Tag: atacuri

  • Povestea uneia dintre cele mai DISTRUGĂTOARE AREME cibernetice din istoria modernă

    Una dintre aceste grupări poartă numele de Sandworm şi este responsabilă pentru NotPetya, una dintre cele mai distrugătoare arme cibernetice din istoria modernă.
     
    Henrik Jensen, un administrator IT de la firma Maersk  unul dintre cei mai mari operatori maritimi din lume, cu 76 de porturi şi peste 800 de nave  pregătea un update software pentru cei 80.000 de angajaţi ai companiei când calculatorul său s-a resetat, aparent din senin. Jensen a întors capul, curios dacă şi alţi colegi se confruntă cu aceeaşi problemă, şi a văzut că toate ecranele afişează acelaşi mesaj. Jensen şi colegii săi aveau să descopere, în doar câteva momente, că staţiile lor de lucru erau blocate în mod ireversibil, după cum relatează un articol al publicaţiei americane Wired.

    Dimensiunea crizei devenea evidentă în toate departamentele Maersk; în mai puţin de treizeci de minute, angajaţii împânziseră holurile, alergând dintr-o cameră în alta şi avertizându-şi colegii să se deconecteze de la reţeaua principală înainte ca unităţile să fie afectate. În acelaşi timp, zeci de tehnicieni dădeau buzna în săli de conferinţe şi deconectau toate laptopurile.

    Deconectarea întregii reţele globale a Maersk a durat ceva mai mult de două ore. La finalul procesului, toţi angajaţii primiseră ordin să închidă calculatorul sau laptopul şi să îl lase pe birou.

    În jurul orei 15, un director al companiei a intrat în biroul în care se aflau Jensen şi colegii săi şi le-a spus să se ducă acasă. Reţeaua era atât de puternic afectată, încât nici cei de la departamentul IT nu puteau face nimic.

    Rădăcinile unui atac devastator

    În cartierul Podil din Kiev, pe o stradă din apropierea unei autostrăzi, îşi desfăşura activitatea o mică afacere de familie. Compania de software Linkos Group realiza actualizări pentru un program de contabilitate extrem de popular în rândul cetăţenilor. Serverele deţinute de companie, prin care se lansau respectivele actualizări, au fost punctul de plecare a celui mai devastator atac cibernetic din istorie.

    Codul dezvoltat de cei de la Sandworm a avut ca scop principal răspândirea rapidă. „Până în prezent, NotPetya rămâne malware-ul (codul maliţios – n.red.) cu cea mai rapidă viteză de propagare“, le-a explicat celor de la Wired Craig Williams, director în cadrul Cisco, una dintre primele companii care au analizat NotPetya. „În secunda în care ai realizat ce se întâmplă, datele tale sunt deja pierdute.“

    NotPetya este un tip de virus care cere o anumită sumă de bani, ameninţând că în caz contrar va şterge anumite informaţii sau documente aflate pe serverele companiilor vizate.

    Creatorii NotPetya s-au folosit de două erori descoperite anterior: în primul rând, ei au utilizat EternalBlue, un program realizat de Agenţia Naţională de Securitate a Statelor Unite (NSA) şi care ajunsese în mâinile publicului în urma unei breşe. EternalBlue exploata vulnerabilităţile dintr-un protocol Windows, permiţând hackerilor să facă orice cu datele dintr-un calculator după instalarea unui anumit program. În al doilea rând, cei de la Sandworm au folosit Mimikatz, un soft creat cu scopul de a scoate în evidenţă mai multe probleme ale sistemelor de operare.

    Microsoft lansase o actualizare de Windows înainte de atac, care bloca accesul prin EternalBlue, dar combinarea celor două softuri le-a permis hackerilor să dezvolte un malware aproape imposibil de oprit.
    NotPetya îşi luase numele de la un alt program maliţios, Petya, care funcţiona pe acelaşi sistem. Cei de la Sandworm nu aveau însă intenţia de a da înapoi accesul: orice încercare de a plăti pentru răscumpărarea datelor era inutilă.

    Lansarea NotPetya a fost un act clar de terorism cibernetic, unul cu efecte mult mai grave decât anticipaseră, probabil, creatorii săi. În câteva ore de la apariţia sa, codul s-a răspândit în toată Ucraina şi în mii de alte calculatoare din lumea întreagă. A blocat activitatea a sute de multinaţionale precum Maersk, TNT Express, gigantul farmaceutic Merck sau compania franceză de construcţii Saint-Gobain. Malware-ul a ajuns chiar şi înapoi în Rusia, afectând compania petrolieră de stat Rosneft. Fiecare incident a generat costuri de milioane de dolari.

    Pagubele totale s-au ridicat la peste 10 miliarde de dolari, potrivit unui calcul al Casei Albe confirmat de reprezentanţi ai Departamentului de Securitate Internă.

    Pentru a înţelege amploarea atacului cu NotPetya, este utilă o comparaţie cu WannaCry. Sute de mii de terminale din companii şi instituţii publice din întreaga lume au fost lovite în luna mai 2017 de ameninţarea WannaCry, care folosea o vulnerabilitate prezentă în majoritatea versiunilor sistemului de operare Windows. Atacatorii au exploatat aceeaşi vulnerabilitate (EternalBlue) care ar fi fost folosită în scopuri de spionaj de către agenţii guvernamentale pentru a livra victimelor diverse ameninţări informatice. Incidentul a fost mult mai puternic mediatizat, deşi pagubele totale au fost de aproximativ 4-5 miliarde de dolari.

    „Deşi nu vorbim de pierderi de vieţi, NotPetya a fost echivalentul folosirii unei bombe nucleare pentru a obţine o mică victorie tactică“, a spus Tom Bossert, expert în securitate cibernetică şi care ocupa, la momentul atacului, funcţia de consilier al preşedintelui american Donald Trump.
    Ucraina a fost aproape complet paralizată de atac: NotPetya a lovit patru spitale, şase furnizori de energie electrică, două aeroporturi, 22 de bănci, ATM-uri, sisteme de plată cu cardul şi majoritatea agenţiilor guvernamentale. „Sistemul de stat era mort“, a descris incidentul Volodimir Omelyan, ministrul ucrainean pentru infrastructură.

    Potrivit unor oficiali din Ucraina, 10% din toate calculatoarele din ţară au fost afectate de NotPetya.Ca urmare a incidentului, oficiali din SUA şi Marea Britanie au anunţat că vor emite o alertă în legătură cu aceste atacuri cibernetice, considerându-le parte a unei campanii de spionaj care în viitor ar putea fi folosită pentru operaţiuni ofensive. „Atunci când observăm astfel de activităţi cibernetice nocive, indiferent că vin din partea Kremlinului ori a altor entităţi statale negative, le respingem“, a declarat Rob Joyce, coordonatorul pentru securitate cibernetică al preşedinţiei SUA. Guvernele celor două ţări le-au cerut victimelor atacurilor să semnaleze orice activitate dăunătoare, pentru a se înţelege mai bine impactul campaniei cibernetice.

    Încă „nu avem o perspectivă completă asupra scopului atacurilor cibernetice“, a explicat Jeanette Manfra, un oficial din cadrul Departamentului pentru Securitatea Internă. „Ar putea fi poziţionate softuri pentru a fi folosite în perioade tensionate“, a atras atenţia şi Ciaran Martin, directorul Centrului Naţional pentru Securitate Cubernetică al Marii Britanii, explicând că au fost vizate „milioane de computere“. Acesta a mai explicat că autorităţile monitorizează de un an aceste activităţi, subliniind că este vorba de o campanie amplă, care poate afecta „sisteme precum cele ale marilor companii ori birouri private“. Experţii în antivirus sunt de părere că cel puţin 2.000 de atacuri au fost lansate împotriva reţelelor guvernului ucrainean şi companiilor din Ucraina.

    Theresa May l-a acuzat chiar pe preşedintele rus Vladimir Putin, la finalul anului trecut, că ar încerca să provoace un conflict între statele din Occident prin ingerinţele în alegerile electorale, prin diseminarea de informaţii false şi prin războiul cibernetic.
    Ruşii au negat însă că ar avea vreo responsabilitate pentru atacul NotPetya, argumentând că inclusiv instituţii din Rusia au fost afectate. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că Rusia neagă categoric acuzaţiile oficialilor britanici privind responsabilitatea armatei ruse în atacul cibernetic. În cadrul unei conferinţe telefonice cu reporterii, Peskov a afirmat că acuzaţiile sunt nefondate şi fac parte dintr-o campanie „rusofobă“ condusă în unele state occidentale. „Condamnăm astfel de acuzaţii, le considerăm nefondate, ele fiind parte din campania bazată pe ura faţă de Rusia“, a mai spus el.

    La o săptămână după primul incident, poliţia din Ucraina a ajuns la Linkos Group; autorităţile găsiseră ceea ce căutau, şi anume serverele care au servit drept „pacient zero“ în atacul orchestrat de Sandworm.

    A trecut mai bine de un an de la incidentul NotPetya, dar experţii în securitate cibernetică nu au ajuns la un consens în ceea ce priveşte codul maliţios şi adevăratele intenţii ale hackerilor. Firma de securitate ISSP, din Kiev, a înaintat teoria conform căreia NotPetya nu a fost lansat cu scopul de a distruge date, ci cu acela de a şterge urme. Hackerii ar fi avut acces la informaţii din mii de calculatoare câteva luni bune, iar lansarea malware-ului a reprezentat ocazia perfectă de a şterge orice dovadă în acest sens.

    Toţi cei care au studiat NotPetya sunt însă de acord cu un lucru: astfel de incidente ar putea avea loc din nou, şi la o scară mai mare. Corporaţiile globale au devenit interconectate, iar schimbul de informaţii este aproape imposibil de protejat.

  • Opinie Bogdan Botezatu, specialist în ameninţări informatice, Bitdefender: “Riscuri de securitate în sectorul financiar, fabrica de bani a criminalilor informatici”

    Alături de sănătate şi producţie, sectorul financiar este o componentă vitală pentru buna funcţionare a societăţii, iar grupările de criminalitate informatică se îndreaptă cu predilecţie asupra acestor industrii-cheie. Elocvent este atacul informatic din 2017 asupra companiei americane Equifax, unul dintre marii jucători de pe piaţa creditelor, care a expus datele personale a 143 de milioane de clienţi.

    Studiile recente confirmă că sectorul financiar este unul dintre cel mai atacate din 2018, hackerii dezvoltând metode de atac informatic din ce în ce mai sofisticate. Potrivit Accenture, numărul atacurilor informatice s-a triplat în zona financiară în ultimii cinci ani, iar costul de limitare a daunelor a crescut cu aproape 10%. Denial of Service, ransomware, exploatarea vulnerabilităţilor din tehnologiile existente şi ingineria socială, practicată în special în zona financiar-bancară, rămân cele mai răspândite metode de atac. Atacurile din interior nu sunt nici ele de neglijat însă: foşti angajaţi ale căror privilegii nu au fost revocate la terminarea relaţiilor contractuale sau chiar angajaţi complici cu grupările de criminalitate informatică sunt cauze majore ale breşelor de securitate.

    Riscurile provocate de terţi (third-party risks), precum furnizori de servicii sau contractorii externi, rămân principala cauză a breşelor de securitate din zona financiară. O astfel de vulnerabilitate le-a permis hackerilor să manipuleze sistemul internaţional de mesagerie Swift în 2015 şi 2016 pentru a fura sute de milioane de dolari de la bănci din mai multe ţări din Europa, Asia, America de Sud şi Oceania.

    Infrastructurile vulnerabile ce nu dispun de securitate informatică adecvată pot duce la scurgeri de informaţii, afectând milioane de utilizatori. Integrarea cu piaţa fintech, liberalizată şi încurajată de directive precum Payment Services Directive, de asemenea reprezintă un risc major de securitate dacă normele de implementare nu sunt respectate cu stricteţe. Spre exemplu, instituţiile financiare din Marea Britanie nu sunt conştiente de riscurile generate de colaborarea cu dezvoltatorii de aplicaţii, deşi studiile arată că aproximativ 72% dintre companiile financiare din Marea Britanie au suferit cel puţin o breşă de securitate în ultimul an în urma vulnerabilităţilor unor terţi. Pe lângă pierderi financiare, întreruperea activităţii şi furtul de date confidenţiale, orice atac informatic generează o lipsă de încredere în rândul clienţilor, afectând astfel reputaţia companiei pe viitor.

    De cele mai multe ori, hackerii recurg la o varietate de metode pentru a-şi atinge scopul, de la înregistrarea tastelor pentru furtul credenţialelor conturilor şi informaţii legate de plăţi la injectare de cod pentru coruperea platformelor de online banking prin atacuri de tip man-in-the-middle. Pe viitor, anticipăm o creştere a incidenţei malware-ului bancar şi a atacurilor cibernetice în această industrie.

    Lipsa de specialişti, bugetul redus şi lipsa de proceduri constituie alte obstacole pentru sectorul financiar. În urma unui studiu global, Bitdefender a descoperit că peste jumătate dintre instituţiile financiare au suferit breşe de securitate şi aproape 60% au avut parte de un atac avansat sau au detectat comportament suspect în infrastructură. Peste 80% dintre directorii de securitate IT sunt de părere că soluţiile de detecţie şi răspuns, denumite generic EDR, oferă modalităţi de analiză avansată asupra breşelor de securitate şi contribuie la înţelegerea unui atac asupra infrastructurii.

    Costul unei breşe de securitate este enorm pentru companiile financiare. De fapt, sectorul financiar are cel mai mare cost de atenuare şi reducere a efectelor unui atac informatic, cu aproximativ 40% mai mare faţă de alte sectoare. Companiile care reuşesc să limiteze efectele în mai puţin de o lună de la producerea incidentului pot economisi resurse semnificative. Cu cât trece mai mult timp, cu atât costurile se vor mări. În industria financiară, timpul mediu de detectare a unui atac avansat este de aproximativ şase zile.

    În ciuda deficienţelor, directorii de securitate IT au încredere în soluţiile de securitate pe care le folosesc. Cu toate acestea, lipsa la nivel global a personalului calificat le afectează planurile pe termen lung. Aproximativ 80% dintre respondenţi s-au plâns de lipsa gravă de personal ce le afectează negativ strategiile pe termen lung. Alte probleme menţionate sunt lipsa de securitate compatibilă cu orice infrastructură, lipsa de vizibilitate, bugetul redus şi lipsa backupurilor.

    Pentru a-şi proteja companiile de riscuri şi de viitoare atacuri informatice, directorii IT trebuie să se adapteze schimbărilor rapide din zona de securitate. O primă măsură pe care o pot lua este organizarea unor workshopuri interne pentru a-şi educa angajaţii să depisteze tentativele de atac şi de inginerie socială, precum şi riscurile la care se expun când conectează dispozitivele personale la infrastructura companiei. Pe lângă actualizări constante de software şi de securitate, asigurarea unei protecţii optime a infrastructurii presupune şi ca directorii de securitate IT să implementeze multiple niveluri de protecţie, capabile să ofere vizibilitate mărită şi să oprească atacurile informatice înainte ca acestea să aibă loc, fără să afecteze performanţa sistemului.

  • Sistemul de operare Microsoft Windows, ţinta unui nou atac cibernetic

    Infractorii cibernetici voiau să obţină acces de lungă durată în sistemele victimelor, situate în Orientul Mijlociu. Vulnerabilitatea a fost rezolvată de Microsoft pe 9 octombrie.

    Un atac prin intermediul unei vulnerabilităţi zero-day este una dintre cele mai periculoase forme de ameninţări cibernetice, pentru că presupune exploatarea unei vulnerabilităţi care nu a fost încă detectată şi reparată, avertizează reprezentanţii Kaspersky. Dacă este descoperită mai întâi de atacatori, o vulnerabilitate zero-day poate fi folosită pentru crearea unui exploit care le va da acces la întregul sistem. Scenariul de atac din cazul de faţă este foarte folosit de grupări complexe, specializate în atacuri APT.

    Exploit-ul pentru Microsoft Windows a fost trimis victimelor prin intermediul unui backdoor PowerShell. Apoi a fost lansat cu scopul de a obţine privilegiile necesare pentru a rămâne în sistem. Codul malware-ului a fost unul de calitate şi a fost scris pentru a permite exploatarea cât mai multor active Windows cu putinţă.

    Atacurile cibernetice au vizat în jur de douăsprezece organizaţii diferite din Orientul Mijlociu, către finalul verii. Se bănuieşte că autorul atacului ar putea să aibă legătură cu grupul FruityArmor – pentru că un backdoor PowerShell a mai fost folosit de acest grup în trecut. În momentul descoperirii, experţii Kaspersky Lab au raportat imediat vulnerabilitatea către Microsoft.

  • Mobilier stradal contra teroriştilor

    O bancă frumoasă ori un rastel de biciclete pot fi astfel nu numai nişte piese utile de mobilier stradal, ci şi o modalitate de prevenire a unor atentate cum ar fi cele în care diverşi atacatori intră cu camioane ori alte vehicule în mulţime, aşa cum s-a întâmplat în ultimii ani la Londra, Toronto, Nisa, Berlin sau Charlottesville, în statul american Virginia.

    Dat fiind că se doreşte încurajarea oamenilor să iasă din case şi să petreacă mai mult timp în spaţii publice, să meargă mai mult pe jos ori cu bicicleta sau să facă sport şi să-şi folosească mai rar maşinile, spaţiile publice trebuie să rămână deschise şi primitoare, aşa că nu se recomandă blocarea lor cu garduri, parapete de beton ori bariere.

    Arhitecţilor care se ocupă de amenajarea acestora nu le rămâne atunci decât să apeleze la soluţii precum copaci, ghivece şi mobilier stradal, care trebuie astfel amplasate încât oamenii obişnuiţi să nu-şi dea seama de scopul lor antiterorist. Apar astfel bănci, stâlpi de iluminat stradal, fântâni şi statui bine ancorate de suporţi de beton, precum şi zone supraînălţate ori coborâte în pieţe pentru a îngreuna accesul vehiculelor, iar o altă măsură propusă de arhitecţi este construirea unui număr mai mare de străzi şerpuite. 

  • Schimbări uluitoare: În numai doi ani, Energia a ajuns dintr-un domeniu relativ cuminte într-un segment care poate genera atacuri de panică. Preţurile au EXPLODAT

    În mai puţin de doi ani, piaţa energiei a trecut printr-o schimbare uluitoare, dintr-un domeniu relativ cuminte din punctul de vedere al tranzacţionării transformându-se într-un segment care poate genera atacuri de panică. După criza din iarna lui 2017, piaţa s-a reconfigurat în urma unor insolvenţe zgomotoase din tabăra traderilor, furnizorii au terminat cu rezultatele afectate, iar producătorii au bifat profituri record. Anul acesta însă, cine va deschide şampania după cea mai nouă criză a „luminii”?

    “Pentru prima oară chiar nu ştiu ce să spun, pentru că datele de consum nu justifică această evoluţie“, spune Petre Stroe, directorul general al MET România Energy, unul dintre cei mai conoscuţi specialişti din domeniul energetic. Compania pe care o conduce acum, activă în domeniul furnizării de energie, deţine peste 4% din piaţa consumatorilor concurenţiali, dar Stroe spune că are achiziţiile securizate.

    „De când semnez un contract, nu stau mai mult de o săptămână deschis fără energia asigurată. Am avut însă clienţi pe care i-am sfătuit în vară să îşi prelungească contractele şi nu au făcut-o. Acum consumatorii fără energia asigurată sunt îngroziţi“, mai spune Stroe.

    Declaraţiile lui Stroe vin în contextul în care de la o medie de 156 lei/MWh, energia spot a ajuns să fie tranzacţionată săptămâna trecută la uluitorul prag de 500 lei/MWh, chiar pe vârful de consum. Creşterea s-a petrecut treptat, începând cu luna august, dar condiţiile în care a avut loc sunt un mister. De ce?

    Cererea nu justifică această creştere a preţului. Mai mult, Hidroelectrica, cel mai mare producător local de energie, are un an de vis după ce a terminat primele şase luni cu o producţie în creştere cu 20% faţă de perioada similară a anului trecut, pe fondul condiţiilor meteo favorabile. Lacurile de acumulare sunt şi ele pline. Faptul că lucrurile stau bine se văd şi în rezultatele companiei. Hidroelectrica a terminat S1/2018 cu o cifră de afaceri de 1,9 mld. lei, cu 17% mai mare faţă de perioada similară a anului trecut, şi cu un profit net de 962 mil. lei, în creştere cu 34%. În iulie anul acesta, Hidroelectrica a distribuit 90% din profitul istoric obţinut în 2017 sub formă de dividende. Valoarea totală a dividendelor a fost de 1,134 miliarde de lei, din care 0,908 miliarde de lei au mers la statul român, restul intrând în conturile Fondului Proprietatea, acţionarul minoritar al companiei. Statul încearcă de altfel să scoată Fondul Proprietatea din acţionariatul Hidroelectrica pentru a-şi securiza controlul unic asupra uneia dintre cele mai profitabile companii din România, anunţul fiind făcut chiar în plină creştere a preţurilor la energie.

    Situaţia a devenit atât de gravă, încât Consiliul Concurenţei a demarat o serie de controale inopinate la sediul Hidroelectrica, suspectând compania de abuz de poziţie dominantă. Interesant este că nici măcar intervenţia Consiliului Concurenţei nu a răcit piaţa. Situaţia din ultimele zile aminteşte de drama prin care a trecut piaţa energiei la începutul lui 2017. Atunci, preţurile pur şi simplu săreau de la o zi la alta, spre agonia furnizorilor şi a consumatorilor, dar spre extazul producătorilor, fiind atinse maxime orare de circa 680 lei/MWh, nivel record.

    Explozia preţurilor a generat situaţii în care consumatori de talie industrială s-au trezit peste noapte cu contractele anulate doar pentru că furnizorii şi-au dat seama că şi cu plata penalizărilor este mai avantajos să-şi vândă energia la preţurile spot din acel moment decât să stea în contracte pe termen lung.

    Ianuarie 2017 a devenit astfel cea mai scumpă lună din ultimii zece ani, în anumite intervale orare electricitatea fiind ofertată la uluitoarea valoare de 450 de euro pe MWh, faţă de o medie de 30-40 de euro pe MWh. Potrivit datelor publicate pe bursa de energie OPCOM, media de preţ pentru anul trecut pe platforma de tranzacţionare spot (PZU – piaţa pentru ziua ur-mătoare), cea mai importantă din cadrul bursei de energie, a fost de circa 48 de euro pe MWh, acesta fiind preţul pur al energiei schimbate între producători şi furnizori. Acesta este cel mai mare nivel de preţ din ultimii cinci ani, fără a depăşi însă recordul de preţ din 2008, de exemplu.

    Contextul i-a prins pe mulţi jucători pe picior greşit, cu politici de achiziţii orientate mai ales spre piaţa spot, în contextul în care contractele bilaterale pe termen lung deveniseră neinteresante pe fondul unor preţuri mai ridicate. La mai bine de un an distanţă, mulţi dintre furnizorii care au trecut de şocul anului 2017 spun că din riscofili ai energiei s-au transformat în jucători prudenţi, abandonând pariul pe preţ pentru contracte stabile.

    Pentru unii însă, a fost prea târziu, valul de insolvenţe în rândul marilor furnizori de energie, printre care se numără  businessuri de sute de milioane de lei, precum Arelco Power sau Transenergo COM, fiind un alt atribut al anului trecut. Criza din piaţa energiei din 2017 nu a fost elucidată şi la fel riscă să stea lucrurile şi acum, dar câteva fenomene internaţionale pot să aducă puţină lumină.

    Unul dintre acestea este creşterea fără precedent a preţului certificatelor de emisii de dioxid de carbon, instrumente care penalizează producţia de energie din surse poluante, aşa cum sunt cărbunii, pentru a determina tranziţia spre forme de energie mai curate. Certificatele de emisii de CO2 sunt un fel de suprataxă pe care producătorii de energie pe bază de cărbuni trebuie să o plătească în contul tonelor de dioxid de carbon eliminate în atmosferă în urma producţiei de energie. Mai departe, aceste costuri se regăsesc în preţul energiei.

    Problema este că preţul certificatelor de emisii a crescut spectaculos în ultimul an, atingând maximul deceniului. De exemplu, săptămâna trecută un certificat costa 26 de euro, în timp ce în aceeaşi zi din 2017 acelaşi certificat costa 7 euro. Această creştere accelerată a preţului vine în contextul în care numărul de certificate de emisii la nivel european va fi redus în perioada 2019-2023, totul pentru a determina decarbonizarea economiilor şi trecerea către surse de producere a energiei mai puţin poluante, cum sunt gazul sau energiile regenerabile.
    În acest context, specialiştii din piaţă nu exclud ca în intervalul menţionat preţul certificatelor de emisii să ajungă la 40 de euro pe MWh.

    Pentru ţări precum România sau Polonia, care sunt dependente de producţia de energie pe cărbuni, această decarbonizare accelerată este o problemă majoră. Impactul se vede deja în rezultatele celui mai mare producător de energie din România pe bază de cărbuni, Complexul Energetic Oltenia. Entitatea, care cuprinde cele mai mari termocentrale din România şi minele de lignit din acea zonă, a terminat primele şase luni ale anului cu o cifră de afaceri de 1,4 mld. lei, cu 3% mai mică faţă de cea din perioada similară a anului trecut. Dacă cifra de afaceri a fost relativ stabilă, profitul net al companiei a ajuns la 35 de milioane de lei, în scădere dramatică faţă de rezultatul de 307 de milioane de lei din S1 2017.

    „Am înaintat un memorandum prin care guvernul să mandateze Ministerul Energiei (proprietarul CE Oltenia) să iniţieze o serie de discuţii cu Comisia Europeană, să vedem ce putem face. Nu se pune problema de ajutor de stat, dar încercăm să găsim soluţii şi nu suntem singuri. Polonia, Germania sunt în aceeaşi situaţie“, spune Sorinel Boza, directorul general al CE Oltenia. Însă în timp ce CE Oltenia se împotmoleşte în discuţii, rivalii europeni au trecut la acţiune. „Preţurile mai mari la carbon se traduc în costuri mai mari pentru companiile europene de utilităţi, asta desigur dacă nu şi-au încheiat contracte de hedging pentru aceste instrumente”, spune un consultant francez din domeniul energiei, citat de jurnaliştii de la Reuters.

    Un astfel de exemplu sunt nemţii de la RWE. „Poziţia noastră financiară pe zona de certificate de emisii de carbon este deja securizată până în 2022 şi am început deja să facem demersurile pentru perioada de după 2022”, a precizat CFO-ul RWE, Markus Krebber, citat tot de Reuters.

    Simplul fapt că un colos de talia RWE a pariat pe creşterea certificatelor de emisii de carbon arată că, cel mai probabil, aşa vor sta lucrurile, ceea ce mai departe nu poate însemna decât energie mai scumpă.

    „Întreaga Europă de Vest se confruntă cu creşterea preţurilor la energie, aşa că putem vorbi de o anumită contaminare“, crede Ion Lungu, preşedintele Asociaţiei Furnizorilor de Energie Electrică din România (AFEER). Astfel, volatilitatea prezentă pe plan local se vede perfect şi în funcţionarea pieţelor mature de energie spot la nivel european. Spre exemplu, pe platforma EEX, una dintre cele mai importante, preţul energiei a trecut de la 72 euro/MWh de la 49 de euro pentru ca apoi să revină la 65 euro/MWh în decurs de numai câteva zile. „În plus, cărbunele este foarte scump în ultima perioadă. La final, avem o influenţă puternică pe preţ care vine din zona de combustibil pentru că şi gazul a intrat puternic în piaţă în contextul preţurilor mari“, a mai spus Lungu.

    Practic, deodată scumpirea cărbunelui a creat loc şi pentru centralele pe gaz, problema fiind că şi în cazul acestora combustibilul este tot mai scump. Dar în timp ce cărbunii abia îşi acoperă costurile cu această creştere a preţului, iar centralele pe gaze marchează marje modeste, toate datele din piaţă arată că marile acumulări de câştiguri vor fi în conturile producătorilor de energie hidro şi nucleară, care nu sunt legaţi pe partea de combustibil de ceea ce se întâmplă în piaţă, dar care beneficiază din plin de scumpirea energiei. „Creşterea preţurilor la emisiile de carbon a obligat unele dintre cele mai mari companii de utilităţi din Europa să-şi securizeze achiziţiile în avans pentru aceste instrumente, în timp ce producătorii de energie hidro şi nucleară beneficiază de creşterea preţului la energie”, scriu jurnaliştii de la Reuters.

    Astfel, pe plan local, Hidroelectrica şi Nuclearelectrica ar putea termina anul cu rezultate record, din nou. Furnizorii isteţi şi-au învăţat lecţia din 2017, aşa că mulţi dintre cei de talie mare au achiziţiile de energie securizate.

    La final însă, cum 90% din profiturile companiilor de stat se împart sub formă de dividende, cel puţin în cazul României învingătorul cert din această nouă criză a electricităţii este chiar statul, cel mai mare jucător din producţia locală a energiei.

    Şampania în acest caz este însă plătită de o economie întreagă prin creşterea facturilor.

  • Acces strict interzis cardiacilor

  • Scandal cu Dan Bittman, după ce a prezentat un show al primarului PSD Dan Florea.”Sunt mândru de cea ce fac si nu vrea să plec capul în faţa unor descreieraţi”

    “E o maşinărie… 99% din conturile de pe care se scrie şi care au început toată povestea sunt false. Sunt inventate… revin, sunt hackeri care intră pe Facebook, peste tot. Nu înţeleg rostul. Probabil că trebuia să se ajungă şi la artişti, probabil că trebuia găsit un vinovat. Eu fac meseria asta de aproape 40 de ani. Nu mi-e ruşine de ce fac, dimpotrivă, sunt chiar mândru. Şi nu vreau să plec capul în faţa unor descreieraţi care sunt puşi, fiecare cu motivele lui, să dărâme câte ceva. Din punctul ăsta de vedere, mie lucrurile îmi sunt foarte clare”, a declarat Dan Bittman, luni, pentru MEDIAFAX despre cei care i-au făcut reproşuri pe contul său de pe reţeaua de socializare online, după ce au început să circule pe internet imaginile care îl înfăţişau prezentând un spectacol organizat la sfârşitul săptămânii trecute, în faţa Academiei Militare, de Primăria Sectorului 5 al Capitalei, pentru a marca împlinirea a 50 de ani de la atestarea documentară a zonei.

    “Cu cei care nu sunt conturi fake am putut să intru în dialog şi să-mi explic şi eu punctul de vedere. Cu cei care sunt postaci şi sunt clar plătiţi de cineva, este foarte clar că nu acceptă nimic… am ajuns de la «curva PSD-ului» până la «o jigodie penală» şi inamicul public în România, că din cauza mea nu merge nimic… lucru pe care, sincer, nu-l cred. Aşa că nu-mi rămâne decât să se aştearnă uitarea peste prostia asta”, a mai declarat muzicianul.

    Dan Bittman a povestit cum a trăit cele trei zile de spectacole organizate de Primăria Sectorului 5 de vineri până duminică: “Au fost trei zile în care mai mulţi artişti au urcat pe scenă în faţa Academiei Militare. În ziua a doua, a fost marea problemă, pentru că primarul şi-a prezentat o dare de seamă după doi ani de mandat şi atunci au ieşit toate şcolile, toate grădiniţele, toate instituţiile de învăţământ din sector care au venit. Au fost aproape 10.000 de oameni, nu aduşi cu arcanul şi afirmaţia mea că «se pare că aici, în Sectorul 5, lumea e fericită» a deranjat. Dar eu asta vedeam în faţa ochilor. A fost chiar un moment în care a apărut primarul şi nu a fost huiduit, cum se întâmplă la astfel de manifestări”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Simona Halep a devenit ţinta atacurilor presei americane. Ce scriu jurnaliştii internaţionali despre sportiva româncă

    Presa americană a tratat pe larg finala de la US Open, când Serena Williams a provocat un scandal de proporţii, jurnaliştii susţinând că şi românca apelează la on-court coaching în turneele de Grand Slam, lucru interzis, dar ea nu este penalizată.

    “La turneele de Grand Slam, aşa cum se întâmplă pe tot parcursul anului, această regulă este încălcată în mod constant atât de bărbaţi cât şi de femei. Oricine ar vrea să-l acuze pe Nadal pentru asta ar putea să o facă fără probleme. La fel se întâmplă şi cu Simona Halep şi Djokovici.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Un deputat se oferă să iniţieze retragerea sprijinului politic pentru Gabriela Firea. “O să discut cu Dragnea să vedem dacă e de acord

    “Nu o susţin nici eu, nu o susţine nimeni în partid (pe Gabriela Firea – n.r.), probabil că o susţin câţiva securişti acoperiţi care sunt pe la noi prin partid şi de care eu spun de vreo 4-5 ani de zile, dar asta e viaţa, dacă cineva nu vrea să asculte că trebuiau să plece demult din partidul nostru, uite că aşa se întâmplă. Nu cred că o susţine nimeni. Şi ieri în grupul parlamentar a fost o rumoare destul de mare vizavi de mulţi parlamentari care chiar i-au cerut domnului preşedinte ca să o cheme la grupul parlamentar pentru că lumea e nemulţumită de ceea ce face ea. Noi o înţelegem că nu a făcut nimic pentru Bucureşti, însă nu e de vină partidul.

    Noi când punem în funcţii o persoană, trebuie să îşi asume responsabiitatea că ea se pricepe şi trebuie să facă ceea ce a spus. Chestia că nu a ajutat-o Guvernul, asta ar fi culmea. Haide să vedem acum toţi primarii din ţară, din diferire oraşe sau din diferite capitale de judeţ că vor spune că nu i-a ajutat Guvernul. Asta e o chestiune din asta, penibilă, pe care dânsa o foloseşte ca să se scoată faţă de cetăţeni. Noi nu acoperim pe nimeni li ştiţi foarte bine că eu sunt unul dintre criticii partidului în sesnul în care unul vrea să-şi asume o funcţie, trebuie să-ţi asume funcţia asta. Nu e vinovat partidul sau preşedintele că el nu se pricepe”, a declarat deputatul PSD Cătălin Rădulescu, miercuri, în Parlament.

    Parlamentarul a mai precizat că va discuta cu conducerea partidului pentru a vedea dacă se impune ridicarea sprijinului politic pentru primarul general al Capitalei.

    “Dacă continuă cu astfel de atacuri, eu deja m-am gândit ieri, o să discut cu preşedintele şi cu conducerea partidului, încă nu am luat o hotărâre şi nu o iau niciodată fără să mă consult, că vreau să cer ca acelaşi tratament care s-au făcut în general pentru membrii de partid care au greşit mult mai puţin ca doamna Firea public, să vedem dacă conducerea partidului e de acord ca să cerem ridicarea sprijinului politic”, a mai spus Rădulescu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro