BusinessMagazin

Tag: adulti

  • O nouă pârtie de schi a fost deschisă în România

    O nouă pârtie de schi a fost deschisă în judeţul Covasna, printr-o investiţie privată între localităţile Barcani şi Valea Mare. Aceasta are o lungime de aproape 600 de metri, fiind cea mai mare pârtie de schi funcţională din judeţ.

    Pârtia, dotată cu un schi-lift cu 70 de locuri şi instalaţie de nocturnă, a fost deschisă oficial pe data de 30 decembrie. La baza pârtiei a fost amenajat şi un pub pentru turişti, informează radiomures.ro

    Noua pârtie este deschisă între orele 12 şi 21 de luni până joi şi între orele 9-21 de vineri până duminică.

    O urcare cu teleschiul costă 3 lei pentru copii şi 4 lei pentru adulţi, iar abonamentul este de 60 de lei pentru copii şi 80 de lei pentru adulţi pentru o zi întreagă şi fără limitarea numărului de urcări.

    În urmă cu câţiva ani, investitorul Ioan Oprea a realizat în vecinătatea acestei pârtii şi un lac de agrement şi pescuit sportiv pe o suprafaţă de 7 hectare, unde iarna se poate pescui la copcă.

    În judeţul Covasna se mai poate schia în staţiunea Şugaş Băi, pe o pârtie în lungime de aproape 250 de metri, dotată cu teleschi şi instalaţie de nocturnă.

  • Povestea femeii care a inventat cea mai cunoscută păpuşă din lume

    Inspirată de fiica sa adolescentă, Barbara, care avea o fascinaţie pentru păpuşi, Ruth Handler a  creat în 1959 celebra păpuşă Barbie. 14 ani mai devreme, Ruth împreună cu soţul său, Elliot Handler, fondaseră compania Mattel Creation, gigantul producător de jucării de astăzi, cu vânzări nete de 5,7 miliarde de dolari, conform statista.com.

    Ruth Marianna Handler a fost o femeie de afaceri americană şi, ulterior, o inventatoare. Ea a deţinut mai mult timp preşedinţia producătorului Mattel Inc., fiind cunoscută în opinia publică ca „mama păpuşii Barbie”, după cum s-a şi autodescris.

    Ruth Handler s-a născut în 1916, în Colorado, într-o familie de polonezi imigranţi, dar s-a mutat în Los Angeles la scurt timp după ce s-a căsătorit cu Elliot Handler. Prima afacere a familiei a fost în domeniul comerţului cu mobilier; Ruth se ocupa de vânzări, încheind contracte cu firme precum Douglas Aircraft Company. Ulterior, soţul său, Elliot Handler, şi partenerul său de afaceri Harold „Matt” Matson, au pus bazele unei companii producătoare de rame de fotografii pe care au denumit-o, sugestiv, Mattel. Ca activitate auxiliară, de cele mai multe ori, din resturile materialelor de rame obişnuiau să producă mobilier pentru casele păpuşilor. Când şi-au dat seama că mobilierul era mult mai profitabil decât afacerea principală, s-au hotărât să se axeze doar pe asta. Când Ruth Handler şi-a observat fiica – aproape de vârsta adolescenţei – jucându-se cu păpuşile din carton, pretinzând că acestea ar fi adulţi, a realizat faptul că această nişă de jucării este limitată – atât la aspect, cât şi în ceea ce ţine de haine. Aşadar, şi-a propus să producă o păpuşă de plastic tridimensională, cu un corp de adult şi o garderobă adecvată. La început, soţul său s-a declarat reticent, considerând că părinţii nu ar cumpăra copiilor o păpuşă cu forme voluptuoase. Însă, în timpul unei vacanţe a familiei în Europa, antreprenoarea a descoperit păpuşa germană Bill Lilli – care nu era o jucărie pentru copii, ci mai mult un cadou pentru adulţi; ideile sale s-au conturat clar. Odată ajunsă acasă, Ruth Handler a reconstruit designul păpuşii după criteriile sale şi a a numit-o Barbie, după numele fiicei sale. Celebra păpuşă a fost lansată pe 9 marie 1959 la târgul de jucării din New York, dar nu a avut un succes imediat. Însă, când Disney a introdus show-ul televizat „Clubul lui Mickey Mosue”, Mattel a investit enorm în publicitate, strategie ce a avut efect. Compania a produs mai târziu, şi varianta masculină a lui Barbie, Ken, denumit, de asemenea, după fiul familiei Handler.

    Succesul acestei jucării a propulsat compania Mattel în topul Fortune 500 cele mai mari companii industriale din SUA. O bună perioadă, Ruth Handler a fost şi de preşedinte al firmei. Pe lângă statutul de inventatoare şi femeie de afaceri, acesta a rămas cunoscută în memoria americanilor ca o supravieţuitoare a cancerului. După ce a suferit o mastectomie totală şi nu a fost mulţumită de protezele existente pe piaţă, ea a pus bazele propriei companii producătoare de proteze pentru sân cât mai asemănătoare cu realitatea, pe care a denumit-o Nearly Me. Ruth a decedat în California, în 2002, la 85 de ani.

    La 57 de ani, Barbie se află încă în topul vânzărilor de jucării. Unul dintre motivele acestui succes pare să fi fost abilitatea de a depăşi barierele aşa-numitului ciclu de viaţă al produsului, care sugerează că majoritatea brandurilor au un început, un apogeu şi un declin. Compania producătoare este dată de faptul că nu i-a permis păpuşii Barbie să se maturizeze; pentru asta, a ţinut tot timpul pasul cu trendurile din modă, curentele culturale şi a răspuns la critici, într-un efort de a-şi menţine popularitatea. De asemenea, Mattel s-a asigurat că succesul nu se bazează pe o singură păpuşă Barbie – consacrata blondă cu măsura S – ci a continuat să inoveze cu diverse tipologii: brunete, cu ochelari, cu părul creţ, cu mărimile tipice femeilor americane, păpuşi în scaun cu rotile, tocilare etc. Astăzi, Barbie este încă cel mai vândut produs al Mattel.

  • Povestea femeii care a inventat cea mai cunoscută păpuşă din lume

    Inspirată de fiica sa adolescentă, Barbara, care avea o fascinaţie pentru păpuşi, Ruth Handler a  creat în 1959 celebra păpuşă Barbie. 14 ani mai devreme, Ruth împreună cu soţul său, Elliot Handler, fondaseră compania Mattel Creation, gigantul producător de jucării de astăzi, cu vânzări nete de 5,7 miliarde de dolari, conform statista.com.

    Ruth Marianna Handler a fost o femeie de afaceri americană şi, ulterior, o inventatoare. Ea a deţinut mai mult timp preşedinţia producătorului Mattel Inc., fiind cunoscută în opinia publică ca „mama păpuşii Barbie”, după cum s-a şi autodescris.

    Ruth Handler s-a născut în 1916, în Colorado, într-o familie de polonezi imigranţi, dar s-a mutat în Los Angeles la scurt timp după ce s-a căsătorit cu Elliot Handler. Prima afacere a familiei a fost în domeniul comerţului cu mobilier; Ruth se ocupa de vânzări, încheind contracte cu firme precum Douglas Aircraft Company. Ulterior, soţul său, Elliot Handler, şi partenerul său de afaceri Harold „Matt” Matson, au pus bazele unei companii producătoare de rame de fotografii pe care au denumit-o, sugestiv, Mattel. Ca activitate auxiliară, de cele mai multe ori, din resturile materialelor de rame obişnuiau să producă mobilier pentru casele păpuşilor. Când şi-au dat seama că mobilierul era mult mai profitabil decât afacerea principală, s-au hotărât să se axeze doar pe asta. Când Ruth Handler şi-a observat fiica – aproape de vârsta adolescenţei – jucându-se cu păpuşile din carton, pretinzând că acestea ar fi adulţi, a realizat faptul că această nişă de jucării este limitată – atât la aspect, cât şi în ceea ce ţine de haine. Aşadar, şi-a propus să producă o păpuşă de plastic tridimensională, cu un corp de adult şi o garderobă adecvată. La început, soţul său s-a declarat reticent, considerând că părinţii nu ar cumpăra copiilor o păpuşă cu forme voluptuoase. Însă, în timpul unei vacanţe a familiei în Europa, antreprenoarea a descoperit păpuşa germană Bill Lilli – care nu era o jucărie pentru copii, ci mai mult un cadou pentru adulţi; ideile sale s-au conturat clar. Odată ajunsă acasă, Ruth Handler a reconstruit designul păpuşii după criteriile sale şi a a numit-o Barbie, după numele fiicei sale. Celebra păpuşă a fost lansată pe 9 marie 1959 la târgul de jucării din New York, dar nu a avut un succes imediat. Însă, când Disney a introdus show-ul televizat „Clubul lui Mickey Mosue”, Mattel a investit enorm în publicitate, strategie ce a avut efect. Compania a produs mai târziu, şi varianta masculină a lui Barbie, Ken, denumit, de asemenea, după fiul familiei Handler.

    Succesul acestei jucării a propulsat compania Mattel în topul Fortune 500 cele mai mari companii industriale din SUA. O bună perioadă, Ruth Handler a fost şi de preşedinte al firmei. Pe lângă statutul de inventatoare şi femeie de afaceri, acesta a rămas cunoscută în memoria americanilor ca o supravieţuitoare a cancerului. După ce a suferit o mastectomie totală şi nu a fost mulţumită de protezele existente pe piaţă, ea a pus bazele propriei companii producătoare de proteze pentru sân cât mai asemănătoare cu realitatea, pe care a denumit-o Nearly Me. Ruth a decedat în California, în 2002, la 85 de ani.

    La 57 de ani, Barbie se află încă în topul vânzărilor de jucării. Unul dintre motivele acestui succes pare să fi fost abilitatea de a depăşi barierele aşa-numitului ciclu de viaţă al produsului, care sugerează că majoritatea brandurilor au un început, un apogeu şi un declin. Compania producătoare este dată de faptul că nu i-a permis păpuşii Barbie să se maturizeze; pentru asta, a ţinut tot timpul pasul cu trendurile din modă, curentele culturale şi a răspuns la critici, într-un efort de a-şi menţine popularitatea. De asemenea, Mattel s-a asigurat că succesul nu se bazează pe o singură păpuşă Barbie – consacrata blondă cu măsura S – ci a continuat să inoveze cu diverse tipologii: brunete, cu ochelari, cu părul creţ, cu mărimile tipice femeilor americane, păpuşi în scaun cu rotile, tocilare etc. Astăzi, Barbie este încă cel mai vândut produs al Mattel.

  • România este pe primul loc în topul ţărilor europene cu cea mai scăzută rată a obezităţii

    Românii se află în „cea ma bună formă”, un procent de doar 9,4% dintre adulţi fiind obezi, urmaţi de italieni (10,7%), olandezi (13,3%), belgieni şi suedezi (14%), potrivit unui studiu Eurostat citat de Euronews. Aşadar, singura ţară din UE unde procentul adulţilor obezi este mai mic de 10% este România, informează Ziarul Financiar.

    De partea cealaltă, 26% dintre adulţii din Malta sunt obezi, fiind ţara cu cel mai ridicat procent din UE. Malta este considerate astfel cea mai „obeză” ţară europeană.

    Topul ţărilor europene cu cei mai mulţi adulţi obezi este continuat de ţările baltice precum Estonia şi Letonia, Ungaria şi Marea Britanie, în care mai mult de o cincime dintre adulţi sunt obezi, scrie Ziarul Financiar.

    Media europeană în ce priveşte obezitatea – adică o persoană care are un indice de masă corporală mai mare de 30 – a fost de 15,9% în 2014. Spre comparaţie, ţara din SUA unde a fost înregistrat cel mai mic procent al adulţilor obezi a fost Colorado, cu 20,2%. Patru state au avut rata obezităţii mai mare de 35%: Louisiana, Alabama, Mississipi şi Virginia de Vest.

    Citeşte continuarea pe Ziarul Financiar

  • Ce probelmă au adulţii care sunt pasionaţi de selfie

    Adulţii care sunt pasionaţi de selfie suferă de singurătate, anunţă psihologii thailandezi, potrivit rezultatelor unui studiu recent, la care au luat parte 300 de persoane, cu vârsta cuprinsă între 22 şi 24 de ani.

    Potrivit rezultatelor studiului, persoanele care cer atenţia celor din jur acordă mult timp reţelelor de socializare şi îşi fac poze destul de des, recurgând de cele mai multe ori la selfie, întrucât aceste persoane dispun de foarte mul timp, iar în viaţa lor nu există cineva foarte apropiat.

     Potrivit experţilor thailandezi, selfie-ul este un fenomen toxic, o formă de narcisism şi un strigăt după atenţie întemeiat pe singuratate.

    Din punct de vedere psihologic, fenomenul selfie devine periculos pentru societate, deoarece el poate duce la formarea unei generaţii de narcisişti.

  • Cronică de film BFG: poveşti de adormit adulţii

    Argumente precum Bridge of Spies, Saving Private Ryan, The Color Purple şi multe alte producţii realizate de regizorul american au fost suficiente pentru a accepta provocarea. BFG (prescurtarea de la Big Friendly Giant, Marele Uriaş Prietenos) nu are nicio legătură cu genul filmelor de acţiune şi este de fapt adaptarea regizorului american Steven Spielberg a unei cărţi pentru copii din 1982, scrisă de Roald Dahl, care a scris şi povestea Charlie şi fabrica de ciocolată. Cartea este un omagiu adus fiicei lui Dahl, Olivia, care a murit din cauza encefalitei cauzate de rujeolă la doar şapte ani. Până la filmul lui Spielberg, cartea a fost inspiraţia mai multor adaptări, într-un spectacol de televiziune animat din 1989 şi mai multe spectacole de teatru.

    Multă nostalgie, alături de storytelling, copilărie, prieteni, nostalgie, pragmatism şi, nu în ultimul rând, mesaje legate de necesitatea de a lua poziţie pentru noi înşine, chiar şi atunci când ştim că nu putem să câştigăm, alcătuiesc reţeta BFG. Pe scurt, filmul spune povestea unei fetiţe şi a unui uriaş prietenos, care pornesc într-o aventură pentru a-i captura pe alţi uriaşi, mâncători de oameni, care au invadat lumea. Rotten Tomatoes observă cum BFG minimalizează elementele negre din cartea lui Dahl în favoarea unor imagini vizuale încântătoare şi extrem de realiste. Prin intermediul acestora, Spielberg ne aduce aminte de cum e să vezi lumea în copilărie, la vârsta la care copiii pun întrebările cele mai simple când adulţii le citesc poveşti.

    Potrivit criticilor din presa internaţională, filmul se axează mai puţin pe întorsături de situaţie complicate şi mai mult pe relaţia dintre Sophie şi BFG. Pauzele în ritm lasă loc ca personajele să îşi spună propriile poveşti. Probabil că o parte din cei care vor vedea filmul se vor plictisi din cauza conflictului relaxat, însă cu siguranţă va exista şi o parte care îşi vor aminti cum este să fii suficient de tânăr încât să te ascunzi de un monstru din film care arată ciudat şi apoi să râzi din cauză că este blând şi prostuţ (printr‑un mecanism de comedie numit contrapunct şi folosit deseori). Scena în care personajele principale ajung la Buckingham Palace este o încântare, în care este ironizată chiar şi regina Angliei, care îşi face şi ea apariţia, în interpretarea lui Penelope Wilton. Ruby Barnhill, actriţa în vârstă de 12 ani care o impersonează pe Sophie, este o combinaţie de inocenţă şi putere, calităţi similare cu cele ale Matildei din filmul omonim realizat de Danny DeVito şi interpretat de Mara Wilson.

    Criticii internaţionali descriu performanţa lui Mark Rylance, vocea uriaşului, drept una de excepţie. „Actorul are o delicateţe aparte în voce şi faţă. Uriaşul interpretat de Rylance ar putea să aibă orice vârstă, cuprinsă în intervalul 16-60 de ani“, spune The Guardian. El a întregit trioul format şi din Melissa Mathison şi Spielberg. De altfel, filmul este ultima producţie la realizarea căreia a participat scenarista Melissa Mathison, care a murit de cancer în noiembrie 2015. Ea a lucrat şi la ET: The Extra-Terrestrial, regizat de Spielberg şi care printr-o coincidenţă a fost lansat în acelaşi an cu cartea lui Dahl, în 1982.

    Potrivit presei internaţionale, producţia BFG va fi „un specimen rar“ în lumea filmelor şi anume un record negativ de box-office al lui Steven Spielberg. Filmul are un buget de 140 de milioane de dolari – a ajuns la un box office mondial de 160,8 milioane de dolari, iar gurile rele spun că este vorba despre un caz rar întâlnit în cazul lui Spielberg şi reprezintă o „dezamăgire“. Din 1974, Spielberg a regizat 30 de filme care sunt o combinaţie între teatru şi film – şi puţine au dat greş. Spre exemplu, Hook a generat venituri de 300 de milioane de dolari la nivel mondial, cu un buget de 70 de milioane de dolari, iar Always a câştigat 74 de milioane de dolari la un buget de
    29 de milioane.

    Nota: 7/10

  • Spitalele cumpără rinichi de la săraci pentru a-i vinde bogaţilor. “În unele sate foarte mulţi săteni trăiesc cu un singur rinichi, iar operaţiile sunt realizate chiar acolo”

    În India traficul de organe este un business profitabil. Săptămâna trecută poliţia a arestat cinci doctori de la unul dintre spitalele respectate din ţară, L.H. Hiranandani, dar şi CEO-ul şi directorul spitalului pentru presupusa lor implicare într-o reţea de trafic de organe, informează Quartz

    Tot mai mulţi adulţi săraci ajung să-şi vândă rinichii pentru a putea supravieţui. Poliţia a iniţiat acţiunea în urma primirii unui pont de la un muncitor din spital, astfel autorităţile au descoperit o operaţiune de transplant suspiciosă. O femeie a suferit o intervenţie chirurgicală de transplat de rinichi pentru a-şi dona organul soţului ei, însă s-a dezvăluit că femeiea era din satul Gujarat şi nu avea nicio legătură cu bărbatul în cauză.

    În conformitate cu legea indiană, numai rudele apropiate pot dona rinichii lor pacienţilor care au nevoie. Cumpărarea şi vânzarea este strict interzisă şi se pedepseşte cu amendă şi închisoare.

    Acest scandal a apărut la doar câteva săptămâni după ce poliţia din Gujarat l-a arestat pe Santosh Raut, poreclit Dr. Horror, presupusul şef al unei reţele internaţionale de trafic de organe implicată în realizarea a peste 1000 de transplanturi ilegale de rinichi de-a lungul Indiei, Nepalului sau Myanmar şi Sri Lanka.

    În iunie, o altă reţea a fost descoperită la prestigiosul spital Indraprastha Apollo din New Delhi, unde au fost găsite documente false pentru a demonstra că donatorii erau rude cu destinatarii organelor. În realitate donatorii erau plătiţi cu 4500 de dolari pentru rinichii lor, care apoi erau vânduţi pentru sume mult mai mari cu un profit gras, potrivit Quartz.

    În India donarea de rinichi se poate realiza numai în cazul în care procedura primeşte aprobarea guvernului pentru a se asigura că nu sunt bani implicaţi în această procedură. De asemenea, se pot recolta organe de la persoanele aflate în moarte cerebrală, cu permisiunea familiilor lor.

    În jur de 200.000 de indieni au nevoie de transplante de rinichi în fiecare an, cererea depăşind cu mult oferta. “În unele sate din West Bengal sau Bihar foarte mulţi săteni trăiesc cu un singur rinichi, iar operaţiile sunt realizate chiar acolo. Este o piaţă foarte prosperă unde bişniţarii profită de săraci”, a spus Rishi Kant, reprezentantul ONG-ului Shakti Vahini pentru Hindustan Times.

  • Povestea tribului unde copiii văd sub apă la fel ca delfinii: oamenii de ştiinţă sunt uimiţi!

    În insulele Mării Andaman şi pe coasta de vest a Thailandei trăiesc mici triburi numite Moken, cunoscuţi şi ca nomazii de mare. Copiii lor petrec cea mai mare parte a zilelor în apă, căutând hrană. Tocmai de aceea au căpătat o abilitate originală –  pot vedea foarte bine sub apă.

    În 1999, Anna Gislen de la Universitatea din Lund, Suedia, investiga diferite aspecte ale vederii, când un coleg i-a sugerat să studieze caracteristicile celor din tribul Moken. „Petrecusem trei luni într-un laborator întunecat, aşa că m-am gândit <<de ce să nu merg mai bine în Asia>>”, a declarat ea. Aşadar, Gislen împreuna cu fetiţa sa de şase ani au plecat spre Tailanda, unde s-au integrat în comunităţile Moken pe care le-a studiat. 

    La prima apariţie a fluxului, copii s-au aruncat în apă şi au început să vâneze hrană, cu ochii larg deschişi, spune cercetătoarea. Uimită, Gislen s-a hotărât să facă un experiment pentru a determina cât de clar pot vedea aceşti copii subapă, lucru pe care l-au acceptat ca pe o joacă. Copiii trebuiau să intre sub apă să-şi aşeze capetele pe un panou. De acolo puteau vedea un card pe care erau trasate nişte linii, fie verticale sau orizontale. Odată ce au privit cardul, se întorceau la suprafaţă pentru a raporta ce direcţie aveau liniile. S-a dovedit că aceşti copiii moken au putut vedea de două ori mai bine decât copiii europeni, care au efectuat acelaşi experiment la o dată ulterioară.

    Există două modalităţi prin care se poate îmbunătăţi viziunea sub apă: îţi poţi schimba forma cristalinului, care se numeşte adaptare, sau îţi poţi face pupila mai mică, crescând astfel adâncimea câmpului. „În mod normal, atunci când eşti sub apă, totul este atât de neclar încât ochiul nu încearcă să se acomodeze, fiindcă nu este un reflex normal”, a declarat Gislen. „Dar copiii moken sunt capabili să facă ambele lucruri- pot să-şi facă pupilele mai mici şi pot să-şi schimbe forma cristalinului. Focile şi delfinii se adaptează similar”, a adăugat ea.

    Gilsen a avut ocazia să testeze şi câţiva adulţi în acelaşi mod, iar aceştia nu au demonstrat nicio abilitate deosebită sub apă – lucru care explică de ce adulţii din trib prind cea mai mare parte a hranei  pescuind cu suliţa la suprafaţa apei. „Odată cu înaintarea în vârstă, lentilele noastre devin mai puţin flexibile, deci este de înţeles de ce adulţii îşi pierd capacitatea de adaptare a vederii sub apă”, spune Gislen.

  • Ţara cu cele mai multe biblioteci, raportat la numărul de locuitori, din Europa. Doar 16% dintre români adulţi au vizitat o bibliotecă în ultimul an

    Există peste 65.000 de biblioteci în Europa. Raportat la populaţie, în Olanda, Grecia şi Portugalia sunt cele mai puţine biblioteci, o jumătate de bibliotecă la 10.000 de oameni, iar cele mai multe biblioteci se află în Cehia, Bulgaria, Lituania sau Letonia. România se află undeva la mijloc cu 1-1.9 biblioteci la 10.000 de locuitori. Deşi Cehia are cele mai multe biblioteci raportate la numărul de locuitori, Finlanda şi Danemarca cheltuiesc cei mai mulţi bani pe biblioteci, peste 30 de euro per cap de locuitor. Cehia cheltuie undeva între 11 şi 30 de euro pe cap de locuitor, iar România sub 10 euro, potrivit celui mai recent raport realizat de Fundaţia Bill şi Melinda Gates.

    De fapt, în Cehia există o bibliotecă la fiecare aproape 2000 de persoane, de 4 ori mai multe biblioteci decât media europeană şi de 10 ori mai mult decât în SUA.

    67% dintre adulţii finlandezi au vizitat o bibliotecă în ultimul an (28% în ultima lună). În clasasament urmează danezii (57%) apoi belgienii cu 42%. Doar 16% dintre români adulţi au vizitat o bibliotecă în ultimul an şi doar 9% în ultima lună.

    Un motiv pentru acest fapt este faptul că ani de zile a fost obligatoriu ca fiecare aşezare din Cehia să aibă o bibliotecă fie că era vorba de oraş sau de un sat, scrie New York Times.

    Legea a fost promulgată în 1919, la scurt timp după ce Cehoslovacia a devenit independetă. Ideea era să crească gradul de alfabetizare şi de educaţie. A funcţionat. “Cehii şi-au dezvoltat o obişnuiţă în a citi. Chiar şi azi cehii cumpără mai multe cărţi, 11 pe ani în medie, faţă de alţii”, a declarat Vit Richter, director al Insitutului Naţional al Bibliotecilor din Cehia.

    Legea a persistat şi când Cehoslovacia a fost ocupată de Germania, şi după despărţirea de Slovacia, însă, din raţiuni financiare, legea a fost abandonată în 2001, iar de atunci 11% dintre biblioteci s-au închis. De-a lungul anilor activităţile bibliotecilor s-au extins (organizare de evenimente, cursuri etc), dar principala activitate a rămas încă un punct important, mai ales că 92% dintre cehi vor încontinuarea să meargă în biblioteci şi să împrumute cărţi.

     

     

     

     

  • Ţara cu cele mai multe biblioteci, raportat la numărul de locuitori, din Europa. Doar 16% dintre români adulţi au vizitat o bibliotecă în ultimul an

    Există peste 65.000 de biblioteci în Europa. Raportat la populaţie, în Olanda, Grecia şi Portugalia sunt cele mai puţine biblioteci, o jumătate de bibliotecă la 10.000 de oameni, iar cele mai multe biblioteci se află în Cehia, Bulgaria, Lituania sau Letonia. România se află undeva la mijloc cu 1-1.9 biblioteci la 10.000 de locuitori. Deşi Cehia are cele mai multe biblioteci raportate la numărul de locuitori, Finlanda şi Danemarca cheltuiesc cei mai mulţi bani pe biblioteci, peste 30 de euro per cap de locuitor. Cehia cheltuie undeva între 11 şi 30 de euro pe cap de locuitor, iar România sub 10 euro, potrivit celui mai recent raport realizat de Fundaţia Bill şi Melinda Gates.

    De fapt, în Cehia există o bibliotecă la fiecare aproape 2000 de persoane, de 4 ori mai multe biblioteci decât media europeană şi de 10 ori mai mult decât în SUA.

    67% dintre adulţii finlandezi au vizitat o bibliotecă în ultimul an (28% în ultima lună). În clasasament urmează danezii (57%) apoi belgienii cu 42%. Doar 16% dintre români adulţi au vizitat o bibliotecă în ultimul an şi doar 9% în ultima lună.

    Un motiv pentru acest fapt este faptul că ani de zile a fost obligatoriu ca fiecare aşezare din Cehia să aibă o bibliotecă fie că era vorba de oraş sau de un sat, scrie New York Times.

    Legea a fost promulgată în 1919, la scurt timp după ce Cehoslovacia a devenit independetă. Ideea era să crească gradul de alfabetizare şi de educaţie. A funcţionat. “Cehii şi-au dezvoltat o obişnuiţă în a citi. Chiar şi azi cehii cumpără mai multe cărţi, 11 pe ani în medie, faţă de alţii”, a declarat Vit Richter, director al Insitutului Naţional al Bibliotecilor din Cehia.

    Legea a persistat şi când Cehoslovacia a fost ocupată de Germania, şi după despărţirea de Slovacia, însă, din raţiuni financiare, legea a fost abandonată în 2001, iar de atunci 11% dintre biblioteci s-au închis. De-a lungul anilor activităţile bibliotecilor s-au extins (organizare de evenimente, cursuri etc), dar principala activitate a rămas încă un punct important, mai ales că 92% dintre cehi vor încontinuarea să meargă în biblioteci şi să împrumute cărţi.