Tag: amenda

  • Este oficial: a intrat în vigoare noul nivel al amenzilor pentru lipsa rovinietei

    Din 20 august 2022, intră în vigoare Legea nr. 241 din 20 iulie 2022 pentru modificarea anexei nr. 2 la Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, care prevede noile valori ale amenzilor pentru lipsa rovinietei.

    Astfel, articolul 1 la prezenta lege modifică Anexa nr. 2 la Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 1 februarie 2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:

    Cuantumul amenzii contravenţionale aplicabile utilizatorilor în cazul lipsei rovinietei valabile:

    Astfel, valoarea amenzilor contravenţionale s-a calculat ca fiind de două ori tariful anual de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România, pentru amenda minimă şi de patru ori tariful anual de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România, pentru amenda maximă”, scrie expunerea de motive a proiectului.

     

  • Comportamentul zilnic al şoferilor: Detaliul pe care conducătorii auto îl ignoră zilnic şi le poate aduce o amendă de 725 de lei

    Anumiţi şoferi obişnuiesc zilnic, mai ales în zonele aglomerate, să folosească în mod “abuziv” claxonul şi acest lucru le poate aduce o amendă din clasa a doua de sancţiuni.

    Detaliul important pe care nu-l cunosc şoferii din legislaţia rutieră ţine de faptul că “mijloacele de avertizare sonoră trebuie folosite de la o distanţă de cel puţin 25 m faţă de cei cărora li se adresează, pe o durată de timp care să asigure perceperea semnalului şi fără să îi determine pe aceştia la manevre ce pot pune în pericol siguranţa circulaţiei”.’

    De asemenea, şoferilor le este interzis să “sa foloseasca în mod abuziv mijloacele de avertizare sonora” aşa cum este stipulat la articolul 148, alineatul 14 din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002.

    Acest comportament se sancţionează, conform Codului Rutier, cu o sancţiune încadrată în clasa a II-a de sancţiuni.

    În România există cinci clase de amendă, primele patru li se aplică persoanelor fizice, în timp ce a cincea se aplică doar persoanelor juridice. Astfel, amenda maximă pentru persoane fizice (20 de puncte de penalizare) este de la 2.900 de lei, în timp ce pentru persoanele juridice amenda maximă (100 de puncta de penalizare) este de 14.500 de lei.  

    Clasele de sancţiuni sunt:

    • clasa I: 2/3 puncte-amendă;
    • clasa a II-a: 4/5 puncte-amendă;
    • clasa a III-a: 6 -8 puncte-amendă;
    • clasa a IV-a: 9 – 20 de puncte-amendă;
    • clasa a V-a: 21- 100 de puncte-amendă.

    Nerespectarea acestor prevederi le aduce şoferilor o amendă din clasa a IV-a de sancţiuni care prevede între nouă şi 20 de puncte de amendă. Această sancţiune va fi cuprinsă între 1.305 lei şi 2.900 de lei.

    Valoarea de 145 de lei este valabilă de la începutului anului 2017, când salariul minim brut pe economie se situat la 1.450 de lei.

     

     

  • Românii amendaţi pentru necompletarea formularului digital la intrarea în ţară pot recupera banii

    Potrivit MDLPA, cetăţenii sancţionaţi contravenţional care au achitat amenda trebuie să depună o cerere la direcţia de taxe şi impozite din cadrul primăriei de domiciliu, pentru restituirea sumelor achitate, în termen de 90 de zile începând de miercuri, 17 august.

    Pentru ca cererile să fie procesate rapid, acestea trebuie însoţite de procesul verbal de constatare a contravenţiei şi documentul de plată.

    Cererile pot fi depuse în format fizic, electronic (e-mail/Spaţiu Virtual Privat) sau prin împuternicit.

    Sumele pot fi restituite în contul comunicat de contribuabil, în numerar la casieriile organelor fiscale locale sau vor fi scăzute din alte datorii fiscale, dacă acel contribuabil are de achitat impozite pe clădiri, impozite pe terenuri, impozite pe mijloacele de transport, etc.

    Termenul de soluţionare este de maximum 45 de zile de la depunerea acestora.

    În cazul cetăţenilor care au primit amendă contravenţională pentru necompletarea formularului PLF, dar care nu au achitat amenzile, acestea se anulează şi se scad din evidenţele organelor de executare fără a fi nevoie de depunerea cererii completate.

    Procedura restituirii acestor amenzi a fost publicată, pe pagina Ministerului Dezvoltării, în transparenţă decizională, din 4 august, şi au fost consultate structurile asociative ale autorităţilor administraţiei publice locale.

  • Google, amendată cu 43 de milioane de dolari pentru inducerea în eroare a utilizatorilor

    Un tribunal australian obligă Google să plătească 43 de milioane de dolari pentru inducerea în eroare a utilizatorilor, potrivit Reuters.

    Autoritatea de supraveghere a concurenţei din Australia a anunţat vineri că unitatea Google a Alphabet Inc. (GOOGL.O) a fost obligată de Curtea Federală din această ţară să plătească 60 de milioane de dolari australieni (42,7 milioane de dolari) sub formă de penalităţi pentru că a indus în eroare utilizatorii cu privire la colectarea datelor lor personale de localizare.

    Instanţa a constatat că Google a indus în eroare unii clienţi cu privire la datele personale de localizare colectate prin intermediul dispozitivelor mobile Android în perioada ianuarie 2017 – decembrie 2018.

    Google a indus în eroare utilizatorii, făcându-i să creadă că setarea „istoricului de localizare” de pe telefoanele lor Android era singura modalitate prin care datele de localizare puteau fi colectate de către aceasta. De fapt, o funcţie de monitorizare a activităţii web şi a aplicaţiilor permitea şi ea colectarea şi stocarea datelor locale, a stabilit Comisia australiană pentru concurenţă şi consumatori (ACCC).

    Autoritatea de supraveghere, care estimează că 1,3 milioane de utilizatori de conturi Google din Australia ar fi putut fi afectaţi, începuse procedura împotriva companiei în octombrie 2019.

    Google a luat măsuri de remediere în 2018, a precizat autoritatea de reglementare.

    Într-un anunţ trimis prin e-mail, Google a dezvăluit că a rezolvat problema şi că a făcut ca informaţiile de localizare să fie uşor de gestionat şi uşor de înţeles.

  • Capcana din maşinile şoferilor: Detaliul pe care conducătorii auto îl ignoră zilnic şi le poate aduce o amendă de 725 lei

    Poliţia rutieră face o dată la un timp acţiuni de control de rutină. Pe lângă verificarea legalităţii actelor, ele pot să însemne şi verificarea accesoriilor pe care nu vrem să le folosim vreodată, adică o trusă de prim ajutor, două triunghiuri reflectorizante şi un stingător de incendiu.

    Trusa medicală, extinctorul sau triunghiurile reflectorizante pot să vă aducă amenzi ori dacă nu le aveţi pe toate, ori dacă nu sunt conforme legii. Această greşeală a şoferilor se încadrează în clasa a II-a de sancţiuni cu patru sau cinci puncte-amendă, asfel că amendat va fi de 590 de lei sau de 725 de lei.

    Conform Ordinului nr. 987/2007 pentru aprobarea conţinutului minim al trusei sanitare auto:

    Ambalajul trusei sanitare auto trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

    a) să asigure o etanşeitate corespunzătoare pentru protejarea conţinutului faţă de praf, umezeală, carburanţi şi uleiuri, printr-un sistem de închidere ferm;

    b) să fie dimensionată corespunzător, în vederea depozitării şi asigurării integrităţii componentelor din conţinutul trusei sanitare auto.

    Eticheta trusei sanitare auto trebuie să conţină denumirea produsului, denumirea şi adresa producătorului şi denumirea şi adresa persoanei responsabile de introducerea produsului pe piaţă, după caz.

    La expirarea termenului de valabilitate al componentelor trusei sanitare auto, acestea pot fi înlocuite de utilizator cu produse cu aceleaşi caracteristici, introduse pe piaţă cu respectarea cerinţelor prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 911/2005.

     

  • ÎPS Teodosie câştigă procesul cu Poliţia, după ce a ieşit din izolare să facă slujbă

    Potrivit avocatului, ÎPS Teodosie, amendat de Poliţia din Constanţa că nu a respectat măsura abuzivă a izolării la domiciliu, a câştigat procesul cu Poliţia Română.

    De asemenea, s-a anulat amenda de 1.000 de lei.

    „Se şi constată ca slujba din 24 ianuarie de pe faleza cazinoului din Constanţa a fost săvârşită în mod legal. Procesul l-am pornit în ianuarie iar 8 luni de zile am reuşit să dovedim că ÎPS Teodosie a fost amendat pr nedrept şi „izolat” în mod abuziv”, spune avocatul Adrian Cuculis.

    ÎPS Teodosie a oficiat slujba în biserică, deşi ar fi trebuit să fie în izolare pentru că a intrat în contact cu o persoană confirmată cu COVID-19.

  • Iohannis a promulgat legea: Nivelul amenzii pentru lipsa rovinietei va creşte în curând

    În această săptămână, preşedintele României a promulgat, prin decret prezidenţial, Legea pentru modificarea anexei nr. 2 la Ordonanţa Guvernului nr.15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România (PL-x 234/04.05.2022), ce prevede majorarea limitelor nivelului amenzii pentru lipsa rovinietei, conform 

    Tariful de utilizare pe reţeaua de drumuri naţionale din România se aplică în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

    Cuantumul amenzii contravenţionale aplicabile utilizatorilor în cazul lipsei rovinietei valabile:

    „Din anul 2010 şi până în prezent cuantumul amenzilor a rămas la acelaşi nivel, în timp ce cuantumul tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România exprimat în lei a crescut cu aproape 20%.

    Astfel, valoarea amenzilor contravenţionale s-a calculat ca fiind de două ori tariful anual de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România, pentru amenda minimă şi de patru ori tariful anual de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România, pentru amenda maximă”, scrie expunerea de motive a proiectului.

    Proiectul mai trebuie publicat în Monitorul Oficial, iar acesta va intra în vigoare în 30 de zile de la data publicării.

     

  • ANRE a amendat cu peste 11 mil.lei mai mulţi operatori din piaţa angro de energie şi gaze, pentru manipularea pieţei

    Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) transmite că în perioada 2021 – 2022 a finalizat 28 acţiuni de investigaţii în sectorul energiei electrice şi al gazelor naturale, în urma cărora a aplicat sancţiuni de peste 11,1 mil. lei unui număr de 24 de participanţi la piaţa angro de energie.

    Pentru sectorul energiei electrice au fost aplicate amenzi de 10,1 mil. lei unui număr de 22 participanţi la piaţa angro de energie electrică, iar pentru sectorul gazelor naturale amenzile au fost de 1 mil. lei şi au fost aplicate unui număr de  2 participanţi la piaţa angro de gaze naturale.

    Sancţiunile au fost aplicate pentru manipularea pieţei angro de energie electrică sau gaze naturale, ca urmare a tranzacţiilor efectuate cu cantităţi de energie electrică sau gaze naturale pe platformele OPCOM, considerate de tip wash trade, calificate în sub-categoria ,,tranzacţiilor de spălare tip A – B – A” sau ,,pre-arranged”, spun reprezentanţii ANRE.

    Anul acesta, ANRE investighează 18 participanţi la piaţa angro de energie suspectaţi de manipulare de piaţă (furnizori, traderi) din care 13 în sectorul energiei electrice şi 5 în sectorul gazelor naturale.

    Începând cu septembrie 2020, sancţiunile aplicate de ANRE au fost majorate, astfel că participanţii la piaţa angro de energie electrică şi gaze naturale care manipulează sau încearcă să manipuleze piaţa angro de energie, se sancţionează cu amendă în cuantum de 5-10 % din cifra de afaceri anuală.

    Sumele aferente sancţiunilor aplicate de ANRE se constituie integral ca venit la bugetul de stat.

     

  • ANPC a amendat Blue Air cu 2 milioane de euro din cauza anulării zborurilor

    „În urma sesizărilor depuse de consumatori şi ca urmare a reacţiilor din media Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a realizat, în cursul lunii iunie 2022, o acţiune de control la operatorul economic Blue Air Aviation SA. Mai exact, în perioada 30.04.2021-30.04.2022, operatorul economic a anulat 11.289 de zboruri, acestora corespunzându-le 178.405 rezervări, pentru care s-au efectuat plăţi în valoare toatală de 66.585.967,68 lei, de către consumatori din 20 de state membre ale Uniunii Europene, în care compania aeriană supusă verificărilor operează, cu regularitate, zboruri”, potrivit unui comunicat de presă.

    Conform ANPC, în conformitate cu prevederile transpunerii în legislaţia naţională a Directivei europene Omnibus, în urma publicării în Monitorul Oficial a Ordinului preşedintelui ANPC, care preciza procedura de urmat în acest caz, a fost constituită o comisie specială, la nivelul Autorităţii, pentru stabilirea sancţiunilor care se impun.

    „Ţinând cont de aspectele constatate în urma verificărilor şi de inexistenţa cifrei de afaceri declarate a operatorului economic, care a făcut imposibilă stabilirea unei amenzi în procent, Comisia a decis aplicarea unei sancţiuni contravenţionale cu amendă în valoare de 2 milioane euro, echivalent în lei la cursul de schimb al Băncii Naţionale a României, la data de 12.07.2022, 9.882.200 lei. (…) Odată cu aplicarea acestei amenzi contravenţionale, echipa de control a propus, iar preşedintele ANPC, prin ordin, a dispus ca sancţiune complementară, măsura de remediere prevăzută la art. 121 alin. (1) lit. a) din legea 363/2007, respectiv <… încetarea contractului şi restituirea contravalorii serviciilor anulate şi a compensaţiilor aferente în termen de maximum 10 de zile> cu respectarea opţiunii consumatorilor şi cu raportare la toate rezervările anulate şi pentru care operatorul economic nu a procedat la restituirea corespunzătoare a sumelor datorate, inclusiv compensaţii, în urma anulării zborurilor survenite ulterior datei de 30.04.2022”, se menţionează în comunicatul ANPC.

    Totodată, a fost dispusă măsura de a nu mai pune la dispoziţia consumatorilor, pe piaţă, oferte de zbor pentru care operatorul economic nu dispune de dotările/mijloacele/resursele necesare efectuării acestora, cu respectarea întocmai a condiţiilor şi caracteristicilor declarate.

    „Având în vedere că abaterile constatate privesc atât consumatori din România, cât şi din UE, ANPC, prin Direcţia Generală Control Supraveghere Piaţă şi Armonizare Europeană, a transmis o alertă către Comisia Europeană şi autorităţile omoloage ANPC, din celelate state membre, prin care solicită verificarea, la nivel european a încălcărilor similare de legislaţie, altele decât cele reclamate la ANPC, ori dacă s-au luat deja măsuri de asigurare a respectării legislaţiei, pe teritoriul UE, împotriva unor astfel de abateri ale companiei Blue Air Aviaton SA. Menţionăm că au fost primite 924 de reclamaţii transfrontaliere, fapt care a determinat necesitatea obţinerii unor informaţii suplimentare şi prin reţeaua CPC, care funcţionează ȋn baza Regulamentului (UE) 2394/2017 şi care asigură cooperarea dintre autorităţile naţionale de supraveghere şi control ale pieţei din toate statele membre, la care se adaugă Comisia Europeană. (…) Reamintim totodată că, odată cu notificarea Blue Air, au fost notificate către statele membre, prin reţeaua CPC şi Wizz Air şi Ryan Air, care de asemenea au avut, în această perioadă, foarte multe anulări sau întârzieri de curse, fără a ţine seama de drepturile consumatorilor. Operatorii economici vor rămâne, în continuare, în atenţia ANPC, iar îndeplinirea măsurilor dispuse, de restituire a sumelor, precum şi de încetare a practicilor comerciale incorecte, vor fi verificate de comisari, după încheierea celor 10 zile, prevăzute de lege”, se arată în finalul comunicatului

  • Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, amendat cu 10.000 de lei de ISC

    „Ceva frumos: am fost amendat cu 10.000 de lei. Inspectoratul de Stat pentru Construcţii mi-a ars două amenzi pentru că nu am prelungit/reînnoit două certificate de urbanism care ar permite construirea unor turnuri în Parcul Grozăveşti”, scrie pe Facebook Ciprian Ciucu.

    El precizează că fosta administraţia a emis două certificate de urbanism pentru construirea în parcul Grozăveşti a unor blocuri cu peste 20 de etaje.

    „Deoarece PUZ-ul în baza căruia au fost emise a fost anulat definitiv în instanţă (unul dintre motive fiind chiar schimbarea regimului de construire în Parcul Grozăveşti), mi se pare aiurea să fiu obligat să prelungesc certificatele de urbanism emise în baza PUZ-ului anulat. În interpretarea ISC a Legii 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, deoarece procesul de autorizare a fost iniţiat anterior anulării PUZ-ului Sectorului 6, aş fi obligat să emit automat prelungirea. Apoi, ar urma, automat să fiu obligat să emit autorizaţia de construire. Acum, am spus-o repetat: eu voi proteja interesul public, spaţiul verde, urbanismul de calitate cu toate forţele mele. Răul a fost deja făcut în multe situaţii iar în capul meu se sparg PUZ-uri şi PUD-uri votate iresponsabil în mandatele anterioare. Sunt multe. Până acum am păzit ce am putut păzi, de acum vor începe să vină după mine. Nu-i nimic, pentru mine este important să am dreptatea şi pe dumneavoastră de partea mea. Dedic aceste rânduri contestatarilor mei (puţini, ce-i drept) din cartierul Grozăveşti pentru al căror drept la urbanism de calitate lupt, nu de ieri de azi, ci de doi ani de zile”, conchide edilul.