Tag: cereale

  • Amenzi record: peste 28 mil. lei pentru evaziunea fiscală din panificaţie

    Poliţiştii au efectuat 163.373 de controale, dintre care 37.535 la societăţi comerciale, 22.383 la persoane fizice, fiind verificate şi 103.455 de mijloace de transport. Astfel, au fost constatate 1.971 de infracţiuni, dintre care 1.247 prevăzute de Legea nr. 241/2005 privind prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, fiind cercetate penal 1.702 de persoane.

    Au fost aplicate 64.662 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 10.914 la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, 511 la O.U.G. 12/2006 modificată pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei pe filiera cerealelor şi a produselor procesate din cereale şi 53.237 la alte acte normative, valoarea totală a sancţiunilor contravenţionale aplicate, fiind de 28.251.882 lei.

    Valoarea totală a bunurilor care au fost indisponibilizate în cadrul dosarelor penale şi ca urmare a contravenţiilor constatate este de 30.761.155 de lei, fiind luate măsuri de confiscare sau indisponibilizare a 115 mijloace de transport în valoare de 3.393.234 lei.

    De asemenea, a fost suspendată/oprită activitatea la 56 de unităţi de morărit şi panificaţie, în urma neregulilor constatate cu ocazia controalelor efectuate.

    În ultima săptămână, peste 4.300 de poliţişti (dintre care 532 de investigare a fraudelor, 2.730 de ordine publică, 888 rutieri, 97 de la transporturi şi 97 de la alte structuri de poliţie) au acţionat la nivel naţional. Astfel, au fost efectuate 7.766 de controale, dintre care 1.735 la societăţi comerciale, 1.198 la persoane fizice, fiind verificate şi 4.833 de mijloace de transport.

    Poliţiştii au constatat 97 de infracţiuni, dintre care 54 de evaziune fiscală. 83 de persoane sunt cercetate penal, fiind suspectate de comiterea acestora.

    De asemenea, au aplicat 3.054 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 467 la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, 55 la O.U.G. 12/2006 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei pe filiera cerealelor şi a produselor procesate din cereale şi 2.532 la alte acte normative. Valoarea totală a sancţiunilor contravenţionale aplicate se ridică la 1.473.310 de lei.

    Valoarea totală a bunurilor care au fost indisponibilizate în cadrul dosarelor penale şi ca urmare a sancţiunilor contravenţionale aplicate este de 192.044 de lei.

    Totodată, au fost indisponibilizate 2 autovehicule, în valoare totală de 70.000 de lei şi a fost suspendată/oprită activitatea la 3 unităţi de morărit şi panificaţie.
     

  • Transavia înfiinţează două noi ferme vegetale dotate cu utilaje agricole de cinci milioane de euro

    Echipamentul agricol, marca John Deere, a fost achiziţionat de la reprezentantul local, compania Ipso Agricultură România. Transavia a înfiinţat în 2011 divizia vegetală prin care se asigură producerea în sistem propriu a cerealelor folosite la hrana păsărilor, o premieră în rândul marilor producători de carne de pui în România.

    Până în prezent, compania mai are două ferme vegetale în Alba şi Cluj, urmând ca până în 2014, suprafaţa deţinută de Transavia pentru  cultivarea cerealelor să fie de peste 15.000 de hectare. În ultimii şapte ani, compania a investit 60 de milioane de euro, atât în divizia vegetală, cât şi în cea animală.

    “Produsele Transavia provin dintr-un sistem de producţie complet integrat de la bob la furculiţă, de aceea am înfiinţat acum doi ani o divizie vegetală pentru a produce cerealele în regim propriu.”, declară Ioan Popa, directorul general Transavia.

    Transavia este cel mai important producător de carne din România, producând peste 55.000 tone de carne de pasăre în fermele proprii localizate în cinci judeţe din Transilvania (Alba, Cluj, Sibiu, Brasov, Harghita).
     

  • Captură uriaşă a Poliţiei: 745.000 kg de pâine

    Poliţiştii au făcut controale de la producători până la cei care vând produsele de panificaţie către populaţie, vizate fiind inclusiv zonele în care se exportă cereale. S-au făcut 38.372 de controale, dintre care 11.022 la societăţi comerciale, 6.733 la persoane fizice, fiind verificate şi 30.329 de mijloace de transport.

    În total au fost constatate 708 infracţiuni de comiterea cărora sunt suspectate 729 de persoane. Dintre infracţiunile constatate, 527 sunt la Legea nr. 241/2005 privind prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, iar 138 sunt la Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe.

    De asemenea, poliţiştii au aplicat 16.325 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 2.478 la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, 232 la O.U.G. 12/2006 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei pe filiera cerealelor şi a produselor procesate din cereale şi 12.708 la alte acte normative.

    Valoarea totală a sancţiunilor contravenţionale aplicate este de 8.939.268 de lei.

    În cadrul dosarelor penale şi urmare a contravenţiilor aplicate au fost indisponibilizate/confiscate bunuri în valoare de 2.992.408 lei şi 744.966 de kg de produse. Totodată, au fost luate măsuri de confiscare/indisponibilizare faţă de 65 de mijloace de transport.

    Ca măsuri complementare, a fost anulată sau suspendată activitatea la 3 antrepozite fiscale şi a fost suspendată/oprită activitatea la 13 unităţi de morărit şi panificaţie.

    La nivel naţional, în luna septembrie, la acţiunile organizate au participat 26.913 de poliţişti dintre care 3.831 de investigare a fraudelor, 14.973 de ordine publică, 4.412 de poliţişti rutieri, 1.249 de la transporturi şi 2.448 de poliţişti de la alte structuri de poliţie.

    La activităţi au fost angrenaţi şi specialişti din cadrul Gărzii Financiare, A.N.A.F., Direcţiilor Judeţene pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, Direcţiilor Judeţene de Sănătate Publică şi Autorităţii Naţionale Pentru Protecţia Consumatorului.

    Printre infracţiunile frecvente s-au numărat lipsa documentelor de provenienţă a mărfii (materie primă sau produs finit), lipsa documentelor sau documente fictive de provenienţă a mărfii pe timpul transportului sau neînregistrarea în evidenţele contabile a operaţiunilor comerciale, dar şi comercializarea de pâine şi produse de panificaţie de alte calităţi şi sub gramajul înscris pe etichetă.

    Un singur exemplu: o brutărie din Dej unde se fabrica şi comercializa „franzelă neagră feliată-produs natural pe vatră”, având trecute ca ingrediente pe ambalaj şi în reţetar: “făină neagră de grâu, apă potabilă, drojdie şi sare iodată”, iar în fapt pentru fabricarea franzelei negre se folosea făină de grâu de o calitate inferioară şi aditivi chimici.

    Poliţiştii au procedat la cântărirea a două loturi de produse existente pe stoc, respectiv “franzelă feliată şi ambalată de 700 de grame”, unde din 30 de bucăţi cântărite, doar 7 bucăţi aveau 700 de grame, iar celelalte 23 de franzele erau sub gramajul legal. La aceeaşi brutărie, din cele 17 bucăţi de “franzelă albă feliată şi ambalată de 500 grame”, doar o bucată avea gramajul înscris pe etichetă, restul de 16 franzele fiind sub gramaj. Nu au fost astfel respectate prevederile legale referitoare la gramajul produselor ce urmau a fi distribuite spre vânzare.

    În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune cu privire la calitatea mărfurilor faţă de administratorul societăţii comerciale.
     

  • Porumbul şi floarea soarelui urcă România pe locul al doilea în UE

    CU O PRODUCŢIE DE CEREALE ÎNCADRATĂ PE UN TREND ASCENDENT DE CÂŢIVA ANI, România începe să îşi creioneze pretenţiile pentru statutul de putere agricolă regională, deşi volatilitatea generată de vreme poate muşca adânc din productivitate în anii secetoşi.

    Puţin ştiu că România reuşeşte deja să fie al doilea producător de porumb şi floarea-soarelui din UE şi între primii şapte la grâu, orz şi rapiţă. Spaţiul de creştere rămâne în continuare enorm având în vedere că deşi România are printre cele mai mari suprafeţe însămânţate, în acelaşi timp productivitatea este printre cele mai scăzute din blocul comunitar.
    Miliardele din agricultură nu i-au lăsat indiferenţi pe managerii din agro-multinaţionale, astfel că furnizorii au ajuns să se lupte „la baionetă„ pentru banii strânşi în ultimii ani în conturile fermierilor.

    În acelaşi timp a început şi lupta pentru terenuri arabile, astfel că fondurile de investiţii s-au năpustit să facă plasamente în terenurile agricole româneşti în speranţa că majorarea de productivitate din agribusiness le va duce în sus randamentele.
    „Anul acesta am terminat cu o lună mai devreme tot ce aveam de recoltat pentru că au fost ploi în primăvară şi o vară călduroasă şi totul s-a copt ca la microunde. Am şi vândut o parte din marfă, dar şi stochez. Nu am pus porumb deloc, pentru că în zona mea este secetă şi am pierdut bani anii trecuţi. Am mers în schimb pe coriandru şi muştar„, explică Gheorghe Lămureanu, administrator al companiei Agroterra Import Export din Constanţa, care exploatează 1.200 de hectare de teren arabil.

    CU APROAPE ÎNTREAGA CANTITATE DE CEREALE ŞI SEMINŢE OLEAGINOASE DEJA CONTRACTATĂ PENTRU VÂNZAREA ÎN VIITOR SAU STOCATĂ ÎN SPERANŢA PREŢURILOR MAI MARI DIN IARNĂ SAU DIN PRIMĂVARĂ, fermierii îşi fac calculele de afaceri pentru a-şi putea construi planurile pentru sezonul următor.

    „A trecut mult, mult timp de când nu a mai fost nevoie să apelăm la credite. Am luat acum o linie de finanţare ca să ne acoperim nevoia de cash-flow”, mai spune Lămureanu. Deşi aproape toţi fermierii au hambarele pline ochi cu cereale, ei nu se văd mulţumiţi cu marje de profit mai mici decât cele de anul trecut, chiar dacă atunci seceta a muşcat adânc din productivitate. Bursele de mărfuri din întreaga lume sunt de luni bune pe minus ca urmare a cantităţilor mari de grâu sau de porumb produse în Statele Unite, America de Sud sau în regiunea Mării Negre.

    Totuşi, fermierii preferă de obicei să treacă printr-un an bogat şi cu preţuri în scădere decât prin secetă şi productivităţi reduse, dar cu preţuri în creştere. În agricultura românească, volatilitatea va rămâne şi în următorii ani cuvântul de ordine având în vedere că rezultatele aproape de vârfuri se datorează aproape în exclusivitate vremii bune. Fără irigaţii, agricultorii nu au niciun fel de protecţie în faţa secetei, iar reabilitarea infrastructurii rămâne doar un subiect de discuţie teoretic în birourile din Ministerul Agriculturii. Acum, mai puţin de 2% din terenul arabil beneficiază de irigaţii.

    MARELE CÂŞTIGĂTOR AL CONDIŢIILOR METEO FAVORABILE ESTE ÎN ACEST SEZON PORUMBUL, o cultură la care România este al doilea jucător pe piaţa din Uniunea Europeană şi în regiunea Mării Neagre, unde marfa locală concurează cu cea rusească şi ucraineană.

  • Recolta care ne încurcă

    Povestea mea, lipsită de tablou săptămâna aceasta, începe pe blogul lui Bill Gates, care publica la începutul lunii iulie lista cărţilor sale de vacanţă. Pentru interesaţi – bănuiesc că sunt – iată-le: “The World Until Yesterday: What Can We Learn from Traditional Societies?” de Jared Diamond; “The Box: How the Shipping Container Made the World Smaller and the World Economy Bigger”, de Marc Levinson, “However Long the Night: Molly Melching’s Journey to Help Millions of African Women and Girls”, de Aimee Molloy; “How Children Succeed: Grit, Curiosity, and the Hidden Power of Character” de Paul Tough, “Japan’s Dietary Transition and Its Impacts (Food, Health, and the Environment)”, de Vaclav Smil şi Kazuhiko Kobayashi; “Made in the USA: The Rise and Retreat of American Manufacturing” de Vaclav Smil; “Whistling Vivaldi: How Stereotypes Affect Us and What We Can Do (Issues of Our Time)” de Claude Steele; “Patriot and Assassin” de Robert Cook. În listă veţi remarca apariţia lui Vaclav Smil în lista de autori, de două ori.

    Cei de la publicaţia Quartz s-au întrebat cine este necunoscutul Vaclav Smil, care îl pasionează atâta pe Gates, şi au scris despre el; este un profesor universitar canadian pasionat de o sumedenie de probleme şi tendinţe la nivel global, şi mai ales de relaţia dintre om şi natură. Iar în recenzia pe care Gates o face cărţii lui Smil “Harvesting the Biosphere” am descoperit unul dintre puţinele grafice “uau” pe care le-am văzut în ultima vreme. O sa vi-l povestesc: este vorba despre evoluţia cantităţii de biomasă produsă pe planetă în ultimii 2000 de ani şi a procentului destinat omenirii – lemn, cereale, vegetale pentru creşterea animalelor sau pentru materii prime. În urmă cu 2.000 de ani, biosfera producea 200 de gigatone de masă, şi omenirea, 200 de milioane de suflete, se mulţumea cu 0,2% din cantitate. În anul 1000 productivitatea biosferei scădea la 180 de gigatone, iar recolta omenirii, 300 de milioane de persoane, creştea la 0,5%. În 1900 biosfera producea doar 130 de gigatone de masă, iar omenirea (1,6 miliarde de doameni) recolta

    4 procente. În 2013 producţia biomasei este la jumătate din ce era în urmă cu 2000 de ani, cele 7 miliarde de oameni folosind deja 17% din cele 110 gigatone. Dacă sunteţi o persoană întreagă la minţile capului, numerele astea ar trebui să vă îngrijoreze: este vorba despre ce şi cum consumăm şi cu ce costuri pentru noi, pentru copiii noştri şi pentru nepoţii noştri.

    Trec acum la recolta acestui an, socotită a fi record şi la noi, şi aiurea: FAO estimează că producţia mondială de cereale ar urma să crească cu 7,2% în 2013/2014, comparativ cu anul anterior, până la nivelul record de 2,479 de miliarde tone, în timp ce producţia mondială de grâu se va ridica la 704 milioane tone, în creştere cu 6,8% comparativ cu anul trecut şi totodată cel mai ridicat nivel din istorie. La noi e la fel, nu insist.

    Dar, dacă trecem de tonul victorios, putem privi graficul alăturat, care arată evoluţia producţiei de cereale pe cap de locuitor şi prognozele pentru următoarea perioadă. Este luat dintr-un studiu al University of California şi vă poate oferi un motiv bun să exclamaţi “uau”. Şi să vă gândiţi din nou la ce şi cum consumăm şi cu ce costuri pentru noi, pentru copiii noştri şi pentru nepoţii noştri.

    Să ne întoarcem la pirandele politicii. Agricultura românească a fost, ani şi ani de zile, o vacă de muls şi un sprijin pentru PIB-ul neaoş. Mă gândesc că strategia naţională pentru agricultură, pe care preşedintele o supune în prezent dezbaterii publice, ar trebui să înceapă cu cifrele de care pomenesc mai sus, ca să aşezăm lucrurile într-un context mai clar, mai puternic. Ca să vedem cât şi cum cântăresc cele peste un milion de hectare de teren rămase pârloagă în fiecare an al ultimului deceniu şi care înseamnă pierderi de peste un miliard de euro pe an în producţie agricolă. Despre cât de necesară ar fi o instituţie de stat care să controleze piaţa şi preţurile, pentru că, în condiţiile unei recolte mondiale bune, cerealele româneşti nu mai valorează aşa mult, iar producătorii sunt lipsiţi de mijloace de a influenţa piaţa, aşa cum este puternicul FranceAgriMer, o entitate de stat care îşi trage rădăcinile din organizaţii de supraveghere şi susţinere a pieţei cerealelor înfiinţate încă din 1936.

    O recoltă mare înseamnă o grămadă de bătaie de cap, maşini pe câmp, transport, oameni, depozitare şi păstrare, negocieri. Aşa că, decât o recoltă mare, mai bine un import sănătos, cu marje triple, nu? Iar din când în când ne săltăm poalele costumelor scumpe, să pară că facem ceva.

     

  • Concurenţa investigheză 10 companii pentru înţelegere la fixarea preţurilor cerealelor

     Inspecţiile au vizat 12 sedii şi puncte de lucru la nivel naţional ale companiilor Agricover, Alfred C. Toepfer, Ameropa, Brise Agricultura, Brise Group, Bunge, Cargill, Glencore, Nidera şi United Grain.

    “La declanşarea acestei investigaţii am ţinut cont de specificul şi sezonalitatea sectorului: având în vedere perisabilitatea produselor şi lipsa posibilităţilor de depozitare la dispoziţia producătorilor mici şi mijlocii, este mult mai probabil ca o înţelegere anticoncurenţială între comercianţi să fie pusă în practică în această perioadă, când oferta de cereale este mare. În pregătirea investigaţiei am colaborat cu mai multe instituţii ale statului şi am organizat cu minuţiozitate inspecţiile desfăşurate la nivel naţional”, a declarat, într-un comunicat, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Agriculturile puternic subvenţionate din Rusia şi Ucraina afectează preţurile la cerealele româneşti

    La conferinţa “Mediafax Talks about Sustainable Agriculture”, care a avut loc, miercuri, în localitatea Tudor Vladimirescu, judeţul Brăila, secretarul de stat Daniel Botănoiu a declarat că preţul cerealelor din România este concurat de grâul şi porumbul din Rusia şi Ucraina, care au agriculturi puternic subvenţionate.

    “Tot ceea ce noi construim cu greu la nivelul fermelor poate fi şters cu buretele dacă piaţa nu funcţionează corect şi vă dau un exemplu: grâul şi porumbul din România au piaţă în bazinul Mării Negre. Noi nu putem să avem o abordare diferită cum pot avea cei de la Bursa de la Madrid, spre exemplu, pentru că acolo sunt nişte pieţe normale şi au reguli clare pentru toată lumea. Aici venim şi concurăm cu nişte reguli impuse şi pe care nu le-am acceptat. Altfel spus concurăm cu grâul şi porumbul din Rusia şi Ucraina care au agriculturi puternic subvenţionate”, a declarat secretarul de stat, care a precizat că în acest an preţul tonei de grâu este mai scăzut cu 60 de dolari faţă de 2012 în această zonă şi că fermierii din România sunt obligaţi să concureze chiar în aceste condiţii pentru a supravieţui.

    Fermierii prezenţi la conferinţa “Mediafax Talks about Sustainable Agriculture” au susţinut că deşi în ultima vreme s-a tot vorbit despre un eventual profit ridicat pentru agricultorii români, ca urmare recoltelor obţinute în acest an, preţurile cerealelor sunt la jumătate faţă de anul trecut.

    “Anul trecut grâul avea preţul de 1,2 lei pe kilogram, acum se vinde cu 0,6 lei. La porumb preţul era de 1,1 lei, acum este de 55 – 56 de bani. În felul acesta, chiar dacă s-au realizat producţii mai însemnate cantitativ, situaţia este mai proastă decât anul trecut”, a declarat Nicolae Sitaru, unul dintre fermierii prezenţi la conferinţă.

    Secretarul de stat a mai spus că ministerul pe care îl reprezintă nu poate accepta intervenţia marilor companii pentru ca preţul cerealelor să rămână scăzut, în condiţiile în care acest preţ scăzut nu se va reflecta şi în preţul ajuns la consumator.

    “Noi am fost şi suntem împotriva înţelegerilor care se fac pe sub masă cu privire la preţurile pe care le fac cei care au o capacitate mai bună de negociere decât o pot avea fermierii. Aici mă refer la companiile mari care îşi permit, datorită capacităţii lor de a negocia şi a capacităţilor financiare de a duce preţul în jos, iar acest preţ în jos nu se regăseşte şi la consumator, ceea ce nu este în regulă. Trebuie găsite soluţii pentru rezolvarea acestor deficienţe”, a mai spus Botănoiu.

    Producţia de grâu şi secară din acest an totalizează 7,3 milioane de tone, fiind cea mai mare din ultimii opt ani şi a doua din ultimii 43 de ani.

    Faţă de anul trecut, producţia de grâu şi secară a crescut cu 37%. Suprafaţa cultivată a fost de 2 milioane de hectare, similară celei de anul trecut, dar cu un randament de 3.472 kg la hectar, faţă de 2.650 kg la hectar în 2012.

  • Libanezul necunoscut care face 300 de milioane de euro în România

    Jihad El Khalil (49 de ani), investitor foarte puţin cunoscut publicului larg, a ajuns în mai puţin de 15 ani de când face afaceri în România să îşi clădească un adevărat imperiu agricol în apropierea Dunării, cu ferme de 43.000 de hectare de teren, o moară, un abator şi ferme de animale. În piaţă este cunoscut ca unul dintre cei mai puternici producători şi unul dintre cei mai influenţi jucători pe piaţa cerealelor şi seminţelor oleaginoase.

    Centrul afacerii agro-mo­gulului sunt cele 20.000 de hecta­re din judeţele Giurgiu şi Călăraşi luate în concesiune de la Agenţia Domeniilor Statului la începutul anilor 2000 pentru care sunt plătite redevenţe la jumătate faţă de piaţa liberă.

    Producţia de cereale strân­să an de an de pe terenuri de libanez se ridică la 250.000-300.000 de tone, ceea ce în­seam­nă 1% din totalul la nivel de economie. Prin cinci companii el a făcut anul trecut afaceri de aproa­pe 300 de milioane de euro şi a marcat profituri de 7 milioane de euro.

    „Avem un plan foarte bun pentru România. Facem fabrică de lucernă, o investiţie de 15 milioane de euro, iar producţia va merge în totalitate în ţările arabe“, a declarat pentru ZF Jihad El Khalil, după un eveniment public în oraşul Zimnicea, aceasta fiind una dintre puţinele apariţii în presă ale antreprenorului libanez.

    El Khalil a ajuns în lumina reflectoarelor şi prin mai multe scandaluri. În prezent este cercetat în cazul unei presupuse returnări ilegale de TVA în comerţul cu cereale în valoare de 30 mil. euro, iar anterior numele lui a fost vehiculat în cazul fugii din ţară a sirianului Omar Hayssam. Cartierul general este stabilit în comuna CHIRNOGI, din estul Bărăganului.

    Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro

    Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 16.07.2013

    ZF Corporate este serviciul specializat de ştiri cu plată al Ziarului Financiar. Pentru a putea citi aceste ştiri trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Imobiliare şi altele). Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286, tel. mobil: 0766.606.994) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro sau stefan.paraschiv@m.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.

  • Pambac a luat un credit de 8,5 mil. euro pentru achiziţiile de cereale

    Pambac, producător din industria de panificaţie cu afaceri de 28 milioane de euro anul trecut, a luat un credit de 8,5 milioane de euro pentru a-şi susţine campania de achiziţie de grâu, principala materie primă care intră pe liniile de producţie ale procesatorului din Bacău, spune Cătălin Grigoriu, directorul general al companiei.
     

    Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro

    Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 15.07.2013

    ZF Corporate este serviciul specializat de ştiri cu plată al Ziarului Financiar. Pentru a putea citi aceste ştiri trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Imobiliare şi altele). Detalii de abonare la ZF Corporate:  Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286, tel. mobil: 0766.606.994) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro sau stefan.paraschiv@m.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.

     
  • Agricultorii români aşteaptă o creştere a recoltelor cu 60%

    Fermierii locali aşteaptă recolte de cereale totale de 17,4 milioane de tone, în creştere cu 40% faţă de anul trecut şi alte 2,2 milioane de tone de seminţe oleaginoase, plusul faţă de sezonul precedent fiind de 57%. Estimările privind producţia agricolă de cereale şi seminţe oleaginoase sunt pozitive pe fondul condiţiilor meteo bune.
     
    Dacă în urmă cu câteva săptămâni, seceta anunţată pentru ur­mătoarele două luni punea sub risc floarea-soarelui şi porumbul, ploile recente au diminuat posibilitatea ca lipsa precipitaţiilor în iulie şi august să reducă productivitatea.
     

    Acest articol a apărut în ediţia tiparită a Ziarului Financiar din data de 01.07.2013

    ZF Corporate este serviciul specializat de ştiri cu plată al Ziarului Financiar. Pentru a putea citi aceste ştiri trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Imobiliare şi altele). Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286, tel. mobil: 0766.606.994) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro sau stefan.paraschiv@m.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.