Tag: Accesorii

  • Haina din poză

    Creatul de hăinuţe şi accesorii pentru personaje din jocuri e o afacere înfloritoare, dar moda virtuală încearcă să se extindă şi dincolo de acestea. Există astfel, creatori de modă virtuală care vând articole vestimentare care nu există şi care se pot folosi în afara jocurilor, cum ar fi o companie nouă, DressX. Creaţiile acesteia sunt gândite să poată fi aplicate pe diverse fotografii alese de client, la achiziţia unei ţinute virtuale acestuia cerându-i-se să încarce o imagine pe care doreşte să o folosească.

    Fondatoarele firmei, creatoarele ucrainene de modă Daria Şapovalova şi Natalia Modenova, scrie Financial Times, au pornit de la ideea de a reduce consumul inutil de haine reale, care ajung să fie purtate doar de câteva ori după care sunt aruncate şi poluează mediul, oferind posibilitatea unei garderobe variate care poate fi afişată în postările de pe reţelele de socializare online. Pe lângă site-ul DressX, există şi o aplicaţie pentru terminale mobile, iar articolele comercializate costă de la 25 de dolari pentru un pulover, de exemplu, până la 350 de dolari pentru o rochie de ocazie.


     

  • Lux asortat

    Cum în orice călătorie e nevoie de bagaje, cei care aleg să călătorească  cu maşina de lux din dotare au şi ei nevoie de aşa ceva, iar cele mai potrivite, susţin producătorii auto, sunt seturile de voiaj create să se asorteze cu autovehiculul, scrie The Telegraph. Astfel, McLaren a lansat un set de cinci genţi de voiaj de lux gândite să încapă în portbagajul modelului său Speedtail, de exemplu. Şi Porsche a lansat un set de călătorie din trei piese, format dintr-un troler şi două genţi porthaine. La rândul său, Rolls-Royce propune posesorilor de maşini din gama sa Black Badge genţi de voiaj asortate cu acestea, un set costând 26.000 de lire sterline. Chiar şi producătorii de accesorii pentru şoferi, cum ar fi firma italiană Outlierman, care a început prin a vinde mănuşi din piele pentru şofat, extinzându-se apoi la alte accesorii, oferă în prezent şi genţi luxoase de voiaj pe care clienţii le pot personaliza ca să li se asorteze cu maşinile.

  • Trecut de viitor

    Dacă le-au plăcut oamenilor de demult, bijuteriile pot să le placă şi celor din prezent suficient de mult cât să le poarte la diferite ocazii. Asemenea accesorii se pot găsi la magazine specializate, cum ar fi, de exemplu, Symbolic & Chase din Londra, unde o brăţară rigidă din Epoca Bronzului poate costa echivalentul a aproape 40.000 de dolari, scrie New York Times. Pe lângă frumuseţe, astfel de bijuterii sunt căutate şi adăugate la colecţie şi pentru imperfecţiunile lor prin comparaţie cu cele lucrate cu mijloace moderne. Sunt şi cazuri în care bijuteriile de altădată costă mai puţin decât unele din ziua azi, chiar dacă sunt confecţionate din aceleaşi materiale, dar, în general, cele din Antichitate sunt mai scumpe. Există şi bijuterii care trebuie restaurate, cum ar fi vechi coliere, sau piese achiziţionate pentru a fi transformate în unele noi. Pe de altă parte, bijuteriile de altădată au atras şi atenţia creatorilor de accesorii, care folosesc vechi piese la care adaugă elemente moderne, cum ar fi brăţări rigide de bronz de pe vremea vikingilor, pe care se aplică un strat de aur. Alţi creatori folosesc tehnicile bijutierilor de altădată pentru piesele din colecţiile lor.


     

  • Artă cu lux şi genţi. Cum transformă artiştii unul dintre cele mai comune accesorii

    Ouă Fabergé, coşuri de flori, broscuţe, cutii de lapte sau castane cu tot cu teacă pot şi au devenit accesorii de modă de-a lungul timpului, când diverşi creatori s-au gândit să dea o formă mai deosebită genţilor şi poşetelor.

    Dacă prin secolul XVII se purtau punguţe în formă de broască şi tot cu mulţi ani în urmă se purtau genţi cu blazon, mai aproape de zilele noastre genţile şi poşetele au devenit mijloace de exprimare artistică pentru mulţi creatori, aşa cum o arată o expoziţie dedicată acestui tip de accesorii, de la Victoria & Albert Museum din Londra, scrie BBC.

    Mai mult, de nişte ani încoace, companii importante din industria luxului au apelat la artişti care să readucă în atenţie modele mai vechi ale lor, reinterpretându-le, spre bucuria colecţionarilor. Aceştia din urmă, spun specialiştii caselor de licitaţii, privesc genţile şi poşetele de lux drept investiţii şi nu simple articole de modă. Unele persoane cumpără asemenea articole pentru a le expune ca pe nişte opere de artă, altele le cumpără indiferent de preţ şi pentru a le folosi la diverse ocazii.

     


     

  • Artă cu lux şi genţi. Cum transformă artiştii unul dintre cele mai comune accesorii

    Ouă Fabergé, coşuri de flori, broscuţe, cutii de lapte sau castane cu tot cu teacă pot şi au devenit accesorii de modă de-a lungul timpului, când diverşi creatori s-au gândit să dea o formă mai deosebită genţilor şi poşetelor.

    Dacă prin secolul XVII se purtau punguţe în formă de broască şi tot cu mulţi ani în urmă se purtau genţi cu blazon, mai aproape de zilele noastre genţile şi poşetele au devenit mijloace de exprimare artistică pentru mulţi creatori, aşa cum o arată o expoziţie dedicată acestui tip de accesorii, de la Victoria & Albert Museum din Londra, scrie BBC.

    Mai mult, de nişte ani încoace, companii importante din industria luxului au apelat la artişti care să readucă în atenţie modele mai vechi ale lor, reinterpretându-le, spre bucuria colecţionarilor. Aceştia din urmă, spun specialiştii caselor de licitaţii, privesc genţile şi poşetele de lux drept investiţii şi nu simple articole de modă. Unele persoane cumpără asemenea articole pentru a le expune ca pe nişte opere de artă, altele le cumpără indiferent de preţ şi pentru a le folosi la diverse ocazii.

     


     

  • Care este noul accesoriu căutat de tot mai multe femei de afaceri

    O podoabă rezervată cândva membrelor familiilor regale, imperiale sau aristocrate atrage acum o nouă categorie de cliente. Această podoabă, diadema, este căutată azi de femeile de afaceri, conform Casei Chaumet, care a confecţionat peste 3,000 de astfel de articole de la începutul activităţii sale în 1780, scrie The Telegraph. Cererea mare de diademe vine în special de la clientele din Asia, care vor să le poarte în întâlnirile de afaceri, ca simbol al puterii pe care o deţin şi, în unele cazuri, să le adauge colecţiei personale de bijuterii pe care vor s-o transforme într-o moştenire de familie pentru viitoarele generaţii.


     

  • Cum să faci sute de mii de euro cu un site în România

    Compania românească bespecial.ro şi-a început activitatea în mediul online în 2006, când piaţa de e-commerce era la început şi consumatorii erau foarte reticenţi cu privire la acest canal de vânzare. Acum, acesta este principalul segment pentru retailerul bespecial.ro, care a reuşit să îşi mărească afacerile cu circa 5% la finalul anului trecut, până la 200.000 de euro.

    În online, am fost prezenţi întotdeauna. Am avut o perioadă în care am activat şi online şi offline, dar online-ul a fost primul pas. În 2006, când lumea avea mai puţină încredere în e-commerce noi eram prezenţi pe acest canal de vânzare. Pandemia a avut rolul de a accelera lucrurile în online şi de a educa într-o oarecare măsură utilizatorii. Probabil şi nevoia a accelerat educarea utilizatorilor.

    Probabil s-au informat mai mult şi despre ce înseamnă argint, accesorii din piele”, a spus Corina Ştefan, reprezentantul de comunicare al companiei bespecial.ro, care vinde bijuterii din argint şi metale preţioase şi accesorii din piele, în cadrul celei mai recente emisiuni ZF Ecosistemul Marketplace. Astfel, asupra businessului bespecial.ro pandemia nu a avut un impact negativ, având în vedere că la finalul anului 2020 compania a înregistrat acelaşi flux de vânzare ca în anul precedent, a mai spus Corina Ştefan.

    „A fost o perioadă în care nu ne-am fi gândit că lumea ar cumpăra bijuterii din argint sau accesorii din piele, dar fluxul de vânzări a fost similar cu cel din 2019, şi cumva nivelul de încredere a fost mai ridicat. A fost un an bun.” Astfel, retailerul online bespecial.ro a înregistrat afaceri de 200.000 de euro la finalul anului 2020, în creştere cu circa 5% faţă de anul precedent, iar pentru anul în curs, reprezentanţii companiei vizează o creştere de minimum 35% a cifrei de afaceri. „Pentru finalul anului în curs ne dorim o creştere a cifrei de afaceri între 35% şi 50%, dar acest lucru nu depinde numai de noi ci şi de contextul pandemic care poate avea două direcţii – utilizatorii să se întoarcă în magazinele fizice sau să rămână în mediul online.”

    În prezent, bespecial.ro deţine un site propriu şi este prezent şi pe platforma Marketplace a retailerului eMAG. „Vindem pe marketplace de 7-8 ani. Am început cu câteva produse şi în timp am introdus întreaga gamă de produse, adică peste 5.000 de produse. În prezent, comenzile înregistrate pe platforma eMAG reprezintă aproximativ 10% – 15% din veniturile companiei.”

    Până de curând, compania mai avea şi un showroom de prezentare pentru bijuteriile şi accesoriile pe care le comercializează, însă, în urma pandemiei reprezentanţii au decis să închidă acest spaţiu.

    „În primul rând a fost lockdown, iar în urma acelei perioade oamenii au început să aibă mai multă încredere în e-commerce şi au comandat direct din online, chiar au şi plătit direct cu cardul. Plăţile online cu cardul au crescut anul trecut. Astfel, a fost luată decizia de a se renunţa la spaţiul de prezentare, la acel showroom.” De asemenea, pe parcursul anului 2020, valoarea bonului mediu şi-a păstrat valoarea în jurul sumei de 150 de lei, iar media numărului de comenzi a fost şi ea similară cu cea înregistrată în anul precedent.

    „Media numărului de comenzi a fost similară cu cea din anul precedent, însă am avut perioade mai bune şi perioade mai slabe. Adică erau momente când fluxul de comenzi creştea, apoi erau momente când acesta scădea, în funcţie de ce se întâmpla în mediul social, medical şi economic”, a mai spus Corina Ştefan. Ea a adăugat că principalele «atracţii» ale anului 2020 au fost bijuteriile care nu au dimensuni fixe şi pot fi ajustate, dar şi cele care sunt vizibile în faţa camerei de filmat, având în vedere că în 2020 evenimentele, conferinţele şi majoritatea interacţiunilor s-au mutat în mediul online. „Bijuteriile fără dimensiune fixă şi cele care sunt colorate, cu pietre preţioase, care se văd în partea superioară a camerei au fost mult mai căutate, dar au fost căutate şi brăţările pentru bărbaţi. Nu au mai fost doar o chestie de stil, iar doamnele care au vrut să facă un cadou unui bărbat, nu au mai achiziţonat doar portofele ci s-au îndreptat şi spre bijuterii. Bijuteriile antistres s-au vândut foarte bine anul trecut.”

    Astfel, în continuare, reprezentanţii companiei bespecial.ro vizează extinderea gamei de produse cu noi colecţii de bijuterii şi accesorii din piele. „Este un proces continuu în zona cadourilor şi continuăm să ne extindem gamele şi categoriile de produse. Bijuteriile şi accesoriile din piele sunt achiziţionate în principal din Asia, Europa, Israel, însă contează mult feedbackul consumatorilor şi ceea ce doresc ei să găsească. Am avut şi avem şi produse româneşti, dar din păcate sunt puţine la ora actuală.” Compania bespecial.ro a luat naştere în 2006, când cei doi fondatori căutau inelul de logodnă potrivit pentru propria nuntă, iar pentru că nu au găsit ce îşi doreau pe piaţă au decis să deschidă propriul business cu bijuterii de argint.

    „La început am avut în special inele de logodnă, dar în timp gama de produse s-a diversificat, iar în prezent avem peste 5.000 de repere listate pe site-ul online, în special bijuterii din argint, dar şi accesorii din piele, precum portofele, genţi de damă, curele. Dar baza a rămas tot categoria bijuteriilor din argint ce pot fi dăruite – coliere, brăţări sau cercei a căror dimensiune poate fi adaptată”, a povestit Corina Ştefan. În trecut, retailerul românesc bespecial.ro a fost prezent şi pe platformele Marketplace ale eMAG din Bulgaria şi Ungaria, însă activitatea pe cele două pieţe nu a durat mult.

    „Ne-am retras de pe cele două pieţe pentru că nu am atins numărul de clienţi pe care l-am dorit atunci.” Însă, odată cu reorganizarea gamelor de produse, reprezentanţii companiei româneşti vizează extinderea pe pieţe externe. „Da, vizăm şi extinderea internaţională şi avem şi planuri de fulfilment după ce ne atingem obiectivele setate pentru anul în curs, printre care creşterea de minim 35% a cifrei de afaceri”, a mai spus Corina Ştefan. De asemenea, în cadrul companiei bespecial.ro lucrează în prezent trei persoane. „Mergem pe principiul eficienţei şi externalizăm cât mai multe procese”, a conchis reprezentanta companiei bespecial.ro.

  • Cum se obţine aşa-numita „piele vegană”, un nou exemplu de protejare a mediului înconjurător

    Consumul de fructe şi legume se recomandă pentru o viaţă sănătoasă sau pentru bunăstarea mediului înconjurător, atunci când ele se transformă în materiale din care se confecţionează haine şi accesorii, scrie LA Times. A apărut astfel aşa-numita „piele vegană”, obţinută din tescovină şi coji de mere, din care creatori precum Kat Von D realizează pantofi sau brandul danez de ceasuri Skagen curele. Codiţele ciorchinilor de struguri, precum şi pieliţele şi seminţele rămase din procesul de producţie a vinului se transformă şi ele într-un material asemănător pielii la firma italiană Vegea, care a putut fi văzut în anumite colecţii vestimentare şi accesorii din sezonul toamnă-iarnă 2020, spre exemplu. De la bananieri se obţine  Bananatex, material pentru accesorii, de la borsete la rucsacuri, iar din frunzele de ananas Piñatex, folosit la haine, încălţăminte sau accesorii. Cojile de cartofi se transformă în Parblex, un material asemănător cu plasticul, utilizat pentru rame de ochelari ori nasturi şi nici cactuşii nu scapă de atenţia lumii modei, din ei confecţionându-se o imitaţie de piele care devine apoi sandale sau brăţări.


     

  • Lux pentru pisici. Cât cheltuie unii oameni pentru a-şi răsfăţa animalele de companie

    Cei care stau prea mult acasă, aşa cum s-a întâmplat în ultimul an, au timp să observe ce nu le place la locuinţa lor şi să dorească o schimbare. De acest lucru beneficiază şi producătorii de accesorii pentru animale de companie, cum ar fi ansamblurile de joacă pentru pisici, care constată că există suficiente persoane dispuse să plătească sute de dolari şi chiar mai mult pentru asemenea produse, atunci când vor ca ele să se potrivească mai bine cu locuinţa lor. Se caută astfel unele cu planşe pentru zgâriat vopsite cu culori vegetale, cu iarba mâţei bio sau bază de marmură, scrie New York Times. Cererea de accesorii deosebite a determinat unele firme să se extindă în domeniu, ca în cazul unui producător de covoare din Los Angeles, al cărui fondator a înfiinţat şi Hollywood Kitty Company. Aceasta produce mobilier pentru animale de companie la care foloseşte bucăţi de covoare, iar un ansamblu de joacă pentru pisici costă aproape 900 de dolari şi se poate livra după mai bine de un an de la comandă.

  • Muzica mai tare – în toată ţara. Un business „cu volum” în creştere

    Fondatorii companiei Soundhouse, care distribuie şi vinde sisteme audio auto, accesorii şi echipamente de insonorizare auto, vor ca anul acesta să meargă mai aproape de clienţi. Şi-au propus să deschidă noi depozite la nivel naţional şi un service în care să poată oferi servicii de montaj pentru produsele pe care le vând atât online, cât şi offline.

    „La început ne-am axat mai mult pe partea de distribuţie, dar în timp am pus accent pe mai multe linii de business, iar acum suntem prezenţi în toate oraşele mari din România prin dealeri auto, vindem online prin site propriu şi pe platforma eMAG Marketplace – în România, Ungaria şi Bulgaria”, a povestit Vasile Petraşco, proprietar Soundhouse, în cadrul celei mai recente emisiuni ZF Ecosistemul Marketplace. În prezent, Soundhouse deţine două depozite – unul mai mare la Braşov, oraş din care provine compania, în care păstrează produsele voluminoase şi unul mai mic, la Bucureşti, deschis în 2020, cu produse de dimensiuni mai reduse -, iar planurile proprietarului companiei vizează deschiderea unui nou depozit la Cluj, anul acesta, pentru a fi mai aproape de clienţi şi a livra mai rapid comenzile înregistrate. „Suntem în discuţii pentru a deschide un nou depozit la Cluj. Comenzile vin în mare parte din oraşele mari, cele dezvoltate – Bucureşti, Cluj, Iaşi, Botoşani, Timişoara. Chiar şi din zona Moldovei. Anul trecut am făcut o analiză mai profundă cu specialişti şi am observat că avem comenzi din sudul României, din mediul rural.”

    De asemenea, tot în 2020, Vasile Petraşco are în plan deschiderea unui service la Braşov, unde vrea să ofere servicii de montaj pentru clienţii Soundhouse. Compania Soundhouse, înfiinţată în 2010 – 2011, a cunoscut o dezvoltare organică în timp prin diversifiarea portofoliului de produse, deschiderea de noi canale de vânzare – au intrat în mediul online în 2016 – şi extinderea pe noi pieţe – precum cea din Bulgaria şi Ungaria, prin intermediul plaformei eMAG Marketplace. „În prezent, compania are două direcţii de business – divizia de sisteme audio auto şi accesorii şi cea de insoronizare auto. Vindem boxe de maşini, amplificatoare pentru boxe, accesorii pentru instalarea boxelor, iar pe partea de insonorizare auto avem produse care se folosesc în industria auto şi la producţia de maşini”, a spus proprietarul Soundhouse.

    Preţurile pentru serviciile de insonorizare auto încep de la 200 de euro (costul materialelor, la care se adaugă manopera) şi poate trece de câteva mii de euro – în funcţie de complexitatea lucrării, de volumul maşinii. „Dar sunt cazuri în care clienţii achiziţionează materialele şi îşi antifonează singuri maşina. Prin această insonorizare se poate îmbunătăţi confortul maşinii cu ajutorul acestei antifonări care practic face maşina mai silenţioasă. Confortul dintr-o maşină premium poate fi atins într-o maşină de clasă medie”, a adăugat Vasile Petraşco. În ceea ce priveşte deschiderea de canale de distribuţie şi vânzare online, Vasile Petraşco povesteşte că a auzit de platforma eMAG Marketplace şi de posibilitatea de a lista produsele spre vânzare prin 2015, însă, la acea vreme lumea nu era familiarizată cu astfel de platforme. „A durat puţin până am înţeles cum funcţionează, apoi am listat primele produse. Vânzările, la acel moment, nu erau foarte optimiste, dar voiam să fim prezenţi şi pe acea platformă pentru că erau deja alţi concurenţi listaţi. Am investit timp şi resurse pentru a dezvolta acest segment pe marketplace.”

    Astfel, în 2016, compania Soundhouse şi-a listat pentru prima dată produsele pe platforma eMAG Marketplace, iar în prezent, dintr-un total de comenzi zilnice înregistate în mediul online, cinci dintre acestea vin prin intermediul eMAG Marketplace. „În 2019 aveam două comenzi pe zi. Nu este un număr mare, însă, creşterea de la an la an e mare şi ne încurajează să dezvoltăm acest segment. În 2020, numărul de comenzi s-a dublat şi a crescut şi valoarea medie per comandă. Astfel, dacă în 2019 bonul mediu era în jur de 200 – 250 de lei, acum a depăşit 300 de lei.” În plus, în 2018 – 2019, compania şi-a listat produsele şi pe platformele Marketplace ale eMAG din Bulgaria şi Ungaria. „Surprinzător a fost că în ultima perioadă, în Ungaria au crescut vânzările, probabil că datorită pandemiei. În continuare, vrem să mărim gama de produse din Bulgaria şi Ungaria.” De asemenea, anul trecut, circa 35% din totalul cifrei de afaceri a fost generat de vânzările online – care includ atât partea de Marketplace, cât şi vânzările spre dealeri care au vândut online, dar şi vânzările de pe site-ul propriu al companiei. În ceea ce priveşte partea de stocuri, antreprenorul şi proprietarul companiei Soundhouse spune că în 2020 nu a întâmpinat probleme în acest segment, însă, anul acesta s-a lovit de  câteva probleme cu aprovizionarea.

    „În 2020 am avut stocurile la zi şi unul din atuurile noastre a fost diversitatea de produse şi stocurile. Am investit mult în stocuri, astfel încât să putem oferi produsele clienţilor imediat, fără să îi lăsăm să aştepte foarte mult.” În prezent, în cadrul companiei lucrează o echipă de 10 persoane. Vasile Petraşco a spus că echipa s-a mărit şi pe parcursul anului trecut şi are în plan continuarea creşterii echipei şi anul acesta. „Intenţionăm să angajăm şi în următoarea perioadă şi nu neapărat pe partea de depozit.” Compania românească Soundhouse mai are ca obiectiv pentru anul 2021 să ajungă la afaceri de un milion de euro (circa 4,9 mil. lei) în 2021, vizând astfel o creştere de aproape 50% a cifrei de afaceri faţă de anul 2020. „În 2020, am ajuns la afaceri de aproape 670.000 de euro (3,3 mil. lei), iar pentru 2021 ne-am propus să atingem pragul de un milion de euro (4,9 mil. lei), ceea ce este posibil datorită faptului că, chiar şi în pandemie, mediul online ne-a ajutat foarte mult şi am avut creşteri neaşteptate, mai ales pe partea online”, a spus Vasile Petraşco. De asemenea, planurile pe termen scurt ale fondatorului Soundhouse mai vizează, de asemenea, şi dezvoltarea şi îmbunătăţirea propriului site, dezvoltarea echipei care are grijă de site-ul propriu al companiei, dar şi activitatea pe platforma Marketplace – prin diversificarea portofoliului de produse atât din România, cât şi din Bulgaria şi Ungaria. „Pe de altă parte, vom investi în stocuri şi în diversificarea gamei de produse, ceea ce facem an de an şi dacă în 2019 aveam în stoc 600 de repere, acum avem peste 1.000 de repere în stoc”, a conchis Vasile Petraşco.