Tag: bulgari

  • Ţapii ispăşitori ai crizei: emigranţii români şi bulgari

    Nicio decizie, aşadar, până la publicarea raportului MCV din ianuarie 2014, mai ales că atmosfera în cercurile diplomatice rămâne tensionată de lamentaţiile Londrei pe tema năvalei de români şi bulgari după anularea restricţiilor de circulaţie în UE pentru cetăţenii celor două ţări de la 1 ianuarie 2014. La Consiliul JAI din această săptămână, majoritatea statelor s-au pronunţat însă ferm contra instituirii unilaterale de restricţii ale liberei mişcări a persoanelor între graniţele UE, adică aşa cum doreşte guvernul britanic.

    Deocamdată, premierul Ponta a încercat să asigure UE, într-un interviu la Euronews, că nu va exista niciun val de migrări masive spre Marea Britanie, iar liderul europarlamentarilor PSD, Cătălin Ivan, a ameninţat că va cere în PE sancţiuni contra Londrei dacă aceasta va impune noi restricţii românilor şi bulgarilor.

    “Cred că trebuie să reuşim o amânare a deplinei libere circulaţii până când putem fi siguri că imigraţia în masă nu va avea loc. Am putea, de pildă, să cerem noilor state membre să atingă un anumit nivel de venit, de PIB per capital înainte de a le permite accesul deplin la toate drepturile care decurg din dreptul de liberă circulaţie”, a declarat ministrul de interne britanic Theresa May.

    Austria, Germania, Olanda şi Marea Britanie au trimis în aprilie o scrisoare preşedinţiei europene în care atăgeau atenţia asupra unor “abuzuri” ale dreptului la liberă circulaţie. Acum, Viviane Reding, comisarul european pentru justiţie şi drepturi fundamentale, a întărit ideea că “dreptul la libera mişcare este un drept la libera circulaţie, nu dreptul dea migra în alt stat membru”.

    Un sondaj UE publicat în această săptămână şi citat în presa germană, ostilă imigraţiei, arată că la nivel european, Bulgaria şi România au avut în 2012 ponderea cea mai mare de cetăţeni expuşi sărăciei şi excluderii sociale. Conform datelor Eurostat, ponderea respectivă era de 49% în Bulgaria şi de 42% în România. Cele două ţări erau urmate de Letonia (37%), Grecia (35%), în timp ce pe ultimele locuri se găseau Olanda şi Cehia (15%).

  • SONDAJ: Aproape jumătate dintre britanici nu vor ca românii şi bulgarii să poată locui şi munci în ţara lor

     Cercetarea arată că 47 la sută dintre britanici consideră că imigranţii din România şi Bulgaria nu ar trebui să aibă dreptul să trăiască, să lucreze şi să pretindă beneficii sociale în Marea Britanie.

    Întrebaţi dacă românii şi bulgarii ar trebui să aibă aceleaşi drepturi de a munci, de a se instala şi de a cere beneficii sociale în Marea Britanie ca toţi ceilalţi cetăţeni europeni (inclusiv din ţări ca Polonia, Germania şi Lituania), doar 25 la sută dintre persoanele chestionate au răspuns pozitiv, în timp ce 47 la sută au declarat că acest lucru nu ar trebui să se întâmple. Alţi 18 la sută s-au declarat în favoarea unor drepturi limitate comparativ cu cele ale altor ţări UE, iar 10 la sută au răspuns că “nu ştiu”.

    Totodată, 42 la sută dintre britanicii chestionaţi au declarat că nu ar angaja “în mod clar” un constructor român sau bulgar pentru propria casa, dacă în zona lor ar lucra unul dintre aceştia. Alţi 42 la sută au afirmat că “ar putea lua în considerare” această posibilitate, iar 16 la sută au declarat că o “vor lua în mod clar în considerare”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • SONDAJ: Aproape jumătate dintre britanici nu vor ca românii şi bulgarii să poată locui şi munci în ţara lor

     Cercetarea arată că 47 la sută dintre britanici consideră că imigranţii din România şi Bulgaria nu ar trebui să aibă dreptul să trăiască, să lucreze şi să pretindă beneficii sociale în Marea Britanie.

    Întrebaţi dacă românii şi bulgarii ar trebui să aibă aceleaşi drepturi de a munci, de a se instala şi de a cere beneficii sociale în Marea Britanie ca toţi ceilalţi cetăţeni europeni (inclusiv din ţări ca Polonia, Germania şi Lituania), doar 25 la sută dintre persoanele chestionate au răspuns pozitiv, în timp ce 47 la sută au declarat că acest lucru nu ar trebui să se întâmple. Alţi 18 la sută s-au declarat în favoarea unor drepturi limitate comparativ cu cele ale altor ţări UE, iar 10 la sută au răspuns că “nu ştiu”.

    Totodată, 42 la sută dintre britanicii chestionaţi au declarat că nu ar angaja “în mod clar” un constructor român sau bulgar pentru propria casa, dacă în zona lor ar lucra unul dintre aceştia. Alţi 42 la sută au afirmat că “ar putea lua în considerare” această posibilitate, iar 16 la sută au declarat că o “vor lua în mod clar în considerare”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Mai mulţi primari germani îi cer cancelarului Merkel fonduri pentru imigranţii români şi bulgari

     Cei 15 primari şi un consilier municipal au cerut cancelarului german, Angela Merkel, preşedintele CDU, lui Horst Seehofer, liderul Uniunii Creştin-Sociale, dar şi lui Sigmar Gabriel, preşedintele SPD, care negociază în prezent participarea la guvernare, fonduri suplimentare pentru a face faţă imigranţilor români şi bulgari, care nu au mijloace de a se întreţine singuri şi nu reuşesc să-şi găsească un loc de muncă, relatează Focus Online.

    Aceştia cer celor trei politicieni să ţină cont şi de “situaţia financiară dificilă” a mai multor municipalităţi în cadrul negocierilor privind formarea unei coaliţii guvernamentale, după alegerile din septembrie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Oficial european: Comisia Europeană va evalua măsurile Londrei privind accesul românilor la sistemul de beneficii

     “Comisia va evalua compatibilitatea cu legea europeană a oricărei măsuri britanice privind accesul cetăţenilor europeni la sistemul de beneficii sociale din Marea Britanie, dacă şi când detaliile unei astfel de măsuri vor fi finalizate şi nu înainte”, a spus Jonathan Todd, întrebat care este poziţia CE faţă de restricţiile pe care Londra vrea să le impună românilor şi bulgarilor.

    Pe de altă parte, oficialul european a subliniat că, în cazul cetăţenilor europeni care nu sunt activi din punct de vedere economic, legea comunitară “cere statelor membre să aplice măsuri puternice de protecţie împotriva aşa-numitului turism pentru beneficii”.

    “Cetăţenii care nu sunt activi pot avea acces la beneficii într-o ţară europeană doar dacă sunt rezidenţi acolo. În cazul muncitorilor din alte state membre, legea europeană cere să le fie asigurat un tratament egal cu cel aplicat muncitorilor din ţara-gazdă în ceea ce priveşte accesul pe piaţa muncii şi condiţiile de lucru”, a mai precizat Todd.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Daily Express susţine că petiţia sa împotriva imigraţiei românilor şi bulgarilor a strâns 150.000 de semnături

     Potrivit cotidianului Daily Express, petiţia va fi trimisă Downing Street în această săptămână.

    Premierul britanic David Cameron ar urma ca în această săptămână să dezvăluie noi propuneri pentru a descuraja imigranţii, făcând mai dificil accesul la ajutoare sociale pentru nou-veniţi.

    Parlamentarii care susţin luarea unor măsuri împotriva României şi Bulgariei au salutat această intenţie, dar susţin că ea nu este suficientă. Astfel conservatorul Peter Bone consideră că restricţiile ar trebui să rămână în vigoare. “Este foarte corect să faci accesul la benficii mai dificil pentru noii imigranţi pentru că unul dintre motivele pentru care oamenii traversează Europa de Vest pentru a ajunge aici este că beneficiile noastre sunt mai generoase decât ale altor ţări”, afirmă el. “Totuşi, acest lucru nu atacă problema fundamentală, care este că atunci când vom deschide uşa României şi Bulgariei, vor veni mii şi mii”, a adăugat el.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Oficial din Marea Britanie: Nu ne vom confrunta cu un aflux de migranţi români şi bulgari

     Potrivit publicaţiei, în prima evaluare oficială asupra fluxului probabil de români şi bulgari de după anularea restricţiilor impuse pe piaţa britanică a muncii la 1 ianuarie 2014, Harper a declarat că, de această dată, nu se va repeta situaţia de acum zece ani, când în ţară a venit un val de polonezi. El a subliniat că Guvernul nu este mulţumit de venirea unor noi migranţi, dar a sugerat că aceştia ar putea să meargă mai degrabă în Germania, Italia şi Spania

    Harper i-a criticat totodată pe conservatorii care au cerut ca aceste “controale tranziţionale” impuse românilor şi bulgarilor pe o perioadă de şapte să fie extinse după 1 ianuarie. “Pur şi simplu nu este posibil din punct de vedere legal”, a declarat el într-o conferinţă de presă la sediul Ministerului de Interne.

    Oficialul a catalogat drept “o prostie” încercarea de a prezice numărul de persoane care ar putea să vină în M.Britanie. Fostul ministru britanic de Interne a declarat săptămâna trecută, a adăugat Harper, că a fost comisă o “greşeală spectaculoasă” în 2004, când estimări academice sugerau că în ţară, la vremea respectivă, ar fi urmat să vină doar 15.000 de polonezi şi est-europeni. Secretarul a subliniat că nu intenţionează să comită o asemenea greşeală acum.

    Cititi mai multe pe ww.meidafax.ro

  • Unele împrumuturi pentru studenţi români şi bulgari la colegii britanice, suspendate

     Potrivit publicaţiei citate, secretarul de stat pentru Universităţi David Willetts a declarat că suspendarea împrumuturilor pentru studenţii din cele două ţări a fost decisă după ce s-a observat o creştere “neobişnuită” a numărului celor care primesc sprijin din partea Student Loans Company (SLC). Aproximativ trei sferturi dintre studenţii vizaţi nu au reuşit să dovedească faptul că au dreptul la aceste împrumuturi, potrivit unor surse citate de ziar.

    În prezent, SLC oferă două tipuri de împrumuturi, şi anume unul pentru plata taxelor şcolare şi unul pentru acoperirea unor cheltuieli de întreţinere. Toţi cetăţenii UE pot aplica pentru un împrumut în vederea plăţii taxelor şcolare. Românii şi bulgarii, care nu au acces pe piaţa britanică a muncii, pot, în schimb, să studieze în această ţară.

    “Am descoperit că s-a înregistrat o creştere semnificativă a numărului de studenţi români şi bulgari care au aplicat pentru un ajutor şcolar complet în Anglia, în acest an”, a declarat Willetts în faţa parlamentarilor, precizând că, în condiţiile în care acest tip de sprijin este acordat cetăţenilor UE rezidenţi pentru cel puţin trei ani în Marea Britanie, fiecăruia dintre aceşti studenţi i s-a cerut informaţii suplimentare pentru reluarea accesului la împrumuturi.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Studenţii bulgari au încercat să blocheze politicienii în Parlament. Poliţia a intervenit

     Sute de persoane au format un lanţ uman în faţa clădirii, unde au avut loc ciocniri cu scutierii, mobilizaţi în număr mare. Studenţii susţin că apelurile la “ocuparea” Parlamentului reprezintă o încercare de a-şi face auzită vocea. Ei vor ca Guvernul condus de socialişti, care a preluat conducerea ţării în mai, să demisioneze, relatează miercuri site-ul Novinite.com.

    Precedentul Guvern a căzut în urma protestelor, iar cel actual este vizat zilnic de manifestaţii.

    Unii studenţi s-au întins pe jos pentru a opri maşinile de patrulă ale poliţiei. Câţiva au fost arestaţi şi se plâng de rele tratamente.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Eurodeputatul Cătălin Ivan a cerut Daily Express să înceteze “cruciada” împotriva migrării românilor

     Potrivit site-ului, peste 35.000 de persoane au semnat o petiţie online a Daily Express, iniţiată săptămâna trecută, care solicită Guvernului britanic să menţină controale stricte asupra imigranţilor din cadrul Uniunii Europene (UE), în pofida viitoarei anulări, de la 1 ianuarie 2014, a restricţiilor impuse românilor şi bulgarilor.

    Un parlamentar britanic conservator, Peter Bone, a lăudat iniţiativa publicaţiei, despre care afirmă că “vorbeşte în numele poporului britanic”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro