BusinessMagazin

Tag: apa

  • (P) 5 sfaturi pentru cumpărarea unei maşini de spălat rufe

    Sunteţi pregătiţi pentru o maşină de spălat nouă? Având în vedere că este o investiţie majoră cu care veţi trăi ani de zile, ar fi bine să vă înarmaţi cu câteva informaţii înainte de a cumpăra.

    Iată sfaturile şi tacticile de cumpărare noastre pentru a vă ajuta să faceţi cea mai bună alegere.

    Nu vă orientaţi doar către cel mai nou model

    Instinctul dvs. poate fi să cumpăraţi doar cele mai noi modele. La urma urmei, acestea au cea mai nouă tehnologie pentru a vă curăţa hainele, nu-i aşa? Nu neapărat.

    Modelele de maşină de spalat rufe sunt vândute de obicei pentru o perioadă de trei până la cinci ani, iar pe măsură ce trec anii, preţurile scad. Dar modelele puţin mai vechi au adesea aceleaşi caracteristici ca şi modelele mai noi şi îndeplinesc aceleaşi standarde pentru eficienţa apei şi a energiei.

    S-ar putea să trebuiască să faceţi ceva săpături, totuşi, pentru a găsi modele mai vechi în magazine. Acest lucru se datorează faptului că comercianţii cu amănuntul au tendinţa de a expune maşinile de spălat mai noi, mai scumpe, în faţă sau la capătul culoarului, şi de a muta modelele mai vechi în locuri mai puţin vizibile.

    Poate fi şi mai dificil să găsiţi modele mai vechi online. Prin urmare, mersul în magazine – în timp ce luaţi măsurile de siguranţă adecvate, inclusiv purtarea unei măşti şi practicarea distanţei sociale – este cea mai bună opţiune.

    Nu vă lăsaţi tentat de preţurile foarte mici

    Maşinile de spălat cu încărcare superioară cu agitator sunt, de obicei, cel mai ieftin tip de maşină de spălat. Dar am constatat că modelele care costă mai puţin obţin de obicei calificative mediocre sau mai slabe în majoritatea testelor de maşini de spălat, şi sunt şi destul de zgomotoase.

    Dacă puteţi cheltui puţin mai mult, veţi găsi mai multe opţiuni şi o performanţă generală mai bună. Acelaşi sfat este valabil şi pentru maşinile HE cu încărcare superioară care costă mai puţin.

    Sunteţi capabil să vă extindeţi bugetul? Puteţi obţine un aparat cu încărcare frontală care oferă o curăţare de top. (Multe dintre cele mai bune performanţe în testele de spălare sunt maşini cu încărcare frontală).

    Maşinile cu încărcare frontală sunt, de obicei, cel mai scump tip de maşină de spălat. Dar, în ultimii ani, producătorii au introdus modele de masini de spalat cu uscator care au preţuri care concurează cu cele cu încărcare superioară.

    Modelele exclusiviste nu sunt atât de exclusiviste

    Un comerciant cu amănuntul de tip big-box poate promova o maşină de spălat ca fiind exclusivă şi o poate expune în mod proeminent, dar doar pentru că o maşină de spălat rufe este exclusivă nu înseamnă că este semnificativ diferită de concurenţii săi.

    Un producător nu face o maşină de spălat rufe complet diferită pentru un singur retailer, dar va face modificări minore, cum ar fi adăugarea unui ciclu sau două. Dar, deoarece comercianţii cu amănuntul – nu producătorii – au ultimul cuvânt în ceea ce priveşte preţul unui produs, este posibil să vedeţi mai des maşini de spălat exclusive la reducere.

    Pentru a obţine cea mai bună ofertă pentru practic aceeaşi maşină de spălat rufe, verificaţi preţurile modelelor exclusive ale diferiţilor comercianţi cu amănuntul. Veţi şti că maşinile sunt comparabile dacă numerele de model sunt foarte asemănătoare.

    Aveţi mult mai multe opţiuni decât albul

    Producătorii continuă să adauge culori la gamele lor de maşini de spălat cu uscător. Puteţi obţine o maşină de spălat care este albastru safir, şampanie sau negru inoxidabil. Şi toţi marii producători oferă maşini de spălat rufe de culoare gri închis, o aluzie la aspectul de oţel inoxidabil. Pentru un inox adevărat, va trebui să cheltuiţi ceva mai mult.

    Nu veţi găsi fiecare opţiune de culoare în magazine, dar este uşor să verificaţi selecţia de culori a unui model online pe site-urile web ale producătorului sau ale comercianţilor cu amănuntul. Majoritatea modelelor de maşini de spălat rufe sunt albe, dar puteţi căuta folosind numărul de model al maşinii de spălat care vă interesează pentru a vedea dacă sunt disponibile şi alte culori.

    Bugetul pentru caracteristici extra

    Nu toate maşinile de spălat rufe vin cu furtunuri pentru instalare, iar dacă achiziţionaţi un uscător asortat, de obicei va trebui să cumpăraţi un kit de ventilaţie. Clienţii ar trebui să fie conştienţi că acestea sunt costuri suplimentare atunci când îşi fac bugetul.

    Dacă vă stivuiţi maşina de spălat şi uscătorul cu încărcare frontală, veţi avea nevoie de un kit de stivuire specific pentru set. Doriţi ca vechea dumneavoastră maşină de spălat să fie transportată? Pregătiţi-vă să plătiţi o taxă şi pentru asta, deşi unele magazine includ transportul în preţul de livrare, aşa că întrebaţi pentru detalii. Şi nu vă fie teamă să negociaţi.

    Multe maşini sunt mai late, mai adânci sau mai înalte decât cele fabricate cu un deceniu în urmă. Iar o capacitate mai mare a maşinii de spălat înseamnă că puteţi face încărcături mai mari, ceea ce este util, având în vedere că durează mai mult timp pentru a face o încărcătură în maşinile de spălat din ziua de azi, care au un consum redus de apă.

    Dar reţineţi: modelele mai noi de maşini de spălat ar putea fi mai late decât cele standard de şi cu câţiva centimetri mai înalte sau mai adânci, aşa că este important să vă măsuraţi spaţiul. Alocaţi cel puţin 15 cm în spatele maşinii de spălat pentru racordurile de apă şi un centimetru între maşina de spălat şi uscător.

    De asemenea, asiguraţi-vă că măsuraţi uşile şi holurile pentru a vedea dacă noua dumneavoastră maşină de spălat poate trece prin ele. Spre deosebire de frigidere sau cuptoare, maşinile de spălat şi uscătoarele nu devin semnificativ mai înguste, în cazul în care alegeţi să dezasamblaţi uşa de la unitate pentru a o manevra printr-o uşă.

  • Romania deţine 60% din rezerva totală din Europa a celei mai dorite RESURSE de pe PLANETĂ şi cu toate astea românii o ignoră

    Circa un milion de oameni mor, anual, din cauza utilizării apei infestate sau a lipsei acesteia şi 844 de milioane de persoane nu au acces la apă potabilă, deşi 70% din suprafaţa Planetei Albastre este acoperită de apă. Problemele legate de penuria de apă la nivel global nu mai reprezintă o chestiune ipotetică, ci o realitate concretă. 

    Cu 2.500 de izvoare şi 60% din apele minerale din Europa, România este unul dintre statele cu cele mai bogate resurse subterane de apă. Chiar şi aşa, nu este total ferită de pericolul unei crize la nivel hidrologic. Care sunt efectele lipsei de apă pe plan global, ce impact are aceasta asupra României şi care sunt riscurile ca, într-o bună zi, acest element indispensabil vieţii să fie complet epuizat

    4 milioane de oameni aflaţi în pericol iminent de a rămâne fără apă, după ce, în urma unei periode de secetă de trei ani, resursele de apă stocate în rezervorul oraşului au fost aproape complet epuizate. Nu este un scenariu de film SF, ci s-a întâmplat deja, în octombrie anul trecut, în cel mai mare oraş din Africa de Sud, Cape Town. Primarul Patricia De Lille anunţa adoptarea unor măsuri drastice menite să facă faţă situaţiei fără precedent în care se afla metropola africană.

    În faţa acestui scenariu care putea deveni, în doar câteva luni, unul morbid, autorităţile au înţeles că singura metodă de supravieţuire este adoptarea unor măsuri extreme. Aşa că au redus treptat cantitatea de apă pe cap de locuitor, până la aproape o şesime din consumul mediu al Statelor Unite. Astfel, fiecare persoană a avut dreptul de a folosi zilnic maximum 50 de litri de apă. Cu toate acestea, în urma calculelor s-a constatat că rezervorul oraşului nu poate suplini nevoia celor patru milioane de locuitori decât pentru o perioadă limitată de timp, iar data limită până la care consumul urma să fie acoperit a fost numită, cu o conotaţie apocaliptică, Ziua Zero. Pe cititorii presei internaţionale, Ziua Zero poate, cel mult, să îi ducă cu gândul la un peisaj apocaliptic sau la o scenă de film. Însă, pentru patru milioane de oameni, Ziua Zero este o realitate concretă, sumbră, cu care este posibil să se confrunte curând.

    Iniţial, Ziua Zero a fost fixată pe pe 22 aprilie 2018, apoi a fost mutată pe 11 mai. După schimbări succesive, datorită raţionalizării extreme la care au recurs autorităţile, locuitorii au primit o nouă amânare, până anul viitor. Măsurile rămân, însă, valabile.

    Este uşor să îţi imaginezi acest scenariu într-o ţară din Sudul Africii, însă pentru populaţia altor state, penuria de apă pare un subiect îndepărtat. Cu toate acestea, Betsy Otto, directorul programului de apă la nivel global din cadrul Institutului de Resurse Mondiale, spune că „problemele cu care se confruntă Cape Town ar trebui să servească drept apel de trezire pentru celelalte ţări, cu privire la realitatea creşterii stresului cauzat de lipsa apei”. Stresul cauzat de lipsa apei apare atunci când cererea depăşeşte oferta disponibilă. Conform experţilor, statele din întreaga lume s-ar putea confrunta la un moment dat cu această criză, indiferent de numărul de izvoare pe care le deţin. Deja, California a trecut printr-o secetă care a durat mai mulţi ani. La fel, Australia a supravieţuit unei secete de aproape zece ani (2003-2012), considerată seceta mileniului, iar în 2015 Sao Paulo s-a confruntat, la fel, cu o criză a deficitului de apă datorată atât secetei, cât şi infrastructurilor ineficiente. Otto pune criza globală a penuriei de apă pe seama nepăsării autorităţilor: „Am investit prea puţin în măsuri şi am lăsat structurile existente să se degradeze”, declară ea.

    Chiar dacă pare puţin plauzibil ca apa să se termine, în condiţiile în care 70% din suprafaţa Terrei este formată din apă, totuşi, procentul apei dulci este de doar 2,5%, o mare parte din această cantitate fiind stocată în gheaţă şi zăpadă. În realitate, populaţia are acces imediat la doar 1% din resursele de ape dulci.

    Rebecca Keller, om de ştiinţă şi analist tehnologic la compania de informaţii Stratfor, spune că este extrem de important ca penuria de apă să fie tratată ca o problemă globală, deoarece oraşele ar trebui să lucreze la soluţii încă de pe acum. „Poate nu ne vom confrunta cu acelaşi scenariu ca în Cape Town. Ar putea fi altele: poluarea, seceta, schimbările climatice sau suprapopularea”, avertizează aceasta, exemplificând cu cercetările ştiinţifice care arată că despăduririle masive au schimbat ciclul hidrologic al râului Amazon.

    CITITI AICI MATERIALUL INTEGRAL

  • ​Rusia lui Putin: 500 de oligarhi şi politicieni au la un loc averi mai mari decât tot ce are 99,8% din populaţia adultă; toaleta cu apă curentă este un vis pentru 20% din ruşi

    Deşi Rusia este cel mai mare exportator de gaze naturale din lume, 30% din gospodării nu au gaze.

    Războiul pornit de Rusia contra Ucrainei i-a prins pe mulţi dintre cei mai bogaţi oligarhi ruşi încercând cu disperare să-şi pună la adăpost iahturile, simbolul suprem al opulenţei, în cele mai îndepărtate sau exotice colţuri ale lumii.

    În schimb, războiul, care probabil că va da în urmă cu un deceniu progresul economic al Rusiei, i-a prins pe 20% din ruşi fără instalaţii sanitare cu apă curentă în casă, conform unei anchete publicate în 2020 de Novaia Gazeta, un ziar independent din Rusia închis recent de instituţia rusă de cenzură a presei Roskomnadzor.

    Statistica oficială, cu date din 2018 bazate pe sondaje (care depind de ceea ce răspunde persoana participantă), spune că în zonele rurale, 30% din gospodării au wc-ul în fundul curţii, sau altundeva decât în casă. Kommersant, o publicaţie financiară oarecum independentă, nota atunci când datele statistice au fost făcute publice că accesul la canalizare este esenţial pentru stoparea  exodului de la sat la oraş.

    Ziarul Vedomosti, a cărui conducere era criticată pentru cenzurarea materialelor jurnaliştilor, a scris că wc-ul în curte înseamnă libertate şi autonomie deoarece cei mai mulţi ruşi sunt liberi să-şi construiască toalete standard, totul depinzând de opţiunea fiecăruia de a depinde sau nu de sistemul centralizat şi de a da bani pe canalizare. Tot statistica oficială mai arată şi că peste 35% din populaţie nu-şi permite două perechi de încălţăminte pe an, adică fie iarnă, fie vară, fie uscat, fie ploaie, o treime din ruşi poartă aceeaşi pereche de ghete.

    De asemenea, 10% din familii nu au suficiente venituri pentru a putea pune pe masă carne de orice fel de trei ori pe săptămână. Iar jumătate din ruşi nu-şi permit o săptămână de vacanţă de an.

    Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin, a declarat atunci că el nu înţelege aceste statistici, că nu ştie de unde institutul oficial de statistică a scos cifrele, reprezentative mai degrabă pentru nordul siberian, arată BBC. Dar datele Novaia Gazeta, regăsite şi în alte publicaţii, care citează biroul central de statistică al Rusiei, Rosstat, spun că 35 de milioane de ruşi (dintr-un total de 144 de milioane) locuiesc în case sau apartamente fără toaletă interioară, 47 de milioane nu au acces la apă caldă, 29 de milioane nu au apă curentă în locuinţă şi 22 de milioane nu au încălzire centrală. Circa un milion de locuitori de la oraş îşi fac nevoile pe unde apucă. Peste 10 milioane de persoane nu au acces la apă potabilă.

    Deşi Rusia este cel mai mare exportator de gaze naturale din lume, 30% din gospodării nu au gaze. Ca un rezumat, arată Rosstat, doar 63% din populaţia Rusiei beneficiază de serviciile gospodăreşti dintr-o societate modernă – apă curentă, instalaţii sanitare, încălzire, gaze şi electricitate. Aproape 90% din apa menajeră nu este procesată corespunzător pentru a fi sigură pentru mediul înconjurător şi este deversată direct în râuri sau în lacurile mari.

    Rezultatul este depopularea masivă a zonelor rurale şi concentrarea populaţiei în oraşele mari. La sate rămân doar „pensionarii, invalizii şi alcoolicii“, scria în 2019 bloggerul rus Oleg Borovschi.

    El atrăgea atunci atenţia că acest lucru reprezintă o mare problemă de siguranţă naţională: „dacă cineva atacă Rusia, sunt locuri unde n-a mai rămas nimeni să lupte sau să organizeze un război de partizani“.

    În ceea ce priveşte situaţia financiară, 13% din ruşi trăiesc în sărăcie, iar cele mai multe din gospodăriile sărace au copii. În medie, 35% din venituri se duc pe plata datoriilor. Dar în cea mai îndătorată regiune, Tyva, procentul este de aproape 80%. Adică oamenii trăiesc, la propriu, pe datorie, potrivit Radio Europa Liberă.

    La capitolul superbogaţi, Rusia stă mai bine. Potrivit Boston Consulting Group (BCG), circa 500 de persoane au averi nete mai mari de 100 de milioane de dolari, iar acestă elită financiară controlează 30% din întreaga avuţie a gospodăriilor ruse. Procentul este de trei ori mai mare decât media globală. BCG a calculat aceste date pe baza cifrelor de la banca centrală a Rusie. Analiza mai arată şi că cei mai bogaţi 500 de oligarhi, cu o avere cumulată de 640 de miliarde de dolari şi reprezentând doar 0,001% din populaţie, au mai mulţi bani decât 99,8% din populaţia adultă, sau 114,6 milioane de persoane.

  • Guvernul lansează programul „Prima conectare”, destinat celor neracordaţi la apă şi canalizare. Investiţia se ridică la 168 de milioane de euro

    Guvernul a aprobat miercuri bugetul Administraţiei Fondului de Mediu care include şi programul „Prima conectare la sistemele de alimentare cu apă şi de canalizare”. 

    Ministrul Mediului Tánczos Barna a anunţat că prin acest program va fi asigurată conectarea a 88.400 de gospodării cu venituri mici la reţelele de apă şi canalizare.

    „Am atins astfel încă un jalon din pilonul Tranziţia Verde, componenta Managementul apei din cadrul Planului Naţional de Rezilienţă şi Redresare, implementat de MMAP”, susţine ministrul.

    Tánczos Barna spune că programul este destinat persoanelor vulnerabile şi că acesta va contribui la un management mai sustenabil al resurselor de apă.

    Investiţia se ridică la 168 de milioane de euro.

    Ministrul Mediului a anunţat că în perioada următoare vor fi semnate acordurile de implementare cu autorităţile locale care participă la program.

  • Investiţie de 55 mil. lei pentru extinderea şi modernizarea reţelelor de apă şi canalizare din localităţile învecinate municipiului Cluj-Napoca

    Compania de Apă Someş S.A., societate în cadrul căreia Consiliul Judeţean Cluj este acţionar majoritar, a publicat în S.E.A.P (Sistemul Electronic de Achiziţii Publice) anunţul privind achiziţionarea lucrărilor de extindere şi reabilitare a reţelelor de apă şi canalizare din patru comune situate în zona metropolitană Cluj-Napoca – Apahida, Baciu, Feleacu şi Floreşti, investiţie estimată la aproximativ 55 mil. lei (11,1 mil. euro).

    Durata de execuţie a lucrărilor este de maxim 18 luni de la data semnării ordinului de începere. Finanţarea lucrărilor este asigurată prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020, în cadrul proiectului în valoare de 355,6 milioane de euro câştigat de Consiliul Judeţean Cluj şi Compania de Apă Someş S.A.

     

     

  • Maldivele din România. Lacul cu apa turcoaz ca smaraldul de care foarte puţini au auzit

    Un lac creat prin efortul comun al omului şi al naturii, a cărui culoare şi nisip te fac să te simţi de parcă ai fi la Marea Mediterană

    La 30 de kilometri de Cluj-Napoca, într-un sat numit Aghireşu, se află unul dintre cele mai frumoase lacuri naturale din România. Cu o culoare neobişnuită ce seamănă cu azurul, dune de nisip imense, tufişuri de papură de un verde viu  şi nisipul alb, arată de parcă ar fi scos dintr-un basm. Şi cel mai bun lucru dintre toate, este foarte retras. Acesta nu este inclus în niciun circuit turistic, astfel că este cunoscut doar de către localnici.

    Lacul s-a format pe un fost sit minier, într-un crater din care se extrăgea caolin. Caolinul este o argilă albă moale, cu nuanţe de verde şi galben, iar resturile din această piatră ce se găsesc pe fundul lacului sunt cele care dau apei acel albastru ca cerul. Laguna Albastră este situată în mijlocul unui crater, care a fost excavat de utilaje. Iar apa, provenind din ploi şi izvoare subterane, s-a colectat aici şi a creat lacul.

    Lacul a secat în anul 1995 ca urmare a unei lucrări făcute în zonă. Acesta avea chiar şi câteva specii de peşti. Din fericire, apa s-a adunat din nou şi au reapărut şi peştii. Stufărişul care a crescut în jurul lacului completează peisajul şi adaugă încă o nuanţă la varietatea deja bogată de culori.

    Cititi mai multe pe www.imperialtransilvania.com

  • Chinei îi este foarte sete. Cine ar trebui să se teamă

    ​În unele părţi ale Rusiei persistă teama că ţara va fi invadată de armata chineză deoarece China ar râvni la bogăţiile ei naturale. Cui îi mai este frică de China? Sau cine ar trebui să se teamă?

    Dintre toate problemele Beijingului – declinul demografic, un climat politic sufocant, blocarea sau inversarea reformelor economice -, epuizarea resurselor naturale poate fi cea mai presantă, scrie Bloomberg.

    Natura şi geopolitica pot interacţiona în moduri urâte. Istoricul Geoffrey Parker susţinea că schimbarea tiparelor meteorologice a dus la război, revoluţie şi răsturnări politice şi sociale majore în timpul unei lungi crize globale din secolul al XVII-lea. Mai recent, schimbările climatice au deschis sau creat noi rute comerciale, acces către resurse şi rivalităţi în Arctica. Iar acum, China, o mare putere care pare adesea înclinată să reordoneze sistemul internaţional, rămâne fără apă în moduri care ar putea naşte conflictele în ţară şi în străinătate.

    Resursele naturale au fost întotdeauna esenţiale pentru puterea economică şi geopolitică. În secolul al XIX-lea, o ţară – Marea Britanie – a luat-o înaintea turmei deoarece rezervele sale abundente de cărbune i-au permis să conducă revoluţia industrială.

    Marea Britanie a fost în cele din urmă depăşită de SUA, care şi-au exploatat suprafeţele uriaşe de teren arabil, rezervele masive de petrol şi alte resurse pentru a deveni un gigant al economiei.

    Acelaşi lucru este valabil şi pentru ascensiunea Chinei. Reformele capitaliste, un sistem comercial global primitor şi o demografie bună au contribuit, toate, la o creştere economică atât de rapidă  încât a propulsat China în elita globală în doar trei decenii. Faptul că China era aproape autosuficientă în pământ, apă şi multe materii prime – şi că forţa de muncă ieftină i-a permis să exploateze aceste resurse în mod agresiv – a ajutat-o, de asemenea, să devină atelierul lumii. Fabrica de chinezării ieftine a planetei a ajuns acum să cucerească spaţiul cosmic. Cu toate acestea, abundenţa în resurse naturale a Chinei este de domeniul trecutului. După cum este argumentat în viitoarea carte „Zona de pericol”, Beijingul a exploatat o bună parte din resursele sale. În urmă cu un deceniu, China a devenit cel mai mare importator de produse agricole din lume. Suprafaţa sa arabilă s-a micşorat din cauza degradării şi supraexploatării.

    Dezvoltarea vertiginoasă a făcut din China cel mai mare importator de energie din lume: cumpără trei sferturi din petrolul consumat din străinătate, într-un moment în care America a devenit un exportator net de energie.

    Situaţia apei din China este deosebit de sumbră. După cum notează Gopal Reddy, China deţine 20% din populaţia lumii, dar doar 7% din apa dulce.

    Regiuni întregi, în special în nord, suferă de deficit de apă mai rău decât multe regiuni din Orientul Mijlociu deşertic.

    Mii de râuri au dispărut, înghiţite de oraşe şi de agricultura intensivă, în timp ce industrializarea şi poluarea au stricat o mare parte din apa care a mai rămas.

    Potrivit unor estimări, 80% până la 90% din apele subterane ale Chinei şi jumătate din apa de râu sunt prea poluate pentru a putea fi băute. Mai mult de jumătate din apele subterane şi un sfert din apa de râu nu pot fi folosite nici măcar pentru industrie sau agricultură.

    Aceasta este o problemă costisitoare. China este forţată să devieze apa din regiunile relativ umede către nordul afectat de secetă, iar experţii estimează că ţara pierde cu mult peste 100 de miliarde de dolari anual ca urmare a deficitului de apă.

    Penuria şi agricultura nesustenabilă provoacă deşertificarea unor suprafeţe mari de pământ. Deficienţele energetice legate de apă au devenit comune în toată ţara.

    Guvernul a promovat raţionalizarea şi îmbunătăţirea eficienţei cunsumului de apă, dar nimic suficient pentru a stopa problema.

    Recent, autorităţile chineze au anunţat că Guangzhou şi Shenzhen – două oraşe mari din delta râului Pearl, relativ bogată în apă – se vor confrunta cu o secetă gravă până în anul viitor.

    Implicaţiile economice şi politice sunt îngrijorătoare. Făcând ca avansul economic să coste mai mult, problemele legate de resursele Chinei s-au alăturat unui şir de alte provocări — declinul demografic, un climat politic din ce în ce mai sufocant, blocarea sau inversarea multor reforme economice cheie — pentru a provoca o încetinire care avea efecte pronunţate chiar înainte de apariţia Covid.

    Pactul social al Chinei va fi testat pe măsură ce resursele în scădere intensifică luptele de distribuţie a acestora.

    În 2005, premierul Wen Jiabao a declarat că deficitul de apă ameninţă „însăşi supravieţuirea naţiunii chineze”.

    Un ministru al resurselor de apă a declarat că China trebuie „să lupte pentru fiecare picătură de apă ori moare”. Lăsând figurile de stil deoparte, deficitul de resurse şi instabilitatea politică merg adesea mână în mână.

    Pot urma tensiuni externe sporite. Observatorii chinezi se tem că, dacă Partidul Comunist Chinez se simte nesigur pe plan intern, acesta şi-ar putea ataca rivalii internaţionali.

    Chiar şi pe termen scurt, problemele cu apa provoacă conflicte geopolitice. O mare parte din apa dulce a Chinei este concentrată în teritorii precum Tibet pe care guvernul comunist le-a confiscat cu forţa după preluarea puterii în 1949.

    De ani de zile, China a încercat să-şi rezolve provocările legate de resurse prin constrângerea şi sărăcirea vecinilor săi.

    Prin construirea unei serii de baraje uriaşe pe râul Mekong, Beijingul a declanşat secete recurente şi inundaţii devastatoare în ţări din Asia de Sud-Est, cum ar fi Thailanda şi Laos, care depind de această cale navigabilă.

    Deturnarea râurilor din Xinjiang a avut efecte devastatoare în aval în Asia Centrală.

    O sursă tot mai mare de tensiuni în Himalaya este planul Chinei de a bara cursuri de apă majore înainte de a ajunge în India, lăsând acea ţară (şi Bangladesh) la mila vremii şi a Partidului Comunist.

    După cum spune analistul indian Brahma Chellaney: „Mărirea teritoriului Chinei în Marea Chinei de Sud şi Himalaya… a fost însoţită de eforturi mai ascunse ale Beijingului de a-şi însuşi resursele de apă din bazinele fluviale transnaţionale”.

    Cu alte cuvinte, cu cât China este mai însetată, cu atât ar putea deveni mai agresivă din punct de vedere geopolitic. Despre Rusia se spune acelaşi lucru. Moscova a legat Rusia continentală de Crimeea, peninsulă ucraineană invadată şi anexată de armata rusă, printr-un pod uriaş, dar n-a rezolvat problema penuriei de apă de acolo. Peninsula are alimentată cu apă printr-un canal artificial venit din Ucraina, dar Kievul l-a blocat. Nu sunt puţini analiştii care spun că o soluţie pe care Kremlinul o are în vedere sunt noi cuceriri teritoriale în Ucraina.

  • CSR 2021: „Acţionăm pentru Ape! – A.P.A.”, ediţia 2020

    Kaufland România

     

    Motivaţie: „Acţionăm pentru Ape! – A.P.A.” este un amplu program ecologic la nivel naţional, dezvoltat de Kaufland România, alături de Asociaţia Act for Tomorrow, cu sprijinul Administraţiei Apele Române Dobrogea-Litoral. Reprezentanţii Kaufland România spun că programul ilustrează responsabilitatea companiei de a se implica în prevenirea şi combaterea poluării cu deşeuri a apelor din România, prin realizarea de studii referitoare la poluare, campanii de educaţie la nivelul comunităţilor şi de reciclare a deşeurilor, integrarea de noi tehnologii de valorificare a deşeurilor în vederea tranziţiei către o economie circulară. Proiectul a luat naştere în contextul în care animalele acvatice şi sănătatea noastră sunt puse în pericol de poluarea cu deşeuri a Dunării şi Mării Negre, a doua cea mai poluată mare din Europa. Ediţia 2020 a A.P.A. a avut obiectivul strategic de a mobiliza comunităţile să se implice în prevenirea şi combaterea poluării cu deşeuri a apelor din România şi de a aduce acest subiect pe agenda publică, sub umbrela „Stop deşeurilor din ape”.

     

    Descrierea proiectului: Programul A.P.A a contribuit activ la îndeplinirea a patru obiective de dezvoltare durabilă asumate de ONU pentru 2030: Viaţa acvatică, Consum şi producţie responsabilă, Acţiune climatică, Oraşe şi comunităţi durabile. Printre activităţile desfăşurate în cadrul proiectului se numără: mobilizarea instituţiilor publice, a societăţii civile şi a actorilor privaţi de la nivel local; instalarea a patru infrastructuri de colectare separată, sub forma unor animale marine gigant, reprezentând cele mai cunoscute specii protejate din Marea Neagră, Dunăre şi Dobrogea; mobilizarea şi organizarea voluntarilor care au încurajat turiştii să colecteze separat; dezvoltarea şi lansarea campaniei „Faţă în faţă cu deşeurile din ape”, prin care oamenii au fost îndemnaţi să spună „Stop deşeurilor din ape!”, ajutaţi de imaginile cu puternic impact vizual, care au pus în oglindă cele mai importante specii de animale acvatice sau protejate din Marea Neagră, Dunăre şi Dobrogea cu cele mai întâlnite deşeuri din ape, precum şi şase evenimente de ecologizare desfăşurate în cinci luni, în care voluntarii au curăţat: zona Defileul Oltului, lacul Tăbăcăriei din Constanţa, barajul şi malurile lacului de acumulare Goleşti (râul Argeş), plaja Reyna din Constanţa, Insula Mangaliei şi malurile Dunării la Brăila.

     

    Rezultate: În cadrul proiectului au fost colectate de pe litoral şi din cele mai poluate râuri şi lacuri din ţară peste 18,8 tone de deşeuri. 400 de voluntari au participat la cele şase evenimente organizate în cadrul ediţiei 2020 şi alţi 21 de voluntari au informat turiştii cu privire la procesul de colectare selectivă. S-au acordat 2.146 de premii turiştilor care au colectat, iar 1 milion de persoane au fost informate cu privire la pericolele poluării apelor prin campania „Faţă în faţă cu deşeurile din ape”.

  • Producătorul apei Zizin, controlat de familia Lazăr din Braşov, a făcut profit de 6 milioane de lei. Apa minerală naturală Zizin îşi are originea în Munţii Ciucaş

    Apemin Zizin, producător de apă minerală naturală din judeţul Braşov, a raportat pentru 2020 o cifră de afaceri de 65,6 mil. lei (13,6 mil. euro), în creştere cu 4% faţă de anul anterior, potrivit calculului ZF pe baza datelor de la Ministerul Finanţelor. Compania a avut anul trecut un profit net de peste 6 mil. lei (1,2 mil. euro), mai mult cu 24% faţă de anul precedent, când câştigul net al Apemin Zizin a fost de aproximativ 4,8 mil. lei (1 mil. euro), conform informaţii publice. Compania a ajuns în 2020 la un număr mediu de 132 de angajaţi.

    Apemin sa concentrat în ultimii ani pe creşterea brandului Zizin, pe care la susţinut prin campanii de promovare şi campanii promoţionale. În 2017, compania a renunţat la o parte dintre contracte pentru realizarea de mărci proprii pentru reţelele de magazin. Mărcile private au ajuns în unii ani chiar şi la mai mult de jumătate din vânzările anuale ale companiei, conform informaţiilor furnizate anterior de reprezentanţii îmbuteliatorului.

    Compania este deţinută de Laura şi Laurenţiu Lazăr, care au preluat pachetul majoritar al Apemin Zizin în 1997, la şase ani după ce societatea a fost înfiinţată. Cei doi au intrat în afaceri în 1992, activând iniţial în comerţ. În 1994 au pus bazele societăţilor Lazăr Group Prod, cu activităţi în producţia şi comercializarea ambalajelor PET (de plastic).

    În 1998, Apemin Zizin a fost compania care a introdus pentru prima dată pe piaţa locală varianta de sticlă de plastic (PET) de 5 litri pentru apa minerală plată.

    Acţionarii companiei din localitatea Zizin (jud. Braşov) au investit continuu în dezvoltarea afacerii, iar în 2017 au inaugurat un depozit lângă Bucureşti. În depozitul din Mogoşoaia compania a investit un milion de euro. Tot în acelaşi an, compania a achiziţionat două linii noi de îmbuteliere pentru brandul Zizin cu volum de 5 litri, respectiv, 19 litri, conform informaţiilor furnizate anterior de reprezentanţii companiei.

    Zizin, brandul companiei din Braşov, este unul dintre cele mai vândute de pe segmentul apei îmbuteliate, o piaţă unde se luptă cu nume precum Borsec, Aqua Carpatica sau Dorna.

    Apa minerală naturală Zizin îşi are originea în Munţii Ciucaş. Prima descriere a apelor minerale din localitatea Zizin a fost făcută de către doctorul Lucas Wagner, în 1773, potrivit datelor publicate pe site-ul producătorului de Apemin Zizin. Cu toate acestea, abia în 1936 a fost fondată staţia de îmbuteliere a apei minerale naturale Zizin extrasă din izvorul Ferdinand. Compania Apemin Zizin SA, societate cu capital privat autohton, a fost înfiinţată în anul 1991, la Braşov.

    Piaţa apelor minerale din România valorează circa un miliard de euro. Datele analizate de compania de cercetare de piaţă Market Vector arată că românii consumă anual în medie 87 de litri de ape minerale, sub media Uniunii Europene de 117 litri. Ţările cu cel mai mare consum de apă minerală din UE sunt Italia, Germania şi Belgia, conform aceleaşi surse.

    laurenţ iu.cotu@zf.ro

  • ​Reportaj ZF în Gara de Nord unde ajunge azi trenul european: 11 chioşcuri şi zero POS-uri, niciun indicator de orientare în limba engleză, nicio informaţie afişată care să te ghideze spre alte mijloace de transport

    Când intri în Gara de Nord, parcă te întorci în timp, însă nu nostalgia e sentimentul care domină, ci mai degrabă un soi de dezamagire că ar fi putut fi altfel. Joi, 16 septembrie, cu o zi înainte de sosirea trenului european Connecting Europe Express, Gara de Nord nu părea a fi pregătită să primească străini, iar pentru turiştii din afară poate fi un real labirint să găsească un magazin de unde să îşi cumpere o apă sau chiar să meargă către un mijloc de transport.

    Trenul European – Connecting Europe Express – ajunge vineri, 17 septembrie, la ora 12:21 în Gara de Nord din Bucureşti, cea mai mare gară din România, însă, probabil, una dintre cele mai vechi din ţară, care nu se poate ridica la standardele europene. Însă, dacă vor dori să îşi cumpere o apă de la cel mai apropiat magazin şi nu au lei româneşti, vor avea supriza că niciun magazin nu deţine un POS. Gara are opt peroane şi 14 linii, iar aproape în dreptul fiecărei linii se află câte un chioşc, mai exact 11 magazine, însă niciunul nu deţine un POS, fiind obligat să plăteşti doar cu bani cash dacă vrei să cumperi ceva.

    Desigur, gara este plină de cafenele şi fast-fooduri, însă, dacă un străin ajunge în Gara de Nord şi doreşte să îşi ia o apă care să nu fie la preţ de restaurant, adică cu un adaos comercial mult mai mare faţă de un supermarket, singura variantă la care se poate plăti cu cardul este un mic supermarket, ascuns parcă după o cafenea. Dacă ajungi prima dată în Gara de Nord şi trenul opreşte la ultimele linii, cu greu o să găseşti supermarketul, mai ales că nu există nici indicatoare care să arate unde se află acesta.

    Mai mult de atât, dacă un turist străin ajunge în Gara de Nord va fi o adevărată provocare având în vedere că nu există deloc indicatoare în engleză, poate doar cele de la casele de schimb valutar, cu bannere care este imposibil să le ratezi de oriunde te-ai afla în gară. Dacă cobori din tren şi ieşi în peronul principal, acolo unde se află şi cele mai multe fast-fooduri şi cafenele, vei avea trei opţiuni ca să poţi ieşi din gară, însă, care este ieşirea corectă va ţine doar de noroc, având în vedere că nu există niciun indicator, nici în română şi nici în engleză, cu privire la opţiunile de mijloc de transport şi locurile din Bucureşti în care poţi ajunge. În acest caz, singurul mijloc de transport care ar fi mai accesibil este metroul, însă, intrarea la metrou nu poate fi văzută, mai ales dacă mai există şi bannere publicitare în gară.

    În faţa peroanelor există două tabele mari care anunţă sosirile şi plecările, acolo unde mulţi oameni se strâng şi stau în picioare aşteptând noi informaţii cu privire la mersul trenurilor. La mai puţin de 100 de metri de acestea se află o sală de aşteptare, care dispune de astfel de tabele, dar care mereu e aproape goală. Însă, nici aceasta nu are un indicator sau un semn în engleză care să arată încotro se află sala de aşteptare.

    Zilele acestea, Gara de Nord este decorată cu poze tematice şi cu sigla – European Year of Rail 2021, dar cred că acestea sunt singurele lucruri europene din toată gara. Gara de Nord, cea mai mare din ţară, nu a mai fost renovată de mai bine de 20 de ani, iar o astfel de investiţie ar putea duce chiar la câteva sute de milioane de euro.

    Cum i-ar putea încuraja statul român pe cetăţenii săi să folosească mai des transportul feroviar, când cea mai importantă gară din ţară  a rămas blocată în timp?

    Connecting Europe Express este un tren care a plecat din gara Lisabona în data de 2 septembrie şi are ca ultimă staţie Paris, undeva va sosi pe data de 7 octombrie. În România va ajunge în România pe 17 septembrie, iar scopul acestui proiect este de a identifica problemele infrastructurii feroviare europene, astfel încât să fie îmbunătăţite şi dezvoltate în contextul atingerii obiectivelor climatice asumate de Uniunea Europeană.

    Connecting Europe Express, trenul care merge în toate ţările europene, va parcurge circa 850 km în România în circa 20 de ore, însă distanţa pe care o va străbate la noi în ţară este la aproape jumătate faţă de cea dintre Portugalia şi Franţa, peste 1.400 de km, unde trenul va circula în jur de 17 ore.

     ​​