BusinessMagazin

Tag: contribuabili

  • PFA şi contribuţiile sociale 2016: Ce se plăteşte obligatoriu şi ce este opţional anul acesta?

    Persoanele fizice autorizate (PFA) trebuie sa plătească pentru veniturile pe care le realizează un impozit de 16%. În plus, această categorie de contribuabili are de achitat şi anumite contribuţii. Din 2016, PFA vor plăti obligatoriu şi contribuţiile de asigurări sociale (CAS) — 10,5% sau 26,3%, conform opţiunii acestora — calculat la venitul net obţinut, pe lângă contribuţiile de asigurări sociale de sănătate CASS de 5,5%. Cotele contribuţiilor, valabile în acest an, au fost stabilite recent prin legea bugetului de stat pe anul 2016 şi legea bugetului asigurărilor sociale de stat, scrie avocanet.ro

    Conform reglementărilor în vigoare, persoanele fizice autorizate sunt obligate să plătească contribuţii de asigurări sociale (pensii) şi contribuţii de asigurări sociale de sănătate.

    Pe lângă aceste două contribuţii obligatorii, mai există şi unele contribuţii opţionale, pentru care persoanele fizice autorizate pot să opteze. Este vorba despre contribuţia la bugetul asigurărilor pentru şomaj, contribuţia pentru asigurarea în caz de accidente de muncă şi boli profesionale, precum şi contribuţia pentru concedii şi indemnizaţii (FNUASS).

    Citiţi mai multe pe www.avocanet.ro

  • Modificările importante aduse de noul cod fiscal. Care sunt plusurile şi minusurile noului cod fiscal în ce priveşte impozitele imobiliare

    Noul cod fiscal, care va intra în vigoare în prima zi a anului viitor, va aduce o serie de modificări importante, între care se numără crearea unor baze de date la nivelul întregii ţări, care vor conţine informaţii despre toate imobilele evaluate sau faptul că pentru impozitare va fi nevoie de evaluarea imobilelor. Care sunt plusurile şi minusurile noului cod fiscal în ce priveşte impozitele imobiliare, care sunt cazurile în care este necesară evaluarea pentru a stabili nivelul de impozitare, de ce trebuie refăcute contractele de închiriere, care sunt situaţiile în care impozitele imobiliare vor creşte sau vor scădea, care este responsabilitatea actorilor implicaţi, fie contribuabili, evaluatori sau autorităţi, sunt câteva dintre subiectele discutate la cea mai recentă ediţie a businessclub, cu sprijinul ANEVAR.

    Impactul noului Cod fiscal asupra impozitării clădirilor este un subiect de interes pentru proprietari, deopotrivă persoane fizice şi juridice. Există încă nelămuriri care ar urma să fie rezolvate prin normele de aplicare, dar sunt, în egală măsură, şi lucruri clare, ca de pildă că începând de anul viitor impozitarea clădirilor se va face în funcţie de utilizarea clădirii şi nu de proprietar, adică nu va mai conta dacă imobilul se află în proprietatea unei persoane fizice sau juridice. O altă schimbare importantă este faptul că dacă azi valorile fiscale sunt legate de valorile de inventar, de la începutul anului viitor nu vor mai avea legătură cu contabilitatea companiilor, ci vor fi un reprezentate de rapoartele de evaluare distincte special realizate pentru relaţia contribuabilului cu fiscul.

    Contribuabilii va trebui să selecteze clădirile care vor fi supuse impozitării, nemaiexistând regula obligativităţii tuturor numerelor de inventar. Pe de altă parte, autorităţile locale va trebui să-şi regândească modul de preluare al informaţiilor pentru valorile fiscale, iar evaluatorii vor trebui să înţeleagă că responsabilitatea pe care o au din acest punct încolo este foarte mare, pentru că legătura dintre rezultatul evaluării şi bugetul local este directă. Pe de altă parte, noile reguli de impozitare pot ridica şi riscuri, de pildă periclitarea activităţii PFA-urilor şi microîntreprinderilor, sau pot provoca întârzieri sau o reducere a încasării de impozite.

    ADRIAN VASCU, ANEVAR: În noul cod fiscal sunt atât modificări ale cotelor de impozitare, cât şi ale modului de stabilire a valorilor impozabile.

    MIHAELA MITROI, PwC: Practic cotele de impozitare s-au micşorat puţin. Dacă înainte maximul era de 1,5 acum se ajunge la 1,3. Dar, în acelaşi timp, observăm că valoarea de impozitare pe metrul pătrat se majorează, la fel, cu circa 10-20%, doar pentru clădirile rezidenţiale aparţinând persoanelor fizice. Pe de altă parte, nu mai avem impozitare suplimentară pentru mai multe deţineri, în cazul persoanelor fizice.

    ADRIAN VASCU, ANEVAR: Este foarte sensibil subiectul referitor la creşteri sau reduceri de impozite. Creşterea este subiect sensibil pentru contribuabil, scăderea este subiect sensibil pentru autorităţi. Dacă ne uităm la tabelele comparative din vechiul şi noul cod fiscal, există o creştere la valoarea impozabilă pe proprietăţile rezidenţiale aparţinând persoanelor fizice.

    BM: Când apar aceste schimbări?

    ADRIAN VASCU, ANEVAR: Data intrării în vigoare este 1 ianuarie 2016. S-a pus problema dacă valoarea impozabilă este cea de la finalul anului 2016 sau care este reperul pentru aceste noi valori. Codul spune că pentru clădirile nerezidenţiale şi cele rezidenţiale aparţinând persoanelor juridice valoarea fiscală este cea de la 31 decembrie a anului anterior. Prin urmare, data evaluării este decembrie 2015. Acest cod şi schimările pe care le aduce vor avea impact asupra tuturor localităţilor din România. Este clar cum pot fi contestate valorile de către autorităţile locale, adică pe baza unui raport de verificare, din partea unui specialist în verificări de evaluare. Tipul valorii de evaluare este nou, este definit pentru acest caz şi nu este nici valoarea de piaţă, nici valoarea justă. Valoarea impozabilă diferă de amândouă. Vom lansa o bază de date în care toate evaluările for fi înregistrate înainte de a fi depuse la fisc. Va exista o recipisă generată de această bază de date, care va fi trecută ân raport, iar apoi contribuabilul va duce raportul către autorităţile locale.

    BM: Care este scopul acestei baze de date?

    ADRIAN VASCU, ANEVAR: În timp se vor vedea efectele, în primul rând asupra monitorizării activităţii de evaluare, în al doilea rând prin crearea unei statistici complete pentru că toate clădirile nerezidenţiale vor fi prezente în această bază de date şi se va crea o imagine foarte completă după un interval de timp. Toate informaţiile din această bază de date vor fi publice, dar nu ştim exact încă în ce format. Contribuabilii trebuie să ştie că raportul de evaluare pentru impozitare nu este acelaşi cu raportul de evaluare pentru rapoartele financiare. Vor fi două rapoarte de evaluare diferite.

    BM: Ce mai trebuie clarificat în noul cod fiscal în ce priveşte impozitarea imobilelor?

    ADRIAN VASCU, ANEVAR: Dacă pentru perioadele juridice data este clar prevăzută în cod, respectiv ultima zi a anului anterior, în ce priveşte data de evaluare a clădirilor nerezidenţiale aparţinând persoanelor fizice nu scrie nimic. Prima propunere pe care o facem Ministerului de Finanţe pentru normele de aplicare este ca data de evaluare să fie stabilită tot la 31 decembrie a anului anterior. Un alt element neclar încă este perioada de elaborare a rapoartelor de evaluare. Data raportului va fi 31 decembrie, iar data evaluării în discuţia pe care o avem cu Ministerul de Finanţe va fi cuprinsă între 1 ianuarie şi 15 martie a anului anterior.

    BM: Iar contribuabilii când ar trebui să depună aceste rapoarte de evaluare?

    ADRIAN VASCU, ANEVAR: Ar putea fi în 30 de zile de la data realizării raportului.

    BM: O temă care suscită multe discuţii este utilizarea mixtă a clădirilor.

    RAMONA JURUBIŢĂ, KPMG România: Utilizarea mixtă este cazul în care vorbim despre o proprietate folosită parţial ca rezidenţial şi parţial nerezidenţial. Regula generală din cod este destul de simplă la prima vedere: dacă se ştie clar partea care este folosită în scop rezidenţial şi nerezidenţial, ea se declară ca atare. Cum se ştie asta? În funcţie de metrii pătraţi, spune regula, şi aici discutăm de situaţia în care la persoane fizice, apropo de utilizarea mixtă, este destul de clar dacă ştiu alocarea în funcţie de metri pătraţi, la care suprafaţă mă refer. La persoanele juridice nu există această menţiune, ceea ce ridică clar un semn de întrebare referitor la spaţiile care sunt comune, gen balcoane, casa scării sau altele, care pot avea un impact semnificativ atunci când se face calculul impozitului pentru cele două destinaţii. Ştiu că la acest capitol există un mare semn de întrebare apropo de evaluare. Dacă eu am declarat o cameră sau o jumătate de cameră nerezidenţial şi restul în scop rezidenţial?

    ADRIAN VASCU, ANEVAR: Este o prevedere care spune că acolo unde lucrurile nu sunt clare şi utilizarea este cu activitate de vreun fel, calificarea clădirii ca rezidenţială sau nerezidenţială se face în funcţie de cine este plătitorul facturilor de utilităţi.

    MIHAELA MITROI, PwC: Este cazul persoanelor fizice, care fac deducere a facturilor de utilităţi şi atunci plătesc impozit pentru clădire nerezidenţială pe întreaga suprafaţă. Este o modalitate prin care să simplifice o situaţie destul de complicată. Atenţie însă, pentru oricine va fi în situaţia aceasta, dacă se merită deducerea facturilor comparativ cu cât vor plăti ca nerezidenţiali, pentru că nu se prea merită.

    ADRIAN VASCU, ANEVAR: Categoric, impactul va fi la persoanele fizice, nu la cele juridice. La persoanele fizice, după părerea mea, în momentul în care o singură cameră din apartament este folosită de un PFA sau o microîntreprindere, este vorba despre o clădire rezidenţială şi se impozitează după regula de rezidenţial la persoană fizică. Dacă este folosită camera declarată cu activitate, prima întrebare este dacă poate fi delimitată distinct suprafaţa. Se ştie, camera mică are 12 mp. Evaluatorul poate să evalueze o cameră dintr-un apartament prin cost? Nu poate, pentru că pentru a-şi putea desfăşura activitatea acolo are nevoie şi de o cotă de utilităţi. Această situaţie se încadrează în categoria în care suprafeţele nu sunt indentificabile distinct. Se mută la articolul din cod care face referire la cine plăteşte utilităţile.

    ADRIAN VASCU, ANEVAR: La persoanele juridice, cota e impozitare pentru proprietăţile rezidenţiale este mai mică decât în trecut. Problema este la persoanele fizice, care trebuie să înţeleagă că în acest moment nu se pot evalua părţi din proprietăţi rezidenţiale, nu există nicio metodologie care să admită pro rata la o valoare de cost şi atunci se va face încadrarea de rezidenţial sau nerezidenţial pentru cine plăteşte utilităţile.

    MIHAELA MITROI, PwC: Deci nici măcar o cameră nu poate avea activitate.

    ADRIAN VASCU, ANEVAR: Da, pentru că dacă persoana fizică are un nivel întreg închiriat unei firme din cele zece pe care le deţine, această suprafaţă este cunoscută şi poţi să aplici regula cu suprafeţe distincte şi cu impozit ponderat. În cazurile în care lucrurile sunt clare. De aceea trebuie refăcute contractele de închiriere. În clipa în care ai un contract de închiriere ca persoană fizică, trebui scris în contract cine plăteşte cheltuielile cu utilităţile. Dacă sunt deduse de chiriaş, impozitul este pe clădire nerezindenţială. Dacă însă proprietarul este plătitorul utilităţilor, încadrezi clădirea la rezidenţial, persoane fizice.

    ADRIAN VASCU, ANEVAR: În realitate aceste utilizări mixte sunt în general la construcţii care au avut iniţial o structură de locuinţe. Sunt apartamente sau case care au fost construite pentru a fi locuite. Propunerea noastră iniţială a fost să fie lăsate aşa şi să fie impozitate în funcţie de funcţionarea lor, neavând importanţă că este coafor, solar sau magazin la parter de bloc, pentru că tot un apartament este. Iar oamenii plătesc probabil impozit pe activitate, n-are rost să plătească diferit şi pe această clădire. A fost respinsă, dar pentru că este atât de complicat acest subiect al declaraţiei, nu este exclus ca pe viitor să ajungă să o simplifice. Cu cât mai puţine proprietăţi vor fi încadrate la utilizare mixtă, cu atât va fi mai bine pentru toată lumea. Ideea de la care s-a plecat a fost să elimine discriminările actuale, când persoanele fizice deţin proprietăţi nerezidenţiale şi să plătească impozit mult mai mic decât persoanele juridice care au acelaşi tip de clădiri.

    DANIEL MANAŢE, ANEVAR: Din câte ştiu până în momentul acesta din discuţii cu contribuabili mai degrabă mici, marea lor majoritate – mă refer la persoanele fizice care în imobilele lor au şi activităţi de tip comercial – au spus că sunt pregătiţi să declare nu o cameră, ci o bucăţică de cameră. Şi i-am întrebat pe toţi ce o să facă evaluatorul în aceată condiţie, o să vină cu ruleta? E chiar imposibil să evaluezi aşa ceva, pentru că acea cameră nu este căzută din cer. Multe oraşe care au un istoric, în centru sunt imobile foarte complicate, cu dependinţe, cu acces. Acolo este aproape imposibil să stabileşti ce şi cum. Chiar nu se poate face. Trebuie găsită o altă soluţie.

    ADRIAN VASCU, ANEVAR: În Codul fiscal este folosită sintagma „evidenţierea distinctă a suprafeţelor folosite în scop rezidenţial şi nerezidenţial din aceeaşi clădire“, iar în mintea oricărui om care foloseşte informaţiile publice crede că suprafaţa de 12 mp a camerei mici este suficient de distinct stabilită. Noi venim mai departe şi spunem că pentru a estima valoarea unei camere nu avem pârghiile să facem acest lucru. Iar dacă unii vor declara şi o parte din cameră, deja am ajuns într-o zonă în care muncim mult prea mult pentru efecte deloc importante. Foarte mulţi dintre proprietarii de apartamente care le-au închiriat nu ştiu dacă PFA-ul sau firma care are sediu acolo deduce cheltuielile.

     

  • Substanţa economică, abuzurile fiscului şi banii contribuabililor

    Ne-am decis să scriem acest articol având în vedere tot mai desele stări conflictuale pe care le-am constatat, în ultimul timp – din postura de consultant fiscal –, între contribuabili şi organele de inspecţie fiscală. Sursa celor mai multe dintre aceste divergenţe porneşte de la aplicarea neunitară în practică a deja celebrului art. 11 din codul fiscal, articol care – şi în opinia noastră – oferă organelor fiscale „o marjă de interpretabilitate” extrem de largă şi imprecis definită.

    Avem în vedere, desigur, posibilitatea conferită organelor de inspecţie fiscală cu privire la reconsiderarea conţinutului economic şi al substanţei economice ale unor tranzacţii, şi – pe cale de consecinţă directă – posibilitatea de a reconsidera şi de a ajusta veniturile şi cheltuielile contribuabililor şi, implicit, evidenţele contabile şi fiscale ale acestora, intervenindu-se astfel, efectiv, asupra bazelor de impunere declarate de către aceştia.

    Nu negăm acest drept al organelor de inspecţie fiscală; dimpotrivă, îl apreciem ca fiind unul legitim şi – la nivel de principiu – chiar justificat. Problema care se ridică este că această recalificare juridică şi fiscală a operaţiunilor economice derulate de contribuabili se realizează pe baza unor texte de lege insuficient structurate şi reglementate; şi, poate tocmai din acest motiv, pot reprezenta punctul de plecare al unor aprecieri pur subiective şi, implicit, al unor decizii arbitrare şi discreţionare (ca să nu le numim direct abuzive). 

    Noile reglementări ale legislaţiei fiscale – aprobate deja prin Legea nr. 187 / 2015 şi preluate ca atare şi în forma Codului fiscal aflat în prezent la promulgare – apreciem că nu vin să clarifice această problemă. Chiar „aria de acţiune” conferită organelor fiscale – din păcate, în detrimentul contribuabililor – poate fi şi mai generoasă.

    Deşi este de salutat eliminarea din cuprinsul art. 11 alin. (12) Cod fiscal a posibilităţii de a anula exercitarea dreptului de deducere fiscală de către un contribubil – pe motivul că respectivul contribuabil „ştia sau ar fi trebuit să ştie” de implicarea unui furnizor de al său într-un mecanism de fraudare a obligaţiilor fiscale – rămâne totuşi posibilitatea recalificării juridice şi fiscale a unor operaţiuni (şi chiar a unor activităţi!) ale contribuabilului în baza unor practici identificate de organele fiscale ca fiind „abuzive”. Şi asta în condiţiile în care noţiunea în sine de „practică abuzivă” nu este definită conceptual ca atare în curprinsul art. 7 Cod fiscal şi nici nu sunt stabilite criterii efective în baza cărora să se poată aprecia dacă o tranzacţie sau activitate poate fi calificată ca practică abuzivă.

    De asemenea, deşi în forma actuală a art. 11 cod fiscal, textul de lege impune acum în sarcina echipei de inspecţie fiscală obligaţia de a motiva decizia de reîncadrare fiscală a unei tranzacţii, apreciem această obligaţie ca având un caracter mai mult formal, atât timp cât textul de lege nu reglementează, în continuare, noţiunea în sine de tranzacţie fără scop economic sau atât timp cât nu s-a transpus vreo responsabilitate în sarcina organelor de inspecţie fiscală, în situaţia în care reîncadrarea tranzacţiei respective conduce la emiterea unei decizii de impunere desfiinţate ulterior de instanţele de judecată competente.

    În aceste condiţii, apreciem ca fiind absolut necesară – mai ales în etapa actuală, a unor conflicte evidente între fisc şi contribuabili – reluarea acestei teme şi introducerea (în cuprinsul viitoarelor norme metodologice ce urmează a fi date în aplicarea legislaţiei fiscale) a unor criterii clare şi explicite, în sensul calificării fiscale a unor tranzacţii / activităţi ca fiind fără substanţă şi conţinut economic sau supuse unor practici abuzive. Totul, evident, în urma unei dezbateri publice în adevăratul sens al cuvântului şi nu doar de formă, pentru a putea astfel identifica aspectele tehnice cele mai în măsură să diminueze actualele volatilităţi, inadvertenţe şi asimetrii normative şi să conducă la stabilirea unor criterii coerente şi explicite, a căror aplicare efectivă să nu genereze o practică neunitară, de la un caz la altul, privind clasificarea anumitor tranzacţii ca fiind artificiale sau fără substanţă economică.

    În ceea ce ne priveşte, apreciem că noua legislaţie fiscală trebuie să insiste nu pe definirea a ceea ce nu reprezintă o tranzacţie cu substanţă econmică, ci să reglementeze pe fond noţiunea în sine a substanţei economice a unei tranzacţii. Credem că şi necesitatea definirii noţiunii de „comportament fiscal inadecvat” al unui contribuabil este de maximă actualitate, cu atât mai mult cu cât aceasta este tot mai des invocată în rapoartele de inspecţie fiscală, fără a fi însă acoperită de prezentul areal normativ. 

    În caz contrar, degeaba vom avea „pe hârtie” un cod fiscal cu o fiscalitate competitivă, deoarece aceasta ar avea doar un caracter aparent, în condiţiile în care contribuabilii se vor afla permanent sub posibila incidenţă a unor acţiuni abuzive ale organelor fiscale, cu scopul de a se stabili – cu ocazia inspecţiilor fiscale – debite suplimentare de plată în sarcina contribuabililor respectivi.

  • Opinii Dragoş Pătroi şi Adrian Benţa: Substanţa economică, abuzurile fiscului şi banii contribuabililor

    DRAGOŞ PĂTROI este consultant fiscal şi cadru universitar asociat la ASE Bucureşti.

    ADRIAN BENŢA este consultan fiscal.

    Avem în vedere, desigur, posibilitatea conferită organelor de inspecţie fiscală cu privire la reconsiderarea conţinutului economic şi al substanţei economice ale unor tranzacţii, şi – pe cale de consecinţă directă – posibilitatea de a reconsidera şi de a ajusta veniturile şi cheltuielile contribuabililor şi, implicit, evidenţele contabile şi fiscale ale acestora, intervenindu-se astfel, efectiv, asupra bazelor de impunere declarate de către aceştia.

    Nu negăm acest drept al organelor de inspecţie fiscală; dimpotrivă, îl apreciem ca fiind unul legitim şi – la nivel de principiu – chiar justificat. Problema care se ridică este că această recalificare juridică şi fiscală a operaţiunilor economice derulate de contribuabili se realizează pe baza unor texte de lege insuficient structurate şi reglementate; şi, poate tocmai din acest motiv, pot reprezenta punctul de plecare al unor aprecieri pur subiective şi, implicit, al unor decizii arbitrare şi discreţionare (ca să nu le numim direct abuzive). 

    Noile reglementări ale legislaţiei fiscale – aprobate deja prin Legea nr. 187 / 2015 şi preluate ca atare şi în forma Codului fiscal aflat în prezent la promulgare – apreciem că nu vin să clarifice această problemă. Chiar „aria de acţiune” conferită organelor fiscale – din păcate, în detrimentul contribuabililor – poate fi şi mai generoasă.

    Deşi este de salutat eliminarea din cuprinsul art. 11 alin. (12) Cod fiscal a posibilităţii de a anula exercitarea dreptului de deducere fiscală de către un contribubil – pe motivul că respectivul contribuabil „ştia sau ar fi trebuit să ştie” de implicarea unui furnizor de al său într-un mecanism de fraudare a obligaţiilor fiscale – rămâne totuşi posibilitatea recalificării juridice şi fiscale a unor operaţiuni (şi chiar a unor activităţi!) ale contribuabilului în baza unor practici identificate de organele fiscale ca fiind „abuzive”. Şi asta în condiţiile în care noţiunea în sine de „practică abuzivă” nu este definită conceptual ca atare în curprinsul art. 7 Cod fiscal şi nici nu sunt stabilite criterii efective în baza cărora să se poată aprecia dacă o tranzacţie sau activitate poate fi calificată ca practică abuzivă.

    De asemenea, deşi în forma actuală a art. 11 cod fiscal, textul de lege impune acum în sarcina echipei de inspecţie fiscală obligaţia de a motiva decizia de reîncadrare fiscală a unei tranzacţii, apreciem această obligaţie ca având un caracter mai mult formal, atât timp cât textul de lege nu reglementează, în continuare, noţiunea în sine de tranzacţie fără scop economic sau atât timp cât nu s-a transpus vreo responsabilitate în sarcina organelor de inspecţie fiscală, în situaţia în care reîncadrarea tranzacţiei respective conduce la emiterea unei decizii de impunere desfiinţate ulterior de instanţele de judecată competente.

    În aceste condiţii, apreciem ca fiind absolut necesară – mai ales în etapa actuală, a unor conflicte evidente între fisc şi contribuabili – reluarea acestei teme şi introducerea (în cuprinsul viitoarelor norme metodologice ce urmează a fi date în aplicarea legislaţiei fiscale) a unor criterii clare şi explicite, în sensul calificării fiscale a unor tranzacţii / activităţi ca fiind fără substanţă şi conţinut economic sau supuse unor practici abuzive.

    Totul, evident, în urma unei dezbateri publice în adevăratul sens al cuvântului şi nu doar de formă, pentru a putea astfel identifica aspectele tehnice cele mai în măsură să diminueze actualele volatilităţi, inadvertenţe şi asimetrii normative şi să conducă la stabilirea unor criterii coerente şi explicite, a căror aplicare efectivă să nu genereze o practică neunitară, de la un caz la altul, privind clasificarea anumitor tranzacţii ca fiind artificiale sau fără substanţă economică.

    În ceea ce ne priveşte, apreciem că noua legislaţie fiscală trebuie să insiste nu pe definirea a ceea ce nu reprezintă o tranzacţie cu substanţă econmică, ci să reglementeze pe fond noţiunea în sine a substanţei economice a unei tranzacţii. Credem că şi necesitatea definirii noţiunii de „comportament fiscal inadecvat” al unui contribuabil este de maximă actualitate, cu atât mai mult cu cât aceasta este tot mai des invocată în rapoartele de inspecţie fiscală, fără a fi însă acoperită de prezentul areal normativ. 

    În caz contrar, degeaba vom avea „pe hârtie” un cod fiscal cu o fiscalitate competitivă, deoarece aceasta ar avea doar un caracter aparent, în condiţiile în care contribuabilii se vor afla permanent sub posibila incidenţă a unor acţiuni abuzive ale organelor fiscale, cu scopul de a se stabili – cu ocazia inspecţiilor fiscale – debite suplimentare de plată în sarcina contribuabililor respectivi.

  • Decizie ANAF: Timbrul extrajudiciar pentru certificatele fiscale va fi eliminat

    Timbrul extrajudiciar pentru certificatele fiscal va fi eliminate. Până acum, acesta era obligatoriu la eliberarea de adeverinţe şi certificate de la administraţiile financiare, dar astăzi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a anunţat printr-un comunicat că măsura se va adopta în scurt timp şi se adresează exclusive contribuabililor.

    ANAF a decis că o astfel de măsură este necesară pentru că timbrele fiscale se găsesc tot mai greu şi pentru că banii colectaţi la buget de pe urma achitării acestei taxe nu reprezintă un venit semnificativ.

    Contribuabilii vor fi scutiţi de drumurile şi timpul alocat pentru achiziţionarea timbrelor şi vor avea posibilitatea să solicite eliberarea certificatelor şi adeverinţelor prin mijloace electronice, mai scrie în comunicat

  • Decizie ANAF: Timbrul extrajudiciar pentru certificatele fiscale va fi eliminat

    Timbrul extrajudiciar pentru certificatele fiscal va fi eliminate. Până acum, acesta era obligatoriu la eliberarea de adeverinţe şi certificate de la administraţiile financiare, dar astăzi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a anunţat printr-un comunicat că măsura se va adopta în scurt timp şi se adresează exclusive contribuabililor.

    ANAF a decis că o astfel de măsură este necesară pentru că timbrele fiscale se găsesc tot mai greu şi pentru că banii colectaţi la buget de pe urma achitării acestei taxe nu reprezintă un venit semnificativ.

    Contribuabilii vor fi scutiţi de drumurile şi timpul alocat pentru achiziţionarea timbrelor şi vor avea posibilitatea să solicite eliberarea certificatelor şi adeverinţelor prin mijloace electronice, mai scrie în comunicat

  • Astăzi este termenul limită pentru depunerea declaraţiilor privind veniturile

    Declaraţia 200 privind veniturile realizate din România se depune de către persoanele fizice care au realizat în anul 2014, în mod individual sau într-o formă de asociere, venituri în bani sau în natură din România, provenind din activităţi independente; cedarea folosinţei bunurilor; activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, pentru care venitul net se stabileşte în sistem real; transferul titlurilor de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare în cazul societăţilor închise; operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, precum şi orice alte operaţiuni similare, altele decât cele cu instrumente financiare tranzacţionate pe pieţe autorizate şi supravegheate de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare.

    Contribuabilii care au efectuat în cursul anului fiscal de raportare cheltuieli pentru acordarea de burse private, conform legii, şi solicită restituirea acestora şi cei care optează pentru virarea unei sume reprezentând până la 2% din impozitul datorat pe venitul net anual impozabil pentru susţinerea entităţilor nonprofit vor completa secţiunea corespunzătoare din formular. Contribuabilii care îşi exprimă această opţiune pot solicita direcţionarea acestei sume către o singură entitate nonprofit sau unitate de cult.

    Declaraţia se completează în două exemplare, iar originalul poate fi depus la organul fiscal în a cărui rază teritorială contribuabilul îşi are adresa, unde se află domiciliul fiscal al împuternicitului sau curatorului fiscal, după caz, sau la organul fiscal în a cărui rază teritorială se află sursa de venit, pentru contribuabilii persoane fizice, fără domiciliu fiscal în România care realizează venituri. Copia se păstrează de către contribuabil sau de către împuternicitul acestuia.

    Formularul 201, “Declaraţie privind veniturile realizate din străinătate” se completează şi se depune de către persoanele fizice rezidente române, cu domiciliul în România şi persoanele fizice care îndeplinesc, pentru anul 2014, condiţia de rezidenţă prevăzută în Codul fiscal,  care au realizat în anul 2014 venituri din străinătate, impozabile în România. Veniturile realizate din străinătate de persoanele fizice în anul fiscal de raportare, precum şi impozitul aferent plătit în străinătate, exprimate în unităţi monetare proprii fiecărui stat, se vor transforma în lei la cursul de schimb mediu anual al pieţei valutare, comunicat de Banca Naţională a României, din anul de realizare a venitului.

    Declaraţia privind veniturile din activităţi agricole impuse pe bază de norme de venit se completează şi se depune de către persoanele fizice care realizează, în anul 2015, în mod individual, venituri impozabile din România, din activităţi agricole pentru care venitul net se determină pe bază de norme de venit, provenind din cultivarea produselor agricole vegetale; exploatarea plantaţiilor viticole, pomicole, arbuştilor fructiferi şi altele asemenea; creşterea şi exploatarea animalelor, inclusiv din valorificarea produselor de origine animală, în stare naturală.

    Declaraţiile menţionate se depun pe hârtie direct la registratura organului fiscal sau la oficiul poştal, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire. Declaraţiile se pun gratuit la dispoziţia contribuabilului. Data depunerii declaraţiei este data înregistrării acesteia la organul fiscal sau data depunerii la poştă, după caz. Formularele 200 şi 230 se pot transmite prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, prin Spatiul Privat Virtual  sau pe baza unui certificat digital, în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Nedepunerea formularelor 200, 201 şi 221 până la data de 25 mai 2015, inclusiv, se sancţionează cu amendă cuprinsă între 50 şi 500 lei.

    Modelul formularelor precum şi instrucţiunile de completare a acestora se găsesc pe portalul ANAF.
     

  • Trebuie să depui la fisc declaraţia 200 de venituri? Cine şi ce trebuie să depună până pe 25 mai. Telefoane utile

    Persoanele fizice care au realizat venituri din activităţi independente, cedarea folosinţei bunurilor, activităţi agricole pentru care venitul net se stabileşte în sistem real, piscicultura, silvicultura, transferul titlurilor de valoare sau operaţiuni de vânzare cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, sau din orice alte operaţiuni simileare, altele decât cele cu instrumente financiare tranzacţionate pe pieţe autorizate trebuie să depună până pe 25 mai declaraţia 200.

    Veniturile raportate sunt cele comerciale, din fapte de comerţ sau prestări de servicii, altele decât cele din profesii libere, veniturile din profesii libere – medicale, de avocat, notar, auditor financiar, consultant fiscal, expert contabil, contabil autorizat, consultant de valori mobiliare, arhitect, desfăşurate în mod independent, precum şi cele din drepturi de proprietate intelectuală – brevete de invenţie, desene şi modele, mostre, mărci de fabrică şi de comerţ, procedee tehnice, know-how, drepturi de autor şi conexe.

    Declaraţia o depun şi persoanele care au realizat venituri din activităţi independente pentru care impozitul reţinut la sursă de plătitorii de venituri reprezintă plata anticipată în contul impozitului anual.

    Declaraţia se poate depune direct la registratura ANAF, la oficiul poştal, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, dar şi online, prin utilizarea serviciului de depunere declaraţii on-line existent pe portalul e-guvernare.ro.

    Servicii pentru contribuabili D.G.R.F.P. Bucureşti: Tel: 0800.800.697; 021.305.70.80 – interior 421;
    Servicii pentru contribuabili mijlocii Bucureşti: Tel: 021.305.74.53; 021.305.74.54; 021.305.70.80 – interior 507, 508;
    Servicii pentru contribuabili Administraţia sectorului 1 a finanţelor publice: Tel: persoane juridice – 021.230.94.84; persoane fizice – 021.230.17.00;
    Servicii pentru contribuabili Administraţia sectorului 2 a finanţelor publice: Tel: 021.310.34.83; 021.310.34.51;
    Servicii pentru contribuabili Administraţia sectorului 3 a finanţelor publice: Tel: persoane juridice – 021.315.73.89; persoane fizice – 021.340.47.81;
    Servicii pentru contribuabili Administraţia sectorului 4 a finanţelor publice: Tel: 021.310.24.61;
    Servicii pentru contribuabili Administraţia sectorului 5 a finanţelor publice: Tel: 021.781.32.12; 021.410.06.12 – interior 23;
    Servicii pentru contribuabili Administraţia sectorului 6 a finanţelor publice: Tel: 021.315.96.77; 021.315.32.70 – interior 225 (persoane juridice) sau 216 (persoane fizice);
    Servicii pentru contribuabili Administraţia judeţeană a finanţelor publice Ilfov: Tel: 021.340.16.00 – interior 148.

  • Persoanele fizice din Bucureşti şi Ilfov vor putea primi electronic anumite informaţii de la Fisc

    Comunicarea electronică între persoanele fizice şi Fisc se va efectua prin intermediul serviciului “Spaţiul privat virtual”, furnizat de sistemul informatic al Ministerului Finanţelor Publice, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, care va fi disponibil gratuit 24 din 24 de ore.

    În cadrul programului pilot, ANAF va trimite automat deciziile de impunere anuală aferente veniturilor realizate din anul 2013 şi emise după 1 septembrie 2014, iar la cererea contribuabilului va emite situaţia obligaţiilor fiscale de plată, foaie de vărsământ, precum şi situaţia contribuţiilor de asigurări sociale declarate de către angajatori, se arată într-un comunicat al Ministerului Finanţelor Publice (MFP).

    Prevederile referitoare la utilizarea serviciului fac parte dintr-un proiect de ordin ministrului Finanţelor Publice privind procedura de comunicare prin mijloace electronice de transmitere la distanţă între ANAF şi persoanele fizice.

    “Măsurile incluse în proiectul de ordin contribuie la creşterea gradului de informatizare a activităţilor desfăşurate de organele fiscale şi încurajează contribuabilii să depună la ANAF documente prin mijloace electronice”, a afirmat în comunicat ministrul de resort, Ioana-Maria Petrescu.

    Pentru a accesa Spaţiul privat virtual, persoanele fizice se vor putea identifica electronic prin certificate digitale calificate (eliberate de furnizorii de servicii de certificare acreditaţi) sau cu nume şi parolă însoţite de coduri de autentificare de unică folosinţă OTP.

    Proiectul pilot va fi dezvoltat, de anul viitor, la nivel naţional şi vor fi extinse categoriile documentelor şi informaţiilor comunicate spre şi dinspre contribuabili, iar identificarea în sistem va putea fi realizată şi cu telefonul mobil sau cardul de sănătate.

    Spaţiul privat virtual va putea cuprinde documente precum declaraţii fiscale întocmite de persoana fizică, cereri adresate Fiscului pentru obţinerea unor informaţii sau documente în legătură cu situaţia fiscală personală, acte administrative fiscale, de executare şi alte acte emise de ANAF în executarea legii (decizii de impunere, notificări, somaţii), certificatul de atestare fiscală, adeverinţa de venit, dar şi registrul documentelor electronice comunicate în ultimii 2 ani.

    Totodată, ANAF va pune la dispoziţia contribuabilului serviciul “Buletinul informativ fiscal”, inclusiv în perioada de aplicare a proiectului pilot, care va include informaţii publice cu caracter fiscal, precum calendarul obligaţiilor fiscale, noutăţi legislative, ghiduri fiscale, campanii derulate şi comunicate de presă.

  • Opinie Dragoş Pătroi, consultant fiscal: Evaziunea fiscală ca scuză a clasei politice

    DRAGOŞ PĂTROI este consultant fiscal şi cadru universitar asociat la ASE Bucureşti.

    Deşi sunt adeptul teoriei că nu există metode certificate de dimensionare fidelă a nivelului evaziunii fiscale în acelaşi timp cred că nu putem nega existenţa în sine a fenomenului. Ceea ce mă surprinde este însă faptul că identificarea evaziunii fiscale ca fiind sursa tuturor relelor în ţara asta reprezintă cam singurul punct de vedere comun al clasei politice, de la stânga la dreapta spectrului politic. Nu o strategie comună, naţională privind îmbunătăţirea serviciilor medicale, eficientizarea sistemului de învăţământ sau dezvoltarea infrastructurii, ci privind condamnarea (de cele mai multe ori, la nivel declarativ) cu mânie proletară a fenomenului de evaziune fiscală.

    Din capul locului, vreau să spun că nu cred în moralitatea evaziunii fiscale şi nici în efectele sale benefice complementare fazei de recesiune a economiei reale. De asemenea, sunt de acord că aceasta este un fenomen nociv, ce trebuie combătut de instituţiile abilitate ale statului român. Nu pot însă să nu mă întreb de unde vine acest consens al clasei politice, dincolo de toate divergenţele aşa-zis doctrinare care le caracterizează. Poate din această cauză nu are bani clasa politică să ducă la îndeplinire promisiunile fanteziste din campaniile electorale, nu? Că, dacă n-ar fi blestemata asta de evaziune fiscală, serviciile publice şi bunurile publice de calitate şi care să răspundă obiectiv necesităţilor reale ale comunităţilor ar răsări la tot pasul… Nu cumva este mai comod să se umfle dimensiunile evaziunii fiscale şi să se justifice astfel lipsa de acţiune şi de strategie a decidenţilor politici, indiferent ce coloratură politică ar avea ei la un moment sau altul? Şi, astfel, evaziunea fiscală devine scuza perfectă a politicienilor, motivată cu ipocrizie şi de o dimensiune, uneori, halucinantă atribuită fenomenului evazionist – asta ca ingredientele să fie complete şi să dea bine la publicul votant.

    Dincolo de promisiunile politicianiste omniprezente (de regulă, în preajma alegerilor) la şezătorile mediatice referitoare la cine reuşeşte să aducă mai mulţi bani la bugetul statului, nu am auzit analize despre cum se va urmări eficientizarea cheltuirii banului public. Mereu auzim: avem la buget 200 de milioane, un kilometru de autostradă costă 10 milioane – desigur, toate cifrele sunt cu titlu de exemplificare –, nu ne ajung banii decât pentru 20 de kilometri anul ăsta; dacă n-ar fi fost evaziunea fiscală şi s-ar fi strâns la buget 400 de milioane am fi reuşit să facem 40 de kilometri. Niciodată însă, eu personal, nu am auzit vreun om politic spunând: ştim că din aproximativ 250 de zile lucrătoare pe an, cam jumătate munciţi să vă plătiţi taxele; ştim că aveţi unul dintre cele mai mari numere de taxe din UE (aproximativ 39); cu toate acestea, prin efortul dvs. – contribuabilul român – s-au strâns la buget 200 de milioane şi pentru asta vă mulţumim, o să încercăm să găsim soluţii să scădem preţul unui kilometru de autostradă de la 10 milioane la 5 milioane şi astfel, anul acesta, în loc de 20 de kilometri de autostradă să construim 40 de kilometri, ca dvs. să aveţi imaginea cheltuirii eficiente şi responsabile a banului public.

    Despre ce responsabilitate putem însă vorbi când cheltuielile bugetului general consolidat cu bunuri şi servicii – de data asta, cifrele nu mai sunt doar cu titlu exemplificativ, ca în cazul de mai sus – au atins în 2013 acelaşi nivel (ca pondere în PIB) ca în 2008 (respectiv 6,2% versus 6,5%)? Sau când raportul Curţii de Conturi pe anul 2011 consemnează suma de 56 miliarde de lei (adică aproximativ 12,5 miliarde de euro!) ca fiind suma abaterilor cu caracter financiar-contabil constatate la nivelul anului 2011 în sectorul public? Am dat doar două exemple, din două guvernări diferite, pentru a nu fi acuzat de lipsă de echidistanţă în raţionament…

    Chiar cu riscul de a mă repeta, reiterez faptul că nu sunt atât de naiv încât să neg existenţa fenomenului de evaziune fiscală. Doar că acesta trebuie individualizat (strict în persoana celor care eludează sarcina fiscală care le revine în mod legal) şi în niciun caz generalizat, deoarece în acest mod culpabilizăm discreţionar întregul mediu de afaceri şi generalizăm nejustificat un sentiment de vinovăţie, transformând marea majoritate a contribuabililor în potenţiali infractori. În aceste condiţii, există riscul să apară un sentiment de ostilitate al societăţii faţă de plătitorul chiar şi corect de impozite, dar şi sentimentul finanţării statului perceput ca un inamic economic.

    Discutând cu un client al meu, după o inspecţie fiscală, l-am întrebat dacă se simte vânat ca un infractor de organele fiscale; trist, omul mi-a răspuns: nu, mă simt exploatat ca un sclav. Şi nu este decât directorul unei cunoscute multinaţionale de origine germană! Mă întreb cum se simte un mic patron care are un magazinaş de cartier.

    Guvernanţii trebuie să înţeleagă că, atâta timp cât legile fiscale vor fi percepute ca o formă de agresiune exercitată asupra veniturilor legitime ale contribuabililor, cu o pronunţată tentă confiscatorie, aceştia vor căuta să identifice acel sistem al deductibilităţilor fiscale „ascunse“ sau „aparente“ (pe fond, proceduri fiscale alternative) care să le permită încadrarea în „marja de eroare“ a referenţialului normativ, dar cu un minim al costurilor fiscale incidente. Măsurile coercitive, aplicate singular, nu vor avea efectul scontat pe linia combaterii evaziunii fiscale, dacă nu sunt dublate şi de măsuri de „respiro“ pentru contribuabili. Nu este exclus ca fiscalitatea fanariotă să poată reprezenta un studiu de caz util pentru oricare din guvernele României; dar şi o lecţie de istorie la fel de utilă.