Tag: magazin

  • Caritate de lux

    În această din urmă categorie se înscriu magazinele în care se comercializează articole, în special vestimentare, second-hand sau, mai rar, chiar noi, oferite de cei care nu mai au nevoie de ele.

    La un astfel de magazin se pot găsi chiar şi rarităţi de lux, iar cei care le cumpără pot astfel să împace bucuria găsirii unui obiect cum puţină lume mai are cu sentimentul de bine pe care li-l dă ideea că achiziţionându-l au făcut o faptă bună. Pentru a atrage mai mulţi clienţi, magazinele de caritate care vând obiecte de lux încearcă să scape de imaginea de spaţiu înghesuit în care lumea se calcă pe picioare şi diverse articole ajung trântite pe jos, reinventându-se, scrie The Telegraph.

    O propunere de magazin caritabil luxos vine de la magazinul londonez Harrods sub denumirea de Fashion Re-Told, acesta funcţionând doar o lună, într-un spaţiu atent amenajat încât să pară foarte aerisit, şi comercializând articole vestimentare şi accesorii de lux donate de aşa-numiţi prieteni ai brandului şi reparate de Harrods ori unele nepurtate puse la dispoziţie chiar de case de modă.

    Toate produsele destinate vânzării în scopuri de binefacere au fost uşor vizibile, clienţii netrebuind să caute prin rafturi sau pe umeraşe şi putând pleca acasă cu haine sau accesorii de la Prada, Bottega Veneta, Stella McCartney sau Hermes. O altă soluţie o reprezintă evenimentele la care se adună creatori ori jurnalişti de modă, dar nu numai, care vând produse din colecţiile sau garderobele lor direct din portbagajul maşinii sau pe tarabe lângă acesta, de la care cumpărătorii pot pleca acasă cu o „captură” impresionantă.

  • Goana după magazin

    Pentru a se promova şi a le da clienţilor sentimentul că au acces la ceea ce puţini pot să cumpere, diverse branduri apelează la magazine temporare, scrie Financial Times.

    Producătorul de încălţăminte Nike, spre exemplu, a deschis luna trecută un magazin temporar la Los Angeles în care se găsesc cele mai noi articole ale sale, la care aveau acces numai cei ce se aflau pe o rază de 100 de metri de el şi primeau notificări pe telefon prin intermediul unei aplicaţii speciale.

    Rapperul Kanye West şi-a vândut o minicolecţie de modă la festivalul muzical Coachella doar către norocoşii care au auzit la timp anunţul şi au fost suficient de iute de picior să ajungă la cortul în care funcţiona magazinul temporar. Producătorul american de cosmetice Milk Makeup a ţinut să marcheze intrarea pe piaţa britanică printr-un magazin temporar care a funcţionat doar 48 de ore, cumpărătorii trebuind să participe la un concurs pentru un loc la coadă.

    Cu cât mai spectaculos e magazinul temporar, cu atât mai bine, lucru pe care pare să-l fi înţeles Pat McGrath, o cunoscută make-up artist americană care are propria gamă de produse de machiaj. Pentru lansarea din Europa, acesta a optat pentru un spaţiu temporar în cadrul marelui magazin londonez Selfridges, spaţiu care-şi întâmpină clienţii cu tejghele din lingouri de aur şi buze uriaşe de aur atârnate pe tavan.

    Magazinul temporar poate să călătorească şi pe ape, ca acela deschis de retailerul online de lux Matches Fashion şi lanţul italian de hoteluri Pellicano, la bordul unui iaht din anii ’30 care se plimbă de-a lungul coastei Mării Tireniene până spre jumătatea lunii iunie. 

  • Goana după magazin

    Pentru a se promova şi a le da clienţilor sentimentul că au acces la ceea ce puţini pot să cumpere, diverse branduri apelează la magazine temporare, scrie Financial Times.

    Producătorul de încălţăminte Nike, spre exemplu, a deschis luna trecută un magazin temporar la Los Angeles în care se găsesc cele mai noi articole ale sale, la care aveau acces numai cei ce se aflau pe o rază de 100 de metri de el şi primeau notificări pe telefon prin intermediul unei aplicaţii speciale.

    Rapperul Kanye West şi-a vândut o minicolecţie de modă la festivalul muzical Coachella doar către norocoşii care au auzit la timp anunţul şi au fost suficient de iute de picior să ajungă la cortul în care funcţiona magazinul temporar. Producătorul american de cosmetice Milk Makeup a ţinut să marcheze intrarea pe piaţa britanică printr-un magazin temporar care a funcţionat doar 48 de ore, cumpărătorii trebuind să participe la un concurs pentru un loc la coadă.

    Cu cât mai spectaculos e magazinul temporar, cu atât mai bine, lucru pe care pare să-l fi înţeles Pat McGrath, o cunoscută make-up artist americană care are propria gamă de produse de machiaj. Pentru lansarea din Europa, acesta a optat pentru un spaţiu temporar în cadrul marelui magazin londonez Selfridges, spaţiu care-şi întâmpină clienţii cu tejghele din lingouri de aur şi buze uriaşe de aur atârnate pe tavan.

    Magazinul temporar poate să călătorească şi pe ape, ca acela deschis de retailerul online de lux Matches Fashion şi lanţul italian de hoteluri Pellicano, la bordul unui iaht din anii ’30 care se plimbă de-a lungul coastei Mării Tireniene până spre jumătatea lunii iunie. 

  • Lidl a depăşit 240 de magazine în România după 10 deschideri în 2019. Investiţia într-un magazin pe teren propriu este de 2 mil. euro

    Dintre acestea 8 sunt proiecte noi, iar două sunt mutări. În cazul mutărilor însă e vorba tot de magazine construite de la zero de retailer pentru că nu erau adaptate noului model sau pentru că aveau suprafaţă prea mică.
     
    Astfel, pe viitor compania ar putea să mute sau să demoleze o parte din maga­zi­nele existente pentru a dezvolta altele mai efi­ciente. Lidl preferă să deţină magazinele în pro­prietate, însă există şi cazuri – în special în cazul ma­gazinelor preluate de la Plus – unde se află cu chirie. Compania deschide astăzi o nouă unitate de discount în localitatea Zărneşti din judeţul Braşov, iar pe 6 iunie va fi inaugurat un magazin în localitatea 1 Decembrie din judeţul Ilfov. În cazul magazinului din Zărneşti este de fapt vorba de o mutare, pe când în 1 Decembrie este o deschidere de tip greenfield.
     
  • Cel mai bine păstrat secret: Retailerul suedez IKEA a ajuns la peste 1.000 de angajaţi şi se pregăteşte să deschidă al doilea magazin, lansând un concurs

    IKEA derulează o campanie de promovare pentru magazinul din zona Pallady, iar câştigătorii vor fi anunţaţi pe 24 iunie, deci cel mai probabil magazinul va fi deschis după această dată.

    Retailerul suedez de mobilă şi decoraţiuni IKEA, care deţine un magazin în zona Băneasa din Capitală, a ajuns la peste 1.000 de angajaţi anul trecut în România, conform infor­maţiilor furnizate de companie pentru anuarul ZF

    Cei mai mari jucători din economie 2019. Astfel, compania a re­crutat peste 300 de angajaţi în anul 2018, dat fiind faptul că retailerul se pregăteşte să inaugureze al doilea magazin din România, situat în zona Pallady din Capitală.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Milionarul care trăieşte în dubă şi se bărbiereşte cu toporul

    Daniel Morris este unul dintre cei mai promiţători jucători de baseball din Statele Unite. El a semnat în 2011 un contract cu o echipă din Toronto pentru care a primit un bonus de 2 milioane de dolari, însă trăieşte într-o dubă Volkswagen în parcarea unui magazin Wal-Mart.

    Morris este unul dintre cei mai buni aruncători din liga în care activează, iar acest lucru i-a adus şi numeroase contracte de publicitate. Tânărul preferă însă să investească toţi banii şi să trăiască cu doar 800 de dolari pe lună – jumătate din salariul minim lunar oferit în Statele Unite. “Prefer să trăiesc sărac”, povesteşte Norris. “Atunci când nu ai presiunea banilor, e mai uşor să te concentrezi pe muncă.”

    Ziua sa începe cu prepararea micului dejun la o plită portabilă, atunci când are la dispoziţie ingredientele necesare. Când îi lipseşte ceva, intră în magazinul aflat la doar câţiva metri distanţă. Urmează exerciţiile de dimineaţă şi apoi plecarea către stadion. Un ultim lucru pe care îl face, înainte de antrenament, este să ia un topor pentru a-şi “tunde” barba. Nu foloseşte lame de ras, pentru că nu le vede rostul.

    A cumpărat duba când era în liceu, după ce a semnat primul său contract de profesionist. De atunci, maşina este cel mai bun prieten al său. “Maşina asta îmi dă libertatea de care am nevoie”, spune tânărul atlet, citat de ESPN. “E un lucru precum Yin şi Yiang pentru mine”. Merge cu maşina peste tot, doarme în ea şi îşi face excursiile cu ea. Când ajunge la antrenament şi o parchează între maşinile de lux ale celorlalţi jucători, colegii îl îndeamnă să îşi cumpere ceva potrivit statutului său social. Pentru Morris însă, viaţa pe care o duce este exact viaţa pe care şi-o doreşte.

    Daniel Morris nu ştie cât va mai putea duce acest stil de viaţă, pentru că presiunea pusă de cluburile profesioniste este foarte mare. “Orice ar fi, voi continua să fiu un ambasador pentru promovarea lucrurilor de care îmi pasă”, spune Norris.

  • Arhiva creatorilor de modă

    Denumit Catwalk, magazinul care nu iese deloc în evidenţă pe strada pe care se află amplasat pare un magazin vintage oarecare, dar pe rafturile sale se găsesc adesea articole nedisponibile în alte unităţi de acest tip.

    Creat de două întreprinzătoare, Michelle Webb şi Renee Johnston, cu experienţă în industria divertismentului, Catwalk este considerat de mulţi dintre cei care-i trec pragul un adevărat muzeu al modei, articolele disponibile fiind selectate pe baza cunoştinţelor în materie de cultură pop, istorie a modei şi comerţ cu articole vintage ale proprietarelor sale. Ca atare, magazinul se poate lăuda cu diverse rarităţi pentru cei care le caută.

    Clienţii obişnuiţi sunt serviţi în magazin, cunoscătorii, puţini la număr, au acces la aşa-numită arhivă, situată într-o încăpere din spate, unde articolele sunt aranjate după creator şi casă de modă. Printre cei care au putut vizita arhiva se numără, scrie LA Times, John Galliano sau Jean-Paul Gaultier, iar elemente din aceasta sunt căutate periodic de realizatori de filme sau documentare, de exemplu, fie pentru a le folosi ca atare, fie pentru a crea reproduceri. Printre clienţii Catwalk se numără Lady Gaga, Tamara Mellon, cofondatoarea companiei Jimmy Choo, sau chiar pasionaţi de modă din China. Într-un caz, aceştia din urmă au recurs la o echipă de filmare care să transmită live din magazin pe internet, să-i ajute să plaseze comenzile şi să le expedieze. 

  • Retailerul ALTEX continuă extinderea şi vrea să deschidă anual câte 5-6 magazine în următorii ani

    Retailerul ALTEX se pregăteşte să deschidă în perioada următoare un magazin de 2.600 mp în oraşul Brăila şi plănuieşte să se extindă în continuare, potrivit unui anunţ făcut de companie în timpul conferinţei ZF RETAIL 2019, care a avut loc ieri.

    Astfel, ALTEX îşi propune să mai deschidă 5-6 magazine în ultimul trimestru din acest an, şi vrea ca acest ritm să continue în următorii doi ani.

    „Acum deschidem un magazin de 2.600 mp în Brăila şi vrem să mai dschidem încă 5 sau 6 magazine noi în T4. La fel şi anul viitor şi peste doi ani”, spune Edvin Abdulachim, director comercial ALTEX, în cadrul evenimentului

    Abdulachim susţine că piaţa din România este una mare, dar extrem de competitivă.

    „Piaţa din România este una mare, cu puţini jucători, dar totuşi extrem de competitivă. Vedem potenţialul de creştere. Avem peste 120 de magazine în ţară cu o suprafaţă totală de peste 150.000 mp. Asta înseamnă în medie 1.200 mp pe magazin. Unele sunt mai mari iar altele sunt mai mici”, menţionează directorul comercial.

     

     

     

     

  • Retailerul suedez IKEA întârzie deschiderea magazinului din Pallady. Care sunt motivele? “Este o chestiune de săptămâni”

    „E o chestiune de săptămâni“, spune retailerul. „Apreciem sprijinul important venit din partea autorităţilor române şi eficienţa acestora în prelucrarea permiselor rămase.“

    Retailerul suedez de mobilă şi decoraţiuni IKEA, care deţine un magazin în zona Băneasa din Capitală, nu are încă o dată pentru deschiderea magazinului din zona Pallady din Bucureşti, deşi inaugurarea era programată pentru vara anului trecut.

    „Suntem foarte aproape de deschiderea magazinului Pallady şi sperăm ca în curând să anunţăm data de deschidere şi să aducem gama noastră de produse de mobilier pentru casă, bine concepute şi funcţionale, la preţuri accesibile, mai aproape de cât mai mulţi oameni din România. Am intrat în ultima fază a construirii reţelei de acces pentru cel mai mare magazin din sud-estul Europei şi ne aşteptăm ca finalizarea să fie o chestiune de săptămâni. Apreciem sprijinul important venit din partea autorităţilor române şi eficienţa acestora în prelucrarea permiselor rămase“, spun reprezentanţii IKEA Ro­mânia.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • IKEA a rechemat un produs în magazine. Acesta ar fi cauzat căderi ale copiilor

    IKEA îndeamnă toţi clienţii care au o masă de înfăşat/comodă  SUNDVIK să securizeze partea pliantă cu accesoriile de siguranţă prevăzute. Dacă au fost pierdute sau rătăcite, aceştia sunt rugaţi să contacteze IKEA pentru a primi gratuit altele noi, anunţă un comunicat de presă trimis de reprezentanţii companiei suedeze de mobilier.

    Potrivit acestuia, IKEA a primit trei rapoarte de incidente în care partea pliabilă a mesei de înfăşat/ comodei SUNDVIK s-a slăbit, iar copiii au căzut de pe masă. În cazul acestor incidente, piesele de siguranţă nu au fost utilizate conform instrucţiunilor.

    „Produsele sigure sunt întotdeauna o prioritate IKEA şi regretăm să auzim despre aceste incidente, dar ne bucurăm, din ceea ce ştim noi, că toţi copiii sunt bine. IKEA a luat măsuri de precauţie şi va îmbunătăţi în continuare comunicarea despre produse”, spune Emelie Knoester, Children’s Business Area Manager.

    IKEA a observat că utilizatorii tind să utilizeze produsul ca pe o masă de înfăşare pliabilă, zilnic şi să nu utilizeze accesoriile de siguranţă, conform instrucţiunilor. Scopul acesteia este de a fi folosită pentru schimbarea scutecelor celor mici. Al doilea rol este de mobilier pentru depozitare.

    Ca măsură de precauţie, IKEA anunţă rechemarea acesteia pentru reparaţii. Toţi clienţii care au masa de înfăşat/comoda SUNDVIK şi care au rătăcit sau au pierdut piesele de siguranţă  sunt rugaţi să contacteze IKEA pentru a primi gratuit altele noi. Clienţii nu vor trebui să prezinte vreo dovadă pentru achiziţionare, cum ar fi bonul fiscal. 

    IKEA consideră că produsul este sigur atunci când este utilizat conform scopului şi instrucţiunilor furnizate.

    „Ne cerem scuze pentru eventualele neplăceri cauzate de acest lucru”, spun reprezentanţii companiei în încheierea comunicatului de presă.