Tag: Dragnea

  • Liviu Dragnea, urmărit penal: Metodele prin care preşedintele CJ Teleorman ar fi fraudat referendumul

    Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) îl acuză că a constituit un sistem naţional de influenţă pentru a determina autorităţile publice centrale, judeţene şi locale aflate sub controlul politic al formaţiunii politice, de a se implica în: exercitarea de presiuni asupra preşedinţilor birourilor electorale ale secţiilor de votare şi asupra membrilor acestora pentru a falsifica semnăturile alegătorilor pe listele de vot şi a introduce în urne un număr suplimentar de buletine decât cele votate de alegători; folosirea unei urne mobile în condiţii contrare legii.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Liviu Dragnea, la DNA în cazul privind referendumul: Procurorii anticorupţie mi-au adus la cunoştinţă “nişte învinuiri”

    “Ceea ce am, făcut noi au făcut toate partidele şi fac tot timpul, pentru că fiecare partid are dreptul legal să primească informaţii cu ceea ce se întâmlplă de la membrii săi”, a declarat Liviu Dragnea. Principala acuzaţie adusă de procurori ar fi că “s-a asociat cu mii şi zeci de mii de persoane pentru a asigura la vot o prezenţă mai mare de 50 plus unu”, la referendumul din 29 iulie 2012, a spus Dragnea, la ieşirea din sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA). “În cuvinte mai simple, eu unt chemat la DNA, pentru că alături de milioane de români, am fost să votez la referendum. Vreau să transmit un semnal pentru toţi colegii noştri că sunt viu şi nevătămat şi vom merge înainte”, a declarat Liviu Dragnea.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Dragnea: Discutia despre remaniere este un teatru ieftin, un simplu joc politic, plin de cinism

    Ce ar trebui sa se intample dupa 1 septembrie, in opinia sa,
    Dragnea a raspuns la RFI: ” Sa cada Guvernul. Boc, echipa
    guvernamentala si toti cei de la PDL sa plece acasa , pentru ca
    nu-mi dau seama exact cat ii mai poate suporta Romania si nu
    vorbesc neaparat de romani, pentru ca romanii se arata in toate
    cercetarile sociologice ca nu-i mai suporta”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dragnea: Daca motiunea de cenzura trece si Guvernul va cadea, PSD trebuie sa preia guvernarea

    “Un guvern de serviciu numit de Traian Basescu inseamna sa fure
    din nou alegerile, dupa parerea mea. Daca motiunea trece si vom da
    Guvernul jos, trebuie sa preluam noi guvernarea”, a spus Dragnea,
    citat de Mediafax.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Militarul roman aflat in elicopterul prabusit in judetul Brasov era capitan la Unitatea de la Boboc

    Operatiunile de cautare-salvare a membrilor echipajului
    elicopterului militar israelian prabusit in zona Fundata-Zarnesti,
    judetul Brasov au continuat pe parcursul noptii.

    MApN a anuntat, luni seara, ca un elicopter israelian de tip CH
    53 care avea la bord sase militari israelieni si unul roman a
    pierdut legatura radio cu centrul de Raportare Control al
    exercitiului aerian, iar ulterior “epava” aparatului de zbor a fost
    localizata din aer in zona Fundata – Zarnesti. La bordul
    elicopterului se aflau sase militari israelieni si un militar
    roman.

    Detalii pe www.mediafax.ro.

  • Dragnea: Solutia de iesire din criza ar fi ca PDL sa fure mai putin, nu cu camionul, ci cu Loganul

    Prezent, vineri, la Botosani, Dragnea a criticat dur masurile de
    austeritate anuntate de Guvern, aratand ca “ceea ce se intampla
    astazi in Romania este efectul instituirii unui stat aproape
    mafiot, a unui stat clientelar care, cu cinism, hotaraste ca
    furturile care se intampla din banii publici sunt suportate de
    categoriile sociale care au cele mai mari greutati”, ransmite
    corespondentul MEDIAFAX.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dragnea: PSD va publica o lista cu motivele plecarii unor parlamentari – dosare, afaceri, bani

    “In ceea ce priveste plecarile din PSD, eu sper sa rezolvam
    intr-un timp oarecum rezonabil o lista cu motivele pentru care au
    plecat acesti colegi: dosare, afaceri, bani efectiv. Noi nu putem
    sa dam. Daca a venit o doamna din Moldova, parlamentar, care avea
    nevoie de niste bani ca sa isi scoata casa de sub sechestru si a
    primit 30.000 de euro… Noi nu i-am dat. Daca unul voia sa o tina
    pe mama lui directoare la Finantele Publice intr-un judet oarecare,
    n-am putut sa i-o tinem. Ma, frate, suntem in opozitie”, a declarat
    Dragnea.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Liviu Dragnea ramane secretar general al PSD

    Rezultatele voturilor la functia de secretar general, anuntate
    oficial, arata ca Dragnea a obtinut 871 de voturi. Constantin
    Nicolescu a obtinut 584 de voturi, in timp ce Dumitru Buzatu a
    obtinut 197 de voturi. Din cele 1657 buletine de vot distribuite,
    cinci au fost declarate nule. Urmeaza anuntarea rezultatelor
    alegerilor pentru cei 15 vicepresedinti.

    Alte stiri pe
    www.mediafax.ro

  • Toti impotriva tuturor

    De fapt, chiar Mitrea a recunoscut, in anuntul de lansare a
    candidaturii, ca s-a decis sa faca acest gest din cauza ezitarilor
    lui Cristian Diaconescu, care a inselat deocamdata asteptarile de a
    se inscrie in cursa pentru functia suprema in partid.

    Totodata, candidatura lui Mitrea – acuzat prompt de simpatii
    portocalii – imparte partidul nu in doua tabere (pro si anti-Mircea
    Geoana), ci chiar in trei, dupa ce proaspatul challenger a anuntat
    ca Adrian Nastase nu va face parte din echipa de conducere pe care
    o are in vedere. Lupta in trei pentru sefia partidului – caci
    Adrian Nastase nu a dat niciun semn ca ar renunta la lupta, fie ea
    si intr-un tandem cu Ion Iliescu – creste sansele actualului
    presedinte de a scoate un rezultat bun in apropiatul meci. Pentru
    a-si testa sansele, Mircea Geoana a convocat la Bran si o sedinta
    informala cu lideri ai organizatiilor din teritoriu, dupa o
    perioada de tatonare a starii de spirit din filiale.

    Deocamdata, in PSD au loc mici reglaje de finete pentru apropierea
    Consiliului National. Victor Ponta (un adversar declarat al
    actualei echipe de conducere) a fost inlocuit cu Liviu Dragnea la
    sefia comisiei care aduna propunerile de modificare a statutului
    partidului. Masura a fost criticata drept ilegala de Adrian
    Nastase, care sustine ca ea a fost luata in afara forurilor
    partidului. Adrian Nastase a pornit el insusi la un atac la
    baioneta la adresa lui Mircea Geoana, sprijinit activ de Ion
    Iliescu (care si-a redescoperit dusmanii din 2005, i.e. grupul de
    la Cluj), ceea ce a intarit ipoteza unui tandem al restauratiei
    intre cei doi la apropiatul congres. Tot de restauratie poate fi
    legata si invocarea de catre Miron Mitrea a numelui lui Sorin
    Oprescu, care in ultima perioada si-a revizuit declaratiile in care
    excludea o eventuala revenire in partidul parasit in urma cu doi
    ani pentru Primaria Bucurestiului.


    Pe scurt

    • JUSTITIE
      Chiar nu mai e nimeni? Controversa legata de postul de presedinte
      al Inaltei Curti de Justitie si Casatie anunta sa se perpetueze,
      dupa ce reluarea alegerilor ameninta sa fie lovita de nulitate.
      Concret, dupa ce presedintele Traian Basescu a notificat oficial
      CSM ca nu va semna numirea Lidiei Barbulescu in functie (cea care
      detine interimatul pozitiei si care a fost validata de CSM pentru
      un mandat valid), Consiliul Superior al Magistraturii a anuntat
      reluarea cursei pentru acest post. Pana in ultima zi consacrata
      inscrierilor era certa o singura candidatura, cea a judecatorului
      Danut Cornoiu. El fusese insa respins la o tentativa anterioara;
      potrivit regulamentului, nu avea dreptul sa fie ales fiindca fusese
      sanctionat disciplinar intr-un caz de litigiu de proprietate in
      care a avantajat familia fostului ministru al justitiei, Monica
      Macovei. Dat fiind acest precedent si intentiile Lidiei Barbulescu
      de a se reinscrie in cursa, nu e exclus ca si acest scrutin sa fie
      invalidat.
    • PNL
      Cine sapa groapa cui. Partidul National Liberal se va reuni cel mai
      probabil in cadrul unui congres in luna septembrie a acestui an, o
      decizie definitiva urmand sa fie luata in urmatoarele zile la
      Delegatia Permanenta a partidului. La doi ani de la preluarea
      conducerii partidului, echipa condusa de Crin Antonescu nu se poate
      lauda cu rezultate notabile, cu exceptia scorului relativ bun
      inregistrat la primul tur al prezidentialelor de catre liderul
      formatiunii. Cea mai mare nemultumire, sesizata de liderii
      filialelor si enuntata de fostul presedinte Calin
      Popescu-Tariceanu, este lipsa de flexibilitate in negocierile cu
      PD-L a actualei conduceri, ceea ce a facut ca liberalii sa rateze o
      noua sansa de a ajunge la guvernare. Tot o ratare a guvernarii, in
      2008, a fost determinanta pentru inlocuirea lui Tariceanu de catre
      Antonescu, care si-a atras filialele cu promisiunea ca partidul nu
      va sta in opozitie pana in 2012.
  • Dragnea: A inceput jihadul

    Dragnea a spus ca PDL si guvernul Emil Boc au decis sa inceapa,
    in aceasta noapte, “jihadul in judete”. “Cuvantul de ordine
    transmis in teritoriu este: liber la furat. In aceasta seara, PDL
    si Guvernul Boc schimba toti prefectii propusi de PSD”, a precizat
    Dragnea.Potrivit Mediafax, liderul PSD a mai spus ca Traian Basescu
    a reusit ceea ce nici PSD nu ar fi reusit, sa isi mobilizeze tot
    partidul in jurul lui Mircea Geoana. “Dupa ce si-a vazut visul cu
    ochii in formarea coalitiei PDL-PSD, Traian Basescu trebuie sa isi
    traiasca propriul cosmar: ruperea acestei aliante.Speram ca va
    reusi sa gestioneze propria clientela politica dintr-un guvern care
    va colcai de simpatizantii PDL”, a afirmat el.

    Citat de Mediafax, prim-vicepresedintele PSD Suceava, deputatul
    Catalin Nechifor, a declarat, vineri, ca schimbarile rapide ale
    prefectilor si subprefectilor facute de Guvernul PDL confirma ca
    PDL “avea pregatit cu minutiozitate planul de acaparare a puterii
    si de transformare in partid-stat”.
    “PDL si-a dezvaluit adevarata fata, aruncand Romania in criza
    politica, singurul lor obiectiv fiind acela de a acapara puterea
    sperand ca doar in acest fel pot sa-i asigure lui Traian Basescu un
    nou mandat la Cotroceni”, a spus Nechifor.
    Deputatul PSD considera ca schimbarile rapide ale prefectilor si
    subprefectilor, persoane apolitice care au promovat si examene
    pentru functia de demnitate publica, este confirmarea faptului ca
    PDL avea pregatit cu minutiozitate planul de acaparare a puterii si
    de transformare in partidul-stat.