BusinessMagazin

Tag: concepere

  • Adevărul despre pixurile astronauţilor NASA – sfârşitul unei legende urbane

    Ruşii au avut aceeaşi problemă.
    Ei au folosit un creion.
    Aici se încheie istorioara, interesantă şi comică, dar neadevărată.
    Adevărul este că astronauţii NASA au folosit şi ei creioane, dar acestea s-au dovedit incomode în condiţii de gravitaţie zero (se rupea vârful, erau greu de ascuţit, apăreau praf de grafit şi resturi de lemn care pluteau prin vehicul).

    Soluţia a fost oferită de Fisher Pen Company, care lucra, independent, la un instrument de scris pentru condiţii extreme. În 1965 compania a patentat un pix care putea scrie cu vârful în sus, la temperaturi scăzute sau extrem de ridicate, ba chiar şi sub apă. NASA le-a testat şi a cumpărat, cu mai puţin de 1000 de dolari, 400 de astfel de pixuri.
    În prezent Space Pen se găseşte de vânzare pe Amazon, cu 32 de dolari.

  • Cineva să-i mai oprească pe experţi!

    O poveste despre experţi: în vara anului 1998, John Meriwether, o legendă a Wall Streetului, s-a asociat cu doi laureaţi ai Premiului Nobel pentru economie, Myron Scholes şi Robert Merton, au angajat un număr de tineri extrem de bine cotaţi pe acelaşi Wall Street, toţi genii în matematică, şi au înfiinţat fondul de investiţii Long-Term Capital Management, formând ceea ce un analist numea Proiectul Manhattan al investiţiilor. Şi, pentru că lumea era convinsă că o asemenea echipă nu poate da greş, a fost o îmbulzeală grozavă pentru intrarea în fond, chiar dacă doritorii trebuia să vină cu cel puţin 10 milioane de dolari, iar un sfert din câştiguri mergeau la managerii fondului.

    Nu multe luni mai târziu a izbucnit criza economică din Rusia, care aproape a îngenuncheat ţara vecină şi prietenă; ceva mai înainte şi Asia trecuse printr-un şoc major. Aşa că investitorii s-au isterizat şi au început să se ferească de instrumente financiare de risc. LTCM s-a trezit cu sacul plin de acţiuni care nu mai interesau pe nimeni, iar preţurile se prăbuşeau văzând cu ochii. În numai două luni fondul a pierdut 4,5 miliarde de dolari, bani serioşi în urmă cu un deceniu şi jumătate, iar încercările de a-l redresa şi de a mai recupera câte ceva din pierderi au dus la noi scăderi de preţuri şi la pagube considerabile pentru toate instituţiile financiare de pe Wall Street.

    De atunci au apărut o sumedenie de articole şi cărţi care explică unde au greşit starurile în investiţii şi laureaţii cu Nobel în economie. Fundamental, toate mişcările pe care le-au făcut au fost corecte şi au ales acţiuni cât se poate de sigure – erau, de exemplu, obligaţiuni ipotecare daneze.

    Dar, dacă matematic erau acoperiţi, specialiştii în cauză au greşit în privinţa reacţiilor oamenilor: credeau că preţurile vor reveni la valorile mari anterioare, că alţi investitori se vor dovedi în continuare interesaţi de acţiuni şi că aceştia îşi vor asuma riscuri în orice condiţii ale pieţei. Dar investitorii, mai inteligenţi sau mai puţin inteligenţi, au reacţionat cu toţii la fel, iar diferenţele de inteligenţă nu au mai contat deloc, pentru că erau prea asemănători ca să mai fie inteligenţi.

    Ce vreau să spun este că, pentru a fi inteligent, pentru a judeca şi pentru a decide, trebuie să ai în faţă toate datele problemei, să ştii, în cazul LTCM, nu numai matematică şi economie, ci şi psihologie, sociologie, istorie sau geografie. Altfel, poţi înghiţi pe nemestecate tot soiul de baliverne, spuse pe un ton academic. Sau superior. Un alt exemplu, criza dotcom. A fost o perioadă când traficul creştea cu 1.000% pe an, iar mantra era „Investeşte, investeşte, investeşte, oriunde, oricum!„.

    Când creşterea s-a mai temperat, oamenii au refuzat să vadă asta, pentru că li se repeta 1.000%, investeşte, investeşte.
    Dacă cineva nu-i opreşte pe experţi, atunci măcar încercaţi, din când în când, să evaluaţi situaţia la rece.
    Avem o dantelăreasă pictată de olandezul Caspar Netscher, o reprezentare delicată a ideii de muncă, expertiză şi cunoaştere, bazată pe nişte principii burgheze ce astăzi par puţin perimate. Pentru că o spun experţii.

  • Oprescu: Vom avea piste pentru biciclişti atât pe carosabil, cât şi pe trotuare

     “Astea noi (bulevardele, n.r.) pe care le termin acum, cum ar fi Liviu Rebreanu sau Berzei, le facem cu piste de biciclete. La fel şi cele pe care le începem, le-am conceput cu piste de biciclete pe carosabil. Pe cele vechi care au trotuare late vom face pistele de biciclete aşa cum sunt în Copenhaga, vom îngusta trotuarul şi vom face piste de biciclete”, a spus Sorin Oprescu, la Forumul Grupului de lucru pentru realizarea Planului Integrat de Mobilitate în Municipiul Bucureşti şi zona sa regională de influenţă în transport.

    Potrivit lui Sorin Oprescu, decizia amplasării pistelor şi pe carosabil a fost luată în urma discuţiilor avute cu reprezentanţii organizaţiilor nonguvernamentale, în cadrul grupurilor de lucru dedicate “chestiunii pistelor de biciclişti”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • EUROVISION 2013 – Jean Paul Gaultier: Cezar ar fi meritat o menţiune specială

     “O menţiune specială pentru România. A fost un spectacol extravagant şi, într-un fel, neobişnuit”, a spus Jean Paul Gaultier, într-o declaraţie acordată TVR şi postată pe site-ul Televiziunii Române.

    Show-ul României din finală a fost unul spectaculos, Cezar purtând o ţinută care includea o mantie neagră, din piele, velur şi pietre semipreţioase, concepută de creatoarea de modă română Doina Levintza.

    Jean Paul Gaultier a creat rochia pe care a purtat-o Petra Mede, gazda finalei Eurovision 2013, care s-a desfăşurat sâmbătă seară, la Malmo, în Suedia.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Internetul de rezervă

    Mi s-a întâmplat în două rânduri să proiectez nişte aplicaţii care, după o vreme, au devenit vitale pentru clienţii respectivi. O întreagă ramură a afacerii se baza pe aceste softuri care, dacă ar fi încetat să funcţioneze, ar fi putut pune la pământ un întreg business. Cum se ajunge aici e oarecum dificil de explicat, dar ideea de bază este că acest gen de aplicaţii modifică modul cum oamenii lucrează şi, cu timpul, ajung să nu mai cunoască procedurile clasice pe care aplicaţia le modelează. Nici măcar formularele de la care s-a pornit nu mai există, totul este digital şi ireversibil. Iar când se întâmplă să rămâi singurul care cunoaşte toate detaliile, situaţia devine tensionată, pentru că ai garanţia că la un moment dat ceva se va întâmpla. De exemplu, un upgrade al softurilor de bază va aduce nişte incompatibilităţi între noile versiuni. Şi încă o mie de alte scenarii catastrofice. Aceasta este, în variantă narativă, definiţia expresiei „mission critical„.

    Există însă o aplicaţie vitală la nivel global: internetul. Ce s-ar întâmpla dacă, la un moment dat, internetul ar înceta să funcţioneze? Da, nu am mai avea acces la Facebook şi n-am mai afla ce ghiduşii a mai făcut pisica prietenului virtual din Australia. Pe lângă asta, s-ar mai ivi unele neplăceri: băncile n-ar mai putea funcţiona, iar sistemele de plăţi s-ar opri instantaneu, avioanele n-ar mai zbura, industrii întregi ar fi puse la pământ, numeroase lanţuri comerciale s-ar rupe. Nu avem nici o siguranţă că reţelele de electricitate ar mai putea să transporte curentul, dar dacă totuşi ar reuşi, s-ar putea ca telefoanele să nu mai aibă ton, iar ecranele televizoarelor să nu ne arate nimic. Dependenţa noastră faţă de internet este atât de mare, încât nici măcar nu ne putem imagina consecinţele, însă cu siguranţă am fi confruntaţi cu o imensă catastrofă.

    Se poate oare întâmpla aşa ceva? Unii vor argumenta că internetul a fost proiectat ca să fie indestructibil, iar abilităţile sale de a se restructura dinamic îl feresc de un astfel de scenariu. E doar un set de protocoale. Însă există demonstraţii limpezi privind vulnerabilităţi native ale protocolului TCP şi exemple practice în care o simplă eroare într-un soft instalat pe un router a ţinut la sol avioanele din mai multe state americane. Dacă simple erori umane de operare sau de programare produc adesea efecte greu de anticipat, ne putem pune problema ce se poate întâmpla în condiţiile unor atacuri anume gândite să paralizeze mediul de comunicaţii dintr-o anumită regiune.

    Într-o recentă prezentare susţinută în cadrul conferinţelor TED, Danny Hillis explică faptul că internetul nu a fost conceput pentru a susţine aplicaţiile de astăzi şi nici pentru această uriaşă răspândire. În plus, atât protocoalele, cât şi operarea reţelei se bazează pe încredere: se asumă din start faptul că participanţii sunt „bine intenţionaţi„ şi respectă protocoalele şi regulile jocului. Analogia pe care Hillis o face cu sistemul financiar este elocventă: şi acesta a fost conceput pe baza unor reguli simple şi a încrederii, însă extinderea sa dincolo de scopul iniţial l-au făcut vulnerabil şi greu de controlat, consecinţele fiind uneori catastrofice. Punem acum la un loc internetul şi sistemul financiar global şi obţinem un risc la puterea a doua.

    Problema (dacă se poate spune aşa) este că internetul funcţionează prea bine. Este foarte eficient, ieftin şi versatil, aşa că tot mai multe sfere ale societăţii tind să se bazeze pe serviciile sale, iar oamenii preferă să-i ignore fragilitatea. Utilizatorii se gândesc exclusiv la securitatea computerelor şi a datelor lor şi concep sisteme locale de securitate (de pildă, reţele virtuale private), dar nu par preocupaţi de siguranţa de ansamblu a mediului de comunicaţii. Danny Hillis – unul dintre pionierii internetului – este de părere că avem nevoie de o soluţie de rezervă, de „Planul B„, şi că acesta nici măcar nu este greu de realizat.

    Fibrele şi sârmele există, undele radio de asemenea, aşa că nu e nevoie decât de un nou set de protocoale. Şi nici măcar nu-i nevoie de performanţă. Vorba americanilor: „Better safe than sorry„.
     

  • Numărul ATACURILOR CIBERNETICE a crescut. Care sunt ţintele

     “Concepute pentru furturi de proprietate intelectuală, aceste atacuri de spionaj cibernetic afectează tot mai mult sectorul industrial, precum şi IMM-urile care au sub 250 de salariaţi şi care reprezintă obiectul a 31% dintre aceste atacuri”, în comparaţie cu 18% în 2011, notează raportul publicat marţi.

    “IMM-urile se simt adeseori la adăpost de aceste atacuri, însă infractorii informatici sunt atraşi de coordonatele lor bancare, datele lor comerciale şi proprietatea intelectuală. Infrastructura şi practicile lor de securitate sunt adesea inadecvate”, precizează Symantec.

    Odată ce website-urile acestor companii sunt compromise, acestea “sunt apoi utilizate în atacuri cibernetice de amploare şi atacuri de tip «Watering Hole»”, explică grupul.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un român a făcut unealta cu care Hitler putea să distrugă lumea

    Planul pare mai degrabă conceput de un răufăcător din filmele cu James Bond, dar naziştii sunt cei care plănuiau să folosească acest tip de armă, cu un diametreu de peste un km. Oglinda ar fi putut fi folosită pentru a concentra razele solare asupra unei ţinte anume, aşa cum folosesc copii lentile pentru a aprinde paie, relatează Dailymail.

    Un articol publicat în revista Life din 1945 arată cum “armata americană a făcut o descoperire uluitoare: oamenii de ştiinţă germani aveau planuri serioase de a construi o armă solară”. Oglinda gigant, plasată deasupra Pământului ar fi “concentrat raze solare într-un anume punct de pe suprafaţa scoarţei terestre”.

    Ideea a fost generată în 1923 de omul de ştiinţă Hermann Oberth, cunoscut drept părinte fondator al ştiinţei rachetelor.

    Născut la Sibiu (la acea vreme Nagyszeben sau Hermannstadt), Hermann Oberth a fost, pe lângă rusul Konstantin Ţiolkovski şi americanul Robert Goddard, unul dintre cei trei părinţi fondatori ai ştiinţei rachetelor şi astronauticii. Cei trei nu au colaborat niciodată, în mod activ, concluziile cercetărilor lor fiind însă în mod esenţial identice, deşi cercetarea a avut loc în mod independent.

    Cu un cost estimat de trei milioane de mărci şi o perioadă de execuţie de 15 ani, scopul iniţial acestei oglinzi gigant ar fi fost să suplinească razele solare, în zonele altminteri păgubite de astru. Dar Oberth a descris această invenţie, ulterior, ca “arma supremă”.

    El spunea că “oglinda mea spaţială este ca acelea pe care şcolarii le folosesc pentru a proiecta raze solare pe tavanul sălii de clasă”. În 1945, când Aliaţii au început să cotrobăie prin planurile de război capturate, a devenit evident că naziştii se folosiseră de ideea lui Oberth şi începuseră să caute posibilităţi pentru a construi această armă pe o orbită plasată la circa 30 km de Pământ.

    Conform revistei Life, arma ar fi urmat să fie asamblată din piese, pe orbită. Arma ar fi trebuit să aibă şi o staţie spaţială, cu locuri în care rachetele de aprovizionare ar fi putut să se cupleze, grădini care ar fi trebuit să furnizeze oxigen şi generatoare solare pentru aprovizionarea cu energie.

    Germanii nu sunt însă singurii care au căutat variante prin care să se folosească de puterea soarelui. În 1999, ruşii au făcut publică intenţia lor de a folosi o oglindă pentru a reflecta lumina solară pe Pământ în perioada iernii.
     

  • Nou-veniţii în lumea mobilă

    In urmă cu zece ani habar n-aveam ce sistem de operare rulează telefonul mobil pe care-l purtam în buzunar. {i, pentru funcţiile limitate pe care le oferea, nici nu prea conta. Lucrurile s-au schimbat odată cu impunerea telefoanelor inteligente, pentru că “inteligenţa” lor constă tocmai în software, iar piesa fundamentală aici este sistemul de operare.

    La momentul actual, două sunt platformele mobile relevante. Din punct de vedere al răspândirii, Android (conceput de Google) conduce, însă privind dinspre veniturile generate, se pare că iOS de la Apple este în frunte.

    Cel puţin teoretic, Android este open source, aşa că oricine îl poate prelua pentru a-şi echipa echipamentele mobile, iar mari fabricanţi precum Samsung sau LG au contribuit semnificativ la popularizarea platformei. În schimb, iOS este un sistem “foarte proprietar”, în sensul că nu rulează decât pe aparate de la Apple. Urmăritorii sunt Windows Phone de la Microsoft şi BlackBerry de la firma cu acelaşi nume (fostă RIM). Ambele sunt proprietare, însă Microsoft îşi licenţiază sistemul, în vreme ce BlackBerry procedează precum Apple.

    Întrebarea la care se trudesc să răspundă o mulţime de analişti cot la cot cu specialişti în marketing este dacă mai sunt şanse ca alte platforme să-şi găsească loc pe această piaţă deja aglomerată. Lista noilor apariţii în domeniu cuprinde Canonical, Mozilla, Jolla şi, oarecum surprinzător, Samsung.

    Canonical este compania care susţine Ubuntu – poate cea mai populară distribuţie Linux la ora actuală. Intenţiile firmei de a ataca şi zona mobilă nu sunt noi, iar una dintre variantele prezentate anul trecut viza conlucrarea dintre Ubuntu şi Android (ambele au la bază un nucleu Linux, deci Ubuntu ar putea să folosească nucleul din Android). Se pare că acum lucrurile sunt coapte pentru un sistem complet şi independent, iar primele telefoane sunt anunţate pentru luna octombrie, deşi Canonical nu a furnizat informaţii despre acordurile cu fabricanţii şi operatorii telecom. Punctul forte la Ubuntu este interfaţa Unity, care a fost concepută pentru a putea rula pe orice dispozitiv (inclusiv televizoare), oferind astfel o imagine unitară.

    Mozilla a prezentat de curând Firefox OS şi, spre deosebire de Canonical, a comunicat şi înţelegerile cu fabricanţii (LG, Huawei, ZTE, Alcatel) şi o serie de 18 operatori din lumea întreagă. Firefox OS se diferenţiază de competitori prin faptul că este un sistem bazat pe HTML5, aşa că este “la fel de liber ca şi web-ul”. Printre punctele forte ale sistemului de la Mozilla se numără notorietatea brandului Firefox, calităţile browserului şi faptul că este bazat pe standarde deschise. De fapt, Firefox OS funcţionează ca o aplicaţie web, iar dezvoltarea de noi aplicaţii implică tehnici larg răspândite: HTML5, Javascript şi CSS.

    Finlandezii de la Jolla au reuşit să salveze ce era de salvat din sistemul MeeGo, pe care Nokia l-a abandonat laolaltă cu Symbian, şi au realizat Sailfish OS – despre care am mai scris. Deşi Jolla are de gând să producă telefoane sub brand propriu, iar primele modele sunt prevăzute pentru jumătatea anului acesta, intenţia finlandezilor este să licenţieze sistemul de bază (Mer, tot ce e sub interfaţă) către terţi producători, care pot să-şi folosească propria interfaţă. De curând, Jolla a lansat un SDK (Software Development Kit), astfel încât programatorii pot crea aplicaţii sau pot porta cu uşurinţă aplicaţii de pe alte platforme. Punctul forte la Sailfish este, totuşi, interfaţa. Inovativă, dar proprietară.

    Deşi este cel mai mare fabricant de telefoane Android, Samsung lucrează în continuare la Tizen, care este tot un urmaş al lui MeeGo. De fapt, Samsung înlocuieşte Nokia în parteneriatul cu Intel şi Linux Foundation. Punctul forte: banii.

    Mulţi comentatori se arată sceptici în privinţa şanselor nou-veniţilor, în principal datorită reticenţei mediului corporatist: politica BYOD (Bring Your Own Device) ar fi dată peste cap dacă diversitatea creşte. Dar există şi optimiştii, care constată că în zona mobilă ciclurile sunt de cinci ani, iar iPhone şi Android au împlinit vârsta şi cineva le va lua locul. Pe cine pariaţi?

  • Rémy Martin Coeur de Cognac este disponibil şi în România

    Astfel, băuturile distilate din amestecul Coeur de Cognac sunt alese pentru gust, armonie şi aromă, mai degrabă decât pe criterii de vârstă. Deşi vârsta medie a noului coniac este situată undeva între XO (Extra Old) şi VSOP (Very Superior Old Pale), această menţionare este intenţionat omisă de pe etichetă. Scopul este ca băutura să fie mai uşor de identificat de către consumatorii mai puţin iniţiaţi în diferenţierea categoriilor de coniac.

    Rémy Martin produce unele dintre cele mai fine coniacuri încă de la 1724.Toate băuturile distilate utilizate în amestecul Coeur de Cognac provin din producţiile celor mai bune podgorii Rémy Martin, chiar din inima regiunilor Petite Champagne şi Grande Champagne. Acest teritoriu calcaros este mediul ideal pentru cultivarea şi producerea strugurilor Ugni Blanc, Colombard şi Folle Blanche – toţi utilizaţi în producţia de coniac.

    Rémy Martin este renumit pentru calitatea şi intensitatea aromatică a băuturilor sale obţinute în urma procesului unic de distilare. Pentru Coeur de Cognac s-a elaborat un proces şi mai lent, mai delicat. Vase unice, de mici dimensiuni sunt folosite pentru a aduna şi proteja aromele şi proprietăţile onctuoase ale strugurilor copţi.

    Coeur de Cognac este mai apoi învechit în butoaie mici de stejar. Pierrette Trichet, Cellar Master Rémy Martin, îşi utilizează experienţa vastă şi abilitatea de a selecta cele mai alese băuturi distilate pentru a crea un amestec unic: Coeur de Cognac. Rezultatul este încapsulat într-o băutură unică, proaspătă, fructată.

    Istoria Casei Rémy Martin începută în anul 1724 se confundă cu istoria unei familii, o familie de viticultori, care de cinci generaţii este ghidată de aceeaşi pasiune. Unul dintre secretele coniacului produs de Rémy Martin este solul regiunilor Grande Champagne şi Petite Champagne, care asigură condiţiile pentru cultivarea soiurilor de struguri folosiţi în producţia de coniac.

    Fine Champagne Cognac este singurul blend, amestec, obţinut din două regiuni protejate prin Appellation d’Origine Contrôlée (AOC), ceea ce certifică în mod oficial calităţile unice ale cogniacului obţinut din podgoriile Grande Champagne şi Petite Champagne. Din anul 2011, Rémy Martin este deţinut de către Grupul Rémy Cointreau.

    Compania B.D.G. Import a fost înfiinţată în anul 1996, având ca obiect de activitate importul şi distribuţia de băuturi alcoolice premium şi super premium. În prezent B.D.G. Import este importatorul nr.1 din România, cu o cifră de afaceri de 37 milioane euro în 2011. B.D.G. Import este singura companie importatoare de produse premium ce deţine în parteneriat o reţea de distribuţie HoReCa în Bucureşti, Cluj şi Timişoara, cu o cifră de afaceri de peste 15 milioane euro în anul 2011.

    Din portofoliul BDG Import fac parte mărcile: Jack Daniel’s, Finlandia, Remy Martin, Cointreau, Metaxa, Evian, Jagermeister, Corona Extra, Budweiser Budvar, Southern Comfort, Bols, Herradura, Laurent Perrier, Baron Philippe De Rothschild, Bacardi, Martini, Grey Goose, Bombay Sapphire, Dewars, The Famous Grouse, The Macallan, Armand de Brignac.