Tag: Hunedoara

  • ACCIDENT DE AUTOCAR în Hunedoara: Două persoane la spital, după ce maşina a derapat şi a ajuns într-un şanţ

     Potrivit şefului Serviciului Poliţiei Rutiere Hunedoara, comisarul-şef Dan Micu, autocarul, care circula pe DN 7, a derapat în localitatea hunedoreană Leşnic şi a ajuns în şanţul de pe marginea drumului.

    “În autocar se aflau 24 de persoane, dintre care trei şoferi. Două persoane au fost transportate la spital, nu ştim care este starea răniţilor şi nici motivul care a dus la producerea accidentului”, a spus Micu.

    La rândul său, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Hunedoara, Bogdan Niţu, a precizat că în autocar se aflau 21 de turişti din Slovacia, iar cel mai probabil accidentul s-a produs din cauza oboselii şoferului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Percheziţii la Clubul Sportiv Jiul Petroşani, în biroul omului de afaceri Alin Simota. DIICOT: Simota, liderul unei grupări care şantaja oameni de afaceri din Hunedoara

     Cercetările în acest caz sunt făcute împreună cu ofiţeri delegaţi de la IPJ Alba şi Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba-Iulia, cu suportul tehnic, informativ şi logistic al Serviciului Român de Informaţii, DIPI şi Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Alba.

    Surse din rândul anchetatorilor declarau pentru MEDIAFAX că procurorii au descins, marţi dimineaţă, la Clubul Sportiv Jiul Petroşani, unde au făcut percheziţii în biroul finanţatorului echipei de fotbal, Alin Simota, în prezenţa acestuia, care a fost ridicat de la locuinţa sa.

    DIICOT: Alin Simota, liderul unei grupări care şantaja oameni de afaceri din Hunedoara

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ANOFM: Peste 190 de programe de formare profesională pentru 4.000 de persoane în iunie. Care sunt cele mai solicitate meserii

     Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă va derula, în luna iunie, 192 de programe de formare profesională pentru 3.957 de persoane, care beneficiază, conform legii, de servicii de formare profesională gratuite, organizate de agenţiile judeţene pentru ocuparea forţei de muncă şi agenţia municipiului Bucureşti.

    Judeţele în care se vor organiza cele mai multe cursuri, cu număr mare de participanţi, sunt: Dolj (238 de persoane), Hunedoara (238 de persoane), Braşov (168 de persoane), Neamţ (155 de persoane), Iaşi (150 de persoane).

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Hidroelectrica, profit de 144 milioane lei în T1

    De la începutul anului, Hidroelectrica a reuşit să tranzacţioneze 4.100 GWh la un preţ mediu de 184 lei /MWh. Daca nu am lua in calcul pretul de 125 lei/MWh cu care Hidroelectrica vinde energie in piata reglementata pentru populatie si institutii, atunci preţul mediu realizat de societate pe piaţa concurenţială şi piaţa de echilibrare este de 212 Lei/MWh.

    Din valorificarea energiei pe cele 5 canale de distributie (piata reglementata, PZU, PCCB, contracte bilaterale si PE) Hidroelectrica  a inregistrat un profit brut de 144 milioane lei repartizat astfel: 52 milioane de lei în ianuarie, 48 de milioane de lei în februarie şi 44 de milioane de lei în martie. Prin bugetul de venituri si cheltuieli Hidroelectrica a estimat pentru anul 2013 un profit record de 434 milioane de lei la o productie de doar 13 TWh, cu mult mai mare decat cel inregistrat de societate in 2010, cand la o productie de 20 de TWh societatea a raportat un profit de doar 292 milioane de lei.

    La 31 martie 2013 Hidroelectrica avea 4.903 angajati faţă de 5.239 salariaţi la intrarea în insolvenţă. Procesul de redimensionare a organigramei va continua pentru a optimiza costul de productie si a garanta profitul bugetat in conditiile scaderii consumului si implicit a pretului energiei electrice.

    In primul trimestru al anului 2013 s-a definitivat strategia investiţională a societăţii. Nu vor mai fi finantate titlurile de investiţii istorice, ineficiente energetic, ci vor fi promovate proiectele de retehnologizare a marilor capacităţi hidroenergetice existente care după 50-60 de ani de operare necesită lucrari de reabilitare. Printr-o finantare de 400 milioane de euro de la BERD si BM vor fi retehnologizate centralele hidroelectrice Dimitrie Leonida, Mariselu, Vidraru si Raul Mare Retezat cu o putere instalata de aproape 1000 MW. Primul trimestru din 2013 a marcat inca un record la Hidroelectrica: 103 companii din toata lumea au depus documentatia de precalificare pentru retehnologizarea centralei de la Dimitrie Leonida. In trecut contractele de retehnologizare erau date cu incredintare directa si la preturi de pana la 8 ori mai mari decat pretul pietei.

    In luna martie 2013 s-au judecat la Tribunalul Bucuresti si contestatiile “baietilor destepti” Energy Holding, EFT, Alpiq, Alro, Elsid, Electrocarbon prin care solicitau daune de 1,3 miliarde lei pentru denuntarea de catre Euro Insol a contractelor bilaterale si pentru activarea clauzei de forta majora din toamna anului 2012. Pe 10 aprilie instanta a respins cererile traderilor de energie.

    Pe 16 ianuarie 2013 Euro Insol a desfiintat 22 de directii din cadrul Hidroelectrica si a revocat toti directorii din cadrul societatii. Pe 20 martie Hidroelectrica a lansat cel mai complex si radical proces de recrutare a managementului unei companii implementat vreodata in Romania. Pentru cele 67 de pozitii de conducere, au aplicat 2.447 de candidati, in medie 37 de candidati pentru o functie de conducere. Noii manageri selectati in baza unei proceduri transparente si competitive, pe criterii de competenta profesionala, probitate morala si capabilitati manageriale, vor fi angajati pana la data de 31 mai 2013.

  • ALERTĂ ALIMENTARĂ în mai multe judeţe, după ce a fost descoperit un parazit în macrou congelat

    Şeful Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Hunedoara, Ioan Dumbravă, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, că o alertă alimentară a fost instituită de ANSVSA după ce a fost descoperit un parazit în macroul congelat importat din insulele Feroe de către o firmă din Bucureşti.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Candidaturile managerilor pentru Electrica, CE Hunedoara şi Transelectrica, depuse până la 2 aprilie

     “Dosarele cuprinzând documentele cerute pentru candidatură vor fi depuse/trimise până cel târziu în data de 2 aprilie 2013, ora 16.00”, se arată într-un comunicat al Ministerului Economiei, acţionarul majoritar al celor trei companii menţionate.

    În selectarea directorilor, OPSPI va fi asistat de firmele de recrutare Quest Advisors şi Transearch Internaţional.

    Quest Advisors a fost înfiinţată de Vasile Luţai Hariton şi este condusă de acesta alături de Loredana Serfezi şi de Andreea Acalovschi, iar Transearch International este o companie internaţională de recrutare, cu subsidiare în mai multe ţări.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Hunedoara: 13 persoane, ridicate în urma mai multor percheziţii privind traficul de droguri de risc

    Potrivit şefului Serviciului pentru Combaterea Crimei Organizate Hunedoara, Lucian Năboiu, poliţiştii au făcut, miercuri dimineaţă, patru percheziţii în oraşul Vulcan, din Valea Jiului, la persoane suspectate de trafic de droguri de risc.

    Năboiu a precizat că reţeaua, formată din cele patru persoane, aducea drogurile din Olanda, apoi le împărţea în oraşele din Valea Jiului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Guvernul a avizat înfiinţarea companiilor energetice Oltenia şi Hunedoara

    Guvernul intenţiona iniţial să comaseze principalii producători de energie şi cărbune în două societăţi naţionale, Electra şi Hidroenergetica, însă a renunţat la acest proiect din cauza problemelor juridice şi a decis să creeze două companii energetice mai mici, respectiv Complexul Energetic Oltenia şi Complexul Energetic Hunedoara. Complexul Energetic Hunedoara va fi format din termocentralele Paroşeni şi Mintia şi minele considerate viabile ale Companiei Naţionale a Huilei (CNH), iar Complexul Energetic Oltenia va fi compus din SNLO şi termocentralele Craiova, Turceni şi Rovinari.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Noul presedinte al PNL Hunedoara este Mircea Molot

    Un numar de 554 de delegati ai PNL dintre cei 619 aflati pe
    lista au fost prezenti la Sala Sporturilor din Deva, unde a avut
    loc Conferinta Judeteana a PNL Hunedoara a carei organizare a
    starnit disensiuni in randul liberalilor, punctul culminant fiind
    atins sambata, cand presedintele in functie al organizatiei
    judetene Mircia Muntean nu s-a prezentat la alegeri, desi initial
    isi depusese candidatura.


    Cititi mai multe
    pe www.mediafax.ro

  • Plaza Centers investeste 38 mil. euro intr-un mall in Hunedoara

    Terenul pe care va fi construit mall-ul are o suprafata totala de 41.000 de metri patrati si a fost cumparat in martie 2008. Lucrarile de demolare au inceput acum o luna si jumatate, terenul fiind acum pregatit pentru constructie. Plaza Centers va demara lucrarile de constructie imediat ce va primi autorizatiile necesare – compania estimeaza ca acest lucru se va intampla in aproximativ patru luni. Mall-ul va fi inaugurat intr-o singura etapa, la inceputul anului 2010. Conceptul proiectului a fost realizat de Chen Architects, o companie de arhitectura din Israel.

     

    „Investim 38 de milioane de euro intr-un mall care va deveni inima orasului. Vom personaliza mall-ul in ceea ce priveste mixul de chiriasi, ce va fi special creat pentru locuitorii Hunedoarei si cei din imprejurimi”, a declarat Luc Ronsmans, country manager Plaza Centers Romania.

     

    Mall-ul va fi amplasat pe pe bulevardul Traian nr. 7 din Hunedoara, aproape de intrarea in oras dinspre Deva si va avea 70 de magazine. Suprafata totala inchiriabila va fi de aproape 18.000 de metri patrati, iar suprafata totala construita de peste 25.000 de metri patrati.

     

    Mall-ul va fi construit pe doua nivele; va avea un supermarket de peste 2000 de metri patrati, magazine cu articole sportive, magazine de moda, food court, Fantasy Park si peste 650 de locuri de parcare.

     

    Plaza Centers este unul dintre cei mai importanti dezvoltatori de centre comerciale din Romania, dupa numarul de proiecte anuntate si demarate. Compania a intrat pe piata romaneasca la finalul anului 2006 si pana in acest moment a initiat sapte proiecte de real estate, estimand investitii totale de doua miliarde de euro in patru ani.

     

    Cele sapte proiecte de retail sunt situate in Buctresti, Hunedoara, Iasi, Miercurea Ciuc, Slatina, Targu Mures si Timisoara. Compania a anuntat ca intentioneaza sa dezvolte o retea de aproximativ 15 mall-uri in orase din intreaga tara.