Tag: Belarus

  • Care este ultima ţară din Europa în care există PEDEAPSA CU MOARTEA. Anul trecut, nu mai puţin de 4 persoane au fost executate

    Potrivit celor de la Amnesty International, execuţiile sunt duse la capăt în secret, astfel că numărul real ar putea fi mai mare.

    Această practică a fost oprită în 2014, ca urmare a unor sancţiuni impuse de Uniunea Europeană, şi reluată în octombrie 2016.

    Belarus, denumit şi “ultima dictatură a Europei”, a introdus pedeapsa capitală încă de pe vremea Uniunii Sovietice; aceasta pedepsea atât crimele cât şi infracţiuni grave, aşa cum ar fi falsificarea banilor.

    Belarus a fost criticată în mod repetat de-a lungul celor 22 de ani în care preşedintele Lukashenko s-a aflat la putere; el a câştigat un nou termen în 2016.

    În jur de 400 de oameni au fost executaţi de la obţinerea independenţei, în 1991.

  • Rusia a testat armament cibernetic, vizând telefoanele mobile ale unor militari NATO

    Perturbările care au afectat în septembrie reţelele de telefonie mobilă din Letonia probabil au fost provocate de Rusia, care a testat armament cibernetic înaintea manevrelor militare din Belarus, afirmă oficiali regionali şi din cadrul NATO. Moscova este suspectată că a întrerupt timp de şapte ore reţeaua de telefonie mobilă din vestul Letoniei, pe 30 august.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ucraina acuză Rusia că a lăsat TRUPE în Belarus după recentele exerciţii militare, pe fondul temerilor că Moscova ar pregăti o INVAZIE

    Rusia a lăsat trupe în Belarus după recentele exerciţii militare, susţine Viktor Muzhenko, şeful Statului Major al armatei ucrainene, în contextul în care state membre NATO avertizau în august că Moscova ar putea folosi manevrele ruso-belaruse pentru o viitoare invazie.

    Deşi Administraţia Vladimir Putin a dat asigurări că Exerciţiul militar “Zapad 2017”, desfăşurat recent în Belarus, are caracter defensiv, Viktor Muzhenko acuză că manevrele ruso-belaruse au fost ofensive. “Eu nu aş spune că tensiunile au luat sfârşit. Putem spune că tensiunile se formează şi se amplifică. Am avut informaţii că au retras doar câteva unităţi din numărul declarat, de 12.500 de militari, dintre care 3.000 erau ruşi, dar au fost mult mai mulţi”, a afirmat Viktor Muzhenko, citat de site-ul agenţiei Reuters.

    Oficialul militar ucrainean susţine că Moscova a dispus retragerea unor unităţi aeriene din Belarus, prezentându-le ca fiind ruse. “Rusia a demonstrat – a fost doar o demonstraţie – retragerea unor unităţi aeriene, au decolat din Belarus şi au aterizat în Rusia. Dar, în aviaţie, o distanţă de 300-400 de kilometri poate fi recuperată într-un timp foarte scurt”, a spus şeful Statului Major al armatei ucrainene.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ucraina acuză Rusia că a lăsat TRUPE în Belarus după recentele exerciţii militare, pe fondul temerilor că Moscova ar pregăti o INVAZIE

    Rusia a lăsat trupe în Belarus după recentele exerciţii militare, susţine Viktor Muzhenko, şeful Statului Major al armatei ucrainene, în contextul în care state membre NATO avertizau în august că Moscova ar putea folosi manevrele ruso-belaruse pentru o viitoare invazie.

    Deşi Administraţia Vladimir Putin a dat asigurări că Exerciţiul militar “Zapad 2017”, desfăşurat recent în Belarus, are caracter defensiv, Viktor Muzhenko acuză că manevrele ruso-belaruse au fost ofensive. “Eu nu aş spune că tensiunile au luat sfârşit. Putem spune că tensiunile se formează şi se amplifică. Am avut informaţii că au retras doar câteva unităţi din numărul declarat, de 12.500 de militari, dintre care 3.000 erau ruşi, dar au fost mult mai mulţi”, a afirmat Viktor Muzhenko, citat de site-ul agenţiei Reuters.

    Oficialul militar ucrainean susţine că Moscova a dispus retragerea unor unităţi aeriene din Belarus, prezentându-le ca fiind ruse. “Rusia a demonstrat – a fost doar o demonstraţie – retragerea unor unităţi aeriene, au decolat din Belarus şi au aterizat în Rusia. Dar, în aviaţie, o distanţă de 300-400 de kilometri poate fi recuperată într-un timp foarte scurt”, a spus şeful Statului Major al armatei ucrainene.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • State NATO se tem că Rusia ar putea folosi exerciţiile militare din Belarus pentru o invazie. Aproximativ 100.000 de militari sunt mobilizaţi

    Rusia şi Belarusul organizează Exerciţiul militar “Zapad 2017” în perioada 14-20 septembrie, în apropierea frontierelor unor state NATO precum Estonia, Letonia, Lituania şi Polonia. Moscova a dat asigurări că exerciţiile au caracter “defensiv”, urmând să participe doar 13.000 de militari.

    Însă experţi occidentali cred că exerciţiile militare sunt un paravan care va permite Rusiei să poziţioneze aproximativ 100.000 de militari în Belarus, relatează site-ul israelian Ynetnews.com.

    Citeşte continuarea aici

  • Drumul era atât de prost, încât contrabandiştii s-au decis să-l asfalteze chiar ei. Cum au reacţionat autorităţile

    Agenţia de presă TASS a raportat că traficanţii au lărgit drumul şi apoi l-au asfaltat, ţinând totul în secret.

    Drumul care leagă Moscova de capitala belarusă Minsk era folosit de o lungă perioadă de vreme de către diverşi contrabandişti, iar acum a intrat sub supravegherea forţelor de ordine.

    Un convoi de camioane ce transporta 175 de tone de fructe din Polonia a fost recent oprit de poliţie; valoarea a fost estimată de autorităţi la peste 13 milioane de ruble (200.000 de dolari).

  • Lider al opoziţiei din Belarus, reţinut înaintea protestelor programate sâmbătă la Minsk

    Vladimir Nekilayev se îndrepta spre Minsk venind din Polonia, însă a fost oprit la frontieră şi reţinut de autorităţile din Belarus, a declarat soţia acestuia.

    Nekilayev urma să susţină un discurs la un miting al opoziţiei care a avut loc sâmbătă la Minsk.

    Aproximativ 700 de persoane au participat la acestă manifestaţie, în pofida măsurilor restrictive ale poliţiei care au blocat marşul protestatarilor pe străzile capitalei belaruse.

    Mii de persoane au ieşit să manifesteze împotriva noii taxe, aceasta fiind cea mai amplă mişcare de protest faţă de regimul preşedintelui Alexander Lukaşenko din ultimii ani.

    În ultima săptămână, peste 200 de persoane au fost reţinute de poliţie pentru că au participat la protestele faţă de introducerea unei legi prin care persoanele care muncesc mai puţin de 183 de zile pe an vor trebui să plătească o amendă care ajunge până la echivalentul a 250 de dolari.

    În urma presiunii publice, Lukaşenko, descris drept “Ultimul dictator al Europei” de Condoleezza Rice, a suspendat aplicarea legii până în 2018, însă această concesie fără precedent nu a reuşit să calmeze spiritele. Protestatarii cer autorităţilor să renunţe la această lege şi demisia liderului de la Minsk.

    Lukaşenko a declarat luni că o “coloană a cincea” finanţată cu “fonduri occidentale” şi ghidată de “serviciile de spionaj occidentale” este responsabilă pentru tentativele de destabilizare a situaţiei din Belarus.

     

  • Basculanta gigant din Belarus bate camionul-mamut al lui Ceauşescu

    Impresionantul camion are patru motoare electrice, iar motoarele termice sunt folosite doar pentru a alimenta acumulatorii electrici. Belaz 75710 are două motoare termice: două V16-uri diesel de câte 2.330 de cai-putere şi 9.313 Nm cuplu. Motoarele electrice au câte 1.632 de cai-putere, adică 6.530 de cai-putere în total.

    IATĂ AICI VIDEO CU CAMIONUL DE 3 ETAJE ÎNĂLŢIME ŞI 6.500 DE CAI PUTERE

  • Ţara care are toate şansele să devină un nou Silicon Valley: Hub-urile IT, mâna de lucru ieftină şi facilităţile fiscale au transformat-o într-un paradis

    Ţara are toate şansele să devină un Silicon Valley al Europei de Est. Specialiştii spun că este un paradis pentru companiile IT şi că a creat un mediu care a favorizat inovaţia, potrivit The Wall Street Journal

    “Este un loc relativ ieftin pentru a dezvolta”, a declarant un antreprenor. ” Este un loc perfect pentru a dezvolta jocuri”, a adăugat el.

    “Ne-a plăcut să lucrăm mai mult aici [decât în alte ţări], deoarece cultura muncii, etica, educaţia şi calitatea oamenilor au fost la un nivel foarte ridicat”, a declarat Igor Magazinik, co-fondator Viber.

    Ţara care are toate şansele să devină un nou Silicon Valley: Hub-urile IT, mâna de lucru ieftină şi facilităţile fiscale au transformat-o într-un paradis

  • Secretarul general al NATO cere menţinerea sancţiunilor împotriva Rusiei până la implementarea acordului Minsk

    În urma discuţiilor cu miniştrii de Externe ai statelor din NATO şi cel al Ucrainei, Stoltenberg a vorbit despre “imensa creştere a numărului de încălcări ale armistiţiului” în zona de est a Ucrainei, adăugând că sunt informaţii despre sute de explozii zilnic, inclusiv unele produse de bombardamente cu armament greu, care este interzis de acordul de pace de la Minsk.

    “Comunitatea internaţională trebuie să menţină presiunea asupra Rusiei pentru ca aceasta să-şi respecte obligaţiile, mai ales că situaţia de securitate din estul Ucrainei rămâne atât de gravă”, a declarat Stoltenberg, care a adăugat că “Este important ca sancţiunile economice să fie menţinute”.

    Săptămâna trecută, o reuniune a miniştrilor de Externe din Rusia, Ucraina, Franţa şi Germania s-a încheiat fără un rezultat în legătură cu procesul de pace, lucru ce a crescut incertitudinile în legătură cu viitorul procesului de pace.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro