Tag: judecator

  • Judecătorul Stan Mustaţă, judecat pentru fapte de corupţie, cere pensionarea

     Potrivit sursei citate, cererea de pensionare a fost înaintată Consiliului Superior al Magistraturii în 12 mai, de către Curtea de Apel Bucureşti.

    Solicitarea judecătorul Stan Mustaţă, suspendat din funcţie, nu se află pe ordinea de zi a Plenului CSM, cererea urmând să fie luată în discuţie, cel mai probabil, după suplimentarea acesteia.

    Magistratul Stan Mustaţă, de la Curtea de Apel Bucureşti, a fost trimis în judecată pentru luare de mită şi trafic de influenţă, alături de el fiind deferită justiţiei şi grefiera Mariana Curea, de la aceeaşi instanţă, ambii în stare de arest preventiv.

    În acelaşi dosar vor fi judecaţi şi Ion Boraciu, cel despre care judecătorul Stan Mustaţă spunea că îi este “prieten vechi”, Florian Alexandru, un apropiat al clanului “Cămătarii” şi Ciprian Moraru. Prin intermediul primilor doi, Mustaţă ar fi cerut bani de la unii inculpaţi şi condamnaţi, în schimbul unor pronunţări favorabile acestora. Cel de-al treilea bărbat a fost trimis în judecată pentru că ar fi dat bani pentru a obţine o sentinţă favorabilă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Complicii lui Stan Mustaţă, martorii cheie ai DNA în dosarul de corupţie

     Procurorii anticorupţie l-au trimis în judecată pe judecătorul Stan Mustaţă, de la Curtea de Apel Bucureşti, pe care îl acuză că a cerut şi primit bani pentru soluţionarea favorabilă a mai multor dosare penale.

    În rechizitoriul trimis Curţii de Apel Bucureşti, care va judeca dosarul lui Stan Mustaţă, procurorii arată că martorii cheie în acest dosar sunt complicii la faptele magistratului.

    “Împrejurările de fapt, astfel cum acestea au fost prezentate în cele ce preced, au rezultat din coroborarea declaraţiilor inculpaţilor Boraciu Ion, Alexandru Florian, Mustaţă Stan şi Curea Mariana, ale martorilor, cu înregistrările imaginilor şi convorbirilor telefonice şi purtate în mediul ambiental, administrate ca mijloace de probă, cu înscrisurile ataşate dosarului cauzei şi cu verificările efectuate în evidenţa ECRIS”, au scris procurorii în actul de sesizare a instanţei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Asistent arbitral de la Curtea de Arbitraj intermedia mita între judecătorul Stanciu şi lichidator

     Judecătorii Ion Stanciu, Mircea Moldovan, Elena Rovenţa şi Ciprian Sorin Viziru, toţi de la Tribunalul Bucureşti – Secţia a VII-a civilă, acuzaţi că primeau bani şi bunuri pentru intervenţii în dosare de insolvenţă, printre care şi unele ale omului de afaceri Dan Adamescu, au fost arestaţi preventiv, printr-o decizie luată marţi de Curtea de Apel Bucureşti, la propunerea procurorilor anticorupţie.

    Potrivit motivării deciziei Curţii de Apel Bucureşti de arestare a celor patru magistraţi, Luana Udăţeanu, angajată la Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional, îl cunoştea pe judecătorul Ion Stanciu de la Judecătoria Sectorului 3, unde aceasta a fost grefier, şi a folosit această circumstanţă pentru a-şi asigura accesul la magistrat.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Judecătorul Stan Mustaţă şi grefiera Mariana Curea au fost arestaţi

     Decizia nu este definitivă şi a fost deja contestată la instanţa supremă.

    Cei doi au fost reţinuţi marţi de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

    DNA a precizat că în acest dosar sunt urmăriţi penal şi Ion Boraciu şi Florian Alexandru, prin intermediul cărora Mustaţă ar fi cerut bani de la unii inculpaţi şi condamnaţi, în schimbul unor pronunţări favorabile acestora.

    Potrivit anchetatorilor, în 2013, Mustaţă, Boraciu şi Alexandru au constituit un grup infracţional organizat, sprijinit de Curea, în scopul săvârşirii unor infracţiuni de corupţie judiciară, urmărind obţinerea de beneficii materiale.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • CSM a încuviinţat reţinerea şi arestarea lui Stan Mustaţă. Judecătorul este cercetat pentru fapte de corupţie

     “În şedinţa din data de 29.04.2014, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a încuviinţat reţinerea şi arestarea preventivă a magistratului Stan Mustaţă, judecător în cadrul Curţii de Apel Bucureşti”, se arată într-un comunicat de presă al CSM.

    Solicitarea a fost prezentată Secţiei pentru judecători a Consiliului de către Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei, a precizat sursa citată.

    Judecătorul Stan Mustaţă, de la Curtea de Apel Bucureşti, un grefier de la aceeaşi instanţă şi alte patru persoane sunt urmăriţi penal pentru fapte de corupţie, a anunţat Direcţia Naţională Anticorupţie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • CSM a încuviinţat reţinerea şi arestarea lui Stan Mustaţă. Judecătorul este cercetat pentru fapte de corupţie

     “În şedinţa din data de 29.04.2014, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a încuviinţat reţinerea şi arestarea preventivă a magistratului Stan Mustaţă, judecător în cadrul Curţii de Apel Bucureşti”, se arată într-un comunicat de presă al CSM.

    Solicitarea a fost prezentată Secţiei pentru judecători a Consiliului de către Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei, a precizat sursa citată.

    Judecătorul Stan Mustaţă, de la Curtea de Apel Bucureşti, un grefier de la aceeaşi instanţă şi alte patru persoane sunt urmăriţi penal pentru fapte de corupţie, a anunţat Direcţia Naţională Anticorupţie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • DNA: Judecătorul Stan Mustaţă, un grefier şi alte patru persoane, urmăriţi penal pentru corupţie

     Potrivit DNA, în această cauză există date şi aspecte din care rezultă indicii rezonabile potrivit cărora, în perioada octombrie 2013 – aprilie 2014, judecătorul Stan Mustaţă şi celelalte cinci persoane, între care un grefier de la Curtea de Apel Bucureşti, au constituit sau aderat la un grupul infracţional în scopul săvârşirii unor infracţiuni de corupţie judiciară, urmărind obţinerea de beneficii materiale.

    Cei şase sunt suspectaţi de luare de mită, trafic de influenţă, cumpărare sau folosire în orice mod, direct sau indirect, de informaţii care nu sunt destinate publicităţii şi permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, arată DNA, într-un comunicat de presă transmis agenţiei MEDIAFAX.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Procesul împotriva principesei Irina, pentru organizarea unor lupte de cocoşi, a fost amânat până pe 14 iulie

     Procesul inculpaţilor, între care se află şi Irina Walker, a treia fiică a regelui Mihai, era programat să înceapă marţi. Însă părţile au solicitat amânarea, continuând discuţiile pentru soluţionarea cazurilor cu procurori de la Washington şi din Oregon, potrivit site-ului oregonlive.com.

    Judecătorul districtual Michael Mosman a stabilit data de 14 iulie pentru începerea procesului, programat să dureze cinci zile.

    Potrivit procurorilor Guvernului, Irina Walker şi soţul său John Wesley Walker au organizat cel puţin zece lupte de cocoşi la ferma lor de lângă Irrigon, în ţinutul Morrow din statul Oregon, în perioada aprilie 2012-mai 2013.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Bordea candidează la funcţia de preşedinte al CSM, Gabor şi Muscalu, la cea de vicepreşedinte

     Proiectele de management ale celor trei candidaţi au fost postate pe site-ul CSM cu câteva ore înaintea şedinţei Plenului Consiliului în care va fi aleasă noua conducere, după încheierea mandatelor preşedintelui CSM, procurorul Oana Schmidt Hăineală şi a vicepreşedintelui, judecătorul Adrian Bordea.

    Surse din cadrul CSM au declarat pentru MEDIAFAX că, dacă judecătorul Adrian Bordea va fi ales preşedinte al Consiliului, îl va susţine la funcţia de vicepreşedinte pe procurorul Gheorghe Muscalu.

    Potrivit legii, candidaţii pentru funcţiile de preşedinte şi vicepreşedinte al CSM se pot înscrie şi în timpul şedinţei de plen. Fiecare candidat trebuie să prezinte un proiect de management al instituţiei.

    În cadrul şedinţei de luni, care va începe la ora 13.00, pe lângă alegerea noii conduceri a CSM, va fi prezentat raportul de activitate din 2013 al instituţiei şi va fi stabilit calendarul privind alegerea membrului CSM care va fi reprezentant al tribunalelor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Programul de supraveghere NSA a suferit prima înfrângere într-un proces la Washington

     Într-o hotărâre preliminară extrem de dură, consultată de AFP, judecătorul Richard Leon cataloghează colectarea globală a metadatelor telefonice (numerele de telefon care participă la conversaţie, durata apelurilor, între altele) fără o autorizare prealabilă din partea justiţiei drept o “atingere adusă vieţii private”.

    “Este evident că un asemenea program afectează” valorile apărate de al Patrulea Amendament al Constituţiei Statelor Unite privind protecţia vieţii private, scrie judecătorul Leon.

    El interzice “Guvernului să colecteze metadate telefonice de la (compania) Verizon ale lui Larry Klayman şi Charles Strange”, reclamanţii, în cadrul programului NSA.

    Guvernul este obligat totodată să distrugă toate metadatele lui Klayman şi ale lui Strange care au fost deja colectate.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro