr de 390 de angajaţi. „În industria în care activăm există categorii de personal care pot fi caracterizate prin deficit de forţă de muncă, mai ales în cazul personalului necalificat din unitatea de producţie: maşinişti, ambalatori, operatori. În Bucureşti, atragerea resurselor umane cu studii de specialitate este mai provocatoare, fiind active mai multe unităţi producătoare de medicamente”, susţine Cătălin Vicol. În zona de producţie, el spune că România nu a mai dezvoltat în ultimii 30 de ani şcoli de chimie sau de farmacie. „Acest lucru creează o competiţie foarte mare când vine vorba de găsirea unor candidaţi potriviţi. Ca soluţie la această provocare, pe tot parcursul procesului de dezvoltare şi cercetare, am creat un ecosistem de parteneriate cu specialiştii de top ai industriei pentru a susţine progresul ştiinţific atât în industria farmaceutică, cât şi în universul academic. Avem o zonă de dezvoltare constantă şi pentru nucleul de specialişti pe care îl avem în echipă, chiar dacă au deja o experienţă vastă. Le oferim acces la cursuri de perfecţionare pentru dezvoltarea şi validarea metodelor analitice la standarde europene.”

    În ceea ce priveşte încercările aduse de pandemie în dreptul companiei Biofarm, Cătălin Vicol spune că una dintre ele a fost presiunea de a implementa măsuri de siguranţă sanitară serioase, „care să ne permită în acelaşi timp să producem la capacitate maximă, pentru că noi am tratat activitatea de producţie ca pe un sector vital”. Compania s-a asigurat că are stocurile necesare de materii prime pentru ca fluxul de producţie să se desfăşoare în mod obişnuit. „În 2020 am produs la capacitate maximă, pentru a putea veni în sprijinul consumatorilor noştri.”

     

    Despre viitor, în plan local şi internaţional

    Ca tendinţe remarcate în ultima vreme în industria farmaceutică locală, Cătălin Vicol susţine că în primul rând, consumatorii devin din ce în ce mai sofisticaţi, mai informaţi şi apelează din ce în ce mai mult la automedicaţie. De asemenea, lista de cumpărături uzuală s-a lărgit cu produse destinate susţinerii sistemului imunitar şi well-being. „Analizând impactul negativ al pandemiei, se poate observa o creştere a consumului pentru produse din categoria anxiolitice şi stres. Ne concentrăm să răspundem rapid şi eficient nevoilor acestora şi ne dezvoltăm portofoliul astfel încât să acoperim cât mai multe arii terapeutice.”

    Ca planuri de viitor, Cătălin Vicol spune că unul dintre principalele obiective ale companiei este să lanseze produse care să vină în întâmpinarea nevoilor actuale ale consumatorilor. „Ne-am propus ca, în următorii ani, să ne dublăm cifra de afaceri. De aceea, urmărim să creştem organic, prin produsele pe care le avem in portofoliu astăzi, dar şi prin dezvoltarea de produse noi.” Nevoia de produse noi, adaugă el, este foarte importantă pentru viitor. „Planurile pentru următorii 5-7 ani ne obligă să dezvoltăm o serie de formule de produse noi pe care le vom pune pe piaţă. Suntem unul dintre cei mai importanţi jucători din categoria consumer healthcare, iar obiectivul nostru este să devenim lider în termeni de volum şi să ne situăm în top 3 din punct de vedere valoric.”

    Potrivit lui Vicol, creşterea exporturilor se înscrie, la rândul său, printre obiectivele importante ale companiei în strategia de dezvoltare pe termen mediu şi lung. Biofarm realizează, în prezent, exporturi în 12 ţări (Azerbaidjan, Cehia, Cipru, Georgia, Irak, Lituania, Malta, Moldova, Rusia, Ungaria, Ucraina, Kârgâzstan), iar obiectivul pentru perioada următoare este ca exportul să reprezinte 10% din vânzările totale. „În acest sens, vizăm extinderea pe pieţe din Asia de Sud-Est, Africa şi Orientul Mijlociu. Noi producem anual 24-25 de milioane de unităţi de medicamente şi suplimente alimentare, dintre care 21,5 milioane de unităţi le punem pe piaţa din România, restul merg la export. Capacitatea de producţie poate fi extinsă până la 100 de milioane de unităţi.”

     

    De un deceniu şi jumătate în pharma

    Executivul a împlinit chiar luna aceasta trei ani de când a preluat conducerea Biofarm în calitate de director general, şi peste 15 ani de când lucrează în industria farma. Anterior, a condus filiala locală a Walmark, între 2008 şi 2016, iar din 2010 a ocupat şi funcţia de director regional responsabil de România, Bulgaria, Ungaria şi Moldova. În perioada 2016-2018, a fost director general al Air Liquide Vitalaire România, una dintre cele mai mari companii pe piaţa serviciilor medicale respiratorii şi a dispozitivelor medicale la domiciliu. Potrivit lui, „Biofarm a fost întotdeauna un angajator important în România, compania oferind locuri de muncă înalt calificate într-o industrie vitală şi în creştere”. De aceea, în echipa pe care a format-o din rolul actual, spune că a căutat întotdeauna să aducă persoane care să fie foarte bine pregătite pe ramura pe care operează, ceea ce a reprezentat însă o mare provocare, având în vedere insuficienţa forţei de muncă calificată în domeniul pharma. „Activăm într-un domeniu în care trebuie să ne îmbunătăţim constant şi rapid modul de lucru astfel încât să atingem standardele cerute de ritmul alert de dezvoltare. Aşadar, oricine se alătură echipei noastre trebuie să fie motivat de performanţă, inovaţie, responsabilitate, grijă şi pasiune”, enumeră el calităţile pe care le consideră esenţiale la oamenii din echpa sa.

    Pe fondul unei creşteri considerabile a industriei farmaceutice, înregistrată în ultimii ani, şi a cererii importante atât din zona de cercetare şi dezvoltare, cât şi în producţie şi vânzări, Cătălin Vicol este de părere că orice tânăr care îşi alege o carieră în industria farmaceutică are posibilităţi nenumărate de dezvoltare şi de afirmare. „Să lucrezi în industria noastră înseamnă să contribui la creşterea calităţii vieţii oamenilor şi să faci bine celor din jur, iar sfatul meu pentru tineri este să fie întotdeauna creativi, să caute oportunităţi de dezvoltare şi să nu înceteze niciodată să inoveze”, încheie el.

  • Al cincilea vaccin împotriva COVID. Decizia UE privind vaccinul Novavax, în câteva săptămâni

    Autoritatea de reglementare a medicamentului din Uniunea Europeană ar putea lua o decizie cu privire la aprobarea vaccinului anti-COVID de la Novavax „în câteva săptămâni”, dacă datele primite de la producătorul de medicamente sunt suficiente pentru a dovedi eficacitatea serului.

    Vaccinul pe bază de proteine, denumit Nuvaxovid, a început să fie evaluat din februarie, a declarat Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA), iar astfel de evaluări permit o aprobare rapidă, potrivit Reuters.

    Dacă va fi aprobat de EMA, vaccinul ar fi al cincilea împotriva coronavirusului din regiune, alăturându-se celor de la Pfizer-BioNTech, Moderna, AstraZeneca şi Johnson & Johnson.

    Aprobarea ar putea veni cu mult înaintea autorizării în Statele Unite, unde Novavax a trebuit să rezolve anumite probleme de fabricaţie şi se aşteaptă să depună cererea de aprobare până la sfârşitul anului.

    EMA a precizat că două dintre grupurile sale consultative analizează diverse planuri prezentate de Novavax privind gestionarea riscurilor şi studiile serului pentru utilizarea la copii.

    Vaccinul de la Novavax a primit prima aprobare de utilizare de urgenţă la începutul acestei luni în Indonezia.

    Compania a cerut, de asemenea, sprijinul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

    Filipine a autorizat miercuri utilizarea de urgenţă a unei versiuni fabricate de Institutul Serum din India.