Tag: destinatie!

  • Compania low-cost Wizz Air a anunţat o nouă rută din România. Preţurile pentru noua destinaţie pornesc de la 99 de lei

    Pasagerii care îşi planifică în această perioadă călătoriile pe această rută, îşi pot rezerva bilete de la 99  de lei/19.99 euro (pe un singur segment de zbor), potrivit unui comunicat de presă trimis de reprezentanţii companiei.

    Wizz Air şi-a început operaţiunile de la Aeroportul Internaţional Iaşi în 2013. Cea de-a doua aeronavă alocată bazei din Iaşi va sosi în iulie şi va asigura operarea zborurilor pe şapte rute noi din Iaşi spre Eindhoven (Olanda), Dortmund (Germania), Salonic (Grecia), Billund (Danemarca), Malmo (Suedia), Paris Beauvais (Franţa) şi Charleroi (Belgia). În 2018, compania oferă în total mai mult de 578.000 de locuri la vânzare, pe 15 rute, spre 11 ţări, ceea ce înseamnă o creştere cu 55% a capacităţii totale de la Iaşi de la an la an. Odată cu extinderea operaţiunilor pe acest aeroport, Wizz Air va avea un echipaj local format din 70 de angajaţi direcţi, iar noi sesiuni de recrutare vor avea loc pe 3 martie, la Iaşi.

    Wizz Air  operează o flotă de 88 de aeronave Airbus A320 şi A321 şi asigură aproximativ 550 de rute de la 28 de baze, conectând astfel 145 de destinaţii din 43 de ţări.

     

  • Wizz Air alocă mai multe zboruri spre o destinaţie populară. Unde veţi putea zbura cu preţuri care pornesc de la 199 de lei

    Compania aeriană low-cost Wizz Air a anunţat introducerea mai multor zboruri spre Londra Luton de la Bucureşti. Astfel, din 19 aprilie, compania creşte cu încă cinci frecvenţe pe săptămână (de la 21 la 26) zborurile spre această destinaţie, iar preţurile încep de la 199   de lei (pe un singur segment de zbor, cu toate taxele obligatorii incluse), potrivit unui comunicat de presă trimis de reprezentanţii companiei.

    Creşterea frecvenţelor se datorează extinderii bazei Wizz Air de pe Luton, prin alocarea unei aeronave suplimentare Airbus A321, a 8-a, ceea ce se traduce prin mărirea capacităţii la 7,4 milioane de locuri la vânzare, o creştere cu 23%  faţă de perioadă anterioară. În 2017, Wizz Air a transportat de la aeroportul din Luton 5,5 milioane de pasageri, în  creştere cu 11% în comparaţie cu 2016, devenind al doilea cel mai mare transportator aerian de pe acest aeroport.

     

  • Cei mai buni soferi si cele mai periculoase drumuri?

    Şoferii autobuzelor care transportă zilnic pasageri dau dovadă de mult curaj şi sânge rece, depăşind orice obstacol care le apare în cale. Zilnic, aceştia au de înfruntat curbe periculoase, gheţuş, nămeţi de zăpadă sau alte intemperii ale naturii.  Pe alocuri, drumurile se îngustează atât de mult, încât autobuzul abia încape.

    Cei conduc pe drumurile montane din Himalaya aproape că pot concura cu participanţii la cursele de raliuri. Adesea, ei sunt nevoiţi să străbată râuri, kilometri întregi de serpentine sau să meargă la propriu pe marginea prăpastiei, pentru a ajunge la destinaţie.
    Cu toate acestea, o astfel de călătorie reprezintă o experienţă memorabilă, iar peisajele întâlnite îţi taie răsuflarea.

  • Ce să faci ca să călătoreşti mai mult în 2018

    1.    Setează priorităţile
    Călătoriile sunt sinonime cu mişcarea aşa că mergi dintr-un loc în altul, descoperă colţuri de lume sau de ţară pe care nu le-ai mai văzut şi lasă-te surprins de noile perspective care îţi ies în cale. Vei observa câte alte puncte de vedere există asupra acestei realităţi pe care o numim „viaţă”. Primul pas: învaţă să dai întâietate călătoriilor şi să te identifici cu ele.
    2.       Defineşte obstacolele
    După ce ai pus călătoriile pe primul plan e mai uşor să observi şi să lucrezi la obstacolele care te ţin departe de acestea. Banii? Să vedem – de câţi ai nevoie şi până când? Nu ştii prea bine? Acesta e următorul pas: gândeşte-te o clipă la câţi bani ai nevoie pentru călătoria ta şi la cum poţi să-i obţii. Sau eşti într-un permanent conflict cu timpul? Dacă vrei mai mult timp pentru călătorii, ai nevoie este o planificare în profunzime. E mai simplu să-ţi organizezi vacanţele din timp, când programul tău este încă flexibil şi poţi jongla cu responsabilităţile, decât atunci când te afli în mijlocul lor.
    Ai copii? Călătoriile sunt incredibil de educaţionale şi nu vor face decât să îl lege şi mai mult de lumea înconjurătoare. Nu ai cu cine să călătoreşti? Nici n-ai idee cât de satisfăcătoare pot fi călătoriile de unul singur.
    Pe scurt: conturează până la capăt scenariul tău de călătorie şi începe să-ţi transformi provocările în subiecte pe care să le cercetezi în detaliu.
    3.       Alege unde vrei să călătoreşti
    Fă o listă cu locuri după care îţi strigă sufletul şi permite-ţi să visezi la ele o vreme. După ce ţi-ai imaginat ce şi cum, vine timpul să le transformi în realitate. Alege una dintre destinaţii (sau mai multe), dar fii realist.
    4.       Economiseşte bani pentru călătorii
    Dincolo de inspiraţie, avem nevoie de buget pentru călătorii, dar dificultatea nu-i nici pe jumătate atât de mare pe cât îţi închipui. Trebuie doar să o iei pas cu pas.
    În primul rând, fă-ţi o idee despre cât te-ar putea costa călătoria visurilor tale. Include preţurile la avion şi la cazare, transportul de la faţa locului şi mâncarea. De asemenea, verifică costul mediu de viaţă în colţul respectiv de lume şi calculează-ţi banii de buzunar. După ce te-ai pus la punct cu numerele, începe să cântăreşti situaţia. Compară-ţi veniturile cu cheltuielile, fixează-ţi o limită lunară a bugetului şi dă-ţi seama cât ai putea să pui deoparte, o dată sau de două ori pe lună. N-ar fi rău nici să-ţi cumperi un clasic porcuşor roz şi să pui banii la puşculiţă.
    Şi ca să ţii pasul cu realitatea, revizuieşte planul economic în mod constant şi vezi dacă are nevoie de ajustări.
    5.       Maximizează bugetul de care dispui
    După ce ai învăţat cum să reduci din cheltuieli, vezi dacă ai putea accesa venituri suplimentare. Poate ai lucruri prin casă pe care se adună praful şi pe care le poţi vinde.
    Când îţi plănuieşti călătoria caută „lucruri gratuite de făcut în…”, alege o cazare care are acces la bucătărie şi descoperă pieţele locale.
    Caută abonamente de transport mai ieftine pentru turişti şi, înainte să porneşti să vizitezi obiectivele locului, cumpără de la supermarket gustări şi băuturi.
    În ceea ce priveşte biletul de avion, bagă de seamă că e întotdeauna mai ieftin să călătoreşti în timpul săptămânii şi încă şi mai ieftin după-amiaza.
    6.       Fă-ţi timp pentru călătorii
    Ţi-ai ales destinaţia şi ai deja o listă de lucruri pe care trebuie să le vezi. Ai făcut nişte calcule rapide ca să-ţi dai seama cam de cât ai avea nevoie în materie de bani şi de timp. Şi apoi îţi revine gândul „la anu’ parcă sună mult mai fezabil”.
    Pentru a trăi din ele experienţe incredibile, călătoriile nu au nevoie să fie nici lungi, nici scumpe. Planifică din timp şi organizează weekenduri prelungite. Poţi începe să descoperi lumea chiar şi pentru trei zile petrecute în altă parte decât între graniţele oraşului. Important: nu încerca să vezi totul de prima dată. Alege câteva obiective pe care să le vizitezi şi lasă-ţi programul deschis pentru ce îţi pregăteşte hazardul.
    Tot secretul stă în aşteptările pe care le ai de la vacanţa ta şi în percepţia asupra timpului. Numai dacă stai şi numeri weekendurile îţi dai seama că dispui de 104 zile libere pe an. Mai adaugă trei săptămâni de concediu şi ajungi la trei luni pe care le poţi dedica acestor călătorii. Asta fără să mai luăm în calcul sărbătorile legale. Da, ai destul timp!
    7.       Scoate ce e mai bun din resursele pe care le ai
    Aşadar, acum ai bani şi ai timp. Următoarea etapă ţine mai degrabă de finesse. Ia-o pe urmele oricărui călător cu experienţă şi cheltuieşte cu cap: fii cu ochii în patru după reduceri şi oferte pentru că asta e o cale sigură de a-ţi maximiza oportunităţile de călătorie.
    8.       Devorează tot ce-ţi pică în mână despre viitoarea ta destinaţie
    Pentru a-ţi păstra motivaţia, scufundă-te pur şi simplu în destinaţia visurilor tale încă dinainte de a ajunge acolo. Citeşte poveşti spuse de cei care au fost deja acolo, urmăreşte filme care vorbesc despre locul respectiv, răsfoieşte ghiduri şi articole şi pregăteşte lista locurilor pe care vrei să le vezi. Probabil cel mai important lucru, citeşte romane care zugrăvesc o istorie a locului şi închipuie-ţi cum este să te afli acolo.
    9.       Unde-s doi puterea creşte
    Un prieten te-ar putea păstra bine pe linia de plutire – cineva cu care împarţi aceleaşi interese şi care ar fi fericit să-ţi monitorizeze progresele. Dacă te defineşti mai degrabă drept un lup singuratic, ei bine, strategia e cam aceeaşi. Setează-ţi constant obiective pe termen scurt, fixează-ţi deadline-uri şi du-le la îndeplinire. Vei fi uimit cât de uşoară este planificarea unei călătorii dacă o iei pas cu pas şi nu încerci să cucereşti lumea dintr-un singur salt.

     

  • Cum arata unicul TREN-HOTEL din România – GALERIE FOTO, VIDEO

    Oficial, Charpathia-Express este deschis doar în sezonul de vară-toamnă, în intervalul 1 mai-2 noiembrie. Devenind deja cunoscut în cei trei ani de funcţionare, cei doritori trebuie să ştie că pentru un sejur la trenul-hotel din Vişeul de Sus trebuie făcute rezervări din timp. Prin intermediul vagoanelor de dormit, Carpathia-Expres oferă 40 de locuri de cazare.
     
    Potrivit Booking, două nopţi într-o cameră cu două patur suprapuse cu baie comună, pe timpul verii (10-12 iulie), te costă 584 de lei. În acest preţ, micul dejun şi cina sunt incluse. 
     
    Şarmul vremurilor de odinioară este omniprezent în acest tren-hotel. Vagoanele, fabricate în fosta RDG, au fost aduse din Bratislava şi recondiţionate astfel încât să fie păstrate toate elementele originale. La fel a fost restaurată şi locomotiva cu aburi, una fabricată în România, mai exact la uzinele de la Reşiţa. 
     
     
    Un avantaj al Carpathia-Express este acela că se găseşte la doar câţiva metri de locul în care Mocaniţa porneşte în itinerariul ei prin Valea Vaserului, locul din care, în fiecare vară, peste 10.000 de turişti se îşi încep călătoria voiajul prin Maramureş.
     
     
    La doar câţiva kilometri depărtare se găseşte o altă atracţie principală a Maramureşului, respectiv Cascada Cailor. Este situată la altitudinea de 1.300 de metri şi este considerată cea mai mare cascadă a Românie, având o cădere de apă de aproximativ 100 de metri.
     
    Cititi mai multe pe www.tarameanaturala.ro
  • Orăşelul din România în care toţi europenii vor să ajungă. Vestigiile unice în UE care au uluit pe toată lumea

    Oraşul Suceava a câştigat această cursă, într-un proiect al Comisiei Europene, fiind singurul obiectiv turistic cu expoziţii pe ruine, potrivit ONE.

    Cetatea de Scaun a fost construită la sfârşitul secolului al XIV-lea de Petru I Muşat, domn al Moldovei între 1375 şi decembrie 1391, iar apoi a fost întărită de Ştefan cel Mare pentru a rezista atacurilor otomane. În prezent, Cetatea este cel mai vizitat obiectiv din Suceava, fiind şi singura atracţie turistică din România care are expoziţii pe ruine.

    Una dintre principalele puncte de atracţie este una dintre camere, unde vizitatorii se pot costuma,virtual, în haine medievale boiereşti; te aşezi în faţa panoului, cu ajutorul unui buton îţi alegi vestimentaţia, iar apoi faci poză. Zidurile au fost restaurate recent cu 15 milioane de euro, fonduri europene.

    Zidurile Cetăţii au fost restaurate cu fonduri europene în valoare de 15 milioane de euro

    Tot în Suceava puteţi vizita Mănăstirea Sfântului Ioan cel Nou, cu biserica Sfântul Gheorghe, obiectiv UNESCO, iar la 30 de km distanţă este Gura Humorului, de unde mai faceţi puţin până la faimoasele mănăstiri Voroneţ, Suceviţa, Moldoviţa şi Putna.

  • Veşti bune pentru bugetari: Guvernul a aprobat normele de acordare a voucherelor de vacanţă

    ”Acordarea voucherele se face în limita sumelor prevăzute distinct cu această destinaţie, în bugetele proprii aprobate, potrivit legii, fiecărui ordonator de credite. Sumele reprezentând costul imprimatului voucherului de vacanţă pe suport de hârtie, respectiv costul suportului electronic sau al înlocuirii acestuia, precum şi costul emiterii voucherului de vacanţă pe suport hârtie/electronic, după caz, contractate cu unitatea emitentă şi primite de către angajator, se suportă de către angajatori din bugetele proprii. În cazul instituţiilor publice, acestea se suportă de la alineatul <Alte cheltuieli cu bunuri şi servicii>” al articolului bugetar <Alte cheltuieli>, de la titlul <”Bunuri şi servicii>”, se arată într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Unde călătoresc românii la final de 2017

    Faptul că în acest an primele două zile de Crăciun pică la început de săptămână, luni şi marţi, iar Anul Nou este sărbătorit în seara de duminică spre luni este o oportunitate de a pleca la drum într-un concediu prelungit. Mai mulţi români au în plan să călătorească de Crăciun şi de Revelion în afară ţării, principalele destinaţii căutate fiind Italia, Spania şi Marea Britanie.

    Cu o creştere de 73% anul acesta în căutările de zbor, Italia este destinaţia către care se îndreaptă cei mai mulţi români în perioada 21 decembrie 2017 – 7 ianuarie 2018 şi unde rămân pentru aproximativ cinci zile. Conform căutărilor efectuate pe site-ul momondo.ro, un interes crescut al românilor anul acesta este pentru oraşul Milano (70%). Costul mediu al unui zbor către capitala modei este în medie de 110 euro la sfârşitul lunii decembrie a acestui an. Roma trece, astfel, pe locul al doilea şi un zbor către această destinaţie în decembrie este în medie de aproximativ 146 de euro.

    Creşteri semnificative în căutările de zbor cu plecare din România în perioada sărbătorilor au fost înregistrate, totodată, pentru Spania, fiind a doua cea mai căutată destinaţie (+90%). Madrid este principalul oraş către care merg cei mai mulţi călători români (+44%) pentru aproximativ şase zile de vacanţă, cu un cost mediu de zbor de 205 euro la final de 2017. Interesul de a zbura de sărbători către Barcelona a crescut, de asemenea – cu 72% anul acesta faţă de 2016. Pentru un zbor către Barcelona la final de decembrie, călătorii plătesc în media 185 de euro.

    A treia cea mai căutată destinaţie de călătorie la final de an de către români este Marea Britanie, cu o creştere de 31% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Deşi interesul pentru a zbura către Birmingham este dublu în această lună faţă de decembrie 2016, cei mai mulţi călători aleg să se îndrepte în continuare către capitala Londra, care a înregistrat o creştere de 15% în căutări. Românii care se îndreaptă în această perioadă către Marea Britanie petrec în medie o săptămână de concediu şi plătesc în medie aproxiamtiv 174 de euro pe biletul de avion.

    La polul opus se află vremea însorită şi temperaturile ideale pentru a sta la plajă, iar Thailanda se află în topul preferinţelor când vine vorba de destinaţii dincolo de graniţele Europei la final de decembrie. Având cu 240% mai multe căutări pentru această iarnă comparativ cu cea anterioară, Thailanda, şi în special Bangkok, este destinaţia pe care o parte dintre români au ales-o pentru o vacanţă de aproximativ 10 zile. Zborurile către Bangkok sunt mai ieftine cu -7% anul acesta.

    O călătorie în afara ţării de sărbători nu este o opţiune pentru toată lumea. O parte dintre români au ales să trăiască farmecul acestei perioade acasă, în România. Cu toate acestea, tot mai mulţi dintre ei se deplasează cu avionul dintr-un colt în altul al ţării.

    „Zborurile pe rute interne în apropierea sărbătorilor de iarnă sunt o variantă din ce în ce mai căutată de români iar principalele avantaje sunt durata, costurile şi condiţiile de călătorie. Căutările efectuate de aceştia pe momondo.ro au crescut cu 33% pentru Crăciun şi Anul Nou, comparativ cu aceeaşi perioadă în 2016”, a declarat Mircea Giurcă, purtătorul de cuvânt momondo.ro.

    Cele mai căutate destinaţii de zbor rămân Bucureşti, Cluj şi Timişoara, cu o creştere medie de 55% pentru primele două şi de 36% pentru Timişoara.

    România rămâne, la rândul său, o destinaţie importantă pe harta călătorilor, în special pentru cei care împart acelaşi continent. Perioada de Crăciun i-a determinat pe mai mulţi călători din Europa să caute zboruri spre România, conform datelor momondo.ro.

    Pentru intervalul 21-28 decembrie, cele mai multe căutări de zbor au fost făcute din Germania, Marea Britanie, Franţa, Belgia şi Italia. Dintre acestea, cea mai mare creştere în căutări a fost înregistrată în rândul călătorilor care pleacă din Germania (+111%). Cu doar câteva procente diferenţă, cea de-a doua ţară cu cele mai multe căutări de zbor către România la sfârşitul acestui an este Marea Britanie (103%).

    Analiza a fost efectuată pe baza căutărilor de zbor dus-întors la clasa economy cu plecare din România, cu date de călătorie între 21 decembrie 2017 – 7 ianuarie 2018, efectuate pe momondo.ro în perioada 1 septembrie – 1 decembrie 2017 şi în comparaţie cu aceeaşi perioadă în 2016.

    Preţul mediu pe destinaţie a fost identificat pe baza preţului mediu în EUR pentru căutările efectuate la clasa economy cu până la 90 de zile în avans pentru toate destinaţiile cu plecare din România între 21 decembrie 2017 – 7 ianuarie 2018 şi în comparaţie cu aceleaşi perioadă în 2016. Preţurile pot avea parte de modificări ulterioare.

    momondo.ro este un motor de căutare gratuit care compară cele mai bune oferte pentru bilete de avion, hoteluri şi închirieri auto la nivel global. momondo are birourile în Copenhaga şi este prezent în peste 30 de pieţe internaţionale.

     

  • După 7 ani de corporaţie, a început o afacere în Bali şi trăieşte viaţa la care visează toată lumea

    Mihaela Delu şi-a început cariera în Bucureşti, când avea 19 ani şi era încă studentă, cu un loc de muncă în cadrul companiei franceză Ipso. Ulterior angajării a început să călătorească în afara ţării şi povesteşte că acest lucru a făcut-o să creadă că ceea ce are nu este suficient.

    Şi-a cunoscut viitorul soţ de origine americană în una dintre călătorii şi, pentru că acesta avea un loc de muncă în Singapore, numărul călătoriilor sale a crescut: Franta, Elvetia, Turcia, Italia, Lituatia, Thailanda, Indonezia, Singapore, Malaezia, etc. ”La fiecare 3 luni stabileam o destinaţie unde ne întâlneam” descrie ea perioada pe care o numeşte drept una dintre cele mai frumoase din viaţă. 

    Decizia plecării din România a venit după 7 ani petrecuţi în viaţa corporatistă. ”Mi-am putut întrevedea viitorul, care se descria într-un credit pe 30 de ani pentru un apartament, iar diferenţa o făcea dacă îmi puteam permite 2, 3 camere sau chiar o casă. Un job de birou cu stres şi compromisuri şi planuri pentru o vacanţă anuală”, descrie ea modul în care privea lucrurile la 27 de ani.

    A luat decizia să plece din ţară, atât pentru că voia să îşi întemeieze o familie, cât şi din cauza rigorilor din mediul corporatist. ”Simţeam că mă plafonasem mult, că trăiam între 7:00 şi 18:00, cu implicare totală în muncă şi cu trai dependent de fiecare salariu”, povesteşte Delu.

    S-a mutat în Singapore pentru a fi alături de soţul ei după ce s-a înscris la un master în managementul turismului în cadrul London School of Business and Finance.  După mutarea în Singapore, cei doi au continuat să viziteze Bali – destinaţie pe care o descoperiseră în repetatele lor călătorii – iar în iarna anului 2014 au decis să parieze pe un business acolo.  ”În aceeaşi călătorie am găsit un spaţiu comercial şi a fost mai mult o decizie pur sufletească”, povesteşte ea debutul aventurii antreprenoriale pe teritoriul asiatic.

    Au închiriat spaţiul pe o perioadă de şase ani, plătind pentru întreaga perioadă 30.000 de dolari, din cauza regulilor impuse de balinezi. Deşi făcuseră contractul, nu aveau încă idee care va fi destinaţia spaţiului.”La început, am vrut să dezvoltăm o cafenea/juice bar, în care să comercializăm şi alte produse alimentare. Ulterior am descoperit că pentru a vinde produse alimentare, inclusiv cafea, era nevoie de un lung proces administrativ”, explică antreprenoarea.

    Un consultant le-a recomandat să deschidă doar un magazin fără comercializare de alimente, pentru ca apoi să se ocupe de procesul de transformare în cafenea. Au trecut trei luni până să deschidă magazinul. ”La foarte scurt timp am realizat că nimic nu progresează în reparaţii dacă nu eram acolo”. A luat astfel decizia să renunţe la masterul din Singapore şi de a petrece mai mult timp în Bali. ”

    ”La început nu înţelegeam stilul încet de muncă al oamenilor, cât de mult timp au nevoie să se pregătească pentru o sărbătoare, de toate ceremoniile care păreau fără sfârşit şi în timpul cărora ei nu erau disponibili”, povesteşte Delu. S-a adaptat treptat la acest stil. ”Am înţeles că aceşti oameni încă nu au concept de motivare, target, competiţie, dar au concepte puternice legate de loialitate, onestitate, creativitate”.

    Au transformat spaţiul într-un concept store, unde comercializează de la haine handmade sau create din material eco-friendly – produse balineze, bijuterii, picture, sticlă pictată, cărţi. Se adresează mai ales turiştilor, dar au şi clienţi din rândul comunităţilor de expatriaţi ce ce trăiesc acolo.

    Antreprenoarea observă cum pe zi ce trece comunitatea persoanelor care aleg să spună nu vieţii în corporaţie aleg această destinaţie, mai ales datorită faptului că oraşul Ubud a fost pus pe harta turistică datorită cărţii şi filmului Eat Pray Love.

    Mihaela Delu spune că investiţia în magazin s-a ridicat la 50.000 de dolari, iar după două luni, afacerea producea suficient pentru a acoperi cheltuielile. ”Dacă totul va continua la fel de optimist, previzionăm recuperarea investiţiei iniţiale în mai puţin de un an”. 

    Printre planurile de viitor se numără dezvoltarea unui eco resort, departe de oraş, pentru care previzionează o investiţie de 800.000 de dolari. Speră să realizeze proiectul în peste şapte ani pentru că ”Dacă în România ne plângem de proiecte care durează prea mult, aici perioada se dublează”.

  • Cum poţi să îţi deschizi un hotel în Caraibe fără să ai niciun ban. Povestea unei tinere care a reuşit deja asta – GALERIE FOTO

    În timpul unei ierni friguroase din New York, Kalisa şi prietenul ei Jeff Belizaire au decis să “fugă” până pe insula din Caraibe. Acesta avea, la momentul respectiv, un job de vis: era director de brand la Tasting Table, o destinaţie digitală pentru gurmanzi. Dar ceva în timpul acelei excursii avea să le schimbe viaţa.
     

    “În timpul acelui week-end prelungit, ne-am imaginat cum ar fi să avem propriul nostru B&B (bed and breakfast – n. red.) şi ne-am dat seama că am putea să îl deschidem chiar acolo”, povesteşte Kalisa Martin. Patru luni mai târziu, ea demisionase şi se afla în drum spre Jamaica alături de Belizaire pentru a pune bazele The Runaway, un B&B care a devenit, între timp, simbolul unui stil de viaţă.

    “Am fugit de vremea rece şi de programul de la 9 la 5 pentru a ne urma visul şi pentru a începe o nouă viaţă”, povesteşte tânăra.

    Nu aveau însă bani pentru a da drumul la afacere, aşa că au pornit o campanie de strângere de fonduri pe Kickstarter; The Runaway a devenit primul B&B construit integral din bani strânşi de pe reţeaua de crowdfunding, 47.000 de dolari.

    “Jamaica este locul meu preferat din întreaga lume”, spune Kalisa Martin. “Este aproape de necrezut că pot să împărtăşesc cu atât de multă lume iubirea mea pentru această insulă.”