Tag: agentii

  • Costin: Sub 10 la sută dintre firme comunică agenţiilor de ocupare a forţei de muncă posturile vacante pe care le au

     “Sub zece la sută dintre firme îşi comunică nevoile privind forţa de muncă. Este un univers uriaş de oportunităţi de locuri de muncă”, a declarat preşedintele Blocului Naţional Sindical la lansarea, de către Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV), a două proiecte-pilot pentru tineri.

    Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a declarat că va iniţia o campanie naţională în acest sens, dorind ca fiecare companie în parte să fie contactată şi convinsă să înregistreze la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă posturile vacante pe care le are.

    “Am făcut apel către angajatori să ne comunice nu neapărat locuri de muncă vacante, dar şi ce le este necesar, pentru ca în funcţie de nevoile lor să putem face planul de formare profesională. Am cerut să ne transmită care ar fi necesarul de posturi pentru următorii ani”, a declarat Mariana Câmpeanu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Radu Florescu

    Radu Florescu este CEO al Saatchi & Saatchi România din anul 1992. Absolvent al School of Business la Boston College, licenţiat în marketing şi finanţe, Radu Florescu este şi membru fondator al Asociaţiei Internaţionale de Advertising (IAA).

    Radu Florescu a ocupat anterior vreme de doi ani funcţia de director of business development în cadrul grupului de comunicare Centrade SUA şi, din 1987 până în 1989, a fost commodity trader pentru Tricon, SUA. Radu Florescu a înfiinţat în 1990 compania Centrade alături de fraţii săi John şi Nicholas Alexander. Trei ani mai târziu a urmat afilierea la reţeaua internaţională Saatchi & Saatchi, obiectivele agenţiei fiind de a gestiona conturile subsidiarei locale a companiei americane de bunuri de larg consum Procter & Gamble, contul producatorului din industria alimentară Masterfoods (Snickers, Mars), care s-a rebranduit în Mars România şi cel al producătorului de ţigarete British American Tobacco (BAT), câştigate prin intermediul reţelei.

    Sub conducerea luI Radu Florescu, grupul Centrade a crescut de la o companie care oferea producţie publicitară (flyere, afişe, autocolante) cu 4-5 angajaţi la un grup cu afaceri de peste 50 de milioane de euro. Mai mult, Radu Florescu, preşedintele Uniunii Agenţiilor de Publicitate din România (UAPR), a fost reales pentru al doilea an consecutiv preşedinte al Comitetului Regional al Asociaţiei Europene a Agenţiilor de Publicitate pentru Europa Centrală şi de Est. Asociaţia acoperă Bulgaria, Croaţia, Cehia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovenia şi Slovacia.

    Radu Florescu este prototipul clasic al omului de afaceri innascut, caruia spiritul de business ii trece prin sange. Saatchi & Saatchi ii ocupa cea mai mare parte a timpului, insa Florescu este la curent cu tot ce misca in economie. O atentie speciala o acorda pietelor de capital in care investeste de ani buni. Radu Florescu a jucat si pe Bursa din Romania, insa si-a pierdut increderea in eficienta ei si a renuntat acum mai bine de un an din cauza lipsei de transparenta. Nu a renuntat, totusi, si la pasiune, dar a preferat sa-si mentina investitiile la Mecca pietelor de capital, adica pe Wall Street.

    Radu Florescu urmareste aproape zilnic cotatiile bursiere si are un broker la New York care ii gestioneaza investitiile. “In 2008, cand a picat Bursa, am pierdut, ca toata lumea, insa am avut instinctul sa nu-mi retrag banii, ci sa cumpar si mai mult. M-am sfatuit cu brokerul meu si am cumparat, decizie care s-a dovedit a fi fost cea mai buna”, spune Radu Florescu. De altfel, Radu Florescu a lucrat timp de sase ani ca trader pe Wall Street, astfel incat se poate spune ca microbul a ramas in sange. In plus, a studiat la Boston, acolo unde se afla familiile puternice si cu cea mai indelungata traditie din Statele Unite ale Americii, asa ca mediul de business i-a fost familiar toata viata.

  • Obama se apropie de sfârşitul perioadei de reflecţie privind programele de supraveghere ale NSA

     Preşedintele american şi-a multiplicat în ultimele zile întâlnirile cu alegătorii şi actorii-cheie ai serviciilor de informaţii pentru a lua măsuri care permit o încadrare mai bună a operaţiunilor de supraveghere a telecomunicaţiilor conduse de agenţiile americane şi dezvăluite de fostul consultant al NSA Edward Snowden.

    Potrivit unor surse, Obama intenţionează să limiteze interceptarea mesajelor electronice şi a convorbirilor telefonice ale liderilor străini, aşa cum s-a întâmplat cu cele ale cancelarului german Angela Merkel.

    Barack Obama ar trebui să îşi prezinte concluziile într-un discurs pe care îl va rosti în săptămânile următoare – în orice caz, înaintea discursului privind Starea Naţiunii din 28 ianuarie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • S&P a confirmat ratingul “AAA” al Germaniei, datorită economiei competitive şi politicilor prudente

     S&P anticipează încheierea fără incidente a crizei datoriilor de stat care afectează încă unele state din zona euro, se mai spune în comunicatul agenţiei privind ratingul Germaniei, transmite Bloomberg.

    Începând din acest an, agenţiile de rating S&P, Fitch, Moody’s şi DBRS trebuie să publice calendare privind deciziile de rating ale statelor UE, potrivit noilor reglementări adoptate de Bruxelles în urma crizei datoriilor de stat.

    Agenţiile pot publica maximum trei decizii pe an în cazul statelor care nu au solicitat şi nu au plătit pentru o evaluare a ratingului de ţară.

    De asemenea, agenţiile trebuie să reevalueze ratingurile de ţară cel puţin o dată la şase luni.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ATENTATELE din Rusia: Vladimir Putin ordonă sporirea măsurilor de securitate în toată ţara

    Putin a “dat comitetului naţional antiterorism o serie instrucţiuni pentru sporirea securităţii pe tot teritoriul Federaţiei Ruse”, a declarat un purtător de cuvânt al comitetului, citat de agenţiile ruse.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum să-ţi schimbi locuinţa fără să te muţi (FOTO)

    RedBook are o echipă de experţi recunoscuţi, cum ar fi arhitecţi, peisagişti, decoratori de interioare, care evaluează cerinţele clientului şi caută specialiştii cei mai potriviţi spre a se înţelege cu clientul, apoi îi propun doi cu care să discute, spre a-l alege apoi pe cel ce va lucra la renovare, scrie The Telegraph.

    Firma este încrezătoare în succesul său datorită faptului că, evaluând compatibilitatea dintre client şi specialist, se reduce posibilitatea apariţiei unor neînţelegeri între client şi expert, care altfel ar fi angajat doar pe baza reputaţiei. Printre cei ce au apelat până acum la serviciile firmei se numără familii obişnuite, dar şi oligarhi ruşi.

    Înainte de redecorare:

    După redecorare:

    Înainte de redecorare:

    După redecorare:

  • BLACK FRIDAY şi în turism. Agenţiile fac REDUCERI de până la 50% începând de vineri

     Deşi, tradiţional, Black Friday este programat în ultima vineri din noiembrie, agenţiile de turism încep cu o săptămână mai devreme reducerile, lansând astfel conceptul de “early black friday” (“vinerea neagră timpurie”).

    Reprezentanţii agenţiei care a dat startul anul trecut campaniei de reduceri de Black Friday, Mareea, spun că în acest an tendinţa pieţei, şi nu doar în domeniul turismului, este să decaleze data reducerilor.

    “Anul acesta am decis să ne aliniem de trendului generat de marii retaileri de electronice, care au început promovarea black friday cu o săptămână mai devreme, respectiv în data de 22 noiembrie. Astfel, suntem convinşi că turiştii care şi-au creat o tradiţie din a vâna aceste reduceri deosebit de importante vor fi prezenţi în mediul online şi offline pe 22 noiembrie. De aceea, pentru această zi de vineri am decis aplicarea reducerilor maximale, de până la 50% pentru destinaţiile de vacanţă cele mai atractive şi solicitate”, a declarat Marius Usturoiu, directorul general al Mareea.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Creatorul Internetului critică agenţiile de spionaj: Spargerea criptărilor este înfiorătoare şi prostească

     Sir Tim Berners-Lee a declarat pentru ziarul britanic The Guardian că această practică a subminat eforturile în cadrul luptei împotriva infracţiunilor cibernetice şi în cadrul războiului cibernetic. El a îndemnat totodată la o “dezbatere publică sinceră şi completă” pe tema supravegherii pe Internet, relatează BBC News online.

    Aceste declaraţii apar în contextul în care o Comisie parlamentară urmează să îi audieze pe şefii agenţiilor britanice de spionaj – GCHQ, MI5 şi MI6 – împreună, într-o şedinţă publică, pentru prima dată.

    În opinia lui Sir Tim Berners-Lee, sistemul de verificare şi control al GCHQ şi contrapărţii sale americane NSA – ale căror activităţi de spionaj au făcut obiectul unor dezvăluiri provenind de la fostul consultant al serviciilor americane de informaţii Edward Snowden – a eşuat.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ministerul Muncii: Noile formulare pentru acordarea ajutoarelor de încălzire, distribuite după avizare

     Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV) a anunţat, miercuri, că anul acesta, ca urmare a includerii consumatorului de energie electrică în rândul beneficiarilor de ajutoare de încălzire, a fost necesară modificarea normelor metodologice şi a vechiului formular de cerere.

    “Noile formulare vor putea fi procurate de beneficiari, direct de la sediile primăriilor sau de pe paginile web ale acestora, ale agenţiilor pentru plăţi şi inspecţie socială şi chiar a MMFPSPV, după încheierea procesului de avizare interministerială, aflat în plină desfăşurare, a HG care stabileşte noul model de cerere şi după aprobarea acesteia în şedinţa de Guvern”, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • EximBank a ajuns la 16 agenţii după ce a deschis patru unităţi în 2013

    EximBank, banca de stat dedicată finanţării exportatorilor şi întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM), a deschis o agenţie la Târgu-Mureş, a patra de anul acesta, reţeaua teritorială ajungând astfel la 16 unităţi.

    Banca al cărei rol de susţinere a exportatorilor a devenit vizibil abia în criză a început anul acesta un proces de extindere a reţelei teritoriale, mizând pe modelul agenţiilor cu număr mic de angajaţi, fără servicii de back office.

    „Ne-am propus să avem o acoperire naţională cât mai extinsă pentru a creşte gradul de accesibilitate la produsele şi serviciile specifice EximBank”, a declarat Traian Halalai, preşedintele băncii. Extinderea reţelei teritoriale a EximBank vine într-un moment în care multe bănci care s-au extins agresiv în anii de boom ai creditării îşi restrâng acum prezenţa teritorială.

    EximBank avea active de 3,9 miliarde de lei (880 mil. euro) la sfârşitul anului trecut şi un volum total de 3,7 miliarde de lei (840 mil. euro) al finanţărilor, garanţiilor şi asigurărilor acordate. 

    Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 10.09.2013