BusinessMagazin

Tag: banci

  • Ajută băncile elveţiene la încălcarea sancţiunilor internaţionale? Autorităţile americane încep o anchetă despre modul în care Credit Suisse a gestionat averea oligarhilor ruşi. „Vedem în mod constant un model în care băncile elveţiene facilitează practicile corupte ale oamenilor care şi-au jefuit ţara”

    Departamentul de Justiţie din SUA a început o anchetă împotriva Credit Suisse şi UBS Group cu privire la suspiciunea că au ajutat clienţi ruşi să evite sancţiunile internaţionale, scrie Bloomberg.

    Ceea ce a început iniţial ca un schimb de informaţii între instituţii s-a transformat într-o investigaţie concentrată pe Credit Suisse. Departamentul de Justiţie a informat avocaţii americani ai companiei UBS despre posibila încălcare a sancţiunilor, după preluarea Credit Suisse. Cu toate acestea, Departamentul de Justiţie analizează posibile scăpări ale politicii de conformitate şi la UBS.

    Ancheta este încă în fază incipientă şi ar putea să prezinte acuzaţii. Totuşi, vestea vine într-un moment delicat pentru UBS care este în plin proces de absorţie al Credit Suisse, bancă de la care a preluat lucrativa divizie de wealth management dar şi problemele legale, principala cauză a falimentului din martie.

    Departamentul de Justiţie a cerut informaţii despre modul în care băncile au gestionat conturile clienţilor sancţionaţi în ultimii ani, dar nu a solicitat încă declaraţii ale directorilor sau angajaţilor.

    Ancheta acoperă atât restricţiile impuse în 2014 după invadarea Crimeii, cât şi noua rundă impusă în 2022 după declanşarea războiului. Peste o mie de cetăţeni ruşi au fost incluşi pe lista neagră a SUA în ultimul deceniu.

    Înainte de invazia Ucrainei, Credit Suisse era o bancă bine cunoscută pentru serviciile pe care le oferea clienţilor ruşi, gestionând peste 60 de miliarde de dolari provenite din activele acestora. UBS l-a păstrat în companie pe Babak Dastmaltschi, bancherul de top pentru lumea rusă, chiar dacă restul directorilor au fost concediaţi.

    „Vedem în mod constant un model în care băncile elveţiene facilitează practicile corupte ale oamenilor care şi-au jefuit ţara”, a declarat senatorul american Ben Cardin în iulie.

     

  • Amendamentele depuse la proiectul privind noile măsuri fiscal-bugetare: impozitul aplicat băncilor să crească de la 1% la 2% în primii doi ani, după care să revină la 1%

    Coaliţia PNL-PSD discută amendamentele aduse la proiectul privind noile măsuri fiscal-bugetare, iar unul dintre ele se referă la impozitul aplicat veniturilor băncilor.  Dacă varianta Guvernului arăta că se introduce un impozit de 1% pe cifra de afaceri, amendamentul propus se referă la un procent de 2% pentru 2 ani (2024-2025), iar apoi de 1% începând din 2026.

    „La art. III punctul 2., referitor la articolul 18^2, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: (1) Prin excepţie de la art. 18^1, instituţiile de credit – persoane juridice române şi sucursalele din România ale instituţiilor de credit – persoane juridice străine datorează suplimentar impozitului pe profit un impozit pe cifra de afaceri calculat prin aplicarea asupra cifrei de afaceri a următoarelor cote de impozitare: 2%, pentru perioada 1 ianuarie 2024 – 31 decembrie 2025 inclusiv; 1%, începând cu data de 1 ianuarie 2026”, scrie amendamentul menţionat.

    Procedural, guvernul Ciolacu a trimis către parlament pachetul fiscal. La acest pachet fiscal pot fi depuse amendate de parlamentari. Acestea sunt, urmând ca, în final, guvernul să decidă ce îşi asumă.

     

  • Ministerul Finanţelor a împrumutat luni de la bănci 1,8 miliarde lei prin două licitaţii cu titluri de stat, la randamente de 6,49% şi 6,90% pe an

    Ministerul Finanţelor a împrumutat luni de la bănci 1,8 miliarde lei prin două licitaţii cu titluri de stat, la randamente de 6,49% şi 6,90% pe an.

    La prima  licitaţie, Ministerul Finanţelor a redeschis o emisiune de obligaţiuni scadentă în 2033 şi a împrumutat de la bănci suma de 1,4 miliarde lei, la o dobândă anuală de 6,90%.

    Volumul total al cererii a fost de 1,55 miliarde lei, din care ofertele competitive au însumat 1,42 miliarde lei, iar cele necompetitive 122 milioane  lei.

    Din suma totală adjudecată, băncile au oferit în nume şi cont propriu 875  milioane lei, iar 150 milioane lei în contul clientilor.

    În a doua licitatie, Finanţele au redeschis o emisiune de obligaţiuni scadentă în 2027 şi au împrumutat de la bănci suma de 728 milioane lei, peste valoarea programată de 700 milioane lei, la o dobândă anuală de 6,49%.

    La licitaţie au participat şaptea dealeri primari.

    Volumul total al cererii a fost de 738 milioane  lei.

    Din suma totală adjudecată, băncile au oferit în nume şi cont propriu 725 milioane lei, iar ofertele necompetitive au fost 3,5 milioane lei

    Rata cuponului a fost de 7,20%.

     

     

  • Cad capete pe bandă rulantă la una dintre cele mai importante bănci din lume: Jane Fraser, şefa Citigroup, i-a avertizat pe cei 240.000 de angajaţi să se pregătească de o restructurare fără precedent. Nici cei din structurile superioare ale băncii nu scapă

    Jane Fraser, CEO-ul Citigroup, a avertizat pe cei 240.000 de angajaţ ai băncii că au de ales între a se implica mai mult pentru ca creditorul să funcţioneze sau să „coboare din tren”, pe măsură ce tot mai multe locuri de muncă au fost eliminate. De această măsură n-au scăpat nici cei aflaţi în structurile superioare, acestea fiind de asemenea reduse, scrie Financial Times.

    Mesajul pare să marcheze o schimbare de atitudine pentru unii angajaţi, având în vedere că Fraser a cultivat o imagine de lider apropiat de subordonaţi în cei peste doi ani de când se află la conducerea Citi. Mesajul a venit la câteva zile după ce a anunţat cea mai mare restructurare din ultimii 15 ani, în urma căreia banca se va axa mai mult pe diviziile de business.

     „Urcaţi-vă la bord. Avem ambiţii incredibil de mari pentru această bancă şi, trenul, se va mişca repede. Ajutaţi-ne să câştigăm şi să realizăm schimbările pe care ni le dorim sau coborâţi din tren”, a declarat Fraser.

    Fraser a preluat conducerea celei de-a treia bănci americane ca mărime în 2021, dar încă nu şi-a respectat promisiunea de a face creditorul mai profitabil şi mai puţin riscant. Plecarea lui Paco Ybarra, un veteran de 36 de ani care avea un mare centru de putere la Citi, a creat o oportunitate pentru Fraser de a pune în aplicare reorganizarea, care îi va oferi efectiv mai mult control de zi cu zi.

    Fraser şi directorii săi nu au dat încă o cifră a numărului de locuri de muncă care vor dispărea şi nici nu au anunţat un obiectiv de reducere a costurilor, ceea ce a provocat frustrări la nivel intern, potrivit unor persoane informate în acest sens.

    De asemenea, Fraser nu a numit un şef permanent al băncii sale de investiţii, comerciale şi corporate, o poziţie crucială în noua structură de management. Citi a angajat firma de recrutare de directori Egon Zehnder pentru a ocupa acest rol, potrivit a trei persoane familiarizate cu subiectul, care au declarat că această căutare se află în primele etape şi se concentrează pe candidaţi externi.

    Angajaţii din Marea Britanie au fost informaţi printr-un mail că banca va începe un proces de revizuire chiar în această săptămână, care va duce la o „reducere a rolurilor”. Memorandumul nu a precizat câte posturi vor fi eliminate dintr-un total de 16.000 de angajaţi din Marea Britanie.

    Pe plan intern, unii angajaţi ai Citi spun că există entuziasm pentru eforturile lui Fraser de a eficientiza banca. Există, de asemenea, speranţa că această mişcare ar putea revigora preţul acţiunilor Citi, care a scăzut cu aproximativ o treime de când Fraser a preluat banca.

     

  • Furtuna schimbării economice

    Deşi operează cu cifre şi statistici, economia nu este o ştiinţă exactă. Economiştii, de-a lungul timpului, au crezut cu tărie în anumite paradigme. Până când vremurile le-au demonstrat că nu este aşa. „Nu sunt vremile sub om, ci bietul om sub vremuri”, spunea cronicarul Miron Costin. Aproape jumătate de mileniu mai târziu, nu poate fi contrazis. Crizele de amploare au schimbat curentele economice, care, atunci când au venit, au dat teoriile peste cap. Economiştii au învăţat să nu mai repete greşelile trecutului, dar, în schimb, au făcut altele noi. Este piaţa suzerană? Cine face legea, cererea sau oferta? Sau statul? Meciul încă se joacă şi astăzi, la aproape 250 de ani distanţă de la teoriile lui Adam Smith, părintele economiei moderne.

    PIB, PIB pe cap de locuitor, inflaţie şi şomaj sunt printre cei mai uzitaţi indicatori economici de astăzi. Cercetătorii din domeniul economiei de astăzi încep să vorbească însă, cel puţin în bula vestică, din care face parte şi România, şi despre alţi indicatori ai bunăstării. Economia, pe măsură ce noile generaţii intră în joc, începe să dea mâna cu sociologia, iar pandemia, ruperea lanţurilor globale de valoare, criza energetică din ultimii ani grăbesc schimbarea. Cât de fericit eşti în ţara ta? Câţi bani face vecinul sau colegul şi cât munceşte pentru ei? Cum arată şcoala în care învaţă copilul, cum arată strada sau aleea pe care alergi în parc?

    „Consider că vor creşte în importanţă indicatorii care oferă o imagine asupra calităţii vieţii – aspectele calitative. Decidenţii politici trebuie să ia în calcul, pe lângă PIB, şi elemente precum disparităţile, inegalităţile, sănătatea, gradul de ocupare, educaţia, mediul înconjurător, calitatea guvernării etc. Indicatori precum cei care se referă la gradul de instruire (educaţie), energie, mediu, sănătate, respectarea drepturilor omului, siguranţă, fericire etc., adică indicatori de calitate a vieţii”, spune Liviu Deceanu, profesor de economie la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.

    Prima revoluţie economică a venit încă din epoca de piatră. Fără să îşi dea seama, oamenii vremurilor au trecut la o economie mai performantă şi la o îmbunătăţirea calităţii vieţii prin centralizare şi redistribuire a bunurilor. Practic, liderul aşezării adună toate bunurile produse de comunitate şi apoi le redistribuie societăţii. Dacă înainte o familie vâna o bovină şi o altă familie un iepure, prima avea prea mult şi a doua prea puţin. Din momentul centralizării resurselor, erau două familii cu câte o bovină şi un iepure la masă, adică destul pentru toţi.

    De atunci, însă, s-au inventat banii, moneda de schimb. Moneda de schimb, fie că este vorba de scoici, chihlimbar, aur sau bancnotele de astăzi, nu are o valoare mare în sine. Valoarea monedei de schimb este dată de cantitatea de bunuri reale pe care le poate cumpăra.

    Primul care a teoretizat economia modernă a fost Adam Smith, filosof scoţian. Celebra „mână invizibilă” a lui însemna că piaţa are capacitate de a se regla singură, prin mecanismul cerere-ofertă. Creşte cererea sau scade oferta, automat creşte preţul. Ideile lui Smith, deşi păstrate şi astăzi în forme diferite sau nuanţate, au însemnat la vremea aceea o revoluţie. Doar că vremea aceea era finalul secolului al XVII-lea. Aşa cum ideile lui Sigmund Freud, încă cel mai celebru „psiholog”, care a pus bazele psihologiei de astăzi, şi ideile lui Adam Smith au fost depăşite de timpuri.

    Adam Smith vorbea, de exemplu, în cartea sa „Avuţia naţiunilor”, despre diviziunea muncii în fabricarea acelor cu gămălie: „Un muncitor trage sârma, altul o îndreaptă, un al treilea o taie, un al patrulea o ascute, un al cincilea o pileşte în partea de sus, ca să îi formeze gămălia. Pentru a face gămălia, este nevoie de trei operaţiuni distincte: ataşarea ei este o ocupaţie în sine, albirea acelor de gămălie este alta, chiar şi împachetarea lor în hârtie este o activitate în sine”, scria Adam Smith în 1775. Evident, astăzi este de neimaginat să dăm ca exemplu fabricarea manuală a acelor cu gămălie în care iau parte cel puţin 5-6 muncitori distincţi, calificaţi. 

    „Consider că vor creşte în importanţă indicatorii care oferă o imagine asupra calităţii vieţii – aspectele calitative. Decidenţii politici trebuie să ia în calcul, pe lângă PIB, şi elemente precum disparităţile, inegalităţile, sănătatea, gradul de ocupare, educaţia, mediul înconjurător, calitatea guvernării etc. Indicatori precum cei care se referă la gradul de instruire (educaţie), energie, mediu, sănătate, respectarea drepturilor omului, siguranţă, fericire etc., adică indicatori de calitate a vieţii.”

    Liviu Deceanu, profesor de economie la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.

    După Adam Smith au urmat mai multe curente economice, primul fiind neoclasicismul economic, care a mai şlefuit din ideile lui Smith şi le-a adaptat la realitatea economică a acelor zile, adică în principal perioada celor două războaie mondiale, perioada interbelică şi puţin din perioada postbelică. Aici a intrat în scena John Maynard Keynes, alături de Adam Smith, cel mai cunoscut economist şi fondator al macroeconomiei.

    În 1970 lumea economică a stat faţă în faţă cu un concept nou, despre care se vorbeşte, din nou, astăzi: stagflaţia, adică o creştere economică redusă sau stagnare, împreună cu inflaţie mare. Valul a dat naştere unei noi şcoli de gândire economică, adică noul clasicism economic. Ultimele două curente vorbeau mai mult despre intervenţia statului în economie.

    Teoriile economice s-au nuanţat de atunci, sau la unele dintre ele pur şi simplu s-a renunţat. Astăzi, economiştii „de stânga”, care sunt mai degrabă pentru un stat mai puternic, se „bat” cu economiştii „de dreapta” în ideologie, care sunt pentru un stat cât mai subţire.

    În povestea lungă spusă pe scurt, crizele economice cu efecte sociale au schimbat paradigmele economice, indiferent că este vorba de Marea Criză din 1929, stagflaţia din 1970 sau criza financiară din 2008. Economiştii au învăţat să nu mai repete greşelile trecutului şi, în schimb, să facă altele noi.

    Cifrele sunt reci, obiective, aşa cum spunea preşedintele României, Klaus Iohannis. Teoria economică este de asemenea rece şi obiectivă: dacă eu astăzi, îţi împrumut 10 lei care valorează 2 pâini, tu peste 10 ani, când trebuie să îmi dai datoria înapoi, trebuie să îmi dai valoarea a două pâini şi dobânda, nu aceiaşi 10 lei şi dobânda. Venitul împrumutatului este o variabilă din altă ecuaţie. Că preţul unei pâini a crescut în 10 ani de 10 ori, iar salariul doar s-a dublat, nu este problema cifrelor reci. Pe scurt, fără a intra în alte detalii, precum randamentul la depozitele bancare, acesta este unul dintre mecanismele economice ale creşterilor de dobânzi, atunci când inflaţia creşte. Din punct de vedere economic, sigur că are sens. Din punct de vedere social, discuţia este mult mai complicată.

    Astăzi, valoarea valutelor nu mai sunt ancorate la aurul deţinut de bănci, ci, de exemplu, valoarea leului este garantată de Banca Naţională a României, prin mecanisme specifice.  În 2008, tipărirea de bani de către băncile centrale, pentru a atenua criza, nu a generat inflaţie foarte mare. În 2020, în pandemie, s-a crezut acelaşi lucru, deşi mulţi economişti au avertizat încă de atunci. Iată că scepticii au avut dreptate şi miile de miliarde de dolari tipăriţi de către băncile centrale  din întreaga lume în 2020 pentru a susţine activitatea de consum au venit cu costuri pe care le plătim şi astăzi şi, probabil, le vom mai plăti o vreme. Peste excesul de lichiditate din piaţă, s-au adăugat şi efectele economice ale războiului, care au dat, la rândul lor, un impuls inflaţiei.

    Noile generaţii, aşa cum sugerează studiile, dar şi tendinţele precum ESG – Environmental, Social, Governance, pun un accent deosebit pe componenta socială din economie. La ce e bun, în definitiv, că România are un PIB pe cap de locuitor mare şi venituri mari, conform clasificării Băncii Mondiale, cât timp, în continuare, prima opţiune a tinerilor este să meargă spre ţări cu servicii sociale de calitate? Cu ce îl încălzeşte pe un angajat din Bucureşti că PIB/capita al Capitalei este la nivelul Vienei, când de două săptămâni nu are apă caldă şi vine iarna?

    Aceste întrebări şi le pun şi economiştii. „E drept, unii indicatori îşi pierd din consistenţă, chiar şi PIB-ul, însă ar fi eronat să credem că e vorba de o pierdere totală de semnificaţie. PIB-ul măsoară activitatea economică şi cam atât. El oferă totuşi o imagine mulţumitoare privind bunurile şi serviciile produse/prestate, precum şi evoluţia unei economii”, mai spune Liviu Deceanu.

    Ca o critică la indicatorul PIB, adaugă el, acesta nu cuantifică activităţi nonmarfare precum telemunca (munca de acasă) sau consumul online: „PIB are doar vocaţie materială, nu oferă o imagine privind starea de bine, fericirea persoanelor, iar accentul pe PIB este exagerat în ceea ce priveşte elaborarea politicilor economice, de către guverne în general, dar aici putem vorbi şi de instituţii precum băncile centrale ori organisme internaţionale – FMI etc. Cu toate acestea, un avantaj al indicatorului PIB este claritatea, faptul că este concis.”

    Dacă alte crize au schimbat ideile economice, ce impact vor avea crizele actuale? „O lecţie pentru guverne este că  e nevoie de responsabilitate şi mai puţine decizii electorale. Responsabilitatea este valabilă când vorbim de deficite ori de datoria suverană – nu este etic să îndatorăm generaţiile viitoare în scop electoral, ci pentru investiţii, infrastructură, transfer de tehnologie etc, elemente ce favorizează sustenabilitatea datoriei suverane”, mai spune Deceanu.

    Reducerea dependenţelor, un mai bun management la nivel de companii, cu atenţie la configurarea lanţurilor de aprovizionare, efecte de contagiune, este de dorit: „Dar  asta nu înseamnă în niciun caz că este oportună deglobalizarea, care ar genera şi mai multe tensiuni la nivel mondial”, mai adaugă el.

    Intervenţia statului în economie trebuie să fie limitată şi bazată pe teorie economică coerentă. Este nevoie de predictibilitate pentru antreprenori, să nu se modifice fiscalitatea şi în general climatul de business, decât în mod excepţional: „Taxele şi impozitele crescute nu sunt o soluţie, decât în cazuri particulare”, mai spune Liviu Deceanu.

    Întrebaţi despre care sunt modificările privind indicatorii la care se vor uita economiştii ca urmare a crizelor actuale din România, Europa şi din lume, economiştii sunt de părere că zona socială este din ce în ce mai mult de luat în considerare. Chiar dacă indicatorii economici clasici, precum PIB, inflaţie sau şomaj iau în considerare componenta cantitativă, componenta de calitate a vieţii, aşa cum este percepută „la firul ierbii”, începe să intre în prim-plan. 

  • Ce se întâmplă cu ratele românilor după taxarea băncilor. Anunţul premierului Marcel Ciolacu

    Ratele românilor nu vor fi afectate de taxarea băncilor. Cel puţin aşa promite premierul Marcel Ciolacu care răspunde astfel avertismentului reprezentanţilor mediului de afaceri. Aceştia din urmă au semnalat faptul că dobânzile şi preţurile vor creşte prin aplicarea măsurilor de suprataxare a băncilor şi companiilor.

    Suprataxarea băncilor nu va afecta ratele românilor
    Premierul Marcel Ciolacu dă asigurări românilor că nu vor fi afectaţi de viitoarea taxă de 1% din cifra de afaceri aplicată băncilor. Aceasta nu va duce la creşterea dobânzilor, spune şeful executivului care precizează că acest aspect a fost discutat deja de ministrul Finanţelor cu reprezentanţii băncilor.

    “Cum le răspund? Cred că prin ’92 când activam în zona privată primul meu împrumut a fost cu 158% asta era dobânda de atunci şi am supravieţuit. Nu are nicio legătură cu dobânda de referinţă. Acuma să nu credem cumva că Banca Europeană de Investiţii va mărit dobânda de referinţă din cauză că am pus noi 1% la sistemul bancar. Din câte ştiu eu, domnul ministru al Finanţelor a avut o discuţie toţi reprezentanţii sistemului bancar şi au convenit nişte lucruri foarte concrete, nu va duce la creşteri de dobânzi. Creşterile de dobânzi de obicei duc în urma inflaţiei.”, a spus premierul Ciolacu.

    Cititi mai multe pe www.mediaflux.ro

  • Nu există nicio legătură între suprataxarea băncilor şi preţul produselor de la raft, răspunde premierul Marcel Ciolacu criticilor mediului de afaceri: „Nu cred că o să terminăm băncile”.

    Ciolacu a fost întrebat, miercuri, într-o conferinţă de presă, despre criticile mediului de afacerei legate de măsurile fiscale pregătite, respectiv că prin suprataxările pentru bănci, companii şi afaceri mici vor creşte dobânzile cu 1% şi preţurile de la raft.

    „Nu este legătură. În ’92, când activam în zona privată, primul meu împrumut a fost cu 158%, asta era dobânda de atunci. Am supravieţuit. Nu are nicio legătură cu dobânda de referinţă. Acuma să nu credem cumva că Banca Europeană de Investiţii va mări dobânda de referinţă din cauză că am pus noi 1% la sistemul bancar. Din câte ştiu eu, ministrul Finanţelor a avut o discuţie toţi reprezentanţii sistemului bancar şi au convenit nişte lucruri, foarte concret nu va duce la creşteri de dobânzi”, a răspuns premierul.

    „Nu cred că o să terminăm băncile, această suprataxare nu are nicio treabă cu produsele de la raft. Vreau să vă amintesc că atât la medicamente, cât şi la produsele alimentare a rămas TVA 9%. (…) Dacă încercăm să forţăm o creştere nejustificată, nu e nicio problemă, mărim numărul de produse din ordonanţă, n-am nicio reţinere. Dar eu nu cred că e cazul”, a adăugat prim-ministrul.

    Pachetul de măsuri fiscale care ar urma să acopere gaura bugetară şi să ţină sub control deficitul prevede şi impozitarea cu 1% a băncilor.

    Mediul de afaceri a reacţionat la pachetul fiscal. În aprilie 2023, guvernul, la vremea aceea Ciucă, a constatat că există un derapaj bugetar de 20 mld. lei faţă de programarea de la început de an, dacă nu se iau măsuri urgente de reducere a deficitului, potrivit Ziarului Financiar.

    Potrivit lui Alin Negrescu, expert fiscal la KPMG, măsurile propuse în pachetul fiscal nu vor reuşi să atingă obiectivele stabilite de guvern în ceea ce priveşte creşterea veniturilor bugetare. În schimb, acesta consideră că efectele negative asupra economiei vor deveni vizibile imediat. Deşi se estimează că impactul pozitiv asupra bugetului din acest an va fi de 630 milioane de lei, această sumă se referă doar la partea de economii la buget, deoarece noile taxe şi majorările de taxe vor începe să producă efecte abia din 2024, conform explicaţiilor din nota de fundamentare a proiectului. Cu toate acestea, la şapte luni de la începutul anului, bugetul are o deviere de 13 miliarde de lei numai pe partea de cheltuieli.

  • Vestea bună: noile măsuri fiscale se aplică din 2024. Vestea rea, nimeni nu scapă

    Ministerul de Finanţe a publicat un proiect de lege în dezbatere publică cu măsuri de creştere a taxelor şi de încetinire a cheltuielilor bugetare. Impactul pe bugetul de anul acesta ar urma să fie de 630 mil. lei, însă numai la partea de cheltuieli, pentru că taxele noi şi majorările de taxe ar urma să producă efecte începând cu 2024, conform notei de fundamentare a proiectului. 

    ♦ În sfârşit: Finanţele au publicat proiectul oficial de măsuri fiscal-bugetare. ♦ Creşterile de taxe şi taxele noi nu ar urma să aibă impact în buget în 2023, dar se elimină scutirile de la plata impozitului pe venit pentru IT-işti, constructori şi lucrători din agro care au salarii mai mari de 10.000 de lei brut.

    Ministerul de Finanţe a publicat un proiect de lege în dezbatere publică cu măsuri de creştere a taxelor şi de încetinire a cheltuielilor bugetare. Impactul pe bugetul de anul acesta ar urma să fie de 630 mil. lei, însă numai la partea de cheltuieli, pentru că taxele noi şi majorările de taxe ar urma să producă efecte începând cu 2024, conform notei de fundamentare a proiectului. Cu toate acestea, pachetul care va produce efecte începând cu 2024 este masiv şi afec­tea­ză aproape toate sectoarele economice.

    În opinia lui Alin Negrescu, tax partner la KPMG, măsurile din pachetul fiscal nu vor atinge obiectivul guvernului, adică de a creşte veniturile bugetare, dar, în schimb, efectele negative în economie se vor vedea imediat. „Există un mare semn de incertitudine cu privire la eficacitatea tuturor acestor măsuri fiscale în atingerea obiectivului de majorare a veniturilor fiscale. Ba mai mult, efectele în economie vor fi resimţite imediat, iar acest lucru va avea ca rezultat o diminuare drastică a investiţiilor, amplificarea fenomenului inflaţionist ca efect al majorării preţurilor de consum şi un sentiment general de incertitudine marcat de riscul apariţiei unor măsuri nesustenabile, cu obiective pe termen scurt, prin care se încearcă tot felul de intervenţii de avarie“, este de părere Alin Negrescu.

    Radu Burnete, directorul Concordia, una dintre cele mai mari confederaţii patronale din România, spune că, deşi guvernul a spus că jumătate din măsuri vor fi pe partea fiscală şi jumătate vor fi pe partea de reducere de cheltuieli la buget, acum se constată că în următorii ani 85% din măsuri sunt suportate de mediul de afaceri.

    „Guvernul vrea să colecteze 100 de miliarde în plus până în 2028, dar să facă o economie de doar 16 miliarde în aceeaşi perioadă. Dacă iniţial se vorbea de un efort egal, acum efortul este de 85% pe mediul privat şi de 15% pe aparatul bugetar. Pe partea de cheltuieli măsurile propuse sunt neconvingătoare“, remarcă el.

     

    Principalele cinci măsuri din pachetul fiscal-bugetar

    ► Eliminarea scutirilor de impozit pe venit la IT, construcţii şi agro pentru salarii mai mari de 10.000 de lei brut

    ► Toată lumea plăteşte contribuţii sociale (erau exceptaţi agricultorii şi constructorii)

    ► Impozit minim pe cifra de afaceri la companii cu afaceri mai mari de 50 mil. euro

    ► Impozitul suplimentar de 1% din venituri aplicat băncilor

    ► Modificarea regimului microîntreprinderilor

  • BREAKING. Este oficial! Guvernul a anunţat creşteri de taxe şi taxe complet noi. peste 200 de taxe noi şi creşteri de taxe. Cât veţi scoate lunar în plus din buzunar

    Ministerul de Finanţe a publicat proiectul de lege pentru modificări fiscale. Documentul conţine peste 200 de taxe noi, creşteri de taxe sau alte măsuri fiscale.

    Se renunţă la „ajustorul fiscal”, care se înlocuieşte cu „impozitul minim pe cifra de afaceri” a companiilor mari şi a băncilor, aceasta fiind una dintre principalele modificări fiscale din noul document al coaliţiei, care acum cuprinde şi economiile la buget, aşa cum a fost anunţată anterior informaţia de către ZF.

    „Potrivit unor analize efectuate asupra obligaţiei fiscale datorate la bugetul de stat de contribuabilii plătitori de impozit pe profit şi contribuabilii plătitori de impozit pe veniturile microîntreprinderilor în raport cu cifra de afaceri realizată a reieşit faptul că există contribuabili plătitori de impozit pe profit care înregistrează o sarcină fiscală mai mică decât un contribuabil plătitor de impozit pe veniturile microîntreprinderilor în condiţiile în care prezintă indicatori financiari similari”, se arată în expunerea de motive a proiectului de act normativ.

    „Este necesară întărirea disciplinei fiscale prin instituirea unui impozit minim raportat la cifra de afaceri pentru determinarea impozitului pe profit, datorat de plătitorii de impozit pe profit care prezintă situaţii în care impozitul datorat se situează trimestrial/anual sub o valoare minimă, precum şi în cazul în care rezultatul fiscal cumulat la sfârşitul trimestrului/anului de calcul este pierdere fiscală sau profit impozabil, înainte de recuperarea pierderii fiscale din anii precedenţi”, mai scriu reprezentanţii Finanţelor.

    Consultaţi documentul integral AICI.

    Modificări fiscale:

    ► Impozit minim pe cifra de afaceri – companiile cu afaceri mai mari de 50 mil. euro vor plăti impozitul minim pe cifra de afaceri, în cazul în care impozitul pe profit ar fi mai mic decât valoarea impozitului minim pe cifra de afaceri;

    ► Impozit pe cifra de afaceri pentru bănci – cifra de afaceri a băncilor se calculează ca veniturile din dobânzi şi impozitul este de 1%.

    Cum se calculează. Impozitul minim pe cifra de afaceri se determină astfel:

    IMCA = 1% x (VT – Vs – I – A), unde indicatorii au următoarea semnificaţie:

    IMCA = impozit minim pe cifra de afaceri, determinat cumulat de la începutul

    anului fiscal/anului fiscal modificat până la sfârşitul trimestrului/anului de calcul.

    VT = venituri totale, determinate cumulat de la începutul anului fiscal/anului

    fiscal modificat până la sfârşitul trimestrului/anului de calcul, după caz;

    Vs = venituri care se scad din veniturile totale, determinate cumulat de la începutul anului fiscal/anului fiscal modificat până la sfârşitul trimestrului/anului de calcul, după caz, reprezentând:

    (i) veniturile neimpozabile;

    (ii) veniturile aferente costurilor stocurilor de produse;

    (iii) veniturile aferente costurilor serviciilor în curs de execuţie;

    (iv) veniturile din producţia de imobilizări corporale şi necorporale, care nu sunt cuprinse în indicatorul I;

    (v) veniturile din subvenţii;

    (vi) veniturile realizate din despăgubiri, de la societăţile de asigurare/reasigurare, pentru pagubele produse bunurilor de natura stocurilor sau a activelor corporale proprii;

    I = valoarea achiziţiei/producţiei de active efectuată în trimestru/anul de calcul, începând cu anul fiscal 2024, respectiv cu anul fiscal modificat care începe în anul 2024; în cazul în care activele se realizează pe parcursul mai multor ani consecutivi, valoarea luată în calcul pentru determinarea acestui indicator este cea înregistrată în evidenţa contabilă aferentă trimestrului/anului de calcul, după caz;

    A = amortizarea contabilă a activelor achiziţionate/produse înainte de 1 ianuarie 2024/prima zi a anului fiscal modificat care începe în anul 2024.

     

  • Acum 15 ani s-a declanşat cea mai mare criză financiară mondială de până acum. Noi, companiile private şi băncile am învăţat pe propria piele ce înseamnă o criză, ce înseamnă când se retrag banii. Guvernul şi aceleaşi partidele nu au învăţat nimic iar dezmăţul bugetar actual ne va arunca din nou în groapă

    Acum 15 ani, în septembrie s-a declanşat cea mai mare criză financiară modială înregistrată până acum, punctul de plecare fiind data de 15 septembrie 2008, când americanii au lăsat să cadă una dintre cele mai mari bănci ale lor, Lehman Brothers.

    Au urmat zile dramatice în SUA, dar şi în întreaga lume, statele şi băncile centrale intervenind în forţă pentru a salva băncile de un faliment generalizat.

    Ceea ce părea imposibil din punct de vedere al capitalismului – to big to fail – a devenit doar un slogan aruncat la istorie. Băncile centrale au printat miliarde, sute de miliarde, mii de miliarde de dolari şi euro pentru a ţine în viaţă sistemul financiar mondial, băncile şi bursele.

    Nimic nu a mai contat, decât injectia de lichiditate în sistem. Pieţele financiare, bursele, băncile, grupurile financiare globale, companiile de asigurări sunt toate interconectate iar căderea uneia se duce ca într-un joc de domino către toată lumea. Marii giganţi americani – Merrill Lynch, Goldman Sachs, Morgan Stanley, JP Morgan, AIG, una dintre cele  mai mari companii de asigurări din întreaga lume, au fost salvate direct şi indirect. În Europa, ING, Unicredit, RBS, Deutsche Bank, Erste, Raiffeisen au fost salvate cu ajutorul împrumuturilor date de statele naţionale.

    Bursele din întreaga lumea se prăbuşeau în fiecare zi şi toată lumea se întreba cine mai rămane în picioare a doua zi.

    Cei 15 ani au trecut, căderea Lehman Brothers nu mai înseamnă acelaşi lucru ca atunci, nici pentru cei care au trăit pe viu acest lucru. Pentru noile generaţii chiar că nu mai înseamnă nimic.

    Câteodată este bine să dai timpul înapoi, să vezi cum a fost, aşa cum a fost consemnat în paginile Ziarului Financiar de atunci. Nu de alta, dar greşelile se repetă, cei drept într-o altă formă şi cu alte persoanaje.

    În toamna lui 2008, la Bucureşti parcă se trăia într-o altă lumea, cel puţin la nivelul guvernului şi a partidelor politice, premierul Tăriceanu împărţea miliarde de lei în dreapta şi în stânga, iar lumea se pregătea de alegerile parlamentare.

    În 3 luni de zile, guvernul Tăriceanu şi apoi guvernul Boc, rezultat după alegeri prin alianţa PDL-PSD, au cheltuit nu mai putin de 3% din PIB, contribuind la accelerarea şi agravarea crizei financiare. România avea un deficit public de numai 13% din PIB – 65 miliarde de lei,  ceea ce pentru cei de la guvern părea ceva confortabil.

    Nimeni nu se uita la deficitul comercial – 18 muliarde de euro, deficitul de cont curent – 16 miliarde de euro, şi nimeni nu se uita la datoria externă pe termen scurt – 20 miliarde de euro. De altfel, BNR nici nu o consemna în rapoartele lunare şi anuale.

    Deficitul de cont curent, care ajunsese la 16 miliarde de euro, reprezentând 12% din PIB şi datoria externă pe termen scurt, care era de vreo 20 miliarde de euro, ne-au îngropat. În momentul în care a izbucnit criza în America, liniile de finanţare în valută, pentru România au dispărut peste noapte, toţi banii se retrageau, presiunea pe cursul valutar leu/euro era imensă şi nimeni nu ştia ce va urma.

    Rasvan Radu, preşedintele Unicredit, spunea atunci, în septembrie 2008: Mediul bancar şi de business din România nu vrea să accepte că este vorba de o criză.

    Robert Rekkers, directorul general al Băncii Transilvania, spunea: Este incredibil ceea ce se întâmplă în SUA, mai rău de atât nu ştiu ce se poate întâmpla.

    Florin Ilie, atunci directorul pieţei de capital de la ING Bank Romania, spunea: Nimeni nu ştie ce se va întâmpla a doua zi, cu atât mai puţin peste câteva luni. Cred că ne mai aşteaptă luni de dureri.

    Nicolae Dănilă, fostul preşedinte al BCR, menţiona: După o logică şi teorie este greu de explicat ce s-a întâmplat acolo.

    În spatele uşilor, Mugur Isărescu încerca să ţină piaţa valutară şi monetară cât de cât într-un echilibru, vedea şi el cum pleacă banii din România şi era doar o chestiune de săptămâni şi luni până când trebuia să cerem ajutorul FMI. Public, mesajul BNR era că noi, România nu avem treabă cu ceea ce se întâmplă acolo, peste ocean.

    Valentin Lazea, economistul şef al BNR, menţiona pe 15 septembrie: Nu cred că vom vedea un efect direct pe plan local al problemelor de pe piaţa americană. Pieţele emergente ar putea fi lovite, doar prin ricoşeu, de o creştere a aversiunii faţă de risc, dar această accentuare a turbulenţelor de pe pieţele internaţionale nu va pune probleme pe partea de finanţare a deficitului de cont curent (n.r. – tocmai lipsa de finanţare a deficitului de cont curent ne-a trimis la FMI).

    Eugen Rădulescu, consilier al guvernatorului, spunea: Nu văd influenţe pe plan local, mai ales actorii implicaţi in turbulelenţele din sistemul american nu au activităţi semnificative în România. Băncile americane au probleme de lichidităţi, nefiind neapărat în situaţie de insolvenţă. Aceste bănci au acum nevoie de 3 lucruri: bani, bani, bani.

    După 15 ani, Mugur Isărescu a dezvăluit săptămâna trecută ceva din operaţiunile pe care le-a făcut Banca Naţională în acele vremuri, pentru a împiedica o criză bancară şi financiară de proporţii la noi.

    BNR a acordat în toamna lui 2008 un împrumut de urgenţă Băncii Transilvania, care, după cum spune guvernatorul, era solvabilă, dar nu avea lichiditate.

    Deponenţii îşi retrăgeau banii de la Banca Transilvania pentru că cineva a strigat la Cluj, în faţa băncii, “scoteţi-vă banii, că se va prăbuşii”, băncile locale, dar deţinute de grupurile străine, nu mai lucrau cu banca din Cluj din cauza panicii care se instaura peste tot în lume. Nimeni nu avea încrederea în nimeni, ceea ce pentru un sistem financiar este ucigător.

    Banca Transilvania a rezistat atunci şi pentru că cineva a avut inspiraţia să găsească un motiv pentru oprirea tranzacţiilor cu acţiunile băncii la Bursă, pentru că altfel ar fi fost măcelărită din toate părţile. Pentru cei care nu îşi mai aduc aminte, capitalizarea Băncii Transilvania scăzuse de la 1 miliard de euro în 2007 la 200 de milioane de euro în toamna lui 2008.

    În caz ca nu ştiţi sau nu vă mai aduceţi aminte, capitalizarea Bursei de Valori de la Bucureşti a scăzut în 2008 cu 47%, iar volumul de tranzacţionare a scăzut cu 49%. Mulţi şi-au pierdut banii pe Bursă, iar preturile acţiunilor au ajuns la un nivel de neimaginat.

    Pieţele nu au memorie, investitorii nu au memorie, noii jucători – pentru că tot timpul apar jucători noi, nu au memorie, aşa că nimeni nu crede că ceea ce s-a întâmplat atunci se mai poate întâmpla vreodată.

    Istoria, însă, se repeta, iar cel puţin noi, Romania, riscăm să facem aceleaşi greşeli, de fapt le-am facut deja.

    Dacă acum 15 ani, PIB-ul era de 503 miliarde de lei, adică 140 de miliarde de euro, acum PIB-ul este dublu, estimarea pentru acest an fiind de 320 miliarde de euro.

    Dacă atunci aveam un deficit bugetar de 27 de miliarde de lei, 5,3% din PIB în 2008, în acest an vom ajunge la acelaşi procent din PIB, peste 5%, dar la un PIB într-o valoare nominală mult mai mare, de 1.600 de miliarde de lei, ceea ce face ca deficitul bugetar să depăşescă 100 de miliarde de lei, adică de 4-5 ori mai mult.

    În 2008, am intrat în criză cu un nivel extrem de redus al datoriei publice, 13% din PIB, iar acum am ajuns la o datorie publică de 876 miliade de lei, reprezentând 55% din PIB, adică de 12 ori mai mare.

    Datoria externă, atât pe termen scurt, cât şi pe termen mediu şi lung, a ajuns la 158 de miliarde de euro, dublu fată de acum 15 ani.

    În continuare, în Romania este un dezmăţ fiscal-bugetar care nu poate fi oprit din punct de vedere politic. Partidele nu îşi asumă o restructurare fiscală, prin  creşterea impozitelor şi taxelor, ceea ce ne va lovi mai încolo. Pieţele financiare ne aşteaptă la cotitură. Deficitul de cont curent este în continuare foarte mare – 11 miliarde de euro, după primele 7 luni din acest an, dar din fericire avem un excedent important în sectorul de servicii (traiască transporatorii şi It-işti), de 8 milarde de euro, de 10 ori mai mult decât acum 15 ani.

    Dacă credeţi că dobânzile de acum sunt mari, gândiţi-vă că în urmă cu 15 ani dobânzile la depozite erau de 10%, iar la creditele ajunseseră la 15%, în condiţiile în care inflaţia fusese de aproape 7%, faţă de 9,4% cât este în prezent.

    Este adevarat că la nivelul rezervei valutare stăm mai bine, având în vedere că faţă de acum 15 ani s-a dublat ajungând, în august, la 53 de miliarde de euro.

    Sectorul privat s-a corectat dramatic în perioada toamna 2008/2009/2010 – prin tăierea salariilor în valoare nominală, reduceri de personal (700 de mii de persoane şi-au pierdut jobul), reducerea businessului, insolvenţe şi falimente. Băncile s-au umplut de credite neperformate.

    Preţurile pe piaţa imobiliară s-au prăbuşit cu 30-50% la apartamente şi cu 70-90 % la terenuri. (Nu degeaba spunea Dragoş Pavăl, de la Dedeman, ca achiziţia de terenuri acum 15 ani a fost una dintre cele mai bune decizii de business).

    Cursul valutar a fost ţinut cu greu în frâu, de la 3,6 lei pentru un euro, a urcat la finalul anului la 3,9 lei pentru un euro, pentru ca în primavara lui 2009 să ajungă la 4,2 – 4,3 lei/euro.

    Sistemul bancar romanesc era supraexpus pe valută, având în vedere că 70% din creditele date au avut la bază euro, franci eleveţieni, dolari.

    Mugur Isărescu a apărat prin toate mijloacele cursul valutar, în aprilie 2008, în celebrul atac speculativ, practic cu orice preţ, respectiv prin strângerea politicii monetare de gât, ceea ce a dus la explozia dobânzilor la lei pe piaţa interbancară. Pentru cei care nu îşi mai aduc aminte, dobânzile au ajuns la 300%, iar ROBOR-ul a fost plafonat administrativ de BNR, la 25%. Iar ROBOR-ul acum este de 6,4% şi este considerat mare.

    Dacă, cel putin din perspectiva sistemului bancar, suntem mai în siguranţă acum – creditele în lei sunt în proporţie de 70%, băncile nu mai au expunerea pe liniiile de finanţare externe, iar depozitele sunt mai mari decât creditele, clienţii pot să îşi plătească ratele, chiar dacă au crescut cu 60% în ultimul an(salariile au crescut de 3 ori faţă de 2008), bugetul de stat a ajuns principala problema a României, iar deficitul bugetar a scăpat de sub control.

    Dezmăţul bugetar continuă şi nici nu am intrat în anul electoral 2024.

    Aşa că este bine să ne uităm cum a fost atunci, acum 15 ani, când nimeni nu credea că se poate întâmpla ceva dramatic, dar s-a întâmplat, pentru a nu repeta greşelile, cel puţin o parte din ele.

    Aşa că vă invit să parcurgeţi Ziarul Financiar, de acum 15 ani, din toamna lui 2008, când s-a prăbuşit Lehman Brothers.