Tag: finala

  • Simona Halep – Caroline Wozniacki 6-7, în finala Australian Open. Primul set, decis în tie-break

    11.25: Set pentru Caroline, care se impune cu 7-2 în tie-break.

    11.17. Avem tie-break în primul set. Simona este solidă pe propriul serviciu şi se anunţă un decisiv echilibrat în acest prim set. Pentru prima oară cele două joacă un tie-break în întâlnirile lor directe

    11.13: Este 6-5 pentru Wozniacki, în primul set, care câştigă, în sfîrşit, după trei game-uri al rând ale Simonei

    11.11: Simona reuşeşte primul as al ei în acest game, şi pe al doilea, iar în mai puţin de un minut se face 5-5. Atitudine remarcabilă a Simonei în aceste momente.

    11.07: Simona recuperează magistral break-ul în momentul în care Caroline avea cea mai mare nevoie de consistenţă la serviciu. Trei şanse de break a avut Simona în acest game, care vine după ce le-a ratat pe primele două

    11.03: De la 30-0 pentru ea Simona s-a văzut rapid egalată, dar o lovitură absolut superbă, în cros, o readuce în avantaj în acest game. Se face 3-5, iar Caroline serveşte pentru primul set.

    10.58: Caroline trebuie să muncească mai mult pe propriul serviciu, dar continuă să rămână la distanţă confortabilă de Simona. Se face 5-2 în acest prim set după un game în cafre Simona dă, pentru prima dată, semne de nervozitate. Era o şansă bună să se facă 30-0 pentru ea, dar banda fileului a oprit lovitura agresivă a compatrioatei noastre.

    10.55: Cu excepţia game-ului secund, în care a fost puţin surprinsă de returul danezei, Simona se descurcă foarte bine pe propriul serviciu şi este 2-4.

    10.51: Game rapid şi pentru Wozniacki. 4-1 pentru daneză care îşi păastrează avansul de un break în acest prim set.

    10.48: Primul game al meciului pentru Simona, după cel mai rapid game al acestei finale. Wozniacki nu mai este la fel de periculoasă, iar Halep este mai agresivă. 1-3

    10.44: Al treilea game la rând pentru Wozniacki. Simona caută încă soluţii pentru a o pune în dificultate pe adversara sa, dar prea multe mingii revin de la Caroline care se distanţează la 3-0.

    10:41: Până în acest moment Caroline pare să se descurce mai bine de pe linia de fund şi reuşeşte primul break al meciului pentru 2-0. Simona este însă calmă pentru că ştie că meciul este lung.

    10.34: A început marea finală. Prima care serveşte este Wozniacki, şi o face foarte bine. Game rapid câştigat de daneză, care conduce cu 1-0.

    Învingătoarea meciului Simona Halep – Caroline Wozniacki va deveni a 24-a campioană din istoria Australian Open-ului, de la startul Erei Open (prima ediţie – 1969) şi a 47-a campioană de Mare Şlem în Era Open.

    Simona Halep – Caroline Wozniacki este prima finală de turneu de Mare Şlem din Era Open în care se întâlnesc două sportive care au salvat cel puţin o minge de meci în precedentele şase partide. Românca este prima jucătoare din istorie care ajunge la meciul de titlu la acest nivel după ce a salvat pe parcurs mingi de meci în două partide, scrie Pro Sport.

    Numărul 1 şi numărul 2 mondial nu s-au mai întâlnit într-o finală în tenisul feminin din 2015, iar ultima finală de la Australian Open între primele două favorite s-a consumat tot în 2015, când #1, Serena Williams, a învins-o pe Maria Şarapova.

    Dacă finala Simona Halep – Caroline Wozniacki s-ar fi jucat în 2014, când daneza juca ultima finală de Mare Şlem a carierei, iar Simona dădea prima lovitură la Roland Garros – la senioare, atunci meciul ar fi fost doar o luptă de anduranţă între cele mai bune două jucătoare defensive din circuit. Un ‘The Wall’ versus ‘The Wall’. Două recuperatoare de aur, care ar fi putut lupta ca Făt Frumos şi Zmeul Zmeilor trei zile şi trei nopţi dinapoia liniei de fund a terenului.

    Însă Australian Open 2018 aduce faţă în faţă două jucătoare care şi-au schimbat jocul: Simona Halep a uimit pe toată lumea la Melbourne cu atacuri repetate la plasă, cu un joc agresiv de pe linia de fund care a jumulit-o mai întâi pe Bouchard, apoi pe Pliskova şi, în final, pe Kerber. Atât de schimbată a fost Simona, încât, în timpul duelului cu Pliskova, administratorii conturilor oficiale ale Australian Open-ului şi WTA-ului au avut reacţii de uimire totală.
    De partea cealaltă, Caroline Wozniacki şi-a cizelat şi ea jocul, a adăugat o dimensiune ofensivă şi de pe linia de fund, şi prin adăugarea curselor la fileu. Iar australienii i-au spus, în 2018, Winner-acki. Dincolo de asta, daneza a progresat şi şi-a transformat serviciul în armă – cum a punctat Wilander la microfonul Eurosport, dând-o exact din acest motiv favorită pe daneză, plus prin prisma prospeţimii fizice.
    Nici Simona Halep nu a stat degeaba în ceea ce priveşte serviciul, eternul punct slab al jocului ei. După US Open s-a antrenat ca nebuna, de una singură, servind coşuri de mingi, apoi a profitat din plina de întreaga experienţă a lui Andrei Pavel la acest capitol. Rateuri dă şi acum serviciul Simonei, dar la fel de adevărat este că de mai multe ori i-a dat siguranţă româncei şi a salvat-o din momente dificile în această formidabilă cursă purtată la Antipozi.

    Halep şi Wozniacki continuă să fie ziduri, care returnează mingi imposibile, însă sunt şi mult mai mult decât atât, acum, când sunt pentru a treia oară la un pas de primul titlu de Mare Şlem şi pe punctul de a da o palmă ‘cârcotaşilor’.

  • Aproape jumătate dintre clienţii Smartree nu vor mări veniturile brute ale angajaţilor în februarie

    54% dintre clienţii Smartree vor recurge la mărirea veniturilor brute acordate angajaţilor, astfel încât aceştia să beneficieze de aproximativ aceleaşi salarii nete ca cele din 2017.

     „Pentru a lua decizia dacă vor recurge la modificările veniturilor brute ale angajaţilor, o parte din clienţii Smartree au  apelat la serviciile de prognoză oferite de compania noastră pentru a determina impactul intern şi a lua cele mai bune decizii în cunoştinţă de cauză. Noi le-am furnizat mai multe variante de calcul salarial comparativ, pornind de la situaţia nou creată pentru a ajunge la estimări cât mai precise”, a declarat Adrian Stanciu, CEO Smartree.

    Potrivit datelor companiei, mai bine de jumătate dintre clienţii Smartree, respectiv 54%, vor recurge la mărirea veniturilor brute pentru a păstra aproximativ aceleaşi salalarii nete ca cele de anul trecut. Dintre aceştia, 51% vor modifica salariile brute prin act adiţional la contractul de muncă, 46% vor compensa diferenţele rezultate prin acordarea unor prime brute, iar 3% dintre clienţi vor folosi în paralel două sau mai multe dintre variantele prezentate mai sus, ceea ce înseamnă că o parte din salariaţi vor avea salariul modificat printr-o creştere a brutului, iar o altă parte prin acordarea unei prime.

    Există şi un client al Smartree ai cărui salariaţi nu vor fi afectaţi de această lege, întrucât salariile angajaţilor sunt negociate luând în considerare nivelul net.

    Potrivit reprezentanţilor Smartree, în multe domenii de activitate există un echilibru, procentual vorbind, între cei care au decis să mărească salariile brute ale angajaţilor şi cei care pentru moment nu îşi asumă nicio iniţiativă în această direcţie. Companii din arii de activitate precum construcţii şi materiale de construcţii, echipamente şi infrastructură IT, oil&gas, pharma, servicii, consultanţă IT şi dezvoltare software au ales să mărească salariile angajaţilor. Clienţi ce au ca obiect de activitate servicii medicale, servicii financiare, telecomunicaţiile sau companiile din industria fashion au decis să recurgă la păstrarea veniturilor brute pentru moment sau nu şi-au comunicat încă intenţiile.  

    Toate aceste măsuri vin după intrarea în vigoare, la data de 1 ianuarie 2018, a noilor prevederi legislative ce vizează modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal. Schimbările prevăd trecerea contribuţiilor sociale de la angajator la angajat. Printre altele, Guvernul a adoptat şi scăderea impozitului pe venit de la 16% la 10%. Contribuţiile sociale şi de sănătate vor fi în continuare reţinute de angajator şi virate statului de către angajator, astfel banii nu vor ajunge la angajat decât scriptic, pe statul de plată.

     

  • Simona Halep ajunge în finala turneului de la Melbourne

    Simona Halep, liderul mondial, s-a calificat, joi, în finala turneului de la Australian Open, după ce a învins-o, scor 6-3, 4-6, 9-7, pe germanca Angelique Kerber, locul 16 mondial şi cap de serie numărul 21.

    În finală, Simona Halep o va înfrunta pe Caroline Wozniacki, locul 2 WTA, care a învins-o, joi, în două seturi 6-3, 7-6 (2), pe sportiva belgiană Elise Mertens, locul 37 WTA.

    Halep, în vârstă de 26 de ani, a obţinut calificarea în cea de-a treia finală de Grand Slam a carierei şi prima la Australian Open, la capătul unui meci care a durat două ore şi 20 de minute. Constănţeanca s-a impus la cea de-a patra minge de meci pe care şi-a creat-o. Ea a salvat, de altfel, două mingi de meci ale adversarei la scorul de 5-6, în actul secund.

  • Două titluri într-o zi pentru Simona Halep! Performanţă ISTORICĂ a sportivei din Constanţa

    Liderul WTA reuşeşte o “dublă” istorică şi se impune şi în proba de dublu a turneului de la Shenzhen, alături de Irina Begu! După ce a învins-o pe Katerina Siniakova în finala de simplu, Simona a răpus-o pe cehoaică şi la dublu. Echipa “Sirina” a reuşit o revenire de zile mari: Halep şi Begu au cedat primul act cu 6-1, dar le-au câştigat pe următoarele două cu 6-1, respectiv 10-8. Simona cucereşte primul titlu de dublu şi al 17-lea al carierei, în timp ce Irina triumfă pentru a 7-a oară în această probă.
     
    Citiţi mai multe pe www.prosport.ro
  • Simona Halep a învins-o pe Irina Begu şi s-a calificat în finala turneului de la Shenzhen

    Partida a durat o oră şi 28 de minute. De-a lugnul întâlnirii, Halep a reuşit 15 lovituri direct câştigătoare şi a comis 15 erori neforţate, în timp ce Begu a avut 15 lovituri direct câştigătoare şi 23 de greşeli neprovocate.

    A fost a şasea victorie obţinută de Halep în faţa Irinei Begu, în tot atâtea întâlniri directe în circuitul WTA.

    “A fost un meci greu. Irina este o jucătoare puternică, iar în setul doi ea şi-a îmbunătăţit jocul. Eu am lovit, însă, mingea mai tare şi sunt mândră de victoria mea de astăzi. Este un sentiment minunat să fiu din nou în finală. Abia aştept să joc. Anul trecut, Siniakova m-a învins aici, iar să joc împotriva Mariei Şarapova este mereu o provocare”, a afirmat Halep, care a câştigat turneul de la Shenzhen în 2015.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • DRAMA unui star de la Arsenal! A pierdut ZECI de milioane iar acum doarme pe unde apuca: “Doar Dumnezeu ma poate salva”

    Eboue a divorţat de soţia de 34 de ani şi a pierdut tot ce avea. S-a gândit inclusiv la sinucidere, având în vedere greutăţile pe care le-a avut. “Am pierdut tot după divorţul de soţia mea! M-am gândit şi la sinucidere. Acum, mi-aş dori să mă ajute Dumnezeu. Nu mai am nici măcar o maşină de spălat, nu am bani pentru un avocat. Am câştigat 8 milioane de euro în Turcia (n.n. la Galatasaray), dar 7 milioane i-am trimis acasă, soţiei mele.

    Nu vreau ca oamenii să ştie că sunt acasă şi stau cu lumina stinsă. Fiicele mele mă sunau până acum două luni. Mi-e dor de ele, mi-e dor să le văd. Simt o o durere mare că sunt departe de ele”, a povestit Eboue.

    “Poate că Federaţia de Fotbal din Anglia mă va ajuta şi îmi va da un loc de muncă”, este dorinţa lui Eboue, care a mai evoluat în Anglia şi pentru Sunderland, după experienţa de la Galatasaray.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Eurovision 2018. Peste 70 de piese în preselecţia pentru a reprezenta România. Ce vedete autohtone s-au înscris la concurs

    Selecţia Naţională Eurovision România a atras 72 de piese în cursa pentru un bilet pentru scena din Lisabona

    Vedete autohtone, printre care Feli, Jukebox, Eduard Santha sau Xandra, dar şi compozitori din străinătate – Suedia, Belgia, Italia, Spania şi Republica Moldova – concurează pentru a reprezenta ţara noastră la următoarea ediţie a Eurovision.

    În preselecţie s-au înscris şi artişti cu experienţă la Eurovision: Mihai, locul 4 la Eurovision 2006, Atena şi Alex Florea, care a obţinut poziţia a 7-a la finalul ediţiei de anul trecut, din Kiev, alături de Ilinca Băcilă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • „Amazing Grace”: Omagiu pentru Regele Mihai la „Vocea României”. Cine a câştigat marele premiu în valoare de 100.000 de euro

    Sezonul şapte al emisiunii „Vocea României” şi marele premiu în valoare de 100.000 de euro au fost câştigate de Ana Munteanu, adolescenta în vârstă de 16 ani, din Chişinău, din echipa lui Smiley.

    „Vă mulţumesc din tot sufletul că aţi avut încredere în mine. Această piesă este pentru voi”, a spus Ana Munteanu, dedicându-i publicului piesa „La Boheme”.

    În marea finală au fost patru concurente: Meriam Jane Ndubuisi din echipa lui Tudor Chirilă, Ana Munteanu din echipa lui Smiley, Zsuzsana Cerveni din echipa Loredanei Groza şi Andrada Creţu din echipa lui Adrian Despot.

    Pe cel de-al doilea loc s-a situat Meriam Jane Ndubuisi, pe locul al treilea, Zsuzsana Cerveni, iar pe cel de-al patrulea loc, Andrada Creţu.

     
  • Suma uriaşă pe care a încasat-o Simona Halep în 2017 din tenis

    Asociaţia Tenisului Feminin (WTA) a anunţat clasamentul premiilor oferite în acest an în circuit, iar Halep ocupă un loc fruntaş. Simona este a treia în lume din acest punct de vedere, cu încasări totale de 5.275.227 de dolari. Liderul mondial este depăşită de americanca Venus Williams (5.468.741 de dolari) şi de jucătoarea spaniolă Garbine Muguruza (5.433.457 de dolari).
     
    La finele unui an îmbelşugat, Simona Halep a ajuns la 20,7 milioane de dolari câştigate în întreaga carieră, pătrunzând în Top 20 cele mai bogate tenismene din istorie. Halep a dat mai multe lovituri financiare în 2017, la turnee precum Madrid (titlu), Roland Garros (finală), Roma (finală), Cincinnati (finală) sau Beijing (finală). Primele 5 jucătoare ale sezonului în topul premiilor sunt:
     
  • ULTIMA ORĂ! Recompensa INCREDIBILĂ pe care Federaţia de Tenis i-a pregătit-o Simonei Halep după ce a devenit LIDER MONDIAL: ”E suficient pentru o fată sensibilă cum e ea”

    Halep are procentaj de 100% în meciurile cu Caroline Garcia. Noul număr unu mondial i-a luat ambele meciuri sportivei din Franţa. În 2016, la Sydney, Halep a învins-o în trei seturi, 6-4, 2-6, 6-1, iar în acest an a învins-o la Toronto în două seturi, 6-4, 6-2.

    Simona Halep a scris o pagină de istorie în tenisul feminin. Este prima sportivă din România care devine lider mondial şi este al 25-lea lider mondial din istoria WTA. George Cosac, preşedintele Federaţiei Române de Tenis, spune că în acest moment Halep este cel mai bun ambasador al ţării noastre, dar recunoaşte şi că forul pe care îl conduce nu are suficiente fonduri pentru a o recompensa pe Simona pentru performanţa reuşită la Beijing.

    “E o zi emoţionantă pentru toată ţara. Avem un ambasaror al României în sportul mondial.

    Cititi mai multe pe www.prosport.ro