Tag: Iohannis

  • Iohannis, despre lipsa centrului de arşi: Poate promisiunile au fost prea mari sau poate angajamentul unor persoane care trebuiau să mişte lucrurile a fost prea mic

    „Poate promisiunile au fost prea mari sau poate angajamentul unor persoane care  trebuiau să mişte lucrurile a fost prea mic”, spune Klaus Iohannis despre lipsa centrelor de mari arşi în România.

    „Am discutat această chestiune (lipsa centrelor de mari arşi în România – n.r.) cu conducerea spitalului. Ei mi-au spus că lucruri s-au făcut. Deci progrese există, însă suntem încă departe de ceea ce s-a promis la vremea respectivă. Poate promisiunile au fost prea mari sau poate angajamentul unor persoane care trebuiau să mişte lucrurile a fost prea mic”, spune Klaus Iohannis.

    El spune că „mai avem destul de mult de lucru”.

    „Însă, pe de altă parte, în Spitalul de Urgenţă am văzut lucruri extraordinare. Deci progrese s-au făcut, se fac. Mai este mult de lucru”, încheie şeful statului.

  • Iohannis despre accidentul de la 2 Mai: Unii s-au străduit şi unii nu

    Întrebat, după ce a fost la spitalul Floreasca, dacă este mulţumit de modul în care au intervenit poliţiştii în cazul accidentului din 2 Mai, preşedintele a îndemnat jurnalista să adreseze întrebarea la Ministerul de Interne, care verifică toate procedurile.

    La insistenţa ziaristei, Iohannis a spus că, din punctul său de vedere, „unii s-au străduit şi unii nu”.

    „Asta e realitatea. Şi cei care nu, vor trebui să suporte rigorile legii sau ale regulamentului sau reorganizarea întregului inspectorat de poliţie”, a adăugat Iohannis.

    În 2 Mai, un tânăr de 19 ani a intrat cu maşina într-un grup de pietoni. O fată de 20 de ani şi un băiat de 21 de ani au murit, iar alte 6 persoane au fost rănite. În momentul impactului, şoferul se afla sub influenţa drogurilor.

    Ministrul de interne, Cătălin Predoiu, a afirmat, luni, că se impune o resetare completă a structurilor MAI şi o va începe din judeţul Constanţa.

  • Klaus Iohannis, în vizită la Spitalul Floreasca, unde sunt internate victime de la Crevedia

    Preşedintele Klaus Iohannis are în agenda de marţi, de la ora 15.00, o vizită la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, unde sunt internaţi răniţi în exploziile de la Crevedia.

    Potrivit bilanţului Ministerului Sănătăţii de luni, trei pacienţi răniţi la Crevedia sunt în stare critică, intubaţi şi ventilaţi mecanic, dintre care doi pacienţi la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti şi unul la Spitalul Clinic de Urgenţă <Bagdasar Arseni> Bucureşti”.

    Conform documentului, 29 de pacienţi sunt în stare medie sau uşoară.

    Astfel, 16 pacienţi sunt la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, opt la Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar Arseni” Bucureşti, trei la Spitalul Clinic de Urgenţă Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri Bucureşti şi câte unul la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti şi la Spitalul Universitar de Urgenţă Elias Bucureşti.

    Două explozii au avut loc sâmbătă la staţia GPL din Crevedia. Doi oameni – soţ şi soţie – au murit. Au fost în total 58 de victime, dintre care 43 sunt angajaţi ai Ministerului de Interne – pompieri, poliţişti şi jandarmi care au acţionat la faţa locului.

  • Iohannis, prima reacţie după tragedia de la Crevedia

    Preşedintele României, Klaus Iohannis, a transmis un mesaj după tragedia de la Crevedia soldată cu cel puţin un deces şi cu zeci de răniţi. Prioritatea zero este să le oferim celor afectaţi tot sprijinul necesar, apoi trebuie demarată rapid o anchetă, a spus şeful statului.

    Mesajul a fost transmis pe Facebook.

    „O nouă tragedie a zguduit în această seară România şi sunt profund îndurerat că exploziile de la Crevedia s-au soldat cu victime. Transmit condoleanţe familiilor îndurerate şi le urez însănătoşire grabnică celor răniţi. În acest moment, prioritatea zero este să le oferim celor afectaţi tot sprijinul necesar şi să le facilităm accesul la tratament în regim de urgenţă”, a transmis preşedintele României.

    Şeful statului a solicitat ca după intervenţia de urgenţă să se facă o anchetă urgentă.

    „De îndată ce situaţia din zona de risc va fi stabilizată, trebuie demarată rapid o anchetă pentru a afla dacă legea şi regulile au fost încălcate. Solicit autorităţilor luarea de măsuri urgente pentru cei răniţi astfel încât tragediile din trecut să nu se mai repete”, a mai spus Klaus Iohannis.

    Până în prezent, situaţia victimelor este următoare: Spitalul Bagdasar – 11 pacienţi (3 intubaţi), Universitar – 4 pacienţi, Spitalul de Arşi – 4 pacienţi (un intubat), Spitalul Floreasca – 27 de pacienţi (4 intubaţi), potrivit Ministerului Sănătăţii.

  • România a înaintat aliaţilor propunerea de a deveni centru de pregătire de F-16

    Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că România a înaintat deja o propunere aliaţilor din NATO pentru a deveni centru de pregătire pentru avioane de luptă F-16. El nu a dezvăluit, din motive de securitate, ce bază va fi responsabilă pentru acest centru.

    Este important să vedem că nu doar armamnentul rezolvă situaţia, ci şi pregătirea militarilor, antrenamentele speciale şi în acest cadru putem să menţionăm proiectul nostru înaintat mai multor aliaţi de a avea o bază de pregătire în România pentru piloţii pe F-16. Există planuri pentru această bază, există aliaţi interesaţi şi sunt destul de încrezător că lucrurile vor continua”, spune Klaus Iohannis.

    El nu a dezvăluit, din motive de securitate, ce bază va fi responsabilă pentru acest centru.

    „Nu suntem încă pregătiţi să spunem unde va fi această bază, cred că vă daţi seama din ce motive, dar este un proiect bun şi pentru România, şi pentru naţiunile din regiune care vor avea astfel posibilitatea să îşi pregătească piloţii”, încheie Iohannis.

     

  • Iohannis: Trebuie găsite modalităţi pentru a completa veniturile bugetare fără a încărca cetăţeanul

    Este clar că trebuie găsite modalităţi pentru a completa veniturile bugetare, nota bene, fără a încărca cetăţeanul, spune Klaus Iohannis. El apreciază că unele măsuri prezentate de liderii coaliţiei sunt bune, dar altele „mai trebuie puţin discutate”.

    „Între timp cred că ştie toată lumea că e nevoie de mai mulţi bani decât avem acum la buget şi atunci anumite măsuri se impun. Am discutat aceste chestiuni, mi-au spus cei din conducerea coaliţiei cam la ce s-au gândit, unele măsuri mi se par bune, altele cred că mai trebuie puţin discutate. Nu vreau să le clasific eu acum de la Vilnius, însă este clar că trebuie găsite modalităţi pentru a completa veniturile bugetare, nota bene, fără a încărca cetăţeanul”, afirmă Klaus Iohannis.

    El menţionează că sunt anumite măsuri care pot fi puse în practică „fără ca românul de rând să aibă impresia că vine cu bani de acasă pentru buget”.

    Întrebat dacă ar fi o creştere a TVA pentru toată lumea, şeful statului a spus: „Vom vedea până la urmă care din aceste măsuri rămân în picioare, promisiunea coaliţiei a fost că nu cresc impozite şi taxe”.

  • Iohannis, despre azile: Cei care sunt în poziţii să ia măsuri politice să aibă curajul să o facă

    Chestiunea cu azilele groazei este e o ruşine naţională, iar măsurile care vor fi luate trebuie să taie răul de la rădăcină, spune Klaus Iohannis. Întrebat dacă Marius Budăi ar trebui să demisioneze, el afirmă că „cei care sunt în poziţii să ia măsuri politice să aibă curajul să o facă”.

    „Chestiunea cu azilele groazei este una foarte complicată. Cred că e o ruşine naţională. Măsurile care vor fi luate trebuie să taie răul de la rădăcină. E evident că aici sunt mulţi vinovaţi, dar nu toţi pot fi încadraţi la fel. Sunt unii vinovaţi direct, cei care au supus la rele tratamente pe bătrânii care acolo şi-au căutat liniştea şi un tratament uman. E foarte problematic şi aceste persoane trebuie identificate şi sancţionate conform legii”, spune Klaus Iohannis.

    El apreciază că mai sunt şi alţi vinovaţi.

    „Cum putem să ne imaginăm că funcţionează aceste azile fără ca autorităţile de verificare şi control să ştie? Trebuie văzut cine a ştiut şi nu a acţionat trebuie tras la răspundere. Cred că lucrurile vor merge mai departe, fiindcă vinovaţi sunt toţi cei care au ştiut şi nu au făcut nimic, nu au sesizat, nu au intervenit. Trebuie să fie găsuiţi toţi vinovaţi, indiferent că vorbim de o vinovăţie în exerciţiul funcţiei sau una politică sau morală. Până când nu vor fi traşi la răspundere toţi cei care au permis o astfel de grozăvie lucrurile nu vor putea fi îmbunătăţite. Deci eu sunt adeptul unei intervenţii clare, ferme şi hotărâte”, adaugă şeful statului.

    Întrebat dacă Marius Budăi ar trebui să demisioneze, Iohannis menţionează: „Nu ştiu cine se face vinovat politic. Sper ca cei care sunt în poziţii să ia măsuri politice să aibă curajul să o facă”.

  • Iohannis, la inaugurarea podului peste Dunăre: în România se pot duce la capăt proiecte majore

    Preşedintele României, Klaus Iohannis, a declarat că podul peste Dunăre de la Brăila reprezintă dovada că şi în România se pot duce la capăt proiecte majore de infrastructură.

    Declaraţia a fost făcută joi, în timpul ceremoniei de inaugurare a podului.

    „Aceasta este cea mai amplă construcţie realizată în România în ultimele trei decenii… Avem o nouă dovadă, cât se poate de puternică, a faptului că şi în România, dacă există voinţă şi seriozitate, se pot duce la capăt proiecte majore de infrastructură”, a declarat preşedintele în cadrul ceremoniei de la pod.

    „Construcţia aceasta este, cu certitudine, una dintre cele mai ambiţioase iniţiative de modernizare a infrastructurii de transport din România, realizată cu fonduri europene, cu expertiză internaţională de referinţă şi cu tehnologie de ultimă generaţie”, a mai spus preşedintele Iohannis.

    „Ne dorim cu toţii o Românie mai conectată, cu drumuri mai bune, mai multe şi mai sigure”, a precizat preşedintele României.

    La ceremonii au mai participat Marcel Ciolacu, premierul României, Nicolae Ciucă, preşedintele Senatului, Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, Adina Vălean, comisarul european pentru Transport, europarlamentarul Mihai Tudose, dar şi reprezentanţi ai ambasadelor şi guvernelor Italiei şi Japoniei, ţările din care provin constructorii principali ai podului.

    Podul leagă judeţele Brăila şi Tulcea, dar asigură şi legătura dintre provinciile Muntenia, Dobrogea şi Moldova. Unul dintre picioarele podului se află aproape de intrarea în oraşul Brăila şi la doar 10 kilometri de oraşul Galaţi.

    Potrivit autorităţilor române, obiectivul de la Brăila este cel mai lung pod suspendat din România şi al treilea din Europa ca dimensiune. De asemenea, podul este cea mai înaltă construcţie din România şi cea mai scumpă lucrare de infrastructură realizată în ultimii 30 de ani în ţară.

  • Adrian Sârbu: Cea mai importantă reformă pe care a guvernat-o Eduard Hellvig este reforma tăcerii

    “După părerea mea, dl. Hellvig, după ce a pornit prin a fi şeful de serviciu secret al lui Iohannis, a devenit şeful SRI-ului României şi al legii şi aici undeva lucrurile intră în conflict. (…) Ce a rămas o să vedem, după cum vom vedea cum va fi următorul director. Dacă o să apară (…)

    Aş fi mult mai interesat ca atât cât a făcut Eduard Hellvig în SRI să se păstreze şi, dacă se poate, cel care va veni să continue. Deocamdată aud întrebând cine vine (?) Care e lista de candidaţi care ar trebui să continue reforma pe care a anunţat o dl. Hellvig? (…)

    Mie mi se pare că cea mai importantă reformă pe care a guvernat-o Eduard Hellvig este reforma tăcerii. De când a ajuns director al SRI nu s-a mai vorbit de SRI. Păi nu ăsta e job-ul SRI, să nu se vorbească de SRI? (…)

    5 ani de coşmar ai României, şterşi de Hellvig

    România a fost condusă în 2015 şi 2016 (de un director SRI care nu era civil.) Dar şi în 2014, 2013 şi 2012, vreo cinci ani. De facto. România a trăit un coşmar în care au fost distruse valori construite după revoluţie pentru că nişte cetăţeni au decis că ei sunt statul şi conduc această Românie (…)

    Au fost nişte ani foarte urâţi pentru România pe care dl. Hellvig i-a şters în ceea ce priveşte comportamentul SRI. Să nu uităm că în 2016, datorită altui cetăţean al României, civil, care, ca şi Hellvig, merită tot respectul nostru, Daniel Morar (…) s-a prăbuşit toată mascarada, toată comedia aia tristă cu arestări şi cu nedreptăţi şi cu odioşenii guvernată de nişte cetăţeni, care au crezut că îşi pot asuma rolul de Parlament, Guvern şi Justiţie pentru că au fost numiţi şi erau mai şmecheri. Şi acum se cred foarte şmecheri şi nimeni încă nu-i întreabă ce fac (…)

    Trebuie să luăm măsura trecerii serviciilor secrete în zona civilă, a trecerii acestora cu adevărat sub controlul Parlamentului şi a limitării mandatelor şefilor, inclusiv militari.”

     

  • „România Educată, proiectul meu de suflet, devine acum realitate. Proiectul România Educată e un angajament îndeplinit”, spune preşedintele Klaus Iohannis.

    Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, legile Educaţiei în cadrul unei ceremonii organizată la Palatul Cotroceni.

    La ceremonie au participat membri ai guvernului, parlamentari,reprezentanţi ai universităţilor, precum şi preşedintele CCR, Marian Enache.

    Anterior, parlamentari ai USR au protestat în faţa Palatului Cotroceni.

    Senatul, în calitate de cameră decizională, a adoptat, pe 22 mai, legea învăţământului preuniversitar şi legea învătăţământului superior.

    Curtea Constituţională a României (CCR) a respins ca neîntemeiate, în iunie, cele două sesizări făcute de USR şi Forţa Dreptei privind legile Educaţiei.