“Mandatul va cuprinde, fără a se limita la acestea (…) luarea unor măsuri de administrare, gestionare şi supraveghere financiară a societăţii, cu prioritate asupra următoarelor: situaţia îndeplinirii principalilor indicatori economico-financiari şi de performanţă, identificarea unor active neutilizate care pot fi transferate/vândute, inventarierea datoriilor şi a plăţilor restante, în structura lor”, se arată în ordinul ministrului Economiei pentru instituirea procedurii de administrare specială la Oltchim.
Tag: combinat
-
Noul director şi noile semne de întrebare de la Sidex
Au trecut mai puţin de patru luni de când Bruno Ribo a preluat funcţia de şef al combinatului de la Galaţi. Îşi ştie însă foarte clar obiectivele mandatului: securitatea muncii – o politică importantă la nivelul întregului grup -, asigurarea calităţii operaţiunilor şi a serviciilor pentru clienţi – într-un mediu economic complet schimbat comparativ cu trei ani în urmă – şi creşterea eficienţei, combinată cu reducerea costurilor – ţintă pentru atingerea căreia compania va continua investiţiile în echipamente mai performante. “Securitatea muncii este o politică generală a întregului grup. Domnul Mittal vrea să fim o referinţă din acest punct de vedere. Suntem foarte mândri pentru că anul trecut nu am avut niciun accident de muncă soldat cu decese, nici în cadrul combinatului, nici în rândul contractorilor”, spune Ribo.
În anii ’80 – ’90, la fostul Sidex se înregistrau între10 şi 15 decese în accidente de muncă. Anul trecut s-au petrecut 12 accidente de muncă, niciunul fatal, şi a fost cel mai bun an, din acest punct de vedere, din toată istoria combinatului. “De exemplu, în 2006 au fost 28 de accidente, în care au murit 6-8 oameni. Totuşi, ne păstrăm modestia, pentru că aceasta este o călătorie pe care ştii că nu o s-o termini niciodată.”
Al doilea obiectiv este asigurarea calităţii produselor şi a serviciilor prestate pentru clienţi. “Dacă vrem să fim sustenabili, ne trebuie clienţi buni, iar clienţii buni sunt cei loiali. Dacă vrem clienţi loiali, trebuie să le dăm ce ne cer, respectiv calitate, la un preţ, desigur, corect, şi servicii, de exemplu să le livrăm comenzile la timp. Vrem să ne asigurăm o bază de clienţi permanenţi.”
Al treilea obiectiv al mandatului lui Ribo este creşterea eficienţei, în paralel cu reducerea costurilor. Pentru asta, combinatul investeşte în echipamente mai bune şi a redus nivelurile ierarhice, în vederea unei mai bune cooperări între departamente. “Ne pregătim managerii să aibă mai multă iniţiativă, să coopereze cu mai multe departamente. Succesul va veni din echipele de angajaţi români, deoarece expaţii, aşa cum sunt şi eu, stau aici temporar. Mi s-a spus că din punctul de vedere al resurselor umane schimbarea de la ArcelorMittal Galaţi este cea mai mare dintre toate companiile din România. De exemplu, la tablele groase rebuturile sunt la o treime decât erau înainte. Angajaţii s-au implicat mai mult, deci acum vedem rezultatele. Prin aceste transformări obţinem schimbarea”, adaugă Ribo.
Criza economică mondială a afectat puternic piaţa oţelului, care este o materie primă de bază, deci un indicator economic. “Când economia scade, şi piaţa oţelului scade”, spune Ribo, iar asta se vede limpede în pieţele importante ale combinatului de la Galaţi. ArcelorMittal Galaţi vinde o treime din ce produce în România, o treime în Turcia şi o treime în alte state europene şi din Orientul Apropiat. Potrivit lui Ribo, pieţele din bazinul Mării Negre s-au schimbat total din 2008 încoace, iar din 2009 combinatul se află într-un proces de transformare prin care se concentrează pe activităţile de bază şi îşi protejează porţiunea de piaţă în acest context global dificil.
-
Petrom va disponibiliza 1.000 de angajati ai Doljchim
“In ultimul an si jumatate am discutat cu mai multi potentiali
cumparatori vinzarea Doljchim, dar conditiile din piata au omorat
orice sansa de a vinde, asa ca am decis sa inchidem combinatul.
Cititi mai multe pe www.zf.ro -
Unde a disparut Energy Holding?
Veti auzi curand din nou de noi”. Este una dintre putinele
propozitii rostite la sfarsitul lunii iunie de catre Guy Maybud,
directorul general al Energy Holding, intr-un scurt interviu
telefonic cu BUSINESS Magazin. Maybud a fost cativa ani la rand
directorul general adjunct al furnizorului de energie si a trecut
in fruntea companiei in noiembrie 2008, dupa ce fostul director si
fondator al companiei, Enrique Ferrer, s-a retras din functie.
Energy Holding a incetat sa mai comunice oficial cu presa din urma
cu aproximativ doi ani, tacere motivata de oficialii companiei prin
articolele agresive din presa legate de “baietii destepti” si de
contractele de vanzare ieftina si preferentiala a energiei.Comunicarile sporadice facute de companie in urma cu mai mult de
doi ani au fost legate de proiecte CSR sau de proiecte de
investitii, cum ar fi cel pentru centrala electrica de la Gorj.
Despre business-ul vanzarilor de electricitate, foarte putin. Cu
toate acestea, afacerile Energy Holding au fost efervescente in
ultimii ani: compania a fost vanduta, apoi si-a dezvoltat foarte
mult divizia balcanica, a pierdut importante contracte locale, s-a
restructurat, si-a schimbat conducerea, a pierdut sau a renuntat la
toata cota de piata acumulata in ultimii cinci ani si recent a
derulat o noua campanie de publicitate. Discreta, pe internet, dar
aplecata catre servicii – insistand practic pe ideea ca toti
furnizorii din piata vand energie, dar ca Energy Holding vinde un
serviciu energetic integrat. Roy Maybud a preluat de la Enrique
Ferrer o companie a carei forta in piata de profil a scazut
continuu in ultimul an, dupa pierderea celor mai importante
contracte, care au saltat in anii anteriori compania – cum ar fi
cele cu Petrom, Oltchim sau Alro – si a caror pierdere a dus la
scaderea considerabila a cotei de piata – de la varful de 19% din
2007 pana la 6% in 2008 si sub 1% in ianuarie 2009.Scaderea sub 1% de la inceputul acestui an are la baza, conform
oficialilor companiei, pierderea acestor mari contracte, care a
avut loc progresiv de la sfarsitul lui 2007 pana la mijlocul lui
2008. Roy Maybud spune ca pierderea clientilor a fost un motiv de
scadere, iar celalalt motiv este legat, fara doar si poate, de
situatia economica generala: “Nu vreau sa fiu inca un manager care
spune non-sensuri despre criza, dar cred ca am intrat intr-un
vartej din care nimeni nu ne mai poate scoate decat rezolvarea
crizei in sine si reinceperea cresterii, despre care nimeni nu stie
cu adevarat cand se va intampla”. Desi foarte retinut in
declaratii, Roy Maybud este de parere ca momentul actual – atat din
punctul de vedere al companiei, cat si al evolutiei economice in
general – nu este propice pentru a face vreo predictie.Cu toate acestea, la niciun an de la preluarea conducerii Energy
Holding, Maybud este relativ optimist: “Intr-adevar, am pierdut
niste clienti importanti, dar ne concentram pe clienti mai mici si
cred ca putem merge bine mai departe. Nu putem spune ca nu suntem
afectati de criza. Noi activam pe piata industriala, iar scaderea
industriei de 20-30% sau mai mult se simte direct proportional si
in afacerile companiei”. Scaderea afacerilor Energy Holding a
inceput inca din 2008: de la 344 de milioane de euro in 2007,
compania a ajuns anul trecut la o cifra de afaceri de 226 mil. euro
conform datelor Ministerului de Finante. Profitul postat de
companie a ajuns in 2008 la 24,5 milioane de euro, in crestere cu
525% fata de anul anterior, cand profitul net al Energy Holding a
fost de 3,9 milioane de euro.Cresteri ale profitului au raportat si alti furnizori din energie,
precum Buzzman Industries sau Elcomex, de 76,6%, respectiv 100%.
Cresterea mult mai mare a profitului Energy Holding poate fi pusa
pe seama incasarii unor bonusuri din finalizarea unor contracte
importante sau pe seama vanzarii de energie catre alti furnizori,
la pretul pietei, pret care a fost in 2008 cu aproximativ 15% mai
mare pe bursa de energie fata de 2007. O alta explicatie ar putea
fi reducerea costurilor prin incheierea acestor mari contracte –
unele dintre acestea presupunand o logistica mai complexa.
