Tag: jandarmi

  • Îmbrânceli între susţinătorii şi opozanţii proiectului de la Roşia Montană. A fost nevoie de intervenţia jandarmilor

    Reprezentanţii asociaţiei Alburnus Maior şi ai Fundaţiei Culturale Roşia Montană au ieşit, luni după-amiază, de la discuţia cu preşedintele Traian Băsescu, desfăşurată în sediul Primăriei din localitate, arătând spre mulţimea aflată în faţa instituţiei semnul victoriei şi strigându-le susţinătorilor proiectului “Trădătorilor”. În acel moment, susţinătorii proiectului, angajaţi ai companiei Roşia Montană Gold Corporation, au încercat să ajungă în zona în care se aflau reprezentanţii celor două organizaţii opozante, fiind nevoie de intervenţia jandarmilor pentru a-i opri.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • 2.000 de rromi din Europa de Est, pe lista neagra a jandarmilor francezi

    Presa franceza a descoperit insa un program informatic despre
    care afirma ca a fost utilizat de jandarmeria franceza, in care
    rromii sunt fisati in mod clar pe baza etnica, apartenenta lor la
    etnie prevaland in fata cetateniei – o metoda ce incalca nu numai
    legislatia europeana, ci si pe cea franceza. Dovada publicata de
    jurnalistii francezi indica o lista electronica in care apar numele
    si datele personale a peste 2.000 de rromi din statele Europei de
    Est, cu preponderenta Romania, Polonia si spatiul ex-iugoslav.

    Cu toate ca sefii jandarmeriei sustin ca astfel de fisiere nu au
    existat niciodata, publicatia Rue89 afirma ca are dovezi ca acest program a
    fost utilizat de la inceputul anilor ’90 pana cel putin in anul
    2000. Mai mult, asa cum afirma jandarmii care au completat astfel
    de fisiere, rromii erau fisati pe hartie inca din anii ’80 si
    programul a fost instalat in calculatoarele institutiei in anii
    ’90.