Tag: imobile

  • REPORTAJ: Arad – Repartitoarele de costuri la căldură, demontate de locatarii din zeci de imobile

     Conducerea Uniunii Locale a Asociaţiilor Locative Arad spune că tot mai mulţi proprietari de apartamente care optaseră cu ani în urmă pentru repartitoare, în speranţa că vor putea face economii la încălzire, renunţă acum la aparate, constatând că au plătit mai mult decât cei fără repartitoare.

    Preşedintele Uniunii Locale a Asociaţiilor Locative din Arad, Dorina Lupşe, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX că în ultimele luni au renunţat la repartitoare locatarii din zeci de imobile racordate la sistemul centralizat de încălzire.

    “Am observat această tendinţă încă de anul trecut, dar în acest an a luat amploare, iar acum sunt puţini cei care mai optează pentru repartitoare. S-a constatat ineficienţa acestora, în condiţiile în care blocurile din Arad nu sunt reabilitate termic, iar pierderile de căldură ajung şi la 40 la sută. Scopul repartitoarelor era să se poată face economii, dar facturile erau mai mari decât la cei fără aceste aparate”, a explicat Lupşe.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • TOPUL celor mai scumpe proprietăţi de vânzare în Bucureşti

     Vila de pe primul loc, amplasată în zona Palatul Parlamentului-Parcul Carol pe un teren de 1.500 de metri pătraţi, are o suprafaţă construită de 2.700 metri pătraţi. Imobilul a fost restaurat şi este structurat pe cinci nivele, 20 de camere cu băi proprii, patru saloane de 40-140 metri pătraţi, terase şi balcoane, 15 camere cu destinaţie utilitară şi o parcare pentru 15 maşini, potrivit datelor imobiliare.ro.

    Vila ar putea fi utilizată ca sediul pentru ambasade, cazino sau hotel-resaurant, fiind complet utilată şi mobilată.

    Un preţ de 9,95 milioane de euro cere proprietarul unei vile din centrul Bucureştiului (Polonă-Eminescu), aceasta fiind pe locul doi în clasament. Vila are o suprafaţă utilă de 600 metri pătraţi, două etaje şi este construită pe un teren de 368 metri pătraţi. Imobilul are 10 de camere, 2 bucătării, 5 băi, 2 balcoane, 2 terase, 2 garaje şi patru locuri de parcare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Guvernul acoperă pagube generate de inundaţii în Galaţi, dar nu vrea să încurajeze lipsa asigurărilor

     El a precizat că ajutoarele vor fi alocate inclusiv din Fondul de Intervenţii de Urgenţă şi, în forma în care au nevoie autorităţile locale – materiale de construcţii sau alte bunuri – vor ajunge cât mai repede la sinistraţi.

    Premierul a arătat însă în acelaşi timp că asigurarea obligatorie a imobilelor este o prevedere legală foarte bună, pe care proprietarii trebuie să o respecte.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Licitaţia CNADNR de peste 7 milioane euro pentru servicii juridice la exproprieri, blocată în instanţă

     Licitaţia a fost anulată după ce casa de avocatură “Boştină şi Asociaţii” a reclamat nelegalitatea procedurii organizate de CNADNR şi nepublicarea anunţului de participare în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), precum şi probleme legate de întocmirea documentaţiei de participare.

    În urmă cu o lună, Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor (CNSC) a analizat problemele reclamate, dar a decis ca licitaţia să continue. Avocaţii s-au adresat însă Curţii de Apel Bucureşti, iar instanţa a decis, miercuri, ca procedura de atribuire să fie anulată.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • RA-APPS începe procedura de vânzare de imobile prin negociere directă, la preţ sub cel de licitaţie

     După ce anul trecut licitaţiile au eşuat în lipsă de oferte, RA-APPS a decis să reia aceeaşi procedură şi pe parcursul acestui an, deşi consultanţi imobiliari au atenţionat în repetate rânduri că vânzarea activelor RA-APPS în condiţiile actua­le ale pieţei nu este cea mai bună soluţie şi că înfiinţarea unui fond imobiliar listat la bursă pentru administrarea activelor sau transferul acestor servicii către fir­me private sunt alternative la vânzarea in­di­viduală a proprietăţilor, care ar asigura o trans­parenţă sporită şi un câştig mai bun pen­tru stat.

    În luna martie, Guvernul a introdus un nou cadru legal care prevede că, în cazul în care cea de-a treia licitaţie a avut loc fără ca vreun ofertant să fi oferit cel puţin preţul de pornire al licitaţiei, imobilul va putea fi vândut prin negociere, pe baza unei oferte de cumpărare care va putea fi mai mică cu 30% decât preţul de pornire, nu mai mică decât “valoarea de inventar” a imobilului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Guvernul vrea să impoziteze cesionarii care au primit, fără taxe, despăgubiri mari pe imobile

     “Facem eforturi cu cei de la ANRP şi cu Ministerul de Finanţe pentru a găsi sistemul de impozitare pentru cei care au încasat despăgubiri în sume foarte mari şi nu au plătit până acum niciun fel de taxe”, a spus Ponta.

    El nu a precizat dacă este vorba de toate persoanele care au primit astfel de despăgubiri sau doar de cesionarii drepturilor litigioase. La solicitarea MEDIAFAX, preşedintele ANRP, George Băeşu, a precizat însă că acest sistem ar urma să fie aplicat doar pentru cesionari.

    Potrivit reprezentanţilor ANRP, impozitarea va fi de 16% şi aplicată la profitul obţinut de aceştia din tranzacţia imobiliară, sub forma unui impozit pe profit.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • RA-APPS a redus din nou preţul imobilelor, acum cu 20%, şi se îndreaptă spre vânzarea prin negociere

     După ce în ultimele două luni nu a reuşit, ca şi în ultimul an şi jumătate, să vândă niciun imobil în lipsă de ofertanţi, Regia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) continuă să ofere la vânzare imobilele din patrimoniu şi apelează la sistemul avizat în primăvară de Guvern, cu reducerea preţului de pornire la licitaţii reluate, îndreptându-se astfel spre procedura vânzării prin negociere directă, la un preţ mult scăzut faţă de cel iniţial.

    Pentru luna iulie, regia a decis astfel să organizeze o a treia licitaţie pentru mai multe apartamente, spaţii comerciale şi terenuri, cu un preţ de pornire al licitaţiei cu 20% mai mic comparativ cu cel iniţial.

    Pentru un apartament de 62 metri pătraţi din Cluj-Napoca, preţul a fost redus de la 66.000 euro (prima licitaţie) la 59.600 euro (a doua licitaţie) şi, acum, la 53.500 euro (a treia licitaţie), iar pentru vila Predeal de 260 mp din aceeaşi staţiune montană, preţul a fost scăzut de la 240.100 euro la 217.300 euro şi la 203.200 euro.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • PERICOL PUBLIC în caz de cutremur la 190 de clădiri din Bucureşti. LISTA ACTUALIZATĂ a clădirilor cu risc seismic din Capitală

    “În urma modificărilor şi completărilor aduse Ordonanţei Guvernului nr. 20/1994, prin OG 16/ 2011, lista clădirilor de locuit expertizate tehnic, încadrate în clasa I de risc seismic, cu pericol public a fost actualizată prin completarea acesteia cu clădirile care au spaţii publice cu suprafaţă mai mare de 50 de metri pătraţi, indiferent de regimul de înălţime, existente în lista clădirilor expertizate tehnic şi încadrate în clasa I de risc seismic, potrivit definiţiei pericolului public precizat în ordonanţă” a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, şeful Serviciului Consolidări din Primăria Municipiului Bucureşti (PMB), Aurelia Radu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • RA-APPS estimează venituri totale de 449,1 milioane lei, dar încasările din case sunt sub anul trecut

     Miercuri, Guvernul a anunţat că a aprobat pentru Regia Patrimoniului şi Protocolului de Stat (RA-APPS) venituri estimate de 449,1 milioane lei, dar bugetul publicat joi seara în Monitorul Oficial relevă că încasările din vânzarea de imobile sunt proiectate la doar 193,5 milioane lei.

    Estimarea este sub prognoza regiei pentru anul trecut, de 296,2 milioane lei, dar nici aceasta nu a putut fi în final atinsă deşi, pe fondul licitaţiilor eşuate, ţinta fusese deja drastic redusă comparativ cu proiecţia iniţială.

    Anul trecut, Guvernul a revizuit în scădere drastică estimarea de venituri obţinute din vânzarea imobilelor aflate în administrarea RA-APPS, de la 706 milioane lei, prevăzută în bugetul de stat, la doar 296,2 milioane lei, pe fondul licitaţiilor eşuate în lipsă de oferte.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Curtea Constituţională a respins contestaţia PDL privind Legea imobilelor naţionalizate

     “În raport de criticile formulate, am respins sesizarea PDL, iar legea pe care şi-a angajat răspunderea Guvernul va merge la promulgare”, au menţionat sursele citate.

    Contestaţia luată vineri în discuţie de judecătorii constituţionali a fost depusă de PDL la Curtea Constituţională în 22 aprilie.

    Potrivit vicepreşedintelui PDL Liviu Negoiţă, din punct de vedere procedural, la asumarea răspunderii Guvernului s-ar fi încălcat decizia 1431 din 2010 a Curţii Constituţionale, care precizează că angajarea răspunderii Guvernului este neconstituţională dacă un proiect pe aceeaşi temă se află în proces de legiferare. El a precizat că PDL a depus în 2010 un proiect pe această temă care se află în dezbatere parlamentară la Senat şi Guvernul a ignorat acest lucru “şi a venit peste această procedură şi şi-a asumat răspunderea”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro