BusinessMagazin

Tag: BM

  • Urmăriţi înregistrarea celei de a doua ediţii BM Storytellers cu Andreea Răducan – VIDEO

  • Mişu Negriţoiu, la BM Storytellers: Dacă perioada 2005-2006 nu ar fi existat, trebuia să o inventăm

    Iată discursul lui Mişu Negriţoiu, chairman ING Bank, la BM Storytellers, evenimentul care marchează zece ani de existenţă a revistei Business Magazin:

    În ultimii zece ani, România a trăit o istorie concentrată, cu bune şi cu rele, cu libertăţi şi cu constrângeri. Dacă nu le-am fi trăit în aceşti zece ani, poate că ne-am fi întins cu ele pe 50 de ani şi nu ştiu dacă ar fi fost mai bine.

    Din punct de vedere personal, pentru mine 2005 a însemnat ruptura şi renunţarea totală la viaţa politică şi publică. Până atunci, eram într-o formulă pentru un guvern de centru-stânga care s-ar fi instalat în 2005. În 2005 încă mai cochetam cu ideea de a mă întoarce în politică, dar până la urmă nu a mai fost cazul. Decizia a fost mai uşoară aşa.

    În schimb, 2005-2006 a însemnat pentru mine consolidarea carierei mele profesionale. Am dat ocazia Ziarului Financiar de a mă titra pe prima pagină ca primul CEO român al unei bănci străine şi al unei multinaţionale, într-o perioadă când era o ofensivă de aducere de expaţi la conducerea băncilor; în 2006, Business Magazin mă punea pe copertă cu un titlu sugestiv: „Români, ocupaţi băncile„. Cu emoţie, în 2005 am pregătit ascensiunea mea pentru conducerea băncii, iar în 2006 ea a căzut ca un fruct copt.

    Zece ani este o istorie concentrată, dar când această istorie a început nu ştiam exact ce va urma şi simţeam că lucrurile sunt destul de fragile. Leul se aprecia, iar politicienii spuneau că ne este mai bine şi că a crescut nivelul de trai pentru că s-a apreciat leul (am verificat acum şi în 2005 ajunsese la 3,2 lei). Un coleg de-al meu, care a fost predecesorul meu la conducerea băncii (iar acum este preşedintele grupului ING), mă întreba ce se mai întâmplă în România şi eu îi spuneam: «Păi ce să îţi spun despre România? Se creşte fără să facem nimic!». Aduceţi-vă aminte – GDP-ul creştea, piaţa creştea, creditarea s-a dublat, şomajul dispăruse, lumea era happy, tot omul cumpăra o maşină, renova o casă. Era un romantism frumos, dar nesănătos.

    Cred despre toată această perioadă că, dacă nu ar fi existat, trebuia să o inventăm. Obsesia mea erau străzile pline de Daciile alea vechi; în Cehia sau Ungaria maşinile se înlocuiseră deja, dar în România anilor 2000 era încă plin de maşini vechi pe stradă. Din 2005 încolo problema asta s-a rezolvat, dar s-a rezolvat şi atitudinea oamenilor; oamenii au văzut că prin muncă îşi pot plăti renovarea casei, cumpărarea unei maşini noi sau a unei case – nici nu mai conta cât dădeau pe case şi nici pentru mine nu a contat, deşi ar fi trebuit şi investiţiile imobiliare sunt singurul lucru pe care l-aş schimba din ultimii zece ani.

    Lumea voia să facă ceva să schimbe nivelul de trai, chiar dacă nu avea cu ce. Noi o numim perioada de boom şi a fost una dintre puţinele perioade din istoria recentă a României când ne întrebam cine e FMI-ul ăsta şi ce vrea de la noi, că noi ştim să ne conducem ţara. În perioada aceea, ministrul de finanţe îmi povestea că le-a dat atâţia bani la primării că nu or să poată să îi cheltuie.

    Cred că sunt primării care au rămas cu bani de atunci. 2005-2008 a fost cea mai bună perioadă pentru administraţiile locale – unii au făcut treabă bună cu banii, alţii au făcut treabă de faţadă: au zugrăvit biserica, au renovat grădiniţa, iar până la urmă au rămas doar cu biserica şi grădiniţa, ca oraşele-fantomă din America, pentru că nu au creat locuri de muncă.

    A venit apoi recesiunea. Nu a fost să fie să prind şi eu ca CEO o perioadă de creştere continuă. Cred că şi de recesiune a fost nevoie. Oamenii nu înţelegeau multe lucruri din ceea ce se întâmpla.

    Apoi a venit însă cea mai mare schimbare de pe piaţa din România, liberalizarea contului de capital, pe care cred că şi acum o mai jelesc unii: s-au desfiinţat frontierele pentru bani şi cred că ar fi mulţi care ar dori încă să controleze intrările de capital. La un moment dat, după liberalizarea contului de capital, mi-a dispărut din bilanţul băncii, în decurs de câteva luni, aproape un miliard de euro.

    De atunci am început să construiesc businessul sustenabil al ING şi acum suntem pe locul 7 în sistemul bancar, dar coborâserăm pe 10. În curând vom da rezultatele financiare pentru 2013 şi veţi vedea că ING a crescut de la an la an. Am trecut foarte bine prin această recesiune.

    Tinerii ar trebui să facă lucrurile corect, cu seriozitate şi la timpul potrivit. Cam asta am făcut şi noi la ING în aceşti ani şi cam asta trebuie să facă ţara. Eu cred că lucrurile arată mai bine şi mai corect acum şi cred că ţara este mult mai solidă decât era acum zece ani.

  • Gheorghe Muşat, la BM Storytellers: Ca trăiri personale, 2005 a fost un moment de maturitate. Am realizat că lumea s-a schimbat, că totul este mai pragmatic

    Iată discursul lui Gheorghe Muşat, partener fondator Muşat şi Asociaţii, la BM Storytellers, evenimentul care marchează zece ani de existenţă a revistei Business Magazin:

    „Avocatura e o lume pur intelectuală. La noi în firmă, în afară de femeile de serviciu, toată lumea are studii superioare. Este interesant să lucrezi într-o astfel de lume. Zi de zi lucrăm cu băncile, cu oamenii de afaceri, cu economia. Ei depind de noi, noi depindem de ei. Fără modestie, aş zice că ei depind mai mult de noi decât noi de ei. Succesul în afaceri depinde mult de alegerea avocatului potrivit. În aproape 25 de ani, pe care îi serbăm în 2015, pot să spun că lucrurile importante din mediul economic şi financiar ies cel mai adesea încâlcit fără prezenţa avocaţilor.

    Depindem şi noi de ei, mai ales din punct de vedere economic: fără ei nu am exista sau ne-am rezuma la litigii, cum era înainte. Numai în Bucureşti sunt 11.000 de avocaţi, iar pe majoritatea îi găsiţi la tribunal; mulţi dintre ei privesc avocatura de business ca pe cel mai înalt prag din avocatură. Oamenii de afaceri români nu s-au obişnuit cu faptul că avocatul de afaceri este esenţial în lumea în care ne învârtim. Nu vreau să ofensez pe nimeni, dar, dintre primele 500 de companii din economie, maximum 10-15% lucrează cu avocaţi. Există această mentalitate «dacă nu am probleme, nu merg la avocat»; este aceeaşi mentalitate că «nu merg la medic decât când mă doare». Se pierde din vedere efectul profilactic, poate cel mai important în ambele cazuri. În Europa, există în zona aceasta o educaţie care s-a conturat de-a lungul zecilor de ani: chiar şi atunci când mergi la bancă să iei un împrumut trebuie să mergi cu avocatul după tine. În România, se fac tranzacţii foarte importante direct. Iar după aia vin şi îmi bat la uşă, spunându-mi că s-au înţeles, dar de fapt nu s-au mai înţeles după semnare.

    2004 a fost un an când noi deja eram în vârf, un an fericit pentru Muşat & Asociaţii: eram plini de optimism, de entuziasm, totul era frumos, investitorii străini veneau la noi, intraserăm în NATO şi realizam că drumul este ireversibil. A fost anul când ne-am mutat într-un nou sediu, dar şi anul de vârf al guvernării Năstase şi primul an de creştere economică solidă.

    Eu sunt un adversar al proprietăţii de stat. În 2004, s-a privatizat industria energetică şi în 90% dintre tranzacţii noi am fost acolo – nu de partea statului, ci a companiilor cumpărătoare. În 2004, am avut un an plin de succese, cu succesul în cazul Noble Ventures – litigiu pe care România l-a avut la Washington şi în care pretenţiile erau de 380 de milioane de euro. Am câştigat acest proces foarte important, nu numai pentru noi, dar şi pentru România, pentru că a transmis semnalul că România e un loc OK pentru investiţii.

    În 2005, am avut o mică tristeţe – un mic grup de tineri pe care îi crescusem au plecat din firmă (este vorba despre Florentin Ţuca şi alţi 8 parteneri – n.r.); povestesc despre ei acum cu nostalgie, pentru că îmi place mult să lucrez cu oameni şi mai ales cu tineri, să îi formez.

    De când a început criza, nici noi nu o ducem mai bine. Am fost alături de clienţii noştri. În 2013, am lucrat dublu pentru a obţine aceleaşi venituri ca în 2008. Este adevărat că 2008 a fost anul de vârf. Se lucrează mult mai mult. Suntem într-o relaţie de interdependenţă cu mediul de afaceri.

    Ca trăiri personale, 2005 a fost un moment de maturitate. Am realizat că lumea s-a schimbat, că totul este mai pragmatic. A fost o vreme, de zece ani, de pionierat în avocatură. A fost atunci un moment când am realizat că avocatura nu merge practicată cu mapa, cu tramvaiul, ci trebuie practicată aşa cum o fac cei din vest.

    După 2005, avocatura românească s-a maturizat teribil. Acum, avocatura românească de business este singura piaţă avocaţială din CEE dominată de firmele româneşti. Asta şi datorită acelei perioade de pionierat, când un mic număr de oameni au pus pasiune şi entuziasm şi au construit un alt fel de profesie avocaţială.

    Este una dintre cele mai importante satisfacţii din ultimii zece ani: dacă există în avocatura de afaceri 500 de profesionişti de top, mai bine de jumătate dintre ei lucrează sau au lucrat la Muşat & Asociaţii; iar când spun avocat de top mă refer la oameni care rivalizează oricând cu orice firmă de avocaţi din Europa şi cu orice avocat de la Londra. Iar asta este ceva specific pieţei româneşti. De ce? Aşa a vrut Dumnezeu.

  • Bogdan Putinică, la BM Storytellers: Pentru cei care vor şi care pot România este în continuare un El Dorado pentru investiţii

    Iată discursul lui Bogdan Putinică, vicepreşedinte ENEA Software, la BM Storytellers, evenimentul care marchează zece ani de existenţă a revistei Business Magazin:

    Istoria mea de antreprenor începe în anul 2000, când aveam 23 de ani, eram foarte tânăr, şi când printr-o conjunctură fericită am pus bazele unei companii româneşti de software. Lucrând în 95% din cazuri pentru clienţi din afara ţării, nu pot să povestesc prea multe realităţi româneşti. Cu toate acestea, lucram din România.

    În 2005, am avut un moment în care compania noastră depăşea un pic mai mult decât puteam noi doi (eu şi partenerul meu de afaceri Daniel) să conducem; cerinţele, stafful, provocările de business erau prea mari, aşa că ne-am oprit şi am acceptat că este momentul să angajăm o echipă de management profesionist. A fost o furtună internă, deoarece doi antreprenori tineri, cu posibilităţi infinite de decizie, s-au acomodat cu nişte fărâme de dezvoltare organizaţională care le-au prins foarte bine. Primul sfat foarte bun pe care l-am primit de la unul dintre noii colegi a fost: „Bogdan, ai mare grijă, contabilul şi avocatul te fac şi te desfac„; în timp, am învăţat că şi bancherul e foarte important. Nu este atât de uşor să ai o relaţie bună cu banca; poate băncile din România îşi doresc să fie flexibile şi facile, dar e departe de a fi aşa, spune experienţa mea. E o discuţie mai lungă despre cum ar putea băncile să îşi întoarcă faţa către antreprenoriatul românesc.

    Am avut un moment de tip «Aha» când am început să lucrăm cu avocaţii noştri şi ne-am dat seama că trebuia să facem asta mult mai devreme; avocatul este una dintre componentele importante ale unui business care se doreşte de succes.
    Din poziţia noastră de firmă românească înfiinţată de doi oameni foarte tineri am făcut toate greşelile din manual, ba chiar şi mai multe. Îmi aduc aminte de momentul 2005, când am învăţat ce înseamnă cash-flowul: ne întinseserăm cu personalul mai mult decât ne era plapuma când partenerul nostru din America ne-a lăsat fără nimic de lucru. Atunci a intrat în schemă bancherul, iar o linie de credit deschisă ne-a ajutat să trecem peste moment; cu această ocazie ne-am angajat un CFO, care ne-a băgat minţile în cap şi ne-a învăţat cum să lucrăm cu banii.

    Provocările companiei noastre au fost tot timpul generate de piaţa din afară; noi suntem o industrie perfect globalizată – poţi lucra în acest domeniu cu o firmă de oriunde din lume şi sunt puţini factori de diferenţiere între furnizorii de servicii din această zonă. Industria din care facem parte a cunoscut un moment de vârf în 2006, când mai multe companii de servicii de pe piaţa locală au fost cumpărate. Industria noastră a trecut printr-un proces în care s-a ales grâul de neghină; au fost mai multe companii vizate pentru achiziţii, dar nu foarte multe au reuşit să treacă prin proces.

    Am trecut în 2005 prin duşul rece al unui process de due-dilligence, când o firmă adversă de avocatură, împreună cu o firmă adversă de contabilitate şi cu o firmă de investment banking ne-au puricat bilanţurile şi contractele. O lecţie foarte bună pentru un tânăr de 26 de ani. În 2006, am semnat cu Adecco, un gigant elveţian care a cumpărat pachetul de control. Aici începe momentul când doi tineri antreprenori români se iau la trântă cu un gigant elveţian şi într-o oarecare măsură pierd, într-o altă măsură câştigă. Uitându-mă înapoi, pot spune că a fost un MBA pe gratis, de top, la care nu ai acces în România. Văzând o corporaţie pe dinăuntru şi învăţând enorm în fiecare zi, am ajuns la performanţa de a şti ce înseamnă un salt de 0,1% al cursului valutar în profitul nostru operaţional de la final de an. Îţi dă un control asupra businessului cu care, antreprenor fiind în România, nu eşti obişnuit. Lucrând cu o corporaţie, am învăţat să îmi bazez deciziile pe cifre.

    După perioada supracorporatistă din aceşti doi ani, am învăţat să nu ne pierdem într-un colos corporatist unde eşti o căsuţă în Excel şi să producem valoare. Am crescut aproape în permanenţă, ceea ce e foarte greu pentru o companie românească care lucrează pentru exterior. În 2008 am avut oportunitatea de a face un nou M&A pentru companie şi astfel am vândut firma de două ori. Exitul complet a fost către un grup suedez, Enea, care a văzut oportunitatea de a investi în oamenii deştepţi din România. Între timp, am devenit cea mai mare divizie de cercetare pe care acest grup o are în toată lumea, nu numai în Europa. Suntem 300 de ingineri în Bucureşti care lucrăm pentru companii de top din toată lumea, de la Boeing până la Eriksson şi altele.

    Începând din 2010, drumul meu profesional s-a îndepărtat de România şi fac parte din boardul Enea. Nu sunt în vârstă şi nu am avut un parcurs profesional ca să găsesc aseemenea oportunităţi. Pentru un român, este o poziţie excepţională. Oamenii mă întreabă de ce am renunţat la antreprenoriat şi am devenit un animal de corporaţie. Nu am renunţat la antreprenoriat, antreprenoriatul este ceva la care nu poţi renunţa odată ce dai nasul cu el, în primul rând pentru că eu cred că asta îţi asigură un drum către libertate. Cu toţii avem obiective şi suntem mai mult decât un job şi o carte de muncă; un individ dezvoltat complet nu este doar jobul pe care îl are, trebuie să aibă idealuri şi în afara lui. Am afaceri pe care le conduc din poziţia de investitor. Vârsta fragedă la care am început prima afacere şi faptul că am ajuns destul de târziu să lucrez cu avocaţi şi adviseri de top au avut ca rezultat o grămadă de eşecuri ca antreprenor, dar stau mai bine decât media pe industrie.

    Din 20 de proiecte în care am investit, patru se ridică frumos şi asta este o lecţie, o lecţie de umilinţă că nu eşti cel mai bun şi întotdeauna mai ai ceva de învăţat. Drumul meu de până acum a fost foarte frumos şi m-a adus foarte sus, dar cred că mai este loc de mai mult şi voi face acest lucru din România. Cred că oportunităţile din România sunt mult mai mari decât în altă parte, iar pentru cei care vor şi care pot România este în continuare un El Dorado pentru investiţii.

  • Andreea Răducan, la BM Storytellers: Trebuie să confirmi mereu că eşti cel mai bun

    Iată discursul Andreei Răducan, fostă gimnastă de performanţă, la BM Storytellers, evenimentul care marchează zece ani de existenţă a revistei Business Magazin:

    Mă numesc Andreea Răducan, sunt fostă campioană mondială şi olimpică la gimnastică artistică – sărituri, bârnă, paralele, sol. Am început sportul de performanţă la vârsta de patru ani, o vârstă la care nu te poţi gândi să alegi un sport care îţi aduce foarte mulţi bani, ci unul care îţi aduce foarte multă glorie. Nu am niciun regret în acest sens. De la patru până la 20 de ani m-am dedicat trup şi suflet sportului de performanţă. M-au antrenat Mariana Bitang şi Octavian Belu şi odată ce am ajuns pe mâna lor mi-am dat seama că sunt pe drumul cel bun, chiar dacă nimeni nu îţi garantează că vei deveni campion. A trebuit să o iau pas cu pas, să mă dedic unui regim care nu este la îndemâna tuturor: stăteam în cantonament 360 de zile pe an, doar 6 zile pe an aveam voie să merg acasă să îmi văd familia, aveam şi un regim alimentar foarte strict, totul era măsurat, cântărit, totul era foarte bine pus la punct, în cele mai mici detalii, pentru ca noi să fim concentrate doar pe antrenamente, pe competiţii şi mai ales pe medalii. Am fost foarte pasionată de ceea ce am făcut, altfel nu îmi imaginez cum aş fi putut rezista.

    Povestea mea seamănă cu cea a altor sportivi: sportul de performanţă cere foarte multe sacrificii; gimnastica diferă puţin pentru că începem de când suntem foarte mici, la câţiva ani de viaţă, şi obţinem succesul la vârste când nu ştim să îl manageriem, ceea ce este un lucru foarte important. Se întâmplă ca o gimnastă să ia un premiu la o vârstă foarte mică, să se simtă foarte importantă şi talentată şi să creadă că se poate retrage liniştită după un succes mondial. Am învăţat însă lucruri foarte importante de la antrenorii mei, printre care şi faptul că trebuie să confirmi. Faptul că am câştigat un titlu mondial, lucru care se întâmpla în 1999 la Campionatele Mondiale de la Tianjin din China (atât cu echipa, cât şi aurul la sol), a reprezentat un debut foarte bun. Presiunea pe care un copil o are la o asemenea competiţie este fantastică, este enormă, mai ales că pe spatele meu nu a scris niciodată Andreea Răducan, ci România.

    La Tianjin a început pentru mine gimnatisca de înaltă performanţă. După cum ştiţi, pentru fiecare sportiv visul este de a ajunge la olimpiadă. S-a întâmplat la Jocurile Olimpice de la Sydney, unde am obţinut medalia de aur pe echipe, medalia de aur la individual compus şi un argint la sărituri. Poate dacă am fi fost lăsaţi să ne facem treaba cum trebuie ne-am fi întors cu mai multe medalii de acolo. A fost cea mai frumoasă participare a gimnasticii româneşti la Jocurile Olimpice, am fost pe locul 11 pe naţiuni, iar pentru o ţară mică este foarte important. Rămâne în continuare cea mai bună performanţă a României la Jocurile Olimpice. Evenimentul de la Sydney s-a terminat destul de trist pentru mine – o comisie a decis să îmi fie retrasă medalia de la individual compus din cauza unui medicament pentru răceală şi gripă, Nurofen. Oamenii s-au revoltat, atât cei din ţară, cât şi cei din afară, iar suportul acestora m-a ajutat să mă întorc în sala de antrenament.  În 2001, la Campionatele Mondiale din Belgia, am reuşit să obţin două medalii de aur şi una de bronz şi acesta a fost cel mai bun mod de a mulţumi celor care m-au susţinut.

    Cred că orice aş fi făcut în viaţă aş fi pus aceeaşi pasiune, însă mi-e greu să cred că aş fi putut să trăiesc aceleaşi sentimente frumoase pe care le-am trăit ca sportiv de performanţă: momentele din cantonament, momentele din competiţii, modul cum am putut să mă construiesc şi să fac faţă emoţiilor, să înţeleg şi să îmi asum responsabilităţi importante, să învăţ să lucrez în echipă şi, la fel de important, să obţin determinarea de a fi mereu cel mai bun. 
    Un alt moment foarte important s-a întâmplat după cariera de performanţă. Pentru un om care a avut mereu o viaţă normală poate părea ciudată ideea de acomodare la o viaţă obişnuită; însă, după o viaţă întreagă în cantonament, cu un program foarte clar structurat, unde toată lumea avea grijă să ne protejeze ca într-un glob de sticlă, când am ieşit de acolo şi a trebuit să fac faţă vieţii normale mi-am dat seama că nu ştiam cât costă o pâine şi aveam foarte mult timp liber la dispoziţie, cu care nu ştiam ce să fac.

    Eram studentă la Timişoara, mergeam zi de zi la cursuri şi trebuia să mai fac ceva. Îmi era clar că nu vreau să antrenez. Petrecusem deja 16 ani în sala de gimnastică şi îmi ajunsese; am decis că trebuie să fac şi altceva în viaţa asta. Dar ce puteam să fac astfel încât să fiu la fel de bună sau măcar la jumătatea performanţelor din sport? Dăruită fiind cu un talent de a comunica, am primit oferte de la televiziuni, pe proiecte sportive, aşa că sunt din nou într-o postură din care pot promova sportul de înaltă performanţă, dar şi sportul de masă.

    Am împăcat ambele domenii. Vă spun sincer că nu mi s-a întâmplat până acum să mă trezesc într-o dimineaţă şi să spun: „Vai, iar trebuie să mă duc la birou„. Am încercat mereu să lucrez în proiecte în care să mă regăsesc, alături de oameni care îşi doresc şi ei să fie campioni, să promovăm succesul şi performanţa şi vreau să cred că am reuşit toate aceste lucruri în toţi aceşti ani.  Am vorbit despre mine pentru a şti de unde să mă luaţi.

  • Mişu Negriţoiu, la BM Storytellers: “În zece ani, am trecut de la un capitalism romanţat, la un capitalism real. Am reconsiderat nivelul de dezvoltare şi am intrat mai mult în domeniul competitivităţii”

  • Bogdan Putinică, la BM Storytellers: “E ideal să începi o afacere în România când eşti tânăr. Dacă vor să reuşească, tinerii trebuie să se arunce cu capul înainte” VIDEO

  • Andreea Răducan, la BM Storytellers: “Sportul în România are nevoie în primul rând de investiţii. Antrenori, profesori copii – toată lumea trebuie motivată, banii trebuie investiţi şi în sport cu cap”

  • Business Magazin a premiat cele mai puternice femei din business la Gala “Woman in Power” 2014 – GALERIE FOTO

    Desemnarea premiilor acordate femeilor de succes la Gala “Woman in Power 2014” a avut la bază o analiză complexă a unui set de criterii precum valoarea afacerilor pe care le conduc, notorietatea, gradul de implicare socială, pentru că valoarea la purtător validează profesionalismul, curajul antreprenorial, dar şi rezultatele

    Premiile au mers către: Mihaela Marcu Cristescu – Medlife; Mirela Iovu – CEC Bank; Severina Pascu – UPC Romania&Ungaria; Daniela Bîzgan – Marelvi; Tatiana Cimpoieşu – Agricola Bacău; Măriuca Talpeş – Intuitex, Softwin şi Bitdefender; Aurelia Vişinescu – Domeniile Săhăteni; Cristina Necula – Strauss România; Carmen Şeitan – Canali, Distinto, Brunello Cucinelli, Moschino;

    În deschiderea Galei, Business Magazin a ales cinci dintre cele mai apreciate şi reprezentative femei să expună povestea succesului propriu, în domeniul de activitate în care au cunoscut performanţa: Măriuca Talpeş (Manager al Intuitext, Asociat, Softwin şi Bitdefender), Aurelia Vişinescu (Proprietar, Domeniile Săhăteni), Anca Bidian (Fondator, KIWI Finance), Sonia Năstase (Director general, Howard Johnson Grand Plaza Hotel) şi Severina Pascu (CEO, UPC Romania&Ungaria),

    A doua ediţie a evenimentului BM “Woman in Power” i-a avut în calitate de moderatori pe Răzvan Mureşan si Ioana Matei, redactori Business Magazin, care au prezentat poveştile de succes ale celor mai puternice femei din România.

    În cadrul Galei “Woman in Power”, Business Magazin a distribuit tuturor participanţilor câte un exemplar al celei a treia ediţii a catalogului “200 cele mai puternice femei din business”, în paginile căruia sunt prezentatate 200 de poveşti sau reţete de succes, principiile de viaţă şi de carieră ale celor mai importante femei din România aflate în poziţii de conducere. Aflat la cea de-a treia ediţie, catalogul a adunat, în momentul lansării, un număr impresionant de nume-cheie ale mediului de afaceri local, cuprinzând mai mult decât simple ierarhii legate de valoarea cifrei de afaceri sau profitul obţinut.

    Catalogul “200 cele mai puternice femei din business” reprezintă, astfel, o sursă de informare pentru top manageri, HR manageri, experţi în resurse umane, consultanţi, manageri de marketing şi vânzări, manageri financiari şi un etalon pentru tinerele aflate la început de carieră.

  • Petrescu: Nu stric ce au început alţii. Continuăm reforma ANAF convenită cu BM şi plăţile în numerar

     “Nu sunt o persoană care să distrugă ce s-a făcut înainte, voi continua anumite proiecte. Cum este planul cu Banca Mondială, care a fost început la sfârşitul anului trecut, de restructurare a ANAF”, a spus Petrescu.

    Ea a dat ca exemplu şi plafonarea plăţilor în numerar, o altă măsură “foarte bună” pe care intenţioneză să o ducă până la capăt.

    “Se ştie că plafonarea plăţilor în numerar reduce evaziunea, reduce spălarea banilor şi toate operaţiunile negative corelate”, a explicat Petrescu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro