Tag: epidemie

  • Iohannis: Există un risc major ca epidemia să se reaprindă

    Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că în România s-a înregistrat o creştere semnificativă a cazurilor de coronavirus în ultimele 24 de ore şi atrage atenţia că există, la nivel mondial, un risc major ca epidemia să se reaprindă.

    Preşedintele Klaus Iohannis a spus că nu trebuie slăbită vigilenţa, pentru că România nu a ajuns la o plafonare a curbei infecţiei.

    „Avem o creştere semnificativă a cazurilor confirmate în ultimele 24 de ore, aproape 400 de cazuri noi. Aceste date ne arată că suntem încă pe un trand ascendent al epidemiei şi trebuie să continuăm să respectăm cu stricteţe şi cu sfinţenie măsurile de igienă şi distanţare socială. Nu ne putem permite să slăbim deloc vigilenţa, pentru că nu ne aflăm încă în etapa în care putem vorbi de la o plafonare a curbei infecţiei în ţara noastră”, a spus şeful statului.

    Potrivit acestuia, există un risc major ca epidemia să se reaprindă, chiar şi în zonele în care aceasta părea să fie ţinută sub control.

    „De altfel, cele mai multe state se află încă în primele faze ale epidemiei, iar ţările care au fost afectate mai devreme se observă o reapariţie îngrijorătoare a cazurilor. Dovezile medicale sugerează că cea mai mare parte a populaţiei lumii se poate contamina, ceea ce înseamnă că există un risc major ca epidemia să se reaprindă foarte uşor, chiar şi în acele zone unde părea a fi ţinută sub control”, a mai spus Iohannis.

    Grupul de Comunicate Strategică a anunţat, joi, că numărul persoanelor confirmate cu COVID-19 în România a depăşit 10.000. De asemenea, au fost înregistrate 527 de decese şi aproape 2.500 de cazuri de persoane vindecate.

  • Premierul Edouard Philippe: Situaţia epidemică se ameliorează în Franţa / Urmează o “criză economică brutală”

    Situaţia epidemică se ameliorează în Franţa, dar criza nu s-a încheiat, a declarat duminică seară premierul Edouard Philippe, avertizând că va începe o “criză economică brutală”.

    “Trăim o criză medicală de o foarte mare intensitate. Nu este prima epidemie cu care se confruntă Franţa, dar aceasta are o amploare pe care nu am mai cunoscut-o în perioada modernă”, a declarat premierul Edouard Philippe într-o conferinţă de presă, potrivit publicaţiilor Le Figaro şi Le Parisien.

    “Criza medicală nu s-a încheiat. Sigur că marcăm puncte împotriva epidemiei. Situaţia se îmbunătăţeşte lent, dar sigur. Dar nu am ieşit din criza medicală”, a precizat Edouard Philippe.

    “Această criză medicală va genera o criză economică ce abia începe. Va fi brutală”, a avertizat Edouard Philippe.

    “Măsurile restrictive funcţionează. Am constatat că majoritatea cetăţenilor francezi au respectat restricţiile, astfel că s-a permis limitarea numărului de bolnavi în spitale”, a subliniat Edouard Philippe.

    În Franţa se înregistrează 152.978 de cazuri de infectare cu noul coronavirus şi 19.349 de decese, conform datelor prezentate de Universitatea Johns Hopkins.

  • Izolarea în imobiliare

    Locuinţa destinată izolării poate să fie în ziua de azi, cel puţin în Marea Britanie, situată la ţară sau chiar la oraş, aceasta din urmă doar închiriată, pentru cei care nu vor să-şi contamineze reşedinţa principală. De închiriat închiriază şi cei care încă nu sunt siguri că vor să păstreze locuinţa, aceştia căutând proprietăţi la ţară, mai mari sau mai mici. Au apărut astfel oferte imobiliare pentru cei care vor să se izoleze cu familia sau, dacă se tem să nu-i apuce depresia de singurătate, se pot izola şi cu prietenii. Casele cu piscină, cinema, teren de sport şi multe dormitoare sunt foarte apreciate astfel şi se dau repede. Dintre cei care fug din Londra, de exemplu, nu puţini sunt dispuşi să plătească chiria pe un an chiar dacă nu vor locui atâta în casa de izolare, doar ca să fie siguri că găsesc repede ce vor. Nu contează nici dacă proprietatea e nouă şi nemobilată, doar să fie suficient de mare, să aibă anexă pentru personal, piscină şi sală de fitness, că de rest se ocupă locatarii temporari. 

  • Surpriză totală: Primul mare oraş care iese din carantină. A fost un focar gigant de coronavirus, iar autorităţile au dat liber la tot

    Wuhan, oraşul chinez în care a izbucnit epidemia de coronavirus devenită pandemie globală, va elimina miercuri măsurile de carantină naţională, după 76 de zile, potrivit FT, care citează presa locală.

    Capitala provinciei Hubei iese din această carantină naţională fără precedent care a îngheţat a doua cea mai mare economie a lumii – întrucât producţia industrială a scăzut cu 13,5% în primele două luni ale anului.

    Relaxarea restricţiilor de călătorie vine după ce numărul de cazuri raportate a scăzut semnificativ.

    Marţi, numărul deceselor provocate de COVID-19 în Wuhan a scăzut la zero pentru prima dată.

    Circa 55.000 de oameni sunt pregătiţi să se urce în trenuri şi să părăsească miercuri oraşul, potrivit The Global Times, ceea ce va pune o presiune enormă pe infrastructura de cale ferată – neutilizată în ultimele luni.

    Peste 80 de trenuri ultra-rapide sunt în aşteptare în cele trei gări din Wuhan, potrivit Peopleăs Daily, o entitate controlată de Partidul Comunist din China.

  • Iohannis anunţă: Starea de urgenţă va fi prelungită cu încă o lună de zile

    Iohannis a anunţat luni că la începutul săptămânii va depune un nou decret care va prelungi starea de urgenţă cu încă o lună de zile. Administraţia prezidenţială a anunţat o nouă şedinţă de evaluare a epidemiei, convocată luni la prânz de Klaus Iohannis, la Cotroceni. Subiectul a fost evaluarea măsurilor cu privire la gestionarea epidemiei COVID-19. La finalul şedinţei, după ora 14.20, preşedintele Klaus Iohannis susţine o declaraţie de presă.

    Mediafax prezintă în regim LIVETEXT declaraţiile preşedintelui Iohannis:

    – O şedinţă de bilanţ intermediar la care au participat Orban şi miniştrii Guvernului pentru a vedea cum au fost puse în practică măsurile

    – O primă concluzie ar fi că în comparaţie cu alte ţări nu a fost aşa de mare ca în Italia sau Spania. Vine de la faptul că am luat măsuri foarte ferme. Nu este momentul să ne relaxăm, toţi medicii spun că evolutia epidemiei depinde de cum respectăm indicaţiile.

    – Toti medicii ne spun ca evolutia pandemiei depinde de indicatiile specialistilor. Daca respectam regulile e posibil sa nu avem o crestere atat de mare. E clar. Nu suntem inca la varful epidemiei. Nu e momentul sa ne relaxam.
    – O veste buna. La inceput se stie ca a fost un pic complicat de procurat echipamente de protectie. Avem primele rezultate ale masurilor luate de guvern. Primim 5 milioane de masti de protective pentru fortele de ordine, 8 milioane de masti care vor ajunge la populatie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cel mai bogat om al lumii este ferit şi de coronavirus

    Ultrabogaţii lumii de peste tot au pierdut miliarde de dolari din cauza pandemiei, dar contul bancar al lui Jeff Bezos nu a fost prea afectat, potrivit Business Insider.

    Averea netă a lui Jeff Bezos a crescut cu 5,9 miliarde de dolari până la finalul lunii martie, potrivit Indexului Miliardarilor realizat de Bloomberg. 
    Bezos, cel mai bogat om din lume, este de altfel singurul din topul primilor cinci cei mai bogaţi oameni ai lumii care nu a pierdut bani în 2020. După epidemie, Amazon a înregistrat o creştere a cererii şi recrutează 100.000 de noi angajaţi.
    Mark Zuckerberg, de exemplu, se numără printre miliardarii lumii care au avut de pierdut din cauza unei volatilităţi de piaţă fără precedent. 

  • Prima ţară europeană care pare ca a reuşit să învingă pandemia de COVID-19. Aici s-au înregistrat mai multe vindecări decât internări

    Belgia a raportat astăzi 499 noi internări ale unor bolnavi de coronavirus şi 504 externări. În prezent, în Belgia sunt ocupate 5.735 de paturi de către pacienţi infectaţi cu COVID-19. 1.261 bolnavi sunt la ATI

    Belgia a primit astăzi o veste bună şi una proastă. Numărul noilor diagnosticaţi cu COVID-19 este de 499. Alţi 504 pacienţi au fost însă declaraţi vindecaţi şi externaţi.

    În prezent, Belgia are peste cinci mii de bolnavi de COVID-19, dintre care 1.261 la terapie intensivă (ATI).

    De asemenea, în ultimele 24 de ore, numărul bolnavilor care au ajuns pe secţiile ATI a fost de doar 16.

    În total, în Belgia au murit 1.447 oameni din cauza coronavirusului.

    Autorităţile din această ţară iau în considerare suplimentarea salariilor medicilor şi cadrelor medicale cu sume cuprinse între 1.000 şi 1.450 euro pe perioada pandemiei, drept răsplată pentru efortul lor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ministrul Sănătăţii anuţă când va fi atins vârful epidemiei în România şi când vor fi relaxate restricţiile

    În România, vârful epidemiei de Covid-19 ar putea fi atins în a doua jumătate a lunii aprilie. Totodată, în luna mai, restricţiile ar putea fi mai relaxate, potrivit ministrului Sănătăţii, Nelu Tătaru

    În plus, ministrul a mai precizat că deocamdată autorităţile trebuie să se concentreze pe scenariul în care se află ţara noastră şi că „nu ne gândim la scenariul 5 sau 6”

    „Vârful pandemiei îl văd în a doua jumătate a lunii aprilie. Dar îl văd mai ascuţit sau mai domol, în funcţie de ceea ce vom face noi, atât ca activitate medicală, dar şi populaţia prin măsurile care trebuie într-adevăr respectate.

    Poate fi în jur de de 10.000, poate fi în jur de 15.000, depinde cum avem rata de transmitere locală, accelerată sau nu. Poate fi din cazuri uşoare şi medii, poate fi din cazuri grele, critice, care necesită suport, şi atunci vom avea o aglomerare a terapiilor intensive şi vom avea şi decese”, a explicat Nelu Tătaru, la TVR1, în emisiunea România 9.

    Ministrul Sănătăţii a mai explicat că restricţiile de circulaţia vor putea fi relaxate „cam la două săptămâni” după ce România trece de vârful epidemiei.

    „Să ne gândim cam la două săptămâni după ce va trece vârful, să putem relaxa, în condiţiile în care vom respecta în continuare nişte precauţii. Pe final de mai, în măsura în care numărul de cazuri noi vor scădea şi numărul de decese nu se va mai accentua”, a adăugat acesta.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Noua eră în sănătate: consultaţii şi opinii medicale la un clic distanţă

    Două start-up-uri locale, MedicChat şi DOXTAR, au fost vizionare şi au început să pună bazele digitalizării interacţiunii dintre pacient şi doctor în urmă cu câţiva ani, soluţiile lor devenind astăzi prima opţiune pentru persoanele care au nevoie doar de un sfat medical sau de o doua opinie medicală.
    „Ideea platformei MedicChat s-a conturat pe o perioadă mai lungă de timp. Discutasem de conceptul acesta cu prietenul meu Emilian Rădoi, alături de care am acest start-up. Pentru mine personal ideea s-a cristalizat atunci când am avut un accident la schi, am căzut, nu mi-au sărit schiurile şi mi-am rupt un ligament. Am fost la doctor, la acea dată trăiam în Marea Britanie, în Scoţia, iar doctorul mi-a spus că trebuie să mă operez. În Marea Britanie sistemul este de aşa natură încât nu îţi permite să mergi la un specialist foarte uşor, durează luni de zile, nu poţi ajunge când ai tu o nedumerire. Căutam date pe internet dacă să fac sau nu operaţia şi această problemă ne-a motivat”, a povestit în cadrul emisiunii ZF IT Generation Cosmin Dumitrache, cofondator al MedicChat, alături de Emilian Rădoi, ambii absolvenţi ai Facultăţii de Automatică şi Calculatoare din cadrul Universităţii Politehnica Bucureşti.
    Cei doi au construit o platformă online – accesibilă prin aplicaţii dedicate pentru smartphone-urile cu software de la Apple sau Google, dar şi pe web prin intermediul oricărui browser – prin care utilizatorii au acces rapid şi uşor la sfatul unui medic fără a se deplasa la o clinică sau cabinet medical.
    „Avem până în momentul de faţă peste 20.000 de conturi de pacienţi. Avem sute de întrebări pe lună şi a fost o creştere în ultimul an de aproximativ zece ori. Din ce vedem acum creştem din ce în ce mai mult şi credem că o să ajungă să crească de încă zece ori în următoarele şase luni. Veniturile au tot crescut, sunt direct proporţionale cu numărul de întrebări, care au crescut de zece ori în ultimul an. Noi estimăm că în şase luni o să ne putem acoperi cheltuielile ca start-up“, a precizat Cosmin Dumitrache.
    Serviciul MedicChat funcţionează pe bază de întrebare-răspuns text, iar doctorii răspund în mai puţin de 24 de ore. Pentru fiecare doctor sunt prezentate informaţii profesionale precum studii, experienţă, dar şi calificative din partea altor utilizatori. În acest moment pe platformă sunt disponibili peste 70 de medici din 26 de specialităţi. Preţul pentru a pune o întrebare unui doctor porneşte de la 30 de lei, sumă din care platforma reţine un comision, a explicat cofondatorul MedicChat.
    Pentru a reuşi să dezvolte în continuare soluţia şi pentru a accelera expansiunea, start-up-ul are nevoie de o finanţare de circa 200.000 euro.
    „Vrem să ducem start-up-ul până la punctul în care să putem obţine o investiţie care să ne accelereze şi credem că se va întâmpla asta anul acesta. Ne interesează o investiţie pentru a accelera. Până acum nu am luat nicio investiţie, am investit 100% banii şi timpul nostru. Am investi banii în inginerie şi marketing”, a punctat el.
    Un alt start-up local care a pariat pe digitalizarea consultaţiilor medicale este DOXTAR, platforma online creată de acesta oferindu-le pacienţilor posibilitatea de a cere o a doua opinie medicală. Platforma DOXTAR, disponibilă atât în varianta web, cât şi ca aplicaţie mobilă, reuneşte în prezent o echipă de peste 70 de medici cu diferite specializări medicale. „Avem 27 de specializări active în prezent, cele mai populare fiind chirurgia, oncologia, obstetrica şi ginecologia, neurologia şi endocrinologia. Recent, am adăugat în platformă şi specializarea de radiologie şi imagistică“, a spus Corin Chiriac, business developer în cadrul DOXTAR, la emisunea ZF IT Generation.
    O consultaţie prin intermediul DOXTAR pentru a cere o a doua opinie medicală costă între 60 şi 250 de lei, tariful fiind diferit în funcţie de specializarea medicului. „Doctorii au libertatea de a-şi stabili singuri tarifele în aplicaţie şi le pot modifica oricând doresc. Noi reţinem un comision de 20% plus TVA“, a punctat el, adăugând că DOXTAR lucrează doar cu medici specialişti. Acum, pe platforma DOXTAR sunt înregistrate peste 4.000 de conturi de pacient, iar numărul continuă să crească.
    Cum se foloseşte însă platforma? Utilizatorii trebuie să îşi creeze un cont în prealabil, iar apoi îşi pot alege specialitatea medicală în funcţie de primul diagnostic şi pot selecta un doctor în funcţie de CV, preţ, competenţe şi eventual de proximitate. Plata se face online, iar apoi începe discuţia cu medicul.
    „Discuţia medicală se întâmplă într-o interfaţă care seamănă foarte tare cu cea din orice aplicaţie de messenger. Atât pacientul cât şi doctorul pot încărca fişiere medicale relevante pentru caz – practic orice informaţie care poate fi digitizată poate fi încărcată în sistem. Durata de răspuns la o întrebare este de sub 48 de ore”, a explicat Corin Chiriac. Platforma DOXTAR a fost lansată în februarie anul trecut în urma unei investiţii iniţiale de circa 150.000 euro, pragul de rentabilitate urmând să fie atins înspre finalul acestui an, conform estimărilor reprezentanţilor start-up-ului.
    „Aplicaţia are în spate un plan pe termen lung, sub nici o formă nu ne-am imaginat că ne vom recupera banii în primul an. Suntem on track cu planul nostru de dezvoltare. Nu suntem încă în zona break-even, probabil că vom ajunge acolo undeva spre sfârşitul anului. Trebuie să ţinem minte că a doua opinie medicală este totuşi o nişă cu 1.000-2.000 de cazuri active lunar în toată România”, a spus Corin Chiriac. 
    În prezent, valoarea de piaţă a platformei DOXTAR este estimată la circa 250.000 euro, însă în momentul în care start-up-ul va atinge pragul de rentabilitate, aceasta se va dubla la 500.000 euro, iar atunci când va lansa şi primul produs derivat, businessul va ajunge la o evaluare de circa 750.000 euro. 


    „Avem până în momentul de faţă peste 20.000 de conturi de pacienţi. Avem sute de întrebări pe lună şi a fost o creştere în ultimul an de aproximativ zece ori.”
    Cosmin Dumitrache, cofondator al MedicChat

    MedicChat
    Ce face? Platformă online care facilitează comunicarea între pacienţi şi doctori
    Necesar de finanţare: 200.000 euro
    Invitat: Cosmin Dumitrache, cofondator MedicChat 


    DOXTAR
    Ce face? Platformă digitală pentru a doua opinie medicală
    Investiţie iniţială: 150.000 euro
    Necesar de finanţare: 500.000 euro
    Ţinta de venituri pentru 2021: 1 milion euro
    Evaluare ţintiţă: 750.000
    Invitat: Corin Chiriac, business developer în cadrul DOXTAR


    AlphaBlock
    Ce face? Soluţii bazate pe inteligenţă artificială pentru managementul investiţiilor 
    Evaluare proiect: peste 15 milioane euro
    Evaluare ţintită: 50 milioane euro
    Invitat: Andrei Nagy, director de vânzări pe zona Europei în cadrul AlphaBlock


    Machinations
    Ce face? Platformă de game design
    Investiţii totale atrase până acum: 500.000 euro
    Evaluare proiect: 2 milioane euro
    Necesar de finanţare: 1 milion euro
    Invitat: Mihai Gheza, CEO şi cofondator al Machinations


    Tire2Tire
    Ce face? Soluţie bazată pe inteligenţa artificială pentru a detecta automat gradul de uzură al anvelopelor din flotele de camioane
    Invitaţi: Teodora Moraru şi Ionuţ Oţelea, cofondatori Tire2Tire


    Exigo
    Ce face? Exoschelete pentru recuperare medicală personalizate prin imprimare 3D
    Invitaţi: Ioana Ciripan şi Ana-Maria Melinte, cofondatori Exigo


    ZF IT Generation, emisiune lansată de ZF împreună cu Banca Transilvania şi casa de avocatură Stratulat & Albulescu, are ca ţintă descoperirea start-up-urilor hi-tech cu idei de produse sau servicii care vor duce la dezvoltarea unei noi generaţii de milionari din IT ai României. În cadrul emisiunii sunt invitaţi şi antreprenori sau investitori care îşi povestesc experienţa în business şi dau sfaturi start-up-urilor. Urmăreşte de luni până vineri emisiunea pe www.zf.ro şi pe pagina de Facebook a Ziarului Financiar de la ora 19,00 sau accesează platforma www.zf.ro/zf-it-generation

  • Colliers: China începe deja să-şi revină după izbucnirea epidemiei de COVID-19. O evoluţie asemănătoare ar putea fi aşteptată şi în România, în principal susţinută de comerţul online, după ce va trece vârful epidemiei

    Mediul de afaceri din China a fost primul afectat de epidemia de Covid-19, dar scăderea rapidă a cazurilor noi în ultimele săptămâni oferă speranţe de revenire a situaţiei în a doua jumătate a anului, cu impact pozitiv şi pe piaţa de real estate. Pe baza situaţiei din China, o evoluţie similară ar putea fi aşteptată şi în România, susţinută de comerţul online, după ce va trece vârful epidemiei şi vor scădea cazurile noi, estimează consultanţii Colliers International. Mai mult de atât, actuala situaţie poate aduce oportunităţi pentru unele industrii, inclusiv segmente ale pieţei de real estate.
    Chiar dacă o mare parte dintre angajaţii companiilor din China au lucrat, în primul trimestru al acestui an, din afara birourilor, şi deşi multe companii au fost afectate de epidemia de coronavirus, 85% dintre proprietarii clădirilor de birouri intervievaţi susţin că nu au existat intenţii de a renegocia contractele de închiriere din partea chiriaşilor, potrivit unui sondaj Colliers International realizat în rândul companiilor din segmentul imobiliar din China. Totuşi, 92% dintre chiriaşi şi-au anulat planurile de extindere pentru 2020.
    Unele domenii, în general cele online, precum cumpărăturile, educaţia şi jocurile, dar şi produsele farmaceutice şi asistenţa medicală sunt mai puţin lovite de criza provocată de noul coronavirus şi vor stimula cererea de închiriere de birouri în China, ceea ce poate fi o referinţă pentru o recuperare potenţială după epidemie şi în alte părţi ale lumii. În acest context, consultanţii Colliers International consideră că proprietarii de clădiri de birouri ar trebui să se uite mai atent la aceste sectoare de business şi să îşi diversifice mixul de chiriaşi. În cazul industriilor IT şi de asistenţă medicală, care au suferit mai puţin în China sau care ar putea înregistra o creştere în vânzări, negocierea unor contracte favorabile de închiriere pe termen lung e de aşteptat din partea chiriaşilor.

    În ceea ce priveşte chiriile, aproximativ 59% dintre proprietarii de clădiri de birouri intervievaţi din China cred că acestea se vor menţine relativ stabile, potrivit sondajului Colliers International, în timp ce 29% se aşteaptă la scăderi. Rata de neocupare rămâne şi ea neschimbată, sunt de părere 40% dintre proprietarii de clădiri de birouri. În general, 34% dintre companiile din China care au răspuns sondajului Colliers International consideră că afacerea lor va rămâne neafectată de coronavirus în acest an, în timp ce 19% afirmă că au fost deja afectate negativ, iar 26% se aşteaptă să le fie afectată activitatea în perioada următoare. Efectele negative ale epidemiei de Covid-19 asupra companiilor mici şi mijlocii sunt mult mai evidente, 54% declarând că au resimţit impact negativ asupra activităţii în contextul coronavirusului.

    „Există unele asemănări între pieţele de birouri din România şi cele din China, cum ar fi trecerea timpurie la un sistem de lucru de acasă şi impactul mare asupra economiei oraşelor regionale. Pe de altă parte, în China statul deţine mare parte din piaţa imobiliară şi 80% dintre companii sunt chineze. Astfel, statul s-a concentrat mai mult asupra redresării rapide a economiei şi a redus riscurile de relocare a afacerilor în alte ţări ”, explică Sebastian Dragomir, partner & head of office advisory la Colliers International România.

    O revenire a retailului din China, aşteptată pe parcursul celui de-al doilea trimestru al anului

    Epidemia i-a afectat serios pe chiriaşii din segmentul de retail din China, veniturile scăzând cu 60% până la 100% de la izbucnirea acesteia, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului anterior. Aproape toate segmentele au fost afectate, comercianţii de alimente şi băuturi fiind în situaţia cea mai dificilă. Totuşi, circa 40% dintre companii aşteaptă o revenire în acest segment pe parcursul acestui trimestru, potrivit sondajului Colliers International efectuat în China, iar 24% estimează că revenirea va avea loc în a doua jumătate a acestui an, pe măsură ce consumatorii tind să revină la vechile obiceiuri de consum, potrivit semnalelor din piaţă. Circa 12% dintre retaileri au declarat că nu au fost afectaţi, iar supermarketurile în general nu au fost nici ele afectate, susţinute în special de vânzările efectuate prin platformele online. Unii jucători din zonele de îmbrăcăminte, articole pentru copii şi educaţie online au înregistrat chiar o creştere în baza de consumatori şi în venituri, parţial ca rezultat al promovării online şi al discounturilor oferite consumatorilor.

    Proprietarii de spaţii de retail ar putea, astfel, să creeze noi canale de comerţ online împreună cu şi pentru chiriaşi. Măsura ar putea impulsiona vânzările şi, totodată, ar putea reprezenta o oportunitate pentru unele branduri să se extindă şi să-şi revină mai rapid, câştigând cotă de piaţă în faţa competitorilor, potrivit consultanţilor Colliers International din China.

    Companiile şi în special chiriaşii din segmentul alimentar sunt aşteptaţi să se extindă mai mult în online, ceea ce ar crea o nouă strategie de dezvoltare pentru viitor şi ar contribui la creşterea bazei de clienţi. Pentru a recupera pierderile suferite în timpul epidemiei, 52% dintre companiile din China au indicat dorinţa de a-şi extinde prezenţa în online, iar cooperarea cu retailerii existenţi este şi aceasta o opţiune, potrivit sondajului Colliers.

    Oportunităţi similare de repoziţionare ar putea ajuta şi retailerii români să-şi revină după ce trece epidemia provocată de coronavirus. „Piaţa locală de retail a fost, desigur, afectată după ce tranzacţiile celor mai mulţi dintre retailerii de produse nealimentare au fost oprite. De aceea chiriaşii trebuie să fie bine pregătiţi pentru momentul în care ne vom întoarce la viaţa noastră aşa cum o ştim, pentru a-şi reveni cât mai repede posibil. Asta înseamnă un stoc suficient de produse pentru a acoperi cererea, măsuri de igienă luate foarte în serios şi continuarea marketingului omnichannel”, a spus Simina Niculiţă, Partner & Head of Retail Agency la Colliers International Romania.

    Rata de neocupare a spaţiilor logistice scade în 2020

    Epidemia de Covid-19 a afectat şi majoritatea sectoarelor de producţie şi servicii din China. Cu toate acestea, comerţul online are în cea mai mare parte de câştigat de pe urma acestei situaţii dificile, după cum afirmă 47% dintre companiile de logistică şi comerţ online din China care au participat la sondajul Colliers International. Mai exact, 65% dintre companii consideră că vânzările online vor stagna sau chiar creşte în 2020, 31% dintre acestea estimând o creştere de cel puţin 15% comparativ cu perioada similară a anului anterior. Deşi unele industrii au avut de suferit pe termen scurt – cum ar fi produsele de lux, retailul de fashion, produsele cosmetice şi electronicele sau electrocasnicele, o creşterea a vânzărilor este aşteptată în segmente precum cel al produselor alimentare proaspete, dar şi cele medicale şi farmaceutice. Această creştere va fi susţinută de consumatorii care dezvoltă tot mai mult obiceiul de a cumpăra astfel de produse online, precum şi de seniorii care încep să cumpere online în general, tendinţă care se observă şi pe plan local. 

    „În România e deja vizibil că oamenii au câştigat multă încredere în shopping-ul online în această perioadă şi este de aşteptat ca acest mod de a face cumpărături să devină o obişnuinţă pentru un segment important din populaţie în viitor. Prin urmare, infrastructura necesară magazinelor online ar trebui să crească şi implicit şi depozitele de care este nevoie pentru a livra produsele comandate online ar trebui să aibă de câştigat”, spune Laurenţiu Duică, partner & head of industrial Agency la Colliers International.

    Producătorii ar putea să se îndrepte către soluţii locale sau de proximitate pentru materii prime – adaugă Laurenţiu Duică, pentru a nu mai depinde de importurile efectuate din ţări îndepărtate, inclusiv din China. Per ansamblu, efectele pe piaţa de logistică din China sunt aşteptate să fie reflectate în valoarea chiriilor. Circa 43% dintre companiile participante la sondajul Colliers International se aşteaptă ca chiriile să scadă pe fondul încetinirii operaţiunilor logistice, a consumului scăzut în zona de produse nealimentare, a proceselor de producţie întârziate şi a posibilelor scutiri de plată acordate chiriaşilor pe anumite perioade. Pe de altă parte, 40% dintre companii consideră că se va întâmpla opusul din cauza unei creşteri a cererii pentru produse specifice în zona de comerţ online, care va duce la avansul pieţei. Drept urmare, 73% dintre companii cred că ratele de neocupare ale spaţiilor logistice vor scădea sau cel mult vor rămâne la fel ca înainte de izbucnirea epidemiei.  

    Sondajul Colliers International a fost realizat în rândul a 700 de companii, reprezentând proprietari, chiriaşi şi investitori pe piaţa imobiliară din China.