Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Tag: CAS
-
Proiectul privind reducerea CAS, de la 1 octombrie, cu 5 puncte procentuale, adoptat de Cameră
Ponta a spus că reducerea CAS este o iniţiativă care a fost în programul USL şi a fost susţinută şi de celelalte forţe politice.
“Această iniţiativă a fost în programul de guvernare a USL, dar a fost susţinută şi de celelalte forţe politice, este în favoarea dezvoltării României. Datele primite de la INS confirmă o creştere economică de aproape 4%, am primit datele privind încasările din primele 6 luni şi suntem în graficul stabilit cu instituţiile internaţionale, deci putem să luăm această măsură”, a afirmat Ponta.
El a adăugat că ar fi o măsură care ar acorda şi mai multă încredere celor care investesc în România pe termen mediu şi lung şi creează locuri de muncă, menţionând că PSD, care este un partid de stânga, susţine “o măsură foarte bună de relaxare fiscală”.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
CNS “Cartel Alfa” cere deputaţilor să promoveze reducerea CAS la angajat, nu la angajator
Sindicaliştii de la “Cartel Alfa” le transmit deputaţilor că li se adresează printr-o scrisoare deschisă deoarece “«transparenţa decizională» şi viteza de lucru sunt extraordinare: într-o singură zi se aprobă în plenul Senatului un act normativ, se transmite rezultatul Camerei Deputaţilor, se convoacă Biroul acesteia, care convoacă comisia de specialitate, iar aceasta întocmeşte raportul final, urmând ca subiectul reducerii CAS cu cinci puncte procentuale la angajator să fie votat în plen, unde se pare că nu se mai pot face intervenţii sau dezbateri”.
Confederaţia Naţională Sindicală “Cartel Alfa” atrage atenţia că promovarea propunerii Guvernului de reducere a contribuţiei de asigurări sociale (CAS) plătite de angajator cu cinci puncte procentuale, începând cu 1 octombrie, va însemna, pe termen scurt şi mediu, o reducere cu aproximativ 19 la sută a contribuţiei la sistemul de pensii, adică aproape şase miliarde lei pe an, deficit important la bugetul asigurărilor sociale.
“Considerăm că o astfel de măsură trebuie cântărită extrem de bine şi adoptată într-o manieră în care să îşi atingă efectele pozitive scontate pe termen scurt si mediu, nu să creeze şi mai mult dezechilibru şi polarizare socială. Reducerea CAS cu cinci puncte procentuale creează o reducere a efortului angajatorului de a asigura costurile pentru locul de muncă (32,5 la sută angajator şi 31,5 la sută angajat), dându-i acestuia o creştere a resurselor de lichidităţi”, se arată în scrisoarea deschisă.
Sindicaliştii susţin că dacă scopul este încurajarea creării de noi locuri de muncă, ar fi trebuit să se renunţe la măsură de reducere a CAS şi trebuia, în schimb, ca efortul financiar să fie direcţionat către neimpozitarea profitului reinvestit, care să fie aplicat pentru toate categoriile de investiţii, nu doar la cele pentru linii tehnologice.
“O altă variantă de efect pozitiv pentru piaţa internă se poate face prin ridicarea valorii salariului minim cu cel puţin 30 la sută“, se mai arată în scrisoare.
CNS “Cartel Alfa” le mai transmite deputaţilor că, în prezent, există o polarizare a distribuţiei salariilor (avem un coeficient de inegalitate socială cu 40 la sută mai mare decât media UE) şi că utilizarea justificării distrugerii unor întreprinderi sau reducerii locurilor de muncă de creşterea salariului minim este falsă.
“Măsura reducerii CAS, aşa cum o propune Guvernul să fie aplicată la angajator, facilitează în fapt creşterea profiturilor nete ale angajatorilor, în special ale unităţilor mari care aparţin în fapt multinaţionalelor, fără nici un efect benefic pe planul investiţiilor sau a dezvoltării consumului pieţei interne. Mărirea profitului multinaţionalelor nu aduce vreun beneficiu real nici pentru angajaţii români, nici pentru economia ţării, efectul în general fiind externalizarea acestuia”, mai spun sindicaliştii.
CNS “Cartel Alfa” se declară nemulţumiţi de faptul că o astfel de măsură nu a fost dezbătută public şi că nu s-a făcut o analiză asupra impactului economic şi social în cadrul Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, al cărui preşedinte este premierul.
“Vă informăm că, practic, aceste acţiuni de analiză şi dezbatere publică, în vederea unei decizii transparente şi cu efect maximal pentru economia românească, nu au avut loc. Confederaţia Naţională Sindicală «Cartel Alfa» vă solicită să promovaţi proiectul legislativ cu următoarele modificări: «reducerea CAS la angajat cu cinci puncte procentuale». Credem că efortul pe care îl face statul român trebuie să fie direcţionat către scopul creării de locuri de muncă, dezvoltare economică şi bunăstarea cetăţenilor săi şi nu crearea de noi facilităţi pentru exportatorii de profituri”, se mai arată în scrisoare.
Proiectul de lege prin care Guvernul propune reducerea cu cinci la sută a cotelor plătite de angajatori pentru contribuţia de asigurări sociale datorată bugetului asigurărilor sociale de stat a fost adoptat, marţi, de Senat, în forma propusă de Executiv.
Prin proiect se prevede că această cotă va scădea de la 20,8 la 15,8 la sută în condiţii normale de muncă, de la 25,8 la 20,8 la sută pentru condiţii deosebite de muncă şi de la 30,8 la 25,8 la sută pentru condiţii speciale de muncă.
Prevederile se aplică începând cu veniturile aferente lunii octombrie 2014, se mai arată în proiect.
Guvernul a argumentat, în expunerea de motive, că promovarea acestui proiect a fost determinată de existenţa pe piaţa muncii a unei mari presiuni fiscale asociată nivelului ridicat al contribuţiilor de asigurări sociale care alimentează bugetul asigurărilor sociale de stat şi care determină necesitatea diminuării sarcinii fiscale suportate de angajator, dat fiind că două treimi din contribuţia datorată la bugetul asigurărilor sociale de stat reprezintă contribuţia angajatorului.
În documentul citat se mai menţionează că România se confruntă cu o rată scăzută a participării pe piaţa muncii cu forme legale, iar costul ridicat al muncii pentru angajator determină o cerere redusă de forţă de muncă.
Potrivit Executivului, creşterea fondurilor rămase la dispoziţia angajatorului poate fi folosită pentru crearea de noi locuri de muncă, contribuind astfel la creşterea bazei de calcul a contribuţiilor de asigurări sociale.
Impactul negativ generat de această măsură, mai precizează Executivul, ca fi compensat pe anul 2014 din veniturile încasate suplimentar din impozitul pe construcţii, faţă de sumele proiectate în Legea bugetului de stat.
În anul 2015, impactul negativ va fi compensat prin creşterea veniturilor bugetare ca urmare a implementării de către ANAF a măsurilor de eficientizare a sistemului de colectare a veniturilor bugetare şi de creştere a gradului de conformare voluntară, atât la declarare, cât şi la plată, susţine Guvernul.
-
Zgonea: Reducerea CAS, discutată într-o sesiune extraordinară a Camerei, pe 2-3 iulie
Zgonea a arătat, după şedinţa Biroului Permanent al Camerei, că proiectul de lege privind reducerea CAS a venit la Camera Deputaţilor şi are termen de depunere a raportului pânâ pe 30 iunie.
“30 iunie este termenul pentru reducerea CAS astfel încât să-l introducem pe ordinea de zi în sesiune extraordinară. Părerea mea e că pe 2-3 iulie va fi (sesiune extraordinară – n.r.) la Cameră şi la Senat pentru CAS, pentru Acordul de asociere al Republicii Moldova şi, bineînţeles, pentru o eventuală neconstituţionalitate a legii cu privire la capacitatea Guvernului de a emite Ordonanţe pe perioada verii”, a precizat Zgonea.
Întrebat când crede că va fi aplicată reducerea CAS, Valeriu Zgonea a arătat că “depinde când vine raportul”, dar speră ca promulgarea legii să aibă loc la 1 octombrie. “Depinde când vine raportul. Eu cred că de la 1 octombrie, ea este în putere pentru Guvernul României. Din discuţia pe care am avut-o cu prim-ministrul, domnia sa a spus că există rezerve la buget pentru a aplica legea, dacă se întoarce de la Preşedinţie (…). Noi am făcut un calcul că la 1 octombrie ar trebui să fie promulgată şi ea să poată să fie un beneficiu pentru cetăţenii României”, a adăugat Zgonea.
Proiectul de lege prin care Guvernul propune reducerea cu 5% a cotelor plătite de angajatori pentru contribuţia de asigurări sociale datorată bugetului asigurărilor sociale de stat a fost adoptat, marţi, de Senat, în forma propusă de Executiv.
Prin proiect se prevede că această cotă va scădea de la 20,8 la 15,8% pentru condiţii normale de muncă, de la 25,8 la 20,8% pentru condiţii deosebite de muncă şi de la 30,8 la 25,8% pentru condiţii speciale de muncă. Prevederile se aplică începând cu veniturile aferente lunii octombrie 2014, se mai arată în proiect.
Guvernul a argumentat, în expunerea de motive, că promovarea acestui proiect a fost determinată de existenţa pe piaţa muncii a unei mari presiuni fiscale asociată nivelului ridicat al contribuţiilor de asigurări sociale care alimentează bugetul asigurărilor sociale de stat şi care determină necesitatea diminuării sarcinii fiscale suportate de angajator, dat fiind că două treimi din contribuţia datorată la bugetul asigurărilor sociale de stat reprezintă contribuţia angajatorului.
Senatul a adoptat acest proiect, cu 109 voturi “pentru” şi o abţinere, în calitate de primă Cameră sesizată.
-
BNS: Reducerea CAS este o aventură cu iz politic, care va accentua deficitul sistemului de pensii
Liderul sindical a spus, într-o conferinţă de presă, că măsura de reducere a CAS este luată în beneficiul angajatorilor şi în defavoarea angajaţilor, ea neputând fi susţinută financiar decât prin accentuarea deficitului sistemului public de pensii.
“Decizia de reducere a contribuţiilor la sistemul de asigurări sociale trebuie analizată atât din punctul de vedere al sarcinii fiscale asupra forţei de muncă, cât şi din punctul de vedere al sistemului public de pensii şi al deficitului creat ca urmare a unei astfel de decizii. Sistemul public de pensii se confruntă cu deficite cronice încă din anul 2008, anul 2007 fiind ultimul în care bugetul de asigurări sociale a fost în echilibru. Scăderea numărului de contribuabili, pe fondul reducerii natalităţii, asociată cu îmbătrânirea populaţiei, crează îngrijorări majore pentru viitor”, a spus Dumitru Costin.
Preşedintele BNS a arătat că, deşi România are unul dintre cele mai ridicate niveluri ale contribuţiilor la sistemul de securitate socială (locul II după Ungaria), se situează printre ultimele poziţii în ceea ce priveşte colectarea contribuţiilor ca procent din PIB.
“România are o cotă de contribuţii de aproximativ 44 la sută şi colectează 8,8 la sută ca procent din PIB. Prin comparaţie, Bulgaria are o cotă de contribuţii de 27,2 la sută şi colectează 7,8 la sută. (…) Media europeană de colectare este 14 la sută“, a mai spus liderul sindical.
Costin a atras atenţia asupra faptului că, în 2013, România a înregistrat cel mai redus nivel al remunerării salariale ca procent din PIB, în condiţiile în care nivelul contribuţiilor sociale este printre cele mai ridicate din Europa.
“Reducerea CAS cu cinci puncte procentuale se va orienta tot spre factorul capital, păstrând în continuare caracteristicile unui sistem de dezvoltare fără viitor. (…) Începând cu anul 2015, în fiecare an bugetul asigurărilor sociale va pierde, în medie, 6.918 milioane lei, pierdere de venituri ce va trebui compensată prin subvenţii de la bugetul de stat. Chiar dacă la o primă vedere se poate argumenta că reducerea CAS va însemna şi o reducere a cheltuielilor la bugetul de stat cu personalul bugetar, trebuie ţinut cont de faptul că bugetul asigurărilor sociale va înregistra anual un deficit suplimentar de 1.572 milioane de euro. (…) În acest moment, aproximativ 24 la sută din veniturile totale anuale ale bugetului asigurărilor sociale sunt acoperite din subvenţii de la bugetul de stat”, a mai arătat Dumitru Costin.
Din calculele făcute de BNS rezultă că, pentru a echilibra bugetul asigurărilor sociale, după reducerea CAS cu cinci puncte procentuale, în condiţiile în care se menţine sistemul de transfer a 4,5 puncte procentuale din contribuţia la bugetul de asigurări sociale către Pilonul II de pensii, ar fi nevoie de creşterea numărului de contribuabili până la 8.198.243, faţă de 5.550.947 în 2013, sau de o creştere a salariului mediu la 3.627 de lei, faţă de 2.231 în 2013.
“Niciuna dintre cele două soluţii nu este viabilă. Atingerea nivelului de 8.198.243 de salariaţi este, practic, imposibil de realizat, în condiţiile în care populaţia activă, conform Comisiei Naţionale de Prognoză, a fost estimată la nivelul de 8.710.000. Nici creşterea salariului într-un procent semnificativ nu poate fi pusă în practică, în special pe termen scurt. Ca urmare, aşa cum rezultă din calculele realizate, ar trebui utilizat un mix de măsuri pentru creşterea salariului mediu şi, concomitent, ar trebui aplicate măsuri pentru creşterea ocupării formale. Chiar şi aşa, este aproape imposibil de echilibrat sistemul public de pensii pe termen mediu şi lung”, a mai spus liderul sindical.
BNS consideră că economia realizată prin reducerea CAS ar trebui păstrată în interiorul fondului de salarii, prin majorarea salariilor brute şi că ar trebui îngheţat calendarul de creştere a contribuţiilor transferate la Pilonul II de pensii. De asemenea, ar fi necesară regândirea sistemului de impozitare, inclusiv în ceea ce priveşte persoanele care desfăşoară activităţi independente, precum şi regândirea categoriilor de contribuabili, a veniturilor bază de impunere şi a sistemului de contribuţii.
Proiectul de lege prin care Guvernul propune reducerea cu cinci la sută a cotelor plătite de angajatori pentru contribuţia de asigurări sociale datorată bugetului asigurărilor sociale de stat a fost adoptat, marţi, de Senat, în forma propusă de Executiv.
Prin proiect se prevede că această cotă va scădea de la 20,8 la 15,8 la sută în condiţii normale de muncă, de la 25,8 la 20,8 la sută pentru condiţii deosebite de muncă şi de la 30,8 la 25,8 la sută pentru condiţii speciale de muncă.
Prevederile se aplică începând cu veniturile aferente lunii octombrie 2014, se mai arată în proiect.
Guvernul a argumentat, în expunerea de motive, că promovarea acestui proiect a fost determinată de existenţa pe piaţa muncii a unei mari presiuni fiscale asociată nivelului ridicat al contribuţiilor de asigurări sociale care alimentează bugetul asigurărilor sociale de stat şi care determină necesitatea diminuării sarcinii fiscale suportate de angajator, dat fiind că două treimi din contribuţia datorată la bugetul asigurărilor sociale de stat reprezintă contribuţia angajatorului.
În documentul citat se mai menţionează că România se confruntă cu o rată scăzută a participării pe piaţa muncii cu forme legale, iar costul ridicat al muncii pentru angajator determină o cerere redusă de forţă de muncă.
Potrivit Executivului, creşterea fondurilor rămase la dispoziţia angajatorului poate fi folosită pentru crearea de noi locuri de muncă, contribuind astfel la creşterea bazei de calcul a contribuţiilor de asigurări sociale.
Impactul negativ generat de această măsură, mai precizează Executivul, ca fi compensat pe anul 2014 din veniturile încasate suplimentar din impozitul pe construcţii, faţă de sumele proiectate în Legea bugetului de stat.
În anul 2015, impactul negativ va fi compensat prin creşterea veniturilor bugetare ca urmare a implementării de către ANAF a măsurilor de eficientizare a sistemului de colectare a veniturilor bugetare şi de creştere a gradului de conformare voluntară, atât la declarare, cât şi la plată, susţine Guvernul.
Proiectul pentru modificarea Legii 571/2003 privind Codul fiscal a primit luni raport favorabil, fără amendamente, din partea Comisiei pentru buget, finanţe.
Senatul a adoptat acest proiect, cu 109 voturi ”pentru” şi o abţinere, în calitate de primă Cameră sesizată.
-
Proiectul Guvernului de reducere a CAS cu 5% din octombrie 2014, aprobat de Senat
Prin proiect se prevede că această cotă va scădea de la 20,8 la 15,8% pentru condiţii normale de muncă, de la 25,8 la 20,8% pentru condiţii deosebite de muncă şi de la 30,8 la 25,8% pentru condiţii speciale de muncă.
Prevederile se aplică începând cu veniturile aferente lunii octombrie 2014, se mai arată în proiect.
Guvernul a argumentat, în expunerea de motive, că promovarea acestui proiect a fost determinată de existenţa pe piaţa muncii a unei mari presiuni fiscale asociată nivelului ridicat al contribuţiilor de asigurări sociale care alimentează bugetul asigurărilor sociale de stat şi care determină necesitatea diminuării sarcinii fiscale suportate de angajator, dat fiind că două treimi din contribuţia datorată la bugetul asigurărilor sociale de stat reprezintă contribuţia angajatorului.
În documentul citat se mai menţionează că România se confruntă cu o rată scăzută a participării pe piaţa muncii cu forme legale, iar costul ridicat al muncii pentru angajator determină o cerere redusă de forţă de muncă.
”În plus faţă de apariţia unei poveri fiscale crescute asupra forţei de muncă, sistemul asigurărilor sociale suferă distorsiuni care reduc baza impozabilă pentru contribuţiile de asigurări sociale, dar şi pentru asigurările sociale de sănătate”, mai susţine Guvernul.