BusinessMagazin

Tag: familie

  • Şoferii Uber pot merge gratuit la facultate dacă respectă anumite condiţii, sau îşi pot trimite familia

    Uber lansează un program de loialitate pentru şoferi care le va oferi acestora acces la peste 900 de cursuri universitare gratuite, potrivit CNBC.

    Program va fi lansat iniţial în Marea Britanie unde Uber s-a parteneriat cu britanicii de la Open University pentru a oferi o schemă de studiu – reprezentând un beneficiu pe care şoferii Uber îl pot accesa prin programul de loialitate al companiei denumit Uber Pro.

    Participanţii care optează pentru a face parte din această schemă, şi care câştigă accesul la ea prin intrarea în programul de loialitate, pot trimite un alt membru al familiei la cursuri universitare gratuit, încât benficiul poate fi accesat şi de soţ, soţie, ori copii.

    Şoferii vor putea accesa beneficii în baza nivelului pe care îl au, cele patru nivele fiind „blue”, „gold”, „platinum” şi „diamond”.

    Categoriile vor reflecta statutul şoferilor în baza loialităţii lor către Uber, iar ascensiunea printre aceste nivele poate fi realizată prin finalizarea cât mai multor curse.

    Toţi şoferii care optează pentru Uber Pro vor primi automat statut „blue” şi pot creşte până la cel „diamond”.

    Pentru a putea accesa nivelele superioare, şoferii trebuie să menţină un rating de cel ăuţin 4,85 din 5, şi o rată mică de anulări.

    Mai mult, schemele de loialitate includ inspecţii gratuite ale vehiculelor, asistenţă rutieră non-stop şi abonamente reduse la sala de fitness.

    Programul Uber Pro este deja disponibil în opt ţări, inclusiv SUA, Brazilia şi Australia şi va fi lansat complet în Marea Britanie în ianuarie 2020.

     

     

     

  • Globetrotter în business

    De aproape doi ani, Marcel Cobuz este responsabil pentru Europa în Comitetul Executiv al grupului LafargeHolcim, activ în producţia de materiale de construcţii, cu o cifră de afaceri de 7 miliarde de franci elveţieni (6,4 miliarde de euro) şi aproape 20.000 de angajaţi care lucrează în peste 40 de uzine de ciment, 600 de staţii de betoane şi 300 de cariere de agregate din peste 20 de ţări europene.

    Deşi industria construcţiilor l-a „clădit”, cărămidă cu cărămidă, de-a lungul anilor, altele erau planurile expatului român.

    „Fac parte din generaţia care a atins majoratul în 1989. Am lăsat deoparte oportunitatea de a face o carieră militară şi am studiat Dreptul cu profesori care scriau noaptea cursurile pe care le predau a doua zi. Astfel, am plonjat pentru câţiva ani în dreptul afacerilor, fiscalitate şi concurenţă. Iar după o bursă în străinătate pe pieţele de capital şi la îndrumările profesorilor, a fost un pas natural să nu urmez repartiţia de procuror şi, în schimb, să dau concurs la banca naţională”, povesteşte Marcel Cobuz.

    A ajuns să fie unul dintre cei care au pus bazele Bursei de valori Bucureşti în România postcomunistă şi ale unor instituţii conexe acesteia, precum Asociaţia Brokerilor sau Depozitarul Central, care facilitează transferul instrumentelor financiare – acţiuni, obligaţiuni, titluri de stat etc – şi al banilor între vânzător şi cumpărător.

    „Am creat apoi propria firmă, ca să accelerez proiecte de finanţare pe piaţa de capital pentru întreprinderi mici şi mijlocii, iar avocatul Francisc Peli a fost unul dintre colaboratorii mei cei mai reuşiţi în nişte tranzacţii de anvergură. În 2000, am ştiut că a venit momentul să mă dezvolt şi să creez un impact mai larg şi am plecat la Lafarge, în Franţa.”

    În primii doi ani petrecuţi la Lafarge a avut misiuni în 15 ţări. De la sediul din Franţa, Marcel Cobuz a plecat în Grecia, după o scurtă întoarcere în România, ca director financiar, apoi s-a îndreptat către Asia, în Indonezia, devenind cel mai tânăr „şef de ţară” al Lafarge, cu scopul de a redinamiza un business de ciment devastat după tsunamiul din 2004.

    „Următoarea destinaţie a fost Orientul Mijlociu, în Irak, unde am fost responsabil pentru creşterea afacerilor între 2008 şi 2011, ca prim investitor din afara sectorului petrolier cu mai multe uzine construite”, spune Marcel Cobuz.

    Apoi a revenit în Franţa şi, mai târziu, a ajuns în Maroc – unde Lafarge reprezenta a treia capitalizare bursieră de la Casablanca. În 2014, a fost artizanul fuziunii dintre giganţii Lafarge (Franţa) şi Holcim (Elveţia), care a dat naştere actualului grup LafargeHolcim, liderul mondial în producţia de ciment.

    „În tot acest parcurs, am avut familia alături şi câţiva buni prieteni care mi-au servit drept ghizi. Soţia, căreia îi mulţumesc că m-a urmat în aproape toate regiunile globului, a fost primul meu sfătuitor. Copiii s-au născut în ţări diferite – România, Franţa, Malaezia şi Iordania – fiind cetăţeni români şi globali în acelaşi timp.”

    De altfel, chiar şi cu bagajul lui impresionant de „domicilii” provizorii, Marcel Cobuz urmăreşte cu atenţie schimbările de „nuanţe” în peisajul de business românesc.

    „Urmăresc cu emoţie şi bucurie realizările prietenilor mei din România sau ambiţiile şi rezultatele de excepţie de la noua generaţie de antreprenori din IT şi de sportivi de performanţă în tenis şi nu numai. Vin des în ţară, unde îmi întâlnesc cu bucurie echipele entuziaste şi îi văd pe fraţii mei şi familiile lor, iar în Elveţia obişnuim să primim cu drag prieteni din România la noi acasă.”

    Stabilit în Elveţia acum, Marcel Cobuz şi-a creat un ritm cotidian şi, mai presus de orice responsabilitate de afaceri, se încăpăţânează să nu se abată cel puţin de la una – de suflet: să nu întârzie la cina cu soţia şi copiii, momentul din zi în care poveştile au răgaz să se depene.„Încep devreme ziua, de regulă alerg timp de o oră după un program predeterminat. Apoi (sunt – n. red.) pe telefon şi video. Biroul meu are doar o masă de întâlniri cu şase scaune, două monitoare pentru întâlnirile video şi tableta, rar vreo hârtie. Sunt în contact permanent cu echipele din 20 de ţări, iar, în medie, trei zile pe săptămână călătoresc în regiune, unde văd clienţii locali sau pan-europeni – societăţi de construcţii şi antreprenori – şi proiectele importante de infrastructură, în special Grand Paris, High Speed 2 în Marea Britanie, drumurile din Polonia sau proiectele Greater Moscova ori centrele de inovare din Lyon.”

    Pentru că în mâinile lui stau decizii importante la nivelul grupului LafargeHolcim – precum investiţii majore, achiziţii şi fuziuni, parteneriate – Marcel Cobuz caută să delege cea mai mare parte a celorlalte activităţi.

    În pauzele pe care şi le permite, participă voluntar în boardul unei şcoli internaţionale non-profit, pentru a urmări tendinţele în educaţia noilor generaţii. În plus, cam odată la trei luni, în weekend, aleargă un semimaraton sau un maraton în marile oraşe europene, ca să-şi ţină treaz spiritul de competiţie.

    „Am făcut o excepţie în 2018, când am participat la două maratoane în mai puţin de o lună, la Paris şi Zurich, o experienţă care mi-a arătat că limitele şi recuperarea după efort trebuie respectate. Îmi place pregătirea fiecărei curse, care, cu tehnicile de azi, este «train smarter, not harder», dar şi complexitatea sporturilor de anduranţă în care mentalul face diferenţa.” Pregătirea, crede Marcel Cobuz, este cheia şi în mediul de business românesc, care, „plin de vigoare” aşa cum este deja, ar trebui să-şi întoarcă mai mult privirea asupra tinerilor, pentru a le oferi şanse în meseriile viitorului, în care amprenta este a inteligenţei artificiale. „Nevoile de infrastructură sunt enorme şi un program de investiţii majore pe termen lung va creşte încrederea investitorilor, va impulsiona creşterea economică şi va alimenta, în acelaşi timp, optimismul tinerei generaţii.”

    De optimism dă dovadă şi Marcel Cobuz, privind către viitorul industriei construcţiilor, care, crede el, va creşte moderat, susţinut de finanţările marilor proiecte de infrastructură din ţări ca Franţa sau Marea Britanie. Automatizarea tot mai frecventă şi inteligenţa artificială vor revoluţiona procesele de producţie şi chiar modurile de utilizare, iar marile companii îşi vor seta ţinte ambiţioase de reducere a impactului lor asupra mediului.

    Cu aproape două decenii de experienţă la LafargeHolcim, Marcel Cobuz a învăţat că sectorul construcţiilor este unul care se reinventează rapid. Aşa cum a făcut-o şi el, indiferent că s-a întâmplat în Franţa, Grecia, Irak, Maroc, Elveţia…

    LafargeHolcim în România

    Pe piaţa locală, gigantul LafargeHolcim este prezent prin compania Holcim, producătoare de ciment şi beton, cu 800 de angajaţi în cele două fabrici – de la Câmpulung (judeţul Argeş) şi Aleşd (judeţul Bihor) – şi în celelalte unităţi de prelucrare a cimentului din ţară.

    În 2018, afacerile Holcim în România au fost de 1.270,6 milioane de lei, în creştere cu 20% faţă de anul anterior. Profitul a urcat cu 23% faţă de anul anterior şi s-a situat la 182,1 milioane de lei. Astfel, marja de profit a Holcim România a fost anul trecut de peste 14%.

    Recent, Holcim România a cumpărat grupul Somaco de la fondul de investiţii Oresa Ventures, într-o tranzacţie de peste 60 de milioane de euro care aşteaptă încă acordul Consiliului Concurenţei.

    Pe plan local, operaţiunile LafargeHolcim sunt conduse, de la începutul anului 2018, de Horia Adrian, de asemenea cu experienţă peste graniţe. El a început să lucreze în 2000 pentru Holcim, fiind iniţial responsabil cu dezvoltarea businessului pentru agregate şi betoane. După patru ani, a fost trimis în Azerbaidjan pentru a coordona activitatea companiei de acolo, iar după şase ani s-a mutat la Moscova, pentru a conduce Holcim Rusia. La începutul lunii februarie 2018, Horia Adrian a preluat funcţia de CEO al Holcim România, dar şi pe cea de market head al Lafarge Holcim pentru Europa emergentă, conducând activitatea din Bulgaria, Serbia, Azerbaidjan şi Republica Moldova.

  • Din vorbă-n vorbă cu Joana Grevers, fondatorul galeriei de artă 418: S-a născut în România, însă în 1974 a emigrat împreună cu familia în Germania. A revenit în 2004 din raţiuni familiale, iar patru ani mai târziu deschidea o galerie de artă

    Aceasta este prima galerie de artă din zona rurală a României, după cum spune chiar Joana Gre­vers.

    Conacul de la Cetate era încă de acum un deceniu folosit ca spaţiu de rezidenţă pentru artişti, dar între timp a preluat şi „rolul“ galeriei din Capitală.

    Galeria are două direcţii distincte. Pe de o parte reprezintă artişti ai avangardei din România şi ţările din Est care în timpul realismului socialist încă din anii ’60 au mers în direcţia abstracţiei ori geometrice ori expresioniste, şi pe de altă parte reprezintă artişti tineri emergenţi cu predilecţia sculptură/instalaţie video.

    „Tocmai am deschis la Cetate – unde este sediul Galeriei 418 din 2017 şi al Fundaţiei Joana Grevers – expoziţia «Ştefan Radu Creţu – Unknown Creatures» curatoriată de Victoria Dejaco, o cunoscută tânără curatoare de la Viena şi Graz.“

    Artiştii vin la Cetate pentru o lună şi petrec timp împreună. În rest, spaţiul este folosit pentru vernisaje. „Am deschis acest spaţiu de rezidenţă pentru artişti acum un deceniu, în 2008, mai ales pentru sculptori. Când m-am întors în ţară, această proprietate era folosită în domeniul agricol, iar eu nu mi-am dorit să fac asta, aşa că am decis să o convertesc. Recunosc că m-a influenţat şi faptul că eu sunt şi istoric de artă, dar şi colecţionar“, spunea ea recent.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Povestea omului care a creat al doilea cel mai mare producător global de băuturi alcoolice

    Paul Ricard s-a născut pe 9 iulie 1909 în Sainte-Marthe, cartier aflat în cel de-al 14-lea arondisment al Marsiliei, în familia unor negustori de vin. A studiat la liceul Thiers din Marsilia şi, deşi era pasionat de pictură, s-a alăturat afacerii de familie, după ce tatăl său nu l-a încurajat să îşi urmeze pasiunea.
     
    Când era tânăr, a descoperit băutura alcoolică denumită pastis, prin intermediul unui păstor bătrân. Băutura, un lichior cu aromă de anason, considerată şi aperitiv, a fost interzisă, alături de alte băuturi pe bază de anason, în perioada primului război mondial. Folosirea acestui ingredient era considerată o subminare a eforturilor franceze în perioada războiului. 
     
    Ricard a experimentat însă crearea unui sortiment mai rafinat, în care a folosit anason stelat, seminţe de chimen, lemn dulce şi ierburi provensale. Reţeta exactă nu a fost însă dezvăluită niciodată şi rămâne în continuare un secret. Cert este că la momentul ridicării prohibiţiei pentru formele mai uşoare de băuturi pe bază de anason, în 1932, Ricard era pregătit. El şi-a vândut produsul drept „pastis autentic marsiliez”. Compania ce îi poartă numele a fost creată în 1939, iar un an mai târziu el a vândut mai mult de 2,4 milioane de litri din lichiorul său. 
     
    Pastisul a fost interzis din nou în perioada celui de al doilea război mondial, fiind considerat „contrar valorilor” regimului colaboraţionist francez de la Vichy (numele statului francez condus de mareşalul Philippe Pétain în perioada celui de al doilea război mondial). 
     
    În perioada războiului, Ricard s-a retras în regiunea Camargue, unde a experimentat cultivarea orezului. Folosind abilităţile lui de distilerie, a creat un subtitut alcoolic pentru petrol folosind prune şi cireşe – acesta a fost folosit de Rezistenţa Franceză. 
     
    În 1952, Charles Pasqua a fost angajat ca om de vânzări pe teren al companiei sale, iar ulterior a devenit marketing director pentru Ricard. El a devenit ulterior de două ori ministru de interne (sub prim-miniştrii Jacques Chirac şi Edouard Balladur). O parte din profiturile anuale ale companiei lui Ricard au fost convertite în acţiuni şi oferite angajaţilor. În 1962, Ricard s-a listat la bursa franceză de valori; listarea a îmbogăţit mulţi dintre vechii angajaţi ai companiei. 
     
    Chiar dacă nu şi-a urmat pasiunea pentru pictură, Picard şi-a manifestat spiritul artistic asupra companiei: spre exemplu, designul logoului, format din culorile albastru şi galben, inspirate de culorile cerului şi soarelui marsiliez, a fost creat de el. 
     
    Promovarea băuturilor pe bază de anason era ilegală în 1952; excepţie de la această regulă făceau doar materialele trimise distribuitorilor, afişele din locurile în care se vindea alcool şi designul maşinilor de livrat. În autobiografia sa, Ricard a scris că interdicţia s-a dovedit a fi „un avantaj secret care ne-a obligat să ne exersăm imaginaţia…”. Spre exemplu, în scopul promovării, Ricard a creat un ulcior care să ţină gheaţa şi apa pentru amestecul cu pastis în 1935; acesta a ajutat la promovarea brandului în rândul consumatorilor francezi. A produs însă mai multe materiale care aveau să ajute la popularitatea mărcii sale, inclusiv decantoare, pahare, scrumiere, ceasuri şi cărţi de joc. Există chiar şi un muzeu cu obiecte de advertising, pe care Ricard l-a creat pe insula Bendor. 
     
    Ricard a observat rapid şi efectul asupra afacerii al asocierii cu evenimente sportive: el a fost primul sponsor comercial al Turului Franţei, în 1948, iar în 1970 Ricard a construit circuitul Paul Ricard, un traseu de curse aflat în apropierea sateului Le Castellet, în sudul Franţei. Acesta a găzduit 14 ediţii de Formula 1 Grand Prix între 1971 şi 1990, precum şi Bol d’Or sau Grand Prix-ul francez pentru motociclete. După o absenţă de un deceniu, Grand Prix-ul francez s-a întors anul trecut pe circuitul Paul Ricard. Aeroportul Le Castellet a fost construit de asemenea în apropierea circuitului. 
     
    Creativitatea lui nu s-a limitat însă la business, iar în 1950 Ricard a produs unul dintre primele filme franţuzeşti color, „La maison du printemps” (Casa primăverii -n.red). A publicat de asemenea autobiografia „La Passion de creer” (Pasiunea de a crea -n.red), în 1983. 
     
    Tot în anii ’50 a cumpărat două insule în Provence-Alpes-Cote-d’Azur – insula nelocuită Bendor şi insula Embiez. Pe Bendor a pus bazele Expoziţiei Universale de Vinuri şi Băuturi, în 1966, care, potrivit lui, avea scopul de a crea „o enciclopedie completă şi permanentă de vinuri şi băuturi”, precum şi muzeul obiectelor de advertising ale Ricard. Ricard a fost implicat şi în campanii împotriva poluării industriale, iar în 1966 a pus bazele Observatoire de la mer (Observatorul Mării), care a devenit mai târziu Institutul Oceanografic Paul Ricard. Acesta se află pe insula Embiez şi este axat în continuare pe creşterea conştientizării asupra problemelor de mediu ale mărilor. La institut există şi un acvariu. 
     
    În ceea ce priveşte afacerea sa, el a demisionat în 1968 de la conducerea activităţilor de zi cu zi ale acesteia, în semn de protest asupra interferenţelor guvernului în afacerea sa. Ca umare a demisiei sale, businessul a fost condus de fiul său, Patrick. În 1975, compania a fuzionat cu cel mai mare competitor al acesteia, Pernod, devenind Pernod Ricard. La pensie, Ricard a pictat şi a lucrat şi ca primar al micului orăşel Signes (între 1980 şi 1988), aflat lângă circuitul care îi poartă numele. A murit în Signes în 1997, la vârsta de 88 de ani.
     
    Până în 1990, Ricard era cel mai bine vândută băutură alcoolică din Franţa şi ajunsese să fie comercializată în 140 de ţări. La moartea lui Ricard, Pernod Ricard era al treilea cel mai mare producător global de băuturi alcoolice. În prezent, Pernod Ricard a urcat până pe poziţia a doua din punctul de vedere al producţiei de băuturi alcoolice, cu venituri de 8,98 de miliarde de euro şi un profit net de peste 1,5 miliarde de euro, având peste 18.900 de angajaţi. Afacerea este în continuare condusă de un membru al familiei – Alexandre Ricard, unul dintre nepoţii lui Paul Ricard. El este CEO al companiei din februarie 2015. La vârsta de 43 de ani, este cel mai tânăr CEO din lista primelor 40 de companii listate la bursa Euronext din Paris.

  • Liviu Dragnea şi familia sa au interdicţie de a intra în Statele Unite

    ”Secretarul de stat Michael R. Pompeo i-a interzis public fostului preşedinte al Camerei Deputaţilor din România, Liviu Nicolae Dragnea, intrarea în Statele Unite din cauza implicării în fapte de corupţie”, se artă în comunicat.

    ”În cazurile în care secretarul de stat deţine informaţii credibile cu privire la implicarea oficialilor guvernelor străine în cazuri importante de corupţie, aceste persoane şi cei mai apropiaţi membri ai familiilor acestora nu sunt eligibili pentru a itra pe teritoriul Statelor Unite”, se arată în comunicatul Departamentului de Stat.

    Liviu Dragnea a fost încarcerat, pe 27 mai 2019, la Penitenciarul Rahova. El este condamnat la trei ani şi şase luni de închisoare în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Teleorman. În locul său, la conducerea PSD a venit Viorica Dăncilă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ce credit maxim poate obţine o familie cu un venit de 5.000 de lei pe lună care vrea să îşi cumpere o locuinţă, şi cât va fi rata. Diferenţa semnificativă faţă de anul trecut

    De la 1 ianuarie 2019, prin regulamentul BNR s-a limitat gradul de îndatorare la 40% sau 45% dacă se achiziţionează primul imobil, însă nu se mai consideră cheltuieli de subzistenţă pt calculul eligibilităţii şi implicit sumei maxime pe care o poate obţine o familie de la bancă pentru achiziţionarea unui imobil sau contractarea unui credit de nevoi personale, potrivit datelor de la Kiwi Finance.

    Dacă ne uităm la ce credite pot obţine românii, sunt diferenţe semnificative la sumă faţă de anul trecut. Spre exemplu, la un credit pe o durată de 360 luni (30 ani), în cazul unei familii cu doi copii care are un venit lunar cumulat de 5.000 lei:

    În august 2018 – creditul maxim obţinut era de 300.000 lei, cu o rată lunară de 1.836 de lei.

    În august 2019 – creditul care se poate obţine este de 370.000 lei pentru primul imobil (cu un grad de îndatorare maxim admis de 45%), respectiv o rată lunară de 2.208 lei, sau de 340.000 lei pentru al doilea imobil (cu grad de îndatorare maxim admis de 40%), respectiv o rată lunară de 1.975 lei, potrivit unui calcul Kiwi Finance. 

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • 100 TINERI MANAGERI DE TOP 2019 – Adela Militaru, national sales manager Traditional Trade Mars România

    Adela Militaru lucrează de zece ani în cadrul companiei Mars, iar în prezent ocupă funcţia de national sales manager traditional trade, poziţie din care coordonează o echipa de vânzări formată din  85 de persoane, cu ajutorul căreia spune că a realizat anul trecut o creştere de două cifre la nivelul departamentului pe care îl conduce.

    Una dintre experienţele cheie din cariera Adelei Militaru a fost trecerea de la marketing la conducerea unei echipe de vânzări, în cadrul căreia spune că a învăţat un lucru esenţial: „Să construiesc relaţii de colaborare bazate pe încredere, începând cu echipa, continuând cu organizaţia şi cu clienţii alături de care ne dezvoltăm diviziile”.

    Spune că şi în prezent se află într-un punct-cheie al carierei: „E un job cu multe provocări, pentru că presupune o activitate complexă, de negociere, dar care aduce multe satisfacţii atunci rezultatele vorbesc de la sine”.  Nu au lipsit însă nici momentele grele din parcursul ei profesional, iar cel mai dificil a venit atunci când a decis să renunţe la o promovare regională pentru a se dedica exclusiv familiei, timp de un an.

    Adela Militaru este absolventă a Facultăţii de Marketing din cadrul ASE şi a urmat un program de master în marketing strategic în cadrul aceleiaşi instituţii. Spune că a avut parte de experienţe regionale în marketing, prin coordonarea brandului Orbit la nivel de cinci ţări, apoi ca parte din brand building team, la nivel european, pentru unul dintre brandurile Mars, şi ca membru al European Marketing Leadership Team.

  • A murit unul dintre cei mai cunoscuţi miliardari din Europa cu afaceri şi în România

    Ferdinand Piech, urmaşul familiei Porsche care a transformat gigantul Volkswagen într-un mamut care vinde în toată lumea – şi care a ieşit abrupt din business când a început scandalul Dieselgate în urmă cu patru ani – a murit. El avea 82 de ani, potrivit Bloomberg.
     
    Publicaţia germană Bild rapotează că Piech a murit după ce a luat cina cu nevasta lui într-un restaurant din Rosenheim, în sudul Germaniei şi a fost transportat de urgenţă la spital, unde s-a stins din viaţă.

    „Volkswagen nu ar fi unde este fără Ferdinand Pierch. Îi datorăm mulţumiri şi recunoştinţă”, spune Bernd Osterloh, liderul puternicului sindicat al angajaţilor Volkswagen, şi membru al consilului de supraveghere.

    Citiţi mai mult pe mediafax.ro.

  • Care sunt cele mai bogate şi puternice 10 familii din lume

    Există numeroase „teorii ale conspiraţiei” care spun că anumiţi oameni sau organizaţii controlează lumea în care trăim. Unele teorii spun chiar că cele mai bogate familii îi controlează pe preşedinţii anumitor ţări. Potrivit unei liste alcătuite de jurnaliştii brightside.me, iată care sunt familiile pentru care o astfel de teorie este cel mai probabilă:

    1. Familia Rockefeller: surse diferite plasează averea lor la între 1.000 şi 3.000 de miliarde de dolari. Familia a devenit populară datorită lui John Rockefeller, primul milionar al lumii. La finalul secolului al XIX-lea, familia deţinea 90% din industria petrolieră a Statelor Unite. Ambele războaie mondiale au întărit poziţia familiei Rockeffeler – ei deserveau atât partea germană, cât şi pe Aliaţi.

    Teorii ale conspiraţiei spun că membri ai familiei Rockefeller conduc un guvern secret al lumii.

    2. Familia Morgan: John Pierpont Morgan a fost printre pionierii domeniului financiar american. A vândut arme în perioada Războiului Civil şi aproape că a fost închis pentru asta. În 1907, el a prevenit prăbuşirea sistemului bancar.

    Descendenţii săi se numără în continuare printre cele mai puternice familii din domeniul bancar. În afară de Statele Unite, ei au ramuri şi în Europa. Câţiva membri ai familiei au administrat General Motors şi General Electric.

    Teoriile conspiraţiei susţin că familia Morgan decide direcţia politică a Statelor Unite şi administrează toate băncile lumii.

    3. Casa Saudului: este dinastia regală care a guvernat Arabia Saudită încă din 1932. Şeful familiei este regele Salman bin Abdulaziz Al Saud. El deţine puterea politică totală, iar membrii familiei sale au roluri militare şi administrative importante. Ei pot obţine orice loc de muncă îşi doresc, cât timp acesta este în ţară. Deţin totodată 20% din rezervele globale de petrol.

    4. Familia Rothschild: în perioada lui Napoleon, ei se numărau printre cele mai bogate familii. Dinastia a fost începută de Mayer Amschel Rothschild. El au pus bazele unui imperiu bancar uriaş şi a fondat propriul imperiu financiar. Amschel a lăsat un testament pentru moştenitorii lui unde şi-a prezentat convingerile despre cum acest imperiu ar trebui să fie administrat; familia a menţinut aceste obiceiuri timp de 200 de ani.

    5. Familia Baruch deţine o avere mai mică decât a familiiilor Rothschild şi Rockefeller, dar impactul lor ar fi mai mare: Bernard Baruch, primul din dinastie, a fost consilier pentru cinci preşedinţi americani. S-a numărat, de asemenea, printre prietenii lui Sir Winston Churchill. El a fost cel care ar fi lansat termenul de „Război Rece” şi ar fi păstrat secretul designului bombei atomice.

    6. Familia Walton: Sam Walton a deschis primul magazin Walmart în 1962, iar această decizie l-a transformat peste ani în unul dintre cei mai bogaţi oameni ai lumii. După moartea lui, afacerea a fost controlată de soţia sa şi de cei patru copii. Familia administrează totodată Arvest Bank; au totodată mai multe obiecte de artă precum şi o organizaţie caritabilă.

    7. Casa Windsor: dinastia regală a Marii Britanii este condusă de Regina Elizabeta a II-a, precum şi de către biserică şi de comandantul forţelor militare ale Marii Britanii.

    8. Familia Murdoch: familia Murdoch a început să îşi dezvolte imperiul în Australia. Keith Murdoch era un reporter axat pe politică ce scria pentru publicaţii aflate în Melbourne. Atunci când Keith a devenit editorul publicaţiei pentru care scria, a dublat vânzările şi a devenit CEO-ul acesteia.

    Fiul său, Rupert, a lucrat iniţial şi el reporter. Odată ce au dobândit puterea mediei centrale din Australia, au pus bazele News Corporation. În prezent deţin 20th Century Fox, Fox News, Myspace şi DowJones. News Corporation a fost acuzată pentru înregistrări ilegale ale familiei regale, precum şi ale unor celebrităţi; au fost acuzaţi şi de mită acordată poliţiei.

    9. Familia Oppenheimer: deţin majoritatea resurselor de aur ale lumii. Ernest Oppenheimer s-a mutat în Kimberley, Africa de Sud, unde a devenit primarul oraşului, iar apoi şeful unei companii de exploatare a diamantelor. Controla piaţa globală a diamantelor; în prezent acest rol a fost preluat de nepotul său, Nicky Oppenheimer. Familia produce şi vinde diamante, aur, fier, platină şi minerale industriale.

    10. Familia Pritzker: familia Pritzker este formată din imigranţi evrei, cu originile în Ucraina. Ei s-au mutat din Kiev în Chicago în 1881. Sunt şefii corporaţiei din industria ospitalităţii Hayat. Aceasta deţine 777 hoteluri în 54 de ţări.

  • Cum a ajuns o proprietate din Hollywood evaluată la 1 mld. dolari să coste cât un apartament cu două camere din Bucureşti

    Cunoscută sub numele de „Muntele” (Mountain) proprietatea a fost supusă unor litigii, care i-au pus pe moştenitorii lui Mark Hughes, fondatorul Herbalife, în faţa mai multor infractori şi criminali condamnaţi care au crezut că au fost la un pas de afacerea vieţii.

    Proprietatea a fost pusă la vânzare în schimbul a un miliard de dolari anul trecut, însă nu se ştia pe atunci cine era proprietarul sau dacă terenul este eligibil de fapt pentru a fi pus spre vânzare sau nu, precum şi dacă scopul era de fapt de a cere un preţ de 10 ori mai mare decât valora de fapt.

    Un an mai târziu şi după două proceduri de faliment, Muntele a fost licitat recent într-o procedură de execuare silită al cărei rezultat a fost faptul că un fond al familiei Hughes a răscumpărat proprietatea pentru suma de 100.000 de dolari, cu o datorie estimată însă la 200 de milioane de dolari, acumulată de la începutul derulării conflictelor legate de această proprietate. (Preţul de 100.000 de dolari este similar cu cel al unui apartament nou construit în Bucureşti, de doar două camere)

    Licitaţia a însemnat sfârşitul pentru Charles „Chip” Dickens, un investitor din Atlanta care a împrumutat 45 de milioane de dolari de la familia Hughes în 2004, în încercarea de a face o avere din această proprietate, precum şi pentru Victorino Noval şi fiul său,  un cuplu de investitori cubanezi care au promis să îl salveze pe Dickens la un moment dat.

    Cel mai probabil terenul va ajunge să fie mult prea costisitor pentru familia Hughes pentru că probabilitatea de a plăti datoria de 200 milioane de dolari pe care proprietatea a acumulat-o până în prezent rămâne nesigură. Cu toate acestea, o altă proprietate aflată destul de aproape de Muntele a fost vândută recent la un preţ record de 120 milioane de dolari – pe aceasta se afla însă şi un conac.