Tag: evacuare

  • Cea mai mare evacuare din istoria oraşului Koln, pentru dezamorsarea unei bombe de o tonă – FOTO

    Şcoli şi grădiniţe – dar şi grădina zoologică – au rămas închise în timpul celei mai mari evacuări din istoria postbelică a oraşului.

    Aproximativ 1.100 de rezidenţi ai unui centru pentru pensionari şi invalizi din zona Riehl se află printre persoanele evacuate.

    Descoperirea unor bombe neexplodate datând din al Doilea Război Mondial este un lucru obişnuit în Germania. Aliaţii au bombardat oraşul Koln în timpul războiului.

    Dezamorsarea bombei de o mie de kilograme, care a fost descoprită în apropiere de Podul Muelheim, peste Rin, era planificată pentru miercuri după-amiaza.

    Autorităţile municipale au anunţat că în timpul operaţiunii atât navigaţia pe fluviu, cât şi spaţiul aerian din zonă, urmau să fie închise.

    Bomba a fost găsită vineri, în timpul pregătirilor în vederea construirii unei conducte, potrivit presei locale.

    Se pare că este vorba despre o bombă fabricată de către americani, descoperită la cinci metri în sol.

    O zonă de interdicţie cu raza de un kilometru a fost instituită în locul unde a fost găsită bomba.

    Aproximativ 600 de rezidenţi evacuaţi miercuri dimineaţa aveau nevoie de îngrijiri.

    Otto Ludorff, directorul azilului respectiv, a declarat că evacuarea reprezintă o “povară fizică şi emoţională” pentru rezidenţi, a căror vârstă medie este de 86 de ani, potrivit postului german de ştiri n-tv.

    Sute de tone de muniţii neexplodate sunt descoperite anual în Germania.

    Explozivii sunt de obicei dezamorsaţi în siguranţă. Însă, în 2010, trei ofiţeri genişti au fost ucişi încercând să dezamorseze o bombă.

    În decembrie 2011, cea mai importantă operaţiune de deminare organizată în Germania după 1945 a avut loc la Koblenz, pentru dezamorsarea a două bombe din al Doilea Război Mondial, ambele descoperite în albia Rinului.

  • Sibiu: Explozie într-un bloc de locuinţe, toţi locatarii fiind evacuaţi. Nu s-au înregistrat victime

    Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu, Bianca Săbău, a declarat, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX, că o deflagraţie s-a produs într-un bloc de locuinţe de pe strada Hipodromului din municipiul Sibiu.

    “Din primele informaţii nu există victime. Explozia s-a produs pe balconul unui apartament, acesta fiind singurul afectat, din informaţiile care există până în prezent”, a declarat Bianca Săbău.

    Potrivit acesteia, deocamdată nu se cunoaşte cauza deflagraţiei sau împrejurările care au condus la acest eveniment, în cauză fiind făcute cercetări.

    Bianca Săbău a precizat că, din motive de siguranţă, toţi locatarii blocului au fost evacuaţi, iar zona afectată a fost balizată de către echipele de intervenţie, la faţa locului deplasându-se mai multe echipaje de pompieri, SMURD şi de Poliţie.

  • REPORTAJ: O familie care n-a mai putut plăti ratele în franci şi-a pierdut casa şi e încă datoare băncii

    D. M., din Ploieşti, este unul dintre românii care au un credite în franci elveţieni şi care, la un moment dat, pe fondul creşterii excesive şi rapide a monedei, nu şi-au mai putut achita ratele la bancă.

    Bărbatul spune că a contractat împrumutul în valoare de 67.000 de franci elveţieni în anul 2007, atunci când această monedă era cotată la aproximativ 1,8 – 1,9 lei, şi şi-a cumpărat un apartament cu două camere în Ploieşti, rata lunară pe care trebuia să o achite băncii fiind, la acea vreme, de 800-900 de lei.

    Prahoveanul, care la acel moment nu era căsătorit, însă avea un copil dintr-o căsătorie anterioară, era antrenor de fotbal la Ştefăneşti. Între timp, s-a căsătorit şi a devenit tatăl unui al doilea copil.

    “În 2007 am luat de la bancă 67.000 de franci elveţieni. Atunci erau echivalentul a 50.000 de euro. Aveam nişte venituri frumuşele, mă descurcam, am plătit fără probleme o vreme, până când francul a început să crească, să crească şi să crească. La un moment dat ajunsesem în situaţia de a plăti către bancă 500 de franci lunar. Am doi copii, unul are 15 ani şi jumătate, iar altul are cinci ani. Pe cel mare am încercat să-l mai ferim pentru că înţelege tot, stă mai mult la părinţii mei. Cel mic, îmi place să cred că nu înţelege toată această situaţie în care am ajuns”, spune bărbatul din Ploieşti.

    Toată familia sa a locuit, până în toamna anului trecut, în apartamentul cumpărat cu banii din creditul în franci elveţieni. După ce francul a început să crească, achitarea ratelor a fost tot mai anevoioasă, devenind un coşmar pentru familie, în condiţiile în care bărbatul şi-a pierdut locul de muncă.

    “Ajunsesem să fie nevoie să dau lunar vreo 20 de milioane de lei vechi. Am decis să mă duc să vorbesc cu ei. Le-am propus, le-am cerut să mă ajute şi să mă lase să dau lunar câte 10 milioane de lei vechi. Nu au vrut. Nu s-a putut face nicio înţelegere cu banca”, spune bărbatul.

    După ce familia nu a mai putut plăti ratele, la care se adăugau dobânzi şi penalităţi de întârziere foarte mari, banca le-a scos apartamentul la vânzare prin licitaţie. În scurt timp, oamenii s-au trezit cu locuinţa vândută, la preţul de 100.000 de lei. Norocul lor a fost că apartamentul a fost cumpărat de o cunoştinţă, care încă le permite să locuiască în continuare acolo.

    “Am ajuns în situaţia de a ne fi scoasă casa la vânzare şi să se vândă la licitaţie pentru un miliard de lei vechi. Norocul nostru a fost că o cunoştinţă a auzit că se vinde casa, preţul a fost bun şi a cumpărat-o. Din fericire, există şi o parte bună în această tristă poveste a noastră. Prietenul nostru ne-a lăsat să locuim în casă şi plătim doar utilităţile”, a declarat bărbatul.

    Oamenii ştiu însă că la un moment dat, cât de curând, vor fi nevoiţi să plece din locuinţă întrucât aceasta a fost scoasă din nou la vânzare de către actualul proprietar.

    Mai mult, deşi au rămas fără casă, datoriile către bancă nu s-au stins, iar creditul contractat în urmă cu opt ani îi va urmări în continuare întrucât mai au încă de plătit pentru a-l achita în totalitate, în condiţiile în care valoarea casei nu a acoperit valoarea sumei contractate de la bancă.

    “Am speranţă la Dumnezeu că nu ne lasă. E păcat, e o nedreptate, pentru că am plătit vreo cinci – şase ani la acest credit, iar acum am ajuns fără casă. Oricum, la cum a evoluat francul elveţian, bănuiam că se va ajunge aici. Poate este mai bine că s-a întâmplat acum, şi nu peste 10-15 ani, când am fi fost mai în vârstă şi ne-ar fi fost şi mai greu”, spune bărbatul resemnat.

    La acest moment, bărbatul nu are serviciu, astfel că singura care aduce bani în casă este soţia sa. El spune că se aşteaptă ca atunci când se va angaja banca să îi pună poprire pe salariu.

    Avocata Veronica Dinulescu afirmă că situaţia acestei familii din Ploieşti nu este singulară, existând tot mai multe cazuri în care familii cu credite în franci elveţieni au rămas şi fără casă şi datoare în continuare către bănci, deoarece valoarea locuinţei vândute de bancă nu a acopeit valoarea creditului.

    “Dacă debitorul (consumatorul) unei obligaţii de plată nu mai reuşeşte să îşi achite obligaţia, iar garanţia plăţii este constituirea unui drept de ipotecă în favoarea creditorului (banca) asupra unui bun imobil al debitorului, atunci creditorul apelează la executarea silită imobiliară, valorificând ipoteca prin intermediul unui executor judecătoresc. În această situaţie, debitorul şi familia sa rămân fără locuinţă şi datori tot restul vieţii. Şi asta pentru că, pe lângă imobilul vândut pe care banca şi-a luat banii, consumatorul trebuie să plătească în continuare restul creditului”, spune avocata.

    La rândul său, avocata Greti Mihulescu afirmă că familiile rămase fără case sunt urmărite de bănci toată viaţa pentru creditul ipotecar contractat, întrucât, de obicei, locuinţa scoasă la licitaţie este vândută la un preţ care nu acoperă valoarea creditului.

    ”Dacă banca îţi ia casa nu se stinge datoria. De exemplu, dacă ai de restituit băncii trei miliarde de lei vechi din creditul contractat, iar casa vândută valorează un miliard de lei, rămâi dator două miliarde de lei. Şi banca te urmăreşte toată viaţa, până îţi plăteşti. După noul cod de procedură privind executarea silită, datoriile s-ar prescrie în trei ani, dar dacă executarea este făcută pe codul vechi, ele se prescriu în cinci ani de la ultimul act de executare. Adică odată la trei ani ei îşi mai fac alt plan de executare, te caută la primărie, la Finanţe, să vadă dacă faci venituri. De aici pleacă clauza abuzivă – că am contractat nişte bani şi mă pui sa returnez peste 20 la sută. Îţi ia casa şi toate bunurile, ţi le vinde şi în continuare eşti bun de plată. Banca, atunci când a instituit garanţia, un apartament era o garanţie valabilă. După ce piaţa imobiliară a scăzut, apartamentul nu a mai prezentat o garanţie şi banca ar fi trebuit să-şi pună şi alte garanţii în afară de asta”, explică avocata.

    Potrivit acesteia, datoria poate fi prescrisă, după trei ani, doar dacă debitorul contestă executarea silită şi cere prescrierea.

    ”Dreptul de prescriere se calculează din momentul în care se încuviinţează executarea silită, dar acest drept de prescripţie nu operează de prim drept. Acesta operează doar la cererea persoanei interesate, respectiv dacă faci o contestaţie. Trebuie să soliciţi şi prescripţia, şi atunci judecătorul se pronunţă şi pe acest aspect. Dacă judecătorul spune că s-a prescris dreptul, atunci banca nu mai are ce să ceară pentru că s-a prescris dreptul de a cere”, a adăugat avocata Greti Mihulescu.

  • MAE: Încă 19 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora, repatriaţi din Fâşia Gaza

     Este cea de-a doua operaţiune de evacuare a cetăţenilor români de la momentul declanşării conflictului din regiune.

    La solicitarea autorităţilor de la Budapesta, împreună cu grupul de cetăţeni români, a fost evacuat şi repatriat şi un cetăţean maghiar, precizează MAE.

    Costurile întregii operaţiuni de evacuare au fost suportate din bugetul Ministerului Afacerilor Externe.

    În sprijinul demersurilor de asistenţă consulară la faţa locului, din Centrala MAE au fost retrimise la Tel Aviv şi Amman două echipe mobile consulare.

    Misiunile diplomatice ale României din zonă au acordat, de la declanşarea crizei, sprijin şi asistenţă consulară cetăţenilor români şi membrilor familiilor acestora care au solicitat evacuarea din zona de conflict şi repatrierea.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • IMAGINI dramatice: Cele mai grave inundaţii de peste un secol din Bosnia, Serbia şi Croaţia

     Zeci de mii de oameni au fost evacuaţi şi zeci de localităţi au fost devastate de alunecări de teren.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Zeci de localităţi din ţară, AFECTATE de inundaţii: Mii de persoane au rămas fără energie electrică în Argeş

     Argeş: Zece localităţi, afectate de inundaţii; mii de consumatori, fără energie electrică

    Zece localităţi din judeţul Argeş, între care oraşele Piteşti, Câmpulung şi Curtea de Argeş, au fost afectate de precipitaţiile din ultima perioadă, zeci de case fiind inundate şi mii de consumatori rămânând fără curent electric după ce reţeaua de alimentare s-a defectat în mai multe zone.

    Conform datelor furnizate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş, în urma ploilor din ultima perioadă şi a revărsării mai multor cursuri de apă s-au produs inundaţii în zece localităţi, respectiv Piteşti, Câmpulung, Curtea de Argeş, Albota, Bradu, Albeşti de Argeş, Băiculeşti, Budeasa Mică, Miceşti şi Mălureni, transmite corespondentul MEDIAFAX.

    În municipiul Piteşti, pompierii au intervenit pentru evacuarea apei pe trei străzi, cel mai afectat fiind cartierul Găvana. De asemenea, circulaţia rutieră pe varianta ocolitoare Podul Viilor – centura Piteştiului a fost închisă preventiv, zona fiind una inundabilă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Situaţia din Ucraina: Blindate ucrainene au intrat în fieful separatist prorus Slaviansk. Civililor li s-a ordonat să evacueze primăria

     În oraş, personalul civil din primărie “a primit ordinul să evacueze clădirea”, a declarat pentru AFP Stela Horoşeva, o purtătoare de cuvânt a liderului separatist local Viaceslav Ponomarev.

    “Persoane înarmate care asigură apărarea primăriei rămân pe loc”, a subliniat ea.

    UPDATE 11:40 – Focuri de armă la Slaviansk; un post de control separatist incendiat

    Militanţi proruşi, care au declarat pentru AFP că au incendiat ei-înşişi barajul, se retrăgeau, în timp ce un elicopter survola zona şi se auzeau tiruri.

    Un militant a declarat că a văzut şapte blindate ucrainene de cealaltă parte a barajului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Oprea: 86 de sate şi comune au fost inundate şi 248 de persoane evacuate, sâmbătă şi duminică

    Potrivit lui Oprea, sâmbătă şi duminică, angajaţii MAI au intervenit în 2.216 situaţii de urgenţă, dintre care 176 în judeţele afectate de inundaţii. Totodată, din cele 1.663 de misiuni pentru asistenţă medicală, 372 au fost efectuate în judeţele afectate de inundaţii.

    Oprea a mai precizat că 188 de acţiuni ale angajaţilor MAI au vizat evacuarea apei din locuinţe şi gospodării, 14 – consolidarea unor diguri de apărare şi patru – alimentarea cu peste 3.200 de litri de apă potabilă.

    “Structurile Ministerului Afacerilor Interne, alături de prefecţi şi membrii comitetelor judeţene şi locale, precum şi serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă trebuie să continue şi continuă să acţioneze la acestă oră pentru înlăturarea fenomenelor meteo-hidrologice, în special în judeţele aflate sub cod roşu – Teleorman, Ialomiţa şi Prahova – şi cod portocaliu – Ilfov, Olt, Dâmboviţa, Giurgiu”, a declarat Oprea.

    Viceprim-ministrul s-a referit şi la “un aspect despre care s-a tot vorbit în ultimele două zile, acela al reţinerii manifestate de unii cetăţeni de răspunde ca atare la recomandarea autorităţilor de a părăsi locuinţele din localităţile inundate”.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Situaţia din Ucraina – Separatiştii proruşi resping acordul de la Geneva privindsoluţionareacrizei: Guvernul de la Kiev este “ilegitim”

     Aleksandr Gnezdilov, purtătorul de cuvânt al separatiştilor, care au proclamat “Republica Populară Doneţk” în estul Ucrainei, a declarat că guvernul de la Kiev este “ilegitim”, iar militanţii vor evacua instituţiile ocupate când Executivul ucrainean va demisiona, relatează BBC News online.

    De altfel, situaţia rămâne tensionată vineri în estul Ucrainei, unde au fost semnalate schimburi de focuri. Potrivit agenţiei Interfax-Ucraina, paraşutiştii ucraineni au deschis focul împotriva unor protestatari, care au ridicat baricade la Serheevka, în regiunea Doneţk.

    Rusia, Ucraina, Uniunea Europeană şi SUA au ajuns, joi, la Geneva, la un acord privind măsuri “în etape” pentru detensionarea crizei din Ucraina, măsuri care să includă abţinerea de la violenţe.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Turcinov promite o amnistiere separatiştilor proruşi din estul Ucrainei care depun armele

     “Dacă oamenii depun armele şi eliberează clădirile administrative (…), noi garantăm că nu va exista nicio urmărire (penală). Sunt pregătit să semnez un decret prezidenţial” în acest sens, a declarat Turcinov într-o sesiune în Parlament, în contextul în care separatişti proruşi ocupă în continuare sedii administraive la Doneţk şi Lugansk, două oraşe situate în estul rusofon al ţării.

    Şeful statului a precizat că a vorbit personal la telefon cu reprezentanţi ai insurgenţilor de la Lugansk şi le-a propus “compromisuri”, inclusiv crearea unei comisii alcătuite din reprezentanţi ucraineni şi străini care să studieze punctele de conflict. De asemenea, el s-a pronunţat pentru o consolidare a puterilor administraţiilor locale, până în prezent numite de către Kiev. Protestatarii reclamă organizarea unor referendumuri privind autonomia regională sau alipirea, pur şi simplu, la Rusia.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro