BusinessMagazin

Tag: avocatura

  • Cum a generat Şcoala Muşat o treime din piaţa avocaturii de business

    După 18 ani de „adolescenţă“ şi şase ani de criză economică, piaţa avocaturii de business a ajuns la un oarecare grad de maturitate, cu multe firme puternice, atât locale cât şi internaţionale, care concurează pentru colaborarea cu investitori şi companii. La vârf, însă, după toţi aceşti ani, dominaţia firmelor locale care s-au înfiinţat în primii ani ai pieţei rămâne constantă.

    Toate clasamentele internaţionale care abordează piaţa avocaturii de business din România – Legal 500, Chambers & Partners sau IFLR 1000 – pun pe primul palier, în fiecare an, aceleaşi nume: Muşat & Asociaţii, Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP), Ţuca Zbârcea & Asociaţii şi Popovici Niţu & Asociaţii, nu neapărat în ordinea asta.

    Pe celelalte paliere, aproximativ o treime din cele mai puternice firme de avocatură din România au fost înfiinţate sau sunt coordonate de oameni care au plecat din Muşat & Asociaţii.

    LA ÎNCEPUT AU FOST DOAR DOI
    Peisajul avocaturii de astăzi are la origine două nume: Gheorghe Muşat şi Ion Nestor. Imediat după Revoluţie, în 1990, cei doi îşi înfiinţau firmele într-un mediu în care România începea să descopere democraţia, economia de piaţă şi statul de drept, iar avocaţii erau în avangarda fenomenului.

    Ulterior, în 1995, au apărut alte două firme care au rămas puternice până în ziua de azi, Stoica & Asociaţii şi Boştină & Asociaţii, însă niciuna dintre acestea nu a avut un parcurs mai marcat de „divorţuri“ decât Muşat & Asociaţii.

    „S-a întâmplat ca prima generaţie de după Revoluţie să fie formată din câţiva avocaţi pasionaţi, înfometaţi de libertate şi devotaţi profesiei, care au preferat să muncească 15 ore pe zi, cu sacrificii personale, pentru a pune bazele firmelor care azi domină piaţa avocaţială“, spune acum Muşat, într-un moment în care, privind în piaţă, vede pe primul şi al doilea palier multe nume de foşti parteneri.

    După primii 10 ani de formare a pieţei avocaturii de business, odată ce economia a început să se consolideze şi investitorii străini au început să se uite în direcţia noastră, următoarea generaţie de avocaţi a observat tendinţa şi a considerat că poate mai mult. Începea să se ascută concurenţa.

    Prima plecare importantă de la Muşat a venit în 2002, când avocaţii Florian Niţu şi Ernest Popovici decideau să recreeze firma Popovici Niţu & Asociaţii, înfiinţată iniţial în 1995. Azi firma este unul dintre liderii pieţei, cu efective de 80 de avocaţi, lucrând preponderent cu fonduri de investiţii.

    În anul următor, avocaţii Dragoş Vilău şi Sorin Mitel îl părăseau pe Muşat pentru a înfiinţa Vilău & Mitel, firmă care s-a scindat anul acesta în Vilău & Asociaţii şi Mitel & Asociaţii. Înainte de scindare, însă, firma celor doi era, şi ea, unul dintre cei mai puternici jucători locali.

    „Am avut întotdeauna una dintre cele mai bune echipe de avocaţi din piaţă. Iar în ceea ce priveşte asociaţii firmei, eu cred că în anii 2001-2003 am avut cel mai puternic parteneriat avocaţial care a existat vreodată în România. Sigur că, între timp, lucrurile s-au aşezat, dar piaţa s-a maturizat şi cu oamenii de atunci“, povesteşte Muşat.

    Pe fundal, în 2000 venea în România firma Linklaters, gigant londonez cu afaceri anuale de peste 1 miliard de euro. Pleca din România după opt ani, fără să fi atacat în mod concret dominaţia firmelor lui Nestor sau Muşat, deşi a fost implicată într-o serie de dosare importante, inclusiv privatizarea Sidex.

    Pentru Muşat, însă, ce a urmat după 2003 a fost o serie de plecări răsunătoare. De-a lungul timpului mai mulţi avocaţi care erau numărul doi în firmă au luat decizia să îşi înfiinţeze propriile firme.

    „Avocaţii care au plecat au simţit nevoia să meargă pe cont propriu, să-şi valorifice capabilităţile antreprenoriale dobândite la «Şcoala Muşat & Asociaţii» şi mulţi dintre ei au reuşit să construiască firme puternice, care în prezent formează elita avocaturii de business din România“, mai spune Muşat, în condiţiile în care nu el a fost cel care a folosit prima oară termenul de „şcoala Muşat“, ci foştii lui colaboratori.

  • Piperea şi Asociaţii: Pensiile aviatorilor, inclusiv a lui Adrian Iovan, recâştigate în instanţă

     Potrivit unui comunicat din partea casei de avocatură, în anii 2010 – 2011, succesiv, Guvernul a tăiat pensiile aviatorilor, reducându-le cu o pondere ce a variat între 60 şi 97 la sută.

    Astfel, au fost emise decizii de recalculare a pensiilor a mii de foşti aviatori, în baza Legii nr. 119/2010, care, potrivit casei de avocatură, este “contrară CEDO, deci inaplicabilă”.

    Aceste decizii au fost atacate in instanţă de o alianţă procesuală gestionată de Piperea şi Asociaţii, iar Curtea de Apel Bucureşti a admis irevocabil contestaţia, repunându-i în drepturile lor iniţiale pe pensionarii aviatori.

    Guvernul a emis atunci un nou act normativ – Ordonanţa de Urgenţă nr. 59/2011 – prin care a revizuit pensiile.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • A lăsat baltă cariera de avocat şi a devenit antreprenoare. Câştigă 7.000 de euro pe lună şi nu regretă nimic

    “Nu am niciun fel de regret, iar faptul că  după cinci ani mă duc la fel de entuziasmată la birou înseamnă că am ales bine”, spune Claudia Nicolae, de profesie avocat, dar care a lăsat în urmă această funcţie acum cinci ani pentru a se dedica businessului de import de produse organice pentru copii, Organic Baby.

    Claudia Nicolae şi-a obţinut diploma de jurist după absolvirea cursurilor Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii din Bucureşti şi a practicat timp de cinci ani avocatura, după care, în 2009, a făcut primul pas spre antreprenoriat. A deschis un magazin cu produse organice pentru bebeluşi, aduse din import, inspirată de fiul ei, pentru care nu găsea astfel de produse.

    A început cu un magazin online, destinat în special prietenilor şi cunoştinţelor, iar treptat businessul a crescut ajungând la un showroom întins pe o suprafaţă de 400 de metri pătraţi, peste 900 de produse importate, o cifă de afaceri de 1,3 milioane de lei şi un profit de 300.000 de lei.

    Îşi aminteşte însă de cea mai dificilă perioadă, în care, după doi ani de activitate, “nu se vedea un profit, deşi munca şi cheltuielile se dublaseră”.

  • Adrian Cătălin Bulboacă, la BM Storytellers: Nu trebuie să lăsăm moştenire doar imperii economice, nu asta vreau să las băiatului meu

    Iată discursul lui Adrian Cătălin Bulboacă, fondator Bulboacă şi Asociaţii, la BM Storytellers, evenimentul care marchează zece ani de existenţă a revistei Business Magazin:

    2007 a fost un an de referinţă în viaţa mea personală şi profesională prin faptul că la 1 ianuarie am înfiinţat Bulboacă şi Asociaţii împreună cu câţiva colegi de la Linklaters. Aş ilustra efectul înfiinţării firmei la 1 ianuarie 2007 cu greutatea mea corporală la două săptămâni: la jumătatea lui ianuarie, de la 75 de kilograme ajunsesem la 71 kilograme şi jumătate. În primele două săptămâni reuşeam să mănânc doar seara pentru că ziua eram într-un proces de organizare extraordinar, a fost o nebunie.

    Mi-am dorit ca prin înfiinţarea firmei să aducem un suflu nou în industria serviciilor juridice şi acest suflu nou viza câteva aspecte esenţiale. La momentul respectiv, a face diferenţă în industria serviciilor juridice însemna o identitate corporatistă aparte, iar modul cum am conceput conducerea firmei a fost un element revoluţionar: i-am implicat din ziua 1 în structura firmei, în structura acţionariatului, pe colegii mei de la Linklaters care erau foarte tineri. Am încercat astfel o reeditare au abordării lui Microsoft la origini, gândul meu fiind să-mi implic colegii, iar responsabilizarea şi încrederea acordată acestora au produs nişte rezultate fantastice. Un alt element important a vizat clienţii pe care să-i regăsim în portofoliul nostru. Primul nostru client din ianuarie 2007 a fost Deutsche  Bank.

    Astăzi suntem 40 de avocaţi şi 17 colegi în zona de suport administrativ. Au fost şapte ani deosebiţi, în contextul în care am avut de-a face cu o perioadă în care trebuia să câştigi încrederea clienţilor şi a potenţialilor clienţi. 

    Dincolo de dorinţa de a face ceva deosebit, pe care o avem şi astăzi, cred că am mai reuşit să construim ceva foarte important în aceşti şapte ani: încrederea. Una din principalele probleme în naţiunea românească actuală este lipsa încrederii. Cu toţii, zi cu zi, manifestăm lipsa încrederii în noi înşine, în businessul nostru, în destinul acestei ţări. În general cred eu că ce am putut să construim în aceşti ani a fost şi încrederea în noi înşine, încrederea că putem face ceva deosebit.

    Asta ne-a ajutat mult în toată perioada de criză, dar şi în 2009, când, dincolo de începutul crizei, am înfruntat şi un incendiu (Bulboacă şi Asociaţii era unul dintre cei mai mari chiriaşi din Millenium Center, clădire avariată foarte grav de un incendiu în 26 iunie 2009 – n.r.). Era vineri seara şi a fost un efort extraordinar din partea colegilor, ne-am strâns cu toţii la 12 noaptea, am stat acolo până dimineaţă,  am reuşit să convingem proprietarul să ne lase să intrăm, să luăm toate bunurile firmei. În 2007, când am pornit firma, eram într-un spaţiu de 400 metri la etajul doi, dar în 2009 preluasem 1.000 metri la etajele 9 şi 10, spaţiu care arăta foarte frumos şi care ilustra creşterea noastră în doi ani, de care eram foarte mândri.

    Partenerii noştri au fost şocaţi. Eu personal în toţi aceşti ani am căutat să fac foarte mult sport şi să-mi controlez hrana ca o modalitate de a face faţă presiunii. În 2009, inclusiv în seara respectivă, făceam flotări şi mă uitam la o comedie, iar colegii mei îşi amintesc că am ajuns la locul incendiului, „pe terenul de război„, îmbrăcat cu tricoul lui Liverpool cu nr. 8, Steven Gerrard – sunt un mare fan al lui Liverpool. Am reuşit să ne mutăm în ziua respectivă şi duminică, la 48 de ore, eram funcţionali, spre regretul unor colegi competitori din piaţă.

    Piaţa avocaturii în 2014 prezintă provocări, aşa cum prezenta şi în 2007, dar din perspective diferite. În mod particular, eu cred că toată perioada de criză economică este o binecuvântare pentru că ne-a obligat să ne regândim atât viaţa profesională, cât şi pe cea spirituală. Pentru a adresa în mod specific criza economică, am lansat la sfârşitul lui 2012 ceea ce se cheamă în cadrul firmei „Project Marshall„, un proiect de reconstrucţie a firmei pentru care am angajat consultanţi externi. Cu ocazia acestui exerciţiu de reconstrucţie a strategiei firmei, am identificat  că de fapt criza economică este o criză a industriei serviciilor  în general şi nu a serviciilor juridice, iar obiectivul nostru în momentul de faţă este de a revoluţiona industria serviciilor juridice.

    Un obiectiv suplimentar este un proiect mai complex, un proiect pe care îl văd important de transmis din generaţie în generaţie, realmente din tată-n fiu, acela al reconstrucţiei identităţii naţionale a României. Principala noastră problemă, chiar de ordin economic, derivă din faptul că România nu are o percepţie corectă în economia, în istoria contemporană. Nu trebuie să lăsăm moştenire doar imperii economice, nu asta vreau să las băiatului meu. Părinţii mei au fost părinţi simpli, dar mi-au lăsat dorinţa de a face ceva de calitate.

    Am avut un profesor de română deosebit în liceu care mi-a lăsat dorinţa de a face ceva deosebit pentru această ţară. Fără a face ceva deosebit pentru această ţară, toată construcţia economică, toată legislaţia de facilităţi speciale, de infrastructură superbă reprezintă o simplă glumă – după părerea mea.
    Este concluzia mea după şapte ani de business şi după 20 de ani de profesie şi de umblat prin lume.

  • În spatele uşilor închise: Google, agenţii de lobby şi noua agendă de la Washington

    Ceea ce oaspeţii nu au ştiut, însă, a fost că întâlnirea fusese pregătită de către Google, companie care la acel moment se afla în atenţia autorităţilor din cauza unor acuzaţii de monopol aduse celebrului motor de căutare.

    ÎN SĂPTĂMÂNILE PREMERGĂTOARE EVENIMENTULUI, OFICIALI AI GOOGLE VENISERĂ CU MAI MULTE SUGESTII REFERITOARE LA VORBITORI ÎN TIMPUL CONFERINŢEI, TRIMIŢÂND LISTE CU MEMBRI AI CONGRESULUI, SENIORI DE LA DEPARTAMENTUL DE JUSTIŢIE ŞI DE LA PROCURATURĂ.

    „Dacă nu aţi trimis încă invitaţiile, vă rugăm să consultaţi listele ataşate, care conţin informaţii la zi„, îi scria Yang Zhang, asistent legal în cadrul Google, lui Henry Butler, director executiv al şcolii de drept. „Dacă aţi trimis deja invitaţiile, este totuşi posibil să mai adăugăm câteva?„ Butler a răspuns prompt: „Ne ocupăm noi de asta!„. Informaţiile din schimbul de mailuri a fost obţinut de către Washington Post printr-o cerere publică de eliberare a transcrierilor.

    În timpul conferinţei, lideri în domeniul tehnologiei şi experţi în legea monopolului au respins ideea că guvernul ar trebui să ia măsuri împotriva Google, argumentându-şi părerea în faţa acelor oameni care ar fi urmat să dicteze sancţiunile. Compania a mai organizat încă două conferinţe similare în perioada de 18 luni în care a fost sub investigaţie, modelând astfel percepţia publică pentru ca, la final, să se considere că nu este nevoie de acţiuni legale împotriva sa.

    Toată această poveste, relatată de cei de la Washington Post, ilustrează perfect modul în care Google, fără a investi iniţial sume considerabile în lobby, a ajuns de-a lungul timpului să cunoască perfect modul de operare în Washingtonul zilelor noastre. Acest mod de operare înseamnă că tradiţia lobby-ului este astăzi concurată de un alt sistem, mai puţin vizibil, de influenţare a factorilor de decizie.

    NOILE FORME DE INFLUENŢARE A OPINIEI PUBLICE SAU A FACTORILOR DE DECIZIE INCLUD FINANŢAREA CERCETĂRILOR DE LA UNIVERSITĂŢI, A THINK TANK-URILOR, SUSŢINEREA FINANCIARĂ A UNOR GRUPURI DE ADVOCACY DE-A LUNGUL SPECTRULUI POLITIC ŞI CHIAR A UNOR COALIŢII DE AFACERI ÎN FOLOSUL INTERESULUI PUBLIC.

    Ascensiunea Google la rangul de jucător important în Washington arată schimbările evidente în filosofia companiei. În urmă cu nouă ani, Google ignora complet sistemul „pay-to-play„ de la Washington, investind sume modeste într-o singură persoană desemnată să apere interesele companiei. De atunci însă, compania a ajuns între cei mai agresivi participanţi la jocurile de culise, plasându-se în spatele General Electric în 2012 (din punctul de vedere al sumelor investite).

    Google finanţează aproape 140 de organizaţii comerciale şi de advocacy, fără a dezvălui însă valoarea donaţiilor. Datele, publicate pe site-ul Statista.com, arată că numărul este aproape dublu faţă de cel de acum patru ani. În această vară, compania se va muta într-un nou birou la Washington, în Capitol Hill, cu o suprafaţă de peste 5.000 de metri pătraţi (o suprafaţă similară cu cea a Casei Albe). Intensificarea activităţii de lobby este corelată cu ambiţiile de dezvoltare ale companiei, în condiţiile în care gigantul IT trebuie să respingă tot mai multe atacuri ale rivalilor.

  • În spatele uşilor închise: Google, agenţii de lobby şi noua agendă de la Washington

    Ceea ce oaspeţii nu au ştiut, însă, a fost că întâlnirea fusese pregătită de către Google, companie care la acel moment se afla în atenţia autorităţilor din cauza unor acuzaţii de monopol aduse celebrului motor de căutare.

    ÎN SĂPTĂMÂNILE PREMERGĂTOARE EVENIMENTULUI, OFICIALI AI GOOGLE VENISERĂ CU MAI MULTE SUGESTII REFERITOARE LA VORBITORI ÎN TIMPUL CONFERINŢEI, TRIMIŢÂND LISTE CU MEMBRI AI CONGRESULUI, SENIORI DE LA DEPARTAMENTUL DE JUSTIŢIE ŞI DE LA PROCURATURĂ.

    „Dacă nu aţi trimis încă invitaţiile, vă rugăm să consultaţi listele ataşate, care conţin informaţii la zi„, îi scria Yang Zhang, asistent legal în cadrul Google, lui Henry Butler, director executiv al şcolii de drept. „Dacă aţi trimis deja invitaţiile, este totuşi posibil să mai adăugăm câteva?„ Butler a răspuns prompt: „Ne ocupăm noi de asta!„. Informaţiile din schimbul de mailuri a fost obţinut de către Washington Post printr-o cerere publică de eliberare a transcrierilor.

    În timpul conferinţei, lideri în domeniul tehnologiei şi experţi în legea monopolului au respins ideea că guvernul ar trebui să ia măsuri împotriva Google, argumentându-şi părerea în faţa acelor oameni care ar fi urmat să dicteze sancţiunile. Compania a mai organizat încă două conferinţe similare în perioada de 18 luni în care a fost sub investigaţie, modelând astfel percepţia publică pentru ca, la final, să se considere că nu este nevoie de acţiuni legale împotriva sa.

    Toată această poveste, relatată de cei de la Washington Post, ilustrează perfect modul în care Google, fără a investi iniţial sume considerabile în lobby, a ajuns de-a lungul timpului să cunoască perfect modul de operare în Washingtonul zilelor noastre. Acest mod de operare înseamnă că tradiţia lobby-ului este astăzi concurată de un alt sistem, mai puţin vizibil, de influenţare a factorilor de decizie.

    NOILE FORME DE INFLUENŢARE A OPINIEI PUBLICE SAU A FACTORILOR DE DECIZIE INCLUD FINANŢAREA CERCETĂRILOR DE LA UNIVERSITĂŢI, A THINK TANK-URILOR, SUSŢINEREA FINANCIARĂ A UNOR GRUPURI DE ADVOCACY DE-A LUNGUL SPECTRULUI POLITIC ŞI CHIAR A UNOR COALIŢII DE AFACERI ÎN FOLOSUL INTERESULUI PUBLIC.

    Ascensiunea Google la rangul de jucător important în Washington arată schimbările evidente în filosofia companiei. În urmă cu nouă ani, Google ignora complet sistemul „pay-to-play„ de la Washington, investind sume modeste într-o singură persoană desemnată să apere interesele companiei. De atunci însă, compania a ajuns între cei mai agresivi participanţi la jocurile de culise, plasându-se în spatele General Electric în 2012 (din punctul de vedere al sumelor investite).

    Google finanţează aproape 140 de organizaţii comerciale şi de advocacy, fără a dezvălui însă valoarea donaţiilor. Datele, publicate pe site-ul Statista.com, arată că numărul este aproape dublu faţă de cel de acum patru ani. În această vară, compania se va muta într-un nou birou la Washington, în Capitol Hill, cu o suprafaţă de peste 5.000 de metri pătraţi (o suprafaţă similară cu cea a Casei Albe). Intensificarea activităţii de lobby este corelată cu ambiţiile de dezvoltare ale companiei, în condiţiile în care gigantul IT trebuie să respingă tot mai multe atacuri ale rivalilor.

  • Gheorghe Muşat, la BM Storytellers: Ca trăiri personale, 2005 a fost un moment de maturitate. Am realizat că lumea s-a schimbat, că totul este mai pragmatic

    Iată discursul lui Gheorghe Muşat, partener fondator Muşat şi Asociaţii, la BM Storytellers, evenimentul care marchează zece ani de existenţă a revistei Business Magazin:

    „Avocatura e o lume pur intelectuală. La noi în firmă, în afară de femeile de serviciu, toată lumea are studii superioare. Este interesant să lucrezi într-o astfel de lume. Zi de zi lucrăm cu băncile, cu oamenii de afaceri, cu economia. Ei depind de noi, noi depindem de ei. Fără modestie, aş zice că ei depind mai mult de noi decât noi de ei. Succesul în afaceri depinde mult de alegerea avocatului potrivit. În aproape 25 de ani, pe care îi serbăm în 2015, pot să spun că lucrurile importante din mediul economic şi financiar ies cel mai adesea încâlcit fără prezenţa avocaţilor.

    Depindem şi noi de ei, mai ales din punct de vedere economic: fără ei nu am exista sau ne-am rezuma la litigii, cum era înainte. Numai în Bucureşti sunt 11.000 de avocaţi, iar pe majoritatea îi găsiţi la tribunal; mulţi dintre ei privesc avocatura de business ca pe cel mai înalt prag din avocatură. Oamenii de afaceri români nu s-au obişnuit cu faptul că avocatul de afaceri este esenţial în lumea în care ne învârtim. Nu vreau să ofensez pe nimeni, dar, dintre primele 500 de companii din economie, maximum 10-15% lucrează cu avocaţi. Există această mentalitate «dacă nu am probleme, nu merg la avocat»; este aceeaşi mentalitate că «nu merg la medic decât când mă doare». Se pierde din vedere efectul profilactic, poate cel mai important în ambele cazuri. În Europa, există în zona aceasta o educaţie care s-a conturat de-a lungul zecilor de ani: chiar şi atunci când mergi la bancă să iei un împrumut trebuie să mergi cu avocatul după tine. În România, se fac tranzacţii foarte importante direct. Iar după aia vin şi îmi bat la uşă, spunându-mi că s-au înţeles, dar de fapt nu s-au mai înţeles după semnare.

    2004 a fost un an când noi deja eram în vârf, un an fericit pentru Muşat & Asociaţii: eram plini de optimism, de entuziasm, totul era frumos, investitorii străini veneau la noi, intraserăm în NATO şi realizam că drumul este ireversibil. A fost anul când ne-am mutat într-un nou sediu, dar şi anul de vârf al guvernării Năstase şi primul an de creştere economică solidă.

    Eu sunt un adversar al proprietăţii de stat. În 2004, s-a privatizat industria energetică şi în 90% dintre tranzacţii noi am fost acolo – nu de partea statului, ci a companiilor cumpărătoare. În 2004, am avut un an plin de succese, cu succesul în cazul Noble Ventures – litigiu pe care România l-a avut la Washington şi în care pretenţiile erau de 380 de milioane de euro. Am câştigat acest proces foarte important, nu numai pentru noi, dar şi pentru România, pentru că a transmis semnalul că România e un loc OK pentru investiţii.

    În 2005, am avut o mică tristeţe – un mic grup de tineri pe care îi crescusem au plecat din firmă (este vorba despre Florentin Ţuca şi alţi 8 parteneri – n.r.); povestesc despre ei acum cu nostalgie, pentru că îmi place mult să lucrez cu oameni şi mai ales cu tineri, să îi formez.

    De când a început criza, nici noi nu o ducem mai bine. Am fost alături de clienţii noştri. În 2013, am lucrat dublu pentru a obţine aceleaşi venituri ca în 2008. Este adevărat că 2008 a fost anul de vârf. Se lucrează mult mai mult. Suntem într-o relaţie de interdependenţă cu mediul de afaceri.

    Ca trăiri personale, 2005 a fost un moment de maturitate. Am realizat că lumea s-a schimbat, că totul este mai pragmatic. A fost o vreme, de zece ani, de pionierat în avocatură. A fost atunci un moment când am realizat că avocatura nu merge practicată cu mapa, cu tramvaiul, ci trebuie practicată aşa cum o fac cei din vest.

    După 2005, avocatura românească s-a maturizat teribil. Acum, avocatura românească de business este singura piaţă avocaţială din CEE dominată de firmele româneşti. Asta şi datorită acelei perioade de pionierat, când un mic număr de oameni au pus pasiune şi entuziasm şi au construit un alt fel de profesie avocaţială.

    Este una dintre cele mai importante satisfacţii din ultimii zece ani: dacă există în avocatura de afaceri 500 de profesionişti de top, mai bine de jumătate dintre ei lucrează sau au lucrat la Muşat & Asociaţii; iar când spun avocat de top mă refer la oameni care rivalizează oricând cu orice firmă de avocaţi din Europa şi cu orice avocat de la Londra. Iar asta este ceva specific pieţei româneşti. De ce? Aşa a vrut Dumnezeu.

  • Camera de Comerţ: Nu ştiam că Vlasov ia şpagă, dar ştiam că merge la cazinou, avea bani din afaceri

     “Nu ştiam că ia spagă, dar ştiam că merge în cazinou. Era ilogic să-l întrebi pe Vlasov din ce trăieşte. Are o casă de avocatură, are case la Iaşi din care primeşte chirie, bonificaţie de la Camera de Comerţ de 6.000-7.000 de lei pe lună”, a declarat, într-o conferinţă de presă Ion Mocanu, unul dintre vicepreşedinţii Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR).

    Reprezentanţii CCIR au precizat că pornesc de la prezumţia de nevinovăţie în cazul Vlasov, precizând că nu sunt nici mulţumiţi, nici nemulţumiţi de activitatea acestuia.

    “Plec de la prezumţia de nevinovăţie, nu ştiu care este speţa, din câte am înţeles din dicuţiile cu angajaţii dosarul respectiv este în faza probatorie, de colectare de probe”, a declarat Mihai Daraban, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Constanţa şi vicepreşedinte CCIR, care asigură interimatul la conducerea instituţiei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Business Magazin, în 2005: CEL MAI BOGAT ROMÂN DIN SUA. A început cu o discotecă în Oradea, dar face sute de milioane de dolari în Silicon Valley

    George Haber, romanul a carui prima afacere a fost o discoteca improvizata in Oradea anilor ‘70, e acum un nume „de casa“ in Silicon Valley, locul in care s-au inventat microprocesorul, computerul personal si mouse-ul. Acolo Haber a construit companii,  le-a vandut, acolo a ratat o afacere „la cheie“ cu Bill Gates si o listare la Bursa. Si tot acolo a strans o avere, estimata la o suta de milioane de dolari, care i-a adus reputatia de cel mai bogat roman din Silicon Valley si, probabil, din intreaga America.

    Prima afacere a facut-o insa aici, in Oradea, in anii ‘70 – o afacere mica, de ocazie. Era, pe vremea aceea, elev in clasa a XI-a si canta, alaturi de cativa prieteni, printre care Adrian Pintea – devenit intre timp actor – intr-o trupa de rock. Intr-o seara de vineri, s-a trezit fara trupa. Adrian Pintea plecase din oras iar tobosarul fusese luat in armata. Si-a adus de-acasa magnetofonul si cateva benzi si a incropit o discoteca, prima din Oradea. Club Arlus a dat vibratie unui oras in care distractiile erau putine si de regula proletare. Ii calcau pragul, la sfarsit de saptamana, sute de adolescenti oradeni, inclusiv fiii notabilitatilor locale. Asa a ajuns liceanul Haber „cel mai mare star al orasului“, dupa cum isi aminteste el, bucurandu-se „de toate beneficiile aferente faimei – bani, fete, distractii“.

    Dar pe langa „bani, fete, distractii“, discoteca oradeana a insemnat pentru George Haber si altceva: o prima lectie improvizata de afaceri. Privind retrospectiv, isi da seama ca atunci a inteles prima data ca nu banii aduc fericirea, ci fericirea aduce bani. „Daca le dai oamenilor ce vor si ii faci fericiti, se pot face si bani“, crede el acum. Discotecile pe care le-a organizat in liceu si facultate l-au invatat ca „banii adevarati ii faci cand clientii se intorc la tine“ – iar clientii se intorc numai daca „le oferi ceva placut si interesant“. 

    CITITI AICI ARTICOLUL INTEGRAL din martie 2005.

  • Business Magazin, în 2005: Cea mai mare greşeală a investitorilor străini este că nu ţin cont de FAŢA NEVĂZUTĂ A ROMÂNIEI

    Cati potentiali clienti are un om de afaceri care decide sa investeasca aici? Circa 22 de milioane, potrivit statisticilor. Teoretic e corect. Dar practic e fals. Pentru ca intre aceleasi granite coexista doua Romanii – una urbana, vizibila, curtata de oamenii de afaceri si alta nevazuta, ocolita de companii si neglijata de advertiseri. Aceasta Romanie nevazuta numara insa 10,1 milioane de locuitori si „stapaneste“ 89% din teritoriul tarii.  

    Cea mai scurta definitie de afaceri a Romaniei, in cifre: o tara cu 22 de milioane de locuitori, care va intra in Uniunea Europeana in 2007, fiind a doua piata ca marime din centrul si estul Europei, dupa Polonia. Succinta descriere de mai sus e una din mantrele analizelor economice despre Romania si a inlocuit-o pe cea cu „tara fosta comunista care a rasturnat regimul printr-o revolutie sangeroasa“ – o sintagma care se regasea, fara prea multe modificari sau nuante, in mai toate analizele politice pana acum cativa ani.  

    Privita dintr-un cabinet vest-european de consultanta pentru investitii, asa si arata Romania: o tara mare dupa standarde europene, scapata de cele mai grele dintre tarele tranzitiei, tocmai potrivita pentru investitii.  Cand insa potentialul investitor ajunge in Romania si trece de bariera oraselor, imaginea sumara pe care o avea isi schimba consistenta. Romania, cu cei 22 milioane de potentiali clienti, arata de fapt precum soselele ei: portiuni ca-n palma intrerupte de kilometri intregi cu gropi, pe care inainteaza de-a valma, cu viteze diferite, incurcandu-se unele pe altele, masini de lux si carute deselate, manate de oameni care-si cara fanul pentru vitele din grajd. Vite care le vor da laptele din care vor face branza, pe care apoi o vor vinde la piata, si cu banii capatati vor plati scoala copiilor trimisi la oras.  

    Pitorescul naucitor al soselelor romanesti expresia unei trasaturi importante a tarii in care traim: cei 22 de milioane de locuitori isi duc viata in doua Romanii paralele, care se suprapun si coexista pasnic intre aceleasi granite. Doua Romanii contrastante, comparabile ca numar de locuitori: una urbana, receptiva, dinamica, proeuropeana si una rurala, saraca si traditionalista.

    CITITI AICI ARTICOLUL INTEGRAL din august 2005.