Tag: golf

  • Au apărut primele insule portabile din lume – GALERIE FOTO

    Problemele celor care îşi doreau o insulă dar nu găseau una de cumpărat sunt pe cale să se termine – compania Amillarah Islands a dezvăluit de curând proiectul primei insule portabile din lume.

    Astfel, cei care îşi permit să cumpere o insulă vor putea să aleagă forma şi chiar dimensiunea, urmând ca insula să fie amplasată acolo unde doreşte proprietarul. Aceste construcţii nu vor dăuna mediului înconjurător şi vor avea amplasate case cu opţiuni precum piscină sau un mic teren de golf.

    Compania Amillarah lucrează la proiect alături de dezvoltarii imobiliari Dutch Docklands, iar designul va fi semnat de cunoscutul arhitect olandez Koen Olthuis.

    Amirallah dezvoltă deja 10 insule în Maldive, 33 în Dubai şi 30 în apropiere de Maldive.

  • Un avocat şi un fost inginer zootehnist au dezvoltat un business în panificaţie, patiserie şi cofetărie de peste 1,6 milioane de euro

    Alexandru Dimofte şi Claudia Nicolae, respectiv un avocat şi un fost inginer zootehnist, au dezvoltat o afacere de producţie de produse de panificaţie, patiserie şi cofetărie de peste 1,6 milioane de euro, iar acum încearcă să o ducă la nivelul următor.

    “Scopul nostru este să devenim un brand naţional în producţia de produse de patiserie şi cofetărie“, descriu Alexandru Dimofte şi Claudia Nicolae pe site-ul Doi Pitici unul dintre obiectivele pe termen lung ale firmei Golf Trade, sub care operează acest brand.

    Firma are o unitate de producţie în Brăila, axată pe producţia şi comercializarea de produse de panificaţie, patiserie şi cofetărie, iar produsele sunt distribuite în toată ţara, atât în reţelele de hipermarketuri şi supermarketuri, cât şi în cadrul unor instituţii publice, precum spitalele şi închisorile din zona Brăilei. O parte dintre produsele comercializate au ca destinaţie şi pieţele din Spania şi Italia, unde sunt vândute  comunităţilor de români.

    Toate aceste activităţi au generat anul trecut venituri de 7,5 milioane de lei (circa 1,68 milioane de euro), iar estimările pentru următorii trei-patru ani vorbesc despre afaceri de circa 4 milioane de euro, potrivit lui Alexandru Dimofte. Dacă partenera sa, Claudia Nicolae, este de profesie avocat şi este implicată mai ales în aspectele legale ale firmei, Dimofte este cel care conduce operaţiunile de zi cu zi ale firmei.

    Antreprenorul a demarat afacerea Golf Trade în 2005, prin producţia de eclere şi amandine în piaţa Concordia din Brăila: „Aveam un prieten care mi-a spus: «Hai să facem o cofetărie» şi aşa am intrat în această industrie“. De profesie inginer zootehnist, nu mai lucrase anterior în acest domeniu: şi-a început cariera în cadrul unei ferme zootehnice din Brăila, unde a lucrat vreme de 10 ani, ulterior a lucrat doi ani în cadrul Campofrio ca director de aprovizionare, după care au urmat încă doi ani pe care i-a petrecut la firma de instruire managerială Codex. După aceste experienţe, a hotărât să se întoarcă acasă, unde a trecut de la producţia de eclere şi amandine proaspete la livrarea ambalată a acestora şi apoi la acoperirea întregii game de cofetărie şi patiserie.

    Concomitent cu diversificarea gamelor, Golf Trade s-a mutat din spaţiul iniţial, din piaţa din Brăila, mai întâi într-o fostă fabrică de pâine, iar ulterior într-o clădire ce găzduise anterior laboratoare de alimentaţie publică. Dimofte spune că au investit 1,6 milioane de euro, bani europeni, într-un proiect aflat în derulare pentru o hală de producţie, construită în proporţie de 90% şi pentru care estimează să finalizeze implementarea proiectului până la sfârşitul anului. „Căutăm un partener astfel încât să ducem mai departe proiectul“, explică antreprenorul, menţionând că mai are planuri în ce priveşte dezvoltarea Golf Trade.

    Prezenţa în reţelele de hipermarketuri este printre cele mai importante aspecte pe care le-a luat în calcul de la lansarea afacerii, aproximativ 300.000 de euro fiind investiţi doar în această direcţie. „Cred că la nivel naţional sunt jucătorul cu cele mai multe listări, am cele mai multe conturi în retail“, spune Dimofte. Antreprenorii brăileni şi-au direcţionat strategia spre creşterea prezenţei în reţelele de retail şi în creşterea volumelor de vânzări, dar şi în întărirea cotei de piaţă prin prezenţa în canale alternative – cum ar fi participarea la licitaţii publice, cu scopul de a livra produsele realizate în spitale şi închisori, prin distribuţie proprie.

  • Cei mai puternici oameni din aviaţia mondială au pus la cale planul pentru supravieţuirea unei industrii lovite din toate părţile

    Întreaga lume se află în această cameră, iar noi, cei de la masa aceasta, avem cea mai scăzută rată de creştere din industria aviaţiei civile“, a remarcat la un moment dat Carsten Spohr, noul CEO al grupului german Lufthansa, în cadrul întâlnirii Chief Executive Board Meeting Star Alliance, organizată în luna decembrie în New Delhi, cu prilejul integrării Air India în alianţă. În dreapta lui se află Jaan Albrecht, directorul executiv al Austrian Airlines, iar la mesele alăturate, Călin Rovinescu, CEO-ul Air Canada şi preşedintele Star Alliance, Rohit Nandan, preşedinte şi managing director al Air India, precum şi directorii executivi ai Ethiopian, Avianca, Shenzen Airlines, Singapore Airlines, Thai, cât şi ai celorlalte companii membre ale Star Alliance, cea mai mare alianţă aviatică mondială.

    În cadrul întâlnirii anuale, executivii sunt puşi faţă în faţă cu jurnalişti din întreaga lume şi sunt bombardaţi cu întrebări care de care mai variate, de la tipul de scaune folosite în viitoarele aeronave până la evoluţia industriei aviatice în contextul macroeconomic actual. Nici pentru jurnalişti misiunea nu este uşoară: ei trebuie să îşi concentreze întrebările pentru reprezentanţii celor mai importante companii din aviaţia mondială în 50 de minute, durata obişnuită a unui interviu. Spohr se referă la ritmul de creştere scăzut de la nivelul întregii pieţe europene: aceasta va creşte cu 2,7% pe an în număr de pasageri, comparativ cu cele mai importante pieţe la nivel mondial, care vor creşte cu 5,5% (China) şi cu 3,2% (Statele Unite ale Americii (3,2%), potrivit datelor Asociaţiei de Transport Internaţional IATA.

     „A fost cu siguranţă un prim an mai puţin plictisitor decât speram, dar nu am fost surprins. Turbulenţele cu care ne-am confruntat sunt doar o etapă din oceanul de schimbări cu care ne confruntăm în industria aviaţiei civile. Lucrurile se schimbă astăzi, şi atât Lufthansa, cât şi Austrian Airlines şi alţi operatori aerieni trebuie să se schimbe“, se aude tare vocea lui Carsten Spohr, răspunzându-mi la întrebare din celălalt capăt al mesei. El a preluat conducerea Lufthansa, al cărei profit net a scăzut în 2013 cu trei sferturi, ajungând la 313 milioane de euro, după plecarea lui Christoph Franz la conducerea companiei de farmaceutice Roche. Spohr şi-a început cariera ca inginer, a continuat-o ca pilot şi a evoluat spre funcţiile de director de resurse umane, vicepreşedinte al Alliances & Cooperations (cu responsabilitatea de a coordona partenerii Lufthansa din toată lumea şi strategia de business a companiei), manager în consiliul director al liniei de pasageri Lufthansa, CEO al Lufthansa Cargo.

    În presa internaţională, este considerat carismatic, implicat, ambiţios şi cu abilitatea de a lua decizii puternice, aspect esenţial în contextul în care se află în prezent compania pe care o conduce. De la numirea sa în funcţia de CEO, Lufthansa a revizuit de două ori în cursul anului trecut ţinta de profitabilitate pentru anul 2014, ajungând la o estimare a profitului operaţional de un miliard de euro. „Modificările au fost cauzate de lipsa de dezvoltare a pieţei. Rezultatul operaţional se va apropia de un miliard anul acesta şi nu avem motive să schimbăm acest pronostic încă o dată. În industria aviaţiei este extrem de greu să faci predicţii, volatilitatea este ridicată“, explică Spohr referindu-se la ajustările pe care le-a făcut anul trecut.

    Economia instabilă, scăderea abruptă a preţurilor biletelor de avion cu 4,5%, odată cu mărirea capacităţii de transport a competitorilor, cât şi grevele sindicatelor, care au adus companiei pierderi totale de 200 de milioane de euro, sunt câteva din „turbulenţele“ despre care vorbeşte Spohr. Potrivit lui, în pofida pierderilor cauzate de aceşti factori, schimbările sunt necesare pentru asigurarea stabilităţii, atât în ce priveşte Lufthansa, cât şi Austrian Airlines. Cei mai importanţi paşi în procesul schimbării sunt, potrivit lui, „adaptarea produselor la nevoile pasagerilor“. Or, în contextul în care nevoile pasagerilor sunt mai ales legate de reducerea costurilor de călătorie, cea mai importantă decizie anunţată de Lufthansa anul trecut este de a intra în jocul operatorilor low-cost de cursă lungă sub marca Eurowings.

    Eurowings denumea până în octombrie anul trecut un operator regional german cu baza în Düsseldorf, dar, din octombrie 2014, zborurile acestuia au început să fie operate exclusiv prin Germanwings, alt operator low-cost al Lufthansa. Astfel, începând cu sfârşitul anului 2015, Lufthansa va folosi brandul Eurowings pentru zboruri low-cost de lung curier, ca răspuns la competiţia companiilor care operează în Golf şi care i-au costat pe nemţi câteva rute, spre exemplu cea spre Abu Dhabi. Compania va rebrandui Eurowings drept un operator de lung curier şi va folosi, în primă fază, trei Airbus A330 închiriate, urmând ca flota să fie extinsă cu până la şapte Airbus A330. Toate zborurile vor fi operate din Köln şi vor avea destinaţii precum Florida, Africa de Sud şi Oceanul Indian.

    „Ne vom orienta spre destinaţii leisure: ape calde, oraşe interesante şi plaje primitoare“, spune Spohr, fără a numi destinaţiile exacte. În lansarea zborurilor de lung curier, Lufthansa va colabora cu Sun Express, un joint venture între Lufthansa şi Turkish Airlines fondat în urmă cu 25 de ani, care conectează în prezent destinaţii din Marea Mediterană cu oraşe din Germania. Costurile de operare pentru aceste curse vor fi reduse cu 40% comparativ cu celelalte operaţiuni de lung curier ale Lufthansa, prin salarii mai mici acordate angajaţilor şi o flotă eficientă din punctul de vedere al combustibilului; măsura este una dintre cele atacate de sindicatul piloţilor în ultimele luni.

  • 2015 este anul maşinii electrice. Volkswagen, Renault şi Ford vor să dezveţe şoferii de benzină şi motorină

    Piaţa locală a maşinilor electrice este aştep­tată să crească semnificativ anul acesta, odată cu intrarea pe acest segment a celor de la Volkswagen cu noile modele „pe baterii“, alături de BMW şi de francezii de la Renault care aduc modelul ZOE, pe lângă Twizy şi Kangoo, deja prezente în ofertă încă de anul trecut.

    „Pentru maşinile electrice, atât timp cât nu există un sistem de încurajare similar cu cele din Europa de Vest, nu cred că putem vorbi de peste 100 de unităţi anual. În cazul hibridelor de tip plug-in, care funcţionează atât ca un au­to­mobil electric cu o autonomie de 50 km, dar care dispun şi de un motor normal, noi ne-am pro­pus comercializarea a 200 de unităţi“, a spus Bogdan Florea, brand manager al Volks­wa­gen Autoturisme în cadrul Porsche România. Chiar şi în acest caz, atingerea unui prag de câteva zeci sau chiar 100 de maşini electrice vândute într-un singur an pe piaţa locală reprezintă un salt uriaş pentru România, unde în întreg 2014 s-au vândut oficial doar trei Mitsubishi iMiEV şi s-au mai importat neoficial două limuzine Tesla produse în Statele Unite.

    În prezent, singurii constructori care co­mer­cializează pe piaţa locală maşini electrice sunt Mitsubishi, care vinde modelul iMiEV cu 32.240 de euro cu TVA (cu toate că noua generaţie costă în Germania numai 23.790 de euro şi vine cu o autonomie mai mare, de 160 km) şi Renault, cu utilitara Kangoo şi cu Twizy, un automobil de mici di­men­siuni, cu două locuri, unul în spatele celuilalt, cu un preţ de pornire de 7.000 de euro cu TVA (plus o chirie lunară de 30 de euro cu TVA pentru baterie).

    Volkswagen are în plan lansarea a două mo­dele electrice – e-up! (26.900 de euro cu TVA, preţ de pornire în Germania) şi Golf Elec­tric (34.900 de euro cu TVA, preţ de por­nire în Germania), alături de două hibride plug-in ce pot fi alimentate de la priză – Golf GTE (36.900 de euro) şi Passat GTE, care încă nu a fost lansat pe piaţa europeană.

    „Am comandat deja primul e-up! Electric care va ajunge în luna februarie, Golf Electric şi Plug-in Hybrid vor fi disponibile la jumă­ta­tea anului viitor, iar Passat GTE va fi dispo­ni­bil în toamnă. Avem încredere mai ales în hi­bri­dul plug-in. Acest segment al maşinilor elec­tri­ce se află într-o perioadă de incertitudini acum şi multe întrebări din partea clienţilor. Din acest motiv, tocmai un plug-in hybrid, cu o auto­nomie de 50 de kilometri pentru mersul la birou şi un motor termic pentru deplasări mai lungi, ar avea mai mult sens. Avem deja sem­na­le pozitive din partea mai multor potenţiali cli­enţi care abia aşteaptă să se lanseze acest mo­del“, a subliniat Bogdan Florea.

    În primăvara acestui an Renault va lansa modelul Zoe, prezentat anul trecut, în timp ce Ford a introdus în ofertă Focus Electric încă din 2014, iar noul Mondeo Hybrid va fi lansat cel mai probabil în vara anului următor.

    Până la finalul anului trecut era aşteptat şi pri­mul contract cu o firmă de curierat şi distri­bu­ţie interesată de achiziţia de maşini electrice pentru a reduce cheltuielile cu combustibilii.

    „Pentru e-up! am discutat deja cu poten­ţiali clienţi interesaţi de acest model pentru curierat şi distribuţie în oraşe şi sunt în acest moment discuţii avansate. Va fi o flotă de până în cinci maşini la început, cel mai pro­babil“, a spus directorul de marcă. În prezent, cea mai mare piaţă europeană pen­tru maşinile electrice este Norvegia dato­ri­tă avantajelor oferite de piaţă, inclusiv financiare; Nissan a vândut în primele 11 luni ale anu­lui aproa­pe 4.500 de maşini electrice Leaf în Norvegia, iar Tesla a livrat 3.800 de limuzine electrice Model S.

  • Un sport apărut ca urmare a crizei economice

    Una dintre aceste consecinţe este apariţia unui nou sport numit Footgolf, o combinaţie între golf şi fotbal. Explicaţia este una destul de simplă: golful, fiind un sport ce impune costuri ridicate, a înregistrat în perioada de criză o scădere în ceea ce priveşte numărul practicanţilor.

    Ca urmare, tot mai multe cluburi de golf au rămas fără clienţi iar managerii au căutat metode de a se adapta. Între 2010 şi 2014, peste 600 de traseuri de golf şi-au închis porţile. În octombrie 2014, peste 240 de locaţii din Statele Unite ofereau cursuri de Footgolf.

    Nu se ştie exact cine a venit cu ideea, însă primul traseu oficial a fost amenajat în Olada, în anul 2009. Un an mai târziu, Belgia şi Ungaria au adoptat acest sport şi au pus bazele Federaţiei Internaţionale de Footgolf. Primul campionat mondial a avut loc în Ungaria, în iunie 2012.

  • Unde se simte cel mai bine arta: pe fundul mării sau în deşert (GALERIE FOTO, VIDEO)

    Artistul englez Jason deCaires Taylor, inspirat de poveştile înfiorătoare despre sclavii africani aruncaţi peste bordul corăbiilor, a creat grupul statuar “Vicisitudini” chiar pe fundul Golfului Molinere din Marea Caraibelor, scrie The Telegraph. Grupul numără 26 de statui ce reprezintă oameni ţinându-se de mână, turnate din beton, şi oferă totodată un loc numai bun unde să se prindă coralii, algele sau alte vieţuitoare marine.

    Tot sub apă expune şi sculptoriţa spaniolă Cristina Iglesias, care a amplasat pe fundul Mării Cortez, în dreptul coastei californiene, o serie de structuri dantelate ce amintesc de pereţii unor camere, realizate în colaborare cu biologi marini şi alţi specialişti pentru a adăposti vieţuitoarele marine şi în principal coralii.

    Artistul american James Turrell, de pildă, şi-a ales ca loc de desfăşurare craterul unui vulcan stins din nordul Deşertului Pictat din Arizona, la care lucrează de mulţi ani pentru a-l transforma într-un complex de galerii unde se poate urmări jocul lumii soarelui, al lunii şi diverse spectacole cereşti.

    Tot într-o zonă deşertică, de data aceasta în vestul Texasului, la câteva zeci de kilometri depărtare de oraşul Marfa de pe Route 90, se înalţă ceea ce mulţi consideră că este un monument al culturii de consum a secolului XXI. Creat de doi artişti europeni, danezul Michael Elmgreen şi norvegianul Ingar Dragset (Elmgreen & Dragset) “monumentul” este de fapt un magazin Prada prevăzut cu vitrină luminată noaptea şi în care se găsesc pantofi şi genţi alese de Miuccia Prada din colecţia toamnă-iarnă 2005 a firmei. Pentru ca să-i descurajeze pe cei ce şi-ar dori “suveniruri”, genţile nu au fund, iar pantofii sunt toţi pentru piciorul drept.

  • Cealaltă cursă a antreprenorilor şi managerilor din mediul de afaceri autohton

    „Ce căutăm noi aici?“, s-au întrebat din ochi Dragoş Petrescu şi soţia lui, Karin, anul trecut, când au urcat pentru prima dată în autobuzul care îi transfera de la aeroportul din Atena către prima cursă de triatlon montan la care se înscriseseră. 

    Toţi oamenii din jurul lor erau perfect tonifiaţi, cu zâmbete largi pe faţă şi fericiţi să îşi revadă prietenii de la competiţiile anterioare. „Voi cine sunteţi?“, i-a remarcat la un moment dat pe soţii Petrescu unul dintre atleţi. „Sunteţi la prima participare la un triatlon montan şi aţi venit direct la xTerra?“, a continuat atletul prietenos, stârnind un hohot de râs în tot autocarul. Hohotul a fost însă prietenos, iar Dragoş şi Karin, deşi au terminat ultimii competiţia recunoscută printre atleţi drept cel mai dificil triatlon montan din lume, au devenit încrezători în forţele lor pentru că nu au abandonat. Anul acesta au mers la al doilea triatlon montan, pe cel mai greu traseu al xTerra, în Franţa, şi vor merge şi în 2015 tot la xTerra, moment când le vor lua cu ei şi pe cele trei fiice ale lor, care sunt pasionate de sport şi mai ales de înot.

    ÎN URMĂ CU ZECE ANI, CÂND LANSA RESTAURANTELE CITY GRILL, DRAGOŞ PETRESCU AVEA 106 KILOGRAME. GLUMEŞTE ŞI SPUNE CĂ AVEA EXACT ASPECTUL UNUI PATRON DE RESTAURANT PASIONAT DE MENIREA LUI DE A HRĂNI OAMENII. Întâlnirea sa cu sportul a coincis cu prima sa întâlnire cu Valeria van Groningen (soţia lui Steven van Groningen, unul dintre cei mai cunoscuţi oameni din business care fac sport de performanţă), care i-a propus să facă o pasta party după Maratonul Bucureşti la unul dintre restaurantele lui. „Eram interesat de viaţa sănătoasă, deşi mai mult în teorie, eram în plină dezvoltare a brandului Buongiorno, am decis să facem acea pasta party după maraton şi tot atunci mi-am zis că nu e OK să organizăm pasta party şi să nu participăm la maraton. Aşa că am făcut o echipă de patru pentru ştafetă, iar asta a devenit un trend în companie“, îşi aminteşte zâmbind Dragoş Petrescu perioada care i-a schimbat viaţa. Decizia de a participa la maraton a însemnat începerea antrenamentelor. S-a pregătit timp de şase luni în Herăstrău şi pe stadionul Tineretului pentru a reuşi să alerge cei 10 kilometri. Admite că, la început, după 500 de metri aproape leşina. A alergat susţinut însă şi „am putut să mă bucur de fiecare etapă – când am reuşit să alerg 2 kilometri sau 3 sau 5“.

    Un bun prieten al său alergător l-a sfătuit ce pantofi de sport să îşi ia (Axis pentru alergare), dar şi să îşi ia întotdeauna pantofi cu un număr şi jumătate mai mari sau să doarmă bine nopţile. De la alergarea la ştafetă la Maratonul Bucureşti în urmă cu şapte ani şi până la triatlonul finalizat la Hamburg în urmă cu patru ani alergarea a devenit parte a rutinei zilnice pentru Dragoş Petrescu. Şi-a schimbat radical alimentaţia, vegetalele însemnând acum 70% din meniul său (completate cu peşte 20%, carbohidraţi 5%, produse de origine animală 5%), numărul de ore de somn, şi-a stabilit un program de antrenament de 1-2 ore pe zi în şase zile din săptămână.

    Acum are 87 de kilograme şi crede că „alergarea te face mai puternic şi mai sănătos, iar principalul beneficiu este schimbarea stilului de viaţă – după ce începi să alergi susţinut nu mai poţi merge să mănânci ceafă de porc şi să bei trei baterii de vin. Fără să îţi interzici, pur şi simplu nu mai poţi“. De la alergat la ştafetă a trecut la semimaraton, apoi s-a reorientat către triatlon. A considerat că i se potriveşte mai bine, atât ca sport, fiind mai complex, cât şi ca pregătire.

    TRIATLONUL ESTE SPORTUL CARE A CÂŞTIGAT CEL MAI MULT ÎN POPULARITATE ŞI ÎN VIZIBILITATE ÎN ULTIMII ANI. Adrian Nănulescu, CEO al La Fântâna şi sportiv de triatlon, dar şi preşedintele federaţiei de profil, spune că fenomenul de creştere a triatlonului a coincis cu organizarea Triathlon Challenge Mamaia din 2009. Al doilea vârf de creştere pentru acest sport a venit după înfiinţarea Federaţiei Române de Triatlon, în 2012, care a început susţinerea şi promovarea competiţiilor sportive, dar şi încurajarea şi participarea amatorilor.

    Nănulescu ţine să precizeze că practicarea triatlonului, dar şi creşterea interesului pentru alte sporturi au venit într-un context favorabil: „Tendinţa generală este de a face ceea ce trebuie pentru tine, de a avea o viaţă mai activă şi mai sănătoasă, e parte dintr-un context mai amplu. Deschizi orice revistă şi găseşti sfaturi despre cum să trăieşti mai sănătos şi mai echilibrat“. Participarea mai multor oameni din business la competiţiile de triatlon, dintre care cel mai cunoscut este Steven van Groningen, CEO al Raiffeisen Bank, a avut un rol important de popularizare: „Au existat câteva personaje cârlig, peste 20 de participanţi de la vârful afacerilor care concurează regulat şi care sunt catalizatori pentru atragerea altor persoane în triatlon – datorită acestora, dintr-o dată numărul de participanţi a crescut considerabil, iar evenimentul a câştigat vizibilitate“. Conform lui Nănulescu, sportivii din mediul de business au adus nu numai „soft power“, prin influenţarea altor persoane, dar şi resurse pentru promovarea tradiţională.

     

  • Fericirea se află pe o insulă

    Nu am fost niciodată atrasă de Grecia, ţară unde majoritatea prietenilor mei preferau să-şi petreacă concediile de vară şi de unde mereu se întorceau cu poveşti despre plaje cu nisipuri fine şi cu ape de un albastru nemaivăzut. Vara aceasta, pentru că nu-mi pregătisem concediul din timp dar şi dintr-o oarecare comoditate, am decis să mă conving cu ochii mei dacă Grecia chiar este un colţ de paradis, aşa cum auzisem. Am dat cu banul, la propriu, pentru a alege o destinaţie grecească şi m-am ales cu Zakynthos.

    „Floarea Levantului“ sau „Veneţia Sudului“, aşa cum a fost numită de-a lungul timpului insula Zakynthos, aflată în Marea Ionică, în vestul peninsulei Peloponez, nu se lasă descoperită din prima. Odată ce păşeşti în afara aeroportului de pe insulă, te loveşte din plin ariditatea peisajului, unde la sfârşit de iulie abia dacă simţi o adiere lină de vânt. O insulă prăfuită, unde din loc în loc apar palmieri şi câteva smocuri de flori de un roşu turbat, aceasta este prima imagine cu care te primeşte Zakynthos în mijlocul verii. Nu fiţi dezamăgiţi, pentru că odată ce vă depărtaţi de aeroport şi mergeţi către staţiunile de pe insulă, aproape de mare, peisajul se schimbă la 180 de grade.

    Prima întâlnire cu adevăratul spirit al insulei a avut loc pentru mine în Laganas, staţiunea în care am şi stat de altfel, situată în partea de sud. Considerată polul distracţiei din Zakynthos, pentru că este frecventată în special de turiştii tineri, Laganas este şi cea mai mare staţiune din insulă. Chiar dacă de multe ori am auzit că în Grecia te simţi ca acasă datorită numărului mare de români care aleg această ţară ca destinaţie de vacanţă, în Laganas de puţine ori am auzit limba română printre turişti. În schimb, cuvinte în engleză, suedeză, italiană sau germană se auzeau la tot pasul, fie pe plaja cu nisip mărunt şi apă cristalină din golful care mărgineşte staţiunea, fie pe străzile largi, înţesate de magazine cu suveniruri sau cu baruri, restaurante şi cluburi din Laganas.

    Laganas mai este vestită şi pentru că în apropiere de această staţiune trăiesc celebrele broaşte ţestoase Caretta Caretta, pe care le puteţi vedea dacă vă îmbarcaţi într-un vaporaş Glass Bottom (cu podea de sticlă, prin care se vede fundul apei), dar puteţi şi înota alături de ele, având în vedere că de multe ori se apropie de malul golfului. Iar dacă vreţi să fiţi şi mai aproape de faimoasele ţestoase, puteţi ajunge cu vaporaşul sau cu o barcă cu motor pe insula Marathonisi din apropierea Laganas, care are două plaje, una cu nisip fin şi auriu unde Caretta îşi depun ouăle, alta cu pietricele fine şi cu două mici grote ce pot fi vizitate.

    Iar dacă aţi înotat în apele line din golful Laganas, pline ochi de turişti, puteţi încerca şi plaje mai pustii, unde însă încălţămintea specială este absolut necesară, din cauza aricilor de mare care nu vă vor cruţa deloc. Keri este un dintre aceste plaje. Situată în partea de sud-vest a insulei, Keri impresionează nu doar prin plaja secretă unde vă puteţi bălăci în voie, departe de ochii curioşi ai altor turişti, dar şi prin arcadele de piatră săpate de apă, prin care soarele creează jocuri de culori şi lumini. Din Laganas puteţi lua vaporaşe care vă vor duce pentru 20-25 de euro de persoană atât pe insula Marathonisi, cât şi la Keri, plimbare ce durează trei ore cu tot cu timpul pentru înot. Iar pentru 10 euro în plus puteţi face întregul tur al insulei Zakynthos, care durează 6-7 ore, cu opriri pe câteva plaje care vă vor răsfăţa privirile: Kalamaki, Tsilivi, Alikansa sau Alykes.

    Dacă vreţi totuşi să vedeţi şi altceva decât coaste dantelate şi plaje mirifice, cea mai la îndemână modalitate de a vizita interiorul insulei, care nu are mai mult de 40-50 de kilometri în lungime şi vreo 20 de kilometri în lăţime, este maşina. Dacă aţi ajuns cu avionul în Zakynthos, nu vă faceţi griji, pentru că în fiecare staţiune se găsesc la tot pasul locuri de unde puteţi închiria o maşină, de la preţuri începând de la 40-50 de euro pe zi.

    Odată ce v-aţi hotărât să închiriaţi o maşină pentru una sau mai multe zile, primul popas trebuie – neapărat – să fie capitala insulei, Zakynthos sau Zante, plină de clădiri cu două şi trei etaje, a căror arhitectură este o combinaţie de stil veneţian, dar şi francez şi englez. Centrul oraşului, în care trăiesc circa 10.000 de locuitori, este dominat de statuia lui Dionysios Solomos, poetul care a scris imnul naţional al Greciei. În portul din Zakynthos se regăseşte şi biserica Saint Dionysios, numită după sfântul protector al insulei, unde puteţi admira picturi de acum câteva secole. Mai puteţi vizita, tot în turul cu maşina, celelalte staţiuni din Zakynthos, printre care Argassi sau Planos.

    Am lăsat spre final „cireaşa de pe tort“ a insulei Zakynthos. Cu siguranţă aţi văzut imagini cu cea mai cunoscută destinaţie din Zakynthos, plaja Navagio, pe afişele de promovare a sejururilor în Grecia. Un mic golf străjuit de stânci, cu o apă de un turcoaz intens cum rar am văzut, „păzit“ de un vas naufragiat în urmă cu câteva decenii, despre care se spune că ar fi aparţinut unor contrabandişti de ţigări – imaginea îţi desfată ochii şi te face să te minunezi că un astfel de peisaj poate exista la o distanţă atât de mică de România.

    Cunoscută şi sub denumirea de Shipwreck Beach, plaja din Nagavio este accesibilă doar de pe mare, fie cu ambarcaţiuni închiriate, fie cu vase care fac croaziere zilnice. Pentru a surprinde însă o imagine panoramică a acestui colţ de rai trebuie să ajungeţi deasupra golfului, undeva la 200-300 de metri înălţime. Privind în jos, simţi un nod în stomac care nu ştii dacă este provocat de frica de înălţime sau de emoţia de a vedea un colţ de paradis.
    Destul de aproape de Navagio se găsesc şi aşa-numitele Blue Caves, sau grote albastre, în care se poate intra şi înota, alături de corali care sclipesc multicolor în apele albastre, nestingherite de lumină.

    Iar dacă despre peisaje am vorbit numai de bine, mâncarea grecească nu trebuie nici ea ratată în Zakynthos, chiar dacă în Bucureşti şi în întreaga ţară în ultimii ani numărul restaurantelor cu specific grecesc a crescut vertiginos şi ne-a făcut să ne simţim din ce în ce mai familiari cu bucătăria acesteia. Cu toate acestea, nimic nu se compară cu un gyros cu carne de pui bine rumenită, o salată grecească stropită fără pic de milă cu ulei de măsline şi cu ierburi sau un sos tzatziki dens şi aromat, toate preparate după reţeta autentică, chiar în ţara de unde provin. Nu rataţi taverna El Greco, situată pe serpentinele din Agios Sostis, în staţiunea Laganas, unde pe lângă mâncarea tradiţională grecească puteţi servi o carafă straşnică de ouzo aromat, tradiţionala băutură a grecilor.

    Plaje care aduc aminte de zei şi de legende elene de mult uitate, apă limpede şi curată, exuberanţă la tot pasul, delicii culinare care satisfac gusturile oricărui gurmand – ce îi mai poate lipsi unei vacanţe reuşite? Cred că ştiu deja unde vreau să-mi petrec următorul concediu de vară.

  • Turismul sportiv: reprezintă golful o nouă oportunitate pentru România?

    “Organizaţia Mondială a Comerţului (WTO) prognozează că, până în anul 2020, aproape unul din trei turişti care vor veni să viziteze Europa, vor alege o destinaţie din Europa Centrală şi de Est, iar turiştii amatori de golf sunt întotdeauna în căutare de noi locuri”, notează un comunicat KPMG.

    Pentru vacanţele de golf, cele mai vizitate destinaţii din Europa continuă să fie Spania şi Portugalia, urmate de Scoţia şi Turcia, în timp ce Italia şi Bulgaria au câştigat în popularitate în ultima perioadă.

    “Din cauza lipsei facilităţilor, numărul de jucători înregistraţi în Asociaţia Jucătorilor de Golf din România nu reflectă în mod real potenţialul pieţei. Comparativ cu ţările învecinate, România se situează printre ultimele locuri în clasamentul terenurilor de golf. Suntem, evident, cu mult în urma Republicii Cehe cu cele 96 de terenuri de golf de care dispune, dar nu stăm mai bine nici faţă de Polonia care are 27 de terenuri – 3.000 de jucători afiliaţi, Ungaria – 15 terenuri şi 1.400 de jucători, şi Bulgaria – 7 terenuri şi 640 de jucători”, declară Richard Perrin, Partner Advisory KPMG.

    Conform studiului KPMG, dacă un investitor poate obţine terenul în concesiune, costurile unui complex de golf se vor ridica oricum la aproximativ 12 milioane de euro. Această sumă ar asigura amenajarea unui teren cu 18 găuri, o sală de conferinţe, un restaurant şi baruri, 12 cabane, un centru spa şi zone destinate activităţilor de recreere.

    “În perioada 2008-2013 costul mediu necesar realizării unei găuri de golf în estul Europei, pentru terenuri de orice dimensiune, era de 367.000 de Euro, de trei ori mai mult faţă de 106.000 de Euro în perioada 2004-2008. Principalul motiv este că proiectele imobiliare recente din regiune au avut o calitate net superioară. Comparativ cu acest preţ, costul mediu de dezvoltare în Europa de Vest şi Europa Mediteraneeană de Sud-Est (Franţa, Italia, Portugalia, Spania, Cipru) este de 450.000 de Euro, iar în EMA este 328.000 Euro”, se arată în comunicat.

  • Reghe, eşti bun, dar n-o să te vadă nimeni

    MIHAI MIRONICĂ


    Reghe s-a impus în prim-planul fotbalului nostru prin rigoarea adusă din Bundesliga. Rigoare în pregătire, în atitudinea de la antrenamente şi din jocuri. Cât de mult va reuşi el cu acest regim spartan într-o lume în care rigoarea este pentru străinii importaţi şi nu pentru băştinaşii blagosloviţi de Allah cu un ocean de ţiţei sub nesfârşitul lor deşert? Cum se vor cupla metodele alchimistului Neubert cu bioritmul răsturnat din perioada Ramadanului?

    Reghecampf insistă să transmită mesajul că nu este vorba despre bani în acest exil în Golful în care îţi este plătită regeşte uitarea. Unele date ar confirma totuşi pledoaria sa. Reghecampf a spus că a câştigat pe sezon la Steaua în jur de un milion de euro, persoane din club merg chiar până la un milion şi jumătate pe sezon când vorbesc despre încasările antrenorului care avea numai primă de calificare în Liga Campionilor o jumătate de milion.Ultimele date despre leafa lui Reghe la arabi ar fi de două milioane de euro. Probabil că monumentalul salariu este asezonat şi cu diverse prime de obiectiv. Să nu uităm însă că fără prezenţa lui Reghe la Steaua, biznisul soţiei în fotbal se va dilua. Iar la arabi ea nu poate avea decât un rol decorativ.

    Reghe a simţit că la Steaua ar putea urma căderea. Anumiţi jucători vor pleca, regenerarea lotului este un pariu care nu iese de fiecare dată. Colaborarea cu Becali este dificilă în acest context, iar o eventuală ratare a pătrunderii în grupele Ligii Campionilor ar perturba foarte mult universul echipei. Plecarea antrenorului care a readus strălucirea Stelei este de înţeles, dar în urma ei va persista întrebarea: de ce acolo? De ce şi cel mai promiţător antrenor român din ultimii mulţi ani îngroaşă contingentul antrenorilor noştri care au plecat să fie căpşunari milionari la periferia fotbalului în locul unei poziţii de profesor la o catedră a unui club occidental chiar şi în condiţii mai austere? Nu pot uita cum în anii ’90 mai tot românul întreba ce-a mai făcut Brescia în weekend. Azi, chiar şi cu atâtea şaormării în jurul nostru, nimeni nu va da doi bani pe ce a mai făcut Halalul de echipă a lui Reghe. Şi uite aşa s-au inventat cele două milioane de euro de doi bani…