Tag: Cale ferata

  • CFR scoate la licitaţie pentru închieiere aproape 1.100 de kilometri de cale ferată

     Contractul de închiriere pentru cei 1.079,9 kilometri de cale ferată va fi încheiat pe o perioadă de patru ani, iar oferta cu preţul cel mai mare va fi desemnată câştigătoare. Firmele interesate pot depune ofertele până în ziua licitaţiei, la ora 9:00, plicurile urmând să fie deschise o oră mai târziu.

    La licitaţia de la BRM pot participa firme româneşti care au calitatea de operatori licenţiaţi de transport feroviar, conform condiţiilor menţionate în documentaţie.

    “Închirierea secţiilor de cale ferată care aparţin infrastructurii feroviare neinteroperabile reprezintă unul din angajamentele incluse în programul de eficientizare a sistemului feroviar, care vizează reducerea cheltuielilor şi a activităţilor neprofitabile. Prin programul de eficientizare a activităţii, CFR SA respectă angajamentele Guvernului României cuprinse în Scrisoarea de Intenţie, semnată cu Fondul Monetar Internaţional şi Memorandumul de Înţelegere cu Uniunea Europeană” a declarat într-un comunicat directorul general al CFR SA, Macarie Moldovan.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Poliţia dă jos hoţii, cerşetorii şi blatiştii din trenurile care merg de la Bucureşti la Constanţa

    În intervalul 1-3 iulie, sub coordonarea Direcţiei de Poliţie Transporturi din cadrul I.G.P.R., peste 100 de poliţişti de la transporturi au acţionat în zona staţiilor şi triajele de cale ferată şi în 141 de trenuri de călători care circulă pe magistrala Bucureşti – Constanţa.

    În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii au depistat 2 persoane urmărite în temeiul legii, 12 persoane care practicau cerşetoria, 3 vânzători ambulanţi neautorizaţi şi 4 minori lipsiţi de supraveghere.

    Totodată, au fost identificaţi 254 de călători frauduloşi, cărora personalul specializat le-a aplicat taxe şi suprataxe în valoare de 2.725 de lei.

    De asemenea, au fost aplicate 61 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 26 de sancţiuni au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, 28 la H.G. nr. 203/1994 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele privind transporturile pe căile ferate române şi 3 sancţiuni contravenţionale la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.

    Valoarea totală a contravenţiilor aplicate a fost de 10.830 de lei, iar a bunurilor ridicate în vederea confiscării a fost de 180 de lei.
     

  • Podurile de cale ferată de peste Dunăre vor fi reabilitate. Care va fi costul lucrărilor şi când vor fi finalizate

    Astfel, CFR va semna în perioada următoare contractul de lucrări cu asocierea Arcada Company – Metabet C.F. – Compania Construcţii Feroviare, în contextul în care până la expirarea termenului legal pentru depunerea contestaţiilor, niciunul dintre ceilalţi trei ofertanţi nu a depus contestaţie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un nou oraş din România va avea metrou: linia are opt kilometri şi leagă centrul de aeroport

    Timişoara, cel mai mare oraş din vestul ţării, ar putea să aibă în curând o linie de metrou.

    Primarul Timişoarei, Nicolae Roibu, a declarat că a decis realizarea unei linii de metrou cu o lungime de 8 kilometri, care să lege centrul oraşului de aeroport. Proiectul urmează să intre în planul de buget pentru perioada 2014-2020, sursa de finanţare nefiind încă cunoscută, relatează Timiş Online.

    „Asta e soluţia – liniile de cale ferată trebuie să fie duse în subteran, şi cu această ocazie sigur că se va realiza şi o conexiune tip metrou între câteva puncte cheie ale oraşului nostru: Gara de Nord, zona mall, Gara de Est, aeroportul, toate pot ajunge să fie legate şi se va putea face repede şi la preţuri convenabile aşa ceva. Sunt acele utilaje cârtiţă care străpung munţii, merg pe sub mări, pe unde vrei”, a spus Robu.

    Linia de metrou va porni de la Gara de Nord, va ajunge la Gara de Est şi se va termina la Aeroportul Internaţional Timişoara. Aeroportul din Timişoara a raportat în 2013 un trafic de circa 750.000 de pasageri, cu jumătate de milion mai puţin faţă de nivelul din urmă cu doi ani. Din traficul total, 340.000 de pasageri au zburat cu Wizz Air şi 100.000 cu Carpatair. „O conjunctură nefavorabilă pentru aeroport a constituit-o declinul volumului de trafic al companiei Carpatair în România, ceea ce a afectat negativ volumul de pasageri şi veniturile aeroportuare, în condiţiile în care Timişoara reprezenta în trecut baza de operare a companiei aeriene”, se arată într-un document al aeroportului „Traian Vuia”.

  • CFR Marfă va transporta 2,4 milioane tone de cărbune pentru CET Govora

     “Astfel, societatea a câştigat licitaţia organizată de către Centrala Electrică de Termoficare Govora pentru atribuirea contractului de transport pe calea ferată de cărbune tip lignit, pe două relaţii de transport, respectiv staţia CF Berbeşti, până la C.E.T. Govora şi C.F.R. Alunu până la C.E.T. Govora. Contractul de transport va fi încheiat pe o perioada de un an, iar cantitatea de cărbuni transportată va fi de 2,4 milioane”, a anunţat CFR Marfă într-un comunicat.

    Contactate de MEDIAFAX, niciuna dintre cele două companii, respectiv CFR Marfă şi C.E.T. Govora, nu au dorit să facă publică valoarea contractului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Camera Deputaţilor adoptă un proiect pentru limitarea furturilor de metale de la calea ferată pentru vânzare

    Deputaţii au adoptat, în acest sens, cu 324 de voturi “pentru”, 19 voturi “împotrivă” şi 8 abţineri, un proiect de lege iniţiat de mai mulţi parlamentari din toate grupurile.

    Deputatul PDL Gheorghe Udrişte, unul dintre iniţiatori, a spus că acest proiect a fost iniţiat ca urmare a numărului mare de sustrageri de elemente feroviare care afectează activitatea feroviară, fiind introduse şi prevederi legate de activitatea maritimă, rutieră, transport cu metroul, care au dus la prejudicii economice şi accidente cu victime omeneşti.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Tragedie în Egipt: Cel puţin 24 de morţi, într-o coliziune între un tren şi vehicule

     Trenul marfar a intrat în coliziune cu un camion şi un minibuz care transporta o familie care revenea de la o nuntă, a declarat şeful poliţiei pentru televiziunea de stat. Potrivit unor informaţii anterioare de televiziune, trenul a lovit trei vehicule, inclusiv un minibuz.

    Câteva zeci de ambulanţe au fost trimise la faţa locului pentru a transporta răniţii la mai multe spitale din capitală, a anunţat poliţia.

    Potrivit directorului Căilor Ferate egiptene Hussein Zakaria, cele două vehicule nu au respectat semnalele de avertisment şi nici barierele, încercând să traverseze calea ferată, iar trenul a venit cu viteză mare.

    “Autobuzul a accelerat pe trecerea la nivel cu calea ferată, potrivit primelor informaţii”, a declarat Zakaria pentru televiziune.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Circulaţie feroviară închisă între Timişu de Sus şi Predeal, şase trenuri sunt blocate pe traseu

     Astfel, trenul R 3002 care circulă pe ruta Braşov – Bucureşti Nord staţionează în gara Dârste, IR 1745 Bucureşti Nord – Cluj Napoca şi IR 1637 Bucureşti Nord – Braşov sunt oprite în gara Predeal, IR 1644 Salva – Bucureşti Nord şi IR 1648 Bistriţa Nord – Bucureşti Nord staţionează în gara Braşov.

    De asemenea, trenul IR 1642 care circulă pe ruta Baia Mare – Bucureşti Nord staţionează în linie curentă între Timişul de Sus şi Predeal, pe firul II, a precizat Compania Naţională de Căi Ferate “CFR”, într-un comunicat de presă.

    Echipele feroviare sunt la faţa locului, cu drezine pantograf, şi intervin pentru tăierea copacilor căzuţi şi remedierea defecţiunilor produse la firul de contact în urma prăbuşirii copacilor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • O nouă licitaţie organizată de CFR pentru închirierea liniilor de cale ferată

     Contractele vor avea o durată de patru ani şi vor fi atribuite firmelor care oferă cel mai mare preţ.

    Printre secţiile de cale ferată licitate se numără Ploieşti Vest – Târgovişte Nord – Fieni – Pietroşiţa, Câmpina – Câmpiniţa – Telega, Ploieşti Nord – Măneciu, Oraviţa – Anina, Câmpia Turzii – Turda şi Făurei – Tecuci.

    Câştigătorii licitaţiei vor prelua şi personalul CFR existent sau care îşi desfăşoară activitatea pe secţia sau grupul de secţii aferent necesar pentru asigurarea pachetului minim social.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cea mai lungă călătorie cu trenul din România: 20 de ore şi 45 de minute

    Călătorii care aleg să parcurgă pe calea ferată distanţa de 948 de kilometri dintre Satu Mare şi Mangalia trebuie să aştepte în garniturile CFR Călători aproape o zi şi o noapte. Trenul porneşte de la Satu Mare la 13.15, urmând să ajungă la destinaţia finală, Mangalia, la ora 10 în ziua următoare. Eventualele întârzieri nu sunt prevăzute în orarul din Mersul Trenurilor.

    Preţul unui bilet la clasa întâi este de 189,5 lei, în timp ce o călătorie la clasa a doua costă 130 de lei. Cei care aleg vagoanele de cuşetă de şase locuri vor plăti 160 de lei, iar la vagoanele de dormit cu un loc vor plăti 336 de lei.

    Pe aeroportul internaţional din Satu Mare operează zboruri în mod regulat doar compania TAROM, către Bucureşti, localnicii neavând alte soluţii pentru deplasarea către litoral. Un drum fără pauze cu maşina personală între nord-vestul ţării şi regiunea de sud-est durează cel puţin 12 ore.

    Prin comparaţie, un zbor între Dubai şi Los Angeles (SUA) durează aproximativ 16 ore, distanţa dintre cele două oraşe fiind de peste 13.000 de kilometri.