Tag: Africa

  • Într-o regiune din Africa există un reactor nuclear vechi de peste 2 miliarde de ani

    Deşi iniţial ne-ar fi imposibil să credem că pe Pământ ar exista un reactor nuclear vechi de peste 2 miliarde de ani, trebuie însă să privim lucrurile dintr-o altă perspectivă şi să nu ne gândim că este vorba neapărat de o structură realizată de mâna umană. Reactorul a fost descoperit în anul 1972, în momentul în care doi cercetători francezi au prelevat minereu de uraniu dintr-o mină

    Vezi aici ce poate face reactorul nuclear vechi de peste 2 miliarde de ani. ”Este spectaculos”

  • Ţările unde decoraţiunile de Crăciun sau dansatul în public sunt ilegale

    Iată câteva dintre regulile pe care trebuie să le cunoaşteţi atunci când călătoriţi în unele ţări.

    Ghana

    Este interzis să purtaţi haine în stil militar; nerespectarea se pedepseşte cu închisoarea.

    Publicarea pe reţele de socializare a unor persoane care se sărută este interzisă; fiind un stat extrem de conservator, autorităţile ganeze au interzis chiar şi purtarea fustelor scurte.

    Homosexualitatea este interzisă, iar nerespectarea acestei legi înseamnă aproape sigur condamnarea la închisoare.

    Arabia Saudită

    Decoraţiunile de Crăciun sau cele destinate altor sărbători sunt interzise; cei care le folosesc pot primi amenzi.

    Alcoolul este ilegal, iar vânzarea se poate pedepsi cu închisoarea.

    Orice critică la adresa credinţei islamiste este interzisă, iar participarea la proteste se pedepseşte, desigur, cu închisoarea.

    Dansul în public este interzis, la fel cum este şi redarea muzicii la volum ridicat în spaţii publice.

    Malaezia

    Şi în acest caz, homosexualitatea este considerată în afara legii; pedeapsa poate ajunge până la 20 de ani de închisoare sau lovituri cu biciul.

    Colectarea florei locale este strict interzisă dacă nu există permisiune din partea autorităţilor.

    Singapore

    Bătaia în stradă se pedepseşte cu închisoarea până la un an sau cu amenzi de până la 5.000 de dolari.

    Fumatul în public se amendează cu 1.000 de dolari.

    Condusul neglijent se pedepseşte cu închisoarea sau, în cel mai bun caz, cu amenzi de până la 5.000 de dolari.

  • Un bărbat din Zalău a inventat casa care se construieşte în 6 zile şi e mai ieftină decât o casă normală

    Mathe Laszlo, nascut la Zalău, a inventat un sistem revoluţionar care permite construirea unei case perfect izolate în doar şase zile. Sistemul lui Laszlo se numeşte Thermodul System şi garantează până la 90 la sută conservarea energiei prin izolarea termică, fiind deja tot mai folosit în America, Africa, Germania şi Austria, scrie glasulsalajului.ro.

    Românul care a inventat acest sistem a rămas modest şi atent la nevoile oamenilor în materie e sisteme de izolare. Sistemul revolutionar se numeşte Thermodul System si garantează pănă la 90% conservarea energiei prin izolarea termincă, fiind deja tot mai folosit în America, şi Africa, dar şi Germania şi Austria.

    Sistemul Thermodul este o tehnologie de construcţie folosită de mai mulţi ani în lume pentru locuinţe energo-economice, care se impune pe piaţă din ce în ce mai mult. Panourile Thermodul sunt realizate în funcţie de natura peretelui, potrivit realitatea.net.

    Mathe Laszlo si-a dorit să găsească o soluţie fiabilă atât pentru mediul înconjurător cât şi pentru noi ca oameni, înţelegând nevoile generatiei Y şi nevoia lor scăzută de a deţine proprietăţi scumpe ale caror ipoteci ar reprezenta mai mult de jumătate din venituri.

  • Ce poţi să cumperi cu 30 de lei în Africa?

    Ce poţi să cumperi cu 7 dolari (30 de lei)? Poţi să iei o masă la McDonalds, o pereche de şosete, în Danemarca mi s-a răspuns că poţi lua un mouse, în Marea Britanie un ebook. Dar în India cu 7 dolari poţi cumpăra legume pentru o săptămână întreagă şi o pungă de orez pentru familie. În Bangladesh această sumă este mai mult decât suficientă pentru aţi plăti chiria zilnică la casă, 2kg de orez şi cartofi, iar în Africa sub-Sahariană cu 7 dolari îţi poţi ilumina casa pentru o lună întreagă, scrie Forbes.

    Off Grid Electric este un startup african care oferă energie solară pentru casele aflate în Tanzania şi Rwanda pentru doar 7 dolari pe lună. Acest tarif ar putea schimba totul având în vedere că în prezent costul pentru energie este mult mai mare în prezent. Pentru această sumă, compania oferă un set de panouri fotovoltaice care pot genera suficientă energie pentru a alimenta patru becuri sau pentru a încărca un telefon mobil. După 3 ani echipamentul devine gratis şi clientul nu mai trebuie să plătească acei 7 dolari.

    Având susţinerea lui Elon Musk, startup-ul deja alimentează 125.000 de case şi operaţiuni se extind şi speră să atingă 2 milioane de clienţi până în 2020. 

  • Ce poţi să cumperi cu 30 de lei în Africa?

    Ce poţi să cumperi cu 7 dolari (30 de lei)? Poţi să iei o masă la McDonalds, o pereche de şosete, în Danemarca mi s-a răspuns că poţi lua un mouse, în Marea Britanie un ebook. Dar în India cu 7 dolari poţi cumpăra legume pentru o săptămână întreagă şi o pungă de orez pentru familie. În Bangladesh această sumă este mai mult decât suficientă pentru aţi plăti chiria zilnică la casă, 2kg de orez şi cartofi, iar în Africa sub-Sahariană cu 7 dolari îţi poţi ilumina casa pentru o lună întreagă, scrie Forbes.

    Off Grid Electric este un startup african care oferă energie solară pentru casele aflate în Tanzania şi Rwanda pentru doar 7 dolari pe lună. Acest tarif ar putea schimba totul având în vedere că în prezent costul pentru energie este mult mai mare în prezent. Pentru această sumă, compania oferă un set de panouri fotovoltaice care pot genera suficientă energie pentru a alimenta patru becuri sau pentru a încărca un telefon mobil. După 3 ani echipamentul devine gratis şi clientul nu mai trebuie să plătească acei 7 dolari.

    Având susţinerea lui Elon Musk, startup-ul deja alimentează 125.000 de case şi operaţiuni se extind şi speră să atingă 2 milioane de clienţi până în 2020. 

  • Imagini incredibile ale familiilor regale din Africa – GALERIE FOTO

    Fotograful francez Daniel Laine s-a aflat în Africa din 1988 până în 1991, perioadă în care a fotografiat circa 70 de regi care au marcat istoria Africii în secolul XX.

     Regi şi familii regale din Africa – GALERIE FOTO

    Nu a fost un demers facil, pentru că a purtat negocieri diplomatice intense pentru a-i putea fotografia pe monarhi; un război în Sudan l-a împiedecat pe Laine să-l fotografieze pe regele din Shiluk, care a domnit la un moment dat în Egipt. Alţii, cum a fost regele din Swaziland, au refuzat categoric.

    Cum trăiesc ultimii regi africani – GALERIE FOTO

    Cu toate acestea, Laine a putut aduna material pentru un album de 160 de pagini. Prezentăm câteva din imaginile sale, cu menţiunea că sunt fotografii luate acum 20 de ani şi că unele date nu mai sunt de actualitate, iar unele din persoanele prezentate nu mai sunt în viaţă. Fotografiile lui Daniel Laine sunt documente extrem de importante pentru umanitate şi evoluţia acesteia.

  • Miliardarul israelian Lev Leviev vinde toate cele cinci clădiri de birouri AFI Park din Bucureşti

    Compania Africa Israel Investments, controlată de miliardarul israelian Lev Leviev, a semnat o scrisoare de intenţie neangajantă cu o terţă parte pentru vânzarea întregului proiect de birouri AFI Park din Bucureşti.

    Informaţia, preluată de ZF, apare într-un raport de pe bursa de la Tel Aviv.

    Conform documentului, compania evaluează proiectul de birouri la 164,5 milioane de euro. „În continuare se va demara un proces de due diligence, care se va încheia cu un acord detaliat în urma căruia se vor cumpăra cele cinci clădiri de birouri în primul trimestru al anului viitor”, reiese din datele prezentate în documentul citat.

    Raportul nu oferă informaţii despre numele celor care ar discuta cu acţionarii israelieni o eventuală preluare a proiectului de birouri.

    Vânzarea proiectului ar genera un profit după taxare de 14 milioane de dolari (13,2 milioane de euro). Aceasta ar fi cea mai mare tranzacţie cu un proiect de birouri din România şi prima de peste 100 de milioane de euro din ultimii ani.

  • Studiu FIFPro: Peste 45% dintre jucătorii de fotbal câştigă mai puţin de 1.000 de dolari pe lună

    FIFPro a realizat un studiu la nivel mondial cu privire la condiţiile de lucru în fotbalul profesionist masculin, Raportul Global cu Privire la Ocuparea Forţei de Muncă FIFPro 2016, în urma căruia a reieşit că peste 45% dintre jucătorii de fotbal câştigă mai puţin de 1.000 de dolari pe lună.

    Studiul a fost realizat de către Universitatea din Manchester (Marea Britanie), în baza chestionarelor completate de aproape 14.000 de fotbalişti activi din 54 de ţări şi 87 de ligi din Europa, America şi Africa. Este considerată cea mai mare cercetare cu privire la sportivii profesionişti, utilizând date care au fost furnizate direct de sportivi.

    Prin intermediul unui chestionar, jucătorii au fost invitaţi să răspundă la 23 de întrebări, cu privire la subiecte ca: salarii, contracte, transferuri, antrenamente, meciuri trucate, violenţă, siguranţa locului de muncă, sănătate, bunăstare şi educaţie.

    Majoritatea jucătorilor au cariere scurte şi fragile, conform studiului. Aceştia se confruntă des cu neplata salariilor, nu au un viitor sigur şi de cele mai multe ori nu sunt pregătiţi pentru viaţă de după o carieră în fotbal. Având contracte cu o durată medie de doi ani, fotbaliştii îşi desfăşoară activitatea într-un mediu foarte competitiv şi fragmentat.

    Mai mult de 45% din jucătorii de fotbal chestionaţi câştigă mai puţin de 1.000 de dolari pe lună. Salariul mediu la nivel mondial variază între 1.000 de dolari şi 2.000 de dolari pe lună. Doar fotbaliştii care evoluează la cel mai ridicat nivel competiţional cîştigă foarte mult: doar 2% dintre fotbalişti încasează anual 720.000 de dolari net sau mai mult.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Viaţa extravagantă a tinerilor de 13 ani de la Hollywood: petreceri de milioane de dolari, cămile, cântăreţi faimoşi şi călătorii în Africa

    Pentru evreii din Hollywood Bar Mitzvah nu reprezintă doar o ceremonie religioasă, un pasaj spre maturitate, ci şi o şansă de a fi remarcat de persoane din industria filmului.

    Akden Ehrenreich, care a prins rolul lui Han Solo în următorul film din seria Star Wars, a fost descoperit chiar de Steven Spielberg la vârsta de 14 ani printr-un video realizat de bar Mitzvah.

    Când vine vorba de Hollywood totul este ieşit din proporţii: salarii uriaşe, petreceri exclusivistea sau nunţi faimoase. Da lucrurile nu diferă nici când vine vorba de petrecerea de Bar Mitzvah.

    “Le-am văzut pe toate. Încerc să nu par şocat. Cămile vii? Da. Cateringul realizat de faimosul chef Suzanne Goin? Da. Angajarea regizorilor de documentare, ce au fost nominalizate la Oscar, pentru a filma petrecerea fiului lor? Da”, spune Yifat Oren, fondatorul unei firme ce realizează evenimente.

    Bugetele pentru asemenea evenimente variază: pot începe de la 50.000 de dolari şi pot ajunge până la chiar 4 milioane, cu o medie de 300.000 de dolari.  “Nu numai că încearcă să se întreacă între ei, cine organizează cel mai ieşit din comun eveniment, ci încearcă să concureze cu premiile Grammy sau Emmy, pentru că pentru ei sunt lucruri normale”, a spus şi Joe Moller, directorul firmei de organizare de evenimente Joe Moller Events.

    Pe de altă parte, Jack Ezon, preşedintele Ovation Celebrations, spune că oamenii de la Hollywood sunt pregătiţi să cheltuiască între 500.000 şi 5 milioane cu o medie de 1 milion. Ezon spune că a pregătit o petrecere de 5 milioane de dolari care a început în Israel apoi oaspeţii au fost duşi cu avionul în Tanzania pentru a participal la un safari, apoi au aterizat în Parcul Naţional Serengeti unde au fost întâmpinaţi de 100 masai (popor african).

    Bineînţeles, când vine vorba de asemenea sume ameţitoare sunt implicaţi şi vedete de la Hollywood sau cântăreţi celebri. “Foarte mulţi evrei au un contact în industrie cu ajutorul căruia pot convinge o vedetă să vină la petrecere”, spune Ryan Schinman, fondator al RBS Celebrity Bookings. Stella Bulochnikov, managerul lui Mariah Carey, a rugat-o pe cântăreaţă să vină la petrecerea fiicei sale şi să cânte o melodie. Tot la aceeaşi petrecere a fost un tort de 226 de kilograme, iar sărbătorita serii a primit cadou o maşină de golf Bentley.

    “Dacă suma depăşeşte 1 milion de dolari atunci acea sumă este cheltuită în general pe actori sau cântăreţi”, spune un alt organizator de evenimente.

    Brett Galley, fondatorul Hollywwod Pop, organizator de evenimente de lux, spune că vedetele nu vor să fie asociate cu astfel de petreceri, dar că “am reuşit să aducem vedete de la Bon Jovi până la Justin Bieber. Artişti precum Drake sau Nicki Minaj sunt foarte populari”.

  • În ce ţară din Europa vrea Facebook să angajeze 500 de oameni

    Facebook îşi va extinde echipa din Marea Britanie cu 50% în 2017, când îşi va deschide noul centru din Londra, compania urmând să angajeze 500 de oameni, inclusiv ingineri, manageri de proiect şi asistenţi de vânzăre, a anunţat gigantul din domeniul tehnologiei, citat de BBC.

    „Marea Britanie rămâne unul dintre cele mai bune locuri pentru o companie de tehnologie”, a spus Nicola Mendelsohn, directorul filialei din Londra şi vicepreşedinte al companiei Facebook pentru Europa, Orientul Mijlociu şi Africa.

    Noul sediu principal va fi în Fitzrovia, într-un centru care, momentan, se reamenajează. Majoritatea angajaţilor vor fi localizaţi aici.

    Mendelsohn va anunţa extinderea la conferinţa Confederaţiei Industriei Britanice.

    În ultimele luni au existat speculaţii în legătură cu faptul că rezultatul referendumului din Marea Britanie (Brexit-ul) ar putea determina companiile să îşi regândească investiţiile.

    Anunţul Facebook vine la doar o săptămână după ce Google a anunţat o investiţie de un miliard de lire în noul sediu principal din Londra şi crearea a 3.000 de locuri de muncă până în 2020.

    „Decizia Facebook de a se extinde în Londra reprezintă încă o dovadă că puterea Londrei ca centru tehnologic continuă să crească”, a declarat primarul Londrei, Sadiq Khan.