Tag: inima

  • Cum a fost răsplătit un imigrant după ce a spălat vase timp de douăzeci de ani pentru unul dintre cele mai bune restaurante din lume

    „Îmi face o deosebită plăcere să anunţ că managerii noştri, Lau şi James, alături de Ali, cel care se ocupă cu spălatul vaselor, au devenit parteneri în NOMA”, a declarat Redzepi pe Instagram.

    Sonko, în vârstă de 62 de ani, s-a ocupat de spălatul vaselor mai bine de un deceniu în cadrul restaurantului din Copenhaga, Danemarca. Un purtator de cuvânt al restaurantului – care deţine două stele Michelin – a refuzat să dezvăluie condiţiile financiare ale parteneriatului cu Sonko.

    Pe de altă parte, când a anunţat vestea, Redzepi l-a descris pe acesta ca fiind „inima şi sufletul Noma”, potrivit ziarului danez Berlingske.  „Nu cred că oamenii ştiu ce înseamnă să ai o persoană ca Ali în casă. E tot timpul cu zâmbetul pe buze”, a spus Redzepi.

    Redzepi a deschis NOMA în 2003, după ce a lucrat alături de mulţi bucătari faimoşi. Apreciatul restaurant din  Copenhaga a deţinut titlul de „Cel mai bun restaurant din lume” timp de trei ani consecutivi, între 2010 şi 2012, şi apoi din nou în 2014. 

  • Noul elixir minune care tratează depresii, migrene şi chiar durerile de inimă

    Apreciat de cei care vor să scape de riduri, Botoxul devine încet-încet un leac aproape universal care tratează de la depresie până la migrene, spasme musculare, probleme cu vezica urinară sau erectile, graţie disponibilităţii doctorilor de a-l utiliza în afara indicaţiilor sale terapeutice, scrie revista Time.

    La origine o neurotoxină produsă de bacilul botulinic (Clostridium botulinum) ce poate provoca toxiinfecţii alimentare grave prin ingerarea odată cu mâncarea contaminată, de regulă, conserve de fructe, legume sau carne insuficient sterilizate, Botoxul afectează muşchi importanţi din organismul uman, provocând paralizie şi chiar moarte. Injectat în doze mici însă, blochează comunicarea dintre nervi şi muşchii din zona de aplicare, determinând relaxarea acestora din urmă, de unde şi efectul său de netezire a ridurilor.

    Ca mai toate marile descoperiri şi aceasta a fost întâmplătoare şi se datorează unui oftalmolog american, Alan B. Scott, care a început să studieze toxina ca potenţial tratament pentru persoanele cu strabism. Acesta a constatat că unii dintre pacienţii care veneau la cabinetul său îi ziceau, în glumă, că au venit să-i scape de riduri, fără să-şi dea seama de potenţialul neurotoxinei ca tratament cosmetic, după cum a declarat într-un interviu către CBS in 2012. Scott şi-a numit medicamentul Oculinum şi a înfiinţat o companie cu acelaşi nume în 1978, iar în 1989 Administraţia americană pentru Alimente şi Medicamente (FDA) a aprobat utilizarea lui pentru strabism şi spasme ale pleoapelor.

    Doi ani mai târziu Oculinum a făcut obiectul unei achiziţii pentru suma de 9 milioane de dolari de către Allergan, care, la acea vreme, se poziţiona drept o companie de produse destinate îngrijirii ochilor, cum ar fi soluţii de curăţare a lentilelor de contact sau soluţii pentru ochi uscaţi. Allergan a considerat iniţial Botoxul drept un produs de nişă, care i-a adus vânzări de 13 milioane de dolari în 1991. 

    Pasul înspre transformarea sa în tratament cosmetic avea să fie făcut după preluarea conducerii firmei de către David E. I. Pyott în 1998, care a dispus efectuarea unor studii care să confirme potenţialul de reducere a ridurilor. Aprobarea FDA pentru această utilizare avea să vină în 2002, Botoxul generând în anul anterior vânzări de circa 310 milioane de dolari. În 2013, avea să vină şi aprobarea pentru tratamentul vezicii urinare hiperactive, datorită capacităţii sale de a preveni contracţiile musculare involuntare care-i fac pe cei ce suferă de această problemă să simtă nevoia imperioasă de a merge la toaletă chiar şi când nu ar avea nevoie.

    Deşi foarte popular ca tratament cosmetic, mai bine de jumătate din veniturile generate de Botox (2,45 miliarde dolari în 2015) în prezent provin din utilizarea sa terapeutică, iar tendinţa este de creştere, datorită disponibilităţii doctorilor de a-l încerca pentru diverse afecţiuni.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Cascada Bigăr, o destinaţie de poveste chiar şi pe timpul iernii – FOTO

    De o frumuseţe răpitoare fie vară, fie iarnă, cu peisaje care pur şi simplu îţi taie respiraţia, minunea naturii este aşezată în inima Banatului. Iar, pentru cei care încă nu ştiu, cascada a fost desemnată printre cele mai frumoase din lume.

    Apele izbucului Bigăr nu au fost atinse de suflarea Prinţesei gheţurilor. Aşa că localnicii dar şi turiştii se pot bucura în continuare de susurul de poveste al uneia dintre cele mai frumoase cascade din lume, aşa cum este considerată de site-urile de turism. În schimb, suflarea rece a iernii a învăluit pereţii de stâncă ai canionului Miniş şi i-a transformat în metereze si turle de gheaţă.

    Palatul de cleştar i-a impresionat pe turiştii care au venit pentru prima dată la Bigăr. Cascada, monument al naturii, face parte din Rezervaţia naturală Parcul Naţional Cheile Nerei – Beuşniţa şi este locul de trecere al Paralelei 45 prin România.

  • Alimentul care ucide milioane de oameni în fiecare an. Îl consumi zilnic, dar nu îţi dai seama cât rău poate să îţi facă

    Legătura dintre consumul unui aliment folosit zilnic şi bolile de inimă a fost confirmat doar acum, acest lucru fiind făcut public de peste 60 de ani.

    Aire Schidt de la Universitatea din California este autorul studiului care făcea conexiunea dintre consumul de zahăr şi bolile inimii, iar el a confirmat faptul că zaharurile naturale care se găsesc într-o varietate de surse, cum ar fi laptele şi fructele nu reprezintă o problemă importantă pentru organism.

    Aire Schidt a precizat faptul că doar consumul de îndulcitori artificiali şi al alimentelor procesate cauzază boli grave ale inimii.

    Este recomandată limitarea consumului de zahăr, la doar 6 linguriţe de zahăr sau 100 calorii de zaharuri pentru femei şi 9 linguriţe sau 150 calorii de zaharuri pentru bărbaţi, scrie jurnalmm.ro

    „Limitaţi cantitatea de zahăr din alimentele procesate şi încercaţi să atingeţi aportul zilnic recomandat de zahăr, prin consumul de alimente proaspete şi sănătoase, cum ar fi fructele, legumele şi cerealele integrale care promovează starea bună de sănătate“, a precizat Aire Schidt.

  • Cum ajungi de la un cal primit cadou la un conac de 15 camere

    Conace noi, pentru boieri contemporani. Acesta este crezul conacului Archia, din satul cu acelaşi nume, ascuns în inima boemei Transilvania.

    „Istoria conacului începe cu mine şi cu familia mea“, povesteşte Horia George Szabo. Recunoaşte că multă lume îl întreabă de cine a fost construit conacul şi când le spune că de el şi familia lui, lumea rămâne puţin şocată. „Conacul nostru nu este o construcţie veche, este o construcitie nouă, dar cu multe influenţe vechi.“

    Pentru a înţelege povestea conacului Archia trebuie însă să mergi mai departe în timp şi să înţelegi povestea familiei Szabo. „În anul 1994 tatăl meu a venit acasă şi a spus: Am cumpărat CAP-ul din Archia!“

    Acest CAP le-a fost necesar părinţilor săi pentru a obţine un împrumut din bancă pentru primul business după Revoluţie, o fabrică de confecţii textile. Până în anul 2006 aceasta a fost activitatea părinţilor săi, având la un moment dat chiar şi 1.200 de angajaţi. „Mama mea nici nu a vrut să audă unde este acest CAP în primii ani de zile, ce să mai vorbim să şi vină aici.“

    Citeşte continuarea pe www.da.zf.ro

  • Cum ajungi de la un CAP şi un cal primit cadou la un conac de 15 camere